Document
Ghid pentru accesul publicului la informații de mediu 2024
Fișierul original pe site-ul primăriei
PDF · 480 KB · modificat pe site: 27.08.2024
Pagina sursă
Cum citez acest document
Document din 18.07.2024, „Ghid pentru accesul publicului la informații de mediu 2024”, Comuna Strunga, jud. Iași. Sursa: http://www.primaria-strunga.ro/wp-content/uploads/2017/03/Ghid-pentru-accesul-publicului-la-informații-de-mediu-2024.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/iasi/strunga/73503-ghid-pentru-accesul-publicului-la-informatii-de-mediu-2024, 07.11.2026)
Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)
Pagina 1
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Ghid din 18 iulie 2024
Ghidul autorităților publice pentru accesul publicului la
informația de mediu, din 18.07.2024
În vigoare de la 05 august 2024
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 765 din 05 august 2024. Formă
aplicabilă la 14 august 2024.
Prezentul ghid reprezintă un instrument destinat autorităților publice pentru
îndrumarea funcționarilor publici implicați în procesul de solicitare a informației
de mediu cu privire la aplicarea unitară și eficientă a prevederilor Convenției
Aarhus.
Convenția Comisiei Economice Europene a Organizației Națiunilor Unite
privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și
accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția Aarhus) a fost deschisă
spre semnare la data de 25 iunie 1998 în cadrul celei de-a patra Conferințe
Ministeriale "Mediu pentru Europa". Convenția a fost semnată de 39 de state,
în prezent fiind ratificată de 48 de state. România a ratificat Convenția Aarhus
prin Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la
informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în
probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, intrată în vigoare la
data de 11 iulie 2000.
Scopul acestui ghid este acela de a asigura o informare corectă a
instituțiilor și autorităților publice în ceea ce privește drepturile și obligațiile
reglementate de Convenția Aarhus, ghidul având rolul de a facilita accesul la
noțiunile de bază ale Convenției Aarhus în cazul soluționării cererilor de
informații de mediu, în conformitate cu prevederile art. 4 al Convenției Aarhus.
Acesta este destinat atenționării autorităților publice care gestionează solicitări
privind informația de mediu cu privire la informațiile de interes public, accesul
la informația de mediu și informația clasificată, în special în ceea ce privește
calificarea informației drept secret de serviciu.
Prezentul ghid este de natură să ofere exemple relevante din practică în
vederea modalității de aplicare a dispozițiilor Convenției Aarhus, în special
referitor la art. 2 pct. 3 care reglementează definiția informației de mediu și la
art. 4 pct. 3 și 4, care reglementează excepțiile de la furnizarea informației de
mediu solicitate de către un membru al publicului.
Pentru interpretarea corectă a dispozițiilor convenției, prezentul ghid are la
bază Ghidul privind implementarea Convenției Aarhus1, elaborat de către
Secretariatul Convenției Aarhus, precum și prevederile naționale și cele ale
Uniunii Europene care preiau dispozițiile convenției, dar și jurisprudența
relevantă în materie.
1
Pagina 2
1
Ghidul poate fi consultat pe pagina web
https://www.unece.org/fileadmin/DAM/env/pp/Publications/Aarhus_Implement
ation_Guide_interactive_eng.pdf sau pe pagina web
http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/6_Aarhus_Implementation_G
uide_interactive_eng.pdf.
Care este obiectivul Convenției Aarhus?
Art. 1 din Convenția Aarhus prevede faptul că fiecare parte la convenție
este obligată să garanteze drepturile privind accesul la informație, participarea
publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, pentru
a contribui la protejarea drepturilor oricărei persoane din generațiile actuale și
viitoare de a trăi într-un mediu adecvat pentru sănătatea și bunăstarea
acestora. Convenția Aarhus evidențiază legătura dintre drepturile privind
mediul și drepturile omului, subliniind faptul că dezvoltarea durabilă poate fi
susținută doar prin implicarea tuturor factorilor interesați și prin întărirea
interacțiunii dintre public și autoritățile publice de la orice nivel.
În vederea atingerii acestor obiective, Convenția Aarhus se sprijină pe trei
piloni:
- asigurarea unui acces mai larg al publicului la informațiile de mediu
deținute de către autoritățile publice;
- asigurarea participării publicului la luarea deciziilor de mediu;
- extinderea accesului la justiție în probleme de mediu în cauze privind
încălcarea dreptului de acces la informațiile de mediu, precum și a dreptului
de participare la luarea deciziilor.
Întrucât pilonii Convenției Aarhus presupun implicarea unei game largi de
instituții și autorități publice, este necesar să se asigure compatibilitatea între
măsurile legislative și alte măsuri de punere în aplicare a Convenției, pe de o
parte, și conduita acestor instituții și autorități implicate în implementarea
acestora, pe de altă parte.
De ce acces la informația de mediu?
Accesul la informația de mediu reprezintă primul dintre pilonii Convenției
Aarhus, fiind în mod potrivit reglementat cu prioritate, din moment ce
participarea publicului în procesul de luare a deciziilor depinde în mod evident
de accesul la informație de către membrii publicului. Cu toate acestea,
publicul poate solicita informații de mediu pentru o serie de motive, și nu doar
pentru a participa la procesul decizional, acest principiu fiind consacrat nu
doar la nivel internațional și la nivelul legislației Uniunii Europene, dar și prin
reglementările de la nivel național într-o serie de acte normative, spre
exemplu, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes
public, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr.
878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, cu modificările
și completările ulterioare, Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr.
1.182/2002 pentru aprobarea Metodologiei de gestionare și furnizare a
informației privind mediul, deținută de autoritățile publice pentru protecția
mediului.
2
Pagina 3
Accesul publicului la informație, în sens general, se bucură de recunoaștere
ca drept fundamental al omului, prin reglementarea acestuia la nivelul unor
serii de instrumente internaționale. Spre exemplu, art. 10 al Convenției
Europene a Drepturilor Omului subliniază faptul că libertatea de opinie și
libertatea de a primi informații sunt incluse în libertatea de exprimare.
Pilonul privind accesul la informație se sprijină pe două componente: pasivă
și activă. Prima parte (pasivă) se referă la dreptul publicului de a solicita
autorităților publice disponibilizarea informației de mediu și obligația acestora
din urmă de a furniza informația ca răspuns la respectiva cerere, fiind
reglementată de art. 4 din Convenția Aarhus. Cea de-a doua parte (activă) se
referă la dreptul membrilor publicului de a avea acces la informații de mediu și
obligația autorităților publice de a disemina informația de interes public în lipsa
unei solicitări exprese în acest sens, fiind reglementată de art. 5 din Convenția
Aarhus.
La nivel național, potrivit art. 1 din Legea nr. 544/2001, cu modificările și
completările ulterioare, accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice
informații de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale
relațiilor dintre persoane și autoritățile publice. De asemenea, potrivit art. 1
alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările
ulterioare, diseminarea progresivă și punerea la dispoziția publicului a
informației privind mediul au ca scop realizarea celei mai largi posibile și
sistematice accesibilități și diseminări ale acestei informații.
Ce înseamnă autoritate publică în sensul reglementat de Convenția
Aarhus?
Definirea noțiunii de "autoritate publică" este foarte importantă pentru
atingerea scopului Convenției Aarhus și este divizată în patru categorii, astfel
încât să asigure o reglementare cât mai largă:
a) guvern la nivel național, regional sau la alt nivel;
Termenul de "guvern" include agenții, instituții, departamente, organisme
etc. cu putere politică de la orice nivel geografic și administrativ. Este
important de menționat faptul că aceste entități nu sunt doar autorități de
mediu, fiind irelevante domeniul lor de activitate sau responsabilitățile pe care
le dețin. În acest sens, toate autoritățile publice, indiferent de funcțiile pe care
le exercită, pot fi incluse în acest paragraf.
b) persoane fizice sau juridice care îndeplinesc funcții administrative publice
conform legislației naționale, inclusiv sarcini specifice, activități sau servicii în
legătură cu mediul;
c) orice altă persoană fizică sau juridică având responsabilități ori funcții
publice sau care asigură servicii publice în legătură cu mediul sub controlul
unui organism sau al unei persoane care se înscrie în prevederile
subpunctelor a) sau b);
Având în vedere dispoziția 2 a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii
Europene (CJUE) C-279/12 Fish Legal și Emily Shirley v. Information
Commissioner și alții, întreprinderile care furnizează servicii publice în
legătură cu mediul se află sub controlul unui organ sau al unei persoane
3
Pagina 4
menționate la art. 2 pct. 2 lit. (a) sau (b) din Directiva 2003/4/CE2, astfel încât
ar trebui calificate drept "autorități publice" în temeiul art. 2 pct. 2 lit. (c) din
această directivă, dacă aceste întreprinderi nu stabilesc în mod cu adevărat
autonom felul în care furnizează aceste servicii, întrucât o autoritate publică
aflată sub incidența art. 2 pct. 2 lit. (a) sau (b) din directiva menționată este în
măsură să influențeze în mod decisiv acțiunea întreprinderilor menționate în
domeniul mediului.
2
Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28
ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de
abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului.
d) instituțiile oricărei organizații de integrare economică regională și care
este parte la convenție.
Organizațiile de integrare economică regionale sunt definite în cuprinsul
Convenției Aarhus ca reprezentând entități constituite din state suverane
membre ale Comisiei Economice pentru Europa, cărora acestea le-au
transferat competența în probleme reglementate de Convenția Aarhus,
inclusiv competența de a încheia tratate internaționale privind aceste
probleme. Singura organizație de acest tip este Uniunea Europeană, parte la
Convenția Aarhus pe care a supus-o aprobării la data de 17 februarie 2005.
Instituțiile Uniunii Europene, precum: Parlamentul European, Consiliul Uniunii
Europene, Comisia Europeană, Comitetul Economic și Social, Comitetul
Regiunilor, Banca Europeană de Investiții, organele, oficiile și agențiile Uniunii
Europene reprezintă autorități publice în sensul definit de art. 2 alin. (2) al
Convenției Aarhus.
Cu titlu de exemplu, la nivel național, autoritățile a căror activitate
interferează cu cea a autorităților pentru protecția mediului identificate sunt:
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și autoritățile din subordine, Ministerul
Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (și primării), Administrația
Națională Apele Române, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Energiei,
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Sănătății, Ministerul
Culturii, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autoritatea Națională de
Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a
Dioxidului de Carbon, Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive,
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Institutul Național
pentru Sănătate Publică, Administrația Fluvială a Dunării de Jos, Ministerul
Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor, Ministrul
Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Justiției.
Această listă nu este de natură să excludă posibilitatea ca orice altă
autoritate publică să colecteze și să proceseze informații de mediu.
CJUE oferă clarificări în ceea ce privește exceptarea instituțiilor sau
organismelor, atunci când acestea acționează în calitate de organ judiciar sau
legislativ. Astfel, potrivit Cauzei CJUE C-515/11 Deutsche Umwelthilfe eV v.
Bundesrepublik Deutschland, posibilitatea ca organismele sau instituțiile care
4
Pagina 5
acționează în baza capacităților lor legislative să nu trebuiască să acorde
acces la informațiile deținute referitoare la mediu nu se poate aplica
ministerelor atunci când elaborează și adoptă dispoziții normative care sunt de
rang inferior unei legi.
Ce reprezintă informația de mediu?
Convenția recunoaște importanța integrării considerentelor de mediu în
luarea deciziilor de la nivel guvernamental, precum și necesitatea ca
autoritățile publice să dețină informații de mediu exacte, complete și
actualizate.
Convenția Aarhus nu își propune să definească sintagma "informație de
mediu" într-un mod exhaustiv, lăsând la dispoziția autorităților publice un
anumit grad de interpretare, ci oferă, în cuprinsul art. 2 pct. 3, o definiție largă
construită pe trei categorii de domenii:
a) starea elementelor de mediu, precum aerul și atmosfera, apa, solul,
pământul, peisajul și zonele naturale, diversitatea biologică și componentele
sale, inclusiv organismele modificate genetic și interacțiunea dintre aceste
elemente;
b) factori, precum: substanțele, energia, zgomotul și radiația și activitățile ori
măsurile, inclusiv măsurile administrative, acordurile de mediu, politicile,
legislația, planurile și programele care afectează sau pot afecta elementele de
mediu amintite la subpunctul a), analizele cost-beneficiu sau alte analize și
prognoze economice folosite în luarea deciziei de mediu;
c) starea sănătății și siguranței umane, condițiile de viață umană, zonele
culturale și construcțiile și modul în care acestea sunt sau pot fi afectate de
starea elementelor de mediu ori de factori, activitățile sau măsurile cuprinse în
subpunctul b). Autoritățile publice naționale nu trebuie să restrângă domeniul
de interpretare a noțiunii sintagmei "informație de mediu". Informația de mediu
se poate prezenta în orice formă: scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub
orice formă materială.
Definiția nu include organisme sau instituții care acționează ca autorități
judecătorești sau legislative. Această excepție se aplică nu numai
parlamentelor naționale și instanțelor de judecată, dar și organismelor de la
nivel executiv, doar pentru acele situații când acționează în îndeplinirea
funcțiilor legislative sau judiciare. Cu toate acestea, autoritățile care
acționează în îndeplinirea unor astfel de atribuții pot asigura în mod voluntar
accesul la informațiile care fac obiectul unor astfel de proceduri, fără a fi
considerată ca reprezentând o încălcare a prevederilor Convenției Aarhus.
O situație în care autoritățile publice din România nu au încadrat în mod
corect anumite informații solicitate în definiția privind "informația de mediu" a
fost analizată, spre exemplu, în cazul ACCC/C/2012/693 al Comitetului de
Conformare al Convenției Aarhus. Autoritățile publice în cauză au refuzat
accesul la informațiile solicitate, motivând că acestea nu se încadrează în
cuprinsul definiției "informației de mediu" din art. 2 pct. 3 din Convenția
Aarhus. Mai exact, argumentele refuzului au fost acelea că certificatul de
descărcare de sarcină arheologică și documentația pe care se fundamentează
5
Pagina 6
acesta, inclusiv studiul arheologic, nu pot fi considerate ca reprezentând
"informații de mediu" în scopul definit de Convenția Aarhus. De asemenea, a
fost afirmat în mod eronat de către autoritățile publice din România faptul că
nici licențele de minerit și alte informații referitoare la minerit solicitate în
cauză nu reprezintă informații de mediu. Cu toate acestea, pe baza analizei și
interpretării Comitetului de Conformare, toate aceste documente se
încadrează în definiția "informației de mediu".
3
Document ECE/MP.PP/C.1/2015/10 care poate fi găsit la următorul link:
https://unece.org/fileadmin/DAM/env/pp/compliance/CC51/ece.mp.pp.c.1.2015.10_ advance_edited.pdf.
Comitetul reamintește faptul că definiția "informației de mediu" din
Convenția Aarhus include, printre altele, orice informație sub orice formă
materială privind "zonele culturale și construcțiile și modul în care acestea
sunt sau ar putea fi afectate de starea elementelor de mediu". Prin urmare,
studiul arheologic conține informații despre starea siturilor culturale și a
structurilor construite (în cauză, ruine romane), care pot fi afectate de activități
sau măsuri, inclusiv de măsuri administrative. De exemplu, certificatul de
descărcare de sarcină arheologică reprezintă informație de mediu în sensul
art. 2, pct. 3, deoarece este o măsură administrativă care afectează sau poate
afecta starea elementelor de mediu (de exemplu, solul, pământul, peisajul și
zonele naturale). Comitetul consideră că definiția informației de mediu este
suficient de largă pentru a include un studiu arheologic.
Jurisprudența CJUE aduce, de asemenea, clarificări cu privire la ceea ce
poate constitui informație de mediu, în sensul Convenției Aarhus. Spre
exemplu, Hotărârea CJUE în Cauza C-321/96 Wilhelm Mecklenburg v. Kreis
Pinneberg - Der Landrat, paragrafele 19-21, arată că noțiunea de "informație
de mediu" are o semnificație largă. Noțiunea "măsuri administrative" este dată
ca exemplu și nu constituie decât o ilustrare a "activităților" sau a "măsurilor"
vizate de definiția "informației de mediu". Pentru a fi informație de mediu este
suficient ca o poziție a autorității să constituie un act care poate afecta sau
proteja starea unuia dintre elementele de mediu.
De asemenea, în Hotărârea CJUE în Cauza C-233/00 Comisia Europeană
v. Franța, CJUE arată că modul de formulare a definiției "informației de
mediu", în particular, utilizarea în cadrul definiției a termenilor "orice
informație", face ca domeniul de aplicare să fie unul larg. Sub această definiție
intră toate informațiile care privesc starea mediului, activitățile sau măsurile de
natură să îl afecteze, activitățile sau măsurile destinate protecției mediului,
fără ca această enumerare să cuprindă vreo indicație de natură să îi restrângă
sfera. Totodată, la paragraful 47, CJUE arată că "informația de mediu trebuie
înțeleasă ca incluzând documentele care nu sunt legate de exercitarea unui
serviciu public".
În ceea ce privește informațiile prezentate în cadrul unei proceduri naționale
de autorizare, acestea sunt incluse în categoria informațiilor de mediu,
conform paragrafului 60, alin. 1) din Hotărârea CJUE în Cauza C-266/09
6
Pagina 7
Stichting Natuur en Milieu și alții v. College voor de toelating van
gewasbeschermingsmiddelen en biociden.
Cine poate solicita informații de mediu?
Informația de mediu poate fi solicitată de orice persoană fizică sau juridică,
iar în conformitate cu reglementările de la nivel național și cu practica în
domeniu, de orice organizație, asociație sau grupurile acestora, inclusiv
entitățile lipsite de personalitate juridică, fără a fi necesar să justifice sau să
demonstreze un interes specific. Accesul la informația de mediu trebuie
asigurat categoriilor de persoane enumerate anterior, indiferent de cetățenie,
naționalitate, domiciliu sau rezidență.
Ce reprezintă o cerere privind informații de mediu?
O cerere privind informația de mediu poate reprezenta orice comunicare din
partea unui membru al publicului către o autoritate națională prin care solicită
astfel de informații.
Convenția nu face distincție în ceea ce privește forma pe care această
cerere trebuie să o aibă, acest lucru reprezentând faptul că orice solicitare,
scrisă sau orală, va fi considerată valabilă. Cu toate acestea, un conținut cât
mai clar al cererii este de natură să evite întârzieri din partea autorităților
publice în formularea unui răspuns, în special în situațiile în care nu se
deduce la o primă verificare relevanța pentru mediu a informațiilor solicitate.
Convenția nu stabilește criterii de formă sau fond în ceea ce privește astfel
de cereri prin care se solicită informații de mediu, însă reglementează ca fiind
justificat refuzul furnizării acesteia atunci când cererea este vizibil
nerezonabilă sau este formulată într-o manieră prea generală.
Este necesară justificarea unui interes în cererea de solicitare a unei
informații privind mediul?
Autoritățile publice au obligația de a da curs cererilor privind furnizarea
informațiilor de mediu, inclusiv cu respectarea prevederilor legislației
naționale, și de a pune la dispoziția solicitantului copii ale documentației care
conține și cuprinde informațiile de mediu solicitate, fără a fi necesară
justificarea unui interes.
Autoritățile publice nu trebuie să impună condiții în ceea ce privește
existența unui interes din partea solicitantului informației de mediu, iar, prin
urmare, refuzul furnizării unor astfel de informații de către autoritatea publică
în cauză pe motivul inexistenței unui astfel de interes sau a unui motiv privind
această solicitare nu este permisă sub prevederile convenției.
Sub ce formă trebuie furnizată informația de mediu de către
autoritățile publice?
Ca regulă, autoritățile publice trebuie să furnizeze informațiile de mediu în
forma solicitată de către membrii publicului (pe suport hârtie, în formă
electronică, material video, înregistrări audio etc.).
Convenția Aarhus prevede, însă, și excepții în ceea ce privește
disponibilizarea de către autoritatea publică în cauză a informației de mediu în
forma solicitată de către un membru al publicului, respectiv:
7
Pagina 8
(i) este mai rezonabil pentru autoritatea publică să ofere informația cerută
sub altă formă, situație în care trebuie arătate motivele pentru care informația
nu poate fi făcută disponibilă în forma solicitată.
Din perspectiva acestei excepții, pot exista o serie de beneficii pentru
autoritatea publică aflată în posesia informației solicitate într-o altă formă
decât cea specificată de către solicitant. Spre exemplu, dacă autoritatea
publică deține informația în formă electronică, iar un membru al publicului
solicită informația în formă scrisă, pe suport hârtie, disponibilizarea informației
de către autoritatea publică se va putea face mult mai rapid în forma deja
deținută de către aceasta, respectiv cu un cost mai redus sau fără costuri.
(ii) informația este deja disponibilă publicului sub o altă formă - din
perspectiva acestei excepții trebuie menționat faptul că autoritatea publică
trebuie să ofere informația deja existentă într-o altă formă, în situația în care
aceasta nu îi este ușor accesibilă membrului publicului solicitant. Prin urmare,
este necesar ca informația să fie deja ușor accesibilă, iar forma în care
aceasta se regăsește să fie echivalentă din punct de vedere funcțional cu cea
solicitată (de exemplu, nu doar un rezumat).
În cât timp trebuie disponibilizată informația de mediu de către
autoritățile publice?
Ca regulă, informația de mediu solicitată de către un membru al publicului
va fi disponibilizată de către autoritatea publică în cel mai scurt timp posibil și
cel mai târziu la o lună după ce cererea a fost înaintată.
"În cel mai scurt timp posibil" - practica în ceea ce privește acest termen
poate să difere în funcție de modalitatea în care fiecare autoritate publică este
organizată, însă, în termeni generali, acesta trebuie înțeles ca reprezentând
un termen de câteva zile de la data înaintării cererii către autoritatea publică în
cauză.
Prin excepție, în cazul în care volumul și complexitatea informației solicitate
justifică prelungirea perioadei menționate anterior, informația poate fi
disponibilizată cel mai târziu la două luni de la data solicitării. În acest din
urmă caz, solicitantul trebuie să fie informat de către autoritatea publică
despre prelungirea termenului, dar și despre motivele care au determinat
această prelungire. În acest sens, pot fi stabilite criterii în ceea ce privește
calificarea informației solicitate ca prezentând un anumit grad de complexitate
sau prezentând un volum care justifică prelungirea termenului cu până la două
luni. Legislația națională în vigoare completează prevederile Convenției
Aarhus în ceea ce privește prelungirea termenului de răspuns cu până la două
luni, stabilind termene în care autoritățile publice trebuie să se încadreze în
ceea ce privește justificarea prelungirii termenului de răspuns. În acest sens,
potrivit art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și
completările ulterioare, solicitantul trebuie informat cât mai curând posibil și
cel mai târziu înaintea expirării termenului de o lună, despre prelungirea
termenului de răspuns și motivele care stau la baza acestei prelungiri.
Convenția Aarhus nu definește în termeni clari momentul de la care încep
să curgă aceste termene, făcând referire doar la momentul "înaintării" cererii
8
Pagina 9
prin care se solicită informația de mediu de către un membru al publicului.
Prevederile Convenției Aarhus se completează astfel cu legislația națională în
vigoare. De exemplu, Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și
completările ulterioare, reglementează în art. 4. alin. (2) faptul că termenul
începe să curgă de la data primirii cererii de către autoritatea publică, mai
exact, de la data înregistrării acesteia.
Când poate fi refuzată o cerere privind informații de mediu de către o
autoritate publică?
Convenția Aarhus reglementează anumite situații în care o autoritate
publică poate refuza furnizarea unor informații de mediu solicitate de către un
membru al publicului. Prin urmare, refuzul din partea autorităților publice este
admis în următoarele cazuri:
1. autoritatea publică nu deține informația de mediu solicitată;
Informația deținută de către o autoritate publică nu trebuie să se limiteze la
informația generată sau care cade sub domeniul de competență al acesteia, ci
include și informația de mediu relevantă pentru funcțiile pe care le
îndeplinesc4. Totuși, în situația în care autoritatea publică nu deține informația
de mediu solicitată, aceasta are două posibilități:
4
În conformitate cu prevederile articolului 5 pct. 1 lit. a) din Convenția
Aarhus.
- poate să informeze, cât mai curând posibil, solicitantul cu privire la
autoritatea publică care este posibil să dețină informația respectivă; sau
- poate să transfere, cât mai curând posibil, cererea acelei autorități,
informând în același timp solicitantul cu privire la acesta5.
5
Un exemplu al unei astfel de situații în practica instanțelor judecătorești din
România este analizat în Decizia Civilă nr. 2.104/2012 a Curții de Apel
Constanța (http://www.rolii.ro/hotarari/589a1a1ae490098c0a000411).
La nivel național, Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și
completările ulterioare, stabilește un termen maxim de 15 zile de la data
primirii solicitării pentru a acționa potrivit prevederilor de mai sus.
Totuși, este important de menționat faptul că, în situația în care autoritatea
publică nu deține informația de mediu solicitată, aceasta nu are nicio obligație
de a o garanta, în temeiul Convenției Aarhus, deși aceasta ar reprezenta o
bună practică prin raportare la obiectivele acesteia.
2. cererea este vizibil nerezonabilă sau este formulată într-o manieră prea
generală;
Convenția Aarhus nu stabilește criterii pentru a considera o cerere "vizibil
nerezonabilă", însă această situație nu poate fi considerată ca referindu-se la
volumul și complexitatea cererii, întrucât astfel de caracteristici nu permit
decât, cel mult, o extindere a termenului de răspuns până la două luni de la
data înregistrării cererii, astfel cum a fost analizat anterior.
Autoritățile publice pot, de asemenea, refuza o cerere dacă aceasta este
formulată într-o manieră prea generală. Convenția Aarhus nu definește acest
9
Pagina 10
criteriu, însă un exemplu în acest sens ar putea fi solicitarea de către un
membru al publicului a oricărui document care face referire la o anumită
specie de animale. O astfel de solicitare poate fi considerată ca fiind mult prea
generală, caz în care autoritatea publică, luând în considerare prevederile de
la nivel național (mai restrictive în acest caz) are obligația de a cere
solicitantului informații suplimentare în vederea identificării informației și doar
în situația în care solicitantul nu a transmis aceste informații în termenul legal
prevăzut, autoritatea publică are dreptul de a refuza cererea. Convenția
Aarhus subliniază obligația statelor părți la convenție ca, prin oficialitățile și
prin autoritățile sale publice, să asiste și să îndrume publicul în scopul
asigurării accesului la informație.6 Procedând astfel, situații precum cele în
care o cerere este în mod vizibil nerezonabilă sau formulată într-o manieră
prea generală ar putea fi evitate.
6
Convenția Aarhus, art. 3, pct. 3.
Potrivit art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și
completările ulterioare, la primirea unei cereri generale, neclare sau care nu
permite identificarea informației solicitate, autoritatea publică cere explicații
solicitantului, cât mai curând posibil sau în maxim o lună de la data primirii
cererii. Totodată, autoritatea publică ajută solicitantul prin furnizarea de
informații cu privire la utilizarea registrelor publice care conțin informația
privind mediul deținută de acestea. Neprimirea în termen de două luni a unor
indicații suplimentare din partea solicitantului conduce la refuzul cererii de
informații de către autoritatea publică, pe motiv că cererea este formulată întro manieră prea generală.
3. cererea se referă la documente în curs de elaborare sau vizează sistemul
de comunicații interne al autorităților publice, în cazul în care o astfel de
excepție este reglementată de legislația națională sau de practica obișnuită,
cu luarea în considerare a interesului publicului în cazul unei asemenea
dezvăluiri.
Convenția Aarhus nu definește sintagma "documente în curs de elaborare".
Totuși, aceasta se referă la procesul de pregătire a informațiilor sau a
documentelor ce le conțin, iar nu la orice proces decizional pentru care
respectiva informație sau document au fost elaborate. Mai exact, o cerere
privind o informație de mediu în formă brută (spre exemplu, date colectate de
o stație de monitorizare a calității aerului) nu poate fi refuzată pe motivul că
este în curs de pregătire în vederea publicării după validare sau procesare.
Mai mult, existența documentelor care conțin informații de mediu în starea de
proiect (care nu sunt încă finalizate sau decizia la care se referă nu a fost încă
soluționată) nu justifică refuzul în sensul acestei prevederi, astfel că acestea
trebuie disponibilizate. Pentru interpretarea cât mai corectă a acestei
sintagme, dispozițiile Convenției Aarhus sunt de natură să clarifice acest
aspect, spre exemplu, în ceea ce privește participarea publicului în procesul
decizional unde anumite proiecte de documente trebuie să fie accesibile
pentru revizuirea publică: proiecte de documente precum autorizațiile,
10
Pagina 11
documentația privind evaluarea impactului asupra mediului, politicile,
programele, planurile și regulamentele disponibile pentru comentarii nu pot fi
considerate materiale în curs de elaborare, în sensul reglementat prin această
excepție.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr.
878/2005, cu modificările și completările ulterioare, în cazul solicitării unor
materiale în curs de realizare, autoritatea publică comunică solicitantului
denumirea autorității care realizează materialul și data estimativă a finalizării
acestuia. Cu titlu de exemplu, în cazul Comitetului de Conformare al
Convenției Aarhus, cu numărul ACCC/C/2010/517 referitor la România,
Comitetul a afirmat faptul că sintagma "documente în curs de elaborare" se
referă la procesul de pregătire a unei informații sau a unui document, și nu a
întregului proces de luare a deciziilor pentru al cărui scop a fost pregătită
respectiva informație sau respectivul document.
7
Document ECE/MP.PP/C.1/2014/12 care poate fi găsit la următorul link:
https://mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/7_ece_mp.pp_c.1_2014_12_e.pd
f
În ceea ce privește "sistemul de comunicații interne", opiniile și declarațiile
exprimate de autoritățile publice care acționează în calitate de entități
consultante în procesul de luare a deciziilor nu pot fi încadrate în cuprinsul
acestei excepții. Mai mult, odată ce o informație a fost disponibilizată de către
o autoritate publică unui terț, oricare ar fi acesta, nu poate fi invocat caracterul
de "comunicare internă" de către aceasta.
CJUE aduce o serie de precizări suplimentare cu privire la noțiunea de
comunicări interne în Hotărârea luată în Cauza C-619/19 Land BadenWurttemberg v. D.R., la paragraful 72. Această noțiune "include toate
informațiile care circulă în cadrul unei autorități publice și care, la data cererii
de acces, nu au părăsit sfera internă a acestei autorități, eventual după
primirea lor de către autoritatea menționată și în măsura în care nu au fost
sau nu ar fi trebuit să fie puse la dispoziția publicului anterior acestei primiri."
Aplicabilitatea excepției de la dreptul de acces la informațiile despre mediu
pentru comunicările interne ale unei autorități publice nu este limitată în timp.
Cu toate acestea, respectiva excepție se poate aplica doar în perioada în care
protecția informațiilor solicitate este justificată.
Care sunt motivele de refuz al unei cereri privind informația de mediu
în funcție de efectul pe care dezvăluirea o poate avea?
O cerere privind furnizarea unei informații de mediu poate fi refuzată în
anumite situații, dacă dezvăluirea acesteia ar putea avea efecte negative
asupra altor informații, drepturi, interese, aspecte. Este important de precizat
faptul că în oricare dintre cazurile enumerate, satisfacerea interesului public
prin divulgare trebuie analizată în comparație cu interesul satisfăcut prin
păstrarea confidențialității.
1. Confidențialitatea procedurilor autorităților publice, în cazul în care o
astfel de confidențialitate este prevăzută de legislația națională
11
Pagina 12
Convenția Aarhus nu definește sintagma de "proceduri ale autorităților
publice", însă aceasta poate fi interpretată ca referindu-se la proceduri privind
funcționarea internă a autorităților publice, și nu la deliberările acestor
autorități în domeniul lor de competență. Din acest punct de vedere,
autoritățile publice nu au dreptul de a decide în mod unilateral caracterul
confidențial al unei proceduri pentru a îngrădi accesul la informația de mediu,
ci este necesar ca legislația națională în domeniu să definească și să
stabilească anumite criterii pentru determinarea caracterului confidențial.
2. Relațiile internaționale, siguranța națională sau securitatea publică
În situația în care furnizarea informației de mediu solicitate ar avea un efect
negativ asupra relațiilor internaționale, siguranței naționale sau securității
publice, autoritățile publice trebuie să analizeze dacă, prin furnizarea
informațiilor de mediu solicitate este afectat unul dintre aceste elemente, pe
care Convenția Aarhus nu le definește.
3. Cursul justiției, dreptul persoanei de a beneficia de o judecată dreaptă
sau dreptul unei autorități publice de a conduce o anchetă de natură penală
sau disciplinară
"Cursul justiției" se referă la proceduri înregistrate în fața unei instanțe de
judecată și aflate în curs de soluționare și care sunt susceptibile de a fi
prejudiciate prin divulgarea informațiilor solicitate.
Dreptul la un proces echitabil reprezintă un drept fundamental, consacrat
atât la nivel internațional (de exemplu, Convenția Europeană a Drepturilor
Omului8), cât și la nivelul Uniunii Europene (de exemplu, prin Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene9) și la nivel național (prin dispoziții
constituționale10 și prin alte norme juridice). În situația în care divulgarea unor
informații de mediu solicitate de către un membru al publicului ar afecta
negativ exercitarea acestui drept, autoritatea publică în cauză o poate refuza.
Această prevedere trebuie interpretată în contextul normelor referitoare la
drepturile persoanei acuzate.
8
Convenția Europeană a Drepturilor Omului - art. 6.
9
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - art. 47.
10
Constituția României - art. 21.
Autoritățile publice pot refuza divulgarea unei informații de mediu ca urmare
a unei solicitări în acest sens, dacă aceasta ar afecta desfășurarea unei
anchete de natură penală sau disciplinară. Este de remarcat faptul că atât
dispozițiile convenției, cât și dispozițiile din legislația națională nu includ toate
tipurile de anchete. Spre exemplu, anchetele de natură civilă sau
administrativă nu sunt acoperite de această excepție.
4. Confidențialitatea informațiilor comerciale și industriale, în cazul în care
aceasta este prevăzută de lege pentru a proteja un interes economic legitim.
În acest context, informația privind emisiile care sunt semnificative pentru
protecția mediului va fi făcută publică
12
Pagina 13
Această excepție de la divulgarea unor informații de mediu are scopul de a
proteja anumite interese economice legitime, atât ale unor entități private, cât
și ale unor entități publice sau chiar ale statului.
Pentru a fi aplicabilă această dispoziție, permițând autorităților publice să
refuze o solicitare de informații, este necesar ca legislația națională să
reglementeze în mod expres semnificația și tipurile de secrete comerciale sau
industriale. Mai mult, confidențialitatea trebuie să fie de natură să protejeze un
interes economic legitim. Spre exemplu, o companie cu capital de stat care
deține monopol va putea cu greu să invoce confidențialitatea informațiilor
comerciale, din moment ce în piață nu există competitori care ar putea
beneficia de avantaje prin accesul la informațiile în cauză.
Totodată, conform art. 12 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 544/2001, cu
modificările și completările ulterioare, refuzul unei cereri de informații privind
activitățile comerciale sau financiare este justificat atunci când divulgarea
informațiilor aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială,
precum și principiului concurenței loiale, potrivit legii.
Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările
și completările ulterioare, art. 15, definește o serie de termeni importanți
pentru determinarea caracterului confidențial al unor informații, astfel:
• informații clasificate - informațiile, datele, documentele de interes pentru
securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor
care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie
să fie protejate;
• informații secrete de stat - informațiile care privesc securitatea națională,
prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării.
Informațiilor din această categorie li se atribuie următoarele niveluri de
secretizare:
- strict secret de importanță deosebită - informațiile a căror divulgare
neautorizată este de natură să producă daune de o gravitate excepțională
securității naționale;
- strict secrete - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să
producă daune grave securității naționale;
- secrete - informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să
producă daune securității naționale.
• informații secret de serviciu - informațiile a căror divulgare este de natură
să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Orice informații privind emisiile semnificative pentru protecția mediului vor fi
făcute publice, indiferent de cantitatea emisiilor în cauză. Din acest punct de
vedere, autoritățile publice nu au dreptul de a refuza o cerere de informații
care se referă la emisiile în mediu, invocând una dintre excepțiile
reglementate de Convenția Aarhus. Acest aspect este reflectat și în Hotărârea
Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările ulterioare, la art. 12
alin. (4).
Conform Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European și al Consiliului
privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării), prin
13
Pagina 14
"emisie" se înțelege "evacuarea directă sau indirectă de substanțe, vibrații,
căldură sau zgomot din surse punctiforme sau difuze dintr-o instalație în aer,
apă sau sol." În mod similar, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005
privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
265/2006, cu modificările și completările ulterioare, definește noțiunea de
"emisie" ca reprezentând "evacuarea directă ori indirectă, din surse punctuale
sau difuze, de substanțe, vibrații, radiații electromagnetice și ionizate, căldură
ori de zgomot în aer, apă sau sol."
CJUE prezintă clarificări în ceea ce privește noțiunea "date privind emisiile
în mediu" prin Hotărârea CJUE în Cauza C-442/14 Bayer CropScience and
Stiching de Bijenstichting v. College voor de toelating van
gewasbeschermingsmiddelen en biociden. Potrivit paragrafului 71, noțiunea
de "emisii în mediu" nu se limitează la cele care provin de la anumite instalații
industriale. De asemenea, conform paragrafului 72, limitarea la emisii din
instalații industriale este contrară modului de redactare a art. 4 pct. 4 teza
întâi, lit. (d) din Convenția Aarhus care prevede că informațiile privind emisiile
poluante relevante pentru protecția mediului trebuie dezvăluite. Așadar,
informațiile privind emisii care provin din alte surse decât instalațiile
industriale, precum cele care rezultă din aplicarea de produse fitosanitare sau
biodestructive, sunt tot atât de relevante pentru protecția mediului precum
informațiile referitoare la emisiile de origine industrială. De asemenea,
conform paragrafului 75 din Hotărârea CJUE în Cauza C-442/14, nu este
necesar nici să se distingă noțiunea de "emisii în mediu" de noțiunile
"deversări" și "tipuri de diseminare", nici să se limiteze această noțiune la
emisiile acoperite de Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale, cu excepția
tipurilor de diseminare în mediu de produse sau de substanțe care provin din
alte surse decât instalații industriale. Totodată, potrivit paragrafului 79, "emisii
în mediu" sunt și emisiile care sunt efectiv eliberate în mediu în cursul aplicării
produsului sau a substanței în cauză, precum și emisiile previzibile ale
acestora în mediu în condiții normale sau realiste de utilizare,
corespunzătoare celor pentru care a fost acordată autorizația de introducere
pe piață a produsului în cauză și care prevalează în zona în care produsul
respectiv este destinat a fi utilizat. Aceeași hotărâre CJUE, paragraful 103,
arată că noțiunea de "date privind emisiile în mediu" include și precizările
privind natura, compoziția, cantitatea, data și locul "emisiilor în mediu",
precum și datele referitoare la efectele emisiilor menționate asupra mediului
pe termen mai mult sau mai puțin lung, indiferent dacă datele respective
rezultă din studii realizate în tot sau în parte pe teren, din studii realizate în
laborator sau din studii privind translocațiile.
În Hotărârea CJUE luată în Cauza C-71/10 Office of Communications v.
Information Commissioner, CJUE arată că o autoritate publică care deține
informații despre mediu sau astfel de informații sunt deținute în numele său,
poate, în cadrul evaluării comparative a intereselor publice servite de
dezvăluire în raport cu interesele servite de refuzul dezvăluirii, în scopul
14
Pagina 15
aprecierii unei cereri vizând punerea acestor informații la dispoziția unei
persoane fizice sau juridice, să țină seama în mod cumulativ de mai multe
motive de refuz prevăzute de această dispoziție.
5. Drepturile de proprietate intelectuală
Dreptul de proprietate intelectuală include drepturile de autor (referitoare la
artă, literatură, muzică etc.), brevetele (idei sau invenții), mărcile comerciale
(simboluri, denumiri), secretul comercial, bazele de date, desenele și modele
industriale.
Autoritățile publice au dreptul de a refuza furnizarea unor informații de
mediu ca urmare a unei solicitări pe motivul protecției dreptului de proprietate
intelectuală atât timp cât acest refuz este întemeiat și justificat.
Spre exemplu, în cazul Comitetului de Conformare al Convenției Aarhus
numărul ACCC/C/2005/1511 referitor la România, comitetul a examinat
problema legalității calificării de către o autoritate publică a studiului privind
evaluarea impactului asupra mediului ca reprezentând proprietatea autorului
studiului. Comitetul a concluzionat faptul că studiile privind evaluarea
impactului asupra mediului sunt pregătite în scopul întocmirii dosarului public
în cadrul procedurii administrative și pe baza lui se emite acordul de mediu,
adică un act administrativ care se încadrează în definiția informației de mediu,
deoarece reprezintă o măsură administrativă12. Din această perspectivă,
autorul studiului nu are dreptul de a îngrădi accesul la informațiile cuprinse în
studiu, invocând argumente bazate pe dreptul de proprietate intelectuală.
11
Document ECE/MP.PP/2008/5/Add.7 care poate fi găsit la următorul link:
https://unece.org/fileadmin/DAM/env/documents/2008/pp/mop3/ece_mp_pp_2
008_5_add_7_e.pdf
12
Art. 2, pct. 3 lit. b) din Convenția Aarhus.
Mai mult, în cazul Comitetului de Conformare al Convenției Aarhus numărul
ACCC/C/2012/6913 referitor la România, comitetul a punctat faptul că accesul
la un studiu arheologic nu poate fi refuzat pe motivul că acesta ar reprezenta
proprietatea intelectuală a arheologului care a efectuat studiul, mai ales că
acest studiu stă la baza emiterii certificatului de descărcare de sarcină
arheologică. Din acest punct de vedere, un studiu arheologic trebuie tratat în
mod similar cu studiile privind evaluarea impactului asupra mediului.
13
Ibid, p. 1.
6. Confidențialitatea unor date personale și/sau a unor dosare aparținând
unei persoane fizice, atunci când această persoană nu a consimțit la
publicarea informațiilor, în cazul în care o astfel de confidențialitate este
prevăzută de legislația națională
Autoritățile publice trebuie să se asigure că prin furnizarea informațiilor de
mediu solicitate normele privind protecția datelor cu caracter personal nu sunt
încălcate și, prin urmare, drepturile care sunt protejate prin aceste norme nu
sunt încălcate. Excepția nu vizează persoane juridice, precum companii sau
15
Pagina 16
organizații, însă are scopul de a proteja documente care conțin date ale
angajaților acestora, istoricul salarial, istoricul medical.
Autoritățile publice din România sunt obligate să respecte nu doar legislația
națională în vigoare referitoare la protecția datelor cu caracter personal, dar și
normele juridice ale Uniunii Europene. Așadar, conform art. 14 din Hotărârea
Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile
publice trebuie să țină cont de prevederile Regulamentului nr. 679/2016
privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu
caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a
Directivei 95/46/CE.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 37/2015, arată că accesul
publicului la informațiile de interes public trebuie permis, cu anonimizarea
informațiilor cu privire la datele cu caracter personal prezente în cuprinsul
aceluiași document, indiferent de suportul, de forma sau de modul de
exprimare a informațiilor.
Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate de Completul pentru
delegarea unor chestiuni de drept, reprezintă izvor de drept în sistemul juridic
național și, prin urmare, au caracter obligatoriu. De exemplu, potrivit art. 521
alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, dezlegarea dată problemelor de
drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al
României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data
pronunțării deciziei."
7. Interesele unei terțe părți care a oferit informația cerută fără ca acea parte
să fie pusă sub/sau să existe posibilitatea punerii sale sub o obligație legală
de a face astfel, în situația în care această parte nu a consimțit la publicarea
materialului
Excepția este menită să încurajeze fluxul voluntar de informații de la
persoane private către autoritățile publice. Aceasta se aplică doar pentru
situații în care terțul a furnizat informația în cauză în mod voluntar unei
autorități publice și pentru care nu a consimțit la publicarea acesteia. Spre
exemplu, dacă terțul a fost constrâns să furnizeze aceste informații prin
mijloace legale, această situație nu îndeplinește condițiile pentru a fi calificată
drept excepție sub acest subpunct.
8. Mediul la care se referă informația, cum ar fi locurile de cuibărit ale
speciilor rare
Autoritățile publice pot refuza furnizarea unor informații de mediu ca urmare
a unei solicitări în acest sens din partea unui membru al publicului în situația
în care acestea ar afecta în mod negativ mediul. Scopul acestei excepții îl
reprezintă acela de a oferi statului în discuție, prin autoritățile sale publice,
posibilitatea de a proteja, spre exemplu, anumite situri, precum locații pentru
reproducerea speciilor rare.
Cum trebuie să procedeze autoritățile publice în situația unei solicitări
de informații care prezintă caracter confidențial?
16
Pagina 17
În ceea ce privește confidențialitatea unora dintre informațiile solicitate,
Convenția Aarhus reglementează obligația pentru autoritatea publică căreia ia fost înaintată o astfel de cerere să separe informația confidențială de cea
neconfidențială atunci când dă curs unei cereri privind solicitarea unei
informații de mediu, fără a aduce un prejudiciu confidențialității informației
exceptate. Mai exact, autoritățile publice trebuie să pună la dispoziția
publicului solicitant acea parte a informației de mediu care poate fi divulgată și
care nu prezintă caracter confidențial, atunci când este posibil acest lucru.
În practică, autoritatea publică trebuie să anonimizeze din cuprinsul
documentului informațiile care au caracter confidențial și, prin urmare, nu pot fi
divulgate membrilor publicului. Limitarea accesului publicului la informațiile
clasificate nu poate fi interpretată ca reprezentând îngrădirea accesului la
informațiile de mediu.
De exemplu, în cazul Comitetului de Conformare al Convenției Aarhus
numărul ACCC/C/2012/6914 referitor la România, Comitetul a constatat
încălcarea dispozițiilor Convenției Aarhus prin refuzul de a furniza informații
privind licențele de minerit pe motivul că dezvăluirea acestora ar afecta
confidențialitatea informațiilor comerciale și industriale, din două motive:
14
Ibid, p. 1.
- nu a fost separată informația confidențială de cea neconfidențială;
- nu au fost aduse la cunoștința solicitantului motivele refuzului - autoritatea
publică nu a oferit niciun răspuns solicitantului.
Referitor la divulgarea unor informații care fac obiectul unei proceduri în
constatarea neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru (procedura de
infringement), CJUE prezintă clarificări în Hotărârea CJUE în Cauza C514/11P și C-605/11P Liga para a Protecçăo da Natureza (LPN) și Republica
Finlandei v. Comisia Europeană și alții. Potrivit paragrafului 63, o divulgare a
documentelor aferente unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor
în faza precontencioasă a acesteia ar fi susceptibilă să modifice natura
procedurii, deoarece pot fi și mai dificile inițierea procesului de negociere și
obținerea unui acord între comisie și statul membru vizat prin care să se pună
capăt neîndeplinirii obligațiilor imputate, în scopul de a se permite respectarea
dreptului Uniunii și evitarea unei acțiuni în justiție. De asemenea, potrivit
paragrafului 65, se poate prezuma că divulgarea documentelor aferente unei
proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în faza precontencioasă a
acesteia riscă să modifice caracterul acestei proceduri, precum și să modifice
derularea acesteia și că, prin urmare, această divulgare ar putea aduce
atingere protecției obiectivelor activităților de anchetă. Totodată, conform
paragrafului 66, această prezumție generală nu exclude posibilitatea de a
demonstra că un anumit document solicitat de public nu face obiectul acestei
prezumții sau că există un interes public superior care justifică divulgarea sa.
Cum trebuie interpretate aceste excepții de către autoritățile publice?
Motivele de refuz reglementate de Convenția Aarhus trebuie interpretate în
mod restrictiv, luându-se în considerare satisfacerea interesului membrilor
17
Pagina 18
publicului prin divulgarea informațiilor, pe de o parte, și posibilitatea ca
informația solicitată să fie legată de emisiile de mediu, pe de altă parte. Faptul
că o informație de mediu solicitată cade sub una dintre categoriile de excepții
menționate anterior nu este suficient pentru a justifica invocarea excepției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă una dintre instanțele
internaționale care au analizat în mai multe ocazii exercițiul punerii în balanță
a satisfacerii interesului publicului prin divulgarea informațiilor și refuzul
divulgării pe motivul încadrării în una dintre excepțiile prevăzute de Convenția
Aarhus. De exemplu, în Hotărârea CEDO în Cauza McGinley și Egan v.
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Curtea a analizat relevanța
art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în justificarea divulgării
unor informații, articol care se referă la dreptul la respectarea vieții private și
de familie. Prin urmare, în cauză, faptul că expunerea la un nivel mare de
radiații a fost ascunsă, având, în același timp, un efect serios și de lungă
durată asupra sănătății umane, este justificat pentru a nu crea o stare de
neliniște asupra populației. Curtea consideră că, din moment ce documentele
care conțin informații ar putea fi esențiale pentru solicitanți în determinarea
nivelului de radiații la care există posibilitatea de a fi fost expuși și ar putea
contribui la asigurarea populației în acest sens, aceștia au un interes sub art.
8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru a obține acces la
aceste informații. Curtea a dispus faptul că în situațiile în care un guvern
național desfășoară activități periculoase precum cele care implică radiații și
care ar putea avea consecințe negative asupra sănătății persoanelor implicate
în respectivele activități, respectarea vieții private în temeiul art. 8 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune stabilirea unei proceduri
eficiente și accesibile care să le permită acestor persoane să caute toate
informațiile relevante.
Mai mult, în Hotărârea CEDO în Cauza Tașkin și alții v. Turcia, nr.
46117/99, paragraful 113, s-a dispus faptul că art. 8 din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului este aplicabil și în situația în care poluarea mediului
afectează bunăstarea indivizilor în așa manieră încât este afectată și viața
privată și de familie, fără ca sănătatea acestora să fie în mod serios pusă întrun pericol. Același raționament se aplică și în situația în care efectele
periculoase ale unei activități la care indivizii pot fi expuși au fost determinate
ca urmare a procedurii evaluării impactului asupra mediului într-o manieră
care stabilește o legătură suficientă cu viața privată și de familie reglementate
de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Și în jurisprudența Uniunii Europene a fost analizată cu mai multe ocazii
modalitatea în care ar putea fi interpretată punerea în balanță a interesului
public superior și refuzul divulgării unor informații. Un exemplu în acest sens
este paragraful 92 din Hotărârea în Cauza T-306/12 Darius Nicolai Spirlea și
Mihaela Spirelea v. Comisia Europeană, unde a fost dispus faptul că
expunerea unor considerații de ordin pur general nu pot fi suficiente pentru a
demonstra că un interes public superior primează în raport cu motivele care
justifică refuzul divulgării documentelor.
18
Pagina 19
Punerea în balanță a interesului publicului va trebui analizată de la caz la
caz pentru a determina dacă una dintre aceste excepții este aplicabilă. Acest
aspect este evidențiat și de paragraful 59 din Hotărârea CJUE în Cauza C266/09 Stichting Natuur en Milieu și alții v. College voor de toelating van
gewasbeschermingsmiddelen en biociden, care arată că o comparare a
interesului public servit de divulgarea unei informații despre mediu și a
interesului particular servit de refuzul divulgării trebuie realizată în fiecare caz
în parte, prezentat autorităților competente, chiar și atunci când legiuitorul
național stabilește printr-o dispoziție cu caracter general criterii care să
permită o înlesnire a acestei evaluări comparative a intereselor aflate în joc.
Autoritățile publice trebuie să specifice în mod expres modul în care a luat
în considerare satisfacerea interesului publicului prin divulgarea informațiilor.
Din acest punct de vedere, un indicator relevant în punerea în balanță a celor
două planuri este reprezentat de sănătatea umană. Atunci când activitățile în
desfășurare produc efecte negative grave asupra sănătății umane, ca o bună
practică ar trebui prezumat faptul că prevalează interesul superior al
publicului. De exemplu, în cazul instalațiilor de creștere intensivă a păsărilor
de curte și a porcinelor, mirosul poate reprezenta o problemă importantă de
mediu care este de natură să afecteze sănătatea populației care locuiește în
vecinătatea acestor ferme.
De exemplu, Regulamentul (CE) nr. 1.367/2006 al Parlamentului European
și al Consiliului privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare
a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informații,
participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul
mediului prezumă existența unui interes public superior atunci când furnizarea
informațiilor se referă la emisiile în mediu.
Totodată, potrivit paragrafului 39 din Hotărârea în Cauza T-264/04 WWFEPO v. Consiliul Uniunii Europene a Tribunalului de Primă Instanță, pentru ca
aceste excepții să fie aplicabile, riscul de a aduce o atingere interesului public
trebuie să fie suficient de previzibil, iar nu pur ipotetic.
În ce mod autoritatea publică trebuie să răspundă solicitantului în
situația unui refuz?
Refuzul unei solicitări va fi făcut în scris, dacă solicitarea a fost făcută în
scris sau dacă solicitantul cere acest lucru. În oricare dintre cazuri, un refuz va
cuprinde motivele acestuia și va oferi informații cu privire la procedura de
recurs reglementată de Convenția Aarhus.
Ca și în cazul disponibilizării informațiilor de mediu solicitate de către un
membru al publicului, și refuzul trebuie transmis cât mai curând posibil, dar nu
mai târziu de o lună de la data înaintării cererii, cu excepția situației în care
complexitatea informației justifică o prelungire a acestei perioade până la
două luni de la data înaintării cererii.
De asemenea, solicitantul trebuie informat despre orice prelungire a
transmiterii refuzului și despre motivele acesteia. Această obligație este
aplicabilă atât în ceea ce privește refuzul oral, cât și în ceea ce privește
refuzul scris. O justificare completă a motivelor de refuz este de natură să
19
Pagina 20
ofere solicitantului posibilitatea de a reformula și de a retrimite cererea.
Motivele de refuz pot include: determinarea faptului că informațiile solicitate se
încadrează în una dintre situațiile de excepție, însă ulterior punerii în balanță a
interesului public superior și a divulgării documentelor care cuprind informații
care se încadrează în una dintre aceste excepții; faptul că cererea a fost
formulată într-un mod prea general sau că autoritatea publică în cauză nu
deține informațiile solicitate și nu cunoaște nicio altă autoritate publică ce ar
putea deține acele informații.
Sunt percepute taxe pentru obținerea informațiilor de mediu
solicitate?
În anul 2009, prin art. VI, lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
70/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind taxe și
tarife cu caracter nefiscal, aprobată prin Legea nr. 8/2010, au fost abrogate
prevederile din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu modificările și
completările ulterioare, care se refereau la aplicarea de tarife de către
autoritățile publice pentru copierea documentelor solicitate de public. Mai
exact, au fost abrogate art. 30 și 31 din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005, cu
modificările și completările ulterioare. Având în vedere eliminarea acestor
prevederi privind tarifele de copiere, nu se mai aplică anexa G la Metodologia
de gestionare și furnizare a informației privind mediul, deținută de autoritățile
publice pentru protecția mediului, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și
protecției mediului nr. 1.182/2002, anexă denumită "Tarife pentru
procesarea/copierea informației privind mediul furnizate la cerere de către
autoritățile publice pentru protecția mediului".
Cum poate fi contestat răspunsul autorităților publice la o solicitare
privind informații de mediu?
Orice membru al publicului care a înaintat o cerere prin care a solicitat o
informație de mediu și care consideră că cererea sa a fost respinsă
nejustificat, parțial sau în totalitate, a fost ignorată ori că a primit un răspuns
inadecvat din partea unei autorități publice se poate adresa cu o plângere
prealabilă conducătorului respectivei autorități publice, prin care să solicite
revizuirea actelor sau omisiunilor. De asemenea, Convenția Aarhus
reglementează și accesul solicitantului la o procedură de recurs în fața unei
instanțe de judecată sau a altui organism independent și imparțial prevăzut de
lege. În oricare dintre cazuri, scopul procedurii de recurs nu poate fi limitat
doar la aspecte substanțiale sau doar la aspecte procedurale, fiind obligatorie
analizarea ambelor planuri.
Convenția Aarhus nu condiționează accesul solicitantului la procedura de
recurs judiciară de parcurgerea mai întâi a procedurii administrative de
plângere prealabilă la conducătorul autorității publice căreia i-a fost făcută
solicitarea, însă nu o interzice în cazul în care un stat impune o astfel de
cerință. În România, cele două remedii sunt separate și nu interdependente.
Cu titlu de exemplu, în Decizia nr. 118/2010 a Curții de Apel Timișoara,
instanța a dispus faptul că dispozițiile din legislația națională care preiau
prevederile Convenției Aarhus15 reglementează "posibilitatea, iar nu obligația
20
Pagina 21
imperativă a formulării plângerii prealabile". Pe cale de consecință, sesizarea
instanței de contencios administrativ, spre exemplu, poate fi făcută
independent de îndeplinirea procedurii prealabile.
15
De exemplu, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și
completările ulterioare, respectiv art. 16 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr.
878/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Cu titlu de excepție, Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului
anumitor proiecte publice sau private asupra mediului prevede obligația pentru
persoanele care fac parte din public, astfel cum este definit de lege, de a se
adresa cu titlu preliminar autorității publice emitente a deciziei etapei de
încadrare sau autorității publice ierarhic superioare, după caz, solicitând
acesteia să revoce, în tot sau în parte, respectiva decizie. Solicitarea trebuie
înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoștința publicului
a respectivei decizii, iar autoritatea publică are obligația de a răspunde la
plângerea prealabilă tot în termen de 30 de zile de la data înregistrării
acesteia la respectiva autoritate publică. Procedura de soluționare a plângerii
prealabile în fața autorității publice emitente a deciziei trebuie să se
desfășoare cu celeritate, să fie echitabilă și corectă și să nu presupună costuri
pentru persoana interesată.
Convenția Aarhus analizează accesul la justiție în probleme de mediu pe
două planuri, mai exact cu privire la accesul publicului la informația de mediu
și cu privire la participarea publicului în procesul de luare a deciziilor privind
mediul. În ceea ce privește al doilea plan, Convenția Aarhus reglementează
faptul că membrilor publicului interesat trebuie să li se garanteze accesul la o
procedură de recurs în fața unei instanțe de judecată și/sau în fața unui alt
organism independent și imparțial stabilit de lege, cu scopul de a contesta
legitimitatea oricărei decizii, act sau omisiuni care face obiectul dispozițiilor
privind participarea publicului în procesul de luare a deciziilor de mediu. Spre
deosebire de accesul la justiție garantat publicului în ceea ce privește accesul
la informația de mediu, în acest caz, membrul publicului trebuie să
dovedească faptul că are un interes suficient sau faptul că îi este încălcat un
drept.
Cu titlu de exemplu, Legea nr. 292/2018 reglementează accesul la justiție al
oricărei persoane care face parte din publicul interesat sau care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. Acestea se pot adresa
instanței de contencios administrativ competente pentru a ataca actele,
deciziile sau omisiunile autorităților publice competente care fac obiectul
participării publicului la procesul de luare a deciziilor de mediu. Instanța de
contencios administrativ trebuie să decidă atât cu privire la aspectele
substanțiale, cât și cu privire la aspectele procedurale în ceea ce privește
participarea publicului la procesul de luare a deciziilor de mediu.
În ceea ce privește participarea publicului în timpul pregătirii planurilor,
programelor și politicilor legate de mediu, statele au obligația de a lua toate
măsurile practice adecvate și/sau vor promova prevederi în vederea
21
Pagina 22
participării publicului în procesul de pregătire a planurilor, programelor și
politicilor legate de mediu. Participarea publicului trebuie să se realizeze întrun mod transparent și onest, ulterior furnizării informației necesare. Publicul
potențial participant va trebui identificat de către autoritatea publică, luând în
considerare obiectivele Convenției Aarhus și ale legislației în vigoare care
preiau dispozițiile acesteia. Aceasta va trebui să depună toate diligențele
pentru asigurarea oportunităților necesare pentru participarea publicului în
timpul pregătirii politicilor legate de mediu.
Organizațiile nonguvernamentale care se încadrează în definiția specifică
din Convenția Aarhus referitoare la public sunt prezumate a avea un interes
suficient sau a li se încălca un drept al acestora, îndeplinind astfel condițiile
referitoare la capacitate. Explicații în acest sens sunt oferite de paragrafele
38, 39, 46 și 47 din Hotărârea CJUE în Cauza C-115/09 Bund fur Umwelt und
Naturschutz Deutschland, Landesverband Nordrhein Westfalen eV v.
Bezirksregierung Arnsberg.16
16
Referitor la accesul la căile de atac al organizațiilor nonguvernamentale
din domeniul mediului, Hotărârea CJUE în Cauza C-115/09 Bund fur Umwelt
und Naturschutz Deutschland, Landesverband Nordrhein Westfalen eV v.
Bezirksregierung Arnsberg stabilește următoarele:
Paragraful 38. În ceea ce privește condițiile de admisibilitate a căilor de
atac, se rețin două ipoteze: admisibilitatea unei căi de atac poate fi
subordonată unui "interes suficient" sau invocării de către reclamant a
"încălcării unui drept", în funcție de împrejurarea dacă legislația națională face
sau nu face apel la una sau la alta dintre aceste condiții.
Paragraful 39. În ceea ce privește căile de atac introduse de asociațiile de
protecție a mediului [...] se poate considera că acestea au fie un interes
suficient, fie drepturi care pot fi încălcate, în funcție de împrejurarea dacă
legislația națională face sau nu face apel la una sau la alta dintre aceste
condiții de admisibilitate.
Paragraful 46. Deși asociațiile respective trebuie să poată invoca aceleași
drepturi ca și particularii, ar fi contrar obiectivului de a asigura un acces amplu
la justiție publicului interesat, pe de o parte, precum și principiului efectivității,
pe de altă parte ca, la rândul lor asociațiile menționate să poată invoca
încălcarea unor norme care decurg din dreptul Uniunii în materie de mediu
numai pentru motivul că acestea protejează interese colective. Acest lucru lear lipsi în foarte mare măsură de posibilitatea de a realiza controlul respectării
normelor care decurg din acest drept, care, cel mai des, sunt orientate către
interesul general, iar nu numai către protecția intereselor particularilor priviți
individual.
Paragraful 47. Rezultă [...] că noțiunea "încălcarea unui drept" nu poate
depinde de condiții pe care le-ar putea îndeplini numai alte persoane fizice
sau juridice, precum, de exemplu, condiția de a se afla în vecinătatea mai
apropiată sau mai îndepărtată a unei instalații sau cea de a suporta într-un
mod sau în altul efectele funcționării acesteia.
22
Pagina 23
Sistemul procedurii administrative nu este de natură să înlocuiască
posibilitatea solicitantului de a se adresa unei instanțe de judecată, dar în
practică a fost demonstrat că această procedură prealabilă a fost de natură să
rezolve cu celeritate plângerea, evitând astfel procedurile judiciare. Prin
intermediul procedurii administrative prealabile, deciziile privind accesul la
informație pot fi analizate chiar de către autoritatea publică în discuție sau
printr-o procedură administrativă, acestea fiind mijloace mult mai accesibile și
mai rapide.
Convenția Aarhus pune accent pe necesitatea ca aceste mecanisme
(administrative sau judiciare) să nu presupună costuri împovărătoare,
respectiv să fie gratuite, acolo unde este posibil sau să nu fie prea scumpe.
Un litigiu în fața unei instanțe de judecată poate fi mai îndelungat și mai
costisitor, în condițiile în care accesul la informație este, în general, necesar
cât mai repede.
În situația în care solicitantul nu a primit un răspuns la plângerea depusă în
termenul legal stabilit, acesta poate depune o cerere în fața instanței de
contencios administrativ competentă pentru examinarea actelor sau
omisiunilor autorității publice respective. Mai mult, se poate adresa instanței
de contencios administrativ competente și terța persoană vătămată într-un
drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a furnizării de informații
privind mediul.
Plângerea prealabilă adresată conducătorului autorității publice în cauză se
soluționează în România în conformitate cu prevederile Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și este
scutită de taxe. Conform art. 7 alin. (1), solicitarea revocării, în tot sau în
parte, a actului administrativ individual se depune în termen de 30 de zile de
la data comunicării actului. Conform art. 8 alin. (1), persoana nemulțumită de
răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în
termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii poate sesiza instanța de
contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în tot sau în
parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru
daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios
administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim
al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare
a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni
administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau
interesului legitim.
Decizia finală luată în concordanță cu prevederile privind accesul la justiție
în probleme referitoare la accesul publicului la informația de mediu reprezintă
titlu executoriu și este obligatorie pentru autoritatea publică care deține
informația. Motivele trebuie să fie declarate în scris, cel puțin în cazul în care
informația este refuzată.
Prezentul ghid este destinat îndrumării și instruirii tuturor funcționarilor
publici care sunt implicați în procedura de furnizare a răspunsurilor la solicitări
de informație de mediu.
23