Plan Urbanistic General (PUG)

Studiu istoric Ceplenita

Tip
Plan Urbanistic General (PUG)
Emitent
Comuna Ceplenița, jud. Iași
Pagini
71 (text recunoscut automat din scanare)
Pagina sursă
Cum citez acest document

Plan Urbanistic General (PUG), „Studiu istoric Ceplenita”, Comuna Ceplenița, jud. Iași. Sursa: http://www.primariaceplenita.ro/wp-content/uploads/2022/03/Studiu-istoric-Ceplenita.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/iasi/ceplenita/72370-studiu-istoric-ceplenita, 07.11.2026)

Fișier creat
27.04.2021
Arhivat
07.11.2026

Textul afișat a fost obținut prin recunoaștere automată (OCR) și poate conține greșeli. Documentul oficial este fișierul publicat de primărie.

Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)

Pagina 1

STUDIU ISTORIC DE FUNDAMENTARE A PLANULUI URBANISTIC GENERAL AL COMUNEI CEPLENIȚA PROIECT NR.: /2019 FAZA: S.. BENEFICIAR: Consiliul local al Comunei Ceplenița PROIECTANT: S.C. CONTRAST STUDIO S.R.L. COORDONARE: Arh. Mircea GRIGOROVSCHI Arh. Adina GRIGOROVSCHI august 2019

Pagina 2

CUPRINS LISTĂ DE j SEMNĂTURI CAP. |. NOTA METODICĂ GENERALĂ DESCRIEREA OBIECTIVELOR ȘI LIMITELOR STUDIULUI nNn= DESCRIEREA METODEI ȘI DIRECȚIILOR DE CERCETARE EVIDENȚIEREA SURSELOR DOCUMENTARE, ICONOGRAFICE, CARTOGRAFICE Ș.A. PREZENTAREA ECHIPEI DE CERCETARE DUPĂ SPECIALITATE Pana PREZENTAREA CRITICĂ A BIBLIOGRAFIEI GENERALE PREZENTAREA STUDIILOR ANTERIOARE PE CARE SE BAZEAZĂ CERCETAREA . II. ANALIZA EVOLUȚIEI ȘI CARACTERISTICILOR TERITORIULUI STUDIAT „. ANALIZA EVOLUȚIEI TERITORIULUI STUDIAT - Istoricul teritoriului studiat în raport cu localitatea în care se situează - Evoluția structurii etnice, aocupațiilor populației, a caracterului funcțional - Evoluția reglementărilor edilitare și urbanistice - Evoluția tramei stradale și a parcelarului - Evoluția fondului construit - Concluzii referitoare la evoluția teritoriului studiat DATE ISTORICE IMPORTANTE, EVENIMENTE ISTORICE ÎN TERITORIUL STUDIAT BGN PREZENȚE ARHEOLOGICE ÎN TERITORIUL STUDIAT MONUMENTE ISTORICE, VALORI DE PATRIMONIU CULTURAL DE INTERES NAȚIONAL, SITURI ARHEOLOGICE ÎN TERITORIUL STUDIAT ANALIZA CARACTERISTICILOR ȚESUTULUI URBAN - Analiza tramei stradale: vechime, caractersitici (forma, dimensiuni, utilizări) - Analiza parcelarului: vechime, caracteristici (forma, dimensiuni, utilizări) - Analiza fondului construit (vechime, stil, decorații, alcătuire constructivă) - Analiza legăturilor dintre acestea (lungimea aliniamentelor, mod și grad de ocupare a parcelelor, retrageri față de aliniament, accese în clădiri, ș.a. - Analiza caracteristicilor funcționale - Concluzii referitoare la caracteristicile țesutului urban CAP. III. ZONE ȘI SUBZONE ISTORICE DE REFERINȚĂ „. PREZENTAREA CARACTERISTICILOR ZONELOR ISTORICE DE REFERINȚĂ — DEFINITE PRIN PUG — DE PE TERITORIUL STUDIAT ȘI A PREVEDERILOR CARE SE REFERĂ LA ACESTEA DEFINIREA ȘI DELIMITAREA SUBZONELOR ISTORICE DE REFERINȚĂ, ÎN FUNCȚIE DE MODUL DE DEZVOLTARE ȘI DE CARACTERISTICILE ȚESUTULUI URBAN ZONELE ȘI SUBZONELE ISTORICE DE REFERINȚĂ DIN TERITORIUL STUDIAT - Listarea zonelor istorice de referință, după caractersiticile acestora - Schemă cu evidențierea subzonelor istorice de referință (limite, tipuri) DEFINIREA TIPULUI DE PROTECȚIE NECESAR FIECĂREI SUBZONE, ÎN DE FUNCȚIE CARACTERISTICILE ACESTEIA DEFINIREA MODULUI ȘI GRADULUI DE DEZVOLTARE POSIBIL AL FIECĂREI SUBZONE

Pagina 3

CAP. IV. IDENTIFICAREA VALORILOR DE PATRIMONIU CONSTRUIT = IDENTIFICAREA CONSTRUCȚIILOR VALOROASE IDENTIFICAREA AMENAJĂRILOR VALOROASE asum IDENTIFICAREA SPAȚIILOR ȘI PERSPECTIVELOR VALOROASE DATE SEMNIFICATIVE REFERITOARE LA CONSTRUCȚII ȘI AMENAJĂRIA CONCLUZII REFERITOARE LA ELEMENTELE CARE NECESITĂ PROTECȚIE ȘI LA NATURA PROTECȚIEI CAP. V. STABILIREA MODULUI DE CONSTRUIRE ÎN TERITORIUL STUDIAT 1. STABILIREA ELEMENTELOR PROTEJATE ȘI A METODELOR DE PROTECȚIE ALE ACESTORA - Descrierea metodei de selectare a elementelor protejate - Caracteristici ale elementelor protejate și stabilirea modului de protecție - Elemente protejate, după tip, grad de protecție, intervenții permise

Pagina 4

STUDIU ISTORIC GENERAL COMUNA CEPLENIȚA, JUDEȚUL IAȘI

Pagina 5

|. NOTĂ METODICĂ GENERALĂ 1. DESCRIEREA OBIECTIVELOR ȘI LIMITELOR STUDIULUI Studiul istoric general este un studiu de fundamentare destinat identificării caracteristicilor morfologice generale ca și specifice ale localității, în evoluția sa istorică și urbanistică. Studiul își propune o analiză multicriterială a devenirii istorice a localităților aparținătoare Comunei Ceplenița, pentru a putea fundamenta necesitatea protecției zonale, gradul de protecție și întinderea zonelor protejate. Obiectivul studiului constă în identificarea elementelor valoroase și specifice ale fondului și spațiului construit al comunei Ceplenița, respectiv a localităților componente: Ceplenița, Buhalnița, Poiana Mărului și Zlodica, în scopul protejării și valorificării acestora, în cadrul PUG. Studiul fundamentează Planul Urbanistic General al comunei Ceplenița face și propuneri pentru regulamentul aferent P.U.G. Studiul istoric de fundamentare a PUG urmărește: - determinarea structurii teritoriului studiat ca rezultat al evoluțiilor în timp, evidențiind tendințele generale de dezvoltare și elementele definitorii care au marcat diferitele epoci; - identificarea și delimitarea UTR- urilor (unități urbane cu o morfologie coerentă și valoroasă) care compun teritoriul studiat, așa cum au rezultat ele din evoluția istorică a acestuia și identificarea regulilor lor de alcătuire; - identificarea și analiza monumentelor listate în teritoriu și valorilor de patrimoniu construit din teritoriul studiat și observarea modului în care acestea sunt conservate și protejate; - identificarea și analiza zonelor istorice protejate, cu indicarea tipului și gradului de protecție în funcție de categoria în care se încadrează; - identificarea și analiza clădirilor istorice valoroase din teritoriul studiat, care nu află se pe Lista Monumentelor Istorice și care ar trebui listate; - identificarea de zone sau clădiri cu valoare ambientală, care trebuie protejate. Tematica studiului Protejarea urbanistică a valorilor de patrimoniu se reflectă într-o atitudine responsabilă privind delimitarea, declararea, gestionarea și dezvoltarea zonelor construite protejate. Studiul cuprinde o analiză istorică a teritoriului comunei Ceplenița orientată spre evidențierea elementelor relevante pentru stabilirea reglementărilor urbanistice. De asemenea studiul cuprinde o analiză morfologică a zonelor construite în vederea definirii caracteristicilor specifice ale teritoriului studiat și a valorificării acestuia pentru a contribui la conturarea unei imagini identitare generale. Tematica studiului se înscrie în: - Metodologia de elaborare aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 562/2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)” adaptate la documentațiile de tip PUG - Reglementarea "Conținutul cadru al studiilor istorice de fundamentare a documentațiilor de urbanism” elaborată de URBANPROIECT în 2002. Cadrul legislativ și normativ avut în vedere: - Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național — Secțiunea a Ill-a — zone protejate definește în art. 1 alin. (2) noțiunea de zone protejate astfel: "zonele naturale sau construite, delimitate geografic și/sau topografic, care valori de cuprind patrimoniu natural și/sau cultural și sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu”. - Ordin M.T.C.T. nr. 562/2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare și conținutul — cadru al documentațiilor de urbanism pentru zone construite protejate”. = Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, cu modificările și completările ulterioare definește în anexa nr. 2 "zone construite protejate, instituite pentru salvarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului construit, cu valoare istorică, culturală sau memorialistică deosebită”. - Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare.

Pagina 6

- Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice definește la articolul 3: "până la instituirea zonei de protecție a fiecărui monument istoric potrivit art. 9 se consideră zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de 100m în localități urbane, 200m în localități rurale și 500m în afara localităților, măsurată de la limita exterioară, de jur-împrejurul monumentului istoric”. 2. DESCRIEREA METODEI ȘI DIRECȚIILOR DE CERCETARE Studiul istoric general a fost structurat în baza Metodologiei și cadru de conținutului elaborare a documentațiilor de urbanism și a Metodologiei de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor de urbanism pentru zone construite protejate (Anexa la O.M. Transporturilor, construcțiilor și Turismului nr. 562/2003) din 11.02.2004. Criteriile după care s-a făcut această analiză sunt următoarele: - Cadrul natural — relieful, vegetația, zone calamitate, zone naturale protejate, relația sit- configurație urbană; - Încadrarea în teritoriu — căi de comunicație, echipare edilitară, limita intravilanului, zonare funcțională, disfuncționalități, dotări; - Organizarea funcțională: funcțiuni tradiționale, programe actuale, centre de interes; - Valoarea istorică: date semnificative privind constituirea localităților, în evoluția timp, densitatea elementelor de patrimoniu, țesutul urban, valori locale, toponimie, date bibliografice semnificative, legături istorice cu așezări învecinate; - Valoarea urbanistică: relații cu situl, relații în localitate, evoluția zonificării funcționale, regimul de proprietate, parcelar, rețele stradale, volume construite, regimuri de înălțime, dominante, aliniamente, poli de interes, reprezentativitate; - Valoare arhitecturală: încadrare stilistică, valoare estetică, compoziții volumetrice și spațiale, sisteme constructive, materiale, finisaje. - Vizualitate: câmp vizual, puncte de belvedere; - Valoare socio-afectivă: atașamentul populației la zonă, conștiința prestigiului local. S-a analizat zona prin: METODA ANALITICĂ : - punctuală - multicriterială - pe baza studiilor de fundamentare: geotehnice, urbanistice, cadastrale, istorice; - pe baza documentelor și a arhivelor existente. METODA INSPECȚIEI DIRECTE - prin vizualizare și diagnosticare; - prin fotografiere. DIRECȚII DE CERCETARE: - documentară, iconografică, cartografice, pe teren. Se urmărește: - evidențierea rolului de catalizator al zonei respective pentru dezvoltarea urbană, teritorială și regională. - asigurarea continuității fizice, funcționale și spirituale a cadrului construit din localități și stimularea interesului economic și cultural pentru utilizarea acestuia. - protejarea și punerea în valoare a monumentelor istorice din zonă, a zonelor arheologice și a ansamblurilor arhitecturale și urbanistice deosebite, precum și a contextului și caracteristicilor care conturează semnificația lor istorică. 3. EVIDENȚIEREA SURSELOR DOCUMENTARE, ICONOGRAFICE, CARTOGRAFICE, Ș.A. Documente: Studiul fundamentează Planul Urbanistic General al comunei Ceplenița și face propuneri pentru regulamentul aferent P.U.G.. Sursele documentare utilizate în activitatea de cercetare au fost următoarele: documente de arhivă, cărți, studii istorice, monografii, hărți istorice și contemporane, relevee, fotografii, documente iconografice, inscripții.

Pagina 7

Bibliografia utilizată pentru fundamentarea cercetărilor se din lucrări de compune bibliografie generală, dedicate zonei mai largi a teritoriului cât și bibliografie specială — monografia localității studiate și documentațiile de urbanism în vigoare (PUG Ceplenița). 4. PREZENTAREA ECHIPEI DE CERCETARE DUPĂ SPECIALITATE Din echipa de cercetare au făcut parte: Arh. Adina GRIGOROVSCHI - arhitectură — urbanism Arh. Mircea GRIGOROVSCHI - coordonator 5. PREZENTAREA CRITICĂ A BIBLIOGRAFIEI GENERALE În scopul întocmirii prezentului studiu au fost cercetate o serie de surse documentare referitoare la stadiul actual al dezvoltării comunei Ceplenița: - Marele dicționar geografic al României, 1900, vol.Iil - Acta Moldaviae Meridionalis — Anuarul Muzeului Județean cel Mare” "Ștefan Vaslui XV-XX, | - Repertoriul Arheologic Național - Alexandru Obreja — Dicționar Geografic al Județului Iași, Editura Junimea, 1979 - Date puse la dispoziție de către Consiliul Local al comunei Ceplenița - Petru V. Rotaru — Ceplenița. Studiu monografic, Iași 1978 - Silviu Văcaru — Monografia comunei Ceplenița vol |, Satul Studiu Ceplenița — istorico-social - N. Stoicescu, Repertoriul monumentelor și localităților medievale din Moldova, București, 1974 - Gh. Ghibănescu, Ispisoace și zapise, V, 1, Iași, 1921, p.26 (“Carp, ficiorul Sârcului ot Nagăță”). - V. Dumitrescu și Alexandru Vulpe, în „Dacia înainte de Dromihete”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1988 - Particularități ale arhitecturii tradiționale din zona etnografică Iași - Vasile Munteanu - Reflexele UCR. VEZA în toponimia românească — Mircea Ciubotaru - WWw.monumenteuitate.org - WwWwW.monumentul.ro Bibliografia în baza căreia s-a făcut studiul istoric are date ce pot fi completate prin studiul mai aprofundat al arhivelor și cercetărilor arheologice. 6. PREZENTAREA STUDIILOR ANTERIOARE PE CARE SE BAZEAZĂ CERCETAREA Documentații de urbanism și de amenajarea teritoriului și studii întocmite anterior sau concomitent cu elaborarea P.U.G.-ului - Planul de Amenajare a Teritoriului Național — secțiunile |-V - Planul Urbanistic General al comunei Ceplenița II. ANALIZA EVOLUȚIEI ȘI CARACTERISTICILOR TERITORIULUI STUDIAT 1. ANALIZA EVOLUȚIEI TERITORIULUI STUDIAT Încadrarea în teritoriul administrativ al comunei Comuna Ceplenița se află în partea de nord-vest a județului malurile Iași, pe râului Bahlui și pe cele ale afluentului său, Buhalnița, având centrul de comună situat la aproximativ 70 km distanță de Municipiul Iași. Comuna este formată din satele Buhalnița, Ceplenița (reședința), Poiana Mărului și Zlodica. Rețeaua rutieră a comunei este formată din drumuri naționale, drumuri județene și drumuri comunale în lungime totală de 25,3 km, aflate în diferite stări tehnice. Comuna este tangentă la drumul național DN 288 și este deservită de halta CFR Ceplenița. Drumurile județene și comunale sunt în stare proastă de întreținere și nu corespund nici din punct de vedere al îmbrăcăminții și nici al caracteristicilor în profil transversal și a asigurării Vizibilității. Intersecțiile străzilor principale atât cu DJ sau DC, cât și a drumurilor secundare cu străzile principale (în extravilan clasificate drumuri comunale) sunt aproape în totalitate necorespunzătoare. Este străbătută de șoseaua națională DN28B, care leagă Târgu Frumos de Botoșani. Lângă Buhalnița, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ281D, care duce est la spre Coarnele Caprei, Focuri și Gropnița.

Pagina 8

NERAL COMUNA CEPLENITA, JU Acesta, la rândul său, se intersectează la Ceplenița cu șoseaua județeană DJ281, care duce spre nord la Scobinți (unde se intersectează cu DN28B) și Sirețel sud la și spre Cotnari, Belcești, Erbiceni și Podu Iloaiei (unde se termină în DN28). Teritoriul comunei Ceplenița este străbătut de următoarele căi de comunicație: DN 28B - este un drum național aflat în stare bună, asfaltat 2 benzi de — cu circulație — câte 1 pe fiecare sens, ce face legătura în cadrul județului între localitățile Târgu Frumos (DN28)- Boureni- Balș-Cotnari-Zlodica-Buhalnița-Hârlău-Maxut-Deleni-Botoșani. DJ 281 — este un drum în lungime totală de 62,687 km. Pe teritoriul comunei acesta este un drum pietruit aflat în stare bună — cu 2 benzi de circulație — câte 1 fiecare pe sens. - Origine: Km 0+000 — Podu Iloaiei; - Traseu: Erbiceni — Spinoasa-Belcești-Tansa-Hodora-Bahlui-Ceplenița-Bădeni-Fetești- Sticlăria-Sirețel - Destinație: Km 62+687 Lespezi (DJ208) DJ 281D — este un drum în lungime totală de 30,00 km. Pe teritoriul comunei acesta este un drum aflat în diferite stări tehnice: asfaltat (stare foarte bună), 1,5 km pietruit (stare bună), 9,3 km drum de pământ în extravilan (stare foarte proastă) — cu 2 benzi de circulație — câte 1 pe fiecare sens. - Origine: Km 0+000 - DN 28B (Ceplenița); - Traseu: Ceplenița — Petroșica — Coarnele Caprei - Focuri - Destinație: Km 30+000 Gropnița (DJ282) 145 — în lungime de 8,494 km este un drum pietruit, aflat în stare medie 2 benzi — cu de circulație — câte 1 pe fiecare sens. - Origine: Km 0+000 — Buhalnița (DN 288); - Traseu: Scobinți; - Destinație: Km 8+494 Hârlău

Pagina 9

ANISTIC GENERAL COMUNA CEPLENITA, JU DC 155 — în lungime de 3,000 km este un drum pietruit, aflat în stare medie — cu 2 benzi de circulație — câte 1 pe fiecare sens. - Origine: Km 0+000 — Buhalnița (DC 145); - Destinație: Km 3+000 — Poaiana Mărului. DC 156 — în lungime de 1,200 km este un drum pietruit în intravilan aflat în stare medie și de pământ în extravilan aflat în stare proastă - Origine: Km 0+000 — Zlodica; - Destinație: Km 8+494 — DN 28B (Buhalnița). Circulația feroviară Comuna Ceplenița dispune de traseul de cale ferată 607: Podu Iloaiei — Hârlău, linie neelectrificată simplă, cu o lungime totală de 41 km, din care cca. 3,5 km pe teritoriul comunei Ceplenița, cale ferată ce asigură legătura dintre orașul Hârlău și magistrala CF 606 (Iași- Pașcani) în dreptul localității Podul Iloaiei. Cea mai apropiată stație CFR se află în localitatea Ceplenița.

Pagina 10

GENERAL COMUNA CEPL.! Din analiza Planului de Amenajare a Teritoriului Național (PATN) — Secțiunea | — Căi de comunicație, aprobată prin Legea nr. 71/1996 rezultă că prin teritoriul comunei Ceplenița nu sunt prevăzute lucrări majore în ceea ce privește infrastructura rutieră sau de cale ferată. Față de ansamblul județului, Ceplenița reprezintă 0.8% din suprafața și 0.7% din populație, încadrându-se în rândul comunelor de mărime mijlocie. Teritoriul comunei Ceplenița se învecinează la Est cu comuna Coarnele Caprei, la S-V cu Cotnari și la Nord cu comuna Scobinți. Un element deosebit îl reprezintă faptul că pe partea de Vest a acestei comune cu satele Buhalnița, Poiana Mărului și Zlodica face parte dintr-o mare zonă cu sate-livadă înlănțuite aproape fără a fi delimitate, de la Cotnari până la Slobozia, constituind un interesant habitat în care locuitorii, din motive de siguranță asupra producției de fructe, au preferat să-și planteze livezile în sat. Din punct de vedere geografic localitățile comunei Ceplenița sunt situate în aria de contact al podișului Sucevei (sectorul mai înalt cunoscut sub numele de Masivul Dealul Mare — Hârlău) cu Câmpia Moldovei, subunități ale Podișului Moldovei — zone cu condiții și resurse naturale variate ce pot genera activități economice complementare.

Pagina 11

Conform Marelui Dicționar Geografic al României vol 2, comuna Ceplenița se află în partea de N. a plășei Bahluiul, jud. Iași, între comunele: Șipotele Bădeni, Cotnari, și județele: Botoșani și Suceava, întinzându-se de la N. spre S-E, pe o lungime de aproape 26 kilometri. Terenul ei e plin de dealuri, cari în partea de S-V, sunt acoperite de păduri, vii și livezi, iar partea de N. cu lanuri cultivabile, cu imașe și fânețe. Este formată din satele: Ceplenița, Buhalnița, Virîții, Moara- Prefectului, Steclăria și Boroșoaia. Are o populație de 628 familii, sau 2384 locuitori, între cari sunt cîțiva țigani și evrei. Pe lîngă lucrarea pământului, locuitorii se mai ocupă cu cultura viilor și a livezilor. În această comună sunt două biserici, deservite de 2 preoți și 2 cîntăreți; 2 școli, frecventate de 56 școlari; 12 mori de apă. Budgetul comunei este de 11012 lei, 23 bani la venituri și de 8845 lei, 70 bani la cheltuieli. Numărul vitelor se urcă la 4754 capete, dintre cari: 1498 vite mari cornute, 224 cai, 2473 oi și 559 rimători. Tot teritoriul comunei Ceplenița, a fost al familiilor Pășcanu, Văcărescu și Balș și este azi proprietatea familiei Christache Zarifopol. Ceplenița, sat, așezat în centrul comunei Ceplenița, plasa Bahluiul, jud. Iași, pe podișul și șesul numit al Țiganilor (Puiul) și pe ambele maluri ale rîului Bahluiul, la 1 km de drumul național 28B. Așezarea datează din anul 1554 când a fost atestată documentar pentru prima dată. Comuna dispune de un iaz cu o suprafață de 62 ha folosit agropiscicol precum și de numeroase obiective turistice (conacul unde a locuit Grigore Ureche, beciul lui Ștefan cel Mare din satul Zlodica, așezarea traco-getică de pe dealul Cătălina și un muzeu etnologic și arheologic în satul Buhalnița. Pe alocuri se exploatează în cariere gresii și argile. Se păstrează ansamblul din 1825-1837, biserica Sf. Voevozi din anul 1802 și un pod de piatră din sec. al XV-lea. Are o populație de 271 familii, sau 1032 locuitori, printre cari unii sunt de origine slavă, vorbind limba rusă. Ceplenița are o suprafață de 12.277 mp și 425 locuitori — este centrul administrativ al comunei, amplasată la 1km de D.N.28 este atestat documentar din anul 1503 printr-un act din care rezultă așa cum menționează istoricii |. Bogean și N. Iorga, reconfirmarea unei donații către Episcopia Rădăuților. Este reședința comunei. Are o școală întreținută de comună, înființată în anul 1880 și frecventată de 23 elevi. Pe platoul dealului despre S. se află casa proprietăței; alăturea este biserica, zidită la 1836 de Mihail Pașcanu, deservită de 1 preot, 1 cântăreț și 2 eclesiarhi; pe ala Bahluiului este o moară. Pământul satului Ceplenița este nisipos și cleios, iar pe partea podișelor este bun de cultură. Viea se cultivă pentru trebuința locală și este de calitate bună. Din dealuri și pîrae se scoate multă piatră. Numărul vitelor este de 2339 capete, din cari: 769 vite mari cornute, 131 cai, 1130 oi și 309 rîmători. Buhalnița, sat, în jud. Iași, plasa Bahluiul, la 3 km spre vest de centrul comunei, într-o regiune deluroasă. Este atestat documentar din anul 1612. A luat numele de la pirîul Buhalnița, ce curge prin nijlocul lui. Este situat pe valea piriului cu aceeași numire, între dealul Cătălina și Dealul-lui-Vodă. Are o populație de 188 familii sau 727 locuitori romîni, prea puțini de origină slavă și cîțiva evrei. Ei se ocupă cu cultura viei precum și cu agricultura. Are o suprafață de 15.018 mp și 1686 locuitori — situat la 3 km spre vest față de centrul comunei, într-o zonă deluroasă. Este atestat documentar din anul 1612. Aici se află o biserică zidită de Mihail Pășcanu, vechiul proprietar, deservită de 1 preot, 1 cântăreț și 1 eclesiarc, precum și o școală, înființată în 1859, frecventată de 29 elevi. În sat sunt 7 mori de apă. Numărul vitelor este de 1152 capete, din cari: 261 vite mari cornute, 36 cai, 721 oi și 134 rimători. 10

Pagina 12

Poiana Mărului (în trecut Vârâți) — 7.789 mp și 1067 locuitori — situat la 5 km spre vest de centrul de comună, în continuarea satului Buhalnița, pe valea pârâului Buhalnița, atestat documentar în anul 1864. Satul s-a numit până în 1964 "Varati” locuitorii inițiali fiind aduși de la Lungani (Iași) și Bosanci (Suceava) în timpul împroprietăririi efectuate de Al. |. Cuza. Zlodica sat, din com. Cotnari, pl. Bahluiul, jud. Iași (v. Cotnari, sat), așezat la 3 km sud-vest de centrul comunei, pe drumul național 28B, atestat în anul 1605. Are o populație de 181 locuitori, precum și o biserică de lemn, vechie. În acest sat, peste un mic pirîu, se află un pod mare, format din lespezi de piatră naturală necioplită și pe care legenda îl atribue lui Ștefan cel Mare. Satul Zlodica are o suprafață de 2685 mp și 339 locuitori — așezat la 3 km sud- vest de centrul de comună, pe partea stângă a D.N. 28B, atestat în anul 1605. Există numeroase legende în legătură cu originea denumirii acestor sate, cele mai multe conducând la concluzia că provine de la numele unor boieri sau meșteri care au locuit în zonă. Teritoriul administrativ al comunei Ceplenița însemnând 4520 ha se caracterizează prin existența a două zone geomorfologice: partea de vest aparține Podișului Sucevei, subdiviziunea Dealul Mare, în timp ce partea de est aparține Câmpiei Moldovei, microraionul Câmpia Superioară a Bahluiului. Altitudinea maximă a zonei se ridică la 420m. Zona în care sunt amplasate localitățile componente ale comunei este bogată în vestigii istorice care atestă vechimea, stabilitatea și continuitatea poporului român pe aceste meleaguri. Astfel, în partea de sud-vest se află stațiunea neolitică Cucuteni iar mai jos, spre vest, cetatea dacică Cătălina. În partea de sud se află Cotnari, iar la nord orașul Hârlău, ambele cunoscute mai ales în perioada medievală când domnitori ai Moldovei, în frunte cu Ștefan cel Mare, s-au deplasat adesea în această zonă, au emis numeroase acte de cancelarie, mai ales confirmarea sau transmiterea unor proprietăți către boierii vremii sau mănăstirile din nordul și estul Moldovei. Y R-ă 4. Bahlui 4 L” , Ponean 4 g d mil lata vw pare Megosesri £ odru ta ; 4. Copou Megane Ad) 3. Turia i y Sr 6. Unghen» vo vast i [73 11

Pagina 13

Județul Iași 8 19 10 z0km [CR O o lovesti at Dă 1 aitaanari Cuza? SA, 1.1. Istoricul teritoriului studiat în raport cu localitatea în care se situează Legat de denumirea satului Ceplenița circulă o serie de legende inedite, în diverse versiuni, preluate din tradiția populară care nu au însă nimic în comun cu adevărul istoric. O primă variantă ar fi aceea că un boier numit Ceplentz ar fi stăpânit satul înainte de trecerea lui către familia Ureche. Acesta ar fi avut aici o curte mare și bogată. Murind fără copii satul ar fi rămas în posesia celor care lucrau pământul, adică al sătenilor. Pentru binele făcut aceștia ar fi denumit așezarea Ceplenița. O altă legendă spune că în Cotul lui Puiu ar fi fost un butnar cunoscut printre megieși pentru calitatea butoaielor pe care le făcea. În aceasta se spune că „podgorenii care se întorceau acasă de la butnar, întânindu-se în drum cu alții, care se duceau la butnar cu butoaiele în care, întrebau unde au fost, aceștia răspundeau: „la butnarul la care pentru un cep aștepți nițel”. Alții spuneau că aștepți pentru „cep nițel, dar face lucrul bun”. Legându-se cele două cuvinte a apărut numele de Ceplenița. Alte două versiuni, la fel de fanteziste care au circulat în decursul timpului despre numele satului Ceplenița sunt legate de hanurile vechi din localitate. Aici călătorii obosiți poposeau în curtea mare și încăpătoare, apărată de un zid înalt de trei metri. Hangiul, un anume Niță, era cunoscut în zonă ca făcând bucate bune și având în butoaie vin de la Cotnari. Între călătorii ce trecuseră pe la han și mai doreau să facă un popas aici circula expresia: „Să dăm un cep la Niță”. Prin legarea ultimelor trei cuvinte ar fi apărut toponimul Ceplenița. Tot de o legendă este legată și ultima variantă populară. Un han aflat în marginea de apus a satului era ținut de un hangiu cu numele Ceplenschi și de soția acestuia Anița. După moartea soțului toată gospodăria a fost dusă de Ana. Hangița a fost rebotezată de cei care trăgeau să se odihnească și să mănânce la ea Ceplen-Anița, "nume, care, apoi, prin contopire, a devenit Ceplenița”. Aproape de adevăr pare a fi etimologia propusă de Daniela Butnaru în Micul dicționar toponimic al Moldovei (structural și etimologic), unde se spune că numele ar veni de la rusescul cepel, „cuțit uzat, cioarsă”, „de la care s-au format două derivate ucrainene”, un oiconim și un hidronim. 12

Pagina 14

Cercetătorul Mircea Ciubotaru, oprindu-se și el la etimologia numelui satului, face următoarea precizare: „nume de aspect ucrainian, ca și al satelor vecine Scobinți și Buhalnița (Buhainți), în documentele de redacție slavonă: Ceaplinți, cu sufixul-inți, presupunând un nume de persoană ucrainian Caplea (din apelativul corespunzător cu sensul de „bâtlan, stârc”). 1.2. Evoluția teritoriului studiat Comuna Ceplenița este situată în partea de nord-vest a județului Iași, având centru de comună situat la aproximativ 70 km distanță de municipiul Iași și la 5 km sud de orașul Hârlău. În componența comunei intră localitățile: Ceplenița, Buhalnița, Poiana Mărului și Zlodica. Despre începuturile satului Ceplenița nu există informații concrete. Avem însă un precursor, aelași Petru V. Rotaru care afirmă „în mod precis că satul Ceplenița are 550 de ani de viață: 14271977”. Informația se bazează pe scrierea la 26 august 1503, în fața domnului Ștefan cel Mare și a întregului Sfat Domnesc, a unui pergament prin care se reîntărea Episcopiei de Rădăuți dania făcută de bunicul său, Alexandru cel Bun. Pentru a se da o și mai mare „putere și întărire a tuturor celor scrise, i s-a poruncit logofătului loan Tăutu să atârne pecetea domnească. Pentru pomenirea înaintașilor, sănătatea și mântuirea familiei domnești, Episcopiei i se reîntăreau mai multe sate din nordul Moldovei prin care amintim doar Rădăuți, Coțman, Sadcău și Ceaplinți. lon Bogdan consemna poziționarea satului în apropierea localității Coțmani, astăzi în raionul Coțmani, regiunea Cernăuți, Ucraina. Pornind de la similitudinile de nume, autorul, din dorința de a demonstra cât de vechi este satul, cu sau fără voință, creează un fals istoric care dăinuie de mai multe decenii. În anul 1617 prin hrisovul domnesc al lui Radu Mihnea Vodă vornicului Nistor Ureche i se reconfirmă posesia moșiei Ceplenița, „toate satele din țara Moldovei și anume: 52 sate întregi, 45 părți de sate, 17 moșii, 6 eleștee, un loc de vânat, o prisacă, 45 fălci de vie în cele 19 județe ale Moldovei de pe atunci și satul Ceplenița, satul Buhalnița, ce este mai sus de hotarul ceplenițenilor, cu vad și moară în râul Bahlui ce este în ținutul Hârlăului. Vornicul Nistor Ureche trece moșia în proprietatea nepotului Vasile Ureche, fiul cronicarului Grigore Ureche care, la rândul său, vinde această proprietate lui Pascu-Lupașcu-Buhușo, căsătorit cu Safta, fiica vistiernicului lordache Cantacuzino. Urmează ca proprietar, Constantin Cantacuzino-Pașcanu (unionistul de la 1848, exilat de Mihai Sturza la conacul de la Ceplenița). După 1857 moșia și conacul Ceplenița trec în proprietatea ginerilor lui Mihail Cantacuzino, Panaite Balș și |. Văcărescu. Ultimii proprietari ai moșiei și conacului au fost Hristache și C. Zarifopol cu Eliza Zarifopol, unchii cunoscutului critic literal din perioada interbelică, Paul Zarifopol. Satul Ceplenița în secolele XVI-XVIII Ceplenița apare pentru prima dată în hrisovul prin care Alexandru Lăpușneanu întărește lui lon Movilă, la 20 aprilie 1554, mai multe sate, mori, poieni cu fân, iazuri, dar și 12 „fălci de vie pe Dealul lui Vodă dinspre Ceaplinți”. Chiar dacă actul este considerat de istorici ca fiind un fals, la perioada respectivă existența localității nu poate fi pusă la îndoială dacă luăm în considerare că locul domnesc de lângă Dealul lui Vodă de la Cotnari a fost colonizat cu prizonieri aduși de Ștefan cel Mare la 1498 din Pocuția. leremia Movilă, la 8 aprilie anul 7108 de Facerea Lumii sau 1600 de la Hristos, întărea marelui vornic al Țării de Jos, Nestor Ureche, moșiile pe care le avea moștenire sau cumpărate de-a lungul timpului. Între multele sate pe care le avea marele vornic se afla și „o seliște anume Ciaplinți, ce este în ținutul Hârlăului, pe Bahlui, între Buhainți și între hotarul Cotnariului și cu loc de iaz și de moară pe Bahlui și cu un cut numit Verboviț, ascultător de Ceaplinți, care această mai sus zisă seliște numită Ceaplinți, între Buhuianți și între hotarul Cotnariului și cu loc de iaz și de moară la Bahlui și acest cut numit Verboviț, ce este ascultător de Ceaplinți, a fost de mai înainte vreme drept domnesc și a dat lui Petru voievod 12 cai buni și prețuiți la 24.000 de aspri”. În anul 1600 domnul întărea vornicului Ureche o siliște numită Ceaplinți, adică un loc unde fusese așezat un sat. Cel mai probabil în urma invaziei unei armate sau poate din cauza unei molime, în momentul întocmirii actului sătenii își părăsiseră gospodăriile. Vornicul Nestor Ureche primise satul de la Petru Șchiopul pentru slujba prestată și pentru că-i dăduse 12 cai buni. Acești cai se crede că nu i-a dat domnului, ci i-a folosit în mai 1587 cu prilejul deplasării sale la Constantinopol pentru a duce haraciul Moldovei. 13

Pagina 15

În concluzie se poate spune că din 8 aprilie 1600, iar indirectă din ti Un alt document este cel din 16 aprilie 1617, când marele vornic Nestor în fața domnului Radu Ureche se prezenta Mihnea, căruia îi solicita să-i reîntărească „a lui drepte ocine și moșii și atunci. Între cele aproape 100 de sate, părți de sate, siliști, vii, iazuri, regăsește și „satul heleșteie, vaduri de moară se Cipilenița și satul ci să chiamă Bohalnița, cu de ce este mai sus de hotarul Cipilinților, vad moară în Bahluiu, ci iaște în ținutul Hârlăului”. vindeau a treia parte din sat tot „cu venitul din tot locul, cu vad de heleșteu, cu râmnic moară în Bahluiațu”, cu loc de și altele lui Lupu Prăjescu. Surprinzător mulți dieci, este că, deși între martori sunt mai adică oameni specializați în scrierea actelor, el este scris de acest dascăl Cozma. Medelnicerul Pavel Ureche, fiul surorii lui Nestor Ureche, care-și luase numele it de familie după în apocă, într-o zi de 20 octombrie vărului său Grigore Ureche, 1639, aflat în casa mărturisea la „la datul sufletului” că și un heleșteu. a donat Mănăstirii Secu o prisacă Deoarece mâna cu care scria nu-l foarte putea Sluji, posibil paralizată sau trupul lui slăbit de vreo boală, a „zis lui fiind popii, Toader din Șchei, de au scris”, acțiune se desfășoară la acest act. Întreaga conacul de la Ceplenița, unde probabil, îngropat în poate a și murit, în acest caz fiind, biserica din localitate. Într-un document de la 27 martie 1640 întâlnim menționat din dăruia Mănăstirii Trei lerarhi nou satul, când Vasile Lupu mai multe Sate, țigani și vii, printre dinspre satul care și „patru fălci de vie la Cotnari, Ceapliniți”. După moartea lui Nestor Ureche prin Ureche moștenire satul vine în stăpânirea fiului său ajuns și el la dregătoria de mare vornic Grigore al Țării de Jos. La 8 martie mitropolitului Moldovei, Varlaam 1643, la Iași, în fața și a mai multor mari boieri din Sfatul împărțirea celor 76 de sate Domnesc, se făcea și părți de sate rămase de la nestor Ureche Într-o zi de 2 și soția sa. decembrie, în casele de la Ceplenița ale lui boieri pentru a Grigore Ureche poposeau mai asista la o tranzacție prin care marele mulți vornic al Țării de Jos cumpăra de la Andrei două părți să fie recunoscută de și domn, boierii întăreau această mărturie După moarea lui cu pecețile lor”. Grigore Ureche satul a trecut în stăpânirea viață fiului său Vsile, care a avut agitată, vânzând aproape tot ce-i rămăsese o de la părinți, intrând chiar în Alexandrei, sora sa, care, în testamentul și stăpânirea pe care-l face, la 13 februarie 1 670, arăta dăruit cui n-au fost voie ei cui că el „le-au și nu să cădea, altele le-au vândut mai mult fără de preț decât cu În mai 1669 spătarul Vasile Ureche vindea paharnicului Iordache Lupașcu Buhuș, soțul Saftei, fiica lui Cantacuzino, „a lui drepte ocine și moșii, satele Ceplenița și Buhalnița Roșcanii și Vărbăuții, care sînt toate într-un și Vitejănii și hotar lângă Cotnari, în ținut(ul) de piatră și cu heleșteu Hârlăului, cu casă gata lângă casă și cu trii mori și cu heleștei în locuri de prisacă”. țarnă și cu vaduri de mori și cu Era o moșie mare, cu multe sate, cu mori și prisăci, dar nu și cu vii. Casa trainic din piatră, și având boierească, făcută heleșteu pe lângă ea, nu are nimic comun de Cantacuzini refăcute cu viitoarele case construite și de mai multe ori în secolul al XIX-lea. 20 ianuarie 1712, Nicolae Mavrocordat, domnul de atunci al Moldovei, cu ani înainte îl întărea Saftei satul pe care cumpărase împreună cu soțul său. În această mână”, perioadă satul a trecut din „mână în după o expresie a timpului, în cadrul aceleiași familii până a ajuns la Toader Palade. 14

Pagina 16

Inventarul actelor hotarului moșiei Cotnari dinspre Ceplenița și o scrisoare din 11 mai 1718 duc la ipoteza că o parte din documentele moșiei s-au pierdut undeva la pe începutul veacului al XVIII-lea. Un adevărat periplu al documentelor moșiei Ceplenița, încheiat la Probota. probabil O lună mai târziu Constantin Duca trimite din Constantinopol către sora Elena sa o depeșă în care arată că satul Ceplenița „au rămas să stăpânească spatarul Toader Palade”. Fostul Domn solicita surorii să „caute toate scrisorile câte sânt acestă în lada pe moșie ce au dat Galata egumenului de Barnovschi”. La 5 iulie 1718, Constantin Duca, din capitala Imperiului Otoman, a scris în limba greacă o nouă depeșă către sora sa cerându-i să caute zapisele referitoare la satul Ceplenița, păstrate, după spusele lui, în lada ce se afla la egumenul Mănăstirii Bârnova, pentru a i le da lui Toderașco, fiul lui Palade spătar. Așa cum reiese din scrisoare, Anastasia, mama lui Constantin și a Elenei, „după ce a luat înapoi satul Ceplenița de la răposata Safta”, „a vrut să-l dea înapoi și a primit patru pungi de bani, însă din cauza unor întâmplări nu a dat banii. Chiar dacă traducerea nu este din cele mai una reușite, reiese că satul până la urmă a ajuns prin moștenire la Constantin Duca. Acesta, având acordul lui Ștefan, fratele său și al Anastasiei, vinde satul Ceplenița lui Toderașco Palade pentru 400 de groși. Moșie a Cantacuzinilor De la Palade, prin Ecaterina, fiica lui lon Paladi, căsătorită cu lordache Cantacuzino Pașcanu, moșia va trece la fiul acestuia paharnicul Constantin Cantacuzino. La începutul anului 1758 izbucnește un conflict între paharnicul Constantin Cantacuzino și jitnicerul Ștefan Bosie pentru o parte de moșie din Cotnari, care se învecina cu Ceplenița. După mai multe procese se prezintă la judecată în fața domnului. Nici aici cele două la nici părți nu ajung un acord. Pentru a pune capăt disputei dintre cei doi se face apel la lacov, mitropolitul Moldovei, pentru a da carte de blestem tuturor celor implicați ca să aducă toate mărturiile scrise le pe care au și la momentul trasării hotarelor, „în friica lui Dumnezeu,, să mărturisească adevărul. Câteva zile mai târziu, Catrina Cantacuzino, mama lui Constantin, scria mitropolitului următoarele: „eu în credință Dumnezeiască scriu sfinții tali că la mine nici o scrisoare nu este că ficiorii i-au împărțit tată-său când au murit și fieștecarele de la Zlodica și podul cel (de) piatră este făcut de soacră-mea comisoaia. lar hotărele pe undi or fi eu nu știu, dar sânt oameni mai bătrâni decât mine la Cotnar și or fi știind hotarăle, ca în hotarul Ceplinților nu iaste numai o sânt săliște ce mai multe cari le or arăta scrisorile ce sânt la fii mei”. Din document reiese că o parte din sate sau cătunele de pe moșia Ceplenița (care mai era mare decât teritoriul actual al satului) erau siliștite, adică depopulate. Pe 24 aprilie din Cancelaria Domnească erau trimise două depeșe către fostul mare paharnic Vasile Buhăescu căruia i se poruncea să meargă la Cotnari și să aleagă mai multe de părți moșie ale jitnicerului Ștefan Bosie. Una dintre ele se referea la un loc al jitnicerului împresurat de călugării de la schitul Mănăstirii Sucevița, iar a doua la o altă bucată de teren pe care o avea în hotarul moșiei lui Ceplenița a Constantin Cantacuzino. Pentru a nu mai exista nici un fel de nemulțumiri, în urma hotarnicii ce trebuia să facă, se suveranul Moldovei hotăra ca „luând cartea domnii mele să vă sculați să acolo la mergeți Cotnari, la moșiile acele ce s-au arătat mai sus și citind și cartea ce de blăstăm ce s-au făcut de la sfințiia sa părintele mitropolitul întru auzul tuturor, apoi să cercetați pricina aceasta cu amănuntul după hotarnice și scrisori ce vor ave și o parte și alta. lar de nu vor fi hotarnice ca să-s(e) lumina poată drept atunce să cercetați după mărturie oameni(lor) bătrâni de credință, care au trăit locurile pe acele și vor fi știind adivărul. Și cum veți afla mai cu dreptate și să hotărâți stâlpind și cu pietre hotară și după cum veți hotări să dați și mărturie hotarnică”. Nu se termină bine această dispută și Constantin Cantacuzino solicită lui Scarlat Grigore Ghica, domnul Moldovei, să trimită noi hotarnici pentru a delimita un loc al moșiei de cel Ceplenița al Cotnariului, stăpânit de Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. 15

Pagina 17

În decursul timpului au fost numeroase încălcări de hotar între moșia Ceplenița și cele înconjurătoare. La 20 septembrie 1783 în prezența martorilor hotarnici și anume fostul mare paharnic Șerban Buhuș, postelnicul Alexandru Hermeziu și fostul mare pitar Gligorie și a stăpânilor moșiilor Ceplenița, lordache Cantacuzino și respectiv Ulmi a Mănăstirii Galata se puneau semne de hotar de la movilele de la Coarnele Caprei și până la lazul lui Ureche. Moșia Ceplenița trece după moartea lui Constantin Cantacuzino la fiul lui, marele logofăt Iordache Cantacuzino Pașcanu. Acesta va contribui la curtea de la Ceplenița, biserica și conacul de care va fi atașat toată viața. În mai 1818, ajuns la bătrânețe și probabil bolnav, Iordache își făcea testamentul. Conform dorinței sale lăsa fiului său cel mai mic, spătarul Mihalache printre altele moșia Ceplenița la Hârlău. Cu această ocazie tatăl îl îndatora prin diată pe Mihalache să dea în fiecare an de Sfântul Dumitru Spitalului Sf. Spiridon 600 de lei, iar la bisericile din satele sale câte 10 sărindare pe an. Tot asupra celui mai mic dintre fii rămânea în grijă să dea toate cele trebuincioase bisericilor din Ceplenița și Buhalnița, în satul din urmă având datoria de a face o biserică de piatră cu hramul Sfântul Gheorghe, „mai mare decât cea de la Popricani”. Fiind un participant activ la mișcările ce au avut loc în Iași în primăvara anului 1848, Mihalache Cantacuzino a fost arestat din ordinul domnului Mihail Sturza și surghiunit la moșia sa de aici. Probabil bolnav spătarul Mihalache Cantacuzino, la 22 august 1851, își făcea testamentul, lăsând casele din Iași soției sale Maria, iar cele două fete ale sale, Ruxanda și Catinca, alături de alte moșii și case câte jumătate din Ceplenița. A murit șase ani mai târziu la vârsta de 65 de ani și a fost înmormântat în biserica Tălpălari alături de rudele sale. Odată cu ocuparea Moldovei de către armatele ruse în aprilie 1828 au început și obligațiile locuitorilor de a ajuta și a întreține armata imperială. Fiecare sat era obligat, în funcție de numărul oamenilor să participe la diferite corvoade. Astfel, în momentul apariției ciumei s-a hotărât construirea unei carantine la Sculeni. Aici veneau și descărcau carele din Basarabia echipamentele militare, armamentul și muniția. Contribuția celor din Ceplenița și Scobinți la facerea unei ogrăzi (împrejmuiri) și cu clădiri pentru străjerii care aveau obligația de a nu lăsa „vreo atingere între locuitorii din Basarabia cu aceștii de aice”, a fost destul de consistentă față de toate celelalte sate din ținut. În anul 1832 moșia Ceplenița era scoasă Ia licitație pentru arendare. În actul de publicație se spune: „de la viitoriul Sf. Gheorghe se dă în posesie, deci spre știință să publică că oricine va voi să fie mușteriu să se adresariască ori în ce vreme cătră dumnealui proprietariul numit și atunci i se va face și condițiile sub care se dă în posesie această moșie”. Începând cu anul 1835 se iscă un lung confiict între stăpânii moșiilor Ceplenița, Hârlău și Cotnari. Sunt contestate aproape toate hotarele comune. Între acestea se afla și „hotarul moșii Cotnari din drumul Dumbrăvii Roșii, unde este stâlp de piatră înalt”, care să „împresoară despre moșiia Ceplenița a dumisale spatarțul) mihalache Cantacuzino, o bucată de loc, care loc o bucată să întinde pe lângă hotar spre iazul numit Ureche și cu o bucată pe lângă hotar spre apus osăbit la altă piatră hotar ce este în drumul ce trece prin Zlodica să împresoare tot de cătră moșia Ceplenița a dumisale spatarului) Cantacuzino, și capătul numit al Cătălinii din sus și merge de acole tot cu împresurare pără la locul numit Varnița, iar de la Varniță și pără la Podul de lut cu totul să împresoară”. Deoarece după fiecare hotarnică făcută rămâneau nemulțumiri de o parte sau de alta, Epitropia Spitalului „Sfântul Spiridon” Iași, stăpâna moșiei Cotnari, face, la 10 septembrie 1851, apel la domn pentru a judeca diferendumul. În jalba trimisă se spune că încă din 1845 spătarul Cantacuzino era dispus să dea înapoi cele 200 de fălci de pământ „din care cea mai mare parte esti îmbrăcată în pădure”. În realitate spătarul nici la acea dată nu-și retrăsese stăpânirea de pe acel teren. Abia la 1 iulie 1853 se deplasa o comisie alcătuită din candidatul Judecătoriei Iași, C. Dudescu și inginerul Ghețu pentru a trasa pe teren despărțirea hotarelor dintre moșiile Ceplenița și Cotnari. 16

Pagina 18

În același an, 1835, se face o nouă împărțire teritorială a Moldovei. Între ținuturile ce urmau a fi desființate se numără Herța, Cârligătura și Hârlău. Noua organizare administrativ-teritorială a intrat în vigoare începând cu 1 iulie 1835, satul Ceplenița întrînd în componența ocolului Bahlui din ținutul Iași. În octombrie 1836 numele satului și a arendașului moșiei Ceplenița este întâlnit în corespondența dintre Consulatul Rusesc și Mihail Sturza, domnul Moldovei. Începutul anului 1846 aduce cu sine noi procese între posesorul moșiei Ceplenița spătarul Mihalache (Mihai) Cantacuzino Pașcanu și călugării de la Mănăstirea Galata care stăpâneau moșia Belcești. La 9 mai același an Divanul de Apel însărcina pe căminarul Neculai Istrate ca împreună cu inginerul hotarnic al ținutului să meargă la fața locului și să stabilească hotarele între cele două moșii. La 18 iunie comisia își începea lucrările, mai întâi prin aprobarea planului moșiei Ceplenița întocmit încă din anul 1840, pentru ca mai apoi să traseze pe teren pietrele despărțitoare între cele două moșii. Istoria moșiei și a satului la jumătatea secolului al XIX-lea prezintă o lume schimbată. Reformele înfăptuite de Alexandru loan Cuza vor marca profund și universul vieții rurale. Apar instituțiile statului modern: primăria, școala de stat și asistența sanitară. Lumea satului nu mai poate fi privită din perspectiva evoluției proprietății și a relațiilor dintre stăpânul moșiei și cei care lucrează pe ea. Activitățile oamenilor se diversifică, iar istoria comunității se transformă în istoria localității, a instituțiilor acesteia. Evoluția de la 1864 până la Primul Război Mondial Anul 1864 marchează un moment de răscruce. O serie de legi date de guvernul condus de M. Kogălniceanu și promulgate de Al. |. Cuza au vizat viața săteanului. Una din legi a fost legea rurală din 14/26 august 1864 prin care țăranii clăcași erau împroprietăriți cu pământ. În curs de 30 de ani aceștia nu aveau voie să înstrăineze pământul decât către comună sau un alt sătean. În general sătenii din Ceplenița erau săraci. Nu-și puteau plăti datoriile ce le aveau ca despăgubire pentru pământul primit în urma reformei agrare din 1864. Cu toate că satul Ceplenița se afla într-o zonă viticolă întinsă, cultivarea viței de vie nu era între opțiunile locuitorilor, principala ocupație a acestora fiind cultivarea cerealelor și creșterea vitelor. În 1899, conform Marelui dicționar geografic al României, pământul din satul Ceplenița era considerat a fi nisipos și cleios, iar în partea de podiș, bun pentru agricultură. Fiind în apropierea unei mari podgorii precum Cotnariul, vița-de-vie era de bună calitate. O mică bogăție naturală a localității era piatra extrasă din dealurile din apropiere, care era prelucrată în comună. Din ea se făceau pietre de moară și ghizdele pentru fântâni. Moșia Ceplenița, după mai bine de 250 de ani cât a rămas compactă, la mijlocul secolului al XIX-lea se împarte între fetele lui Mihalache Cantacuzino. O jumătate din ea revenea în anul 1857 fiicei sale Ruxanda, căsătorită cu Panaite Balș (parte care apoi va trece în stăpânirea Nataliei Vlădoianu), pentru ca jumătatea cealaltă să revină Catincăi, măritată cu un membru al familiei Văcărescu. Aceasta din urmă, la 4 noiembrie 1865, vindea cu 35.000 de galbeni nurorii sale Catinca, născută Fălcoianu, proprietatea sa „parte din moșia Ceplenița cu cotunele ei și cu toate clădirile, acareturile și îmbunătățirile aflate pe dânsa”. Moșia a fost pusă gaj de urmașii lui Mihalache Cantacuzino pentru un împrumut la Hristache Zarifopol. Neputând plăti datoria, moștenitorii lui Mihalache vor consimți a vinde moșia creditorului în anul 1868. De acum înainte ea va aparține familei Zarifopol, care va investi în refacerea conacului și a parcului ce-l înconjura. La 28 ianuarie 1885 Hristache Zarifopol lăsa fiilor săi Costea, Dimitrie și lancu „averea mea toată nemișcătoare moșia Ceplenița și Borosoaia ce-am cumpărat-o de la stat”. O statistică din anul 1909 prezintă suprafețele de teren din comună în funcție de posesor și destinația pământului. Moșia Ceplenița avea 1701, 21 hectare pământ arabil în timp ce locuitorii aveau 607,33 hectare. După intrarea României în război (16 august 1916) pentru a se ști pe ce se poate baza armata la nivelul țării se fac mai multe recensăminte ale bunurilor statului, dar și o statistică agricolă. Războiul nu a adus cu sine numai distrugeri materiale importante ci și un număr însemnat de morți în urma cărora au rămas mulți orfani. 17

Pagina 19

Cu prilejul decretului de lege relativ la exproprierea pentru utilitate națională a pământului din 1919 o mare parte din terenul aflat în proprietatea familiei Zarifopol a fost expropriat. Cu acest prilej 1762 de hectare din moșia Ceplenița ce aparținea fiilor lui Constantin Zarifopol, frații Emil, Alexandru și Constantin, a fost împărțit soldaților care au luptat pe front, văduvelor și orfanilor de război. Suprafața totală a moșiei, împreună cu partea din Boroșoaia era de 3375 ha. Rămâneau în posesia proprietarilor, fiind exceptate de la expropriere 600 hectare de pădure, 24 hectare vii, 45 hectare livezi și 118 iazuri și locuri neproductive. Scăzându-se din totalul terenului rămânea 2588 hectare de teren arabil "care împărțindu-se la trei și aplicându-se scara de expropriere, rezultă ca suprafață expropriată 1762 hectare. Nu erau expropriate nici alte cinci hectare situate pe șesul Baban „de ambele părți ale șoselei pe care se află o moară, un atelier și mai multe barăci și bordeie construite de armată și rămase proprietății, La fel „lanul Dumbrava cu Calinăul vecini satelor Vârâți și Zbereni. Din fiecare din aceste două lanuri se rezervă proprietății câte un hectar, locul casei și ogrăzii pădurarului. Lanul Podul de lut expropriat de comisia locală rămâne proprietății fiind refuzat de săteni pentru că nu au acces la er”. Pământul și casele rămase acum în posesia familiei Zarifopol vor fi preluate de stat în urma reformei agrare din anul 1945 și naționalizării din 1948. După naționalizare conacul a fost transformat în cămin cultural, școală generală, bibliotecă, distrugându-se valori deosebite de arhitectură, pictură și decorațiuni interioare, mobilă veche adusă de peste hotare, cărți și multe altele. Parcul dendrologic și lunca situată pe malul Bahluiului au trecut în patrimoniul CAP-ului. Fațada conacului de la Ceplenița în perioada interbelică. Arhivele Naționale Iași, Stampe și fotografii Autobuz CFR în curtea conacului de la Ceplenița. Arhivele Naționale Iași, Stampe și fotografii 18

Pagina 20

Evoluția comunei în perioada modernă și contemporană Satul Ceplenița a aparținut de la prima sa atestare documentară de ținutul Hârlău, ocolul Bahlui, până la 1 iulie 1835 când acest ținut a fost Începând desființat. cu anul 1772, când era sat de sine stătător în ocolul Bahlui, Ceplenița va cunoaște mai multe modificări în structura sa administrativă. Astfel, începând cu anul 1803 se contopește cu satul Fetești înglobând satul Buhalnița; în 1820 este contopit cu satul Buhalnița care aparținea aceluiași stăpân, dar pierde cătunul Fetești pentru ca mai apoi, în 1832, să înglobeze satul Odaia Urechii. După desființarea ținutului Hârlău trece la ținutul Iași, ocolul Bahlui, înglobând în 1844 satele Bădeni și Scobinți de care este desprins în același an, situație care se menține până la reforma administrativ-teritorială modernă a României realizată de domnitorul Alexandru loan Cuza în anul 1864. Acum apar noi unități administrative, județul și plasa, se înființează comuna alcătuită din mai multe sate. Din acest moment se poate vorbi de satul Ceplenița ca sat component al comunei Ceplenița. Tot acum înglobează satul Buhalnița și include cătunul Moldoveni. După 1857 moșia și conacul Ceplenița trec în proprietatea ginerilor lui Mihail Cantacuzino, Panaite Balș și |. Văcărescu. Ultimii proprietară ai moșiei și conacului au fost Hristache C. și Zarifopol cu Eliza Zarifopol, unchii cunoscutului critic literar din perioada interbelică, Paul Zarifopol. Pe aceste meleaguri au trecut în afara marilor domnitori ai Moldovei, Mihai Eminescu în calitate de revizor școlar care a vizitat Buhalnița în 1893, Nicolae lorga, Mihail Sadoveanu, Grigore Topârceanu, Octav Desilla și mulți alții. Aici, la Buhalnița, s-a născut renumitul profesor Gheorghe Ungureanu. ARTA Harta județului Iași Noua împărțire a plașilor și comunelor - 1903 19

Pagina 21

GENERAL COMUNA CEPLENITA, JUD. IASI În urma modificărilor apărute la Legea Administrativă în anul 1871 pierde cătunul Buhalnița și Odaia Urechii, devenite sate independente, ultimul cu numele de Urechea. Alte modificări au fost: în 1887 înglobează satele Pietroșica (parțial), Șipoțelul și Urechea; în 1908 înglobează a doua parte a satului Pietroșica pe care le pierde în 1912 devenind sate de sine stătătoare. Anul următor înglobează parțial satul Pietroșica, pe care-l pierde în 1917, înglobându-l din nou în 1925. Pentru o scurtă perioadă de timp satul Ceplenița își pierde statutul de centru de comună, intrând începând cu 1929 în componența comunei Scobinți. În anul 1932 va redeveni centru de comună loc pe care nu și-l va mai pierde până în prezent. Harta județului Iași Harta căilor de comunicație - 1915 În anul 1950 conform noii legi de împărțire administrativ-economice a teritoriului Republicii Populare Române, publicată în „Buletinul Oficial” din 8 septembrie cu nr.77, satul Pietroșica se despărțea de comuna Ceplenița și trecea la comuna Coarnele Caprei. Documentele vremii menționează în această zonă două vestite hanuri și 14 mori de apă a căror activitate a încetat la începutul secolului XX, când a fost construită prima moară cu aburi. Se fac referiri, de asemenea, la existența a numeroase heleștee și prisăci, vestite prin producția de pește, miere și ceară. Evoluția localităților înainte de anul 1990 În timp localitățile comunei Ceplenița au trecut prin perioade de dezvoltare și regres, determinate atât de condițiile social economice, cât și de migrarea populației către oraș începând cu anii 1960 și către comună din anul 1990. Datorită politicii de urbanism practicate înainte de 1990 localitățile au suferit o reducere a intravilanului în condițiile unei migrări excesive a populației către orașe. 20

Pagina 22

TUAL Evoluția localităților după 1990 Urmărind evoluția îi în timp a localităților componente a comunei Ceplenița și a relațiilor ce s-au stabilit între acestea și restul teritoriului județului Iași, în mod special a relațiilor orașul cu Hârlău, putem afirma că teritoriul comunei face parte din zona de influență a orașului Hârlău. Aceasta a rezultat din puterea reală de polarizare a localităților urbane și în funcție de situarea unităților administrativ-teritoriale-comunale — în raport cu izocronele de deplasare de 30. După anul 1990 se înregistrează o stagnare a migrației către oraș a populației rurale, pentru ca în ultimii ani să se înregistreze o migrare inversă de la oraș la sat, creșterea populației înregistrându-se mai ales în centrul de comună. În metodologia de lucru a studiului, comuna Ceplenița face parte din comunelor situate grupa în izocrona de 30”, atracția pentru orașul Hârlău fiind foarte puternică. Evoluția populației Între anii 1772-1774 se face primul recensământ fiscal al populației Moldovei, având „drept scop evaluarea resurselor umane și materiale necesare trupelor de ocupație rusesți,. La momentul recenzării în sat se aflau 123 de case locuite de un preot, un mazil, un ruptaș, 65 de scutelnici ai comisului lordachi Canta, 10 scutelnici ai armașului Henciu și 45 de țigani. Urmărind acest recensământ se poate observa că în sat erau sigur: trei slugi, doi olari și câte un tăbăcar (solonar), ciubotar, vier, cojocar, blănar, pescar, croitor și morar. După naționalitate în afară de români erau nouă ruși, un neamț și un bejenar a cărei naționalitate nu este cunoscută. Din recensămintele din prima jumătate a veacului al XIX- lea se poate urmări evoluția demografică a satului. Astfel din anul 1803 s-a păstrat o Condică a liuzilor în care sunt înregistrate persoanele care trebuiau să plătească birul către Vistierie. Între satele aflate în ocolul Bahlui din ținutul Hârlău se află și Ceplenița și Buhalnița a logofătului lordache Canta. În cele două sate locuiau 174 de capi de familie plătitoare de bir. Terenul arabil pentru hrana locuitorilor era considerat a fi îndestulător. Populația satului a cunoscut o continuă creștere, lucru dovedit cu destulă ușurință de recensămintele ce au urmat celui din anul 1774. În condica Vistieriei Moldovei, întocmită în vara anului 1816, pentru strângerea birului pe sfertul al doilea apare și satul Ceplenița cu loc de hrană puțin. În localitate erau 195 de birnici. Satul era stăpânit de lordache Cantacuzino cel care scutea și 36 de oameni. Primul recensământ fiscal nominal întocmit de Vistieria Moldovei din secolul al XIX-lea este cel început în anul 1819 și finalizat în anul 1820. Aceste recensăminte, cunoscute în epocă sub numele de catagrafii, pentru cercetătorii de astăzi sunt documente de maximă importanță. Dacă în catagrafiile din anii 1774 și 1820 plătitorii de bir au în mică măsură nume de familie, începând cu catagrafiile din 1831 o mare parte din populația masculină avea și nume de familie. În catagrafia din 1820 alături de locuitorii din Ceplenița, au fost trecuți și cei din Buhalnița și Bădeni, toți supuși ai spătarului Mihalache Canta, fără a se face vreo mențiune la satul în care locuiau. Cele două sate aflate pe moșia Ceplenița, Buhalnița și Ceplenița, sunt luate ca un tot unitar de cei care urmăreau încasarea birului. Cele două sate aveau o populație destul de numeroasă. În ocolul Bahlui, la anul 1831, satul cu cea mai mare populație birnică era Belcești (207), urmat de Ceplenița-Buhalnița (205) și Cotnari (183). Pentru că după recensământul din 1831 s-au constatat multe neconcordanțe, în anul următor, în urma hotărârii Obșteștii Adunări, se reîncepe activitatea comisiilor care trebuiau să facă din nou catagrafierea după regulile stabilite prin Regulamentul Organic, de această dată fiind trecută toată populația, cu excepția boierilor, a clerului monahal și a țiganilor. În noua catagrafie întocmită în anul 1832 la Ceplenița și Buhalnița erau recenzați 214 birnici, un om fără căpătâi, trei jidovi orândari, cinci preoți, un diacon, trei dascăli, patru privilegiați, 19 bătrâni și nevolnici, 23 de văduve, 23 slujbași volnici, 296 în total, stăpânul satelor fiind spătarul Mihalache Cantacuzino. Date deosebit de importante referitoare la locuitorii din Ceplenița s-au găsit în două note informative trimise Consulatului General al Rusiei la Iași. La 17 septembrie 1797 marele logofăt lordache Cantacuzino Pașcanu era înștiințat că la reședința sa de la Ceplenița a apărut ciuma. El a raportat acest lucru domnului și a cerut ispravnicului de Hârlău să se deplaseze la fața locului și să constate cele spune. Două zile mai târziu informatorul transmitea că ciuma la Ceplenița a făcut noi victime, din cei opt oameni bolnavi murind cinci. 21

Pagina 23

Er Daază Un moment de mare spaimă trăit de oamenii din Ceplenița a fost cel din anul 1831 când a apărut holera, care a făcut ravagii în satele din jur. În unele din ele aproape jumătate din populație a murit în câteva luni. După toate probabilitățile, dacă statistica dată de privighetorul ocolului Bahlui este corectă deși la Ceplenița au fost cei mai mulți bolnavi, 127, rata însănătoșirilor a fost cea mai mare, de 113, undeva la 88,97%. După ce, între anii 1828-1832 avuseseră loc două epidemii cumplite, una de ciumă urmată de holeră între anii 1828-1832, grija față de igiena publică și cea personală crește. În general populația satului a fost spre sfârșitul secolului al XIX-lea relativ stabilă, fapt ce reiese din recensămintele populației și în special din cel întocmit în anul 1894. În satul Ceplenița erau 556 de bărbați și 533 de femei, un total de 1089 de persoane. În anul 1899, când a fost întocmit Marele dicționar geografic al României, satul Ceplenița avea 271 de familii cu 1032 de oameni, „care unii sunt de origine slavă, vorbind limba rusă”. Între anii 1930-1977 populația comunei a crescut continuu. Dezvoltarea economică a zonei, cât și alte prefaceri sociale au dus după 1977 la o ușoară scădere a numărului de locuitori. Naționalitatea întregii populații este română, fiind compusă numai din credincioși creștini ortodoxi. După datele de la INS-DJS Iași din octombrie 2013, populația este în continuă scădere, începând cu anul 2002 când populația număra 4717 persoane. Habitatul este format din case țărănești. Spațiul locativ era format la nivelul anului 2012 din 1430 de locuințe. Schimbările de domiciliu au frecvența moderată și din anul 2002 soldurile sunt negative, din 2002 până în anul 2010 au plecat din comună 700 de persoane și au venit 472, rezultând un sold negativ de 228 de persoane. Numărul șomerilor era în 2012 de 111 persoane din care 40 femei și 71 bărbați. Numărul de salariați din comună este mediu și înregistrează începând cu anul 2002 o creștere continuă. După numărul populației, comuna Ceplenița este o așezare rurală de mărime medie cu rezerve de resurse umane ce pot fi ocupate în activitățile economice și sociale locale, sau pot fi folosite, prin deplasarea lor spre alte localități, îndeosebi spre orașul Hârlău. Din cele 4 localități la nivelul anului 2002 doar 3 localități (Ceplenița — 1471 locuitori, Buhalnița - 1714, Poiana Mărului — 1037 locuitori) au populația peste media unei localități din județul Iași (1012 locuitori/sat) în timp ce doar o singură localitate înregistrează o populație sub 500 locuitori (Zlodica — 350 locuitori). Evoluția fondului construit Odată cu apariția Regulamentului Organic în Moldova, în anul 1832, între atribuțiile Departamentului din Lăuntru (actualul Minister al Administrației și Internelor) intra și „ceea ce să atinge de buna statornicie a lăcuitorilor prin odihnitoare case și heiuri”. Locuințele trebuiau să răspundă la mai multe cerințe: 1) Casele trebuie să fie largi, bine încăpătoare pentru sufletele ce ar avea a locui în ele, căci desimea în casă este supărătoare; 2) Să fie ridicate din fața pământului cât de puțin, iar în pământ nicicum; 3) Să fie îndestule ferestre, care să fie de sticlă spre a fi luminoasă, căci întunericul este supărător; 4) Să aibă ogeaguri afară scoase, nu cahli în tindă, căci aceasta cu fumul în tindă „nu numai supărătoare, dar și primejdioasă de foc este”, 5) Heiurile pentru vaci să nu fie în fața casei de dinainte, ci pe cât s-ar putea mai în lăturea și în dos căci putoarea acelora este supărătoare; 6) Gunoaiele vitelor să le strângă ades de prin ogrăzi, în loc depărtat de sat unde să le ardă; 7) Să se îngrijească fiecare gospodar a face lipit cu casa grădină pre cât s-ar putea căci aceasta folosind pământul de lângă casă poate și înlesni pe gospodar cu casnice legume. Aceste dorințe ale ocârmuirii, normale pentru un trai care să-ți ofere o anumită siguranță a sănătății, dar și un confort pentru familie, într-o foarte mică măsură au fost puse în practică. Sărăcia, blazarea, mulțumirea cu puțin au făcut ca multă vreme lumea satului să nu se schimbe cu nimic. Habitatul este format din case țărănești specifice Câmpiei Moldovei. Zona pentru locuințe este formată din locuințe cu nivel mic de înălțime — 1-2 niveluri (predominant 1 nivel). Starea clădirilor de locuit poate fi considerată în general medie — proastă. 22

Pagina 24

_ JU ACTUALIZARE URBANIS ENERAL COMUNA CEPLENITA, PLAN Un model vechi de locuință, din care s-au păstrat în zonă destul de puține exemplare, este acela al casei cu cerdac, de dimensiuni reduse, având două sau trei încăperi. Pe una din laturile scurte poate avea o dependință (chelarul, bucătăria de vară, magazia). Acoperișul este în patru ape iar fațada principală orientată spre sud. Casele din prima jumătate a sec. XX au preluat volumetria și jocul fațadelor caselor tradiționale, exprimate în zidărie și cu aport de culoare în zugrăveală. Deși se mai construiește uneori după vechile norme, aceste întreprinderi sunt mai ales o expresie a sărăciei decât o revendicare a stilului tradițional. Casele bătrânești din această zonă au în cele mai multe cazuri o stare precară de conservare. Sistemul de construcție nu asigură o existență îndelungată a casei. BUHALNITA 23

Pagina 25

24

Pagina 26

Evoluția reglementărilor edilitare și urbanistice Hidrografia comunei Ceplenița este reprezentată de Vulpoiul, Valea Nucului și cursurile râurilor Bahlui, Gurguiata. Buhalnița, Conform Planului de Amenajare a Teritoriului Național Ceplenița se încadrează în — Secțiunea Il-a — Apa, categoria bazinelor hidrografice comuna cu resurse specifice mai mici decât - Localitatea Ceplenița este străbătută de râul Bahlui. platouri la 16 — 18m. Comuna Ceplenița nu dispune în În localitatea prezent de rețele de irigații. Ceplenița există un sistem centralizat - Racord din de alimentare cu apă format conducta de azbociment Dn din: - Camin de Hârlău-Cotnari apometru - Rezervor de stocare a apei din panouri metalice, de Statie capacitate 100 mc; tehnico-edilitare, a materialelor de construcții posibilă de pe piața actuală o îmbunătățire a condițiilor de și a tendințelor de confort este locuit: Funcția economică se va baza sector pe dezvoltarea agriculturii și relativ restrâns de antrenarea forței de muncă activități neagricole. pe un

Pagina 27

Prin aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale și corectării unor erori de calculare a intravilanelor, suprafața a fost extinsă și corectată până la 698,85 ha. În componența intravilanului existent intră o serie de aflate trupuri pe teritoriul administrativ al comunei Ceplenița, reprezentând trupuri ale localităților, trupuri ale separate localităților și trupuri separate ale comunei reprezentând în general suprafețe alocate echipării tehnico-edilitare și gospodăriei comunale. În cadrul PUG-ului reactualizat au fost identificate suprafețele construibile în care va fi posibilă extinderea intravilanului, necesar pentru dezvoltarea viitoare a localităților. Deasemenea s-au făcut propuneri privind dezvoltarea tehnico-edilitară comunei a și dotările social culturale în raport cu normele europene în vigoare. Principalele obiective din punct de vedere al dezvoltării urbanistice sunt următoarele: - Conturarea unei zone centrale care să grupeze echipamentele publice alte dotări și de interes public; - Stabilirea zonei de protecție acolo unde e cazul; - Stabilirea intravilanului funcție de necesitățile de dezvoltare; - Restructurarea și revitalizarea unităților economice existente în comună prin: - Interzicerea activităților incompatibile cu vecinătatea potrivit OMS 119/2014 - Orientarea acestor incinte spre activități necesare comunei și compatibile cu amplasamentul; - Servicii pentru agricultură: depozitarea și condiționarea produselor agricole vegetale, mecanizarea agriculturii, service utilaje agricole, servicii fitosanitare, cercetare și consultanță agricolă; - Producție agricolă compatibilă cu amplasarea în intravilan: sere, ciupercării, etc. - Producție mică/medie cu impact redus sau nesemnificativ asupra vecinătății (morărit, panificație, alte activități legate de prelucrarea produselor agricole, alte activități de prelucrare) - Servicii diverse - Echipare edilitară și gospodărie comunală. Pentru dezvoltarea armonioasă a localităților s-au alinieri, de propus regimuri înălțime, procente de ocupare a terenurilor și coeficienți de utilizare a terenurilor adecvate, pe tipuri de funcțiuni și specific zonal. 2. DATE ISTORICE IMPORTANTE, EVENIMENTE ISTORICE ÎN TERITORIUL STUDIAT În preistorie, pe teritoriul actualului județ Iași, înflorea binecunoscuta cultură Cucuteni, una dintre cele mai vechi și mai importante din țară. Mai târziu, triburilor influența dacice, iar mai apoi a civilizațiilor greacă, romană și bizantină, au făcut din regiune un element important în dezvoltarea relațiilor comerciale dintre zona Mării Negre, pe o parte și Europa de nord și ce a de de altă est, pe parte. Începând cu anul 1835 se iscă un lung conflict între stăpânii moșiilor Ceplenița, Hârlău și Cotnari. Sunt contestate aproape toate hotarele comune. Deoarece după fiecare hotarnică făcută rămâneau nemulțumiri de de o parte sau alta, Epitropia Spitalului „Sfântul Spiridon” Iași, stăpâna moșiei Cotnari, face, la 10 septembrie 1851, apel la domn pentru a judeca diferendumul. În același an, 1835, se face o nouă împărțire teritorială Moldovei. Între a ținuturile ce urmau a fi desființate se numără Herța, Cârligătura și Hârlău. Noua organizare administrativ-teritorială a intrat în vigoare începând cu 1 iulie 1835, satul Ceplenița întrînd în ocolului componența Bahlui din ținutul Iași. În octombrie 1836 numele satului și a arendașului moșiei Ceplenița este întâlnit în corespondența dintre Consulatul Rusesc și Mihail Sturza, domnul Moldovei. Istoria moșiei și a satului la jumătatea secolului al XIX-lea prezintă lume o schimbată. Reformele înfăptuite de Alexandru loan Cuza vor marca profund universul și vieții rurale. Apar instituțiile statului modern: primăria, școala de stat și asistența sanitară. După intrarea României în război (16 august 1916) pentru a se ști ce se baza pe poate armata la nivelul țării se fac mai multe recensăminte ale bunurilor statului, dar și o statistică agricolă. Războiul nu a adus cu sine numai distrugeri materiale importante ci și un număr însemnat de morți în urma cărora au rămas mulți orfani. 26

Pagina 28

3. PREZENȚE ARHEOLOGICE ÎN TERITORIUL STUDIAT ARII PROTEJATE În ceea ce privește prezențele arheologice în teritoriul studiat, s-au cultura La T6ne (cultura găsit urme de locuire din geto-dacică), vestigii arheologice din migrațiilor și epoca medievală, în epoca romană, epoca situl arheologic de la Buhalnița. Cultura La Tene a reprezentat o cultură La europeană a Epocii Fierului. A doua vârstă sau Tene își trage numele de la sit a fierului un din Elveția, considerat inițial a fi ulterior loc de cult. Termenul o așezare lacustră, a fost inițial utilizat pentru cultura celtică, dar apoi a fost extins și Aceasta s-a produs ca urmare a puternicilor influențe mediteraneene ale pre-romană, ale civilizației etrusce grecilor din Galia și ale Culturii Golasecca. Cultura La Tene nu a avut o scriere cele mai multe ori pradă unor viziuni ostile și stereotipe. În 1914 Dechlette a împărțit epoca La Tene în I-500-300, 1I-300-100 Reinecke, la rândul său, a și 11l-100-0. Paul împărțit epoca în 4 etape notate cu litere de laAla Începutul Laten-ului D. în România este la o distanță discutabilă: în momentul în 450/350, iar sfârșitul este plasat care Dacia este cucerită de romani, nostru respectiv anul 106. Civilizația La Tene în spațiul mai este cunoscută și ca civilizația geto-dacă, termen hibrid care este azi contestat. În arealul studiat, localitățile care existau în vremea lui Ștefan cel baza descoperirilor Mare sunt încadrate, pe arheologice în: - Sate cu prima atestare cunoscută în sec. al XVI-lea: Zlodica, comuna 1593, sec. al XV-lea. Ceplenița, atestat la - Sate cu prima atestare documentară Cunoscută în sec. al XVII-lea: Ceplenița, Verbovți comuna Ceplenița, atestate la Buhalnița, 1600, sec. al XV-lea. 27

Pagina 29

OMUNA CEPLENI HARTA 4 ENEOLITIC SI PERIOADA DE TRANZITIE O Cucuteni A e Cucuteni AB. D Cucuteni 8- a Cucuteni incert 0 Cuculeni C. 7 PERIODA DE TRANZITIE. a AMFORE SFERICE HARTA 6. A DOUA EPOCA A FIERULUI e Holistatt La Tene. O La Tine geto-daci D La Tene. general. a Cetăti gelo-docice. 9 Monede dacice. e E DES 28

Pagina 30

29

Pagina 31

4. MONUMENTE ISTORICE, VALORI DE PATRIMONIU CULTURAL DE INTERES NAȚIONAL, SITURI ARHEOLOGICE ÎN TERITORIUL STUDIAT Situri arheologice Conform listei monumentelor istorice publicate de Ministerul Culturii în anul 2004 pe teritoriul comunei Ceplenița se află: e IS-l-s-B-03547 - Situl arheologic de la Buhalnița - sat Buhalnița; comuna Ceplenița, "Cetățuia", la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița; * IS-l-m-B-03547.01 — Așezare — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, la S "Cetățuia”, și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. XV-XVII Epoca medievală: e IS-l-m-B-03547.02 — Așezare — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, la S V "Cetățuia”, și de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. XI-XIII Epoca medieval timpurie; * IS-l-m-B-03547.03 — Așezare — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, la S "Cetățuia”, și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. XI-XIII Epoca medieval timpurie; e IS-l-m-B-03547.04 — Așezare — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, la S "Cetățuia”, și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. II-Iil p.Chr., Epoca romană; e IS-l-m-B-03547.05 — Fortificație — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, la S "Cetățuia”, și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — Lat&ne, cultura geto-dacică; e IS-l-m-B-03547.06 — Necropola birituală — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, "Cetățuia", la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. IV — III a. Chr | Chr și sec. a — sec. | p. Chr, Latene; 30

Pagina 32

Monumente istorice și de arhitectură * IS-Il-m-B-04113 — Biserica „Nașterea Maicii Domnului” — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, 1836; e IS-ll-m-B-04114 — Hanul Cantacuzino-Pașcanu (ruine) — sat Ceplenița; comuna Ceplenița, înc. sec. XIX; IS-Il-m-B-04119 — Ansamblul conacului Cantacuzino-Pașcanu — sat Ceplenița; comuna Ceplenița, 1835-1836; e IS-ll-m-B-04119.01 — Biserica „Sf. Voievozi” — sat Ceplenița; comuna Ceplenița, 1802; e IS-Il-m-B-04119.02 — Turn clopotniță — sat Ceplenița; comuna Ceplenița, înc. sec. XIX; e IS-ll-m-B-04119.03 — Zid de incintă — sat Ceplenița; comuna Ceplenița, înc. sec. XIX; e IS-ll-m-B-04120 — Pod de piatră - sat Ceplenița; comuna Ceplenița, sec. XV; e IS-ll-m-B-04272 - Beciul lui Zlodica — sat Zlodica; comuna Ceplenița, sec. XV; e IS-ll-m-B-04273 — Biserica de lemn „Sf. Voievozi” — sat Zlodica; comuna Ceplenița, sec. XVII; e IS-ll-m-B-04274 — Pod de piatră — sat Zlodica; comuna Ceplenița, sec. XV; IS-I-s-B-03547 - Situl arheologic de la Buhalnița Amplasare: În localitatea Buhalnița cu următoarele coordonate 47%22:35” Latitudine N și 26%54:5" Longitudine E. Localizare: Cetățuia, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița. Datare: Epoca medievală (sec. XV — XVII) // Epoca medieval timpurie (sec. XI-XIII) // Epoca migrațiilor (sec. VIII-IX) // Epoca romană (sec. II — III) / Latene, cultura geto-dacică // Latene (sec. IV — III a. Chr. și sec. | a.Chr. — sec. | p. Chr). Descriere: În partea de sud și vest a satului, în grădina locuitorului C-tin Grigoraș a și vecinilor săi, la nord de pârâul Buhalnița, cetate geto-dacică întărită cu val și șanț, de formă ovală, sistemul de apărare având capete spre pârâul Buhalnița. Fortificația a fost în mare parte distrusă de localnici prin lucrări agricole. În curțile locuitorilor s-au descoperit, prin diferite săpături, schelete în poziție întinsă, cu mâinile pe lângă corp, precum și urme de incinerație. A fost descoperită ceramica geto-dacică din sec. IV-III i.e.n., apoi de tip Poiana (sec. il î.e.n. -!| e.n.), din sec. II-III e.n., VIII-IX, XI-XIII, XV și XVII. S-au mai găsit un toporaș în miniatură, din fier (din feudalismul dezvoltat), o aplică din bronz cu decor incizat, un fragment de topor-ciocan din roca dură, cenușie, cu perforație pentru coadă, lipituri de pereți, vetre și oase de animale. În incinta acestei cetăți au fost descoperite și monede romane republicane, bizantine, feudale românești. IS-I-s-B-03547.01 - Situl arheologic de la Buhalnița Amplasare: În localitatea Buhalnița cu următoarele coordonate 47%22:35” Latitudine N și 26%54'5” Longitudine E. Localizare: Cetățuia, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița. Datare: sec. XV-XVII Epoca medievală IS-I-s-B-03547.02 — Situl arheologic de la Buhalnița Amplasare: În localitatea Buhalnița cu următoarele coordonate 47%22:35” Latitudine N și 26%54:5” Longitudine E. Localizare: Cetățuia, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița. Datare: sec. XI-XIII Epoca medieval timpurie IS-I-s-B-03547.03 - Situl arheologic de la Buhalnița Amplasare: În localitatea Buhalnița cu următoarele coordonate 47%22:35” Latitudine N și 26%54:5" Longitudine E. Localizare: Cetățuia, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița. Datare: sec. VIII-IX Epoca migrațiilor 31

Pagina 33

IS-I-s-B-03547.04 -— Situl arheologic de la Buhalnița Amplasare: În localitatea Buhalnița cu următoarele coordonate 47%22:35» Latitudine N și 26%54'5” Longitudine E. Localizare: Cetățuia, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița. Datare: sec. II-III Epoca romană IS-I-s-B-03547.05 - Situl arheologic de la Buhalnița Amplasare: În localitatea Buhalnița cu următoarele coordonate 47%22'35 26%54'5" Latitudine N și Longitudine E. Localizare: Cetățuia, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița. Datare: Latene, cultura geto-dacică IS-I-s-B-03547.06 - Situl arheologic de la Buhalnița Amplasare: În localitatea Buhalnița cu următoarele coordonate 47%22'35" 26%54'5" Latitudine N și Longitudine E. Localizare: Cetățuia, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița. Datare: Sec. IV-III a. Chr. și sec. la. Chr-sec. | Chr Latene p. IS-ll-m-B-04113 - Biserica „Nașterea Maicii Domnului,, Amplasare: localitatea Buhalnița Datare: 1836 Tip: biserică de zid IS-ll-m-B-04114 — Hanul Cantacuzino — Pașcanu (ruine) Amplasare: localitatea Buhalnița Datare: înc. sec. XIX. Din anul 1801. Până în anul 1811 Tip: han IS-Il-m-B-04119 — Ansamblul conacului Cantacuzino-Pașcanu Datare: 1835-1836 Descriere: Proprietarul originar. Nestor Ureche mare logofăt Proprietari anteriori: grigore Ureche, cronicarul, Vasile Ureche, fiul acestuia. Familia Cantacuzino-Pașcanu, începând cu lordache III Cantacuzino. Familia Zarifopol, ante 1945. IS-ll-m-B-04119.01 — Biserica „Sf. Voievozi” Datare: 1802 Tip: biserică IS-ll-m-B-04119.02 — Turn clopotniță Datare: înc. sec. XIX. Din anul 1801, Până în anul 1811 Tip: turn clopotniță IS-ll-m-B-04119.02 — Zid de incintă Datare: din anul 1801, până în anul 1811 Tip: zid de incintă IS-ll-m-B-04120 — Pod de piatră Amplasare: localitaea Ceplenița Datare: sec. XV. Din anul 1401, până în anul 1500 Tip: pod de piatră IS-ll-m-B-04274 - Pod de piatră Amplasare: localitatea Zlodica, la intersecția drumului Cotnari-Ceplenița Datare: sec. XV. Din anul 1401, până în anul 1500 Tip: pod de piatră Stare: colmatat 32

Pagina 34

S-ll-m-B-04272 -— Beciul lui Zlodica Amplasare: localitatea Zlodica Datare: sec. XV. Din anul 1401, până în anul 1500 Tip: beci S-ll-m-B-04272 - Biserica de lemn „Sf. Voievozi” Amplasare: localitatea Zlodica Datare: sec. XVII. Din anul 1601, până în anul 1700 Tip: biserica de lemn 5. ANALIZA CARACTERISTICILOR ȚESUTULUI URBAN Analiza tramei stradale: caracteristici (forma, dimensiuni, utilizări) Trama stradală existentă a satului Ceplenița are următoarele caracteristici: Configurația în plan a satului Ceplenița este dezvoltată de o parte și de alta în lungul drumului județean DJ 281 D, cu ulițe paralele și transversale pe traseul acestui drum. Trama stradală este formată dintr-o arteră principală constituită din DJ 281 D care vine dinspre drumul național DN 28B, străbate satul Ceplenița și se îndreaptă Petroșica Coarnele spre — Caprei — Focuri până în DJ 282. Restul străzilor (ulițe) sunt de acces la locuințele individuale și sunt mai înguste în general (au un profil redus). Satul Buhalnița este dezvoltat normal, alăturat DN 28B și traseul drumului comunal DC pe 145, cu precădere pe partea de sud, cu ulițe paralele și transversale pe traseul acestui drum. Există în această tramă o arteră principală constituită din DC 145 care din DN începe 288, străbate satul Buhalnița și se îndreaptă spre comuna Scobinți — Hârlău. Restul străzilor sunt (ulițe) de aces la locuințele individuale și sunt mai înguste în general (au un profil redus). Satul Poiana Mărului este dezvoltat pe traseul drumului comunal DC 155, cu precădere pe partea de sud, cu ulițe paralele și transversale pe traseul acestui drum. Există în această tramă o arteră principală constituită din DC 155 care din DC pornește 145, străbate satul Poiana Mărului și se îndreaptă spre comuna Scobinți. Restul străzilor sunt de (ulițe) acces la locuințele individuale și sunt mai înguste în general (au un profil redus). Satul Zlodica este dezvoltat normal, alăturat unui drum principal — DN 28B, ideală soluție pentru dezvoltarea unei localități (din punct de vedere a circulațiilor) — artera aflându-se adiacent localității traficul nefiind perturbat prin restricționarea circulației. Există în această tramă o arteră principală constituită din drumul comunal DC 156 care pornește din drumul național DN 28B și străbate satul. Restul străzilor (ulițe) sunt de acces la locuințele individuale sunt mai în și înguste general (au un profil redus). Tramele actuale satisfac în mare necesarul acceselor către localități și în cadrul intravilanelor, dar trebuie îmbunătățite din punct de vedere calitativ; - Se mențin tramele actuale, iar extinderile sau suprafețele nevascularizate sunt prevăzute cu trasee noi - Tratamente, amenajări, consolidări la toate categoriile de drumuri și poduri, realizarea de șanțuri de scurgere a apelor pluviale, podețe, canale de scurgere sau decolmatarea acestora; - De asemenea se vor prevedea semne de circulație și panouri informative corespunzătoare pentru toate categoriile de drumuri. Analizând situația existentă și problemele rețelei rutiere, corelat cu prevederile PATJ, se impun câteva măsuri urgente pentru intrarea în normalitate: - Îmbunătățirea sau cel puțin menținerea stării de viabilitate a drumurilor județene și comunale, urmărindu-se creșterea capacității portante prin consolidarea sistemelor rutiere; - Pietruirea drumurilor nemodernizate; - Asfaltarea străzilor pe cel puțin 50m la intersecția cu drumurile județene sau comunale; 33

Pagina 35

_ TEZEI IEI COMUN - Tratamente, amenajări, consolidări la toate categoriile de drumuri și poduri; - De asemenea se vor prevedea semne de circulație și panouri informative corespunzătoare pentru toate categoriile de drumuri; - Amenajarea tuturor intersecțiilor, cu raze de racordare corespunzătoare; - Realizarea continuității unor sectoare de drum; - Este important pe cât posibil, lucrările de modernizare a drumurilor să se facă concomitent cu echiparea cu utilități a localităților. Neexecutarea la timp a acestor lucrări va duce la creșterea dificultăților de remediere atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere al cheltuielilor. - Pentru desfășurarea traficului în condiții normale și asigurarea accesului mijloacelor de stingere a incendiilor toate drumurile ce se vor înființa, vor avea partea carosabilă cu lățimea de minim 7,00 m; - În zona drumurilor subdimensionate se vor stabili aliniamente corespunzătoare pentru construcții, astfel încât în timp, pe măsura construirii, reconstruirii și găsirii de soluții legale pentru trecerea unor terenuri în proprietate publică, să poată fi mărită capacitatea de trafic a drumurilor respective; Pentru dezvoltarea capacității de circulație a drumurilor județene și comunale în traversarea localităților rurale, distanța dintre garduri sau construcțiile situate de o parte și de alta a drumurilor județene și comunale va fi de: În extravilan - Zona drumului național 22,0 m din ax; - Zona drumului județean 20,0 m din ax; - Zona drumului comunal 18,0 m din ax; În intravilan - Zona drumului național 26,00 m din axul drumului; - Zona drumului județean 24,00 m din axul drumului; - Zona drumului comunal 20,00 m din axul drumului; Pentru străzile din intravilan propuse, lățimea minimă a acestora va fi de 7,00 m asfaltat +1,00 trotuar. Pentru străzile existente, pentru dezvoltarea capacității de circulație distanța din axul drumului până la construcții va fi de minim 10,00m. Pentru construirea în zona drumului național se va cere avizul CNADR. Organizarea intravilanului prin propunerile din documentația P.U.G. impune trasarea de noi accese. În planșele de propuneri s-au trasat drumuri orientative, definitivarea urmând să se facă pe baza unor studii de specialitate ulterioare, avându-se în vedere că se impune găsirea de soluții pentru trecerea terenurilor respective în domeniul public. Profilele de drumuri, figurate în planșa „Reglementări” au ținut seama de profilele tramei existente și reglementările legislației în vigoare. Asigurarea spațiilor pentru parcaje se va face conform cu prevederile R.L.U. (vezi Normele tehncie privind proiectarea și realizarea străzilor în localitățile rurale — M.O. partea |, Nr. 138 bis, 6 IV. 1998) Analiza parcelarului: vechime, caracteristici (formă, dimensiuni, utilizări) Se observă două tendințe majore: Prima constă în ocuparea unor terenuri în zona extinderilor stabilite în planurile urbanistice anterioare, în special de-a lungul căilor de comunicație, cea de-a doua tendință a fost de ocupare a unor parcele libere din interiorul intravilanului sau printr-un proces de divizare a parcelelor existente. Acest proces a fost determinat și de către restricțiile naturale — versanți cu potențial de instabilitate sau cu exces de umiditate. Analiza fondului construit (vechime, stil, decorații, alcătuire constructivă) Zona pentru locuințe (categoria curți construcții), este formată din terenuri pe care s-au construit locuințe cu nivel mic de înălțime — 1-2 niveluri. Starea clădirilor de locuit este în proporție de 70% bună, însă materialul folosit este predominant chirpiciul cu învelitori din țiglă, tablă sau azbociment. 34

Pagina 36

Dacă casele vechi au un caracter rural, cele noi, mai bine utilate au caracter semiurban. În comuna Ceplenița, la nivelul anului 2002 se aflau 1378 locuințe. În zona studiată frecvența cea mai mare o au construcțiile ridicate furci”, tehnică de lucru „pe o arhaică. Odată realizat suportul principal al casei pe furci, rămâne problema umplerii acestuia, a zidirii pereților propriu-ziși. În acest scop se apelează încă până astăzi la o soluție viabilă din perioada neolitică, împletindu-se nuiele, peste care se aplică lipitură de pământ ud amestecat cu paie și pleavă. După uscare se mai întinde un strat subțire și fin din lut galben, totul finalizându-se prin văruială. În secolele al XV-lea sau al XVI-lea, casele erau mici, făcute din chirpici, din lemn nuiele și și pământ, fără cuie de fier, acoperite cu stuful ce se găsea din abundență pe apa râului Gârbovăț, cu paie de grâu sau cu ierburi uscate. Erau mici, cu o singură încăpere, cu ferestre mici. Rapiditatea execuției își găsește suport și în proporțiile modeste ale casei tradiționale, precum și în simplitatea planului acesteia. Exceptând locuințele îngropate, de tip bordei sau semibordei, dispărute din peisajul etnografic al zonei de multe decenii, tipul de locuință tradițională cel mai răspândit este cel compus dintr-o cameră și o tindă rece, ca și formă derivată din acesta, reprezentativă pentru secolul XX, casa cu tindă și două odăi. Meșteșugul pietrăritului supraviețuiește până astăzi prin câteva comune. Piatra își găsește locul în cele mai multe cazuri în gospodării sau în construcții de interes obștesc, influențând evident arhitectura așezărilor. Analiza legăturilor dintre acestea (lungimea aliniamentelor, mod și grad de a ocupare parcelelor, retrageri față de aliniament, accese în clădiri, caracteristici funcționale ș.a.) Structura zonei de locuire este specifică satelor moldovene, parcelări cu o configurație specifică determinată de condiții istorice și de relief cu case amplasate izolat pe parcelă, cu retrageri față de aliniament. Majoritatea gospodăriilor cuprind casa și anexele, cu un nivel mediu de organizare și calitate uneori chiar mediocră a construcțiilor. Concluzii referitoare la caracteristicile țesutului urban Ca urmare a necesităților de dezvoltare, zonele funcționale existente au suferit modificări în structură și mărimea lor prin mărirea suprafeței intravilanului. Limita intravilanului localităților comunei Ceplenița s-a modificat, noua limită incluzând toate suprafețele de teren ocupate de construcții sau amenajări, precum și suprafețele de teren necesare dezvoltării pentru următorii ani. Zona pentru locuințe cu regim mic de înălțime se majorează datorită introducerii în intravilan a unor suprafețe de teren deja construite și a terenurilor necesare în viitor pentru construirea de locuințe. Aând în vedere procentul de ocupare a terenului de (POT) 30% stabilit de către Regulamentul General de Urbanism pentru localitățile rurale, circa 30% din terenul agricol introdus în intravilan se va putea ocupa cu construcții de locuințe, restul rămânând în folosința deținătorilor, cu destinația de teren agricol, grădini de fațadă, spații verzi. III. ZONE ȘI SUBZONE ISTORICE DE REFERINȚĂ 1. DEFINIREA ȘI DELIMITAREA ZONELOR ISTORICE DE REFERINȚĂ, ÎN FUNCȚIE DE MODUL DE DEZVOLTARE ȘI DE CARACTERISTICILE ȚESUTULUI URBAN Definirea zonelor istorice de referință - nota metodică Zona istorică de referință: Zona din teritoriul administrativ care se definește și delimitează prin studiul istoric general și care prezintă caracteristici coerente din punct de vedere urbanistic, arhitectural și istoric care vor fi preluate în modul de dezvoltare viitor al teritoriului. DEFINIREA ZONELOR ISTORICE DE REFERINȚĂ utilizează METODA ANALIZEI MULTICRITERIALE și a inspecției directe și cercetarea documentelor de epocă și aplică METODA ANALIZEI MULTICRITERIALE — INFORMATIZATĂ. Este o metodă științifică de evaluare a datelor și are drept scop analiza acestora în vederea includerii lor în baza de date, pe baza „Metodologiei de elaborare și cadrul conținut — al documentațiilor de urbanism pentru zone construite protejate”, aprobat cu Ordinul MTCT nr. 562/2003. 35

Pagina 37

c. Delimitarea zonelor istorice de referință Delimitarea zonei construite protejate Zona construită protejată în jurul unui ansamblu, monumentul, ansamblul sau situl, clasate împreună cu zona de protecție aferentă. Pentru monumentele clasate din zonă, în afară de întreg situl protejat, funcționează raza de protecție pe criteriul vizibilității, a lotului proprietate, al Legii 422/2002 la 200m. Stabilirea suprafețelor acestor tipuri de zone are în vedere, în ordine: - stabilirea bunurilor de patrimoniu; - delimitarea zonelor de protecție ale bunurilor clasate; - delimitarea zonei protejate este generată de bunurile clasate ca învăluitoare a tuturor zonelor de protecție ale bunurilor de patrimoniu clasate. În prezentul studiu se face referire la zona terenurilor construite și neconstruite situate în perimetrele de protecție a monumentelor istorice și de arhitectură și a siturilor arheologice, conform PUG în și care se compune din următoarele subzone istorice de referință: CPM, CPL, CPV și TECP. Situl Arheologic de la Buhainița punct „Cetățuia” — 1S-I-s-B-03547 — Epoca medievală Situl Arheologic de la Buhalnița -— IS-l-s-B- 03547.01 — sec. XV-XVII, Epoca medievală Situl Arheologic de la Buhalnița -— IS-l-s-B- 03547.02 — sec. XI-XIII -Epoca medieval timpurie Situl Arheologic de la Buhalnița -— IS-l-s-B- 03547.03 — sec. VIII-IX, Epoca migrațiilor Situl Arheologic de la Buhalnița -— IS-l-s-B- 03547.04 —sec. II-III, Epoca romană Situl Arheologic de la Buhalnița -— IS-l-s-B- 03547.05 — Latene, cultura geto-dacică Situl Arheologic de la Buhalnița -— IS-l-s-B- 03547.06 — sec. IV-III a. Chr. și sec. | a. Chr — sec. Ip. Chr. Latene IS-ll-m-B-04113 Biserica „Nașterea Maicii Domnului” 1836, Buhalnița, biserică de zid IS-ll-m-B-04114 Hanul Cantacuzino — Pașcanu (ruine) Înc. sec. XIX. Din anul 1801 până în anul 1811 36

Pagina 38

IS-ll-m-B-04119 Ansamblul conacului Cantacuzino — Pașcanu 1835-1836 IS-ll-m-B-04119.01 Biserica „Sf. Voievozi” 1802 IS-ll-m-B-04119.02 Turn clopotniță, înc. sec. XIX din anul 1801 până în anul 1811 4 - IS-ll-m-B-04119.03 A | Zid de incintă, din anul 1801 până în anul 1811 IS-Il-m-B-04120 Pod de piatră, localitatea Ceplenița Sec. XV, din anul 1401 până în anul 1500 IS-ll-m-B-04274 Pod de piatră, localitatea Zlodica, la intersecția drumului Cotnari-Ceplenița Sec. XV, din anul 1401 până în anul 1500 Pod de piatră colmatat IS-ll-m-B-04272 Beciul lui Zlodica, localitatea Zlodica Sec. XV, din anul 1401 până în anul 1500 beci Ș CPG1 CPLv+ IS-il-m-B-04273 V——— i 4 Pad Biserica de lemn „Sf. Voievozi”, localitatea Zlodica Sec. XVII, din anul 1601 până în anul 1700 Biserica de lemn 2. ZONELE ȘI SUBZONELE ISTORICE DE REFERINȚĂ DIN TERITORIUL STUDIAT - Listarea zonelor istorice de referință, după caracteristicile acestora În cadrul comunei Ceplenița, în teritoriul intravilan și extravilan au fost identificate o serie de zone funcționale. Pentru o și mai eficientă stabilire a reglementărilor s-a analizat în detaliu fiecare zonă funcțională, rezultând subzone funcționale ca subdiviziuni cu funcțiuni specializate. Se disting astfel: CP -— Zona terenurilor construite și neconstruite situate în perimetrele de protecție a monumentelor istorice și de arhitectură și a siturilor arheologice Zona este alcătuită din următoarele subzone: CPM - Subzona terenurilor și a construcțiilor ce se constituie ca monumente istorice și de arhitectură CPL - Subzona locuințelor individuale situate în zona de protecție a monumentelor istorice și de arhitectură și a siturilor arheologice CPV - Subzona locuințelor individuale situate în zone de versanți, realizabile punctual conform studiilor geotehnice și de stabilitate, precum și cu avizul comisiei pentru Versanți, situate în zona de protecție a monumentelor istorice și de arhitectură TECP - Zona terenurilor situate în zona de protecție a siturilor arheologice 37

Pagina 39

Schema cu evidențierea zonelor istorice de referință Reglementări urbanistice — Unitățile teritoriale de referință sunt reprezentate în planșa 6. Autorizarea executării construcțiilor în zonele care cuprind valori de patrimoniu cultural construit, de interes național, se face cu avizul conform al Ministerului Culturii și Cultelor și al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Autorizarea executării construcțiilor în zonele care cuprind valori de patrimoniu cultural construit, de interes local, declarate și delimitate prin hotărâre a Consiliului Jedețean, se face cu avizul serviciilor publice descentralizate din județ, subordonate ministerelor amintite. Autorizarea executării lucrărilor de construcții, care au ca obiectiv cercetarea, conservarea, restaurarea, sau punerea în valoare a monumentelor istorice, se va face cu avizul conform al Ministerului Culturii și Cultelor, în condițiile stabilite prinordin al ministrului culturii și cultelor. Relația dintre zonele istorice: - zonele se găsesc izolate unele față de altele - Relația cu intravilanul - se găsesc în intravilan - se găsesc în extravilan. Zonele de protecție sunt stabilite prin limite arbitrare: - prin raze și marcaj, conf. PUG-1998 aprobat - R= 200 m, conf. Legii 422 - pe baza criteriilor de definire. 3. DEFINIREA TIPULUI DE PROTECȚIE NECESAR FIECĂREI SUBZONE, ÎN FUNCȚIE DE CARACTERISTICILE ACESTEIA Zona de protecție din jurul unui monument este o porțiune de teren delimitată și trecută în regulamentul local de urbanism pe care nu se pot face construcții, plantații și alte lucrări care ar pune în pericol, ar polua, ar diminua vizibilitatea, ar pune în pericol eventualele vestigii arheologice subterane aflate sub sau în imediata vecinătate a monumentului. Este o zonă-tampon între monument și mediul înconjurător actual. Zonele de protecție din jurul monumentelor istorice sunt de minim 100 de metri în localitățile urbane, de 200 de metri în localitățile rurale și de 500 de metri în exteriorul localităților, distanțe măsurate de la limita exterioară a terenurilor pe care se află monumente istorice. Terenul pe care se află un monument istoric include, în afară de construcția propriu-zisă și drumuri de acces, scări, parcul sau grădina, turnuri, chioșcuri și foișoare, gardul sau zidul de incintă, bazine, fântâni, statui,cimitire și alte construcții sau amenajări care formează ansamblul monumentului. a. Descrierea metodei de definire a zonelor istorice de referință DEFINIREA ZONELOR ISTORICE DE REFERINȚĂ se face prin: utilizarea metodelor de inspecție directă și a cercetării documentelor de epocă, a metodelor grafoanalitice și a studiilor de fundamentare specifice prin METODA ANALIZEI MULTICRITERIALE. Zonele de protecție ale monumentelor istorice, se definesc și delimitează pe baza criteriilor de definire: 1. CRITERII TEHNICO-ECONOMICE - evaluarea construcțiilor 2. CRITERII ARHITECTURALE - evaluarea valorii arhitecturale 3. CRITERII URBANISTICE - evaluare spațială, urbanistică a sitului urban 4. CRITERII DE VIZIBILITATE 5. CRITERII JURIDICE, ECONOMICE, SOCIAL-POLITICE, ISTORICE - Date semnificative referitoare la construcția ce se propune și amenajările din jur b. Criterii de definire/delimitare a zonelor istorice de referință Criterii de definire și delimitare a zonelor istorice de referință sunt determinate de valoarea clădirilor, valoarea parcelarului, de trama stradală, aliniamente, tipuri de locuire și alte funcțiuni și mod de ocupare a parcelei. 38

Pagina 40

CRITERII DE DEFINIRE: - juridice (de proprietate); - arhitecturale; - tehnice (există norme, normative, standarde, etc.); - economice; - istorice (vechimea, influența lor asupra zonei a determinat dezvoltarea economică în jurul lor, constituie elemente de stabilitate); - sociale — rol de motor al dezvoltării rurale sau urbane. - gradul de asigurare al utilităților: - gradul de conservare în timp; - procentul de asigurare a protecției mediului. Interacțiunea mediului monumentului. asupra - prezența și influența elementelor de risc natural; - interacțiunea om — cadru natural și construit; - elemente ale dezvoltării durabile; - gradul de respectare a principiului DEZVOLTĂRII DURABILE; - contribuția (ponderea, aportul) zonei la valoarea urbanistică a localității. e Criteriul tehnico-economic Se va respecta legislația în vigoare legată de protecția monumentelor istorice: instituirea zonelor protejate, protejarea monumentelor istorice, precum și legislația în domeniul urbanismului. e Criteriul arhitectural — urbanistic Din punct de vedere al criteriului arhitectural urbanistic se pot menționa următoarele elemente: - trama stradală inițială nu este modificată; se mențin parcelele vechi. - construcțiile din zona studiată, sunt de tip rural, cu elemente de arhitectură în stil specific de tradiție. e Criteriul de vizibilitate Intervențiile propuse nu trebuie să afecteze, să schimbe modul vizual de vre-unui percepere a monument. 4. DEFINIREA ȘI DELIMITAREA ZONELOR CONSTRUITE PROTEJATE Atribuțiile autorităților administrației publice locale în domeniul patrimoniului arheologic conform Ordonanței de Guvern nr. 43/2000, art. 19 și art. 20: Art. 19. În vederea protejării patrimoniului arheologic și a respectării prevederilor legale în acest domeniu autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții: OG 43/2000, republicată 12/16: - cooperează cu organismele și instituțiile publice cu responsabilități în domeniul protejării patrimoniului arheologic pentru punerea în aplicare și respectarea măsurilor deciziilor și acestora; - asigură protejarea patrimoniului arheologic rezultat ca urmare a cercetărilor arheologice sistematice sau preventive și a descoperirilor arheologice întâmplătoare, aflate în domeniul public ori privat al unităților administrativ teritoriale respective, alocând financiare resurse în acest scop; - pot colabora cu persoane fizice sau juridice de drept public ori privat pentru finanțarea cercetării și punerea în valoare a descoperirilor arheologice; - finanțează cercetarea arheologică în vederea descărcării de sarcină arheologică a terenurilor pe care se efectuează lucrări publice pentru care sunt ordonatori principali de credite, prevăzând distinct sumele necesare în acest scop, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe; - cuprind în programele de dezvoltare economico-socială și urbanistică, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea patrimoniului arheologic; - aproba documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, în conformitate avizele cu de specialitate ale Ministerului Culturii și Cultelor și elaborează modifică sau astfel de documentații în scopul stabilirii de măsuri de protejare a patrimoniului arheologic evidențiat întâmplător ori ca urmare a cercetărilor arheologice preventive, potrivit legii; 39

Pagina 41

- eliberează autorizația de construire și desființare numai pe baza și în conformitate cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor, pentru lucrări în zone cu patrimoniu arheologic cunoscut și cercetat, descoperit întâmplător sau de interes arheologic prioritar; - colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor, transmițând acestora informații actualizate cu privire la cererile de autorizare de construire în zonele de patrimoniu arheologic reperat; - precizează în certificatul de urbanism regimul imobilelor aflat în zone cu patrimoniu arheologic reperat; - iau măsurile administrative corespunzătoare și notifică proprietarilor și titularilor de drepturi reale asupra imobilelor obligațiile ce le revin pentru prevenirea degradării descoperirilor arheologice întâmplătoare. Art. 20. În domeniul protejării patrimoniului arheologic aflat în teritoriul său administrativ de competența, primarul are următoarele atribuții specifice: - dispune suspendarea autorizației de construire și oprirea oricăror lucrări de construire sau de desființare de construcții, în situația descoperirii de vestigii arheologice ori de alte bunuri pentru care s-a declanșat procedura de clasare, anunță în cel mai scurt timp serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii și Cultelor și organizează paza descoperirilor arheologice întâmplătoare; - eliberează autorizația de construire sau de desființare, numai pe baza și în conformitate cu prevederile avizului Ministerului Culturii și Culterlor, pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic reperat, precum și pentru lucrările din zonele cu patrimoniu arheologic evidențiat întâmplător; - asigură paza și protecția descoperirilor arheologice aflate în proprietatea publică, OG 43/2000 republicată 13/16 apărute ca urmare a cercetărilor sistematice sau preventive, semnalând de urgența serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor orice nerespectare a legii. Pădurile, zonele naturale și ariile protejate: - Conservarea in-situ și ex-situ a speciilor amenințate, endemice și/sau rare, precum și a celor cu valoare economică ridicată; - Protecția, conservarea și refacerea diversității biologice terestre și acvatice, existente în afara ariilor protejate: reducerea și eliminarea efectelor negative cauzate de poluarea mediilor de viață și reconstrucția ecosistemelor și habitatelor deteriorate; - Protecția, conservarea și refacerea diversității biologice specifice agro-sistemelor prin aplicarea tehnologiilor favorabile unei agriculturi durabile; - Dezvoltarea programelor speciale de cercetare și monitorizare pentru cunoașterea stării diversității biologice; - Pentru monitorizarea biodiversității vor fi atrase ONG-uri de mediu și instituții de învățământ locale care vor derula în colaborare cu primăria programe de educarea publicului, ecologizare și monitorizare a ecosistemelor naturale și a spațiilor verzi din localități. Gestionarea durabilă a pădurilor necesită promovarea unor acțiuni specifice orientate pe următoarele direcții: - Asigurarea integrității fondului forestier național, în condițiile și cu respectarea situației rezultate în urma schimbării formei de proprietate a acestuia; - Reconstrucția ecologică a pădurilor deteriorate structural de factori naturali și antropici; - Menținerea volumului recoltelor anuale de lemn Ia nivelul posibilităților pădurilor. Valorile de patrimoniu natural și construit vor trebui să beneficieze de distanțe minime de protecție precum și de reglementări corespunzătoare zonei și referitoare la felul intervențiilor, activități permise, obligativități, servituți și restricții etc. Se vor lua măsurile necesare pentru elaborarea documentațiilor de delimitare a zonelor de protecție a monumentelor istorice și stabilirea acestora în coordonate STEREO 70. Conform art. 21 alin. (7) din OG nr. 57/2007 cu modificările și completările ulterioare „ariile naturale protejate de interes comunitar sunt create pentru impunerea unor măsuri speciale în vederea conservării unor habitate naturale și/sau specii sălbatice de interes comunitar. În cazul suprapunerii lor în ariile naturale protejate de interes național, managementul acestora va fi inclus în planul de management al respectivelor arii naturale protejate, cu respectarea celei mai restrictive funcții de protecție”. 40

Pagina 42

De reținut că „Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, în mod individual ori în combinație cu alte planuri sau proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, ținându-se cont de obiectivele de conservare a aacesteia potrivit legislației specifice în domeni,- art. 52 alin. 5 din OUG nr. 195/2005. Zonele pentru refacere peisagistică și reabilitare urbană În ceea ce privește zone propuse pentru refacerea peisagistică, acestea se referă în principal la terenurile neproductive reprezentate prin alunecări, eroziuni torențiale active, terenuri ocupate cu depuneri de deșeuri. Acestea vor trebui recuperate prin: - Crearea de peisaje forestiere; - Revenirea la peisajul inițial; - Amenajări de agrement; - Prevedea perdele de protecție către zonele care ridică acest tip de probleme, pentru eliminarea disconfortului vizual. Deasemenea se interzice realizarea de construcții care prin amplasament, funcțiune și aspect arhitectural depreciază valoarea peisajului. Spații verzi Autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005 cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a asigura din terenul intravilan, o suprafață de spațiu verde de minimum 20 m ?/locuitor, până la data de 31 dec. 2010 și de minimum 26 m?/locuitor, până la data de 31 dec. 2013. Deasemenea, se propune ca toate suprafețele cu restricții definitive de construire afectate de riscuri naturale — alunecări de teren, pe care s-au propus împăduriri pentru eliminarea riscurilor, să fie trecute în categoria spațiilor verzi. În intravilanul localităților comunei vor fi rezervate suprafețe de teren pentru realizarea următoarelor dotări: - Amenajarea de spatii verzi publice pentru recreerea cetățenilor; - Perdele forestiere de protecție în zonele cu activități agro-industriale și în zonele de protecție sanitară; - Reabilitarea pădurilor din comuna Ceplenița; - Plantații forestiere cu arbori specifici pentru terenuri neconstruibile, alunecătoare având în vedere consolidarea acestora; - Terenuri pentru activități sportive. Sinteza dezvoltării urbanistice a localităților componente Conf. P.U.G. —- Comuna Ceplenița, județul Iași Descrierea metodei de definire a zonelor construite protejate Zona de protecție se constituie ca un teren format din parcele cadastrale situate în jurul monumentelor pentru a asigura perceperea nealterată a acestora. Zona de protecție se instituie ca zona de utilitate publică și se dau reglementările de construire pentru: - păstrarea, ameliorarea și definirea unui cadru natural adecvat pentru monumente prin diminuarea sau înlăturarea factorilor poluanți de orice natură și amenajări peisagistice; - ameliorarea cadrului arhitectural, urbanistic în zona monumentelor prin operații de restructurare în zonă definite prin regulamentul de urbanism și organizare zonală; - păstrarea și valorificarea elementelor valoroase din zonă. Criterii de definire/delimitare a zonelor construite protejate Definirea. „Zonele construite sau naturale, delimitate geografic și/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural și/sau construit și sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu”. 4l

Pagina 43

Zona protejată reprezintă suprafețele de teren cu imobilele aferente, după caz, situate în intravilanul sau extravilanul localităților, delimitate prin planurile de amenajare a teritoriului sau prin planurile urbanistice avizate și aprobate conform legii, prin care se stabilesc reglementări pentru intervențiile în zonele construite sau naturale protejate. Delimitarea. Zona de protecție, constituită ca un teren format din parcele cadastrale situate în jurul monumentului, asigură perceperea nealterată a acestuia. Se consideră zonă de protecție, suprafața delimitată cu o rază de 100 m în localități urbane, 200 m în localități rurale și 500 m în afara localităților, măsurată de la limita exterioară, de jur- împrejurul monumentului istoric. Definirea zonelor construite protejate, după tip și grad de protecție După natura interesului public, zona este : - de interes național, fiind generate de monumente istorice clasate în grupa volorică A. Aceste tipuri de zone protejate se instituie prin H.C.L., având documentații de urbanism. - zone de protecție în jurul monumentelor de valoare zonală B; - zone de protecție în jurul construcțiilor cu valoare arhitecturală istorică simbolica. Descrierea naturii și calității zonelor construite protejate Natura și calitatea zonei construite protejate Tipurile de zone protejate derivă din natura și gruparea valorilor conținute, din specificul și din încadrarea juridică a acestora: Zonele construite protejate din teritoriul administrativ zona instituită în LMI conform PUG Zona construită protejată = zona din teritoriul administrativ care se definește și se delimitează prin studiul istoric general și a cărei protejare - justificată de prezența unor valori istorice, arhitecturale, urbanistice, peisagere — REPREZINTĂ UN INTERES PUBLIC. Categorii valorice: - categoria A = zona construită protejată de interes național - categoria B = zona construită protejată de interes local Listare după tip și grad de protecție: Zone construite protejate de interes național - Definite pentru protejarea unuia sau mai multor imobile înscrise ca valori de patrimoniu cultural de interes național în Legea nr. 5 / 2000, anexa II. - Definite pentru protejarea unuia sau mai multor imobile CLASATE ca monument istoric (înscrise în Lista monumentelor istorice în oricare dintre capitolele sale) și având categoria valorică A. În arealul studiat nu există zone protejate de interes național. Zone construite protejate de interes local Definite pentru protejarea unuia sau mai multor imobile clasate ca monument istoric și având categoria valorică B. În arealul studiat există zone protejate de interes local și mumente de categoria B. Schema cu evidențierea zonelor construite protejate (limite, tipuri) Limita și tipul: a. limită stabilită arbitrar prin rază, R=200 m, când nu se procedează la definirea și delimitarea acestora. b. limită stabilită pe baza analizei multicriteriale, aplicată în cazul acestui studiu, când s-a procedat la definirea și delimitarea zonei construite protejate în urma acestei analize. 4. DEFINIREA MODULUI ȘI GRADULUI DE DEZVOLTARE POSIBIL AL FIECĂREI SUBZONE Potențial de dezvoltare a zonelor construite protejate: - operațiuni de reabilitare a fondului construit existent, - intervenții noi permise în țesutul urban preexistent, - metode de încurajare a construirii de către APL (administrația publică locală), etc. - conform legislației în vigoare. 42

Pagina 44

Es ial 2 07 nopti IV. IDENTIFICAREA VALORILOR DE PATRIMONIU CONSTRUIT 1. IDENTIFICAREA CONSTRUCȚIILOR VALOROASE Șapte obiective din comuna Ceplenița sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Unul dintre ele este sit arheologic. Celelalte sunt clasificate ca monumente de arhitectură: Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, Ansamblul conacului Cantacuzino-Pașșcanu, două poduri de piatră, beciul lui Zlodică și Biserica de lemn "Sf. Voievozi”. Conform listei monumentelor istorice publicate de Ministerul Culturii în anul 2004 pe teritoriul comunei Ceplenița se află: IS-I-s-B-03547 -— Situl arheologic de la Buhalnița — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, "Cetățuia”, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița; IS-l-m-B-03547.01 — Așezare — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, "Cetățuia”, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. XV-XVII Epoca medievală; IS-l-m-B-03547.02 — Așezare — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, "Cetățuia”, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. XI-XIII Epoca medieval timpurie; IS-l-m-B-03547.03 — Așezare — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, "Cetățuia”, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. XI-XIII Epoca medieval timpurie; IS-l-m-B-03547.04 — Așezare — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, "Cetățuia”, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. II-III p.Chr., Epoca romană; IS-l-m-B-03547.05 — Fortificație — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, "Cetățuia”, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — Latene, cultura geto-dacică; IS-l-m-B-03547.06 — Necropola birituală — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, "Cetățuia”, la S și V de sat, la N de pârâul Buhalnița — sec. IV — III a. Chr și sec. | a Chr — sec. | p. Chr, Latene; Monumente istorice și de arhitectură IS-ll-m-B-04113 — Biserica „Nașterea Maicii Domnului” — sat Buhalnița; comuna Ceplenița, 1836; IS-ll-m-B-04114 — Hanul Cantacuzino-Pașcanu (ruine) — sat Ceplenița; comuna Ceplenița, înc. sec. XIX; IS-ll-m-B-04119 — Ansamblul conacului Cantacuzino-Pașcanu

Textul este prea lung pentru a fi afișat integral. Deschide fișierul pentru restul paginilor.