Hotărâre a Consiliului Local
TATARUSI PLAN AMENAJAMENT PASTORAL
Fișierul original pe site-ul primăriei
PDF · 2,8 MB · modificat pe site: 24.11.2021
Pagina sursă
Cum citez acest document
Hotărâre a Consiliului Local, „TATARUSI PLAN AMENAJAMENT PASTORAL”, Comuna Tătăruși, jud. Iași. Sursa: https://www.tatarusi.ro/docs/2021/TATARUSI PLAN AMENAJAMENT.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/iasi/tatarusi/56756-tatarusi-plan-amenajament-pastoral, 06.11.2026)
Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)
Pagina 1
Aviz
al Planului de Amenajament Pastoral
al comunei Tătăruși
În urma studierii Planului de Amenajament Pastoral al comunei
Tătăruși, jud. Iași , s-a constatat că respectă prevederile art.9, alin.2 al
HG 78/2015 care precizează următoarele:
(2) Proiectul de amenajament pastoral va cuprinde, în mod
obligatoriu, cel puțin următoarele elemente:
a) descrierea situației geografice, topografice și planul parcelar al
pajiștilor aflate pe teritoriul unității administrativ- teritoriale;
b) descrierea solului și a florei;
c) capacitatea de pășunat a pajiștii;
d) lucrările de îngrijire și îmbunătățire a pajiștilor;
e) planul de fertilizare și măsurile agropedoameliorative.
Având în vedere aceste aspecte precum și H.C.L. ............. / .............. al
comunei TӐTӐRUȘI, județul IAȘI, avizăm Planul de Amenajament Pastoral.
Președinte,
Gabriel Vasile HOHA
Monica-Ionela PANDELEA Veronica SAVUȚA
Membru Secretar comisie
avizare
Pagina 2
ECHIPA DE LUCRU:
Instituția Semnătura
Direcția pentru Agriculturӑ Județeanӑ IAȘI
Consilier RADU Carmen
Consilier ELEFTERIU Eduard
Primăria comunei Tătăruși , jud. Iași
………… - Viceprimar com.
Tătăruși
…………. – inspector superior ȋn
aparatul de specialitate al primarului
com. Tătăruși
………….. – referent superior ȋn
aparatul de specialitate al primarului
com. Tătăruși
BENEFICIAR: Primăria comunei Tătăruși
Primar
IOSUB Costel
Pagina 3
ECHIPA DE LUCRU:
Din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Iași:
Consilier Eduard ELEFTERIU
Consilier Carmen -Elena RADU
Din cadrul Primăriei :
Secretar
Consilier
BENEFICIAR: PRIMARIA COMUNEI TĂTĂRUȘI
Prezenta lucrare este destinată numai scopului pentru care a fost întocmită.
Prezenta lucrare nu poate fi reprodusă sau publicată, integral sau partial, fără aprobarea scrisă a
autorilor.
Pagina 4
Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Situația teritorial-administrativă
1.1. Amplasarea teritorială a localității
1.2. Denumirea deținătorului legal
1.3. Documente care atestă dreptul de proprietate sau deținere legală
1.4. Gospodărirea anterioară a pajiștilor din amenajament
Capitolul II. Organizarea teritoriului
2.1. Denumirea trupurilor de pajiște care fac obiectul acestui studiu
2.2. Amplasarea teritorială a trupurilor de pajiște. Vecinii și hotarele pajiștii
2.3. Constituirea și materializarea parcelarului și subparcelarului descriptiv
2.4. Baza cartografică utilizată
2.5. Suprafața pajiștilor. Determinarea suprafețelor
2.6. Enclave
Capitolul III - Caracteristici geografice și climatice
3.1. Indicarea zonei geografice și caracteristicile reliefului
3.2. Altitudine, expoziție, pantă
3.3. Caracteristici pedologice și geologice
3.4. Rețeaua hidrografică
3.5. Date climatice
Capitolul IV – Vegetația
4.1. Date fitoclimatice
4.2. Descrierea tipurilor de stațiune
4.3. Tipuri de pajiști. Descrierea tipurilor
4.4. Descrierea vegetației lemnoase
Capitolul V - Cadrul de amenajare
5.1. Procedee de culegere a datelor din teren
5.2. Obiective social - economice și ecologice
5.3. Stabilirea categoriilor de folosință a pajiștilor
5.4. Fundamentarea amenajamentului pastoral
Capitolul VI - Organizarea, îmbunătățirea, dotarea și folosirea pajiștilor
6.1. Lucrări de repunere în valoare a suprafețelor de pajiști
6.2. Amestecuri de ierburi recomandate pentru reînsămânțarea sau
supraînsămânțarea pajiștilor
6.3. Capacitatea de pășunat
6.4. Organizarea pășunatului pentru diferitele specii de animale
6.5. Căi de acces
6.6. Construcții zoopastorale și surse de apă
Capitolul VII - Descriere parcelară
Capitolul VIII – Diverse
8.1. Data intrării în vigoare a amenajamentului; durata acestuia
8.2. Colectivul de elaborare a prezentului plan de amenajament
8.3. Hărțile ce se atașează amenajamentului
8.4. Evidența lucrărilor executate anual pe fiecare parcelă
Anexa 1 - Regulamentul de utilizare și gestionare al pajiștilor
BIBLIOGRAFIE
Pagina 5
INTRODUCERE
Creșterea animalelor, în special a bovinelor și ovinelor, are un rol însemnat în
imprimarea unui comportament antientropic prin care se realizează durabilitatea agriculturii.
Pajiștile sunt un element esențial al sistemelor de agricultură sustenabilă reprezentat prin:
asigurarea furajelor, bunăstarea animalelor, calitatea solurilor și folosirea optimă a terenurilor
slab productive, în special pentru producerea biomasei, sursă energetică regenerabilă. Prin
plantele furajere din pajiști se intensifică procesul de fotosinteză din ecosisteme și se
introduce în sol o cantitate mai mare de materie organică, menținându-se în sol o viață
biologică activă.
Modalitatea de administrare a pajiștilor aparținătoare unei localitati, reprezintă felul in
care se asigura managementul unei pajiști, respectiv organizarea, administrarea și exploatarea
pajiștilor permanente (conform O.U.G. nr. 34/2013).
Măsurile prevăzute în prezentul „Plan de Amenajament Pastoral al U.A.T. comuna
Tătăruși " sunt elaborate astfel încât să țină cont de exigențele economice, sociale și
culturale, precum și de particularitățile regionale și locale ale fiecărei localități.
La întomirea acestui Plan de Amenajament Pastoral s-a ținut cont de prevederile legale
aflate în vigoare la acest moment dat:
Legea nr. 16 din 29 februarie 2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 15/2015 pentru modificarea art. 2 lit. d) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor
permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum
și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru
aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru
modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere
în agricultură;
Hotararea nr. 78/2015 privind modificarea si completarea Normelor Metodologice
pentru aplicarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/3013 privind
organizarea, administrarea si exploatarea oajistilor permenente si pentru modificarea si
completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, aprobate prin Hotararea Guvernului
nr.1064/2013;
Nota 187356/24.02.2015 a Directiei Generale de Industrie Alimentara,
Compartimentul Consultanta, Extensie si Formare Profesionala din cadrul Ministerului
Pagina 6
Agriculturii si Dezvoltarii Rurale privind constituirea grupurilor de lucru in conformitate cu
prevederile art.8 din Hotararea nr.78/2015;
Legea nr.86/2014, pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind
organizarea, administrarea și expoatarea pajiștilor permenente și pentru modificarea și
completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (act publicat în Monitorul Oficial,Partea
I,nr.491 din 02.07.2014).
OUG nr. 34/2013 (act publicat in monitorul oficial nr. 267 din 13 mai 2013) privind -
organizarea, administrarea exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și
completarea Legii fondului funciar nr.18/1991.
ORDIN nr. 544 din 21 iunie 2013, privind - metodologia de calcul a încărcăturii
optime de animale pe hectar de pajște, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
(act publicat în monitorul oficial nr. 386 din 28 iunie 2013).
HOTARARE nr. 1.064 din 11 decembrie 2013, privind Normele metodologice
pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind
organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente pentru modificarea și
completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, document emis de Guvernul Romaniei (act
publicat în monitorul oficial nr. 833 din 24 decembrie 2013);
Ordinul nr.407/2.051/ din 2013 – Pentru aprobarea contractelor cadru de concesiune
și închirierea suprafețelor de pajști aflate în domeniul public/privat al comunelor,oraselor,
respectiv al municipiilor, (act publicat in Monitorul Oficial,Partea I, nr 333 din 07.06.2013).
Modul de implementare a Planului de Amenajament Pastoral se stabilește prin
contractul de concesiune sau inchiriere, conform prevederilor legale in vigoare (HG 1064
11/12/2013, la Art. 8 (5).
In Hotararea de Guvern - HG 1064 11/12/2013, la Art. 12 și 13, se prevad
urnnatoarele:
ART. 12: Responsabilitatea pentru respectarea bunelor conditii agricole și de mediu revine
exclusiv utilizatorilor.
Planul de Amenajament Pastoral reprezintă „documentul care cuprinde măsurile
tehnice, organizatorice și economice necesare ameliorării și exploatarii pajiștilor", în
conformitate cu obiectivele de management ale pajiștilor prevăzute în „Normele
metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013.
Utilizatorul pajiștii este „crescător de animale persoană fizică având animale înscrise
in Registrul național al exploatațiilor (RNE)/crescator de animale orice tip de persoană
juridică de drept public sau de drept privat, constituită conform prevederilor Codului civil,
având animale proprii sau ale membrilor înscrise în RNE, care desfășoară activități agricole
specifice categoriei de folosință a pajistii conform clasificării statistice a activităților
economice în Comunitatea Europeana pentru productia vegetală și animala" (art.1 lit. c. din
HG nr. 1064 11/12/2013 ).
Pagina 7
Regulamentul de utilizare și gestionare al pajiștilor, este inclus în „Planul de
amenajament pastoral", iar „autoritatea contractantă are obligația de a include în cadrul
documentației de concesiune sau închiriere a pajiștilor amenajamentele pastorale și condiții
speciale de indeplinire a contractului, cu respectarea prevederilor legale in vigoare" (art.6
alin.(2) din HG nr. 1064 11/12/2013).
Principii generale de amenajamente pastorale
Reintroducerea amenajamentului pastoral, după mai bine de două decenii, este
stipulată de Legea 86/2014 pentru „aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
34/2013 pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru
modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991‖, care precizează la articolul 6,
alineatul 1 că ‖modul de gestionare al pajiștilor se stabilește prin amenajamente pastorale.
Scopul întocmirii unui plan de amenajament pastoral constă în reglementarea și
organizarea în timp și spațiu a producției erbacee din pajiști, potrivit condițiilor staționale
locale și incidenței măsurilor de agromediu, astfel ca să se asigure o gospodărire rațională a
acestora, având în același timp ca țintă și menținerea biodiversității și protejarea mediului
înconjurător.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
34/2013, și art. 9 din HG 78/2015, proiectul de amenajament pastoral se întocmește potrivit
ghidului-cadru elaborat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov, prevăzut
în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Proiectul de amenajament pastoral va cuprinde, în mod obligatoriu, cel puțin
următoarele elemente:
a) descrierea situației geografice, topografice și planul parcelar al pajiștilor aflate pe
teritoriul unității administrativ- teritoriale;
b) descrierea solului și a florei;
c) capacitatea de pășunat a pajiștii;
d) lucrările de îngrijire și îmbunătățire a pajiștilor;
e) planul de fertilizare și măsurile agropedoameliorative.
Prin amenajamentul pastoral s-a urmărit: inventarierea pajiștilor de pe teritoriul UAT
Tătăruși, studierea caracteristicilor fondului pastoral ce se amenajează; furnizarea
materialului documentar necesar pentru planificarea lucrărilor de ameliorare a pajiștilor și
pentru gospodărirea fondului pastoral.
Prezentul amenajament se referă numai la amenajarea pajiștilor permanente, denumite
în continuare pajiști, din fondul pastoral al Primăriei Tătăruși, conform Legea 86/2014,
articolul 3, literele a) – f), cu modificările și completările ulterioare.
Pagina 8
Obiectivele principale ale Planului de amenajament pastoral au urmărit:
a. asigurarea unei producții de furaje, pentru o perioadă cât mai lungă de timp, pe
parcursul anului;
b. asigurarea creșterii calitative și cantitative a producției de furaje, de la an la an;
c. recomandari privind lucrările de îmbunătățire a potențialului productiv al pașiștilor
ținându-se cont de condițiile pedo-climatice și potențialul zonei;
d. respectarea metodologiei de întocmire din Ghidul de întocmire a amenajărilor
pastorale;
e. respectarea angajamentelor, codurilor de bune practici, legislației și a măsurilor de
agromediu sub incidența cărora intră pajiștile ce vor fi amenajate;
f. respectarea întocmai a măsurilor, a lucrărilor impuse de către amenajament și a
graficului de execuție a acestuia.
Modul și etapele de lucru necesare întocmirii unui Plan de amenajament pastoral
Amenajamentul pastoral, cu un caracter complex și o perioadă însemnată de
implementare (10 ani) necesită o serie de lucrări, cu o anume succesiune .Un aspect important
în cadrul lucrării îl au cele două conferințe de amenajare, în care se decid și se aprobă
măsurile necesare pentru reglementarea procesului de ameliorare a pajiștilor.
Întocmirea amenajamentului comportă următoarele etape:
- Întocmirea temei de proiectare;
- Faza de teren;
- Faza de redactare;
- Faza de editare.
Tema de proiectare se întocmește de grupul de lucru format din specialiștii
nominalizați în articolul 8 alineatul 2 din HG 1064/2013 cu completările și modificările
ulterioare. Avizarea temei de proiectare s-a făcut face la sediul UAT Tătăruși și are ca scop
analizarea principalelor probleme referitoare la amenajarea pășunilor.
Faza de teren cuprinde: pregătirea prealabilă (documentare asupra zonei ce va fi
amenajată, stabilirea provenienței și situației juridice a pajiștilor, studierea bazei cartografice
existente, studierea materialelor elaborate anterior, etc.); avizarea temei de proiectare
(conferința 1 de amenajare); organizarea teritoriului (editare hârți UAT și a parcelarului);
recunoașterea terenului și delimitarea fondului parcelar (se verifică dacă materialul
cartografic utilizat se reflectă întocmai cu situația de pe teren); aplicarea pe teren a
parcelarului; constituirea subparcelarului; descrierea parcelară; recepția lucrărilor.
Pagina 9
Fazele de redactare și editare presupun redactarea respectiv editarea tuturor
documentelor socitate prin Ghidul de întocmire a amenajamentelor pastorale alături de
propunerile privind durata sezonului de pășunat, numărului ciclurilor de pășunat, speciile și
categoriile de animale cele mai corespunzătoare; propuneri asupra suprafețelor ce trebuie
redate pășunii prin lucrări de ameliorare și defrișări asupra împăduririlor, adăpătorilor,
drumurilor de acces, construcțiilor, împrejmuirilor, etc.
Conferințele de amenajare
În scopul examinării perspectivelor de dezvoltare și a regimului de gospodărire a
pajiștilor care se amenajează, după recunoașterea generală a terenului de amenajat făcută de
proiectant, s-a ținut la sediul Primăriei Tătăruși prima conferință de amenajare, iar după
recepționarea lucrărilor de teren se ține a doua conferință de amenajare.
a. La prima conferință se prezintă :
- numărul de pășuni (trupuri) și suprafața lor, ce urmează să fie amenajate;
- proveniența, situației lor legale, gruparea lor pe corpuri și trupuri;
- dacă este făcută delimitarea de celelalte fonduri și dacă limitele sunt marcate pe teren;
- materialul cartografic existent și volumul lucrărilor de ridicări în plan necesare;
- colectivitățile beneficiare, necesarul lor de pășune, starea în care se prezintă pășunile
respective sub raportul repartiției pe categorii de terenuri și calitatea lor;
- problematica specifică regiunii;
- daca sunt suprafețe care intră sub incidența măsurilor de agro-mediu, constatandu-se ca nu
este cazul
Se discută și se fac propuneri în legătură cu expunerea și s-au luat hotărâri cu privire
la măsurile ce vor fi aplicate, care vor constitui directive pentru mersul lucrărilor pe teren.
b. La conferința a 2-a, se prezintă:
- situația reală a fondului pastoral de amenajat, după datele culese pe teren: asupra capacității
de pășunat din trecut și asupra modului cum a fost administrat în trecut sub raport tehnic;
- gruparea definitivă a pășunilor pe corpuri, trupuri și unități de exploatare;
- se fac propuneri asupra duratei sezonului de pășunat, numărului ciclurilor de pășunat,
speciile și categoriile de animale cele mai corespunzătoare;
- se fac propuneri asupra suprafețelor ce trebuie redate pășunii prin lucrări de ameliorare și
defrișări asupra împăduririlor, adăpătorilor, drumurilor de acces, construcțiilor,
împrejmuirilor, etc
Pagina 10
CAPITOLUL I
SITUAȚIA TERITORIAL-ADMINISTRATIVĂ
1.1. Amplasarea teritorială a localității.
Comuna Tătăruși se află situată la extremitatea nord – vestică a județului Iași la granița cu
județul Suceava, situată la 90 km de Iași (Tătăruși – Pașcani – Tg. Frumos – Iași), 70 km de
Suceava și 17 km de Pașcani, între râurile Siret și Moldova.
Administrativ, comuna se compune din 5 sate: Iorcani, Pietrosu, Uda, Vâlcica și Tătăruși –
resedință administrativă, deține o suprafață totală de 6542 ha.
Fig. 1.1. Comuna Tătăruși , județul Iași
Comuna Tătăruși, se învecinează cu următoarele localități:
-la N si NV: comuna Forăști jud. Suceava;
-la NE comuna Dolhești jud. Suceava,
-la E comuna Dolhasca jud. Suceava,
-la SE comuna Lespezi jud. Iasi,
Pagina 11
-la S comuna Valea Seaca jud. Iasi,
-la SV comuna Cristesti jud. Iasi
-la V comuna Drăgușeni jud. Suceava
Conform datelor raportate în Situația Statistică a Terenurilor1, la nivelul anului 2017
situația pajiștilor și fânețelor din comuna Tătăruși este următoarea:
Pajiști (ha) Fânețe (ha)
Total UAT 109,70
1. Proprietate publică 109,70
2. Proprietate privată
- UAT
- Persoane juridice
- Persoane fizice
1.2. Denumirea deținătorului legal
Suprafața totală a pajiștilor de pe teritoriul comunei Tătăruși este 109,70 ha din care
109,70 ha în administrarea Consiliului local al UAT Tătăruși și ….. ha în administrarea
persoanelor fizice.
Deținătorii legali ai pajiștilor care urmează a fi supuse amenajărilor prin acest Plan de
amenajament pastoral sunt:
- U.A.T. comuna TĂTĂRUȘI
Adresa: Blv. Alexandru Vasiliu, nr.104
Localitate: Tătăruși
Județul: Iași
Cod poștal: 707500;
Telefon: 0232-722.828, 0232-714.500
Fax: 0232-722.828
Reprezentant legal: Costel IOSUB
Funcția reprezentantului legal: Primar
1
S.S.T nr. 583 / 02.03.2017 , raportata de UAT Motca
Pagina 12
1.3. Documente care atestă dreptul de proprietate sau deținere legală
Documentele care certifică dreptul de proprietate sau deținere legal sunt următoarele:
- inventarul Consiliul Local Tătăruși, conform Hotărârii Consiliul local Tătăruși, nr 27 din 15
august 1999;
- Anexa 5 întocmită în ianuarie 2015 conform Legii 165/2013;
- titluri de proprietate ale proprietarilor de pajiști.
Tabelul 1.1
Patrimoniul pajiștilor din comuna Tătăruși
Trupul de Bazin
Nr Teritoriu administrativ Bloc fizic Observații
pajiște hidrografic
1 2 3 4 5 6
1 1- Capriana 395, 314 -
U.A.T .TĂTĂRUȘI
2 737, 787, -
817, 867,
U.A.T. TĂTĂRUȘI 2- Vatra Satului 1744
3 8 -
U.A.T. TĂTĂRUȘI 3-Iorcani
NOTĂ : Pct. 4 și 5 se completează doar dacă este cazul.
Pe raza comunei Tătăruși, conform datelor înscrise la registrul agricol, la data de 1
ianuarie 2007, suprafețele de pajiști care au fost declarat la Agenția de Plăți și Intervenție
pentru Agricultură (APIA) sunt prezentate în tabelul 1.2.
Pagina 13
Tabelul 1.2.
Categoria de folosință a terenurilor și suprafața declarată la APIA în anul 2015
Suprafață totală Trupul de Declarată APIA Nedeclarată la
Nr
pajiști UAT (ha) pajiște (ha) APIA (ha)
1 2 3 4 5
1 Capriana - 109.70 ha
109.70 ha Vatra Satului
Iorcani
Gospodărirea anterioară a pajiștilor din amenajament
Suprafața de teren supusă amenajamentului pastoral, este in prezent in administrarea
Primariei comunei Tătăruși. Pe acest teren au mai fost intocmite amenajamente pastorale
cand terenul a fost deținut de către fostul C.A.P. Tatarusi, efectuându-se lucrări de distrugere
a mușuroaielor, curățiri de spini, fertilizări cu îngrășăminte chimice și s-au făcut adăpători tip
,,uluc‖.
Ȋn prezent terenurile se folosesc in regim de pășunat iar in anii anteriori au fost efectuate
lucrări de fertilizare chimică și reinsămanțare cu semințe de iarbă, lucernă și alte plante
specifice amestecului ierbos.
Pagina 14
Producția medie de iarbă a pajiștilor din U.A.T. com Tătăruși
(sursa: Directia pentru Agricultură a Județului Iași)
Anul Anul Anul Anul Anul
Nr Specificare Media
2012 2013 2014 2015 2016
1 Trupul de
T 45, T 16 și T 17, T 34
pajiste
2 Suprafața
109,70 109,70 109,70 109,70 109,70
(ha)
3 Producție medie
25 20 15 6 6 14,40
(to/ ha/an )
4 Producție totalã
2742,5 2194 1645,5 658,2 658,2 1579,68
(tone)
NOTĂ:
Producția totală se calculează astfel: R2 x R3 = R4.
Din datele prezentate în tabelul 1.3. rezultă un mozaic de date, care credem noi, nu
sunt conforme cu realitatea de pe teren, raportările din anii 2012 – 2016 , cuprind cifre
diferite , astfel incât se vor lua ȋn calcul datele furnizate de către reprezentanții U.A.T
Comuna Tătăruși , ȋn Anexele 1-13 al prezentului Plan de Amenajament Pastoral .
Pagina 15
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA TERITORIULUI
2.1. Denumirea trupurilor de pajiște care fac obiectul acestui studiu
Trupurile de pajiște de pe raza U.A.T. Tătăruși ce urmează a fi amenajate sunt
prezentate în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1.
Trupurile de pajiște ce urmează a fi amenajate
Trupul de pajiște
Parcele descriptive Suprafața (ha)
Nr. Denumire componente
0 1 2 3
1. Căpriana T 45 P1390/10
P 1391
P 1392
P 1395
P 1396/10
P 1401
P1408
P 1409/10
P 1410/10
P 1414/10
Total trup 45 .00 HA
Vatra Satului T 16; T 17 P 621/10
P 640/10
P 643/10
2. P652/10
Total trup 23,70 HA
3. P 1102
Iorcani T 34 P 1103
P 1104
P 1105
P 1106
P 1124/10
Total trup 41.00 HA
Total general * 109.70 HA
Pagina 16
2.2. Amplasarea teritorială a trupurilor de pajiște. Vecinii și hotarele pajiștii
Pe suprafața comunei Tătăruși, pajiștile sunt grupate în 3 trupuri de pajiște.
Amplasarea în teritoriu a trupurilor de pajiște este trecută la figura 2.1. În tabelul 2.2. sunt
prezentate trupurile de pajiște de pe teritoriul comunei Tătăruși, și vecinătățile acestora.
Localitate Trup de pajiște/ Bloc Vecinãtãți
fizic
( Sat ) N S E V
Parcela descriptivã
1 2 3 4 5 9 10
341 P1 Capriana Pd 1332 P 1414/11 HC A 1396
Sat UDA
1263
Sat PIETROSU P2 Vatra Satului DE 622 L 652 A 615 Intravilan
Sat IORCANI 8 P3 Iorcani A 1118 A 1043 DC 159 A 1126
2.3. Constituirea și materializarea parcelarului și subparcelarului descriptiv
Proiectul parcelar se întocmește după următoarele criterii:
a) limite naturale de teren, culmi, văi, iar în lipsa acestora, limite artificiale permanente,
drumuri, linii de înaltă tensiune;
b) suprafața maximă a unei parcele descriptive este de 100 ha;
c) numerotarea parcelelor se face unitar pe fiecare trup de pajiște.
Recunoașterea terenului și delimitarea parcelelor de pajiște care fac obiectul
amenajăriipastorale s-a făcut prin confruntarea limitelor de teren cu cele figurate pe planurile
topografice și hărțile de amenajament, făcându-se astfel și corecturile necesare.
Cu ocazia recunoașterii terenului s-au stabilit și locuri reprezentative de prelevare
probe de iarbă cu suprafețe de 10 m², pentru stabilirea potențialului de producție al fiecărui
tip de pajiște din parcelă sau subparcelă. Trupurile de pajiște de pe teritoriul U.A.T. com.
Tătăruși precum și limitele de demarcare ale acestora sunt prezentate în tabelul 2.3.
Pagina 17
Tabelul 2.3
Trupurile de pajiștede pe teritoriul comunei Tătăruși și limitele de demarcare
ale acestora
Trup de pajiste Limite de demarcare
Nr Denumire
1 2 3
1 Capriana N- Pd 1332; S- P1414/11; E- HC 1263; V- A 1396
2 Vatra Satului N- DE 622; S- L 652; E- A 615; V- Intravilan
3 Iorcani N-A 1118; S-A 1043; E- DC 159; V- A 1126
2.4. Baza cartografică utilizată
2.4.1. Evidența planurilor pe trupuri de pajiște
Pentru întocmirea prezentului Plan de amenajament pastoral s-a folosit ca plan de
bază, plan cadastral. Planul cadastral al UAT Tătăruși a fost utilizat pentru întocmirea
amenajamentului. Aceste informații se transpun în tabelul 2.4.
Tabelul 2.4.
Evidența planurilor pe trupuri de pajiști
Nr Indicativ plan Suprafata pe trupuri de Total
Bloc
Crt. pajiști
fizic
( ha )
1 2 3 4 ….n …n + 1
1. Trup 1- Căpriana 45.00 ha 395, 314
2. Trup 2- Vatra 817,787,737,867,1744
Satului
3. Trup 3- Iorcani 41.00 ha 8
2.4.2. Ridicări în plan
UAT dispune Tătăruși de hărțile topografice necesare, pentru cunoașterea trupurilor
de pajiște ca poziție, mărime și formă nefiind necesare a se efectua ridicări în plan.
Pagina 18
2.5. Suprafața pajiștilor. Determinarea suprafețelor
Determinarea suprafețelor pajiștilor din UAT Tătăruși s-a făcut având la bază Anexa 5
întocmită în ianuarie 2015 conform Legii 165/2013 și inventarul Consiliul Local Tătăruși,
conform Hotărârii Consiliul local Tătăruși, nr 27 din 15 august 1999. Suprafața totală a
pajiștilor din proprietatea UAT Tătăruși este de 109,70 ha (tabel 2.4.).
2.5.1. Suprafața pajiștii pe categorii de folosințe
Toate pajiștile din proprietatea UAT Tătăruși au suprafața totală de 109,70 ha. Toată
această suprafață se folosește exclusiv ca pășune.
Tabelul 2.5
Strucura pajiștilor pe categorii de folosință U.A.T. com Tătăruși
Pãșuni Fânețe Valorificare mixtã Fãrã scopuri Total Din care la
( ha ) ( ha) (pãșune, fâneațã) (ha.) productive (ha) suprafațã Consililul Local
1 2 3 4 5 6
109.70 ha 0 0 0 109.70 ha 109.70 ha
2.5.2. Organizarea administrativă
Pajiștile aflate în proprietatea U.A.T. Tătăruși se exploatează până în prezent numai
prin pășunat nerațional, cu o încarcatura mare de animale, inclusiv cu executarea pașunatului
în afara sezonului de pășunat, toate aceste acțiuni au contribuit la degradarea covorului
ierbos, dar și la reducerea producției de masă verde, cantitativ și calitativ.
O apreciere generală asupra stării actuale a pajiștilor permanente din proprietatea
U.A.T. Tătăruși, din punct de vedere productiv, arătă că acestea dau o producție mică de
masă verde de 6000 – 7000 kg/ha iar covorul ierbos nu corespunde nici cantitativ și nici
calitativ.
In prezentul proiect de amenajament pastoral, pentru îmbunătațirea calitativă și
cantitativă a pajiștii se vor executa urmatoarele măsuri:
- repartizarea suprafețelor de pășune pe specii de animale;
- organizarea pășunatului rațional în funcție de specii de animale și suprafețe, prin împărțierea
în parcele, cu stabilirea capacității de pășunat și a graficului de pășunat;
- lucrări de îmbunătățire de suprafață: distrugere mușuroaie, grăpat, îndepărtare resturi
vegetative nevaloroase;
- fertilizare anuală, fazială, cu îngrășăminte chimice și dacă este posibil cu îngrășăminte
organice.
Pagina 19
2.6. Enclave
.
Nr. Trup pajiște Parcela Suprafața Deținãtorul Observații
Crt (ha)
1. 3-Iorcani CC 1103 1.3829 ha Primaria
comunei
Tatarusi
Pagina 20
CAP 3 CARACTERISTICI GEOGRAFICE ȘI CLIMATICE
3.1 ÎNCADRAREA ZONEI GEOGRAFICE ȘI CARACTERISTICILE RELIEFULUI
Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul comunei Tătăruși este așezat în
Podișul Sucevei in zona interfluviului Moldova – Siret
Teritoriul comunei Tătăruși se află la cca 100 km V de municipiul Iași cu care
comunică cu DN 28 Iași – Pașcani și DJ 208.
Fig. 1. Așezarea fizico-geografică a comunei Tătăruși.
Comuna Tătăruși are în componență următoarele sate :
- Tătăruși – centrul comunal;
- Iorcani;
- Uda;
- Vâlcica;
- Pietrosu.
Pagina 21
Teritoriul studiat se învecinează cu următoarele teritorii comunale:
- la N și NV comuna Forăști, jud. Suceava;
- la NE comuna Dolhești, jud. Suceava;
- la E comuna Dolhasca, jud. Suceava;
- la SE comuna, Lespezi jud. Iași;
- la S comuna Valea Seacă, jud. Iași;
- la SV comuna Cristești, jud. Iași;
- la V comuna Drăgușeni, jud. Suceava.
Teritoriul Tătăruși, județul Iași, se găsește situat, din punct de vedere geomorfologic,
în partea de vest a Podișului Sucevei în zona interfluvială dintre râurile Siret și Moldova.
Evoluția paleogeografică a teritoriului este legată de această unitate fizicogeografică (Podișul
Sucevei).
Relieful teritoriului Tătăruși este dezvoltat pe o cuvertură de depozite ale
Sarmațianului inferior (Volhinianul), Sarmațianului mediu (Bessarabianul) și Cuaternarului.
Ținând seama de modul cum au acționat factorii externi și de rezultatul interacțiunii
acestora cu factorii interni ( geologici ) în cadrul teritoriului distingem relieful structural,
relieful sculptural și relieful de acumulare.
Relieful structural
Pe teritoriul studiat relieful structural este de tip secundar. Relieful structural secundar
este prezent în jumătatea vestică a teritoriului și este reprezentat prin platourile slab înclinate
de pe dealurile Mănăstirea, Turbata, Iorcani, precum și prin cateva trepte structurale la vest
de Tătăruși și Uda.
Structura geologică monoclinală, cu înclinare generală NV-SE, este scoasă în evidență
în primul rând de rețeaua hidrografică, care datorită adâncirii și dezvoltării sale continue, a
dus la formarea unor văi cu caracteristice specifice structurilor monoclinale cum sunt văile de
tip consecvent, reconsecvent, subsecvent și obsecvent.
Singura vale de tip consecvent este valea Siretului în sensul că s-a format la nivelul
suprafeței inițiale a câmpiei sarmatice-pliocene. Valea lui Bejan, Valea lui Oița, pârâul
Vîlcica, Pietrosu și Tătăruși sunt văi relativ tinere cu un profil transversal simetric și versanți
moderat înclinați. Aceste văi s-au format mai târziu, când relieful avea deja un caracter
sculptural, ele încadrându-se în văile de tip reconsecvent.
Valea pârâului Conteasca, în aval de satul Iorcani, este de tip subsecvent care are o
orientare perpendiculară față de înclinarea stratelor geologice cu un profil transversal
Pagina 22
asimetric, flancat pe dreapta de un versant de coasta, iar versantul stâng cu pante domoale,
liniare sau în trepte.
O ultimă categorie de văi, a caror evoluție și caractere sunt condiționate de structură o
constituie văile obsecvente. Acestea au o direcție contrară înclinării stratelor geologice.
Datorită acestui fapt aceste văi sunt slab dezvoltate, cu un profil longitudinal scurt, cu
pante mari, uneori în trepte și un profil transversal simetric și abrupt. O astfel de vale este
valea pârâului Uda care are o direcție SV-NS.
Relieful structural
Din aceasta categorie de relief fac parte interfluviile lipsite de o cuvertură eluvială sau
coluvială, cât și versanții a căror înclinare depășește 5-7 % , fiind modelați de procese de
spălare, eroziune torențială sau de alunecări. Culmile interfluviale au o înclinare slabă și sunt
afectați de eroziune areolară neapreciabilă. Versanți sculpturali care mărginesc spinările
interfluviale au înclinări mai accentuate, oscilând între 10-20% fiind puternic fasonați de
procese geomorfologice actuale, alunecări, surpări, eroziune de suprafață și eroziune
torențială. În unele locuri acești versanți sunt acoperiți cu glacisuri coluviale sau cu deluvii de
alunecare.
Relieful de acumulare
Deși în ansamblu său teritoriul cercetat are un caracter sculptural, în lungul văilor
principale ( Siret, Conteasca ), la contactul dintre diferite trepte de relief sau la schimbările
mai importante de pantă, se întâlnesc forme de relief de acumulare reprezentate prin șesuri,
terase, conuri de dejecție și glacisuri coluviale.
Șesul pârâului Conteasca ocupă porțiunile cele mai coborâte ale reliefului, având o
fragmentare redusă. Depozitele acumulative sunt de origine aluvio-coluviale, lațimea șesului
fiind de 200-250 m iar grosimea aluviunilor variază între 3-5 m., drenajul este bun fiind
asigurat de adâncimea mare ( 3-4 m ) a albiei minore. În unele locuri șesul este parazitat de
conuri de dejecție care sunt depuse de torenți și pâraie.
Terasele fluviale ale Siretului sunt prezente și pe teritoriul comunei Tătăruși, fiind
răspândite în jumătatea estică, etajându-se de la 250 m până la 400 m altitudine. Aici
depozitele de terasă sunt reprezentate prin prundișuri și nisipuri ce stau pe o placă de gresie
calcaroasă.
Procesele geomorfologice care contribuie la modificarea reliefului
În sectorul studiat, Tătăruși, procesele și formele deluviale imprimă o trăsătură foarte
caracteristică reliefului. Privind în general zona, se observă că poate la larga dezvoltare a
Pagina 23
proceselor de pantă a contribuit și omul prin activitatea sa gospodărească, utilizând
nerațional terenurile în trecut, prin arături din deal în vale, printr-un pășunat excesiv,
defrișări, desțeleniri, etc. La toate acestea s-a mai adăugat și alcătuirea petrografică cu roci
mai ușoare relativ.
Ținând seama de acestea, pe raza teritoriului Tătăruși întâlnim următoarele tipuri de
degradări: eroziunea areolară, eroziunea liniară și alunecările de teren.
Eroziunea areolară ocupă primul loc ca întindere pe teritoriul Tătăruși.
Ea este prezentă pe toate suprafețele înclinate și se produce uneori și pe platourile sau
podurile teraselor cu înclinari mai mici, însă aici efectele sunt neglijabile.
Pentru combaterea eroziunii de suprafață, se impune aplicarea unor măsuri ca arături
pe curba de nivel, culturi în fâșii, benzi înierbate, folosirea arealelor păioase pe terenurile
afectate de eroziune, toate acestea conform unui proiect de organizare a spațiului agrosilvic,
foarte riguros întocmit și aplicat.
Eroziunea liniară (torențială), este reprezentată morfologic prin șiroiri, rigole, ogașe
și ravene. În treimea superioară a dealului Mănăstirii eroziunea în adâncime a dus la apariția
multor ravene transformând terenul în neproductiv. În bazinul torentului aflat la vest-nord
vest de Tătăruși, datorită adâncirii puternice a canalului de scurgere și a ravenelor afluente sau produs prăbușiri de teren și alunecări.
Ca măsuri de combatere a eroziunii liniare se preconizează pentru ogașe, rigole și
șiroiri, nivelarea prin arături și curba de nivel, pentru ravene se impun construirea de baraje,
cleionaje, fascinaje și plantarea cu arbori și arbuști ca salcâmul, sălcioara, vișinul comun și
pitic, etc.
Alunecările de teren
După structura depozitelor geologice, alunecările de teren din această zonă sunt
insecvente, iar după gradul de stabilizare avem alunecări stabilizate și active.
Alunecările de teren împreună cu eroziunea areolară și liniară micșorează potențialul
economic al unor terenuri sau le scot complet din categoria terenurilor agricole.
Apariția și dezvoltarea alunecarilor de teren este condiționată de o serie de factori
cum sunt: predominarea formațiunilor argilo-marnoase sarmatice, existența stratelor acvifere
libere și captive ce apar la zi pe versanții sculpturali la diferite altitudini, pantele destul de
accentuate din unele sectoare, defrișările intense și diverse alte aspecte ale activității omului.
Asemenea condiții sunt prezente pe coastele pârâului Conțeasca, în bazinele de
recepție a torenților din dealul Mănăstirii, Tătăruși și din dealul turbata și Nămășenilor.
Pagina 24
Deluviul de alunecare format dintr-un amestec de depozite loessoide, ogașe, marne,
nisipuri, prundișuri, etc., are grosimi ce depășesc uneori 5-6 m. Prezintă o suprafață cu o
fragmentare sub formă de trepte proeminente cu altitudini variabile (între 0,5 și 2 m) și mici
depresiuni umede și transformate uneori în mici bălți.
Alunecările sub formă de venticoli au o răspândire mai frecventă și se întâlnesc în
cadrul alunecărilor stabilizate.
Preîntâmpinarea și stabilizarea alunecărilor în general trebuie să înceapă de la cauzele
și condițiile care le-au dat naștere și care favorizează dezvoltarea lor. Măsurile trebuie
îndreptate împotriva stratelor acvifere a izvoarelor de coastă, care participă la dinamizarea
arealelor deluviale de pe versanți, deoarece apa este factorul principal în declanșarea
alunecărilor.
Deci se impune captarea și drenarea apelor freatice de la baza cornișelor, plantarea
cornișelor cu arbuști cu creștere rapidă, înțelenirea cu ierburi perene a versanților, mai puțin
nivelați și eliminarea apelor de infiltrații și de suprafață sau ochiurile de glimee.
3.2 ALTITUDINE, EXPOZIȚIE, PANTĂ2
Nr. Parcela Altitudine Pantă
Tarla Expoziție
crt. descriptivă (m) (%)
0. 1. 2. 3. 4. 5.
2 370-400 E-NE 3-5
1
400-435 NE-SE-S 5-15
34 350-375 SV 3-5
2
350-400 S-V-NV 5-15
3 32+33 360-415 S-SE 2-5
4 35 350-375 S-SV 10-15
5 36 375-400 SV 10-15
6 37+38 350-390 N 5-10
7 30+31 350-400 SV-E 5-15
8 9 395-405 E 5-10
9 39 300-350 SE-E-SV 5-15
10 40 390-425 V-NV 5-20
11 42+43 300-325 N-NV 10-20
12 44 300-400 N-NV 10-30
13 45 300-375 E 10-15
14 11+12 275-325 SE 5-15
15 10 325-375 NE-S 10-20
16 13+14 325-425 NE-S-V 10-20
2
Conform : STUDIU PEDOLOGIC ȘI AGROCHIMIC PRIVIND AMENAJAREA PASTORALĂ, elaborate de OSPA Iasi
2020
Pagina 25
17 15 350-400 N-NE-E 10-25
18 16+17+18 350-400 S-SV 10-35
19 25+26 270-275 S 3-5
20 55+56 275-285 S 3-5
21 24 270-285 S 3-10
22 3/1+54 250-260 NE-SV 5-15
23 50+51+52 250-260 NE-SV 5-15
24 20+21 260-265 - 2-3
25 28 300-350 SV-E 5-15
26 29 345-375 SV-E 5-15
27 46+47 285-290 E 5-10
3.3 CARACTERISTICI GEOLOGICE ȘI PEDOLOGICE
Teritoriul comunal Tătăruși, județul Iași, este situat din punct de vedere
geomorfologic în marea unitate a Platformei Moldovenesti, caracterizată printr-o mobilitate
tectonică redusă și printr-o structură monoclinală.
Evoluția paleogeografică a teritoriului este legată de această unitate naturală Podișul
Sucevei începând din Precambrian și până în prezent, evoluție care a cunoscut atât faza de
exondare cât și faza de transgresiune, nu chiar ușor de apreciat în stratigrafia regiunii
cercetate.
Depozitele cele mai vechi în care este sculptat relieful din zona cercetată aparține
Sarmațianului inferior și mijlociu. Sarmațianul inferior (Volhinianul) apare în partea
inferioară a versanților, depozitele fiind alcătuite din marne argiloase cu intercalații de
nisipuri. În jumătatea nordică și vestică a teritoriului cartat, volhinianul este constituit din
marne argiloase aleuritice cu intercalații de gresii și nisipuri cochilifere. O caracteristică a
volhinianului din această regiune este prezența pietrișurilor rotunjite provenite din filis
mezozoic și foarte rar din cristalin.
Tot în volhinian apar și câteva nivele de gresii și gresii oolitice, care ies în evidență
prin treptele care apar în treimea superioară a versantului situat la est de satul Iorcani.
Sarmațianul mediu (Bessarabian). este reprezentat numai prin partea sa inferioară și
sunt constituite dintr-o determinantă de marne, nisipuri, argile nisipoase și argile marnoase.
În această stivă de sedimente apar unele intercalații de gresii calcaroase subțiri.
Pagina 26
Argilele nisipoase de pe culmile mai înalte de 400 m la nord și nord-vest de Tătăruși
trec în facies predominant nisipos cu gresii friabile, având grosimea de 20-70 m.
Datorită alternanței rocilor impermeabile cu cele permeabile, în zonele cu pante
puternic înclinate, s-au produs alunecări de teren. La producerea alunecărilor, pe lângă cele
arătate, un rol important l-a avut prezența apei în exces.
Altă formațiune geologică mult mai nouă este Cuaternarul care este reprezentat prin
etajul inferior (Pleistocenul) cât și prin cel superior (Holocenul).
Pleistocenul este reprezentat prin depozitele de terasă și prin glacisurile coluvialeproluviale de la baza versanților. Tot de vârstă pleistocenă au și luturile și materialele
loessoide eluviale, care s-au format diagenetic ca urmare a proceselor pedogenetice și sunt
răspândite atât pe terasele Siretului cât și pe unele platouri și versanți slab înclinați din vestul
teritoriului.
Holocenul este reprezentat prin aluviunile din albiile majore înguste ale pâraielor de
pe raza comunei.
Rocile de solificare (caracterizare)
În cadrul teritoriului Tătăruși litologia este și ea legată de depozitele geologice
existente.
Ca roci de solificare au fost identificate următoarele:
Materialul loessoid
Ca rocă de solificare materialul loessoid prezintă proprietăți caracteristice loessului,
culoarea gălbuie, gălbuie-limonie, proprietatea de desprindere în coloane, porozitate bună,
conținut apreciabil de carbonați de calciu și magneziu cu valori între 1 – 20 % diseminați
relativ uniform în toată masa rocii. Textura lutoasă, luto-nisipoasă.
Materialul loessoid este o formațiune pleistocenă și ocupă în zona studiată terasele
Siretului ( în jumatatea de est a teritoriului ) precum și pe unele platouri din vestul teritoriului
și a fost identificat atât în deschiderile naturale cât și în profilele de sol săpate pe raza
teritoriului cercetat. A constituit materialul parental la formarea și evoluția solurilor zonale
din sectorul cercetat.
În unele locuri ceva mai ridicate găsim materialul loessoid cu intercalații de prundiș
ceea ce indică caracterul său în parte coluvial.
Marnele argiloase – argilele marnoase
Complexul argilo-marnos apare pe unii versanți slab până la puternic înclinați și pe
platouri. Marnele argiloase sunt argile cu un conținut ridicat de carbonat de calciu, procentul
variind între 35 – 65. Sunt roci de natură sedimentară care fac trecerea între rocile carbonatice
Pagina 27
și cele argiloase, culoarea este gălbuie – vineție, textura fină, deoarece în fracțiunea
granulometrică predomină argila, compacte, impermeabile.
Constituie un suport impermeabil pentru pânzele de apă freatică și atunci când sunt în
alternanță cu roci permeabile pe pantele mai accentuate se produc alunecările de teren.
Marnele loessoidizate sunt roci de solificare care suferă un proces de loessoidizare
atunci când materialul conține 25 – 50 % nisip, în timp ce lutul și argila reprezintă 20 – 60 %.
Sub influența factorilor de solificare aceste roci încep să prezinte proprietăți
caracteristice loessului, desprindere în coloane, porozitate, textură lutoargiloasă
permeabilitate ridicată, conținut apreciabil de carbonat de calciu, culoare galben închis uneori
vineție.
Pe aceste roci s-au format solurile brun podzolite din jumatatea vestică a teritoriului.
Nisipurile
Nisipurile au un areal restrâns și sunt răspândite lenticular în partea de nord și vest a
teritoriului. Sunt de culoare gălbuie-albicioasă și au răspândite în masa lor prundișuri.
Au textura nisipoasă, nisipo-lutoasă. Pe aceste roci s-au format soluri de pădure în
general (cenușii și brune podzolite).
Prundișurile ușor cimentate (pietrișuri)
Se întâlnesc pe terasele superioare ale Siretului din jumatatea estică a teritoriului.
Aceste roci, inițial, au fost acoperite de luturi și materiale loessoide dar procesul
denudației au îndepărtat parțial sau total aceste materiale, ajungând prundișurile la zi
amestecate cu luturi și argile. Solurile formate pe prundișuri au un profil scurt și conțin mult
schelet. Solurile luate în cultură sunt slab productive și se lucrează greu. Puterea de
pătrundere a rădăcinilor este mică. Capacitatea de reținere a apei este redusă așa încât plantele
suferă în perioadele cu precipitații puternice – sunt foarte slab productive.
Gresiile calcaroase
Gresiile sunt roci sedimentare detritice rezultate din cimentarea nisipurilor cele mai
importante fiind cele cu ciment calcaros. Constituie roca de solificare pe o suprafață restrânsă
pe acestea formându-se rendzine unde placa de gresie calcaroasă se gasește la 40-50 cm
adâncime.
Depunerile aluvo-coluviale
Sunt formațiuni de vârsta holocene și sunt răspândite pe șesurile pâraielor Conțeasca,
Călugărului, Oița, precum și la baza versanților. Aceste depozite au o granulometrie
predominant luto-nisipoasă și chiar nisipo-lutoasă constituind roci de solificare pentru
solurile aluvo-coluviale și coluviale.
Pagina 28
Influența condițiilor litologice, asupra însușirilor solurilor și asupra caracterelor lor
ecologice se observă în capitolele următoare:
Solurile
Formarea solurilor din zona studiată a avut loc sub influența unui ansamblu de factori
pedogenetici dintre care cei mai importanți sunt:
a) Factorul biologic.
Solificarea nu poate avea loc decât sub acțiunea organismelor, în special a plantelor și
microorganismelor. Vegetația, microflora și fauna acționează asupra solurilor îndeosebi prin
modul de distribuție spațială a resturilor organice, prin calitatea și cantitatea materiei organice
depuse anual la suprafață sau în interiorul solului și prin modul de transformare a acestuia.
Sub aceste aspecte, activitatea vegetației ierbacee asupra solului se deosebește mult de
cea a vegetației lemnoase.
În ceea ce privește vegetația ierbacee principala sursă de substanțe organice pe seama
cărora se formează humusul în sol o constituie rădăcinile. Aceasta se datorează faptului că
resturile organice aeriene intervin în mică măsură în procesele pedogenetice, fiind îndepărtate
de către om, vânt sau temperatură, sub influența predominantă a bacteriilor aerobe.
Spre deosebire de vegetația ierbacee, pentru subformația vegetală lemnoasă, sursa de
bază a resturilor organice care participă la formarea humusului o constituie frunzele care cad
anual la suprafața solului. Rădăcinile plantelor lemnoase nu participă decât în mică măsură la
formarea humusului.
b) Clima.
Se manifestă începând cu dezagregarea fizică și alterarea chimică a rocilor,
descompunerea materiei organice, levigarea sărurilor solubile.
Astfel, dezagregarea și alterarea rocilor influențate direct sau indirect de climă duc la
transformarea rocilor primare în roci ce pot asigura condiții minime instalării vegetației iar
prin manifestarea în continuare a acestor procese în cadrul solificării determină formarea
principalelor componente minerale ale solului (săruri, oxizi, hidroxizi, minerale argiloase,
nisip, praf, etc.).
c) Relieful.
Relieful acționează în formarea, evoluția și diversificarea solurilor atât direct cât și
indirect. Astfel, între sol și relief este o legătură atât de strânsă încât practic, orice schimbare
survenită în cadrul reliefului se reflectă și în modificarea solului respectiv.
Pagina 29
Influența directă a reliefului se observă îndeosebi, în zonele accidentate în primul rând
prin procesul de eroziune de care depind transportul și sortarea în lungul versanților a
materialului rezultat prin alterarea rocilor.
În șesuri importanța majoră o are microrelieful (microdepresiuni, micromovile,
privaluri, gârle, conuri de dejecție, etc.) care au determinat, fie stagnarea apei și intensificarea
proceselor de gleizare și înmlăștinire, fie existența unor suprafețe ridicate, zvântate,
neinundabile sau rar inundabile. Mult mai importantă și mai complexă este influența indirectă
a reliefului asupra învelișului de sol.
Această influență se manifestă prin redistribuirea căldurii și umidității pe diferite
forme de relief în funcție de altitudine, pantă și expoziție.
În funcție de relief, solurile se dispun într-o zonalitate altitudinală. Pe șesuri și văi
apar soluri specifice ca: soluri aluviale diferit gleizate și/sau sărăturate, lăcoviști.
d) Apa freatică și pedofreatică
Existența unui strat freatic la adâncime relativ mică determină în primul rând,
formarea în sol sau la baza solului a unui orizont gleizat specific solurilor hidromorfe. Stratul
acvifer influențează de asemenea procesul de bioacumulare precum și procesul de eluviere a
solului, modificând intensitatea de deplasare a sărurilor, bazelor sau coloizilor sau provocând
formarea unor orizonturi de acumulare intensă a unor săruri.
e) Rocile de solificare au determinat textura solurilor și unele proprietăți fizice și
hidrofizice. În cadrul rocilor de solificare se disting:
- depozite de argile-marne cu textură fină, care au favorizat producerea alunecărilor de teren;
- depozite fluviale salinizate și alcalizate, pe care s-au format solonețuri salinizate și soluri
aluviale salinizate și/sau alcalizate;
- depozite fluviale mijlocii în zonele mai înălțate de grind, pe care s-au format aluviosoluri
tipice și molice.
Solul reprezintă rezultatul acțiunii conjugate a tuturor factorilor pedologici enumerați, la
care se adaugă timpul și factorul antropic. Ei se întrepătrund și se influentează reciproc și prin
numărul și variația lor, determină manifestarea unor procese pedogenetice specifice care duc
la formarea orizonturilor solurilor.
1) Bioacumularea.
Este procesul de acumulare a humusului în urma descompunerii materiei organice
vegetale de către microorganisme.
În cazul solurilor din clasa cernisoluri, humusul format este alcătuit, predominant din
acizi huminici saturați complet sau în bună măsură cu cationi bazici, îndeosebi de calciu.
Pagina 30
În șesuri, după procesul de aluvionare care are loc în perioadele de inundație a luncii
urmează procesul de maturare a aluviunilor. Odată cu instalarea vegetației începe procesul de
înțelenire și acumulare a humusului.
Conținutul de humus acumulat este mai scăzut pe măsură ce textura solului este mai
grosieră.
2) Eluvierea și iluvierea.
Este procesul de desprindere sub influența apei a unor componenți din orizontul
superior al solului și depunerea lor în orizonturile inferioare.
Cel mai ușor eluviate sunt sărurile în ordinea solubilității urmate de unele componente
care în apă nu se dizolvă dar trec sub formă de particule foarte fine, respectiv substanțe
coloidale (argilă, sescvioxizi de fier).
Pe suprafața totală de 109.70 ha (conform contractului) cartate pedologic,au fost
întocmite 2 profile de sol principale din care s-au recoltat 8 probe de sol. Acestea au fost
analizate în cadrul Laboratorului Oficiului pentru Studii Pedologice și Agrochimice – Iași de
către chimist Filip Manuela și chimist Săveanu Adina, după următoarele metode conform
buletinului de analize nr.57 din 26.04.2016.
-8 analize pentru determinarea pH-ului – metoda potențiometrică cu electrod de sticlă în
extract apos;
-5 analize pentru determinarea conținutului în humus – metoda Walkley – Black, modificarea
Gogoașă;
-5 analize pentru determinarea azotului total prin metoda Kjeldahl;
-5 analize pentru determinarea fosforului mobil (ppm) în acetat-lactat de amoniu după Egner
– Riehm-Domingo și dozarea colorimetrică a anionului fosfat cu „albastru de molibden―;
-5 analize pentru determinarea potasiului accesibil (ppm) în acetat-lactat de amoniu la
fotometrul cu flacără;
-2 analize pentru determinarea conținutului de CaCO3 prin metoda gazovolumetrică cu
calcimetrul Scheib;
-8 analize pentru determinarea granulometrică prin tratarea solului cu acid clorhidric (după
Kacinski) și separarea fracțiunilor prin cernere și pipetare.
Interpretarea analizelor de laborator s-a făcut după instrucțiunile în vigoare.
Lista și caracterizarea unităților teritoriale de sol
US 1 Faeoziom argic-stagnic, dezvoltat pe materiale deluviale, apa freatică la
adâncime de peste 6 m, localizat în blocul fizic 8 pe versant uniform (100%). În zona
Pagina 31
alunecărilor de teren stabilizate Faeoziomul argic-stagnic (60%) intră în complex cu
Preluvosol molic-stagnic (40%) (figurile nr. 2 și 3).
Fig. 2 Zona de amplasare a profilului nr. 1, versant uniform (22.03.2016).
Sursa : Studiu pedologic și agrochimic, privind amenajuarea pastoral, OSPA Iasi 2017
Fig. 3 Bloc fizic 8 zona afectată de alunecări de teren (22.03.2016).
Tip
Nr. Numar bloc Subtip Succesiune Tip de Suprafața Procente
de
crt. fizic (varietate) de orizonturi stațiune (ha) (%)
sol
Pagina 32
0. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.
Versant FZ ar-st At;Am;AB;Bt - - 100
1. uniform
8
Alunecari FZ ar-st At;Am;AB;Bt - - 60
2 8 EL mo-st At;AB;Bt 40
Profil nr. 1_Faeoziom argic-stagnic (figura nr. 4).
Caracteristicile morfologice
Amt = 0 – 15 cm, textură lutoasă, culoare brun închis (10YR 3/2) la umed, structură
glomerulară, reavăn, afânat, slab plastic, slab adeziv, poros, coprolite, trecere treptată;
Am = 15 – 40 cm, textură lutoargiloasă,
culoare brun închis (10YR 3/3) la umed,
structură glomerulara, moderat plastic,
moderat adeziv, poros, trecere treptată;
AB = 40 – 55 cm, textură lutoargiloasă,
culoare brun gălbui închis (10YR 4/4) la
umed, structură poliedrică angulară, moderat
compact, slab plastic, moderat adeziv, poros,
trecere treptată;
Btw = 55 - 80 cm, textură lutoargiloasă,
culoare brun gălbui închis (10YR 4/6) la umed
cu pete ruginii, structură prismatică, moderat
compact, poros.
Fig. 4 Faeoziom argic stagnic
(22.03.2016).
US 2 Complex de soluri în zonă de
alunecări stabilizate, format din: Preluvosol
stagnic cu eroziune slabă-moderată în suprafață (50%) și preluvosol calcic cu eroziune
moderată-puternică în suprafață (50%), dezvoltat pe materiale deluviale, apa freatică la
Pagina 33
adâncime de peste 6 m, localizat în blocurile fizice 314,395,867, 1744, 737, 817, 787 (figurile
nr. 5 și 6).
Fig. 5 Zona de amplasare a profilului nr. 2, bloc fizic 395,314 (22.03.2016).
Fig. 6 Detaliu zona de amplasare a profilului 2, Bloc fizic 395,314 (22.03.2016).
Tip Succesiune
Nr. Numar bloc Subtip Tip de Suprafața Procente
de de
crt. fizic (varietate) stațiune (ha) (%)
sol orizonturi
0. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.
Pagina 34
314,395,867, EL ti - - 50
1. 1744, 737, 817, EL st 50
787
Profil nr. 2_Preluvosol calcic (figura nr. 7).
Caracteristicile morfologice
Ao = 0 – 20 cm, textură lutoargiloasă, brun gălbui închis (10YR 3/4) la umed, structură
glomerulară mică, reavăn, afanât, slab plastic, slab adeziv, trecere netă;
Bt = 20 – 50 cm, textură argilolutoasă, culoare brun gălbui închis (10 YR 4/6) la umed,
structură poliedrică angulară, moderat
compact, ferm în stare umedă, trecere
treptată;
BC = 50 – 70 cm, textură
argilolutoasă, culoare brun gălbui (10
YR 5/6) la umed, structură poliedric
angulară, moderat compact, ferm în
stare umedă, pete de CaCO3,
efervescență slabă cu HCl, trecere
treptată;
Cca = 70 – 100 cm, textură
argilolutoasă, culoare brun gălbui
(10YR 5/8) la umed, astructurat, slab
compact, moderat plastic, moderat
adeziv, pete și pungi masive de CaCO3
, efervescență puternică.
Fig. 7 Preluvosol calcic (22.03.2016).
3.4 REȚEAUA
HIDROGRAFICĂ
Comuna Tătăruși, județul Iași,
din punct de vedere hidrografic aparține bazinului mijlociu al Siretului. Poziția geografică a
Pagina 35
teritoriului, relieful și mai ales factorii climatici se reflectă destul de clar și în regimul hidric
al apelor din această zonă.
Apele de suprafață și de adâncime sunt colectate de pârâul Conțeasca, afluent al
Siretului.
În vestul teritoriului apele de suprafață și de adâncime sunt colectate de pâraie mici
care aparțin bazinului hidrografic inferior al râului Moldova.
Prin dealul Turbata, Nemasenilor și Plopilor trece cumpăna apelor dintre Siret și
Moldova. Din această cauză toate pâraiele care drenează teritoriul studiat izvorăsc de aici, cu
excepția pârâului Uda care izvorăște de pe teritoriul comunei Valea Seacă. Circa 90% din
teritoriul comunei Tătăruși se află în bazinul pârâului Conteasca, afluent al Siretului iar 10%
aparține bazinului hidrografic al Moldovei.
Pârâul Conțeasca
Are obârșia pe teritoriul Tătăruși în versantul estic al dealului Turbata, străbătând
teritoriul comunei de la vest la est. Primește ca afluent de dreapta, pârâul Uda care este o vale
tipică obsecventă, cu versanți abrupți, fără albie majoră și cu rupturi de pantă în profil
longitudinal. Are un debit mic și constant.
Afluenții de stânga sunt pârâul Calugaru, valea lui Oița, valea lui Bejan, pârâul
Tătăruși, Pietrosu și Vîlcica. Dintre aceste pârâie curs permanent au numai pârâul Calugaru,
Tătăruși și Pietrosu. Pârâul Conțeasca a săpat o vale tipică subsecvantă. În aval de confluență
cu pârâul Uda și Calugaru, pârâul Conțeasca formeză un șes de o lățime de până la 200-250
m și cu o albie minoră adâncită pâna la 3-4 m, care permite evacuarea apelor chiar și în
timpul ploilor torențiale, șesul nefiind inundat.
Băltiri de apă temporare se produc la periferia șesului și pe unele trepte structurale pe
versanți, unde sunt necesare măsuri de evacuare a apelor stagnante.
Pârâul Conțeasca are un curs permanent, iar apa este foarte slab mineralizată, fapt
care permite folosirea apei la irigarea culturilor din șes.
Adâncimea apelor freatice este în strânsă interdependență cu relieful și granulometria
rocilor de solificare, precum și cu structura petrografică a stratelor geologice.
Pe teritoriul studiat se găsesc urmatoarele zone hidrogeologice :
- zona hidrogeologică a șesului, unde adâncimea apei freatice variază între 2-4 m.
Acest șes al pârâului Conteasca este un șes drenat, drenajul fiind asigurat de albia
minoră adâncită pâna la 3-4 m.
- zona hidrografică a văilor coluviale înguste unde apa freatică se găsește la 1.0-1.5 m
contribuind la apariția solurilor gleice sau gleizate;
Pagina 36
- zona hidrografică a versanților afectați de alunecări cu izvoare de coastă unde
adâncimea apei freatice variază în funcție de grosimea deluviului de alunecare;
- zona hidrografică a versanților și platourilor unde adâncimea apei freatice depășește
6 m.
3.5 DATE CLIMATICE
3.5.1 Regimul termic
Datorită poziției geografice a teritoriului Tătăruși, clima are un caracter continental,
influențată în mare măsură de prezența maselor anticiclonilor atlantic și continental. În timpul
verii predomină timpul secetos, cu temperaturi ridicate.
Iarna, predomină masele de aer venite dinspre nord-est și nord, cu manifestări frecvente
ale viscolului.
Pe teritoriul Tătăruși nu sunt amplasate stații cu observații climatologice. Cea mai
apropiată stație de acest gen, situată în condiții de relief asemănătoare, se găsește la Roman,
la circa 50 km sud.
Stații cu observații pluviometrice pe diferite perioade se găsesc la Pașcani și, în
apropierea teritoriului, la Lespezi, Ruginoasa, Dolhasca, Tudora.
Temperatura medie anuală, pentru intervalul 1896 – 1970 este de 8,3oC, la stația
Roman.
Temperaturi minime absolute a căror valoare scade sub 0oC se înregistrează din a doua
decadă a lunii septembrie, cel mai timpuriu și, se pot prelungi până în a doua decadă a lunii
mai, cel mai târziu.
Temperatura medie a lunei celei mai reci ( ianuarie ) este de -5 oC iar a celei mai calde (
iulie ) 20 oC
Temperatura maximă absolută înregistrată în luna iulie este de 37.5 oC, iar temperatura
minima absolută înregistrată în luna ianuarie este de -29 oC, rezultând o amplitudine de 66.5
o
C.
Numărul zilelor cu brume este de 16,9 anual și afectează în special valea Siretului și
baza versanților.
Numărul zilelor fără îngheț este de 167, a celor de îngheț este de 127 , a zilelor de iarna
este de 43,3 , a zilelor de vara este de 89.6 iar a zilelor tropicale de 16.3.
3.5.2 Regimul pluviometric
Suma medie a precipitațiilor anuale este de 529 mm, la stația Roman.
Pagina 37
Numărul zilelor cu precipitații mai mari de 1 mm este de 80 anual. Lunile cele mai
bogate în precipitații sunt iunie și iulie iar, cele mai sărace, februarie și martie. În sezonul
cald, precipitațiile au uneori un pronunțat caracter torențial, în special vara, când se
înregistrează averse de o intensitate deosebită.
Seceta apare obișnuit la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august și se prelungesc
până în septembrie. Perioade de secetă apar și în lunile mai – iunie.
În intervalul octombrie – aprilie , se semnalează un număr de 45 de zile cu ninsoare în
special în zonele mai înalte. Stratul de zapadă se menține în medie 57 de zile în partea de est
și 60-65 de zile în partea de vest și nord. Grosimea medie a stratului de zapadă variază între 5
și 30 cm.
Ca urmare a unui regim pluviometric redus în ultimii ani, se manifestă un accentuat
deficit de umiditate, care influențează negativ procesele pedogenetice, prin încetinirea
proceselor fizice, biologice și biochimice.
Vântul dominant este din sectorul nord-vest. Cele mai mari valori medii ale vitezei
vântului se înregistrează iarna și primavara, ca o consecință a influenței anticiclonului
Siberian și a depresiunilor din zona Mării Negre și a Mediteranei.
Evapotranspirația potențială este inferioară cantităților de precipitații căzute numai în
intervalul noiembrie – martie, iar în lunile aprilie – octombrie, este excedentară.
Bruma se produce începând din luna septembrie și până în luna mai.
Teritoriul României a fost împărțit în microzone pedo-geoclimatice, pe baza a trei
elemente ale peisajului natural: climă, rocă + relief și sol. Pentru teritoriul Tătăruși corespund
două microzone pedo-geoclimatice, corespunzătoare distribuției cadrului natural. În cadrul
microzonelor au fost delimitate Arealuri Climatice omogene (A.C.O.), care sunt areale relativ
omogene din punct de vedere al caraceristicilor climatice prevăzute și al utilizării acestora
pentru bonitarea și evaluarea terenurilor.
CARACTERIZARE AGROCHIMICA
INTRODUCERE
Lucrarea de cartare agrochimică are în vedere controlul stării de fertilitate a solului
pentru stabilirea necesarului de îngrășăminte și îmbunătățirea indicilor calitativi ai solului .
Aplicarea eficientă a îngrășămintelor și amendamentelor nu este posibilă fără
cunoașterea temeinică a însușirilor solului, a cerințelor specifice de nutriție a culturilor și a
interacțiunii îngrășămintelor și amendamentelor cu solul și cu plantele, deoarece
Pagina 38
îngrășămintele , în funcție de dozele și condițiile în care sunt folosite, pot influiența creșterea
și dezvoltarea plantelor atât pozitiv cât și negativ.
Fiecare tip de sol asigură un anumit nivel de producție în funcție de fertilitatea lui
naturală sau actuală ,iar creșterea în continuare a producțiilor poate fi asigurată prin aplicarea
îngrășămintelor .
Completarea necesarului de elemente nutritive se face din îngrășăminte organice și
din îngrășăminte chimice .
Totodată studiul are caracter aplicativ prin programul de amendare și fertilizare
întocmit, stabilind pentru culturi doze diferențiate de îngrășăminte chimice, organice, precum
și de amendamente calcaroase pentru a obține producții economice fără a determina scăderea
fertilității solurilor și fenomene de poluare.
Arealul luat în studiu aparține teritoriului administrativ al comunei Tătăruși în
blocurile fizice nr: 8,314,395,737,787,817,867,1744.
În vederea elaborării prezentului studiu s-au prelevat 12 probe medii agrochimice.
Metoda de lucru și criterii de interpretarte a rezultatelor
La elaborarea prezentului studiu s-au parcurs următoarele faze:
A. Faza de teren
În vederea întocmirii studiului agrochimic, s-au recoltat în prezența delegatului
OJSPA IAȘI respectiv dl. ing. Jescu Toader în anul 2016 un număr de 12 probe medii de sol
de pe suprafața de 109,70 ha ocupată cu pășuni.
Recoltarea probelor s-a facut cu sonda agrochimică pe adâncimea de 0-10 cm.
Fiecare probă medie agrochimică a fost alcatuită dintr-un numar de 25-30 probe
parțiale, suprafața de teren ce revine unei probe medii de sol este în cazul pășunilor si
fânețelor de 5-10 ha , fiind reprezentată pe cartograma cu linii întrerupte și poartă denumirea
de ,,parcele de recoltare‖.
Probe de sol recoltate în teren poartă un număr care este trecut în partea de jos a
fiecărei parcele de recoltare ex; 4181, 4182,4183,4184 etc.
B. Faza de laborator
Analizele au fost efectuate în cadrul laboratorului O.J.S.P.A.IASI conform
instrucțiunilor de lucru elaborate de Institutul de Cercetare pentru Pedologie si Agrochimie
Bucuresti(ICPA). Probele recoltate au fost uscate, mojarate, după care s-au făcut următoarele
analize agrochimice :
a). Analize de serie mare efectuate la toate probele de sol:
Pagina 39
- reacția solului (pH) a fost determinată la toate probele de sol în suspensie apoasă pe
cale potențiometric cu electrod de sticlă;
- conținutul de fosfor mobil (P – AL) a fost determinat prin metoda Egner – Domingo
în extract de acetat lactat de amoniu (AL);
- conținutul de potasiu mobil (K – Al) a fost determinat în același extract ca și fosforul
mobil, citirile fiind făcute la fotometru cu flacara.
b). Analize de serie mică
La 10% din probele alese, astfel încât să reprezinte principalele tipuri de sol din
teritoriul cartat se determină conținutul de humus prin metoda oxidarii umede si dozării
titrimerice dupa Walkley-Black în modificarea Gogoasa și este exprimat în procente.
Datele obținute se folosesc pentru calculul indicelui azot:
% humus x V%
I.N. = ---------------------------------,
100
care servește la aprecierea gradului de asigurare cu azot al solului.
Rezultatele analizelor de laborator sunt înscrise în buletinele de analiză a solului
anexate la lucrare.
C. Faza de birou – cuprinde activitățile ce se execută în cadrul compartimentului
agrochimie de la primirea buletinului de analiză și până la definitivarea lucrării. Pe baza
datelor analitice, a condițiilor de climă și sol, a consumului specific de elemente nutritive,
ținând cont de planta cultivată, producția propusă a se realiza și de însușirile agrochimice ale
solului, s-a întocmit programul de fertilizare .
Rezultate, interpretări, recomandări
6.2.4. Reacția solurilor si corectarea acesteia:
Pentru a crea condiții optime de dezvoltare a plantelor, este necesară cunoașterea
reacției solului și a posibilităților de schimbare a reacției, funcție de cerințele culturii
respective. În general plantele se dezvoltă bine la o reacție slab acidă – neutra.
La probele analizate valorile pH-ului sunt cuprinse între 5,6 si 7,1 indicând un
domeniu de reacție al solurilor de la moderat-acid, la neutru.
În funcție de reacția solului se va stabili sortimentul de îngrășământ cu azot care se va
folosi la fertilizare astfel;solurile moderat acide se vor fertiliza cu nitrocalcar ,iar solurile slab
acide și neutre se vor fertiliza cu uree, dar prin alternanță se vor fertiliza și cu azotat de
amoniu .
Pagina 40
Dintre îngrășămintele simple cu azot ,ureea ridică unele probleme ce trebuie avute în
vedere la fertilizare și anume;
-ureea nu trebuie aplicată la suprafață fără încorporarea imediată la 5-10cm adâncime
,aceasta întrucât prin hidroliza care are loc mai intens în condiții de temperatură ridicată ,se
formează amoniacul gazos care se pierde în atmosferă.
-ureea nu este potrivită a se amesteca cu superfosfații ,deoarece alcalinitatea creată de
amoniac favorizează evoluția fosfatului spre fosfați superiori de calciu (fosfat
dicalcic,tricalcic),insolubil în apa și mai puțin accesibil plantelor.
- ureea ca îngrășământ de baza este practic egală ca eficiență cu azotatul de amoniu și
ușor inferioară sulfatului de amoniu .
Superfosfatul ca și toată gama de îngrășăminte complexe nu ridică probleme legate de
starea reacției solului, iar la calculul dozelor ce revin la hectar se va avea în vedere conținutul
îngrășământului în substanță activă, cât și asigurarea solului în azot,fosfor și potasiu.
Întrucât, îngrășămintele aplicate modifică în timp reacția și starea de saturație a
solului cu elemente nutritive, cu urmări importante pentru recolte, se recomandă corelarea
reacției solului cu reacția fiziologică a îngrășământului care se aplică.
Starea de aprovizionare cu fosfor mobil
Conținutul în fosfor mobil la probele de sol analizate are valori cuprinse între 14 si 37
ppm P, indicând o stare de aprovizionare de la slabă la bună, a solurilor în fosfor mobil
acestea fiind înscrise în partea de mijloc din interiorul fiecarei probe medii agrochimice .
Se cunoaște faptul ca nutriția plantelor cu fosfor este puternic influiențată de reacția
solului din cauza că, atât absorbția și solubilizarea fosfaților minerali de suprafață ,cât și
disocierea acidului fosforic în ioni (din îngrășământ) sunt procese ce depind mult de
activitatea ionului de hidrogen în soluția solului .
De aceea pe solurile cu pH peste 6,5 scade solubilitatea în apa a fosfaților din cauza
ionilor de calciu care predomină în aceste soluri și că acidul fosforic disociază mai mult pe o
a doua treaptă ,formând ionii difosfați ,mai puțin accesibil plantelor ,decât ionii monofosfați
care există în condiții de reacție cu pH –ul sub 6,5.
Pe aceste soluri aplicarea numai a îngrășămintelor cu azot agravează carența de
fosfor, amplificând consecințele ei economice mai ales datorită predispunerii plantelor la
atacurile bolilor și dăunătorilor.
Deci, realizarea producțiilor mari și de bună calitate nu este posibilă fără optimizarea
regimului fosforului mobil,potasiului si pH-ului.
Aprecierea stării de aprovizionare cu azot
Pagina 41
Valorile indicelui azot în funcție de care apreciem starea de aprovizionare a solurilor
cu azot sunt cuprinse între 1,43 si 2,80 care, corelate cu valoarea humusului ,indică o stare de
asigurare de la slaba la mijlocie a solurilor în azot.
Starea de asigurare a solului cu azot mineral depinde nu numai de conținutul solului în
materie organică și în special humusul care intră în calculul valorii (IN) ci depinde și de
condițiile în care are loc mineralizarea materiei organice din sol sub acțiunea
microorganismelor .
Nevoia de azot se va aprecia în funcție și de alți factori cum sunt compoziția
covorului ierbos , raportul care există între azot și fosfor ,nivelul fertilizării cu fosfor,potasiu
și îngrășăminte organice,cât și după rezerva de umiditate din sol la pornirea în vegetație a
plantelor.
Pe solurile sărace în fosfați, fertilizarea numai cu azot se soldează cu sporuri mici de
producție și adesea cu scăderi de recoltă datorită proliferării bolilor criptogamice.
Se impune respectarea cu strictețe a dozelor de îngrășăminte recomandate în
programul de fertilizare, mai ales că lipsa azotului influențează cel mai puternic producția
deoarece plantele se opresc din creștere și nu se dezvoltă.
Starea de aprovizionare cu potasiu
Valorile continutului în potasiu mobil sunt exprimate în ppm și sunt de asemenea
înscrise imediat sub valoarea fosforului mobil în interiorul fiecarei probe medii agrochimice,
acestea fiind cuprinse între 163 si 508 ppmK rezultând un conținut de la bun la foarte bun ,
în potasiu mobil .
Reducerea în timp a conținutului de potasiu mobil când nu se aplică îngrășăminte cu
potasiu depinde, printre altele de capacitatea de schimb cationic și de gradul de saturație cu
baze a solului.
Dozele de îngrășăminte cu potasiu s-au stabilit în funcție de compoziția covorului
ierbos, producțiile planificate, consumul specific de element pe tonă de produs , precum și de
conținutul de potasiu din sol.
Metode de îmbunătățire a covorului ierbos prin fertilizare
Principii de aplicare a îngrășămintelor pe pajisti.
Folosirea îngrășămintelor constituie un mijloc pentru ridicarea producției pajiștilor și
pășunilor situate de regulă pe soluri cu o slabă fertilitate, utilizarea lor aducând sporuri de 1824 tone iarbă /ha .
Pagina 42
Sporurile cele mai mari se obțin dacă se ține seama de unele particularități biologice
ale plantelor care alcătuiesc pajiștile și de factorii care condiționează îngrășarea diferențiată,
tipul de pajiste, condițiile de sol compoziția floristică ,clima ,modul de folosire a pajiștilor .
În vegetația pajiștilor naturale predomină ierburile perene ,iar dintre acestea mai ales
gramineele a căror perioadă critică de nutriție o constituie înfrățirea.
Folosirea sistematica a îngrașămintelor pe pajiști duce pe lângă sporuri cantitative de
iarba și la schimbarea compoziției botanice .
Îngrășămintele azotate favorizează creșterea procentului de plante graminee ,pe când
îngrășămintele fosfatice a leguminoaselor .
Îngrășarea prin târlire reprezintă dejecțiile lăsate de animale în perioada de pășunat
pe locurile de odihnă. Aceste locuri se schimbă în mod organizat dupa ce pe terenul respectiv
s-au acumulat cantități de dejecții corespunzatoare unui anumit nivel de fertilizare. Cu o
turmă de 100 capete bovine sau 2000 ovine se poate îngrășa în cursul unei perioade de
pășunat o suprafață de 12-15 ha și se poate reveni cu o noua îngrășare dupa cca. 6 ani.
Îngrășarea prin târlire se aplică numai în completarea celorlalte procedee de fertilizare .
Îngrășămintele organice
Pe pajiștile permanente se folosesc ca îngrășăminte organice gunoiul de
grajd,compostul, urina, mustul de grajd ,tulbureala .
1) Gunoiul de grajd , pe lângă acțiunea directă asupra nutriției plantelor din pajiști,
îmbunătățește regimul termic și de aerație a solului ,sporește capacitatea de reținere a apei
,intensifică activitatea microorganismelor .Datorită faptului ca nu se încorporează în sol se
recomandă folosirea pe pajiști a gunoiului de grajd fermentat sau semifermentat .
Gunoiul de grajd în doze mijlocii 20-30 t/ha sporește în medie producția de iarbă cu
10-20% , cea de fân cu 20-35%.
Pe pajiști, gunoiul de grajd se împrăștie toamna târziu dupa ultimul pașunat ,daca se
împrăștie primavara nu se poate pășuna decât dupa 1,5 luni de la răspândire .Pe fânețe
gunoiul se poate împrăștia atât toamna târziu ,după ultima coasă ,cât și primavara timpuriu.
În utilizarea gunoiului de grajd ca îngrășământ, momentul de aplicare pe teren este
deosebit de important.
În anumite areale, în special pe soluri cu strat subțire calcaros, există pericol iminent de
poluare a apelor subterane.
În funcție de specificul local, întotdeauna acest pericol trebuie luat în considerare
când se aplică îngrășăminte organice în astfel de areale cu risc ridicat;
Pagina 43
-condițiile meteorologice, starea solului și a resurselor de apă care fac ineficientă sau
riscantă aplicarea îngrășămintelor organice pe teren și trebuie luate măsurile necesare pentru
evitarea poluării apelor.
Gunoiul se administrează de regulă toamna, în condiții meteorologice favorabile, în
special pe timp noros și cu vânt slab. În zonele mai umede se poate administra și primăvara.
Un alt element cu o deosebită importanță practică îl reprezintă condițiile de aplicare.
Calitatea lucrării solului la administrarea gunoiului de grajd se consideră a fi bună
atunci când terenul este acoperit uniform, materialul administrat nu rămâne în agregate mai
mari de 4 – 6 cm. Uniformitatea de împrăștiere, indiferent dacă această operație se efectuează
manual sau mecanizat, trebuie să depășească 75%.
Distribuția îngrășămintelor organice pe suprafața solului este mai uniformă dacă
materialul este cu umiditate moderată și dacă poate fi destrămat și mărunțit. Când gunoiul de
grajd are umiditate mai mare, mai ales dacă este fără așternut sau așternutul nu este uniform
amestecat cu dejecțiile, împrăștierea îngrășământului se face în bucăți mari, provocând
concentrări pe anumite porțiuni de suprafață. Materialul mai umed se lipește de organele de
lucru ale mașinii, înrăutățind și mai mult calitatea lucrării.
Pentru aplicarea mecanizată a îngrășămintelor organice solide – gunoi de grajd, de
la platforme de fermentare sau fracția solidă după separarea dejecțiilor fluide – se folosesc
mașini de aplicat gunoi de grajd. Cele mai multe tipuri de mașini sunt sub formă de remorcă
tehnologică, cu transportor orizontal de alimentare pe podeaua benei, și cu organe de
dislocare – mărunțire și distribuție a îngrășămintelor. Unele mașini au și organe de
uniformizare a materialului, de exemplu rotoare cu degete. Organele de distribuție pot fi:
rotor orizontal cu spiră elicoidală cu muchii dințate; rotor orizontal cu degete; mai multe
rotoare verticale cu degete, s.a.m.d.
Încărcarea cu gunoi de grajd a benei mașinii poate fi făcută cu un încărcător cu
furcă mecanică acționată hidraulic.
Atunci când aplicarea gunoiului se face mecanizat, materialul trebuie bine omogenizat
în timpul încărcării, liber de impurități și corpuri străine (pietre, bulgări, deșeuri metalice,
sârmă, etc.), iar stratul de gunoi din buncărul mașinii de administrat să fie uniform ca
grosime.
Eficiența gunoiului de grajd este mai mare dacă se administrează împreună cu
îngrășămintele minerale. în special cu cele fosfatice.
Nu toate îngrășămintele minerale se pot aplica împreună cu gunoiul de grajd. De
exemplu, azotații de amoniu, calciu și sodiu, clorura de amoniu, ureea, zgura lui Thomas, nu
Pagina 44
se recomandă să fie aplicate împreună cu gunoiul de grajd. Sărurile potasice, naturale sau de
sinteză, fosforitele , superfosfatul și sulfatul de amoniu se pot administra împreună cu gunoiul
de grajd.
În timpul administrării, trebuie evitat ca materialul administrat să ajungă în sursele de
apă, în acest scop fiind necesar să se evite fertilizarea pe porțiuni de teren late de 5 – 6 m,
aflate în imediata apropiere a canalelor, cursurilor de apă sau a altor mase de apă, să se aibă
în vedere condițiile meteorologice și starea de umiditate a solului.
Descărcarea sau depozitarea gunoiului în apropierea surselor de apă, golirea sau
depozitarea gunoiului în apropierea buncărelor și utilajelor de administrare a
îngrășămintelor de orice fel în apele de suprafață sau în apropierea lor este interzisă,
conducând la poluarea mediului și se sancționează potrivit legii.
Utilajele folosite la administrare trebuie să asigure reglarea precisă a normelor în
intervalul 5 – 100 m3/ha, cu precizia de reglare a normei de 5 m3/ha în intervalul normei de 5
– 20 m3/ha și 10 m3/ha în intervalul normelor de 20 – 200 m3/ha.
Uniformitatea de administrare la suprafața solului, pe lățimea de lucru, trebuie să fie
de peste 75%. Abaterea normei pe parcursul descărcării complete a unui rezervor plin trebuie
să fie sub 15%.
Îngrășămintele trebuie să fie amestecate continuu în rezervor, în vederea
omogenizării, atât în timpul transportului, cât înaintea și în timpul administrării.
Nu sunt permise zone neacoperite între trecerile alăturate sau pe zonele de întoarcere
și nici zone de suprapunere, care pot fi astfel încărcate cu nitrați.
În nici un caz nu se vor efectua reparații sau alte operații, în afara celor tehnologice,
dacă utilajul este încărcat parțial sau total.
Din construcție, aceste utilaje trebuie să permită curățarea rezervorului și a
echipamentelor simplu și rapid și fără să permită producerea poluării mediului ambiant.
În vederea evitării tasării solului, utilajele respective trebuie să fie dotate cu anvelope
cu balonaj mare, care vor asigura o presiune pe sol de cel mult 2,2 Kg/cm2, atunci când sunt
încărcate la capacitatea maximă.
Cazuri specifice
Riscul de poluare cu nitrați a apelor de suprafață și subterane crește foarte mult în
anumite situații de aplicare a îngrășămintelor – pe terenuri în pantă, inundate, înghețate sau
acoperite cu zăpadă. Pe aceste terenuri fertilizarea cu azot trebuie făcută cu anumite precauții.
Pentru a reduce riscul de poluare a apelor subterane, îngrășămintele organice de la
animale și alte deșeuri organice trebuie aplicate la o distanță de 50 m de izvoare, fântâni sau
Pagina 45
foraje din care se alimentează cu apă potabilă sau pentru uzul fermelor de animale. În
anumite situații, această distanță trebuie să fie mai mare, în special dacă izvorul este pe pantă
sau fântâna este puțin adâncă (la suprafață). Trebuie avute în vedere toate sursele de apă din
vecinătatea terenului (proprietății). Aceste recomandări sunt obligatorii și în cazul depozitării
temporare a îngrășămintelor organice pe câmp, care oricum trebuie să fie foarte limitată în
timp.
Terenurile pe care se aplică îngrășăminte organice trebuie alese cu grijă, astfel încât să
nu se producă băltiri sau scurgeri în cursuri de apă. Riscul de producere a scurgerilor de
suprafață, pe un teren pe care s-a aplicat un îngrășământ organic, variază cu tipul de
îngrășământ, fiind mai mare în condiții similare la cele sub formă lichidă. Îngrășămintele
solide pot produce poluare numai în situația unor ploi abundente ce intervin imediat după
aplicare. Îngrășămintele organice lichide, dacă nu sunt aplicate corect, pot produce poluare în
mod direct. Orice ploaie intervenită curând după aplicarea lor va mări riscul de poluare.
Se va evita administrarea gunoiului, ca și a oricărui tip de îngrășământ, pe timp de
ploaie, ninsoare și soare puternic și pe terenurile cu exces de apă sau acoperite cu zăpadă.
În plus, față de cele arătate mai sus, nu se recomandă să fie aplicate dacă:
-solul este puternic înghețat;
-solul este crăpat (fisurat) în adâncime, sau săpat în vederea instalării unor drenuri
sau pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutură;
-câmpul a fost prevăzut cu drenuri sau a suportat lucrări de subsolaj în ultimele 12
luni.
Aplicarea îngrășămintelor pe terenuri înclinate :
Pe astfel de terenuri există un risc crescut al pierderilor de azot prin scurgeri de
suprafață, care depind de o serie de factori cum sunt: panta terenului, caracteristicile solului
(în special permeabilitatea pentru apă), sistemul de cultivare, amenajările anti erozionale și în
mod deosebit, cantitatea de precipitații. Riscul este maxim când îngrășămintele sunt aplicate
superficial și urmează o perioadă cu precipitații abundente.
Pe astfel de terenuri fertilizarea trebuie făcută numai prin încorporarea
îngrășămintelor în sol și ținând cont de prognozele meteorologice (nu se aplică îngrășăminte,
mai ales dejecții lichide, când sunt prognozate precipitații abundente).
Aplicarea îngrășămintelor pe terenuri saturate de apă, inundate, înghețate sau
acoperite cu zăpadă.
Pe soluri periodic saturate cu apă sau inundate, trebuie ales momentul de aplicare a
îngrășămintelor atunci când solul are o umiditate corespunzătoare, evitându-se astfel
Pagina 46
pierderile de azot nitric cu apele de percolare și cu scurgerile, precum și pierderile prin
denitrificare sub formă de azot elementar sau oxizi de azot.Pe cât posibil, trebuie evitată
aplicarea îngrășămintelor cu azot pe soluri în pantă, înghețate sau acoperite cu zăpadă,
deoarece există riscul de spălare a nitraților la încălzirea vremii.
Urina și mustul de gunoi de grajd, acestea sunt îngrășăminte azoto-potasice ,urina
contine 0,1-1,0% azot și 0,4-0,5% K2O, iar mustul de gunoi de grajd 0,2-0,8% N și 0,4-0,6%
K2O.
Când este posibil se poate aplica până la 10 t lichid /ha ,toamna târziu sau primavara
devreme ,prin stropirea uniformă a terenului cu ajutorul unor dispozitive montate pe
autocisterna . Îngrășarea cu urina pe acelasi teren se face odata la 2-3 ani .
Fertilizarea pajiștilor cu îngrășăminte chimice:
Pe pajiști se aplică atât îngrasaminte chimice cu macroelemente și microelemente ,cât
și îngrășăminte organice .
Îngrășămintele cu azot pe pajiști se folosesc în doze mai mari decât la plantele
cultivate. Experiențele au arătat ca îngrasamintele cu azot cresc producția de iarbă,
obținându-se pe kg de azotat 10-30 kg iarbă. Îngrășămintele cu azot modifică compoziția
chimică a plantelor , în special conținutul în proteina brută, indiferent daca sunt aplicate
singure sau împreună cu îngrășămintele cu fosfor și potasiu .
Dozele moderate de azot N100 sunt cele mai recomandate, iar în cazul de față DOE de
azot este trecută în varianta de ferilizare anexat la lucrare .
Corectarea dozelor de N (+sau – kg N) funcție de :
a) aplicarea mustului de balegar și a urinei: - 3 kg N/t must sau urina aplicată.
b)expoziția versantului :
- versant cu înclinare slabă....................0;
- versant cu înclinare spre nord în zona dealurilor ..... +20 -40 :
- versant cu înclinare spre sud în zona dealurilor ..... – 20-40:
Epoca optimă de administrare a îngrășămintelor cu azot este primavara la pornirea în
vegetație .
În cazul pajiștilor ce urmează a fi pășunate ,îngrășămintele cu azot se aplică din
toamna pe 1-2 tarlale ,în vederea începerii pășunatului mai devreme cu aproximativ 2
săptămâni. În cazul dozelor anuale mai mari de azot, îndeosebi în zonele ploioase, este
necesară fracționarea dozei anuale în 2-3 reprize din care ½ din doza se va administra
Pagina 47
primăvara , iar restul dupa prima și respectiv a doua coasa sau după prima fază a pașunatului.
Speciile ierboase din pajiști cresc în toată perioada de vegetație ,deci consumul de
substanțe nutritive este continuu ,însa cu intensități diferite.
Îngrășămintele cu fosfor.
Fosforul are un rol important în metabolismul plantelor ,participă la sinteza proteinelor
mărește rezistența la îngheț, scurtează perioada de vegetație, favorizează activitatea
microorganismelor,etc .
Vegetația pajiștilor are nevoie de cantități mai mici de fosfor decât culturile agricole și
aceasta datorită folosirii de către plante înainte de fructificare ,totuși rolul fosforului este
complex și se manifestă în sporirea producției ,creșterea eficienței îngrășămintelor cu azot ,în
compoziția chimică a plantelor ,structura și compoziția floristică a covorului vegetativ.
Îngrășămintele cu fosfor administrate unilateral, aduc sporuri mici de producție de circa
19 kg pe kg s.a îngrășământ .
Prin folosirea îngrășămintelor fosfatice crește procentul plantelor din familia
leguminoase care ridică valoarea nutritivă a fânului și a pașunilor naturale.
Dozele de îngrășăminte cu fosfor se calculează pe baza conținutului în fosfor mobil
din sol acestea fiind de până la 60 kg /ha P2O5, în cazul de față dozele recomandate sunt
trecute în varianta de fertilizare anexat la lucrare . Epoca optimă de administrare este
toamna, în fiecare an ,sau în doze mai mari la 2-3 ani . Corectarea dozelor de îngrășăminte cu
fosfor se face în funcție de aplicarea îngrășămintelor cu azot, daca nu s-au aplicat
îngrășăminte cu azot nu se aplică nici cele cu fosfor.
Îngrășămintele cu potasiu :
Chiar daca potasiul are un rol important în metabolismul plantelor ,în sinteza
clorofilei în stimularea absorbției și evapotranspirației și în sporirea rezistenței la ger
,cerințele vegetației față de îngrășămintele cu potasiu sunt mult mai reduse,comparativ cu
cele de azot și chiar de fosfor și aceasta datorită bunei aprovizionări a solurilor în acest
element .
Pajiștile permanente reacționează slab la îngrășămintele cu potasiu și din această
cauza nu se administrează singure ci împreună cu azotul și fosforul.
Dozele de îngrășăminte cu potasiu aplicate pe pajiștile naturale ajung până la 80 kg/ha
s.a, iar pentru situația dată, doza este trecută tot în varianta de fertilizare anexat la lucrare.
Pagina 48
Dozele de îngrășăminte cu potasiu aplicate se calculează pe baza conținutului de K2O
mobil din sol ,scăzând sau adăugând cantități (daca se aplică must de bălegar se reduce doza
cu 4 kg K2O/tona de must de bălegar sau urină administrată ,iar daca solul conține carbonați
se mărește cu 30-40 kg K2O).
Doza poate fi aplicată integral cu același efect atât toamna târziu cât și la
desprimăvărare împreuna cu celelalte îngrășăminte minerale .Potasiul poate fi aplicat la 2-3
ani odata .
Nu se recomandă a fi fertilizate:
-pajiștile ce urmează a se supraînsămânța;
-pajiștile afectate de eroziune puternică care necesită în prealabil îmbunătățiri
funciare;
-pajiștile invadate de buruieni și specii lemnoase în proporție de 30%;
-pajiștile cu exces de umiditate ,aciditate puternică și saraturare pronunțată a solului.;
-pajiștile supratârlite.
CAPITOLUL IV
VEGETAȚIA
4.1. Date fitoclimatice
Vegetația naturală
Din punct de vedere geobotanic, teritoriul cartat aparține zonei de pădure cu subzona
de silvostepă.
Vegetația de pădure este slab reprezentată în teritoriu, ocupând o suprafață relativ
micp în zona centrală sudică și în zona sud-vestică a teritoriului. Pădurea din aceste zone este
un șleau de deal format din Fagus silvatica cu Carpynus betulus, Quercus petraea, tilia
tomentosa și Fraxinus ornus etc.
Arboretul este format din Evonymus verucosa, Cornus mas, Cornus sanguinea,
Corylus avellana etc.
Vegetația erbacee este format din Brachypodium silvaticum, Luzula silvatica,
Asperula odorata, Galium silvatica, Poa nemoralis etc.
Vegetația de pajiști
* Asociații cu Festuca vallessiaca răspândite în general pe versanții cu expoziție vestică
- Agropyrum cristatum, Festuca pseudovina, Medicago falcate, Stipa capillata, Andropogon
ischaemum, Cynodon dactylon.
Pagina 49
* Asociații cu Stipa capillata întâlnite în special pe versanții puternic însoriți și aerisiți -
Andropogon ischemum, Festuca vallessiaca, Agropyrum cristatum, Stipa lessingiana,
bromua inermis, Astrogalusonobrychis
* Asociații cu Cynodon dactylon întâlnite pe terenurile fertile. Frecvente în aceste
pajiști sunt Festuca pseudovina, Agropyron perens, Lolium perene, Andropogon ischaemum
* Asociații cu Agrostis alba se întâlnește în special în zonele cu soluri reavene unde
întâlnim frecvent următoarele specii: Agropyron repens, Poa pretensis, Alopecurus pratensis,
Ranunculus repens, Rumex crispus.
Vegetația cultivată
Principalele plate care se cultivă pe teritoriul comunei Tătăruși sunt: grâul, porumbul,
orzul de toamnă, floarea soarelui, lucerna, etc.
Vegetația segetală
Buruienile cele mai frecvente din culturile agricole sunt: în culturile de prășitoare -
Echinocloa cruss, Setaria glauca, Chenopodium album, Sonchus oleraceus, Orobanche
reticulate; în culturile de cereale păioase - Sinapis arvensis, Setaria glauca, Hibiscus
trionum, Polygonum convolvulus, Rubus arvalis, Agrostemma gitago etc.; în lucerniere -
Melilotus officinalis, Cuscuta trifolii.
Microflora - bacteriile sunt cele mai importante microorganisme pentru viața solului
fiind grupate în funcție de specificul activității lor biochimice astfel: bacteriile amonificatoare
cu rol fundamental în biodegradarea compușilor organici cu azot (Bacillus subtilis, Proteus
vulgaris, etc.); bacteriile nitrificatoare oxidează azotul amoniacal (Nitrobacter,
Nitrosomonas); bacteriile denitrificatoare cu rol în reducerea nitraților la nitriți (Pseudomonas
denitrificans); bacteriile fixatoare de azot din atmosferă prin simbioză radicolă pe rădăcinile
anumitor specii de plante leguminoase (Rhyzobium și Beijerinckia) sau rădăcinille unor
anumitor specii neleguminoase cum sunt cătin albă (Frankia); bacteriile feromanganoase
(Gallionella, Leptilotrix); bacteriile sulfuroase (Thiobacillus).
Fungii sau ciuperci sunt mai puțin capabile de a dezvolta procese biochimice
complexe prin comparație cu bacteriile, având rolul de a descompune resturile organice
vegetale și animale cu ajutorul enzimelor pe care le secretă. O anumită categorie de fungi
poate da naștere la structuri simbiotice speciale numite microze, prin asociere și conviețuire
pe rădăcinile multor specii de plante.
Pagina 50
4.2. Descrierea tipurilor de stațiune
Prin poziția sa geografică teritoriul României este situat în două zone geobotanice
latitudinale și anume: Podișul Transilvaniei, Arcul carpatic, Subcarpații răsăriteni și cei sudici
(getici). Câmpia Tisei și partea nord-vestică a Câmpiei Române sunt situate în zona pădurilor
de foioase de tip estival din domeniul pădurilor Europei Centrale și fac parte din provincia
geobotanică central-europeană.
Partea de est și de sud-est a țării, care cuprinde Podișul Moldovei (partea de nord și de
sud) Dobrogea și partea sud-estică a Câmpiei Române, este situată în zona de stepă, care vine
de la est ca prelungire a stepelor euroasiatice și care întrerupându-se brusc de la lanțul
Munților Carpați, reapare în vestul țării ca o fâșie îngustă unită cu pusta Ungariei unde se
termină. Această zonă stepică aparține provinciei geobotanice est-europeană.
În partea sudică a țării, Câmpia Română, Dobrogea și sud-vestul Banatului sunt
puternic influiențate de vecinătatea provinciei geobotanice sud-europene cu păduri de foioase
de tip sudic, de unde iradiază spre nord o seamăna de elemente caracteristice sudice și
mediteraneene (elemente floristice moesiaco-ilyrice).
Datorită însă prezenței în țara noastră a Munților Carpați, al căror arc muntos prezintă
piscuri ce se înalță peste 2500 m altitudine, care acoperă cea mai mare parte a teritoriului țării
(circa 67,0%) se modifică puternic tipurile de vegetație latitudinale. În consecință orografia și
relieful Carpaților în amfiteatru determină dezvoltarea unor complexe vegetale mult mai
variate cu predominarea tipului de zonalitate verticală, ce imprimă țării peisaje geobotanice
deosebite, proprii.
Astfel, cea mai mare parte a teritoriului țării prezintă un peisaj general păduros, fiind
alcătuit din formații de stejar, gorun, gorun și fag, fag curat, fag cu rășinoase și molidișuri
curate care se pot considera ca o singură zonă forestieră. Însă repartiția diferitelor formații de
pădure este dispusă în trepte suprapuse altitudinal pe ambii versanți ai arcului carpatic,
alcătuind etaje păduroase sau „subzone păduroase verticale‖ care într-un fel oarecare
reproduce zonele geobotanice, latitudinale, ale Europei Centrale temperate și reci.
Diferențierea acestor ―subzone altitudinale‖ este condiționată îndeosebi de relieful munților
mijlocii și al dealurilor.
Făcând o paralelizare generală între repartiția diverselor formații geobotanice și cu
orografia țării, se constată o corespondență remarcabilă în arealul acestora. Schematic această
paralelizare se înfățișează în tabelul 4.1.
Pe unitățile fundamentale morfo-structurale ale reliefului țării: câmpie, dealuri, munți
mijlocii și înalți (alpini) se suprapun de asemenea și factorii de climă și sol care împreună cu
Pagina 51
vegetația, natural constituie complexe natural zonale latitudinale și altitudinale (pe etaje), de
care sunt strâns legate și formațiile de pășuni și fânețe fie ele de origine primară și secundară.
De aceea în descrierea și caracterizarea formațiilor și asociațiilor de pajiște am ținut
seama de cadrul lor natural în care se dezvoltă și le-am prezentat în corelație cu zonele de
relief, soluri și vegetație lemnoasă.
Pentru aceste corelații ne-am bazat pe o seamă de cercetări de specialitate, publicate
în Monografia Geografică a R.P.R. vol. I, geografia fizică (1960).
Tabelul 4.1.
Zonele geobotanice din România
1.Subzona stepei propriu-zise cu
vegetație ierboasă stepică primară și
secundară
2. Subzona silvostepei cu păduri de
esențe termofile (Quercus
pedunculiflora, Q. pubescens) și
I. Vegetația de câmpii și
vegetație ierboasă stepică primară și
podișuri joase (0 – 200 – 350
secundară
m altitudine)
3. Subzona pădurilor de stejar
pedunculat (Quercus robur) și vegetație
Zona stepei ierboasă secundară
4. Subzona pădurilor de cer și gârniță
(Quercus cerris, Q. Frainetto) și
vegetație ierboasă secundară
5. Subzona (etajul) pădurilor de gonur
(Quercus petraea, Q. dalechampii) și
vegetație ierboasă secundară
6. Subzona (etajul) pădurilor de gorun
II. Vegetația de dealuri și
și fag (Quercus petraea, Fagus
podișuri înalte (200 – 600 –
silvatica) și vegetația ierboasă
800 m altitudine)
secundară
7. Subzona (etajul) pădurilor de fag de
dealuri (Fagus silvatica) și vegetație
ierboasă secundară
8. Subzona (etajul) pădurilor de fag de
munte (Fagus silvatica) și vegetație
ierboasă secundară
Zona pădurilor 9. Subzona (etajul) pădurilor de fag și
rășinoase (Fagus silvatica, Picea III. Vegetația de munte (800
excelsa, Abies alba) și vegetație – 1600 – 1800 m altitudine)
ierboasă secundară
10. Subzona (etajul) pădurilor de molid
(Picea excelsa) și vegetație ierboasă
secundară
11. Subzona (etajul) subalpină (Pinus
IV. Vegetația alpină (1600 –
Zona alpină montana, Alnus viridis, Rhododendron,
1800 – 2543 m altitudine )
Juniperus silvatica) și vegetație
Pagina 52
ierboasă subalpină secundară și primară
12. Subzona (etajul) alpină propriu-zisă
cu vegetație ierboasă primară
*) Întocmită în bună parte după harta geobotanică a R.P.R. 1:500 000 (1960)
Având în vedere faptul că județul Iași se află în zona stepei vom prezenta schematic
doar această zonă, cu etajele sau ―subzonele‖ altitudinale aferente. Din considerente de ordin
practice folosim termenul ―subzonă‖ și pentru etajele altitudinale (tab. 4.1).
Vegetația de câmpie și podișuri joase (0-200-350 m altitudine) este situată pe prima
treaptă a amfiteatrului orografic al țării, cu relieful cel mai jos (sub 200-350 m) ce se întinde
la poalele cununei de dealuri și de munți din estul, sudul și vestul țării.
Câmpiile și podișurile ocupă 33% din teritoriul țării, din care cele mai mari suprafețe
se află în Delta Dunării precum și podișurile din partea centrală a Dobrogei, din estul
Moldovei și centrul Transilvaniei.
Ortografic câmpiile se caracterizează prin întinderi mari de teritorii ondulate slab până
la moderat, cu interfluvii largi, fără pante accentuate (denivelări sub 50 m). Podișurile deși
relativ joase (200-350 m) prezintă văi și depresiuni largi.
Vegetația naturală din câmpiile și podișurile joase face parte dn zone geobotanice:
zona de stepă și silvostepă și parțial zona de păduri.
Zona de stepă din care face parte zona studiată trece prin sud-estul țării, cuprinzând
Podișul Dobrogei și partea de est a Bărăganului, cu o mică porțiune din partea de sud a
Podișului Moldovei. Acest teritoriu geobotanic prezintă peisajii stepice cu formații ierboase
primare și secundare din graminee xerofile caracteristice stepelor sudice, fără păduri.
Vegetația reflectă caracteristicile stepelor premaritime pontice formate în condiții
ecologice de climă continentală, cu influiență sudică – mediteraneană în care precipitațiile de
vară, sunt de 400-500 mm. Evaporația întrece de 3-4 ori cantitatea precipitațiilor. Indicele de
ariditate este de 15-24o. Solurile sunt cernoziomuri de tipul cernoziomurilor castanii și
cernoziomuri carbonatice precum și soluri bălane de stepă.
Pădurile lipsesc în stepă, dezvoltarea lor spontană fiind limitată de condițiile de climă
insuficient de umedă pentru vegetația forestieră, cât și din cauza solurilor bogate în săruri
minerale, la acestea se adaugă și vânturile uscate de vară. Aceasta este stepa propriu-zisă ca o
subzonă distinctă prin climă, sol și vegetație.
Silvostepa formează o subzonă de tranziție de la stepă către zona de păduri.
Geobotanic se caracterizează prin peisaje cu vegetație stepică prin care se dezvoltă insular
masive de păduri. Subzona de silvostepă înfășoară arcul carpatic într-o fâșie îngustă și
Pagina 53
neregulată ce trece prin toată Moldova coborând în partea nord-estică a Câmpiei Dunarii,
pierzându-se în Oltenia și silvostepa reapare insular în centrul Transilvaniei și la periferia
Munților Apuseni, continuându-se spre apusul de vest către Ungaria.
Regiunile silvostepice de la noi, fiind spații deschise relativ uscate și calde, prezintă o
vegetație ierboasă asemănătoare celei întâlnite în stepă. În unele regiuni, prin creșterea
temperaturilor medii, corelată cu scăderea precipitațiilor, toate diferențele dintre stepă și
silvostepă s-au șters, planând aceiași primejdie; transformarea unor suprafețe mari în deșert.
Silvostepele din celelalte regiuni ale țării sunt reprezentate prin păduri de stejar (Quercus
sessilis) puternic fragmentate de condițiile naturale de relief și microfloră cât și prin
intervenția omului. Printre acestea se extinde vegetația stepică primară și secundară care
pătrunde adânc și în poienile (artificiale) ale acestor păduri.
Vegetația ierboasă din silvostepă este reprezentată prin formații primare și secundare
graminee și diverse specii mai pușin xerofile și care oglindesc o climă continentală ceva mai
umedă, fapt ce se corelează și cu natura solurilor predominante de tipul cernoziomurilor mai
bogate și cernoziomuri levigate (în diferite stadii).
Zona pădurilor de câmpie și podișuri joase, deși mult fragmentată în partea
silvostepei, devine din ce în ce mai împădurită spre poalele dealurilor pe care îi înconjoară
concentric.
Pajiști de păiușuri stepice, pir crestat și colilii din zona de stepă
Stepa, cu zona de vegetație ierboasă primară, fără păduri, condiționată de factori
naturali, pedoclimatici și istorico-geografici, apare limitată pe un teritoriu restrâns din partea
de sud-est a țării și anume în centrul și sudul Dobrogei, în estul Bărăganului, precum și pe o
mică suprafașă din sudul Moldovei (harta geobotanică a R.P.R., 1960). Teritoriile din
Moldova, din sudul Munteniei și Olteniei și din Câmpia Tisei, considerate în trecut drept
stepe, astăzi, în baza noilor cercetări făcute asupra vegetației climei și a solulilor, se
încadrează în silvostepe naturale și antropeice, provenite din despăduriri preistorice (Iacob T.
și col., 2015; ) .
Vegetația stepică primară din zona de stepă, ca și cea din silvostepă, astăzi lipsește
aproape cu totul, fiind cea mai mare parte desțelenită în decursul timpurilor și folosită pentru
agricultură, iar pajiștile de țelină stepică primară destinate pentru pășunat ‖izlazurile‖, din
cauza exploatării excesive au fost degradate treptat până la transformarea lor în formații
secundare derivate, de tipul pârloagelor stepice cu înțelenire rară și fără țelină.
Pagina 54
4.3. Tipuri de pajiști. Descrierea tipurilor
Principalele tipuri de pajiști identificate, cu ajutorul specialiștilor pratologi, pe
teriotriul UAT Tătăruși (tabelul 4.3.) sunt:
- Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic)
- Pajiștile de Poa pratensis ssp. angustifolia (firuța)
- Pajiștile degradate de Botriochloa ischaemum (bărboasă)
Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic)
Răspândire și ecologie. Aceste pajiști sunt reprezentative pentru zonele de stepă și
silvostepă din țara noastră. Festuca valesiaca, specia ierboasă edificatoare este o specie
xerofilă, cu mare plasticitate ecologică, care se întinde din zona de stepă până în zona
nemorală și anume în subzona pădurilor de stejar pedunculat (Quercus robur) din Podișul
Sucevei și subzona pădurilor de cer (Quercus cerris), gârniță (Quercus frainetto) din Dealurile
Vestice și subetajul pădurilor de gorun (Quercus petraea) din Podișul Bârladului. Cele mai
mari suprafețe cu păiuș stepic sunt în Podișul Moldovei, sporadic în Piemontul Getic și
Câmpia Transilvaniei pe coaste însorite.
Solurile, pe care se extind aceste pajiști sunt cernoziomurile, regosolurile,
pseudorendzinele și solurile cernoziomoide.
Vegetația are în componență numeroase specii ierboase nevaloroase, dăunătoare
(scaieți, pelin, etc.) și toxice (alior, coroniște, etc.) sau vegetație lemnoasă dăunătoare ca:
porumbar, păducel, măceș, verigariu și altele. Valoarea pastorală este mediocră, cu potențial
de producție scăzut de numai 3-5 t/ha MV și o încărcare medie de 0,3-0,5 unități vită mare
(UVM) la ha.
Pajiștile de Poa pratensis ssp. angustifolia (firuța)
Răspândire și ecologie. Pajiștile de firuță se întâlnesc în zona nemorală din sudul țării,
în aria pădurilor de cer și gârniță, la altitudini joase cuprinse între 100-300 m, pe terenuri
plane și ușor înclinate. Poa pratensis este o graminee mezofită, cu o valoare furajeră bună și
grad ridicat de consumabilitate. Solurile sunt cernoziomice argiloiluviale, brune roșcate,
brune roșcate luvice și vertisoluri. Vegetația este foarte bine încheiată, în care se întâlnesc
totuși specii fără valoare furajeră (bărboasă, obsigi, osul iepurelui, etc.) dăunătoare și toxice
(alior, scaieți, piciorul cocoșului, etc.). Valoarea pastorală este bună, cu producție de 7,5-12,5
t/ha MV și o capacitate de pășunat de 1-1,5 UVM/ha
Pagina 55
Pajiștile degradate de Botriochloa ischaemum (bărboasă)
Răspândire și ecologie. Pajiștile de bărboasă sunt cele mai răspândite tipuri de pajiști
derivate din cele de Festuca valesiaca și Festuca rupicola, ca efect al pășunatului abuziv,
nerațional și al eroziunii solului, din Podișul Moldovei, Depresiunea Transilvaniei, Podișul
Dobrogei cât și al unor enclave din Dealurile Olteniei și Banatului. Botriochloa ischaemum
este o specie oligotrofă, xerofită cu largă amplitudine ecologică din zona de stepă până în
subetajul gorunului și chiar al fagului, în special pe coastele însorite, moderat până la foarte
puternic înclinate, cu grade diferite de eroziune ale solului.
Solurile dominante sunt regosolurile, solurile brune argiloiluviale, brune luvice și
luvisoluri albice. Vegetația acestui tip de pajiște derivată este frecvent invadată de buruieni,
specii dăunătoare și toxice (alior, lumânărică, scaieți, pelin, pojarniță, etc.). Valoarea
pastorală și productivitatea este foarte slabă, cu producții de 1,5-5 t/ha MV, în funcție de
intensitatea degradării, cu o capacitate de pășunat în jur de 0,3-0,4 UVM/ha.
Tabelul 4.3
Tipurile de pajiști de pe teritoriul Tătăruși
Nr. Parcela Tipul Suprafața
Crt descriptivã de pajiște ( ha ) ( %)
0 1 2 3 4
1 Pajiste de Festuca
1390/10,1391,1392,1395, valesiaca combinată
1396/10,1401,1408,1409/10,1410/10,, cu pajiste de 45,00 41,02
1414/10 Botriochloua
ischaemum
2
Pajiste de Festuca
621/10,640/10,643/10,652/10 valesiaca combinată cu 23,70 21,60
pajiste de Botriochloua
ischaemum
3 Pajiste de Festuca
valesiaca
1102,1103,1104,1105,1106,
combinată cu pajiște de 41,00 37,37
1124/10
Botriochloua
ischaemum
Pagina 56
4 TOTAL 109,70 100
4.4. Descrierea vegetației lemnoase
Pe pajiștile din UAT Tătăruși nu este prezentă vegetația lemnoasă decât în procente
nesemnificative. Amintim aici arbuști de maces, mur, păducel și salcâm.
CAPITOLUL V
CADRUL DE AMENAJARE
5.1. Procedee de culegere a datelor din teren
Stabilirea criteriilor, cu privire la identificarea tipurilor de pajiști, reprezină rezultatul
cercetării din ultimele trei decenii făcute de renumiți pratologi români (Gh. Anghel, I. Țucra,
V. Cardașol, D. Popovici, M. Răvăruț, C. Bărbulescu, Gh. Motcă etc.), pe baza cărora s-a
întocmit o lucrare de tipizare, pentru țara noastră, apărută în 1987, sub coordonarea
Institutului de Cercetare și Producție pentru Cultura Pajiștilor Măgurele-Brașov.
Conform metodologiei elaborate, criteriile după care se face identificarea tipurilor de
pajiști sunt: compoziția floristică, condițiile staționale, productivitatea pajiștilor, măsurile
tehnologice ce se aplică, evoluția vegetației în funcție de aceste măsuri.
Compoziția floristică este considerată criteriul de bază folosit pentru identificarea
tipului de pajiște. Determinarea compoziției floristice se poate face prin metoda geobotanică,
planimetrică, gravimetrică sau dublului metru.
Metoda geobotanică este cea mai expeditivă și se bazează pe descrierea floristică
(relevee floristice sau fitocenologice) și stațională a unor suprafețe reprezentative pentru
fiecare fitocenoză. Pentru studiul vegetației prin metoda geobotanică se delimitează conturul
fitocenozelor, urmărind uniformitatea compoziției floristice în dependență de factorii
ecologici, după care se aleg suprafețe de probă de 100 m2 în interiorul cărora se fac ridicări
floristice (relevee). Speciile determinate, în suprafețele de probă, se încadrează în grupele:
graminee, leguminoase, rogozuri, mușchi și licheni, speciile din alte familii botanice (diverse)
și speciile lemnoase.
La fiecare specie se apreciază vizual suprafața acoperită de proiecția părților aeriene
ale plantelor, numită dominanță. Aceasta se exprimă în procente pentru fiecare specie
(acoperirea specifică), precum și pentru toare speciile (acoperirea generală).
La alcătuirea reveleului floristic, speciile determinante se înscriu în cadrul grupelor, în
ordinea dominanței lor:
Pagina 57
specii dominante (cu acoperire de 60-100%);
specii codominante (cu acoperire de 25-40%);
specii indicatoare, cu participare slabă în covorul vegetal, dar care redau unele
particularități specifice factorilor ecologici (soluri acide sau alcaline, soluri fertile sau
sărace în elemente nutritive, soluri umede sau uscate etc) .
După înregistrarea speciilor, se trece în dreptul lor anumiți indici care exprimă raportul
calitativ cu care participă specia respectivă în fitocenoza cercetată. Dintre indicii care se
folosesc curent amintim abundența dominanța și frecvența.
Abundența exprimă numărul de indivizi care aparțin unei anumite specii dintr-o
fitocenoză și se stabilește prin numărarea acestora sau se apreciază vizual cu note de la 1 la 5.
Dominanța reprezintă gradul de acoperire a soiului de către masa aeriană a plantelor,
iar aceasta se poate referi la fiecare specie în parte (acoperirea specifică).
Dimonanța se stabilește prin aprecierea vizuală, metoda planimetrică sau
gravimetrică. Stabilizarea dominanței prin apreciere vizuală constă în precizarea procentuală
a suprafeței acoperite de proiecțiilea părților aeriene ale plantelor sau notarea după o scara cu
5 sau mai multe trepte.
De cele mai multe ori, atât abundența cât si dominanța se exprimă împreună folosind
scara de apreciere Braun Blanquet:
+ = specii reprezentative prin idivizi rari, cu acoperire sub 1%;
1 = indivizi mai numeroși cu acoperire de 1-5%;
2 = indivizi abundenți, cu acoperire de 6-25%;
3 = indivizi abundenți, cu acoperire de 26-50%;
4 = indivizi abundenți, cu acoperire de 51-75%;
5 = indivizi foarte abundenți cu acoperire de 76-100%;
Frecvența reprezintă modul de repartizare, mai mult sau mai puțin uniform al
indivizilor unei specii într-o fitocenoză, iar aprecirea se face prin note sau procente, folosind
următoarea scară:
+ = specia este prezentă până șa 10% din suprafață;
1 = specia este prezentă de la 11% până la 20% din suprafață;
2 = specia este prezentă de la 21% până la 40% din suprafață;
3 = specia este prezentă de la 41% până la 60% din suprafață;
4 = specia este prezentă de la 61% până la 80% din suprafață;
5 = specia este prezentă de la 81% până la 100% din suprafață.
Pagina 58
Numărul de relevee în cadrul unui tip de pajiște este 10-20, în funție de uniformitatea
compoziției floristice și de numărul speciilor prezente care alcătuiesc vegetația.
Tipurile de pajiște se stabilesc după specia dominantă, iar la tipurile sau subtipurile de
tranziție, alături de specia dominantă apare și denumirea speciei codominante.
Metoda planimetrică este folosită în special pe pășuni, unde vegetația este scundă.
Cu ajutorul acestei metode se stabilește gradul de acoperire a solului cu vegetața, care se
referă la suprafața efectiv ocupată de tufe și lăstari.
Metoda planimetrică se folosește mai ales în lucrările experimentale care se execută
pe pajiștile permanente și temporare, pentru a stabili modificările produse sub influiența unor
măsuri de îmbunătațire sau a unor metode de folosire.
În cadrul experiențelor se face câte o citire în fiecare variantă, cel puțin la începutul și
la sfârșitul perioadei experimentale. Citirile se fac pe aceleași locuri, pichetate, urmărind
modificările produse în cursul unui an sau pe o perioadă mai îndelungată.
După așezarea ramei pe suprafața de analizat, se stabilește mai întâi procentul de
goluri și apoi se determină plantele prezente și suprafața ocupată de acestea în fiecare
pătrățel, în procente. Astfel, dacă o specie acoperă în întregime are o acoperire de 4%, dacă
specia ocupă un de pătrățel se va da 1%, dacă specia ocupă 1/8 din pătrățel se va da 0,5%, iar
dacă specia va ocupa mai puțin de 1/8 aceasta se va nota cu +. Citirile se efectuează într-o
anumită odine, astfel încât să se înregistreze vegetația din toate pătrățelele.
Toate notările de la o citire se înscriu în ―Fișa de înregistrare a cititorilor‖, după care
se întocmește ―Centralizatorul citirilor cu rama metric‖, ce cuprinde datele medii cu privire la
prezența fiecărei specii, determinând astefel gradul de acoperire cu vegetație în asociația
vegetală studiată.
Metoda gravimetrică constă din analiza botanică a probelor de iarbă sau de fân. Cu
ajutorul acestei metodese stabilesc procentele de participare în compoziția floristică a
principalelor grupe și a unor specii care ne interesează în mod deosebit, iar datele obținute se
înscriu într-un ―Buletin de analiză botanică‖.
Analiza botanică se face la proba medie ce rezultă din probele parțiale de pe 15-30,
sau chiar mai multe suprafețe de câte 1 m2. Prin omogenizarea probelor parțiale și prin
înjumătățirea repetată, se obține proba medie de analiză, în greutate de 1000 g pentru masă
verde și juncacee, specii din alte familii botanice (diverse). Fiecare grupă de plante se
cântărește cu exactitate de 0,1 g și rezultatul se exprimă în procente, prin raportare la
greutatea totală a probei analizate.
Pagina 59
Metoda dublului metru este folosită pentru a studia compoziția floristică a unei
pajiști și în special pentru determinarea valorii pastorale, care permite să se exprime într-o
formă sintetică valoarea unei pajiști din punct de vedere agronomic.
Pe pajiștile din UAT Tătăruși determinarea compoziției floristice s-a făcut prin
metoda geobotanică.
Prin această metodă, compoziția floristică se studiază într-o suprafață de probă
pătrată. Numărul suprafetelor de probă este de 3 pentru suprafețe de până la 100 ha de
pajiște și de 3-5 pentru cele de peste 100 ha.
Suprafețele de probä s-au ales parcurgând pajiștea pe diagonală și s-au delimitat cu
țăruși porțiuni cât mai uniforme din punct de vedere floristic.
Mărimea suprafețelor de probă a fost de cel puțin 100 mp.
După delimitarea suprafețelor de probă s-a trecut la întocmirea fișei eobotanice.
După această etapă s-a trecut la determinarea speciilor întalnite în interiorul fiecărei
suprafețe de probă și se înregistrează în fișa geobotanică pe grupe după criteriul botanico-
economic și anume:
- 1. graminee
- 2. leguminoase
- 3. cyperaceae și juncaceae
- 4. plante din alte familii botanice
- 5. muschi și licheni
- 6. specii lemnoase.
Pentru mai multă exactitate s-au cercetat și suprafețele limitrofe, iar speciile
întalnite în fitocenoză, dar în afara suprafeței de probă, se notează la sfarșitul listei
floristice.
Ordinea speciilor în cadrul fiecărei grupe s-a făcut în funcție de dominanta lor.
După înscrierea speciilor în fișe, în dreptul fiecarei specii s-au trecut principalele
caracteristici: abundența, dominanta, frecvența și fenofaza.
Conform compoziției sale botanice o pajiște poate fi de tipul:
- G- bogată în graminee,
- L-bogată în leguminoase,
- E- echilibrată,
- D- bogată în diverse „alte specii".
Calculul VP se face astfel:
Pagina 60
VP = ∑PC (%) x IC/5 unde:
VP - indicator valoare pastorală (0-100);
PC - participare în covorul ierbos (%) indiferent de metoda de determinare (AD, P, Cs, G);
IC - indice de calitate furajeră;
După determinarea indicatorului de valoare pastoral prin împartirea la 5 a
punctajului obținut din înmultirea PC x IC, acesta se apreciază astfel:
• 0-5 — pajiște degradată;
• 5-15 — foarte slabă;
• 15-25 — slabă;
• 25-50 — mijlocie;
•50-75 — bună
• 75-100 — foarte bună.
lndicele obținut pentru VP are valori de la 0 într-o pajiște fără valoare furajeră,
până la 100 pentru o pajiște semănată (ideală).
In urma releveelor floristice întocmite, pe pajiștile din UAT Tătăruși, s-au
determinat mai multe specii de plante cu grade diferite de acoperire după cum sunt
prezentate în releveul sintetic de mai jos.
Releveu sintetic al pajiștilor din UAT Tătăruși
Nr. Specia ( denumire științifică și populară ) IC PC% PCxIC
GRAMINEE 31 66 212
crt.
1 Festuca valesiaca (păiuș) 4 23 92
2 Poa pratensis ( firuță ) 1 12 12
3 Agropyron repens (pir) 2 10 20
4 Lolium perene (iarbă de gazon) 5 7 35
5 Alopecurus pratensis (coada vulpii ) 4 5 20
6 Dactylis glomerata (golomăț ) 5 1 5
7 Festuca pratensis (păiuș de livadă) 5 3 15
8 Cynodon dactylon ( pir gros ) 2 2 4
9 Agrostis tenuis (iarba câmpului) 3 3 9
LEGUMINOASE 18 8,7 33,8
1 Vicia grandiflora (mazăriche de primăvară ) 3 0,3 0,9
2 Vicia sativa (măzăriche) 3 0,3 0,9
3 Onosis spinosa (osul iepurelui ) 0 0,1 0
4 Trifolium repens (trifoi alb ) 4 4 16
5 Medicago lupulina (trifoi mărunt ) 4 2 8
6 Lotus corniculatus (ghizdei mărunt ) 4 2 8
SPECII DIN ALTE FAMILII BOTANICE 10 21,3 17,1
1 Juncus effusus ( iarba popii ) 0 0,7 0
2 Xantium strumarium (cornuti ) 0 1,8 0
3 Cicorium intybus ( cicoare ) 1 1 1
Pagina 61
4 Achillea millefolium ( coada șoricelului ) 2 3 6
5 Taraxacum officinale ( păpădie ) 2 3 6
6 Veronica chamedrys ( șopârliță ) 0 0,5 0
7 Rumex crispus ( stevie ) 0 1,7 0
8 Cirsium vulgare ( pălămidă ) 0 0,4 0
9 Capsella bursa pastoris ( traista ciobanului ) 0 0,8 0
10 Sambucus eludus ( boz ) 0 1 0
11 Plantago media ( patlagină ) 1 0,5 0,5
12 Plantago lanceolata ( patlagină ) 2 0,8 1,6
13 Agrimonia eupatoria ( turtiță mare , lumânărică 0 0,8 0
14 Glechoma hederacea ( iederă terestră ) 0 0,4 0
15 mică )
Galium verum ( sânzâiene ) 0 0,3 0
16 Eryngium campestre ( scai, spin vânăt ) 0 2 0
17 Daucus carota 2 1 2
18 Centaurea cyanus ( albăstrea ) 0 0,5 0
19 Xanthium spinosum ( ghimpe , spin) 0 0,8 0
20 Dipsacus laciniatus ( varga ciobanului, spin 0 0,3 0
ARBUȘTI 4 0
1 înalt )
Rosa canina (măceș) 0 1 0
2 Rubus caesius (mur) 0 1 0
3 Crateagus momogyna ( păducel ) 0 1 0
4 Robinia pseudoacacia ( salcâm) 0 1 0
Total valoare pastorală 100 262,9
Valoare pastorală – 52,6
Apreciere VP - mijlocie
Trupurile de pajiște analizate din UAT Tătăruși sunt poziționate pe un relief deluros,
accidentat parțial, unde întâlnim sporadic specii de arbuști, din speciile Rosa canina, Rubus
caesius, Crataegus mono gyna și Robinia pseudoacacia .
Pe aceste pajisti, speciile edificatoare sunt Festuca valesiaca și Poa pratensis.
Gramineele au o acoperire totala de 66,%, leguminoasele 8,7%, speciile din alte familii
botanice reprezintă 21,3%, iar arborii și arbuștii 4 %. Din analiza compozitiei floristice
reiese un număr foarte ridicat de specii, respectiv 39, din care 9 de graminee, 6 de
leguminoase, 4 specii de arbusti si 20 de specii din alte familii botanice.
Valoarea pastorală calculată pentru pajistile din UAT Tătăruși este de 52,6%, ceea
ce indica o valoare agronomică mijlocie a acestora.
5.2. Obiective social - economice și ecologice
Realizarea prezentului plan de amenajament pastorale prezintă urmatoarele obiective
social –economice:
1. Asigurarea și sporirea capacității de pășunat a pajiștilor cuprinse în amenajament;
Pagina 62
Acesta este obiectivul principal al amenajamentelor pastorale pe care dorim să îl
implementăm , deoarece în momentul actual nu se asigură masa verde necesară pe timpul
perioadei de pășunat pentru efectivele de animale existențe în UAT Tătăruși.
Deasemenea, se dorește o creștere cantitativă și calitativă a producției de iarbă, pentru
ca implicit să sporească și efectivele de animale care să poată fi întreținute pe pajiște, precum
și creșterea cantităților de produse obținute de la animale .
Acest obiectiv major se poate realiză prin menținerea covorului ierbos compus din
specii furajere valoroase, prin supraânsămânțare cu specii furajere valoroase, precum și prin
aplicarea tuturor măsurilor de întreținere și exploatare a pajiștilor care au drep scop principal
sporirea capacității productive a pajiștilor.
2. Asigurarea rolului de protecție antierozionala pentru terenurile în pantă
Protecția antierozională este o măsură extrem de importantă pentru că se menajează
solul de efectele destructive produse de precipitații prin dislocarea solului fertil, transportul
acestuia către firul de vale, unde produce colmatări de drumuri, șosele, case, sau acumulări de
ape, inundații uneori catastrofale, iar în același timp plantele furajere din pajiștile aflate pe
versanți suferă de secetă, astfel producția de iarbă este serios diminuată. În același timp din
cauza eroziunii solului , plantele furajere valoroase dispar din componența covorului ierbos,
se reduce producția de iarbă, apăr buruieni și plante furajere nevaloroase, precum și
fenomene de eroziune în adîncime care scot din cultură suprafețe însemnate.
Existența unui covor ierbos bine încheiat, dar și productiv, conduce la o bună protecție
antierozionala, reține apa din precipitații pe versanți, se evită inundațiile și se asigură
producții zootehnice însemnate.
3. Menținerea speciilor furajere valoroase în componența covorului ierbos
Având în vedere faptul că pajiștile luate în studiu, sunt amplasate într-o zonă de
silvostepă, este necesar ca să executăm toate lucrările de îngrijire și întreținere dar și cele de
fertilizare și exploatare, toate în ansamblu, au drept scop menținerea în componența covorului
ierbos a speciilor furajere valoroase, acestea asigură producția superioară cantitativ și
calitativ.
5.3. Stabilirea categoriilor de folosință a pajiștilor
Pajiștile din proprietatea UAT Tătăruși au fost exploatate până în prezent sub formă
de pășune. Propunerea pentru viitor în cadrul AMENAJAMENTULUI PASTORAL, va fi tot
pășune, exploatarea făcându-se prin pășunat cu animalele.
Pagina 63
Se vor excepta, parția, de la exploatarea prin pășunat suprafețele care se vor
supraînsămânța, care se recomanda a nu fi pășunate un ciclu de vegetație, cu scopul de a se
reface țelină iar plantele noi introduse în sol să se dezvolte nestingherit
În cadrul UAT Tătăruși există și pajiști aparținând persoanelor fizice. Acestea se
exploatează mixt, fâneață și pășune, după prima coasă fiind introduce pe aceste suprafețe
animale din diverse specii.
5.4. Fundamentarea amenajamentului pastoral
Scopul principal pentru care se implementează amenajamentul pastoral, este aplicarea
soluțiilor tehnice și tehnologice , care să asigure gospodărirea rațională a suprafețelor de
pajiști din teritoriul UAT Tătăruși.
În prezentul proiect, se vor prezenta detaliat toate măsurile care vor fi aplicate în
cadrul amenajamentului pastoral, cu scopul creșterii producției cantitative și calitative al
pajiștilor și al menținerii eficienței economice a exploatării pajiștei. Totodată aceste măsuri
respectă ,,CODUL DE BUNE PRACTICI AGRICOLE, ANGAJAMENTELE DE AGROMEDIU‖ și sunt în concordanță cu coditiile pedo-climatice ale arealului unde se află
amplasate pajiștile.
Selectăm din lucrările ce trebuie să fie executate pe pajiști:
--combaterea buruienilor ;
--aplicarea îngrășămintelor organice prin târlire;
--aplicarea îngrășămintelor chimice ;
--supraînsămânțarea;
--defrișarea vegetației lemnoase;
--asigurarea apei de adăpat prin amenajări specific.
Factorii limitativi ai producției actuale și cauzele degradării pajiștilor:
--temperatură foarte ridicată a aerului, în special în lunile iulie și august;
--perioade de secetă extinse în lunile iulie, august, septembrie;
-- supraîncărcare cu animale ;
--prezență vegetație arbustiferă (tufăriș, puieți);
--invazie de diferite buruieni ;
-- elemente fertilizante de natură organică foarte reduse;
--lipsă lucrărilor minime de întreținere (grăpare, cosire resturi neconsumate pe pășuni, etc.);
--pășunat nerațional, inclusiv pe vreme umedă dar și iarna, în afară sezonului de pășunat ;
Pagina 64
--staționare îndelungată în târle ;
--circulația haotică a animalelor etc. .
Aplicarea tuturor măsurilor enumerate mai sus poate conduce la sporirea cantitativă a
producției de iarbă /hă. de la 6-7 to/ha până la 12 -15 t/ha. Un alt avantaj este apariția în
covorul ierbos a speciilor furajere valoroase care elimină golurile din cultură, sporesc
producția de iarbă și cresc semnificativ valoarea furajeră a ierbii, crescând asttfel și
palatabilitatea furajului (crește procentul de consum al furajului de pe pajiște).
Precizăm că prin aplicarea tuturor acestor măsuri rezultă o pajiște naturală productivă,
de calitate superioară cu o țelină densă, elastică, aceasta reducând simțitor eroziunea areolară
(de suprafață).
Literatura de specialitate precizează că aplicarea unei singure erori –pășunatul
nerațional, inclusiv pe vreme umedă și în afara perioadei de pășunat, reduce producția de
masă verde cu 5,5to/ha. Animalele vor selecta plantele furajere valoroase, le retează în mod
repetat, acestea pentru că regenerează de 10-12 ori pe parcursul unui an, se vor epuiza iar în
perioadele secetoase vor dispărea din cultură, iar în locul lor vor apărea buruienile,goluri,
care favorizează eroziunea solului .
5.4.1. Durata sezonului de pășunat
Momentul începerii pășunatului rațional se face când:
a) înălțimea covorului ierbos este de 8-15 cm pe pajiștile naturale și 15-20 cm pe pajiștile
semănate;
b) înălțimea apexului, respectiv conul de creștere al spicului la graminee este de 6-10 cm;
c) producția de masă verde, denumită în continuare MV, ajunge la 3-5 t/ha pe pajiștile
naturale și 5-7,5 t/ha pe pajiștile semănate sau echivalent în substanță uscată 0,6-1 t/ha și 11,5 t/ha SU;
d) după 20 aprilie.
Durata sezonului de pășunat este determinată în primul rând de durata perioadei de
vegetație care este legată mai mult de perioadele de secetă la câmpie și deal și de temperaturi
scăzute pentru zona de munte astfel:
a) câmpie: 190-210 zile la irigat (aprilie - octombrie) sau 100 -150 zile la neirigat;
b) dealuri: 140-180 de zile (mai - septembrie);
c) munte: 60-100 de zile (iunie-septembrie);
d) subalpin: 90-150 de zile (iunie-august).
Pagina 65
Încetarea pășunatului se face cu 3-4 săptămâni (20-30 de zile) înainte de apariția
înghețurilor permanente la sol.
5.4.2. Numărul ciclurilor de pășunat
Ciclul este intervalul de timp în care iarba de pe aceeași parcelă de exploatare, odată
pășunată, se regenerează și devine din nou bună pentru pășunat.
Numărul ciclurilor de pășunat este în funcție de condițiile climatice și staționale de
sol, de compoziția floristică și de capacitatea de regenerare a pajiștilor.
Pentru condițiile din Tătăruși estimăm ca pentru trupurile de pajiște de câmpie să fie
4-5 cicluri de pășunat iar pentru pajiștile poziționate pe deal 3- 4 cicluri pe an.
5.4.3. Fânețele
Pășunile din proprietatea UAT Tătăruși se exploatează numai prin pășunat.
5.4.4. Capacitatea de pășunat
Stabilirea capacității de pășunat se va face prin împărțirea producției totale de masă
verde cu rația necesară unei unități vită mare (UVM).
Se recomandă 65 kg masă verde/zi/cap pentru 1 UVM, din care consumate efectiv 50
kg/cap/zi. Conversia în UVM a speciilor de animale domestice este redată în tabelul 5.1
întocmit conform legislației în vigoare.
Tabelul 5.1
Stabilirea capacității de pășunat
Coeficientul de
Categoria de animale Capete/ UVM
conversie
Tauri, vaci și alte bovine de mai mult de 2
1,0 1,0
ani, ecvidee de mai mult de 6 luni
Bovine între 6 luni și 2 ani 0,6 1,6
Bovine de mai puțin de 6 luni 0,4 2,5
Ovine 0,15 6,6
Caprine 0,15 6,6
Dacă nu se calculează capacitatea de pășunat și se repartizează un număr mai mare de
animale decât capacitatea pășunii de a le întreține, se produce supraîncărcarea pășunii. În
această situație animalele nu beneficiază de cantitatea de iarbă necesară funcțiilor vitale ale
organismului și realizării producției, speciile valoroase sunt consumate excesiv și prea jos, iar
cu timpul dispar, înrăutățindu-se astfel compoziția floristică a pașunii. De asemenea, solul se
bătătorește puternic, se distruge țelina, iar pe terenurile în pantă se declamânșează procesele
de eroziune. În cazul repartizării unui număr mai mic de animale pe unitatea de suprafață, are
Pagina 66
loc supraîncărcarea pășunii. În această situație, în afara faptului că nu se valorifică integral
producția pășunii, are loc un pășunat selectiv, consumânduse numai speciile valoroase, care
cu timpul dispar, iar speciile nevaloroase, neconsumate formează semințe și se răspândesc
excesiv, înrăutățindu-se compoziția floristică a pășunii.
Capacitatea de pășunat se poate determină după mai multe relații. Redăm una dintre
ele:
Cp = (UVM/ha); în care:
Cp- capacitatea de pășunat; Pr- producția reală a pășunii; G- necesarul de masă verde pentru 1
U.V.M. pe durata sezonului de pășunat, care se determină înmulțind necesarul zilnic de masă
verde pentru o U.V.M. cu durata perioadei de pășunat
Deoarece capacitatea de pășunat este o noțiune destul de relativă, întrucât producția
pășunii nu este constatată în cursul perioadei de vegetație, în timp ce necesarul de iarbă este
constant, rezultatul obținut prin calcul se diminuează cu până la 30%. Astfel, efectivul de
animale stabilit pentru pășunat, când producția pășunii va fi mai mică. În caz contrar se
suplimentează rația animalelor cu alte furaje în perioadele deficitare. De asemenea, la primul
ciclu de pășunat apare un surplus de iarbă, care se cosește și se conservă prin uscare sau
însilozare.
Se poate realiza o oarecare uniformizare a producției de iarbă pe cicluri, prin
fertilizarea pășunii după un anumit sistem și prin irigare, acolo unde există această
posibilitate.
CAPITOLUL VI
ORGANIZAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA, DOTAREA ȘI FOLOSIREA
PAJIȘTILOR
6.1. Lucrări de repunere în valoare a suprafețelor de pajiști
Pajiștile de origine primară cu vegetație naturală (stepă, silvostepă, subalpine, alpine,
etc.) și cele de origine secundară cu vegetație seminaturală rezultată după defrișarea
pădurilor, cu utilizarea lor ca pășune, fâneață sau mixt, sunt răspândite de la țărmul mării,
Delta și Lunca Dunării până pe cele mai înalte culmi ale lanțului Carpatin, pe un ecart de
peste 2500 m, au o diversitate de condiții staționale și o mulțime de metode și mijloace de
îmbunătățire cu mult mai complicate decât restul culturilor din agricultură.
Pagina 67
Pentru reușita acțiunii de îmbunătățire a unei pajiști se vor face în prealabil, dacă este
cazul, lucrări preliminare de combatere a eroziunii solului și alunecări de teren, eliminarea
excesului de umiditate, combaterea vegetației lemnoase și ierboase dăunătoare, distrugerea
mușuroaielor, nivelarea terenului, corectarea reacției extreme a solului, etc.
Primii pași de urmat
Oricare posesor privat sau obștesc de pajiște înainte de alegerea metodelor,
mijloacelor și materialelor necesare îmbunătățirii covorului ierbos a unei pajiști, va trebui să
cunoască:
- zona fizico-geografică și bioclimatică, substratul geologic în care găsește pajiștea
respectivă;
- condiții orografice (pantă, înclinație,expoziție) și hidrologice (pâraie, râuri, lacuri, izvoare,
etc.);
- grosimea stratului de sol cu prezența sau absența rocilor dure la suprafață sau pe profil,
până la 25-30 cm;
- tipul de pajiște dominant, stadiul de degradare a covorului ierbos, invazia cu vegetație
dăunătoare ierboasă și lemnoasă, mușuroaie dacă există, etc.
În funcție de aceste caracteristici se aleg în continuare metodele generale de
îmbunătățire care pot fi de 3 feluri:
1. Metode de suprafață cu menținerea covorului ierbos existent și ameliorarea lui prin
amendare, fertilizare, irigare, etc.;
2. Metode intermediare de menținere parțială a covorului ierbos și însămânțarea golurilor
rămase după lucrări de curățire, nivelare, etc. sau îndesirea uniformă prim supraînsămânțare
cu specii semănate din afară a covorului natural rărit și altele.
Metoda de îmbunătățire aleasă a pajiștii va fi în funcție de conditiile zonei,
posibilitățile de îmbunătățire a covorului ierbos și de creșterea producției.
Lucrări generale obligatorii de punere în valoare a pajiștilor
Pajiștile permanente reprezintă o importantă sursă pentru asigurarea hranei
animalelor, cu condiția aplicării măsurilor de îmbunătățire, paralel cu folosirea lor rațională.
Una din trăsăturile principale ale pajiștilor permanente este capacitatea de a produce furaje,
chiar fără intervenția directă a omului.
Degradarea pajiștilor este determinată de schimbările care au loc în condițiile de viață
ale plantelor și în structura vegetației. Când aceste schimbări sunt însoțite de scăderea
producției sau înrăutățirea calității ei, se consideră, din punct de vedere economic, că pajiștea
se degradează.
Pagina 68
Printre cauzele care au generat și generează diferitele fenomene care înrăutățesc
condițiile de viață ale plantelor, unele sunt legate de factorii naturali, iar altele de factori de
ordin gospodăresc, în care omul și animalele au un rol hotărâtor. Printre factorii naturali care
au acționat și acționează în procesul de degradare al pajiștilor, regimul de umiditate și hrană
reprezintă un rol principal
Textul este prea lung pentru a fi afișat integral. Deschide fișierul pentru restul paginilor.