Document
Document din 05.08.2024
Fișierul original pe site-ul primăriei
PDF · 331 KB · modificat pe site: 24.09.2024
Pagina sursă
Cum citez acest document
Document din 05.08.2024, Comuna Tomești, jud. Iași. Sursa: https://www.comuna-tomesti.ro/wp-content/uploads/2024/09/Ghidul-autoritatilor-publice-pentru-accesul-publicului-la-informatia-de-mediu.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/iasi/tomesti/18727-document-din-05-08-2024, 04.11.2026)
Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)
Pagina 1
Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1608/2024 privind aprobarea
Ghidului autorităților publice pentru accesul publicului la informația de mediu
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 765 din 05 august 2024.
Având în vedere Referatul de aprobare nr. DGEICPSC/125.713 din 10.07.2024 al Direcției
generale evaluare impact, controlul poluării și schimbări climatice,
ținând cont de prevederile art. 3 pct. (2) din Convenția privind accesul la informație, participarea
publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25
iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000,
în temeiul art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, al art. 40 1 din Hotărârea
Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, cu modificările
și completările ulterioare, și al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind
organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și
completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:
Art. 1. -
Se aprobă Ghidul autorităților publice pentru accesul publicului la informația de mediu, prevăzut
în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. -
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Mircea Fechet
Pagina 2
ANEXĂ
Ghidul autorităților publice pentru accesul publicului la informația de mediu
Prezentul ghid reprezintă un instrument destinat autorităților publice pentru îndrumarea
funcționarilor publici implicați în procesul de solicitare a informației de mediu cu privire la
aplicarea unitară și eficientă a prevederilor Convenției Aarhus.
Convenția Comisiei Economice Europene a Organizației Națiunilor Unite privind accesul la
informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu
(Convenția Aarhus) a fost deschisă spre semnare la data de 25 iunie 1998 în cadrul celei de-a patra
Conferințe Ministeriale "Mediu pentru Europa". Convenția a fost semnată de 39 de state, în prezent
fiind ratificată de 48 de state. România a ratificat Convenția Aarhus prin Legea nr. 86/2000 pentru
ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și
accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, intrată în vigoare la
data de 11 iulie 2000.
Scopul acestui ghid este acela de a asigura o informare corectă a instituțiilor și autorităților publice
în ceea ce privește drepturile și obligațiile reglementate de Convenția Aarhus, ghidul având rolul
de a facilita accesul la noțiunile de bază ale Convenției Aarhus în cazul soluționării cererilor de
informații de mediu, în conformitate cu prevederile art. 4 al Convenției Aarhus. Acesta este
destinat atenționării autorităților publice care gestionează solicitări privind informația de mediu cu
privire la informațiile de interes public, accesul la informația de mediu și informația clasificată, în
special în ceea ce privește calificarea informației drept secret de serviciu.
Prezentul ghid este de natură să ofere exemple relevante din practică în vederea modalității de
aplicare a dispozițiilor Convenției Aarhus, în special referitor la art. 2 pct. 3 care reglementează
definiția informației de mediu și la art. 4 pct. 3 și 4, care reglementează excepțiile de la furnizarea
informației de mediu solicitate de către un membru al publicului.
Pentru interpretarea corectă a dispozițiilor convenției, prezentul ghid are la bază Ghidul privind
implementarea Convenției Aarhus1, elaborat de către Secretariatul Convenției Aarhus, precum și
prevederile naționale și cele ale Uniunii Europene care preiau dispozițiile convenției, dar și
jurisprudența relevantă în materie.
1 Ghidul poate fi consultat pe pagina web
https://www.unece.org/fileadmin/DAM/env/pp/Publications/Aarhus_Implementation_Guide_inte
ractive_eng.pdf sau pe pagina
web http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/6_Aarhus_Implementation_Guide_interac
tive_eng.pdf.
Care este obiectivul Convenției Aarhus?
Art. 1 din Convenția Aarhus prevede faptul că fiecare parte la convenție este obligată să garanteze
drepturile privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la
justiție în probleme de mediu, pentru a contribui la protejarea drepturilor oricărei persoane din
generațiile actuale și viitoare de a trăi într-un mediu adecvat pentru sănătatea și bunăstarea
acestora. Convenția Aarhus evidențiază legătura dintre drepturile privind mediul și drepturile
omului, subliniind faptul că dezvoltarea durabilă poate fi susținută doar prin implicarea tuturor
Pagina 3
factorilor interesați și prin întărirea interacțiunii dintre public și autoritățile publice de la orice
nivel.
În vederea atingerii acestor obiective, Convenția Aarhus se sprijină pe trei piloni:
- asigurarea unui acces mai larg al publicului la informațiile de mediu deținute de către autoritățile
publice;
- asigurarea participării publicului la luarea deciziilor de mediu;
- extinderea accesului la justiție în probleme de mediu în cauze privind încălcarea dreptului de
acces la informațiile de mediu, precum și a dreptului de participare la luarea deciziilor.
Întrucât pilonii Convenției Aarhus presupun implicarea unei game largi de instituții și autorități
publice, este necesar să se asigure compatibilitatea între măsurile legislative și alte măsuri de
punere în aplicare a Convenției, pe de o parte, și conduita acestor instituții și autorități implicate
în implementarea acestora, pe de altă parte.
De ce acces la informația de mediu?
Accesul la informația de mediu reprezintă primul dintre pilonii Convenției Aarhus, fiind în mod
potrivit reglementat cu prioritate, din moment ce participarea publicului în procesul de luare a
deciziilor depinde în mod evident de accesul la informație de către membrii publicului. Cu toate
acestea, publicul poate solicita informații de mediu pentru o serie de motive, și nu doar pentru a
participa la procesul decizional, acest principiu fiind consacrat nu doar la nivel internațional și la
nivelul legislației Uniunii Europene, dar și prin reglementările de la nivel național într-o serie de
acte normative, spre exemplu, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes
public, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind
accesul publicului la informația privind mediul, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul
ministrului apelor și protecției mediului nr. 1.182/2002 pentru aprobarea Metodologiei de
gestionare și furnizare a informației privind mediul, deținută de autoritățile publice pentru protecția
mediului.
Accesul publicului la informație, în sens general, se bucură de recunoaștere ca drept fundamental
al omului, prin reglementarea acestuia la nivelul unor serii de instrumente internaționale. Spre
exemplu, art. 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului subliniază faptul că libertatea de
opinie și libertatea de a primi informații sunt incluse în libertatea de exprimare.
Pilonul privind accesul la informație se sprijină pe două componente: pasivă și activă. Prima parte
(pasivă) se referă la dreptul publicului de a solicita autorităților publice disponibilizarea
informației de mediu și obligația acestora din urmă de a furniza informația ca răspuns la respectiva
cerere, fiind reglementată de art. 4 din Convenția Aarhus. Cea de-a doua parte (activă) se referă la
dreptul membrilor publicului de a avea acces la informații de mediu și obligația autorităților
publice de a disemina informația de interes public în lipsa unei solicitări exprese în acest sens,
fiind reglementată de art. 5 din Convenția Aarhus.
La nivel național, potrivit art. 1 din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare,
accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public constituie unul dintre
principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice. De asemenea, potrivit
art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările ulterioare,
Pagina 4
diseminarea progresivă și punerea la dispoziția publicului a informației privind mediul au ca scop
realizarea celei mai largi posibile și sistematice accesibilități și diseminări ale acestei informații.
Ce înseamnă autoritate publică în sensul reglementat de Convenția Aarhus?
Definirea noțiunii de "autoritate publică" este foarte importantă pentru atingerea scopului
Convenției Aarhus și este divizată în patru categorii, astfel încât să asigure o reglementare cât mai
largă:
a) guvern la nivel național, regional sau la alt nivel;
Termenul de "guvern" include agenții, instituții, departamente, organisme etc. cu putere politică
de la orice nivel geografic și administrativ. Este important de menționat faptul că aceste entități nu
sunt doar autorități de mediu, fiind irelevante domeniul lor de activitate sau responsabilitățile pe
care le dețin. În acest sens, toate autoritățile publice, indiferent de funcțiile pe care le exercită, pot
fi incluse în acest paragraf.
b) persoane fizice sau juridice care îndeplinesc funcții administrative publice conform legislației
naționale, inclusiv sarcini specifice, activități sau servicii în legătură cu mediul;
c) orice altă persoană fizică sau juridică având responsabilități ori funcții publice sau care asigură
servicii publice în legătură cu mediul sub controlul unui organism sau al unei persoane care se
înscrie în prevederile subpunctelor a) sau b);
Având în vedere dispoziția 2 a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) C-279/12
Fish Legal și Emily Shirley v. Information Commissioner și alții, întreprinderile care furnizează
servicii publice în legătură cu mediul se află sub controlul unui organ sau al unei persoane
menționate la art. 2 pct. 2 lit. (a) sau (b) din Directiva 2003/4/CE 2, astfel încât ar trebui calificate
drept "autorități publice" în temeiul art. 2 pct. 2 lit. (c) din această directivă, dacă aceste
întreprinderi nu stabilesc în mod cu adevărat autonom felul în care furnizează aceste servicii,
întrucât o autoritate publică aflată sub incidența art. 2 pct. 2 lit. (a) sau (b) din directiva menționată
este în măsură să influențeze în mod decisiv acțiunea întreprinderilor menționate în domeniul
mediului.
2 Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind
accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a
Consiliului.
d) instituțiile oricărei organizații de integrare economică regională și care este parte la convenție.
Organizațiile de integrare economică regionale sunt definite în cuprinsul Convenției Aarhus ca
reprezentând entități constituite din state suverane membre ale Comisiei Economice pentru
Europa, cărora acestea le-au transferat competența în probleme reglementate de Convenția Aarhus,
inclusiv competența de a încheia tratate internaționale privind aceste probleme. Singura
organizație de acest tip este Uniunea Europeană, parte la Convenția Aarhus pe care a supus-o
aprobării la data de 17 februarie 2005. Instituțiile Uniunii Europene, precum: Parlamentul
European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Comitetul Economic și Social,
Comitetul Regiunilor, Banca Europeană de Investiții, organele, oficiile și agențiile Uniunii
Europene reprezintă autorități publice în sensul definit de art. 2 alin. (2) al Convenției Aarhus.
Pagina 5
Cu titlu de exemplu, la nivel național, autoritățile a căror activitate interferează cu cea a
autorităților pentru protecția mediului identificate sunt: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
și autoritățile din subordine, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (și
primării), Administrația Națională Apele Române, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Energiei, Ministerul
Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii, Ministerul Cercetării,
Inovării și Digitalizării, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și
al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive,
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Institutul Național pentru Sănătate
Publică, Administrația Fluvială a Dunării de Jos, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul
Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene,
Ministerul Justiției.
Această listă nu este de natură să excludă posibilitatea ca orice altă autoritate publică să colecteze
și să proceseze informații de mediu.
CJUE oferă clarificări în ceea ce privește exceptarea instituțiilor sau organismelor, atunci când
acestea acționează în calitate de organ judiciar sau legislativ. Astfel, potrivit Cauzei CJUE C515/11 Deutsche Umwelthilfe eV v. Bundesrepublik Deutschland, posibilitatea ca organismele sau
instituțiile care acționează în baza capacităților lor legislative să nu trebuiască să acorde acces la
informațiile deținute referitoare la mediu nu se poate aplica ministerelor atunci când elaborează și
adoptă dispoziții normative care sunt de rang inferior unei legi.
Ce reprezintă informația de mediu?
Convenția recunoaște importanța integrării considerentelor de mediu în luarea deciziilor de la nivel
guvernamental, precum și necesitatea ca autoritățile publice să dețină informații de mediu exacte,
complete și actualizate.
Convenția Aarhus nu își propune să definească sintagma "informație de mediu" într-un mod
exhaustiv, lăsând la dispoziția autorităților publice un anumit grad de interpretare, ci oferă, în
cuprinsul art. 2 pct. 3, o definiție largă construită pe trei categorii de domenii:
a) starea elementelor de mediu, precum aerul și atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul și zonele
naturale, diversitatea biologică și componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic și
interacțiunea dintre aceste elemente;
b) factori, precum: substanțele, energia, zgomotul și radiația și activitățile ori măsurile, inclusiv
măsurile administrative, acordurile de mediu, politicile, legislația, planurile și programele care
afectează sau pot afecta elementele de mediu amintite la subpunctul a), analizele cost-beneficiu
sau alte analize și prognoze economice folosite în luarea deciziei de mediu;
c) starea sănătății și siguranței umane, condițiile de viață umană, zonele culturale și construcțiile
și modul în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu ori de factori,
activitățile sau măsurile cuprinse în subpunctul b). Autoritățile publice naționale nu trebuie să
restrângă domeniul de interpretare a noțiunii sintagmei "informație de mediu". Informația de
mediu se poate prezenta în orice formă: scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă
materială.
Definiția nu include organisme sau instituții care acționează ca autorități judecătorești sau
legislative. Această excepție se aplică nu numai parlamentelor naționale și instanțelor de judecată,
Pagina 6
dar și organismelor de la nivel executiv, doar pentru acele situații când acționează în îndeplinirea
funcțiilor legislative sau judiciare. Cu toate acestea, autoritățile care acționează în îndeplinirea
unor astfel de atribuții pot asigura în mod voluntar accesul la informațiile care fac obiectul unor
astfel de proceduri, fără a fi considerată ca reprezentând o încălcare a prevederilor Convenției
Aarhus.
O situație în care autoritățile publice din România nu au încadrat în mod corect anumite informații
solicitate în definiția privind "informația de mediu" a fost analizată, spre exemplu, în cazul
ACCC/C/2012/693 al Comitetului de Conformare al Convenției Aarhus. Autoritățile publice în
cauză au refuzat accesul la informațiile solicitate, motivând că acestea nu se încadrează în
cuprinsul definiției "informației de mediu" din art. 2 pct. 3 din Convenția Aarhus. Mai exact,
argumentele refuzului au fost acelea că certificatul de descărcare de sarcină arheologică și
documentația pe care se fundamentează acesta, inclusiv studiul arheologic, nu pot fi considerate
ca reprezentând "informații de mediu" în scopul definit de Convenția Aarhus. De asemenea, a fost
afirmat în mod eronat de către autoritățile publice din România faptul că nici licențele de minerit
și alte informații referitoare la minerit solicitate în cauză nu reprezintă informații de mediu. Cu
toate acestea, pe baza analizei și interpretării Comitetului de Conformare, toate aceste documente
se încadrează în definiția "informației de mediu".
3 Document ECE/MP.PP/C.1/2015/10 care poate fi găsit la următorul link:
https://unece.org/fileadmin/DAM/env/pp/compliance/CC-51/ece.mp.pp.c.1.2015.10_
advance_edited.pdf.
Comitetul reamintește faptul că definiția "informației de mediu" din Convenția Aarhus include,
printre altele, orice informație sub orice formă materială privind "zonele culturale și construcțiile
și modul în care acestea sunt sau ar putea fi afectate de starea elementelor de mediu". Prin urmare,
studiul arheologic conține informații despre starea siturilor culturale și a structurilor construite (în
cauză, ruine romane), care pot fi afectate de activități sau măsuri, inclusiv de măsuri administrative.
De exemplu, certificatul de descărcare de sarcină arheologică reprezintă informație de mediu în
sensul art. 2, pct. 3, deoarece este o măsură administrativă care afectează sau poate afecta starea
elementelor de mediu (de exemplu, solul, pământul, peisajul și zonele naturale). Comitetul
consideră că definiția informației de mediu este suficient de largă pentru a include un studiu
arheologic.
Jurisprudența CJUE aduce, de asemenea, clarificări cu privire la ceea ce poate constitui informație
de mediu, în sensul Convenției Aarhus. Spre exemplu, Hotărârea CJUE în Cauza C-321/96
Wilhelm Mecklenburg v. Kreis Pinneberg - Der Landrat, paragrafele 19-21, arată că noțiunea de
"informație de mediu" are o semnificație largă. Noțiunea "măsuri administrative" este dată ca
exemplu și nu constituie decât o ilustrare a "activităților" sau a "măsurilor" vizate de definiția
"informației de mediu". Pentru a fi informație de mediu este suficient ca o poziție a autorității să
constituie un act care poate afecta sau proteja starea unuia dintre elementele de mediu.
De asemenea, în Hotărârea CJUE în Cauza C-233/00 Comisia Europeană v. Franța, CJUE arată că
modul de formulare a definiției "informației de mediu", în particular, utilizarea în cadrul definiției
a termenilor "orice informație", face ca domeniul de aplicare să fie unul larg. Sub această definiție
intră toate informațiile care privesc starea mediului, activitățile sau măsurile de natură să îl
afecteze, activitățile sau măsurile destinate protecției mediului, fără ca această enumerare să
cuprindă vreo indicație de natură să îi restrângă sfera. Totodată, la paragraful 47, CJUE arată că
Pagina 7
"informația de mediu trebuie înțeleasă ca incluzând documentele care nu sunt legate de exercitarea
unui serviciu public".
În ceea ce privește informațiile prezentate în cadrul unei proceduri naționale de autorizare, acestea
sunt incluse în categoria informațiilor de mediu, conform paragrafului 60, alin. 1) din Hotărârea
CJUE în Cauza C-266/09 Stichting Natuur en Milieu și alții v. College voor de toelating van
gewasbeschermingsmiddelen en biociden.
Cine poate solicita informații de mediu?
Informația de mediu poate fi solicitată de orice persoană fizică sau juridică, iar în conformitate cu
reglementările de la nivel național și cu practica în domeniu, de orice organizație, asociație sau
grupurile acestora, inclusiv entitățile lipsite de personalitate juridică, fără a fi necesar să justifice
sau să demonstreze un interes specific. Accesul la informația de mediu trebuie asigurat categoriilor
de persoane enumerate anterior, indiferent de cetățenie, naționalitate, domiciliu sau rezidență.
Ce reprezintă o cerere privind informații de mediu?
O cerere privind informația de mediu poate reprezenta orice comunicare din partea unui membru
al publicului către o autoritate națională prin care solicită astfel de informații.
Convenția nu face distincție în ceea ce privește forma pe care această cerere trebuie să o aibă, acest
lucru reprezentând faptul că orice solicitare, scrisă sau orală, va fi considerată valabilă. Cu toate
acestea, un conținut cât mai clar al cererii este de natură să evite întârzieri din partea autorităților
publice în formularea unui răspuns, în special în situațiile în care nu se deduce la o primă verificare
relevanța pentru mediu a informațiilor solicitate.
Convenția nu stabilește criterii de formă sau fond în ceea ce privește astfel de cereri prin care se
solicită informații de mediu, însă reglementează ca fiind justificat refuzul furnizării acesteia atunci
când cererea este vizibil nerezonabilă sau este formulată într-o manieră prea generală.
Este necesară justificarea unui interes în cererea de solicitare a unei informații privind
mediul?
Autoritățile publice au obligația de a da curs cererilor privind furnizarea informațiilor de mediu,
inclusiv cu respectarea prevederilor legislației naționale, și de a pune la dispoziția solicitantului
copii ale documentației care conține și cuprinde informațiile de mediu solicitate, fără a fi necesară
justificarea unui interes.
Autoritățile publice nu trebuie să impună condiții în ceea ce privește existența unui interes din
partea solicitantului informației de mediu, iar, prin urmare, refuzul furnizării unor astfel de
informații de către autoritatea publică în cauză pe motivul inexistenței unui astfel de interes sau a
unui motiv privind această solicitare nu este permisă sub prevederile convenției.
Sub ce formă trebuie furnizată informația de mediu de către autoritățile publice?
Ca regulă, autoritățile publice trebuie să furnizeze informațiile de mediu în forma solicitată de
către membrii publicului (pe suport hârtie, în formă electronică, material video, înregistrări audio
etc.).
Pagina 8
Convenția Aarhus prevede, însă, și excepții în ceea ce privește disponibilizarea de către autoritatea
publică în cauză a informației de mediu în forma solicitată de către un membru al publicului,
respectiv:
(i) este mai rezonabil pentru autoritatea publică să ofere informația cerută sub altă formă, situație
în care trebuie arătate motivele pentru care informația nu poate fi făcută disponibilă în forma
solicitată.
Din perspectiva acestei excepții, pot exista o serie de beneficii pentru autoritatea publică aflată în
posesia informației solicitate într-o altă formă decât cea specificată de către solicitant. Spre
exemplu, dacă autoritatea publică deține informația în formă electronică, iar un membru al
publicului solicită informația în formă scrisă, pe suport hârtie, disponibilizarea informației de către
autoritatea publică se va putea face mult mai rapid în forma deja deținută de către aceasta, respectiv
cu un cost mai redus sau fără costuri.
(ii) informația este deja disponibilă publicului sub o altă formă - din perspectiva acestei excepții
trebuie menționat faptul că autoritatea publică trebuie să ofere informația deja existentă într-o altă
formă, în situația în care aceasta nu îi este ușor accesibilă membrului publicului solicitant. Prin
urmare, este necesar ca informația să fie deja ușor accesibilă, iar forma în care aceasta se regăsește
să fie echivalentă din punct de vedere funcțional cu cea solicitată (de exemplu, nu doar un
rezumat).
În cât timp trebuie disponibilizată informația de mediu de către autoritățile publice?
Ca regulă, informația de mediu solicitată de către un membru al publicului va fi disponibilizată de
către autoritatea publică în cel mai scurt timp posibil și cel mai târziu la o lună după ce cererea a
fost înaintată.
"În cel mai scurt timp posibil" - practica în ceea ce privește acest termen poate să difere în funcție
de modalitatea în care fiecare autoritate publică este organizată, însă, în termeni generali, acesta
trebuie înțeles ca reprezentând un termen de câteva zile de la data înaintării cererii către autoritatea
publică în cauză.
Prin excepție, în cazul în care volumul și complexitatea informației solicitate justifică prelungirea
perioadei menționate anterior, informația poate fi disponibilizată cel mai târziu la două luni de la
data solicitării. În acest din urmă caz, solicitantul trebuie să fie informat de către autoritatea publică
despre prelungirea termenului, dar și despre motivele care au determinat această prelungire. În
acest sens, pot fi stabilite criterii în ceea ce privește calificarea informației solicitate ca prezentând
un anumit grad de complexitate sau prezentând un volum care justifică prelungirea termenului cu
până la două luni. Legislația națională în vigoare completează prevederile Convenției Aarhus în
ceea ce privește prelungirea termenului de răspuns cu până la două luni, stabilind termene în care
autoritățile publice trebuie să se încadreze în ceea ce privește justificarea prelungirii termenului de
răspuns. În acest sens, potrivit art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu
modificările și completările ulterioare, solicitantul trebuie informat cât mai curând posibil și cel
mai târziu înaintea expirării termenului de o lună, despre prelungirea termenului de răspuns și
motivele care stau la baza acestei prelungiri.
Convenția Aarhus nu definește în termeni clari momentul de la care încep să curgă aceste termene,
făcând referire doar la momentul "înaintării" cererii prin care se solicită informația de mediu de
către un membru al publicului. Prevederile Convenției Aarhus se completează astfel cu legislația
Pagina 9
națională în vigoare. De exemplu, Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și
completările ulterioare, reglementează în art. 4. alin. (2) faptul că termenul începe să curgă de la
data primirii cererii de către autoritatea publică, mai exact, de la data înregistrării acesteia.
Când poate fi refuzată o cerere privind informații de mediu de către o autoritate publică?
Convenția Aarhus reglementează anumite situații în care o autoritate publică poate refuza
furnizarea unor informații de mediu solicitate de către un membru al publicului. Prin urmare,
refuzul din partea autorităților publice este admis în următoarele cazuri:
1. autoritatea publică nu deține informația de mediu solicitată;
Informația deținută de către o autoritate publică nu trebuie să se limiteze la informația generată
sau care cade sub domeniul de competență al acesteia, ci include și informația de mediu relevantă
pentru funcțiile pe care le îndeplinesc4. Totuși, în situația în care autoritatea publică nu deține
informația de mediu solicitată, aceasta are două posibilități:
4 În conformitate cu prevederile articolului 5 pct. 1 lit. a) din Convenția Aarhus.
- poate să informeze, cât mai curând posibil, solicitantul cu privire la autoritatea publică care este
posibil să dețină informația respectivă; sau
- poate să transfere, cât mai curând posibil, cererea acelei autorități, informând în același timp
solicitantul cu privire la acesta5.
5 Un exemplu al unei astfel de situații în practica instanțelor judecătorești din România este analizat
în Decizia Civilă nr. 2.104/2012 a Curții de Apel Constanța
(http://www.rolii.ro/hotarari/589a1a1ae490098c0a000411).
La nivel național, Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările ulterioare,
stabilește un termen maxim de 15 zile de la data primirii solicitării pentru a acționa potrivit
prevederilor de mai sus.
Totuși, este important de menționat faptul că, în situația în care autoritatea publică nu deține
informația de mediu solicitată, aceasta nu are nicio obligație de a o garanta, în temeiul Convenției
Aarhus, deși aceasta ar reprezenta o bună practică prin raportare la obiectivele acesteia.
2. cererea este vizibil nerezonabilă sau este formulată într-o manieră prea generală;
Convenția Aarhus nu stabilește criterii pentru a considera o cerere "vizibil nerezonabilă", însă
această situație nu poate fi considerată ca referindu-se la volumul și complexitatea cererii, întrucât
astfel de caracteristici nu permit decât, cel mult, o extindere a termenului de răspuns până la două
luni de la data înregistrării cererii, astfel cum a fost analizat anterior.
Autoritățile publice pot, de asemenea, refuza o cerere dacă aceasta este formulată într-o manieră
prea generală. Convenția Aarhus nu definește acest criteriu, însă un exemplu în acest sens ar putea
fi solicitarea de către un membru al publicului a oricărui document care face referire la o anumită
specie de animale. O astfel de solicitare poate fi considerată ca fiind mult prea generală, caz în
care autoritatea publică, luând în considerare prevederile de la nivel național (mai restrictive în
acest caz) are obligația de a cere solicitantului informații suplimentare în vederea identificării
informației și doar în situația în care solicitantul nu a transmis aceste informații în termenul legal
prevăzut, autoritatea publică are dreptul de a refuza cererea. Convenția Aarhus subliniază obligația
Pagina 10
statelor părți la convenție ca, prin oficialitățile și prin autoritățile sale publice, să asiste și să
îndrume publicul în scopul asigurării accesului la informație. 6 Procedând astfel, situații precum
cele în care o cerere este în mod vizibil nerezonabilă sau formulată într-o manieră prea generală ar
putea fi evitate.
6 Convenția Aarhus, art. 3, pct. 3.
Potrivit art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările ulterioare, la
primirea unei cereri generale, neclare sau care nu permite identificarea informației solicitate,
autoritatea publică cere explicații solicitantului, cât mai curând posibil sau în maxim o lună de la
data primirii cererii. Totodată, autoritatea publică ajută solicitantul prin furnizarea de informații
cu privire la utilizarea registrelor publice care conțin informația privind mediul deținută de acestea.
Neprimirea în termen de două luni a unor indicații suplimentare din partea solicitantului conduce
la refuzul cererii de informații de către autoritatea publică, pe motiv că cererea este formulată întro manieră prea generală.
3. cererea se referă la documente în curs de elaborare sau vizează sistemul de comunicații interne
al autorităților publice, în cazul în care o astfel de excepție este reglementată de legislația națională
sau de practica obișnuită, cu luarea în considerare a interesului publicului în cazul unei asemenea
dezvăluiri.
Convenția Aarhus nu definește sintagma "documente în curs de elaborare". Totuși, aceasta se
referă la procesul de pregătire a informațiilor sau a documentelor ce le conțin, iar nu la orice proces
decizional pentru care respectiva informație sau document au fost elaborate. Mai exact, o cerere
privind o informație de mediu în formă brută (spre exemplu, date colectate de o stație de
monitorizare a calității aerului) nu poate fi refuzată pe motivul că este în curs de pregătire în
vederea publicării după validare sau procesare. Mai mult, existența documentelor care conțin
informații de mediu în starea de proiect (care nu sunt încă finalizate sau decizia la care se referă
nu a fost încă soluționată) nu justifică refuzul în sensul acestei prevederi, astfel că acestea trebuie
disponibilizate. Pentru interpretarea cât mai corectă a acestei sintagme, dispozițiile Convenției
Aarhus sunt de natură să clarifice acest aspect, spre exemplu, în ceea ce privește participarea
publicului în procesul decizional unde anumite proiecte de documente trebuie să fie accesibile
pentru revizuirea publică: proiecte de documente precum autorizațiile, documentația privind
evaluarea impactului asupra mediului, politicile, programele, planurile și regulamentele
disponibile pentru comentarii nu pot fi considerate materiale în curs de elaborare, în sensul
reglementat prin această excepție.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și
completările ulterioare, în cazul solicitării unor materiale în curs de realizare, autoritatea publică
comunică solicitantului denumirea autorității care realizează materialul și data estimativă a
finalizării acestuia. Cu titlu de exemplu, în cazul Comitetului de Conformare al Convenției Aarhus,
cu numărul ACCC/C/2010/517 referitor la România, Comitetul a afirmat faptul că sintagma
"documente în curs de elaborare" se referă la procesul de pregătire a unei informații sau a unui
document, și nu a întregului proces de luare a deciziilor pentru al cărui scop a fost pregătită
respectiva informație sau respectivul document.
7 Document ECE/MP.PP/C.1/2014/12 care poate fi găsit la următorul link:
https://mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/7_ece_mp.pp_c.1_2014_12_e.pdf
Pagina 11
În ceea ce privește "sistemul de comunicații interne", opiniile și declarațiile exprimate de
autoritățile publice care acționează în calitate de entități consultante în procesul de luare a
deciziilor nu pot fi încadrate în cuprinsul acestei excepții. Mai mult, odată ce o informație a fost
disponibilizată de către o autoritate publică unui terț, oricare ar fi acesta, nu poate fi invocat
caracterul de "comunicare internă" de către aceasta.
CJUE aduce o serie de precizări suplimentare cu privire la noțiunea de comunicări interne în
Hotărârea luată în Cauza C-619/19 Land Baden-Wurttemberg v. D.R., la paragraful 72. Această
noțiune "include toate informațiile care circulă în cadrul unei autorități publice și care, la data
cererii de acces, nu au părăsit sfera internă a acestei autorități, eventual după primirea lor de către
autoritatea menționată și în măsura în care nu au fost sau nu ar fi trebuit să fie puse la dispoziția
publicului anterior acestei primiri."
Aplicabilitatea excepției de la dreptul de acces la informațiile despre mediu pentru comunicările
interne ale unei autorități publice nu este limitată în timp. Cu toate acestea, respectiva excepție se
poate aplica doar în perioada în care protecția informațiilor solicitate este justificată.
Care sunt motivele de refuz al unei cereri privind informația de mediu în funcție de efectul
pe care dezvăluirea o poate avea?
O cerere privind furnizarea unei informații de mediu poate fi refuzată în anumite situații, dacă
dezvăluirea acesteia ar putea avea efecte negative asupra altor informații, drepturi, interese,
aspecte. Este important de precizat faptul că în oricare dintre cazurile enumerate, satisfacerea
interesului public prin divulgare trebuie analizată în comparație cu interesul satisfăcut prin
păstrarea confidențialității.
1. Confidențialitatea procedurilor autorităților publice, în cazul în care o astfel de confidențialitate
este prevăzută de legislația națională
Convenția Aarhus nu definește sintagma de "proceduri ale autorităților publice", însă aceasta poate
fi interpretată ca referindu-se la proceduri privind funcționarea internă a autorităților publice, și nu
la deliberările acestor autorități în domeniul lor de competență. Din acest punct de vedere,
autoritățile publice nu au dreptul de a decide în mod unilateral caracterul confidențial al unei
proceduri pentru a îngrădi accesul la informația de mediu, ci este necesar ca legislația națională în
domeniu să definească și să stabilească anumite criterii pentru determinarea caracterului
confidențial.
2. Relațiile internaționale, siguranța națională sau securitatea publică
În situația în care furnizarea informației de mediu solicitate ar avea un efect negativ asupra
relațiilor internaționale, siguranței naționale sau securității publice, autoritățile publice trebuie să
analizeze dacă, prin furnizarea informațiilor de mediu solicitate este afectat unul dintre aceste
elemente, pe care Convenția Aarhus nu le definește.
3. Cursul justiției, dreptul persoanei de a beneficia de o judecată dreaptă sau dreptul unei autorități
publice de a conduce o anchetă de natură penală sau disciplinară
"Cursul justiției" se referă la proceduri înregistrate în fața unei instanțe de judecată și aflate în curs
de soluționare și care sunt susceptibile de a fi prejudiciate prin divulgarea informațiilor solicitate.
Pagina 12
Dreptul la un proces echitabil reprezintă un drept fundamental, consacrat atât la nivel internațional
(de exemplu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului 8), cât și la nivelul Uniunii Europene (de
exemplu, prin Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene 9) și la nivel național (prin
dispoziții constituționale10 și prin alte norme juridice). În situația în care divulgarea unor informații
de mediu solicitate de către un membru al publicului ar afecta negativ exercitarea acestui drept,
autoritatea publică în cauză o poate refuza. Această prevedere trebuie interpretată în contextul
normelor referitoare la drepturile persoanei acuzate.
8 Convenția Europeană a Drepturilor Omului - art. 6.
9 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - art. 47.
10 Constituția României - art. 21.
Autoritățile publice pot refuza divulgarea unei informații de mediu ca urmare a unei solicitări în
acest sens, dacă aceasta ar afecta desfășurarea unei anchete de natură penală sau disciplinară. Este
de remarcat faptul că atât dispozițiile convenției, cât și dispozițiile din legislația națională nu includ
toate tipurile de anchete. Spre exemplu, anchetele de natură civilă sau administrativă nu sunt
acoperite de această excepție.
4. Confidențialitatea informațiilor comerciale și industriale, în cazul în care aceasta este prevăzută
de lege pentru a proteja un interes economic legitim. În acest context, informația privind emisiile
care sunt semnificative pentru protecția mediului va fi făcută publică
Această excepție de la divulgarea unor informații de mediu are scopul de a proteja anumite interese
economice legitime, atât ale unor entități private, cât și ale unor entități publice sau chiar ale
statului.
Pentru a fi aplicabilă această dispoziție, permițând autorităților publice să refuze o solicitare de
informații, este necesar ca legislația națională să reglementeze în mod expres semnificația și
tipurile de secrete comerciale sau industriale. Mai mult, confidențialitatea trebuie să fie de natură
să protejeze un interes economic legitim. Spre exemplu, o companie cu capital de stat care deține
monopol va putea cu greu să invoce confidențialitatea informațiilor comerciale, din moment ce în
piață nu există competitori care ar putea beneficia de avantaje prin accesul la informațiile în cauză.
Totodată, conform art. 12 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările
ulterioare, refuzul unei cereri de informații privind activitățile comerciale sau financiare este
justificat atunci când divulgarea informațiilor aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală
ori industrială, precum și principiului concurenței loiale, potrivit legii.
Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările
ulterioare, art. 15, definește o serie de termeni importanți pentru determinarea caracterului
confidențial al unor informații, astfel:
• informații clasificate - informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională,
care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii
sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate;
• informații secrete de stat - informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare
se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării. Informațiilor din această categorie li se
atribuie următoarele niveluri de secretizare:
Pagina 13
- strict secret de importanță deosebită - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură
să producă daune de o gravitate excepțională securității naționale;
- strict secrete - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave
securității naționale;
- secrete - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securității
naționale.
• informații secret de serviciu - informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii
unei persoane juridice de drept public sau privat.
Orice informații privind emisiile semnificative pentru protecția mediului vor fi făcute publice,
indiferent de cantitatea emisiilor în cauză. Din acest punct de vedere, autoritățile publice nu au
dreptul de a refuza o cerere de informații care se referă la emisiile în mediu, invocând una dintre
excepțiile reglementate de Convenția Aarhus. Acest aspect este reflectat și în Hotărârea
Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările ulterioare, la art. 12 alin. (4).
Conform Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European și al Consiliului privind emisiile
industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării), prin "emisie" se înțelege "evacuarea directă
sau indirectă de substanțe, vibrații, căldură sau zgomot din surse punctiforme sau difuze dintr-o
instalație în aer, apă sau sol." În mod similar, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
265/2006, cu modificările și completările ulterioare, definește noțiunea de "emisie" ca
reprezentând "evacuarea directă ori indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanțe, vibrații,
radiații electromagnetice și ionizate, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol."
CJUE prezintă clarificări în ceea ce privește noțiunea "date privind emisiile în mediu" prin
Hotărârea CJUE în Cauza C-442/14 Bayer CropScience and Stiching de Bijenstichting v. College
voor de toelating van gewasbeschermingsmiddelen en biociden. Potrivit paragrafului 71, noțiunea
de "emisii în mediu" nu se limitează la cele care provin de la anumite instalații industriale. De
asemenea, conform paragrafului 72, limitarea la emisii din instalații industriale este contrară
modului de redactare a art. 4 pct. 4 teza întâi, lit. (d) din Convenția Aarhus care prevede că
informațiile privind emisiile poluante relevante pentru protecția mediului trebuie dezvăluite.
Așadar, informațiile privind emisii care provin din alte surse decât instalațiile industriale, precum
cele care rezultă din aplicarea de produse fitosanitare sau biodestructive, sunt tot atât de relevante
pentru protecția mediului precum informațiile referitoare la emisiile de origine industrială. De
asemenea, conform paragrafului 75 din Hotărârea CJUE în Cauza C-442/14, nu este necesar nici
să se distingă noțiunea de "emisii în mediu" de noțiunile "deversări" și "tipuri de diseminare", nici
să se limiteze această noțiune la emisiile acoperite de Directiva 2010/75/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale, cu excepția tipurilor
de diseminare în mediu de produse sau de substanțe care provin din alte surse decât instalații
industriale. Totodată, potrivit paragrafului 79, "emisii în mediu" sunt și emisiile care sunt efectiv
eliberate în mediu în cursul aplicării produsului sau a substanței în cauză, precum și emisiile
previzibile ale acestora în mediu în condiții normale sau realiste de utilizare, corespunzătoare celor
pentru care a fost acordată autorizația de introducere pe piață a produsului în cauză și care
prevalează în zona în care produsul respectiv este destinat a fi utilizat. Aceeași hotărâre CJUE,
paragraful 103, arată că noțiunea de "date privind emisiile în mediu" include și precizările privind
natura, compoziția, cantitatea, data și locul "emisiilor în mediu", precum și datele referitoare la
efectele emisiilor menționate asupra mediului pe termen mai mult sau mai puțin lung, indiferent
Pagina 14
dacă datele respective rezultă din studii realizate în tot sau în parte pe teren, din studii realizate în
laborator sau din studii privind translocațiile.
În Hotărârea CJUE luată în Cauza C-71/10 Office of Communications v. Information
Commissioner, CJUE arată că o autoritate publică care deține informații despre mediu sau astfel
de informații sunt deținute în numele său, poate, în cadrul evaluării comparative a intereselor
publice servite de dezvăluire în raport cu interesele servite de refuzul dezvăluirii, în scopul
aprecierii unei cereri vizând punerea acestor informații la dispoziția unei persoane fizice sau
juridice, să țină seama în mod cumulativ de mai multe motive de refuz prevăzute de această
dispoziție.
5. Drepturile de proprietate intelectuală
Dreptul de proprietate intelectuală include drepturile de autor (referitoare la artă, literatură, muzică
etc.), brevetele (idei sau invenții), mărcile comerciale (simboluri, denumiri), secretul comercial,
bazele de date, desenele și modele industriale.
Autoritățile publice au dreptul de a refuza furnizarea unor informații de mediu ca urmare a unei
solicitări pe motivul protecției dreptului de proprietate intelectuală atât timp cât acest refuz este
întemeiat și justificat.
Spre exemplu, în cazul Comitetului de Conformare al Convenției Aarhus numărul
ACCC/C/2005/1511 referitor la România, comitetul a examinat problema legalității calificării de
către o autoritate publică a studiului privind evaluarea impactului asupra mediului ca reprezentând
proprietatea autorului studiului. Comitetul a concluzionat faptul că studiile privind evaluarea
impactului asupra mediului sunt pregătite în scopul întocmirii dosarului public în cadrul procedurii
administrative și pe baza lui se emite acordul de mediu, adică un act administrativ care se
încadrează în definiția informației de mediu, deoarece reprezintă o măsură administrativă 12. Din
această perspectivă, autorul studiului nu are dreptul de a îngrădi accesul la informațiile cuprinse în
studiu, invocând argumente bazate pe dreptul de proprietate intelectuală.
11 Document ECE/MP.PP/2008/5/Add.7 care poate fi găsit la următorul
link: https://unece.org/fileadmin/DAM/env/documents/2008/pp/mop3/ece_mp_pp_2008_5_add_
7_e.pdf
12 Art. 2, pct. 3 lit. b) din Convenția Aarhus.
Mai mult, în cazul Comitetului de Conformare al Convenției Aarhus numărul
ACCC/C/2012/6913 referitor la România, comitetul a punctat faptul că accesul la un studiu
arheologic nu poate fi refuzat pe motivul că acesta ar reprezenta proprietatea intelectuală a
arheologului care a efectuat studiul, mai ales că acest studiu stă la baza emiterii certificatului de
descărcare de sarcină arheologică. Din acest punct de vedere, un studiu arheologic trebuie tratat în
mod similar cu studiile privind evaluarea impactului asupra mediului.
13 Ibid, p. 1.
6. Confidențialitatea unor date personale și/sau a unor dosare aparținând unei persoane fizice,
atunci când această persoană nu a consimțit la publicarea informațiilor, în cazul în care o astfel de
confidențialitate este prevăzută de legislația națională
Pagina 15
Autoritățile publice trebuie să se asigure că prin furnizarea informațiilor de mediu solicitate
normele privind protecția datelor cu caracter personal nu sunt încălcate și, prin urmare, drepturile
care sunt protejate prin aceste norme nu sunt încălcate. Excepția nu vizează persoane juridice,
precum companii sau organizații, însă are scopul de a proteja documente care conțin date ale
angajaților acestora, istoricul salarial, istoricul medical.
Autoritățile publice din România sunt obligate să respecte nu doar legislația națională în vigoare
referitoare la protecția datelor cu caracter personal, dar și normele juridice ale Uniunii Europene.
Așadar, conform art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările
ulterioare, autoritățile publice trebuie să țină cont de prevederile Regulamentului nr.
679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, prin Decizia nr. 37/2015, arată că accesul publicului la informațiile de interes public trebuie
permis, cu anonimizarea informațiilor cu privire la datele cu caracter personal prezente în cuprinsul
aceluiași document, indiferent de suportul, de forma sau de modul de exprimare a informațiilor.
Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate de Completul pentru delegarea unor
chestiuni de drept, reprezintă izvor de drept în sistemul juridic național și, prin urmare, au caracter
obligatoriu. De exemplu, potrivit art. 521 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dezlegarea dată
problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al
României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei."
7. Interesele unei terțe părți care a oferit informația cerută fără ca acea parte să fie pusă sub/sau să
existe posibilitatea punerii sale sub o obligație legală de a face astfel, în situația în care această
parte nu a consimțit la publicarea materialului
Excepția este menită să încurajeze fluxul voluntar de informații de la persoane private către
autoritățile publice. Aceasta se aplică doar pentru situații în care terțul a furnizat informația în
cauză în mod voluntar unei autorități publice și pentru care nu a consimțit la publicarea acesteia.
Spre exemplu, dacă terțul a fost constrâns să furnizeze aceste informații prin mijloace legale,
această situație nu îndeplinește condițiile pentru a fi calificată drept excepție sub acest subpunct.
8. Mediul la care se referă informația, cum ar fi locurile de cuibărit ale speciilor rare
Autoritățile publice pot refuza furnizarea unor informații de mediu ca urmare a unei solicitări în
acest sens din partea unui membru al publicului în situația în care acestea ar afecta în mod negativ
mediul. Scopul acestei excepții îl reprezintă acela de a oferi statului în discuție, prin autoritățile
sale publice, posibilitatea de a proteja, spre exemplu, anumite situri, precum locații pentru
reproducerea speciilor rare.
Cum trebuie să procedeze autoritățile publice în situația unei solicitări de informații care
prezintă caracter confidențial?
În ceea ce privește confidențialitatea unora dintre informațiile solicitate, Convenția Aarhus
reglementează obligația pentru autoritatea publică căreia i-a fost înaintată o astfel de cerere să
separe informația confidențială de cea neconfidențială atunci când dă curs unei cereri privind
solicitarea unei informații de mediu, fără a aduce un prejudiciu confidențialității informației
exceptate. Mai exact, autoritățile publice trebuie să pună la dispoziția publicului solicitant acea
Pagina 16
parte a informației de mediu care poate fi divulgată și care nu prezintă caracter confidențial, atunci
când este posibil acest lucru.
În practică, autoritatea publică trebuie să anonimizeze din cuprinsul documentului informațiile
care au caracter confidențial și, prin urmare, nu pot fi divulgate membrilor publicului. Limitarea
accesului publicului la informațiile clasificate nu poate fi interpretată ca reprezentând îngrădirea
accesului la informațiile de mediu.
De exemplu, în cazul Comitetului de Conformare al Convenției Aarhus numărul
ACCC/C/2012/6914 referitor la România, Comitetul a constatat încălcarea dispozițiilor Convenției
Aarhus prin refuzul de a furniza informații privind licențele de minerit pe motivul că dezvăluirea
acestora ar afecta confidențialitatea informațiilor comerciale și industriale, din două motive:
14 Ibid, p. 1.
- nu a fost separată informația confidențială de cea neconfidențială;
- nu au fost aduse la cunoștința solicitantului motivele refuzului - autoritatea publică nu a oferit
niciun răspuns solicitantului.
Referitor la divulgarea unor informații care fac obiectul unei proceduri în constatarea neîndeplinirii
obligațiilor de către un stat membru (procedura de infringement), CJUE prezintă clarificări în
Hotărârea CJUE în Cauza C-514/11P și C-605/11P Liga para a Protecçăo da Natureza (LPN) și
Republica Finlandei v. Comisia Europeană și alții. Potrivit paragrafului 63, o divulgare a
documentelor aferente unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în faza
precontencioasă a acesteia ar fi susceptibilă să modifice natura procedurii, deoarece pot fi și mai
dificile inițierea procesului de negociere și obținerea unui acord între comisie și statul membru
vizat prin care să se pună capăt neîndeplinirii obligațiilor imputate, în scopul de a se permite
respectarea dreptului Uniunii și evitarea unei acțiuni în justiție. De asemenea, potrivit paragrafului
65, se poate prezuma că divulgarea documentelor aferente unei proceduri în constatarea
neîndeplinirii obligațiilor în faza precontencioasă a acesteia riscă să modifice caracterul acestei
proceduri, precum și să modifice derularea acesteia și că, prin urmare, această divulgare ar putea
aduce atingere protecției obiectivelor activităților de anchetă. Totodată, conform paragrafului 66,
această prezumție generală nu exclude posibilitatea de a demonstra că un anumit document
solicitat de public nu face obiectul acestei prezumții sau că există un interes public superior care
justifică divulgarea sa.
Cum trebuie interpretate aceste excepții de către autoritățile publice?
Motivele de refuz reglementate de Convenția Aarhus trebuie interpretate în mod restrictiv, luânduse în considerare satisfacerea interesului membrilor publicului prin divulgarea informațiilor, pe de
o parte, și posibilitatea ca informația solicitată să fie legată de emisiile de mediu, pe de altă parte.
Faptul că o informație de mediu solicitată cade sub una dintre categoriile de excepții menționate
anterior nu este suficient pentru a justifica invocarea excepției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă una dintre instanțele internaționale care au
analizat în mai multe ocazii exercițiul punerii în balanță a satisfacerii interesului publicului prin
divulgarea informațiilor și refuzul divulgării pe motivul încadrării în una dintre excepțiile
prevăzute de Convenția Aarhus. De exemplu, în Hotărârea CEDO în Cauza McGinley și Egan v.
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Curtea a analizat relevanța art. 8 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului în justificarea divulgării unor informații, articol care se referă la
Pagina 17
dreptul la respectarea vieții private și de familie. Prin urmare, în cauză, faptul că expunerea la un
nivel mare de radiații a fost ascunsă, având, în același timp, un efect serios și de lungă durată
asupra sănătății umane, este justificat pentru a nu crea o stare de neliniște asupra populației. Curtea
consideră că, din moment ce documentele care conțin informații ar putea fi esențiale pentru
solicitanți în determinarea nivelului de radiații la care există posibilitatea de a fi fost expuși și ar
putea contribui la asigurarea populației în acest sens, aceștia au un interes sub art. 8 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului pentru a obține acces la aceste informații. Curtea a dispus faptul
că în situațiile în care un guvern național desfășoară activități periculoase precum cele care implică
radiații și care ar putea avea consecințe negative asupra sănătății persoanelor implicate în
respectivele activități, respectarea vieții private în temeiul art. 8 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului impune stabilirea unei proceduri eficiente și accesibile care să le permită
acestor persoane să caute toate informațiile relevante.
Mai mult, în Hotărârea CEDO în Cauza Tașkin și alții v. Turcia, nr. 46117/99, paragraful 113, s-a
dispus faptul că art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este aplicabil și în situația în
care poluarea mediului afectează bunăstarea indivizilor în așa manieră încât este afectată și viața
privată și de familie, fără ca sănătatea acestora să fie în mod serios pusă într-un pericol. Același
raționament se aplică și în situația în care efectele periculoase ale unei activități la care indivizii
pot fi expuși au fost determinate ca urmare a procedurii evaluării impactului asupra mediului întro manieră care stabilește o legătură suficientă cu viața privată și de familie reglementate de art. 8
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Și în jurisprudența Uniunii Europene a fost analizată cu mai multe ocazii modalitatea în care ar
putea fi interpretată punerea în balanță a interesului public superior și refuzul divulgării unor
informații. Un exemplu în acest sens este paragraful 92 din Hotărârea în Cauza T-306/12 Darius
Nicolai Spirlea și Mihaela Spirelea v. Comisia Europeană, unde a fost dispus faptul că expunerea
unor considerații de ordin pur general nu pot fi suficiente pentru a demonstra că un interes public
superior primează în raport cu motivele care justifică refuzul divulgării documentelor.
Punerea în balanță a interesului publicului va trebui analizată de la caz la caz pentru a determina
dacă una dintre aceste excepții este aplicabilă. Acest aspect este evidențiat și de paragraful 59 din
Hotărârea CJUE în Cauza C-266/09 Stichting Natuur en Milieu și alții v. College voor de toelating
van gewasbeschermingsmiddelen en biociden, care arată că o comparare a interesului public servit
de divulgarea unei informații despre mediu și a interesului particular servit de refuzul divulgării
trebuie realizată în fiecare caz în parte, prezentat autorităților competente, chiar și atunci când
legiuitorul național stabilește printr-o dispoziție cu caracter general criterii care să permită o
înlesnire a acestei evaluări comparative a intereselor aflate în joc.
Autoritățile publice trebuie să specifice în mod expres modul în care a luat în considerare
satisfacerea interesului publicului prin divulgarea informațiilor. Din acest punct de vedere, un
indicator relevant în punerea în balanță a celor două planuri este reprezentat de sănătatea umană.
Atunci când activitățile în desfășurare produc efecte negative grave asupra sănătății umane, ca o
bună practică ar trebui prezumat faptul că prevalează interesul superior al publicului. De exemplu,
în cazul instalațiilor de creștere intensivă a păsărilor de curte și a porcinelor, mirosul poate
reprezenta o problemă importantă de mediu care este de natură să afecteze sănătatea populației
care locuiește în vecinătatea acestor ferme.
De exemplu, Regulamentul (CE) nr. 1.367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului
privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare a dispozițiilor Convenției de la
Pagina 18
Aarhus privind accesul la informații, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție
în domeniul mediului prezumă existența unui interes public superior atunci când furnizarea
informațiilor se referă la emisiile în mediu.
Totodată, potrivit paragrafului 39 din Hotărârea în Cauza T-264/04 WWF-EPO v. Consiliul
Uniunii Europene a Tribunalului de Primă Instanță, pentru ca aceste excepții să fie aplicabile,
riscul de a aduce o atingere interesului public trebuie să fie suficient de previzibil, iar nu pur
ipotetic.
În ce mod autoritatea publică trebuie să răspundă solicitantului în situația unui refuz?
Refuzul unei solicitări va fi făcut în scris, dacă solicitarea a fost făcută în scris sau dacă solicitantul
cere acest lucru. În oricare dintre cazuri, un refuz va cuprinde motivele acestuia și va oferi
informații cu privire la procedura de recurs reglementată de Convenția Aarhus.
Ca și în cazul disponibilizării informațiilor de mediu solicitate de către un membru al publicului,
și refuzul trebuie transmis cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de o lună de la data înaintării
cererii, cu excepția situației în care complexitatea informației justifică o prelungire a acestei
perioade până la două luni de la data înaintării cererii.
De asemenea, solicitantul trebuie informat despre orice prelungire a transmiterii refuzului și despre
motivele acesteia. Această obligație este aplicabilă atât în ceea ce privește refuzul oral, cât și în
ceea ce privește refuzul scris. O justificare completă a motivelor de refuz este de natură să ofere
solicitantului posibilitatea de a reformula și de a retrimite cererea. Motivele de refuz pot include:
determinarea faptului că informațiile solicitate se încadrează în una dintre situațiile de excepție,
însă ulterior punerii în balanță a interesului public superior și a divulgării documentelor care
cuprind informații care se încadrează în una dintre aceste excepții; faptul că cererea a fost
formulată într-un mod prea general sau că autoritatea publică în cauză nu deține informațiile
solicitate și nu cunoaște nicio altă autoritate publică ce ar putea deține acele informații.
Sunt percepute taxe pentru obținerea informațiilor de mediu solicitate?
În anul 2009, prin art. VI, lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2009 pentru
modificarea și completarea unor acte normative privind taxe și tarife cu caracter nefiscal, aprobată
prin Legea nr. 8/2010, au fost abrogate prevederile din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu
modificările și completările ulterioare, care se refereau la aplicarea de tarife de către autoritățile
publice pentru copierea documentelor solicitate de public. Mai exact, au fost abrogate art.
30 și 31 din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările ulterioare. Având
în vedere eliminarea acestor prevederi privind tarifele de copiere, nu se mai aplică anexa G la
Metodologia de gestionare și furnizare a informației privind mediul, deținută de autoritățile publice
pentru protecția mediului, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr.
1.182/2002, anexă denumită "Tarife pentru procesarea/copierea informației privind mediul
furnizate la cerere de către autoritățile publice pentru protecția mediului".
Cum poate fi contestat răspunsul autorităților publice la o solicitare privind informații de
mediu?
Orice membru al publicului care a înaintat o cerere prin care a solicitat o informație de mediu și
care consideră că cererea sa a fost respinsă nejustificat, parțial sau în totalitate, a fost ignorată ori
că a primit un răspuns inadecvat din partea unei autorități publice se poate adresa cu o plângere
prealabilă conducătorului respectivei autorități publice, prin care să solicite revizuirea actelor sau
Pagina 19
omisiunilor. De asemenea, Convenția Aarhus reglementează și accesul solicitantului la o
procedură de recurs în fața unei instanțe de judecată sau a altui organism independent și imparțial
prevăzut de lege. În oricare dintre cazuri, scopul procedurii de recurs nu poate fi limitat doar la
aspecte substanțiale sau doar la aspecte procedurale, fiind obligatorie analizarea ambelor planuri.
Convenția Aarhus nu condiționează accesul solicitantului la procedura de recurs judiciară de
parcurgerea mai întâi a procedurii administrative de plângere prealabilă la conducătorul autorității
publice căreia i-a fost făcută solicitarea, însă nu o interzice în cazul în care un stat impune o astfel
de cerință. În România, cele două remedii sunt separate și nu interdependente. Cu titlu de exemplu,
în Decizia nr. 118/2010 a Curții de Apel Timișoara, instanța a dispus faptul că dispozițiile din
legislația națională care preiau prevederile Convenției Aarhus 15 reglementează "posibilitatea, iar
nu obligația imperativă a formulării plângerii prealabile". Pe cale de consecință, sesizarea instanței
de contencios administrativ, spre exemplu, poate fi făcută independent de îndeplinirea procedurii
prealabile.
15 De exemplu, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare,
respectiv art. 16 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările
ulterioare.
Cu titlu de excepție, Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice
sau private asupra mediului prevede obligația pentru persoanele care fac parte din public, astfel
cum este definit de lege, de a se adresa cu titlu preliminar autorității publice emitente a deciziei
etapei de încadrare sau autorității publice ierarhic superioare, după caz, solicitând acesteia să
revoce, în tot sau în parte, respectiva decizie. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de
zile de la data aducerii la cunoștința publicului a respectivei decizii, iar autoritatea publică are
obligația de a răspunde la plângerea prealabilă tot în termen de 30 de zile de la data înregistrării
acesteia la respectiva autoritate publică. Procedura de soluționare a plângerii prealabile în fața
autorității publice emitente a deciziei trebuie să se desfășoare cu celeritate, să fie echitabilă și
corectă și să nu presupună costuri pentru persoana interesată.
Convenția Aarhus analizează accesul la justiție în probleme de mediu pe două planuri, mai exact
cu privire la accesul publicului la informația de mediu și cu privire la participarea publicului în
procesul de luare a deciziilor privind mediul. În ceea ce privește al doilea plan, Convenția Aarhus
reglementează faptul că membrilor publicului interesat trebuie să li se garanteze accesul la o
procedură de recurs în fața unei instanțe de judecată și/sau în fața unui alt organism independent
și imparțial stabilit de lege, cu scopul de a contesta legitimitatea oricărei decizii, act sau omisiuni
care face obiectul dispozițiilor privind participarea publicului în procesul de luare a deciziilor de
mediu. Spre deosebire de accesul la justiție garantat publicului în ceea ce privește accesul la
informația de mediu, în acest caz, membrul publicului trebuie să dovedească faptul că are un
interes suficient sau faptul că îi este încălcat un drept.
Cu titlu de exemplu, Legea nr. 292/2018 reglementează accesul la justiție al oricărei persoane care
face parte din publicul interesat sau care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un
interes legitim. Acestea se pot adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a
ataca actele, deciziile sau omisiunile autorităților publice competente care fac obiectul participării
publicului la procesul de luare a deciziilor de mediu. Instanța de contencios administrativ trebuie
să decidă atât cu privire la aspectele substanțiale, cât și cu privire la aspectele procedurale în ceea
ce privește participarea publicului la procesul de luare a deciziilor de mediu.
Pagina 20
În ceea ce privește participarea publicului în timpul pregătirii planurilor, programelor și politicilor
legate de mediu, statele au obligația de a lua toate măsurile practice adecvate și/sau vor promova
prevederi în vederea participării publicului în procesul de pregătire a planurilor, programelor și
politicilor legate de mediu. Participarea publicului trebuie să se realizeze într-un mod transparent
și onest, ulterior furnizării informației necesare. Publicul potențial participant va trebui identificat
de către autoritatea publică, luând în considerare obiectivele Convenției Aarhus și ale legislației în
vigoare care preiau dispozițiile acesteia. Aceasta va trebui să depună toate diligențele pentru
asigurarea oportunităților necesare pentru participarea publicului în timpul pregătirii politicilor
legate de mediu.
Organizațiile nonguvernamentale care se încadrează în definiția specifică din Convenția Aarhus
referitoare la public sunt prezumate a avea un interes suficient sau a li se încălca un drept al
acestora, îndeplinind astfel condițiile referitoare la capacitate. Explicații în acest sens sunt oferite
de paragrafele 38, 39, 46 și 47 din Hotărârea CJUE în Cauza C-115/09 Bund fur Umwelt und
Naturschutz Deutschland, Landesverband Nordrhein Westfalen eV v. Bezirksregierung
Arnsberg.16
16 Referitor la accesul la căile de atac al organizațiilor nonguvernamentale din domeniul mediului,
Hotărârea CJUE în Cauza C-115/09 Bund fur Umwelt und Naturschutz Deutschland,
Landesverband Nordrhein Westfalen eV v. Bezirksregierung Arnsberg stabilește următoarele:
Paragraful 38. În ceea ce privește condițiile de admisibilitate a căilor de atac, se rețin două ipoteze:
admisibilitatea unei căi de atac poate fi subordonată unui "interes suficient" sau invocării de către
reclamant a "încălcării unui drept", în funcție de împrejurarea dacă legislația națională face sau nu
face apel la una sau la alta dintre aceste condiții.
Paragraful 39. În ceea ce privește căile de atac introduse de asociațiile de protecție a mediului [...]
se poate considera că acestea au fie un interes suficient, fie drepturi care pot fi încălcate, în funcție
de împrejurarea dacă legislația națională face sau nu face apel la una sau la alta dintre aceste
condiții de admisibilitate.
Paragraful 46. Deși asociațiile respective trebuie să poată invoca aceleași drepturi ca și particularii,
ar fi contrar obiectivului de a asigura un acces amplu la justiție publicului interesat, pe de o parte,
precum și principiului efectivității, pe de altă parte ca, la rândul lor asociațiile menționate să poată
invoca încălcarea unor norme care decurg din dreptul Uniunii în materie de mediu numai pentru
motivul că acestea protejează interese colective. Acest lucru le-ar lipsi în foarte mare măsură de
posibilitatea de a realiza controlul respectării normelor care decurg din acest drept, care, cel mai
des, sunt orientate către interesul general, iar nu numai către protecția intereselor particularilor
priviți individual.
Paragraful 47. Rezultă [...] că noțiunea "încălcarea unui drept" nu poate depinde de condiții pe care
le-ar putea îndeplini numai alte persoane fizice sau juridice, precum, de exemplu, condiția de a se
afla în vecinătatea mai apropiată sau mai îndepărtată a unei instalații sau cea de a suporta într-un
mod sau în altul efectele funcționării acesteia.
Sistemul procedurii administrative nu este de natură să înlocuiască posibilitatea solicitantului de a
se adresa unei instanțe de judecată, dar în practică a fost demonstrat că această procedură prealabilă
a fost de natură să rezolve cu celeritate plângerea, evitând astfel procedurile judiciare. Prin
intermediul procedurii administrative prealabile, deciziile privind accesul la informație pot fi
Pagina 21
analizate chiar de către autoritatea publică în discuție sau printr-o procedură administrativă, acestea
fiind mijloace mult mai accesibile și mai rapide.
Convenția Aarhus pune accent pe necesitatea ca aceste mecanisme (administrative sau judiciare)
să nu presupună costuri împovărătoare, respectiv să fie gratuite, acolo unde este posibil sau să nu
fie prea scumpe. Un litigiu în fața unei instanțe de judecată poate fi mai îndelungat și mai costisitor,
în condițiile în care accesul la informație este, în general, necesar cât mai repede.
În situația în care solicitantul nu a primit un răspuns la plângerea depusă în termenul legal stabilit,
acesta poate depune o cerere în fața instanței de contencios administrativ competentă pentru
examinarea actelor sau omisiunilor autorității publice respective. Mai mult, se poate adresa
instanței de contencios administrativ competente și terța persoană vătămată într-un drept al său ori
într-un interes legitim ca urmare a furnizării de informații privind mediul.
Plângerea prealabilă adresată conducătorului autorității publice în cauză se soluționează în
România în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, și este scutită de taxe. Conform art. 7 alin. (1), solicitarea
revocării, în tot sau în parte, a actului administrativ individual se depune în termen de 30 de zile
de la data comunicării actului. Conform art. 8 alin. (1), persoana nemulțumită de răspunsul primit
la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termen de 30 de zile de la înregistrarea
cererii poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în
tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De
asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat
într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat
de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni
administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Decizia finală luată în concordanță cu prevederile privind accesul la justiție în probleme referitoare
la accesul publicului la informația de mediu reprezintă titlu executoriu și este obligatorie pentru
autoritatea publică care deține informația. Motivele trebuie să fie declarate în scris, cel puțin în
cazul în care informația este refuzată.
Prezentul ghid este destinat îndrumării și instruirii tuturor funcționarilor publici care sunt implicați
în procedura de furnizare a răspunsurilor la solicitări de informație de mediu.