Document
Codul de bune practici agricole integral
Fișierul original pe site-ul primăriei
PDF · 5,4 MB · modificat pe site: 19.03.2024
Pagina sursă
Cum citez acest document
Document, „Codul de bune practici agricole integral”, Comuna Moșna, jud. Iași. Sursa: http://www.mosnaiasi.ro/wp-content/uploads/2024/03/Codul-de-bune-practici-agricole-integral.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/iasi/mosna/88504-codul-de-bune-practici-agricole-integral, 07.11.2026)
Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)
Pagina 1
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA
București
Codul de bune practici agricole pentru protecția apelor
împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole
Atenție: Codul de bune practici agricole a devenit voluntar pentru fermieri.
Programul de acțiune a rămas însă obligatoriu.
Se face astfel distincție între Cod - care include măsurile obligatorii care trebuie
respectate de către fermieri, dar si exemple de bune practici dincolo de măsurile
obligatorii, și Programul de acțiune, care include doar măsurile obligatorii. Ideea
acestei modificări este de a nu impune (ca obligatorii) acele exemple de bune practici
care depășesc normele cu privire la măsurile obligatorii și care nu ar putea fi puse în
aplicare cu ușurință de către toți fermierii.
1
Pagina 2
Codul de bune practici agricole pentru protecția apelor
împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole
1.Introducere. Cadrul legal. Codul de bune practici agricole și Programele de acțiune.
Una dintre cele mai importante resurse naturale o reprezintă apele dulci, care pe lângă utilizarea
ca sursă de apă potabilă, reprezintă un principal element economic și de recreere. Rețeaua de
râuri, lacuri și zone umede este parte integrantă a peisajului contribuind în mod semnificativ la
biodiversitate. Terenul agricol este intersectat de rețeaua hidrografică de suprafață, care drenează
în acesta și care împreună cu apele de adâncime (acvifere) pot fi vulnerabile la poluarea cu
nutrienți proveniți din surse agricole.
a) Surse de poluare
Poluarea din activități agricole poate fi provocată de surse punctuale (poluare punctiformă) sau
surse difuze (poluare difuză).
Poluarea punctiformă a unui corp de apă (de suprafață și/sau de adâncime) provine de la o
singură sursă de poluare, care poate fi bine localizată (ex.: conductă, clădire etc.).
Poluarea punctiformă din surse agricole poate fi provocată de:
Dejecții animale semilichide și lichide;
Gunoi de grajd sub formă solidă;
Efluenți din silozuri;
Ape uzate neepurate sau insuficient epurate necolectate;
Scurgeri din depozite de îngrășăminte chimice și organice.
Acestea ajungând direct în corpurile de apă pot duce la poluarea lor și pot afecta viața acvatică din
apele de suprafață făcându-le improprii și pentru utilizarea lor ca surse de apă potabilă.
Poluarea difuză apare atunci când nu poate fi identificată o singură sursă de deversare a
poluantului, poluarea corpurilor de apă realizându-se prin mai multe căi.
Activitățile agricole pot provoca probleme serioase din punctul de vedere al poluării difuze
a corpurilor de apă ca urmare a pierderilor de nutrienți (azot și fosfor) către corpurile de
apă de suprafață și/sau subterane.
Dejecțiile animale și resturile vegetale sunt surse potențiale pentru poluarea, în principal, cu
substanțe organice și nutrienți. Descompunerea celor mai mulți poluanți conduce la scăderea
oxigenului din apă amenințând supraviețuirea formelor de viață acvatică (plante, pești,
nevertebrate).
b) Efecte
Dejecțiile lichide, semi-lichide și solide din fermele de animale precum și efluenții din silozuri
conțin cantități mari de nutrienți. Pătrunderea în corpurile de apă chiar a unor cantități mici din
aceste substanțe poate avea consecințe grave asupra calității apei din corpul de apă respectiv și din
corpurile de apă conexe.
2
Pagina 3
Efectul principal al poluării cu nitrați al apelor de suprafață îl reprezintă eutrofizarea.
Eutrofizarea apelor de suprafață (dulci sau marine) este caracterizată prin creșterea accelerată a
algelor și a altor plante acvatice ca urmare a conținutului crescut de compuși ai azotului și
fosforului în apă. Ca rezultat al acestui proces, echilibrul organismelor acvatice se deteriorează
diminuând în acest mod calitatea apelor.
Printre efectele negative induse de concentrațiile mari de nutrienți în apă se pot aminti:
Explozia dezvoltării algelor, care poate avea efecte toxice, afectând sănătatea
oamenilor și animalelor;
Creșterea excesivă a plantelor acvatice care poate conduce la diminuarea cantității de
oxigen în apă având ca efect moartea peștilor;
Diminuarea limpezimii apei;
Pierderea biodiversității;
Diminuarea valorii economice și de utilizare a apelor (exemplu pentru pescuit și
turism);
Creșterea costurilor în instalațiile de tratare a apelor provocate de necesitatea
îndepărtării algelor, mirosurilor și toxinelor.
Efectul principal al poluării cu nitrați a apelor subterane este reprezentat de diminuarea
potabilității apei.
În România procentul populației care utilizează ca sursă de apă potabilă apa provenită din
acviferul freatic liber (apa din fântâni) este semnificativ.
Consumul de apă poluată cu nitrați determină apariția intoxicației acute la grupa de vârstă sugar
– copil mic (methemoglobinemia sau boala albastră a noului născut).
În cazul persoanelor adulte, consumul de apă contaminată cu nitrați
poate determina intoxicația cronică, asimptomatică de cele mai
multe ori, dar cu posibile efecte carcinogene, mutagene și
teratogene.
Femeile gravide expuse intoxicației cu nitrați pot prezenta avort
spontan în orice moment al evoluției sarcinii, sau pot da naștere
copiilor cu malformații, datorită efectului mutagen/teratogen.
Prin fierberea apei, nitrații nu sunt eliminați
c. Cadrul legislativ
Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de
stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, denumită în continuare „Directiva
Cadru Apă”, transpusă prin Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare
reprezintă principalul act normativ al cărui obiectiv principal este legat de calitatea apei, accentul
fiind pus pe atingerea stării «bune» de calitate a apelor.
Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva
poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, denumită în continuare „Directiva Nitrați”, a fost
transpusă în legislația națională prin Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea
Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse
agricole, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiective reducerea poluării apelor
cauzată de nitrații proveniți din agricultură și prevenirea acestui tip de poluare.
3
Pagina 4
În conformitate cu prevederile Directivei Nitrați, se elaborează:
- un Cod de Bune Practici Agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați
proveniți din surse agricole, pentru uzul fermierilor – ce poate fi pus în aplicare în mod
voluntar;
- un Program de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse
agricole care se aplică obligatoriu la nivel național.
1. Descrierea generală a principiilor de stabilire a zonelor vulnerabile la poluarea cu nitrați din
surse agricole
În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acțiune privind
protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole cu modificările și completările
ulterioare, criteriile utilizate pentru identificarea apelor afectate sau susceptibil să fie afectate de poluarea
cu nitrați din surse agricole sunt următoarele:
Dacă apele dulci de suprafață, utilizate sau care în perspectivă vor fi utilizate ca sursă de apă
potabilă, conțin sau sunt susceptibile să conțină concentrații de nitrați mai mari de 50 mg
NO3/l dacă nu se iau măsuri de protecție;
Apele subterane ce conțin sau sunt susceptibile să conțină concentrații de nitrați mai mari
decât limita maximă admisibilă de 50 mg/l, dacă nu se iau măsuri de protecție;
Apele dulci din lacurile naturale sau din alte surse de apă dulce (lacuri de acumulare, canale),
ape costiere și marine sunt eutrofe sau pot deveni eutrofe în viitorul apropiat, dacă nu se iau
măsuri de protecție.
Potrivit art. 3 alin. (5) din Directiva Nitrați, statele membre care hotărăsc să aplice la nivelul întregului
teritoriu un program de acțiune sunt scutite de a desemna zone vulnerabile la nitrați.
Având în vedere criteriile de protecție a apelor, inclusiv principiul prevenției, care se aplică la nivelul
Uniunii Europene în baza Directivei Nitrați (art. 1 prevede reducerea și prevenirea poluării cu nitrați) și
ținând seama de fenomenul de eutrofizare prezent la nivelul Mării Negre și de faptul că aproape toate
resursele naționale de apă drenează în Marea Neagră, s-a decis aplicarea unui program de acțiune pentru
protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole la nivelul întregului teritoriu al
României.
Aplicarea unui program de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse
agricole la nivelul întregului teritoriu al României, asigură îndeplinirea obiectivelor Directivei Nitrați
și constituie o excepție de la obligația desemnării/redesemnării zonelor vulnerabile la poluarea cu nitrați
din surse agricole. Astfel, nu au mai fost desemnate zone vulnerabile la nitrați.
Decizia Comisiei pentru aplicarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați
din surse agricole nr. 221983/GC/12.06.2013 privind aplicarea unui Program de acțiune la nivel național,
are ca obiectiv principal reducerea și prevenirea poluării apelor cu nitrați din surse agricole și a
eutrofizării apelor de suprafață în conformitate cu prevederile Directivei Nitrați și în contextul îndeplinirii
prevederilor Directivei Cadru Apă în ceea ce privește atingerea stării bune a tuturor apelor.
2. Îngrășămintele - sursă potențială de poluare a apei și solului
a) Principii generale privind dinamica îngrășămintelor în sol și transferul lor către mediul
acvatic (subteran și de suprafață)
În condițiile unei agriculturi moderne care trebuie să ofere cantități tot mai mari de produse
agricole, în condițiile creșterii demografice mondiale, dar și pentru producția ecologică, destinată
unui segment mult mai redus și mai selectiv de piață, o importanță majoră o reprezintă orientările
spre o agricultură durabilă.
4
Pagina 5
Stabilirea regimului de nutriție a plantelor constituie o prerogativă din perspectiva evaluării
dozelor de fertilizanți care să asigure un optim al nutriției și dezvoltării plantelor.
Un îngrășământ poate fi un produs natural sau de sinteză (chimic), de natură organică sau
/și minerală, simplu sau complex, care se aplică sub formă lichidă, semifluidă sau solidă în
sol, la suprafață, sau foliar în scopul sporirii fertilității solului și asigurării unei dezvoltări și
creșteri normale a plantelor.
O clasificare a produselor fertilizante este prezentată în Anexa 2.
Dacă îngrășămintele nu sunt folosite corespunzător, ținând cont de însușirile solului, gradul lui de
aprovizionare cu elemente nutritive, necesarul de nutrienți al plantelor și de recoltele prognozate,
acestea pot deveni surse importante de poluare a mediului înconjurător și în special a mediului
acvatic.
În ceea ce privește poluarea difuză cu nitrați a apelor, se delimitează trei surse principale de
poluare:
nitrați proveniți din mineralizarea deșeurilor și dejecțiilor menajere;
nitrați proveniți din mineralizarea produselor vegetale, a deșeurilor, reziduurilor și
apelor uzate provenite din sectorul zootehnic;
nitrați proveniți din îngrășăminte chimice.
Dinamica îngrășămintelor în sistemul sol-plantă-hidrosferă depinde în principal de regimul
precipitațiilor, de tipul de sol, de stratul cuprins între baza solului și apa freatică, de pantă și de
vegetație.
Transportul substanțelor conținute în îngrășăminte către apele de suprafață se face prin procesele
specifice de curgere a apei la suprafața solului – favorizate de pantă și de lipsa vegetației. În
general aceste procese apar la precipitații intense, topirea bruscă a zăpezii sau atunci când
conținutul de apă din sol este între capacitatea de câmp și saturație.
În cazul în care se aplică cantități de îngrășăminte mai mari decât necesarul plantei, există riscul
ca parte din acestea (în mod deosebit nitrații) să fie antrenate sub adâncimea frontului radicular și
îndreptate către acviferul freatic (în special în cazul solurilor nisipoase sau unde nivelul freatic
este ridicat).
Climatul caracterizat prin succesiuni de ani secetoși urmați de ani ploioși conduce, în anii
secetoși, la acumularea de nitrați în zona nesaturată dintre stratul radicular și acviferul freatic,
nitrați care sunt transferați apoi în freaticul liber în anii ploioși (efect de piston). În acest mod
pierderile anuale de nitrați, chiar dacă sunt mici în anii secetoși, pot conduce, prin acumulare, la
poluări mari ale acviferului freatic în anii cu precipitații excedentare.
b) Îngrășăminte chimice
Îngrășămintele chimice se remarcă prin concentrația mare a macronutrienților (substanței active)
și multiplele posibilități de combinare. Se pot produce sub diferite forme (solide, lichide clare sau
suspensii), sunt manipulate, în general, cu ușurință (exceptând azotatul de amoniu), iar
administrarea lor se poate face mecanizat cu mare precizie, atât cu mijloace terestre cât și aeriene.
Îngrășămintele cu azot prezintă o mare solubilitate și au calitatea de a asigura nutrienții necesari
plantelor într-o formă care să permită absorbția lor directă și ușoară. Un alt avantaj important al
5
Pagina 6
îngrășămintelor chimice este acela că permit asocierea și aplicarea lor împreună cu cele organice
sau îngrășămintele verzi.
Îngrășămintele cu fosfor prezintă solubilitate mult mai redusă (10-20 % în primul an de la
aplicare în cazul fosforului și 30-40 % pentru potasiu), acumulându-se în formațiunile minerale
coloidale ale solului, fiind apoi blocate sub formă de fosfați greu solubili de calciu, magneziu, fier
și aluminiu.
În conformitate cu legislația națională, în agricultura din România se utilizează numai
îngrășămintele cu marcajul (EC) produse în Uniunea Europeană, conform Regulamentului (CE)
nr. 2003/2003, al Parlamentului și al Consiliului din 13 octombrie 2003, privind îngrășămintele,
cu modificările și completările ulterioare, sau autorizate în România. Lista îngrășămintelor
comercializate și autorizate în România se află publicată pe site-ul http://www.icpa.ro, în
Registrul electronic al îngrășămintelor.
Disiparea nutrienților aplicați în sol în alte componente ale mediului (în mod special în mediul
acvatic) depinde de solubilitatea fiecărui tip de îngrășământ utilizat. Astfel, în marea lor
majoritate, îngrășămintele minerale cu azot sunt solubile aproape în totalitate în apa din sol, ceea
ce creează posibilitatea pierderilor de nitrați în anumite circumstanțe și concentrarea lor în timp în
apele subterane și de suprafață.
Fosfații prezintă solubilitate mult mai redusă, acumulându-se în fracțiunea minerală coloidală a
solului în care sunt reversibil adsorbiți. Cantitatea de fosfați solubilizată de către apa din sol este
în mare parte absorbită de către rădăcinile plantelor; cantitatea antrenată prin mișcarea apei în
straturile mai profunde ale solului este foarte redusă.
Cunoscând aceste particularități ale îngrășămintelor chimice (N și P) se poate aprecia că:
riscul de poluare a apelor subterane cu fosfați este foarte limitat deoarece fosforul
are o mobilitate redusă. O excepție o reprezintă situația în care îngrășămintele de acest
tip sunt utilizate necorespunzător, în doze excesive, an de an, pe soluri nisipoase,
foarte permeabile, care permit trecerea particulelor de îngrășăminte fără să le adsoarbă;
riscul de poluare a apelor de suprafață cu fosfați este ridicat în general din cauza
proceselor erozionale de scurgere care provoacă transportul și acumularea particulelor
de sol încărcate cu fosfați în apele de suprafață;
riscul de poluare cu nitrați este mare din cauza solubilității lor ridicate în apa din sol
și a ușurinței cu care sunt transportați în adâncime cu apele de percolare.
Utilizând un bilanț simplificat al nutrienților, se realizează adaptarea administrării în câmp a
îngrășămintelor, atât la nevoile culturilor agricole în diferite faze de vegetație (ce necesită cantități
și tipuri diferite de nutrienți, care să fie prezente în sol la momentul potrivit), cât și la condițiile
meteorologice, care au influență decisivă asupra nitrificării amoniului și a solubilizării nitraților.
Administrarea fracționată a îngrășămintelor permite aplicarea unor doze mai mari de
îngrășăminte, evitând riscul de fitotoxicitate și de creștere a presiunii osmotice, reducerea riscului
de spălare, o aprovizionare mai uniformă în cursul perioadei de vegetație cu elementul nutritiv
respectiv și o valorificare mai bună a elementelor nutritive.
O cerință a bunelor practici agricole este ca fiecare producător agricol să aplice recomandările
privind modul de utilizare a diferitelor tipuri de îngrășăminte chimice sau organice și să cunoască
foarte bine condițiile și perioadele de aplicare ale acestora. Aceste cunoștințe, alături de evaluarea
corectă a cantităților de nitrați din sol, permit producătorului agricol să optimizeze raportul între
costurile suportate pentru îngrășăminte și valoarea producției obținute, în condiții de protecție a
mediului.
6
Pagina 7
c) Îngrășăminte organice (gunoi de grajd, nămoluri de epurare, composturi)
Producția animalieră se dezvoltă în gospodării individuale și în ferme mari de creștere a
animalelor. O consecință importantă constă în acumularea în cantități mari a materialelor
organice reziduale de consistență solidă, lichidă și semilichidă. În mod normal aceste
reziduuri, cu valoare de îngrășăminte organice, sunt utilizate la fertilizarea terenurilor agricole din
apropiere.
Agricultura românească, chiar la mai mult de 10 ani de la aderare, a rămas duală, fermele
mici/gospodăriile coexistând cu fermele mari, intensive, chiar dacă numărul de animale în
gospodării are o tendință descrescătoare, creșterea numărului de animale evidențiindu-se mai ales
în fermele mari și foarte mari.
Încărcarea resurselor de apă cu nutrienți proveniți din deversările dejecțiilor de la fermele de
animale este o consecință negativă, atât a neglijenței și exploatării unor utilaje tehnologice și a
unor facilități de stocare defecte, cât și a nerespectării legislației în vigoare privind apa și protecția
mediului.
În cazul fermelor mici/gospodăriilor, principala problemă provine din nevoia de conștientizare cu
privire la rolul de poluant al gunoiului de grajd, stocat sau aplicat necorespunzător asupra apei.
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot beneficia de îngrășămintele organice în detrimentul
îngrășămintelor chimice, care sunt mai puțin accesibile datorită prețurilor ridicate. Acest
îngrășământ organic este ieftin și la îndemâna fiecărui producător agricol și în plus, poate fi
completat cu îngrășăminte chimice pentru a realiza necesarul optim de nutrienți pentru culturile
agricole, în funcție de potențialul existent al solului.
Dezvoltarea și concentrarea sectorului zootehnic în unele zone a dus la deteriorarea calității apelor
din multiple cauze, cum ar fi:
densitatea mare a animalelor în raport cu suprafața agricolă aferentă sectorului
zootehnic;
concentrare și amplasare necorespunzătoare a fermelor în apropierea apelor de
suprafață, ori pe terenuri cu apă freatică aproape de suprafață, ori pe terenuri în pantă;
modul defectuos de stocare și scurgere a efluenților, conducând la contaminarea
solului și a apei cu nitrați și metale grele;
desfășurarea unor practici greșite de către crescătorii de animale prin utilizarea în
exces a dejecțiilor acumulate în fermele zootehnice sau aplicarea lor în perioade sau pe
terenuri nerecomandate (perioada de interdicție din timpul iernii, terenuri acoperite de
apă, terenuri înghețate etc.)
Orice îngrășământ cu azot sub formă organică este mineralizat, ca urmare a activității
bacteriilor prezente în sol, rezultând în final forme de azot nitric și amoniacal. Principalul
factor de evoluție spre forme minerale de azot îl constituie raportul existent între cantitățile de
carbon și azot din îngrășământ (C/N). El poate fi mai mult sau mai puțin ridicat și condiționează
viteza de mineralizare. Trecerea de la forma organică la cea minerală (amoniacală sau nitrică) este
în funcție de valoarea raportului C/N.
Îngrășămintele organice cu un raport C/N scăzut (<15) cum sunt dejecțiile fără așternut de
paie, evoluează rapid (nitrificarea gunoiului de porc are loc în trei până la cinci săptămâni), în
timp ce îngrășămintele cu raport C/N ridicat (>30), cum sunt dejecțiile cu așternut de paie, sunt
mineralizate mai lent, în funcție de tipul substanțelor hidrocarbonatate, care pot fi mai mult sau
mai puțin degradabile și de natura dejecțiilor.
7
Pagina 8
d) Principii generale de fertilizare echilibrată
În acord cu necesitățile și legislația pentru protecția calității apei, fertilizarea trebuie efectuată în
regim controlat, în așa fel încât să se asigure, pe cât posibil, utilizarea optimă de către plantele
cultivate a nutrienților deja existenți în sol și a celor proveniți din îngrășămintele chimice și
organice aplicate.
Este considerată o bună practică agricolă adaptarea fertilizării și a momentului efectuării acesteia
la tipul culturii agricole și la însușirile solului. Evaluarea necesarului de nutrienți se face în funcție
de rezerva de nutrienți a solului, de condițiile climatice locale, precum și de cantitatea și calitatea
producției prognozate.
Fertilizarea rațională cu îngrășăminte chimice și organice trebuie să fie în acord cu următoarele
principii:
Aplicarea se face doar în perioada de vegetație activă. Fertilizarea aplicată în
perioadele de repaus vegetativ conduce la pierderi importante de nutrienți în apele de
suprafață și în pânza freatică, implicit la poluarea acestora cu nitrați;
Punerea la dispoziție, pe toată perioada de vegetație, o serie de nutrienți minerali (azot,
fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf, fier, mangan, cupru, zinc, bor și molibden), în
cantități și proporții adecvate pentru ca o cultură să producă la un nivel cantitativ și
calitativ corespunzător potențialului acesteia;
Mecanismele implicării și participării nutrienților în procesele fiziologice din plante
sunt aceleași, indiferent de proveniența acestora (din surse naturale sau din
îngrășăminte chimice);
Cerințele cantitative de nutrienți minerali variază cu natura culturii, rezerva din sol,
recolta scontată și condițiile climatice;
Solul este principala sursă de apă și de nutrienți pentru plante;
Capacitatea solului de a furniza nutrienții necesari plantelor variază în funcție de tipul
de sol, respectiv de nivelul lui de fertilitate;
Nivelul de fertilitate al unui sol se poate degrada dacă tehnologiile de cultură sunt
incorecte sau, din contră, poate crește dacă este cultivat într-o manieră care
ameliorează însușirile lui chimice, fizice și biologice;
Un sol cu fertilitate și productivitate naturală bună se poate deprecia prin sărăcirea în
unul sau mai mulți nutrienți sau prin degradarea unor proprietăți sau poate fi distrus în
totalitate prin fenomene de eroziune; un sol cu fertilitate naturală scăzută poate deveni
productiv prin corectarea factorilor limitativi care împiedică creșterea și dezvoltarea
normală a plantelor (aciditatea, excesul sau deficitul de nutrienți ș.a.);
Numai o agricultură de înaltă tehnicitate, care conservă și ameliorează fertilitatea solului și
potențialul său productiv este capabilă să asigure sustenabilitatea sistemelor de cultură și să
protejeze calitatea mediului ambiant;
Conservarea și ameliorarea fertilității unui sol și crearea unor condiții adecvate de
nutriție minerală se asigură mult mai bine printr-o fertilizare rațională, într-un sistem
de rotație a culturilor;
Aplicarea de îngrășăminte pentru compensarea exportului de nutrienți în recolte și a
altor pierderi ce țin de dinamica naturală a solurilor este o necesitate obiectivă pentru
conservarea fertilității acestuia și a capacității lui productive;
Îngrășămintele au o eficiență agronomică ridicată și un impact redus asupra mediului
atunci când sunt aplicate în doze optime, corelate cu nivelul producției scontate și cu
nutrienții biodisponibili din rezerva solului;
8
Pagina 9
Îngrășămintele chimice trebuie aplicate în completarea surselor naturale pentru a
asigura o eficiență agronomică ridicată și o protecție a mediului împotriva poluării
chimice (în special a poluării apelor cu nitrați);
Integrarea fertilizării organice în tehnologiile de cultură a plantelor poate contribui
semnificativ la sporirea eficienței agronomice și la diminuarea riscurilor de poluare
chimică și de degradare a solului;
Toate măsurile agrotehnice, altele decât fertilizarea, care contribuie la obținerea unor
recolte mari prin optimizarea condițiilor de vegetație, determină și o creștere a
utilizării productive a nutrienților din toate sursele, prevenind sau diminuând în acest
fel disiparea nutrienților în mediu.
O practică de fertilizare rațională presupune procurarea și însușirea unor informații tehnico-
științifice care să permită un răspuns pertinent la următoarele întrebări:
ce fel de nutrienți trebuie aplicați în sol și/sau la o anumită cultură?
care sunt cantitățile adecvate din acești nutrienți?
ce tip de îngrășământ este indicat a fi utilizat ținând cont de condițiile de sol, de climă
și particularitățile culturii?
care sunt epocile cele mai potrivite pentru aplicare?
care sunt tehnicile de aplicare pentru a obține o eficacitate sporită în asigurarea culturii
cu nutrienții necesari?
Azotul este prin excelență un nutrient specific plantelor și în consecință se regăsește în cantități
diferite în îngrășămintele organice naturale, în special sub formă de proteine provenite din
dejecțiile animalelor. Datorită particularităților lui de comportare geochimică, este greu de
gestionat atât în monocultură cât și în asolamente. De asemenea, este greu de determinat cu
suficientă precizie cantitatea de azot necesară pentru o anumită cultură de-a lungul perioadei de
vegetație activă, respectiv de calculat doza de îngrășământ cu azot de aplicat pentru fertilizare.
Datorită specificității comportamentului azotului în sol, se impune ca fertilizarea cu acest nutrient
și, de asemenea, tehnicile de cultură care influențează dinamica acestuia în sol să fie conduse într-
o manieră care să limiteze la maximum pierderile cu apa care percolează, diminuând astfel riscul
de contaminare cu nitrați a apelor freatice și a apelor de suprafață.
Poluarea cu îngrășăminte este provocată de o defectuoasă gestionare a solului, care în condițiile
din România este caracterizată prin:
folosirea insuficientă a culturilor amelioratoare perene (trifoi, lucernă, lolium
multiflorum etc.) în rotația culturilor agricole;
înlocuirea și eliminarea unor culturi prietenoase cu mediul, dar mai puțin profitabile, în
favoarea altor culturi de mare productivitate, mari consumatoare de nutrienți;
utilizarea unor utilaje agricole grele de mare putere, mai ales în condiții de lucrabilitate
și traficabilitate improprii, care provoacă distrugerea stării structurale a solului și
intensificarea proceselor de degradare fizică prin compactare, crustificare, eroziune de
suprafață;
neglijarea lucrărilor ameliorative și hidroameliorative și accentuarea/intensificarea
unor procese negative grave, cum sunt excesul de umiditate și eroziunea.
3.1 Îngrășăminte cu azot
a) Dinamica în sol a principalelor forme de azot (organic și chimic)
Transformarea în sol a îngrășămintelor cu azot, prin trecerea azotului dintr-o formă chimică într-
alta, se poate solda, de cele mai multe ori, cu pierderi de azot chimic asimilabil și cu modificări de
reacție a solului, de natură să reducă eficiența acestor îngrășăminte. Ele pot fi antrenate în sol prin
9
Pagina 10
următoarele procese fizice și chimice:
procese care schimbă forma chimică a azotului (nitrificarea ionului de amoniu);
procese care schimbă atât forma chimică, cât și starea de agregare a azotului din
îngrășăminte (hidroliza enzimatică a ureei, reducerea nitraților până la oxizi inferiori și
azot molecular);
procese prin care formele minerale asimilabile de azot sunt îndepărtate din stratul
arabil al solurilor fără a putea fi utilizate de plante (volatilizarea amoniacului, levigarea
nitraților în profunzimea solului).
Figura 3.1. Circuitul azotului în ecosistemele agricole
10
Pagina 11
Figura 3.2. Surse de poluare cu nitrați pentru apa freatică (apa din fântâni). Începând cu imaginea
din colțul stânga sus: Depozite temporare de gunoi de grajd; Depozitarea gunoiului de grajd în
grămezi în absența oricărui sistem de prevenire a scurgerilor; Efluenți din siloz; Depozitarea
gunoiului de grajd; Împrăștierea gunoiului de grajd pe teren; Fertilizarea chimică a terenurilor
agricole; Condiții improprii de sanitație (latrine, absența canalizării), Aruncarea necontrolată a
gunoiului.
11
Pagina 12
Figura 3.3. Surse de poluare cu nitrați pentru apele de suprafață (râuri, lacuri, bălți). Începând cu
imaginea din colțul stânga sus: Din pânza de apă freatică; Scurgeri din depozitarea gunoiului de
grajd în grămezi în absența oricărui sistem de prevenire a scurgerilor; Scurgeri pe pantă a
efluenților din siloz; Scurgeri din depozitarea gunoiului de grajd și din apele uzate de la fermele
animale; Scurgeri pe pante în urma împrăștierii gunoiului de grajd pe teren; Scurgeri pe pante în
urma fertilizării chimice a terenurilor agricole; Scurgeri pe pantă din depozite temporare de gunoi
de grajd; Scurgeri provenite de la aruncarea necontrolată a gunoiului.
b) Tipuri de îngrășăminte chimice cu azot. Indicații și contraindicații de aplicare
Tipurile principale de îngrășăminte chimice cu azot sunt:
Îngrășăminte cu azot sub formă nitrică;
Îngrășăminte cu azot sub formă amoniacală;
Îngrășăminte cu azot nitric și amoniacal;
Îngrășăminte cu azot amidic (ureic);
Îngrășăminte cu azot cu solubilitate lentă, controlată (greu levigabile);
Îngrășăminte lichide cu azot (soluții cu azot);
Îngrășăminte organo-minerale cu azot;
Îngrășăminte cu azot organic și mineral;
Descrierea principalelor îngrășăminte din fiecare categorie este prezentată în Anexa 3.
c) Tipuri de îngrășăminte organice cu azot. Indicații și contraindicații de aplicare
Îngrășămintele organice naturale provin din gospodăriile individuale, de la fermele zootehnice, de
la stațiile de epurare, sau din materiale vegetale și pot fi de consistență solidă până la lichidă, pot
fi proaspete sau în diferite faze de fermentare.
Dintre îngrășămintele organice naturale cele mai răspândite provin de la animale. Între cele mai
importante produse organice naturale sunt: gunoiul de grajd (care se poate folosi parțial fermentat
sau complet fermentat), mustul de gunoi de grajd, urina, dejecțiiile lichide (numite și tulbureală),
dejecțiile semifluide (păstoase) și fluide, compostul și îngrășămintele verzi în amestec cu
materiale vegetale folosite la așternut.
În funcție de tipul de gunoi și de specia de animale de la care provine, îngrășămintele organice au
compoziții diferite.
Gunoiul de grajd sau bălegarul este un îngrășământ organic complet, conținând toate
elementele nutritive necesare plantei. Bălegarul este format din balega și urina animalelor precum
și așternutul lor după ce acestea au fermentat în platforma de bălegar.
Bălegarul aduce în sol toate substanțele hrănitoare de care plantele au nevoie, fiindcă el provine
tocmai din descompunerea resturilor de plante. El dă sporuri de recoltă la toate culturile, dar cele
mai mari sporuri le dă la plantele prășitoare, care îl folosesc o perioadă mai lungă de timp.
Calitatea bălegarului depinde de balega și de felul așternutului din grajd, din care este format și de
felul cum este pregătit. Bălegarul de cal este mai afânat, cel de vite cornute (vaci, boi, etc.) este
mai apos și mai sărac în materii nutritive. Bălegarul de oi este mai concentrat, mai bogat în
materii nutritive și mai uscat. Porcii dau bălegar sărac și apos.
Calitatea bălegarului depinde și de vârsta animalului. Animalele tinere, care sunt în creștere, rețin
în corpul lor o cantitate mai mare din proteinele pe care le consumă, deci bălegarul lor este mai
sărac în azot. Animalele mature dau un bălegar mai concentrat în azot. De asemenea, animalele
hrănite bine dau un bălegar mai bun decât animalele care au primit o hrană slabă.
Așternutul pe care-l primesc zilnic animalele influențează și el calitatea bălegarului. În mod
obișnuit se folosesc ca așternut paiele de grâu sau de orz. Se pot folosi și cele de ovăz sau de
mazăre, dar acestea pot fi întrebuințate mai cu folos pentru nutreț. În regiunile de munte se poate
înlocui așternutul de paie cu așternut de frunze uscate sau de turbă.
Așternutul absoarbe umezeala din bălegar și urina animalelor. Pentru a mări capacitatea de
absorbție a paielor este bine să se pună ca așternut paie tocate sau amestecate cu pleavă. În felul
12
Pagina 13
acesta, 100 kg de paie pot să absoarbă 200-230 l de urină.
În sistemele gospodărești de creștere, în timpul în care animalele stau în grajd produc, în medie,
următoarele cantități de bălegar proaspăt, cu așternut cu tot, pe zi: o vită cornută – 45 kg, un cal –
28 kg, un porc – 7 kg, o oaie – 3 kg.
În funcție de tipul de gunoi și de specia de animale de la care provine, îngrășămintele organice au
compoziții diferite.
Gunoiul de grajd sau bălegarul este un îngrășământ organic complet, conținând toate elementele
nutritive necesare plantei. Compoziția chimică a gunoiului de diferite proveniențe este prezentată
în tabelul 3.1:
Tabel 3.1 Compoziția chimică medie a gunoiului de diferite proveniențe
Tipul de gunoi
Compoziția chimică (%)
Apă Materii N P2O5 K2O CaO
organice
Gunoi proaspăt 75 21 0,50 0,25 0,60 0,35
Gunoi de cabaline 71 25 0,58 0,28 0,63 0,21
Gunoi de bovine 77 20 0,45 0,23 0,50 0,40
Gunoi de ovine 64 31 0,83 0,23 0,67 0,33
Gunoi de porcine 72 25 0,45 0,19 0,60 0,18
Gunoi fermentat 3-4 luni 77 17 0,55 0,25 0,70 0,70
Gunoi fermentat complet 79 14 0,98 0,58 0,90 0,88
(mraniță)
Tabel 3.2 Compoziția chimică a urinei (valori medii)
Compoziția chimică (%) Cantitatea de urină ce se
Specia de la care provine poate colecta de la un
N P2O5 K2O animal (litri/an)
Cabaline 0,5-1,6 Urme 0,6-1,8 800-1200
Bovine 0,2-1,0 Urme 0,2-1,0 2000-3000
Porcine 0,4-0,5 0,05-0,07 0,8-1,0 500-900
Bălegarul poate fi întrebuințat pe toate tipurile de sol, atât pe cele din regiunile umede și reci, cât și pe
cele din regiunile calde și secetoase, pe nisipuri, sărături etc.
Solurile din regiunile reci și umede, îngrășate cu bălegar mai puțin fermentat, devin mai bogate în
substanțe organice (humus), mai afânate. Structura lor devine mai stabilă, mai bună și în felul acesta
fertilitatea lor crește.
Solurile din regiunile calde și secetoase, îngrășate cu bălegar mai bine fermentat, dar în cantități mai mici
și îngropat mai adânc, pentru a avea umezeala necesară descompunerii, dau la rândul lor sporuri
însemnate de recoltă.
Solurile nisipoase, care pierd repede apa și se încălzesc mai mult, odată îngrășate cu bălegar rețin mai
bine apa și devin mai reavăne.
Câteva dintre cele mai cunoscute caracteristici ale gunoiului de grajd, cu efecte pozitive sunt redate în
cele ce urmează:
conține întregul complex de nutrienți necesar plantelor cultivate;
13
Pagina 14
este considerat un îngrășământ universal, corespunzător pentru toate plantele de
cultură și pe toate tipurile de sol. Se folosește cu precădere pe solurile sărace în humus,
pe cele nestructurate sau cu structură degradată, pe cele grele (argiloase) pe care le
afânează, pe cele ușoare (nisipoase) la care le îmbunătățește caracteristicile de reținere
a apei;
procesele de mineralizare a materiei organice nu sunt rapide, datorită aportului de
material vegetal folosit la așternut, astfel că nitrații sunt eliberați treptat;
odată introduse în sol, contribuie la îmbunătățirea stării structurale, la creșterea
capacității calorice, a rezervelor accesibile de apă;
are o acțiune benefică asupra activității macro și microorganismelor din sol,
stimulându-le activitatea.
Pentru o utilizare eficientă a gunoiului de grajd, se recomandă să se țină seama de următoarele
considerente:
cu cât bălegarul se dă solului mai aproape de data semănatului, cu atât el trebuie să fie
mai bine fermentat;
cu cât regiunea este mai secetoasă, cu atât bălegarul trebuie să fie mai bine fermentat și
se va da în cantități mai mici, mai des (chiar în fiecare an) și se va îngropa mai adânc;
pe solurile grele bălegarul se dă în cantități mai mari și mai puțin fermentat, se
încorporează mai la suprafață și la intervale mai mari (4-5 ani).
Urina este considerată de asemenea un bun fertilizant organic natural, fiind bogată îndeosebi în azot și
potasiu. Se utilizează urina din adăposturile zootehnice, nereținută de așternutul folosit, colectată și
păstrată cu sau fără fermentare în bazine acoperite, pentru a se evita pierderile de azot.
Mustul de gunoi este colectat în platformele special amenajate pentru stocarea și fermentarea
gunoiului, prin acumulare în bazine de colectare, recomandabil închise. În tabelul 3.3 este
prezentată compoziția chimică a acestui îngrășământ:
Tabel 3.3 Compoziția chimică a mustului de gunoi
Compoziția chimică (%) Cantitatea (litri) produsă la o
N P2O5 K2O tonă gunoi fermentat
0,2 - 0,4 0,03 - 0,06 0,3 - 0,6 52 - 54
Dejecțiile fluide, numite și tulbureală, se obțin prin colectarea materialului rezultat din spălarea
grajdurilor folosind cantități mici de apă (în proporție de 1/2 - 1/3 dejecții față de apă). Compoziția
chimică a dejecțiilor lichide diferă în funcție de specia de la care provine, de tipul și cantitatea
așternutului, gradul de diluție etc. Valorile generale ale acesteia sunt prezentate în tabelul 3.4:
Tabel 3.4 Compoziția chimică a dejecțiilor fluide
Substanța uscată Compoziția chimică (%)
(%) N P2O5 K2O
4 – 15 0,4 - 1,9 0,01 - 0,07 0,5 - 2,2
Pentru utilizarea dejecțiilor, se îndepărtează corpurile străine solide și se omogenizează (periodic și în
momentul administrării). Se poate administra și partea lichidă separată de cea solidă.
Dejecțiile semifluide (păstoase) și fluide sunt colectate de la bateriile de creștere a păsărilor, din
fosele adăposturilor. Au un conținut de substanță uscată de max. 15% și sunt bogate în fosfor.
Pentru a fi utilizate trebuie să fie libere de corpuri solide și omogenizate în timpul administrării.
Administrate în timpul vegetației, au o acțiune rapidă, fiind disponibile imediat nevoilor plantelor,
cu efecte deosebit de favorabile asupra creșterii.
Mranița rezultă din fermentarea aproape completă a gunoiului. Este un îngrășământ foarte
eficient care se folosește în mod deosebit în legumicultură, în răsadnițe, sere și în câmp.
14
Pagina 15
Compoziția chimică medie este următoarea: 14% materii organice, 0,98% N, 0,58% P2O5, 0,90%
K2O, 0,88% CaO. Pentru încadrarea în cerințele de a nu se aplica mai mult de 170 kg N din surse
organice, cantitatea care se utilizează la hectar nu poate depăși 17 t / an.
Compostul se obține prin fermentarea diferitelor resturi organice (paie, resturi de coceni, pleavă,
resturi de buruieni și de leguminoase, nutrețuri depreciate, oase, pene, resturi alimentare, etc.), la
care se adaugă uneori substanțe minerale (var, cenușă etc.). Strânse în grămezi, aceste resturi se
udă din când în când pentru a favoriza procesul fermentării. Composturile se pot utiliza la toate
culturile agricole în cantități de 15 - 25 tone la hectar. Spre deosebire de gunoiul de grajd, care are
o acțiune rapidă, în cazul compostului, efectul se face simțit numai pentru 1-2 ani.
Îngrășămintele verzi sunt constituite din anumite plante care se cultivă în scopul încorporării lor
în sol odată cu lucrările de bază. Plantele folosite ca îngrășământ verde trebuie să producă o masă
vegetală cât mai bogată, într-un timp cât mai scurt și să nu fie pretențioase față de sol. Plantele
utilizate în acest scop sunt în majoritate leguminoase (lupin, mazăre, măzăriche, sulfină, etc.), însă
pot fi folosite și alte plante, ca de exemplu secara, floarea soarelui, rapița, muștarul și altele.
Aceste plante pot fi utilizate singure sau în amestec de mai multe specii, pentru a produce un
îngrășământ mai complex. O modalitate eficientă de obținere și utilizare a acestora o constituie
practicarea culturilor ascunse. Efectele acestui tip de îngrășământ se apropie foarte mult de acel al
gunoiului animalier, având acțiune favorabilă asupra activității florei și faunei solului, pe o
perioadă de timp de 2-3 ani și în plus, ameliorând proprietățile fizico-chimice ale solului.
După modul obținerii lor, îngrășămintele verzi pot fi: îngrășăminte verzi în cultură pură, când
constituie cultura de bază și ocupă terenul întreaga perioadă de vegetație; îngrășăminte verzi
constituite într-o cultură intermediară (cultură ascunsă, cultură în miriște și cultură de toamnă);
îngrășăminte verzi sub formă de masă cosită (ca mulci vegetal).
Îngrășămintele verzi se pot aplica pe orice tip de sol, dar au o eficiență mai mare pe soluri sărace
în materie organică (soluri podzolice și nisipoase).
3.2 Îngrășăminte complexe și mixte
Îngrășămintele de tipul complexe (cu caracteristici fizico-chimice omogene) și respectiv mixte (de
amestec) reprezintă produse ce conțin două sau mai multe elemente nutritive cu/fără
microelemente care prezintă interes pentru fertilizarea de bază a culturilor agricole (Anexa
8).
Fabricarea lor s-a impus datorită dezvoltării tehnologice și necesității practice de aplicare
concomitentă a două sau mai multe elemente nutritive și de reducere a cheltuielilor pe unitatea de
substanță activă utilizată, de transport, depozitare și de fertilizare. În același timp, aplicarea unor
cantități mai mici de substanță fizică prin creșterea concentrației în substanță activă asigură
reducerea timpului și costurilor cu activitățile de fertilizare în cadrul tehnologiilor agricole.
Cele mai uzuale îngrășăminte chimice, clasice, folosite curent în practica agricolă, în fertilizările
de bază, sunt prezentate în tabelul 3.
Tabel 3. 5 Compoziția chimică pentru câteva îngrășăminte clasice utilizate în fertilizarea de
bază
N P2O5 K2O
ÎNGRĂȘĂMÂNT
(%) (%) (%)
Îngrășăminte cu azot
1. Sulfatul de amoniu (NH4)2SO4 21
2. Azotatul de calciu Ca(NO3)2 16
3. Azotatul de amoniu NH4NO3 34
4. Azotatul de calciu și amoniu NH4NO3 + CaCO3 (CAN) 27
5. Uree CO(NH2)2 46
Îngrășăminte cu fosfor
1. Superfosfatul simplu (SSP), CaH4(PO4)2+ CaHPO4· 2H2O 16-18
15
Pagina 16
2. Triplu superfosfatul (TSP), Ca(H2PO4)2+ CaHPO4 46
3. Roca fosfatică (PR), activată sau nu 22-40
4. Fosfat diamoniacal (DAP) 18 46
5. Fosfat monoamoniacal (MAP) 11 48
Îngrășăminte cu potasiu
1. Clorura de potasiu (MOP), KCl 60
2. Sulfatul de potasiu (SOP), K2SO4 50
3. Azotatul de potasiu, KNO3 13 44
Îngrășăminte complexe
1. NPK 15 15 15
2. NPK 17 17 17
3. NPK 22 22 11
Posibilitățile de amestec a îngrășămintelor în vederea utilizării acestora în fertilizarea de bază sau
cea fazială sunt prezentate în anexa 7.
Recomandări privind utilizarea îngrășămintelor chimice în funcție de reacția solului și metoda de
aplicare sunt precizate în tabelele 3.5 și 3.6
Tabel 3.5. Ordinea în care trebuie selectate și aplicate îngrășămintele chimice în funcție de reacția
solului, felul aplicării, epoca și metoda de introducere a lor în sol
Tipul / sortimentul de îngrășăminte
Felul aplicării, epoca, modul de
Superfosfat simplu
Complex 15:15:15
introducere a îngrășămintelor în sol
16:48:0 ; 10:40:0
Azotat de amoniu
Complex 20:20:0
Sulfat de amoniu
și reacția solurilor
Sare potasică
Superfosfat
Nitrocalcar
concentrat
Complex
Uree
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Aplicarea de bază, introducere cu
plugul: 3 1 2 3 1 2 1 1 2 2
• soluri acide cu pH < 6,5; 1 2 1 1 2 1 1 2 1 2
• soluri neutre cu pH = 6,5 – 7,5; 1 3 2 1 2 1 2 2 1 2
• soluri alcaline cu pH > 7,5.
Aplicarea suplimentară la cereale de
toamnă în ferestrele iernii sau
primăvara devreme: 1 1 2 4 - 3 - - - -
• soluri acide; 1 2 2 3 - 3 - - - -
• soluri neutre; 1 3 3 2 - 3 - - - -
• soluri alcaline.
Aplicarea suplimentară la cereale de
toamnă în perioada dintre împăiere și
înflorire pentru creșterea procentului
de proteină în bob: 1 1 2 4 - 4 - - - -
• soluri acide; 1 2 2 3 - 4 - - - -
• soluri neutre; 1 4 3 2 - 4 - - - -
• soluri alcaline.
Aplicarea la pregătirea patului
germinativ pentru culturi de
primăvară; introducerea în sol prin
16
Pagina 17
discuire: 2 1 1 3 2 2 2 - - -
• soluri acide; 1 2 2 1 3 2 3 - - -
• soluri neutre; 1 3 2 1 3 2 3 - - -
• soluri alcaline.
Aplicarea localizată în benzi la
semănatul plantelor prășitoare:
• soluri acide; - - - - 1 2 1 1+N* 2+N -
• soluri neutre; - - - 1+ 2 1 2 2+N *
-
• soluri alcaline. - - - P 3 1 2 2+N 1+N -
1+ 1+N
P
Aplicarea în timpul vegetației cu
lucrările de întreținere la prășitoare:
• soluri acide; 2 1 2 3 - 2 - - - -
• soluri neutre; 1 2 2 1 - 2 - - - -
• soluri alcaline. 1 3 2 1 - 1 - - - -
Aplicarea după coase, urmată de
irigație: 2 1 2 3 - 2 - - - -
• soluri acide; 1 2 2 1 - 2 - - - -
• soluri neutre; 1 3 3 1 - 2 - - - -
• soluri alcaline.
Aplicarea în timpul vegetației cu apa 2 4 1 3 - - - - - -
de irigație prin aspersiune (pe toate - - 3 - - - - - - -
solurile). 4
Idem cu apa de irigație pe brazde.
Aplicarea după coase fără irigație:
• soluri acide; 2 1 3 2 - 2 - - - -
• soluri neutre; 1 2 4 1 - 2 - - - -
• soluri alcaline. 1 3 4 1 - 2 - - - -
1 = cele care trebuie preferate în primul rând;
4 = cele care trebuie aplicate în ultimul rând;
- = nu se aplică în mod obișnuit
*) = Îngrășământ fosfatic în amestec cu o sare de amoniu (sulfat sau azotat de amoniu)
Tabel 3.6 Ordinea în care pot fi preferate pentru diferite aplicări îngrășămintele chimice
Felul aplicării, epoca și modul Îngrășăminte
de introducere a
Soluții de polifosfați
îngrășămintelor în sol și Soluții de tip Nitrofosfați**)
reacția solurilor azotat
Fosfat de uree
Uree cu sulf
de amoniu
Amoniac
17:44:0
10:24:0
32:0:0
37:0:0
41:0:0
2:1
1:1
1:2
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Aplicarea de bază, introducere
cu plugul:
- soluri acide cu pH < 6,5; 1 2 1(a) 1(a) 3 1 1 4 3 1-2
- soluri neutre cu pH = 6,5 – 1 1 2 3 1 2 1 2-3 2-3 2
7,5; 2 1 3 4 1 3 2 2-3 2-3 3
- soluri alcaline cu pH > 7,5
Aplicarea suplimentară la
17
Pagina 18
cereale de toamnă în ferestrele
iernii sau primăvara devereme: - (4) (4) - 4 - - 2-3 3-4 -
2 2
- soluri acide; - - 4 - - 2-3 3-4 -
- soluri neutre; - (4) (4) - 4 - - 2-3 3-4 -
- soluri alcaline. (4) (4)
Aplicarea la pregătirea patului
germinativ pentru culturi de
primăvară; introducerea în sol
prin discuire: 1 2 1(a) 1(a) 3 2 2 1-2 2-3 3-4
- soluri acide; 2 1 2 3 2 3 2-3 1-2 2-3 3-4
- soluri neutre; 2 1 3 4 1 4 3-4 2-3 3-4 3-4
- soluri alcaline.
Aplicarea localizată în benzi la
semănatul plantelor prășitoare:
- soluri acide; - - - - - 1-2 1 4 3-4 3-4
- soluri neutre; - - - - - 2-3 2 - 4 4
- soluri alcaline. - - - - - 3-4 3 - - -
Aplicarea în timpul vegetației
cu lucrările de întreținere la
prășitoare: - 3 2(a) 1(a) 4 4 3 2 3 4
- soluri acide; - 2 3 2-3 4 4 3 3 4 -
- soluri neutre; - 1 3 3-4 4 4 3 3 4 -
- soluri alcaline.
Aplicarea în timpul vegetației
cu apa de irigație prin
aspersiune - 2-3 2- 2- - - 2-3 - - -
- soluri acide; - 2-1 1(c) 1(c) - - 2-3 - - -
- soluri neutre; - 1-2 2-3 2-3 - - 2-3 - - -
- soluri alcaline 2-3 3-4
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Aplicarea la suprafață pe pajiști
și fânețe:
- soluri acide; - 2(e) 2(d) 2(b) 1-2 2-3 1-2 1-2 1-2 1-2
- soluri neutre; - 3 3 3 2-3 3-4 2-3 2-3 2-3 2-3
- soluri alcaline - 3 3 3 3-4 - 3-4 2-3 2-3 2-3
Aplicarea după coase urmată
sau nu de irigație:
soluri acide; - 2-3 3-4(f) 3- 4 2-3 1-2 1-2 3-4 4
soluri neutre; - 1-2 4 4(f) 4 3-4 2-3 1-2 3-4 4
soluri alcaline - 1 4 4 4 4 3-4 1-2 3-4 4
** Cifrele indică raportul în care sunt conținute în îngrășământ N și P2O5
a
Spre a evita pierderi de azot amoniacal, aceste îngrășăminte trebuie introduse în sol la adâncimi mai
mari de 5 cm cu mașini speciale.
b
Toamna după încetarea vegetației sau primăvara devreme, înainte de reluarea ei.
c
Datorită amoniacului pe care-l conțin trebuie diluate cu apa de irigație de 3 – 5 mii de ori (0,01 – 0,02 %
în apa de irigație).
d
Toamna târziu sau primăvara devreme, la temperaturi mai ridicate de +9oC.
e
Idem, toamna sau primăvara, la temperaturi pozitive.
f
Sunt posibile pierderi de NH3.
18
Pagina 19
3.3 Îngrășămintele chimice lichide
Fabricarea și folosirea îngrășămintelor lichide reprezintă o realizare importantă în tehnologia
modernă a îngrășămintelor. Tehnologiile de fabricare și aplicare diferă major de cele ale
îngrășămintelor solide. Acestea sunt de mai multe feluri, în funcție de substanțele active
conținute. (Anexa 9)
În fiecare categorie de fertilizanți se întâlnesc diferite variante, iar cele cu o compoziție simplă,
stabilă pot constitui materii prime pentru sortimentele compuse.
În clasa îngrășămintelor compuse se întâlnesc lichidele clare și cele în suspensie. Lichidele clare
sunt caracterizate prin concentrații medii de substanță activă, cuprinse între 28 și 33%, suspensiile
fiind definite prin concentrații mult mai mari.
Îngrășămintele lichide compuse sunt amestecuri de compuși chimici în soluție sau sub formă de
soluții, conținând două sau trei elemente nutritive, în diferite proporții N:P, N:K, P:K sau N:P:K.
Avantajele îngrășămintelor lichide, în general și a îngrășămintelor lichide concentrate în
special, comparativ cu îngrășămintele solide sunt:
investiții mici pentru instalațiile de fabricare în comparație cu cele de fabricare pentru
îngrășăminte solide;
încorporare rapidă, controlată și uniformă în sol; nu se înregistrează pierderi de elemente
nutritive majore și este asigurată flexibilitatea rapoartelor de elemente;
calități fizice superioare (nu se prăfuiesc, nu se aglomerează);
flexibilitatea compoziției în funcție de necesități și compatibilitatea cu fungicide, insecticide și
microelemente precum și aplicarea lor simultană, conducând la rezultate agronomice
superioare îngrășămintelor solide;
extinderea sortimentelor de îngrășăminte lichide la îngrășăminte chelatice biologice pentru
stropirea în picătură;
realizarea cu ușurință a unui raport dorit între diferitele specii de ioni nutritivi în funcție de
cultura și faza de vegetație, agrofond, fertilizări efectuate anterior, cu posibilitatea de a se
corecta și carențele existente în microelemente;
catalizează reacțiile din sol accelerând transformările chimice și microbiene la nivel radicular
favorizând creșterea exportului din nutrienți din rezerva asimilabilă a solului;
mobilizează azotul, fosforul și potasiul din rezerva greu asimilabilă a solului;
efecte semnificative cantitative, calitative și economice datorită consumurilor reduse de
substanțe nutritive, controlabile în etapele tehnologice;
dozarea, administrarea, încorporarea controlată și uniformă;
introducerea simultană a mai multor elemente nutritive, după nevoile tehnologiei, culturii și
agrofondului;
eficacitate mare pentru culturile agricole, mai ales în fazele inițiale de creștere a plantelor;
19
Pagina 20
compatibilitatea cu microelementele și produsele fitosanitare, fapt ce conferă posibilitatea
aplicării lor simultane;
nu sunt toxice, poluante sau corozive, se manipulează, dozează și aplică într-un mod simplu,
rapid și eficient cu mijloace terestre, aeriene și sistemele de irigare sau udare cu picătura;
irigarea și fertilizarea pot fi combinate, obținându-se un aport simultan de apă și elemente
nutritive.
Dezavantajele îngrășămintelor lichide sunt:
transportul la distanțe mari de soluție cu conținut variat de substanță activă;
caracterul sezonier al consumului (are eficiență maximă în perioade cu precipitații reduse);
pH-ul soluțiilor (valoarea pH-ului optim este de 6,5-7; la valori mari ale pH-ului de peste 7, se
pot înregistra pierderi de substanță activă prin volatilizarea amoniacului);
concentrația în substanță activă (s.a.) limitată de temperatura de cristalizare a soluției și de
raportul N:P2O5 în procesul de neutralizare a acidului fosforic cu amoniac.
Conform datelor tehnice existente, eficacitatea îngrășămintelor complexe lichide este cu 15-20%
mai mare în comparație cu alte îngrășăminte clasice, iar neuniformitatea administrării pe suprafața
solului nu este mai mare de 4-5%, concomitent cu o asimilare mai bună a substanțelor nutritive de
către plante.
3.4 Îngrășăminte cu aplicare foliară (extraradiculară)
Metodele de aplicare a îngrășămintelor lichide și de asimilare de către plantă a nutrienților au
condus la o separare convențională în fertilizanți lichizi:
- cu aplicare radiculară, prin înglobare în sol (după/sau concomitent cu lucrările de pregătire ale
acestuia), prin injectare în sol, irigare, aspersare, udare prin picurare;
- cu aplicare foliară, mai exact fiind însă termenul de extraradiculară.
Rezultatele obținute prin aplicarea extraradiculară nu pot fi însă total delimitate de cele obținute
prin utilizarea metodei de fertilizare utilizând sistemele de aspersare și nu pot substitui aplicarea
îngrășămintelor radiculare.
Dezvoltarea rapidă a metodelor și tehnologiilor de fertilizare utilizând îngrășămintele
extraradiculare și a celor lichide s-a datorat atât posibilității de aplicare controlată a acestora în
funcție de fazele de vegetație, cultură, agrofond și carențe nutriționale cât și creșterii eficienței
indicatorilor privind costurile de fertilizare – rezultate economice.
Fertilizanții cu aplicare extraradiculară (foliară) trebuie să reprezinte soluții/amestecuri de
compuși chimici omogene, cu proprietatea de a fi total miscibile cu apa, ce conțin macroelemente
nutritive esențiale (N, P, K, Ca, Mg), precum și microelemente cu rol semnificativ în desfășurarea
proceselor biochimice în metabolismul plantelor (Fe, Cu, Zn, Mn, B, Co, S, Mo ș.a.), stabilizate
ca și chelați metalici, precum și componente organice de tipul acizilor policarboxilici,
surfactanților și fitoregulatorilor.
20
Pagina 21
Compoziția unor astfel de fertilizanți trebuie selectată astfel încât să ofere necesarul de macro- și
microelemente pentru a echilibra și trata situațiile de stres determinate de creșterea consumului de
substanțe nutritive în timpul fazelor de dezvoltare intensivă a plantelor (vârfurile de sarcină),
condițiilor nefavorabile determinate de temperatură sau factori tehnologici, agrofond. În acest
context, compoziția fertilizantului este determinantă în realizarea parametrilor cantitativi și
calitativi ai recoltei, în special în cazul culturilor intensive de câmp, în sere și solarii.
Utilizarea îngrășămintelor extraradiculare ca procedeu de fertilizare în agricultura modernă,
constituie și o posibilă metodă de dezvoltare a agriculturii ecologice, datorită cantităților foarte
mici de substanță activă aplicată.
În dezvoltarea acestor fertilizanți se remarcă introducerea în matricea de tip NPK a unor cantități
reduse de substanțe cu rol fitoregulator, precum:
- substanțe chimice de sinteză cu rol fitoregulator;
- produse derivate din hidrolizate proteice obținute prin scindare chimică, fizică sau enzimatică;
- extracte din alge sau produse vegetale;
- produse derivate din hidrolizate de origine vegetală, acizi humici și/sau fulvici și săruri
solubile ale acestora;
- chelați metalici.
Regulamentul (CE) 2003/2003 al Parlamentului și al Consiliului din 13 octombrie 2003, cu
modificările și completările ulterioare, privind îngrășămintele, implementat și în România
începând cu anul 2007, nu face referire la fertilizanții chimici care au în structură și substanțe
organice cu rol fitoregulator. La nivelul Uniunii Europene, țările membre au reglementări proprii
în acest domeniu având în vedere că aceste produse se pot adresa și agriculturii ecologice.
4. Recomandări cu privire la depozitarea și manipularea îngrășămintelor chimice - norme
generale
Poluarea mediului înconjurător cu anumiți compuși chimici rezultați în urma aplicării și/sau
depozitării necorespunzătoare a îngrășămintelor este în cele mai multe cazuri determinată de
neglijența umană.
Producătorii agricoli au posibilitatea să cumpere îngrășămintele necesare fertilizării culturilor în
orice anotimp al anului, după necesități. Prin urmare, nu ar fi necesar ca ele să fie păstrate în
fermă. Însă, în economia de piață, prețurile sunt în continuă creștere și diferențiate în funcție de
sezonul de aplicare. Pentru acest motiv, fermierii și companiile de distribuire a îngrășămintelor
câștigă când cumpără mai ieftin, în avans. În acest caz, pentru îngrășămintele depozitate și
păstrate pentru mai mult timp în depozite special amenajate, se recomandă ca:
păstrarea îngrășămintelor chimice să se facă în depozite uscate, bine aerisite, la temperaturi
scăzute, așezate pe pardoseală impermeabilă;
depozitele de păstrare să fie construite din materiale neinflamabile, durabile, de preferință
cărămidă, acoperite cu țiglă, tablă, situate la o distanță de 30 - 40 m față de alte clădiri și cât
mai departe de orice surse de apă;
21
Pagina 22
grosimea stratului de îngrășământ să fie de cel mult 2 m. Sacii se vor depozita culcați, pentru a
evita spargerea lor. În nici un caz nu se va proceda la depozitarea, chiar temporară, sub cerul
liber sau șoproane, existând pericolul cert de poluare a apei și solului;
îngrășămintele chimice să fie livrate și păstrate numai în ambalajele originale, confecționate
din materiale impermeabile și durabile, prevăzute cu inscripționări sau etichete rezistente la
deteriorare, care să indice clar tipul de îngrășământ, compoziția chimică, gradul de
solubilitate, data fabricației, termenul de garanție, denumirea și adresa fabricantului, alte
recomandări specifice privind transportul, depozitarea și manipularea;
azotatul de amoniu, care prezintă riscul de aprindere la temperaturi ridicate, în special în
perioadele calde, să fie păstrat separat de alte îngrășăminte, produsele petroliere, materialele
combustibile și sursele de foc;
având în vedere că în perioadele umede și reci, umiditatea relativă critică a aerului este peste
90%, majoritatea îngrășămintelor pot absorbi apa din atmosferă, modificându-și starea fizică
și în unele cazuri, chiar compoziția;
îngrășămintele chimice care urmează a fi administrate să nu fie tasate sau aglomerate și să nu
depășească umiditatea maxim prescrisă. Dacă în timpul păstrării îngrășămintele s-au tasat sau
aglomerat, se va proceda la mărunțirea și apoi la cernerea lor, înainte de aplicare;
în cazul îngrășămintelor lichide, rezervoarele pentru captarea eventualelor scurgeri să fie
făcute lângă depozit și cimentate pentru a evita poluarea apei freatice și apei potabile din
puțuri și fântâni. Când rezervoarele sunt pline, soluția trebuie pompată în cisterne și
împrăștiată pe terenurile care au nevoie să fie fertilizate;
să se evite stocarea intermediară a îngrășămintelor în câmp deschis, fără protecție, fiind
posibile procese grave de poluare;
să se adopte măsuri de siguranță maximă în cazul stocării, manipulării și administrării
îngrășămintelor chimice lichide. Astfel, rezervoarele de stocare trebuie să fie realizate din
materiale rezistente la coroziune și să aibă capacitate corespunzătoare;
la administrarea în câmp să se utilizeze dispozitive speciale, ce împiedică dispersia la vânt,
atunci când se lucrează în apropierea unor surse de apă. Nu este permisă spălarea mașinilor de
împrăștiat îngrășăminte în râuri, lacuri sau în apropierea puțurilor sau fântânilor cu apă
potabilă
5. Depozitarea și managementul gunoiului de grajd și a efluenților din exploatațiile agro-
zootehnice
5.1 Considerații generale privind exploatațiile agro-zootehnice
În România coexistă fermele zootehnice moderne cu cele tradiționale, cu diferențe clare din punct
de vedere al creșterii animalelor, stocării și procesării dejecțiilor și gunoiului de grajd, precum și a
capacității tehnice și financiare de gestionare a acestora.
O analiză comparativă a datelor statistice pentru anul 2017 față de cele pentru anul 2007 cu
privire la numărul de capete de animale pe tipuri de ferme după mărime (sisteme gospodărești,
sisteme medii și sisteme intensive) a relevat o scădere semnificativă a numărului de animale din
sistemele gospodărești. Această scădere este balansată doar parțial de creșterea numărului de
animale de fermele de dimensiune medie și de sistemele intensive. Avem astfel premize să
considerăm că agricultura românească se modernizează treptat, fondurile europene și naționale
22
Pagina 23
alocate jucând un rol important în cei 10 ani de la momentul aderării la UE. În acest context,
recomandările cu privire la depozitarea și managementul gunoiului de grajd sunt utile atât
fermierilor cât și reprezentanților instituțiilor implicate în verificarea conformității respectării
Directivei Nitrați.
Îngrășămintele organice provenite din exploatațiile agro-zootehnice au o stare fizică și o
compoziție foarte variată. Oricare ar fi sistemul de gestionare (în sistem extensiv - de către
fermele mici sau intensiv - de către cele mari), trebuie urmărit obiectivul de reducere și prevenire
a poluării cu nutrienți.
Între producerea lor și momentul aplicării în sol ca îngrășământ, se pot produce pierderi mai mici
sau mai mari de nutrienți, în special de azot, care conduc pe de o parte la diminuarea valorii lor
agronomice și pe de altă parte la poluarea mediului, în special a apelor și aerului.
Este necesar, prin urmare ca aceste subproduse să fie gestionate de așa manieră, încât aceste
pierderi să fie pe cât posibil reduse la minim, cu păstrarea valorii lor fertilizante la parametrii
inițiali.
Se recomandă astfel ca gunoiul de grajd compostat să fie împrăștiat înainte de începerea
periodei de interdicție. Se evită astfel acumulări de depozite de gunoi de grajd din care, sub
efectul precipitațiilor lichide și solide din sezonul rece, se pot scurge nutrienți.
Gestionarea corectă a gunoiului de grajd se face prin amenajarea unor sisteme de stocare care pot
fi individuale (gospodărești) sau comunale. Fermierii care depozitează gunoiul de grajd la
platformele comunale, trebuie ca până la transferarea gunoiului de grajd, să-l depoziteze conform
(a se vedea în sub-capitolele următoare). De asemenea, livrarea gunoiului de grajd la platforma
comunală trebuie să fie efectivă, un contract între un fermier și gestionarul platformei comunale
neimplicând în mod automat faptul că gunoiul de grajd este depozitat conform, iar orice altă
cantitate de gunoi de grajd nelivrată la platformele comunale trebuie să fie depozitată conform de
către fermier.
Încă din stadiul de proiectare a fermelor și de construcție a capacităților de stocare a gunoiului de
grajd, se va acorda cea mai mare atenție prevenirii și protecției mediului, în special a apelor,
împotriva poluării, având în vedere următoarele:
amplasarea în afara zonelor cu risc mare de poluare și departe de sursele de apă;
capacitate de stocare suficientă;
construcție corespunzătoare, care să înglobeze toate sistemele de siguranță și protecție;
condiții de exploatare în siguranță, optime și eficiente;
căi corespunzătoare de acces;
protecție împotriva incendiilor;
protecție împotriva eventualelor scurgeri din hidranți.
Capacitatea de stocare este foarte importantă, ea depinzând în principal de speciile de animale
deținute, de sistemul de creștere (intensiv sau extensiv, dar mai ales de tipul și cantitatea de așternut
utilizată) și de durata perioadei de interdicție a împrăștierii.
Capacitățile de stocare trebuie să fie astfel construite, încât să se evite orice risc de poluare.
Depozitele trebuie să aibă o capacitate care să asigure stocarea pentru o perioadă mai mare cu o
lună decât intervalul de interdicție pentru aplicarea pe teren a îngrășămintelor organice.
23
Pagina 24
5.2 Metode de stocare a dejecțiilor animale
5.2.1 Dejecțiile lichide
O problemă foarte importantă o constituie depozitarea dejecțiilor lichide. Depozitarea
necorespunzătoare a acestora poate cauza poluarea apelor freatice.
Depozitarea dejecțiilor în gropi (bazine) amenajate direct în pamânt este interzisă.
Capacitatea de stocare necesară pentru dejecțiile produse de la fermele zootehnice, în diferite
circumstanțe luate în calcul, se va stabili încă din faza de proiectare a noii ferme, sau de
modernizare a celor vechi, ținând cont de numărul animalelor și de modul de transport al
dejecțiilor către tancurile, bazinele și platformele de stocare.
Trebuie evitată diluția dejecțiilor, acolo unde este posibil, deoarece aceasta determină o valoare
fertilizantă imprevizibilă și nevoia unor capacități de stocare mai mari. Totuși, în cazul în care se
stochează și efluenții pluviali încărcați cu dejecții (cazul celor colectați din rigolele și șanțurile din
jurul platformelor exterioare de odihnă și furajare a animalelor și a platformelor de depozitare a
gunoiului de grajd), este necesară o capacitate de stocare suficientă.
Stocarea efluenților de la platformele silozurilor este recomandată să se facă împreună cu
dejecțiile lichide, caz în care se va lua în calcul și volumul efluenților de siloz la proiectarea
capacităților de stocare.
Depozitarea dejecțiilor lichide trebuie să se facă în rezervoare, construite din materiale
corespunzătoare, impermeabile și rezistente la coroziune, în caz contrar se pot produce fenomene
de poluare.
În vederea realizării instalațiilor și spațiilor de depozitare este necesar să se respecte următoarele
condiții:
amplasamentul și zona în care se construiesc se aleg ținând cont de rețeaua hidrografică din
vecinătate și de prezența pădurilor;
să fie situate în apropierea terenurilor agricole;
să fie proiectate în funcție de numărul existent de animale;
să asigure etanșeități bune a spațiilor pentru depozitare, a instalațiilor, a rețelelor de pompare
și mijloacelor de transport;
materialele utilizate la construcție să fie corespunzătoare, iar instalațiile să fie fiabile și de
calitate.
O mare atenție trebuie acordată nămolurilor care provin de la stațiile de epurare a fermelor de
creștere a animalelor și păsărilor, care în anumite condiții pot fi surse de nutrienți, dar în același
timp pot conține metale grele sau alți componenți toxici, peste limitele maxim admisibile.
Amplasarea depozitelor de dejecții nu trebuie stabilită în apropierea unor ape de suprafață sau pe
terenuri cu regim freatic de mică adâncime.
Se va evita alegerea amplasamentului în apropierea pădurilor, deoarece amoniacul degajat în
atmosferă este toxic pentru arbori, în special pentru speciile rășinoase. Riscul degradării și chiar al
distrugerii pădurilor este accentuat de depunerile acide prin ploi, care sunt, de regulă, prezente
tocmai în zonele unde există o concentrare mare a activităților de creștere a păsărilor și animalelor
în sistem intensiv.
24
Pagina 25
5.2.2 Dejecțiile solide – Gunoiul de grajd
Depozitarea gunoiului de grajd este una din cele mai importante faze pentru îmbunătățirea și
conservarea caracteristicilor pozitive. Depozitarea se poate face în depozite permanente
(recomandat) și în depozite temporare pe terenul pe care urmează a fi împrăștiate – doar în
anumite condiții prin care se evită și se previne poluarea cu nutrienți.
Depozite permanente
Depozitele permanente de gunoi de grajd se fac pentru ferme intensive sau în sistem individual
(gospodăresc) și/sau comunal.
La construcția depozitelor de gunoi de grajd solid se va avea în vedere ca acestea să aibă o bază
impermeabilizată, să fie prevăzute cu pereți de sprijin și sistem de colectare a efluenților, în
special a celor ce se produc în timpul ploilor.
Pragurile mai jos stabilite țin cont de necesitatea ca gunoiul de grajd să fie manavrabil fără
a periclita impermeabilitatea bazei locului de depozitare.
Pentru depozitarea gunoiului de grajd provenit de la exploatații cu mai puțin de 40 UVM,
cerințele minime pentru impermeabilizarea bazei locului de depozitare sunt: sol tasat
acoperit cu o folie de polietilenă de densitate mare sau orice altă soluție constructivă
durabilă prin care se asigură impermeabilizarea suprafeței pe care se depozitează gunoiul
de grajd. Se interzice depozitarea gunoiului de grajd direct pe sol. Fracția lichidă trebuie
colectată. Folia de polietilenă de densitate mare se acceptă doar pentru depozite ce provin
de la maxim 8 UVM.
Astfel, în cadrul unei exploatații de până la 40 UVM se pot realiza mai multe platforme mai
mici de depozitare a gunoiului de grajd, cu condiția ca cerințele minime de
impermeabilizare să fie corespunzătoare capacității ei de stocare, iar volumul de depozitare
total să corespundă numărului total de animale din fermă (de exemplu, pentru o fermă de
până la 40 UVM, se pot utiliza 5 depozite ce folosesc folie de polietilenă pentru gunoiul de
grajd colectat de la maxim 8 UVM fiecare).
Sistemele de depozitare și compostare a gunoiului de grajd provenit de la exploatații cu un
număr de animale de peste 40 UVM, se realizează pe platformă betonată cu bazin de
retenție pentru fracția lichidă sau lagună cu membrană impermeabilă ori betonată sau orice
altă variantă constructivă durabilă care asigură impermeabilizarea suprafeței pe care se
depozitează gunoiul de grajd. În acest caz, se interzice depozitarea gunoiului de grajd direct
pe sol sau pe folii de plastic/polietilenă de densitate mare.
Astfel, soluțiile constructive pot fi:
Depozitare pe folie de polietilenă: pentru depozite care deservesc maxim 8 UVM, de la
ferme până la 40 UVM;
Platforme betonate, lagune betonate sau cu membrane ori alte soluții care asigură
impermeabilitate durabilă: pentru depozite care deservesc mai mult de 8 UVM și pentru
ferme mai mari de 40 UVM;
Depozitarea gunoiului de grajd direct pe sol este INTERZISĂ în toate situațiile!
Platformele trebuie să aibă o capacitate suficientă de stocare – corelată cu numărul de animale,
tipul acestora și durata perioadei de interdicție (plus o lună), să aibă drumuri de acces și să nu fie
amplasate pe terenuri situate în apropierea cursurilor de apă sau cu apă freatică la mică adâncime.
25
Pagina 26
Capacitatea de stocare a platformelor depinde de numărul de animale din fermă, sistemul de
creștere al animalelor (cu sau fără așternut) și perioada maximă de stocare determinată de
perioada de interdicție pentru aplicarea în teren a gunoiului de grajd.
Amplasarea depozitelor de gunoi de grajd se face cu respectarea următoarelor condiții, conform
Ordinului ministrului sănătății nr. 119/2014, cu modificările și completările ulterioare:
- La cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și sursă de apă destinată
consumului uman - în gospodăriile unde nu sunt asigurate racordurile de apă curentă
printr-un sistem centralizat de distribuție, adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile
persoanelor particulare, de cel mult echivalentul a 6 UVM mare în cazul în care sunt mai
multe tipuri de animale și echivalentul a 4 UVM în cazul în care se cresc exclusiv găini sau
porci;
- La cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și sursă de apă destinată
consumului uman - în gospodăriile unde sunt asigurate racordurile la sistemul centralizat
de apă curentă, adăposturile de animale de cel mult echivalentul a 10 UVM în cazul în care
sunt mai multe tipuri de animale și echivalentul a 7 UVM în cazul în care se cresc exclusiv
găini sau porci;
- La distanță de 50 m de cea mai apropiată locuință vecină și sursă de apă destinată
consumului uman - în gospodăriile cu un număr de animale mai mare decât cel prevăzut la
paragrafele anterioare;
- În mediul urban, prin hotărâri ale consiliilor locale sau prin studiu de impact asupra sănătății
se pot stabili distanțe de protecție sanitară mai mari decât cele specificate în prezentul
ordin, în funcție de specificul fiecărei unități administrativ-teritoriale.
Amplasarea depozitelor de grajd trebuie să țină cont de prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu
modificările și completările ulterioare, precum și ale HG nr. 930/2005, cu modificările și
completările ulterioare, pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor
de protecție sanitară și hidrogeologică:
la cel puțin 20 m de cursurile de apă (inclusiv lacuri și acumulări de apă), drenuri
deschise sau orice alt tip de dren astupat cu materiale cu permeabilitate ridicată
(nisip, pietriș);
la cel puțin 50 m față de foraje hidrogeologice, puțuri sau izvoare;
la cel puțin 250 m de orice foraj sau fântână utilizată pentru furnizarea publică de
apă potabilă;
26
Pagina 27
Pentru a se descompune, gunoiul trebuie să aibă o umiditate de 70-75%, altfel se usucă și
mucegăiește. Acesta se udă cu must de gunoi, urină sau chiar cu apă pentru a-i asigura umiditatea
necesară.
Pentru a-i îmbunătăți compoziția și pentru a reduce pierderile de azot, este recomandabil ca pe
măsura așezării în platformă, să se presare peste el superfosfat în cantitate de 1-2% din masa
gunoiului.
În cazul în care bălegarul este depozitat pe platforme, toți efluenții rezultați trebuie colectați în
vederea stocării.
Suprafața platformei se stabilește în funcție de cantitatea de gunoi rezultată de-a lungul perioadei
de stocare (perioada de interdicție + 1 lună).
Baza platformei trebuie să aibă o înclinare de cca. 1-2% spre una din marginile platformei, unde
se amplasează într-o săpătură un bazin de colectare a mustului de gunoi rezultat în timpul
fermentării. Se recomandă ca acesta să fie acoperit, pentru evitarea pierderilor de amoniac.
Unde este posibil, se va înființa o bandă permanentă de vegetație de cel puțin 2 sau 3 metri lățime
menținută în jurul amenajării pentru captarea și absorbția lichidelor scurse din zona de depozitare.
Bazinul de colectare trebuie astfel poziționat încât, atunci când este plin, partea de sus a lichidului
să fie la cel puțin 0,5 m sub punctul cel mai de jos al platformei, corelat cu lungimea canalului de
colectare care trebuie să respecte panta de scurgere.
Capacitatea bazinului de colectare se stabilește în funcție de capacitatea platformei, de nivelul
precipitațiilor din regiune (pentru platformele neacoperite) și de ritmul de evacuare a mustului de
gunoi.
În general, se poate aproxima un necesar de 3-5 m3 pentru fiecare 100 t gunoi proaspăt.
În cazul unor solicitări de proiectare pentru spații de depozitare noi sau modernizate, trebuie luate
în considerare toate cerințele relevante prevăzute în standardele de construcție și de prevenirea
poluării, conținute în normativele și reglementările în vigoare.
Figura 5.1 - Exemplu de sistem pentru stocarea dejecțiilor lichide 1: canal pentru scurgerea
dejecțiilor lichide, 2: fosă pentru stocarea intermediară a dejecțiilor lichide, 3: pompă, 4: tuburi, 5:
rezervor pentru stocarea dejecțiilor lichide, 6: ventilație (preluată după Codul de bune practici
agricole elaborat de Lituania)
27
Pagina 28
Depozite temporare
Depozitarea în câmp deschis a gunoiului de grajd și/sau a compostului trebuie evitată pe cât
posibil, deoarece sporește riscul de pierdere a nutrienților prin scurgere la suprafață, infiltrare și
volatilizare, diminuându-se astfel calitățile de fertilitate și sporind riscul de poluare. Orice
depozitare în câmp presupune totuși respectarea unor condiții minime prin care să se evite
scurgerea nutrienților în sol sau, mai grav, direct în resurse de apă.
Depozitarea în câmp a gunoiului de grajd și/sau a compostului în vederea unei imediate
împrăștieri este permisă, în limitele cantității ce urmează a fi împrăștiată pe terenul pe care a fost
adus.
În aceste cazuri, gunoiul de grajd poate fi depozitat temporar în câmp după verificarea faptului că
nu există un risc de poluare a cursurilor de apă sau drenurilor din câmp, respectând cumulativ
următoarele cerințe:
Fermierul ce depozitează în câmp nu deține mai mult de 8 UVM;
Gunoiul de grajd se va depozita numai pe terenul pe care va fi împrăștiat, pe terenul aflat în
utilizare de către beneficiar;
Cantitatea de gunoi depozitată nu poate depăși cantitatea totală de gunoi de grajd care poate fi
aplicată pe întreaga suprafață a terenului (maximum 170 kg N / ha / an);
Gunoiul de grajd nu poate fi depozitat în grămezi temporare mai mult de 180 de zile și nici
mai târziu de momentul începerii perioadei de interdicție (se va împrăștia înainte de începerea
perioadei de interdicție);
Depozitele temporare de gunoi de grajd vor fi amplasate în fiecare an în locații diferite;
Depozitele temporare de gunoi de grajd se vor amplasa în conformitate cu prevederile Legii
apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare și ale HG nr. 930/2005 pentru
aprobarea Normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și
hidrogeologică:
la cel puțin 20 m de cursurile de apă (inclusiv lacuri și acumulări de apă), drenuri
deschise sau orice alt tip de dren astupat cu materiale cu permeabilitate ridicată
(nisip, pietriș);
la cel puțin 50 m față de foraje hidrogeologice, puțuri sau izvoare;
la cel puțin 250 m de orice foraj sau fântână utilizată pentru furnizarea publică de
apă potabilă;
28
Pagina 29
La baza depozitului temporar de gunoi de grajd trebuie să fie amplasată o folie de
plastic impermeabilă peste care poate să fie pus un pat de paie sau alte materii
organice;
La limita depozitului situată la baza pantei terenului se amplasează un strat de paie;
Deoarece gunoiul care provine de la păsări are un conținut ridicat de nutrienți – în
mod deosebit fosfor – iar scurgerile din astfel de depozite pot avea un potențial de
poluare ridicat, se recomandă acoperirea acestor depozite temporare cu o folie
prevăzută cu câteva orificii de aerare bine ancorată în sol sau cu un strat de
paie/coceni de 0,4 - 0,5 m grosime. Acoperirea trebuie realizată în cel mult 24 de ore
după amenajarea depozitului;
Este interzisă realizarea grămezilor temporare de gunoi pe terenuri inundabile.
Gunoiul de grajd compostat adus pe câmp trebuie să fi fost compostat pe platforme conforme, iar
scopul acestei depozitări este strict legat de acțiunile imediat următoare de împrăștiere și nu ca o
alternativă la depozitarea pe o platformă.
Depozitarea în câmp este privită ca o excepție, nu ca o regulă, și ea nu trebuie confundată cu
simpla aruncare a gunoiului de grajd în afara gospodăriei/fermei din lipsa unor capacitați
conforme de stocare.
5.3 Platforme comunale
O platformă de gunoi de grajd este o construcție relativ simplă alcătuită dintr-o podea de beton,
pătrată sau dreptunghiulară, înconjurată în trei părți de pereți de beton înalți de aproximativ 2-3 m.
Pot fi folosite și alte materiale, dar betonul este mai durabil, oferă condiții mai bune pentru
manevrarea utilajelor și garanții împotriva pierderilor accidentale de nutrienți.
Rolul platformei este de depozitare temporară, în bune condiții tehnologice și ecologice, a
dejecțiilor solide și semi-solide provenite de la animale, amestecate, sau nu, cu alte reziduuri
organice cum ar fi resturi vegetale, înainte ca acestea să fie împrăștiate pe terenurile agricole.
În afară de rolul de depozitare, platforma este utilizată și pentru amestecarea și compostarea
gunoiului de grajd într-un produs mai omogen, mai stabil și mai valoros. De aceea, dimensiunile
platformei trebuie să fie suficiente nu numai pentru depozitare, ci și pentru răsturnarea gunoiului
de grajd așezat în grămezi pentru compostare de dimensiuni asemănătoare.
Platformele comunale de gunoi de grajd sunt foarte utile acolo unde condițiile de depozitare
individuală nu există, sau nu oferă suficientă siguranță.
Pentru captarea lichidelor provenite din gunoiul de grajd, platforma trebuie dotată cu un canal de-
a lungul părții deschise a platformei, pentru direcționarea lichidelor către un bazin de colectare,
suficient de mare pentru a reține toate aceste lichide, precum și precipitațiile ce cad pe suprafața
platformei. Lichidele colectate pot fi aplicate pe terenurile agricole sau pot fi reîncorporate în
grămada de gunoi de grajd sau de compost.
Dincolo de construcția de beton în sine, platforma ar trebui echipată cu următoarele elemente:
gard pentru restricționarea accesului;
tractor cu remorci pentru transportul gunoiului de grajd de la fermieri/transportul
compostului în vederea împrăștierii;
29
Pagina 30
utilaje de încărcare și răsturnare (omogenizare sau remaniere) a gunoiului de grajd (de
ex: încărcător frontal);
mașină pentru tocatul resturilor vegetale ce intră la compostare;
cisternă pentru transportul și împrăștierea dejecțiilor lichide;
mașină de împrăștiat gunoiul de grajd compostat;
termometre diverse pentru monitorizarea evoluției temperaturii în grămada de
compostare;
utilaje de pompare și de aplicare a lichidelor pentru umectarea grămezii de
compostare, pentru încărcarea cisternei de distribuție pe terenul agricol a lichidului
stocat;
o anexă ca adăpost și birou pentru administratorul platformei.
5.3.1 Alegerea locației
Locația ideală pentru o platformă de gunoi se stabilește după următoarele criterii:
Drepturile de proprietate - platforma ar trebui construită de preferință pe teren aflat la
dispoziția primăriei;
Acces - platforma ar trebui localizată într-un perimetru ușor accesibil pentru mijloacele
de transport obișnuite: camioane, tractoare, căruțe etc.
Pentru platformele sistemelor intensive de creștere a animalelor distanța fața de
locuințe este de 500 m conform Ordinului ministrului sănătății nr. 119/2014, cu
modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Normelor de igiena și sănătate
publică privind mediul de viață al populației.
Suprafața - platforma ar trebui construită pe o suprafață plană și orizontală, în scopul
reducerii costurilor de construcție și pentru a facilita managementul ulterior;
Riscul de inundație - platforma nu trebuie situată în zonă cu risc de inundație;
Apa freatică - platforma nu trebuie situată în zonă cu apă freatică la mică adâncime
(mai puțin de 2 m);
Distanța față de cursurile de apă - platforma trebuie situată la minim 100 m de orice
curs sau resursă de apă în scopul reducerii riscului de poluare accidentală;
Distanța față de gospodării / locul de colectare - ar trebui să fie cât mai mică (de maxim
5 km distanță rutieră) pentru diminuarea costurilor de transport.
5.3.2 Capacitatea necesară
Dimensiunea platformei trebuie stabilită în funcție de cantitatea de bălegar și alte resturi menajere
organice ce se estimează a fi produsă.
În mod obișnuit, materialele vor fi depozitate pe o grosime maximă de aproximativ 1,5-2 m, ceea
ce înseamnă că pentru fiecare m3 de material trebuie prevăzută o suprafață netă de 0,5-0,75 m2.
Luând în calcul și suprafața necesară pentru mutarea/întorcerea grămezilor de material în timpul
procesului de compostare, suprafața totală ar trebui să fie de 1,5-2 ori mai mare decât suprafața
necesară depozitării efective a gunoiului de grajd.
Pentru estimarea spațiului necesar în funcție de numărul de animale, se pot utiliza următoarele
valori prezentate în Tabelul 5.1 și preluate din Ghidul: „Sisteme pentru depozitarea dejecțiilor.
Standarde de fermă” elaborat de H. Frederiksen, D. Dănuț, M. Mașinistru, A. Greculescu în anul
2010 în cadrul Proiectului “Modernizarea Sistemului de Informare și Cunoaștere în Agricultură”
(MAKIS).
30
Pagina 31
Prin conversia numărului de animale în Unități Vită Mare (UVM) se standardizează capacitatea
de depozitare a gunoiului de grajd necesară. Coeficienții folosiți în România pentru conversia
efectivelor de animale în UVM din punctul de vedere al capacității de stocare a dejecțiilor sunt
indicați în Tabelul 5.2.
Tabel 5.1 Producția de gunoi și capacitatea necesară de stocare pentru diferite sisteme de
întreținere a animalelor – tabel preluat din Ghidul: “Sisteme pentru depozitarea dejecțiilor. Standarde
de fermă”
Producția de gunoi de grajd în diferite sisteme de întreținere a bovinelor.
Tipul de Producția de Capacitatea
Catego- Așternut
gunoi de gunoi, inclusiv de stocare 1
ria de Sistemul de întreținere [kg/ani-
grajd așternutul [m3/animal/
animal mal/zi]
rezultat [kg/animal/zi] lună]
Stabulație liberă
Așternut adânc, boxe Gunoi de
1–2 6 – 10 0,25 - 0,40
colective grajd solid
Viței
Pardoseală grătar, Dejecții
- 7 – 12 0,25 - 0,45
întreținere în grupuri semilichide
Gunoi de
Așternut adânc 3–5 20 - 25 0,75 - 0,95
grajd solid
Așternut adânc în zona de
Gunoi de
odihnă, pardoseală de 2–4 20 - 26 0,70 - 0,90
grajd solid
Juninci beton în zona de defecație
Cușete individuale de
odihnă cu așternut, Gunoi de
2–3 18 - 26 0,65 - 0,95
pardoseală de beton în grajd solid
zona de defecație
Gunoi de
Așternut adânc 3 28 - 38 1,10 - 1,4
grajd solid
Așternut adânc în zona de
Gunoi de
odihnă, pardoseală de 2–3 28 - 40 1,0 - 1,3
grajd solid
beton în zona de defecație
Tăurași
Dejecții
Pardoseală grătar - 30 - 40 0,9 - 1,3
semilichide
Așternut adânc,
Gunoi de
pardoseală cu auto- 2–3 28 - 38 1,05 - 1,4
grajd solid
curățare cu panta de 8%
Așternut adânc în zona de
Gunoi de
odihnă, pardoseală de 4–5 40 - 50 1,4 - 1,8
grajd solid
beton în zona de defecație
Gunoi de
Așternut adânc în zona de 30 - 35 1,1 - 1,3
grajd solid
Vaci de odihnă, pardoseală cu 3–5
+ dejecții
lapte grătar în zona de defecație 10 - 15 0,3 - 0,5
semilichide
Așternut adânc în zona de
Gunoi de
odihnă, pardoseală cu 4–6 45 - 50 1,6 - 1,9
grajd solid
autocurățare
Cușete individuale de
odihnă cu așternut, Gunoi de
2–3 45 - 50 1,6 - 1,9
pardoseală de beton în grajd solid
zona de defecație
Cușete individuale de Dejecții
- 40 - 52 1,20 - 1,60
odihnă, pardoseală cu semilichide
31
Pagina 32
grătar în zona de defecație
Sistem extensiv, ferme de Gunoi de
2-5 28 - 33 1,0 – 1,3
până la 40 UVM grajd solid
Sistem de stabulație legată
Gunoi de
Așternut adânc (în grup) 1–2 6 – 10 0,25 - 0,40
grajd
Viței
Pardoseală grătar (în Dejecții
- 7 – 12 0,25 - 0,45
grup) semilichide
Gunoi de
Standuri cu așternut 1–2 28 - 35 1,0 - 1,3
grajd
Tăurași
Standuri fără așternut, Dejecții
- 30 - 40 0,9 - 1,2
canal acoperit cu grătar semilichide
Gunoi de
Standuri cu așternut 1 - 2,5 18 - 23 0,8 – 1,0
grajd
Juninci
Standuri cu așternut, canal Dejecții
- 20 – 27 0,6 - 0,8
acoperit cu grătar semilichide
Gunoi de
Standuri cu așternut 2 - 3,5 45 - 55 1,5 - 1,9
grajd
Standuri fără așternut,
Vaci de sistem autocurățare Dejecții
lapte - 40 - 45 1,2 - 1,5
continuă acoperit cu semilichide
grătare
Sistem extensiv, ferme de Gunoi de
2-5 28 - 33 1,0 – 1,3
până la 40 UVM grajd solid
1
Capacitatea fracțiunilor lichide este inclusă.
Producția de gunoi de grajd în diferite sisteme de întreținere a porcinelor.
Producția de Capacitatea de
Catego- Așternut
Tipul de gunoi, inclusiv stocare
ria de Sistemul de întreținere [kg/animal/
gunoi așternut [m3/animal/
animal zi]
[kg/animal/zi] lună]
Vieri Pardoseală solidă cu Gunoi de
3–4 12 – 16 0,5 - 0,7
așternut grajd solid
Gunoi de
Așternut adânc 2–3 10 – 14 0,45 - 0,6
grajd solid
Așternut adânc în zona de
Gunoi de
Scroafe odihnă, pardoseală beton în 0,8 – 1,2 12 - 17 0,45 - 0,65
grajd solid
gestante zona de defecație
Pardoseală solidă în zona
Dejecții
de odihnă, pardoseală grătar 0,1 - 0,25 10 - 15 0,3 - 0,45
semilichide
în zona de defecație
Pardoseală solidă în zona
Gunoi de
de odihnă și zona de 4-5 14 - 16 0,6 - 0,7
Scroafe grajd solid
defecație
lactante
Pardoseală acoperită parțial Dejecții
0,05 – 0,1 15 - 20 0,45 - 0,6
ori total cu grătar. semilichide
Gunoi de
Așternut adânc 0,5 - 1 2-3 0,15 - 0,2
Purcei grajd
înțăr- Zonă de odihnă cu așternut,
Gunoi de
cați pardoseală solidă în zona de 0,15 – 0,3 1,5 – 2,5 0,1 – 0,15
grajd
defecație
Pardoseală acoperită cu 0,05 – 0,1 Dejecții 1-2 0,09 – 0,1
32
Pagina 33
grătar semilichide
Gunoi de
Așternut adânc 1–3 4-7 0,25 – 0,35
grajd
Zona de odihnă cu așternut,
Gunoi de
Grăsuni pardoseală solidă în zona de 0,3 – 0,5 3–5 0,2 – 0,4
grajd
defecație
Pardoseală parțial acoperită Dejecții
0,05 – 0,1 5-8 0,15 – 0,25
cu grătare semilichide
Valoarile minime pentru capacitățile de stocare prezentate în tabelele de mai sus reprezintă valori
minime obligatorii, însă valori mai mari trebuie să fie considerate (până la nivelul prezentat în tabele),
în funcție de cantitatea de așternut folosită, de sistemul de creștere (în cazul în care acesta este mai
intensiv), de mărimea animalelor etc.
Producția de gunoi de grajd în diverse sisteme de întreținere a păsărilor
Volum dejecții, Capacitate de
Așternut
Categoria de Sistem de Tipul de fără așternut stocare2
[kg/animal/
păsări întreținere gunoi 3
[m /1.000 [m3/1.000
zi]
păsări/lună] păsări/lună]
Pui de carne La sol 0,080 Gunoi solid 3,0 3,8
Puicuțe La sol 0,120 Gunoi solid 4,7 5,0
Dejecții
colectate
Găini ouătoare În baterii 0,220 8,2 8,2
(nu conțin
așternut)
Dejecții
colectate
Rațe mature La sol 0,500 20,6 22,0
(nu conțin
așternut)
Dejecții
Broileri de rață
colectate
(sfârșitul Baltă 0,500 18,7 18,7
(nu conțin
îngrășării)
așternut)
Broileri de rață
(sfârșitul La sol 0,500 Gunoi solid 18,7 20,0
îngrășării)
Curcani adulți La sol 0,430 Gunoi solid 16,0 18,0
Curcani pentru
La sol 0,350 Gunoi solid 13,0 14,8
sacrificare
Gâște adulte La sol 0,960 Gunoi solid 36,00 41,0
Dejecții
Broileri de colectate
Baltă 0,900 33,0 33,0
gâscă (sfârșitul (nu conțin
îngrășării) așternut)
La sol 0,900 Gunoi solid 33,0 36,0
2
Așternutul luat în considerare este de paie
Producția de gunoi de grajd în diferite sisteme de întreținere a cabalinelor.
Producția de
Excremente + Tipul de Capacitatea de
Categoria de Sistemul de gunoi, inclusiv
așternut gunoi stocare [m3/animal/
animal adăpost așternut
[kg/animal/zi] rezultat lună]
[kg/animal/zi]
Mânz peste un 17 + 5 kg
Așternut Bălegar 22 1,0
an (400 kg) așternut
33
Pagina 34
Iapă, armăsar,
25 + 5 kg
cal castrat (600 Așternut Bălegar 30 1,38
așternut
kg)
Producția de gunoi de grajd în diferite sisteme de întreținere a ovinelor.
Tip de Producția de Capacitatea de
Categoria de Sistem de Așternut gunoi de gunoi, inclusiv stocare
animal adăpost [kg/animal/zi] grajd așternut [m3/animal/
rezultat [kg/animal/zi] lună]
Miel de 3,5 luni
Așternut 0,3 Bălegar 1,5 0,050
sau cârlan
Mioară de 12
Așternut 0,4 Bălegar 2,5 0,083
luni
Oaie-mamă,
berbec și batal Așternut 0,5 Bălegar 2,8 0,093
de 12 luni
Berbec și batal Așternut 0,4 Bălegar 4 0,133
Tabel 5.2 Coeficienții pentru conversia numărului de animale în Unități Vită Mare din punctul de
vedere al volumului dejecțiilor – conform Regulamentului (Comisiei) nr. 808/2014
Coeficientul de
Categoria de animal
conversie
Tauri, vaci și alte bovine mai mari de 2 ani 1
Bovine între 6 luni și 2 ani 0,6
Bovine de mai puțin de 6 luni 0,4
Scroafă de reproducție > 50 kg 0,5
Alte porcine 0,3
Ecvide mai mari de 6 luni 1
Ovine și caprine 0,15
Găină ouătoare 0,014
Alte păsări de curte 0,03
5.3.3 Riscuri asociate exploatării platformelor comunale
Efectele negative posibile ale operațiunilor de exploatare a platformei sunt:
Scurgere posibilă a materialelor de pe platforma comunală dacă construcția nu a fost
făcută corespunzător;
Împrăștiere necorespunzătoare a gunoiului de grajd pe terenurile agricole dacă Codul
de bune practici agricole nu este respectat;
Curățare și management necorespunzător a platformelor comunale;
Apariția mirosului neplăcut și zgomotului dacă pompele de apă uzată și echipamentele
de tratare sunt întreținute necorespunzător;
Impact potențial asupra corpurilor de apă receptoare dacă calitatea efluenților de apă
uzată nu este asigurată;
Scurgerea din fosele septice și instalațiile sanitare dacă acestea nu sunt întreținute
corespunzător;
Depozitarea ilegală a resturilor toxice sau periculoase pe platformele comunale
(materiale pentru care platforma nu a fost realizată);
Supra-acumularea materialelor din plastic, sticlă sau alte reziduuri reciclabile pe
platforma comunală datorită unor deficiențe ale sistemului de colectare și selectare.
34
Pagina 35
Aceste riscuri trebuie anticipate înainte și introduse măsuri de remediere încă din stadiul de
proiectare, în timpul activității de planificare și supraveghere a construcției, cât și în timpul
operațiilor de utilizare a platformei. Evitarea riscurilor asociate operării se realizarea prin
respectarea unor proceduri operaționale, proceduri care pot include un regulament de funcționare,
modele de contract între operator și fermieri, modele de registre pentru gestiune, un plan de
promovare și conștientizare care să asigure un grad ridicat de colectare a gunoiului de grajd
precum și de comercializare/servicii de fertilizare etc.
5.4 Platforme individuale
Locația potrivită pentru spațiile de depozitare trebuie să ia în considerare factori ca accesibilitatea,
distanța față de grajduri și locuință, pentru transportul și gestionarea eficientă și confortabilă a
gunoiului de grajd, resturilor organice și compostului, cu risc și neplăceri minime pentru fermier
și vecini.
Pentru o depozitare adecvată și sigură, trebuie asigurată o capacitate suficientă. Capacitatea
necesară va depinde în principal de numărul și speciile de animale deținute, de tipul de bălegar
produs (acesta depinde de tipul sistemului de stabulație – vezi tabelul 5.1) și de durata necesară de
stocare.
Exploatațiile de bovine ce sunt crescute în sistem “permanent la pășune” trebuie să dețină
platformă de gunoi de grajd a cărei dimensiune să fie corelată cu numărul de animale existent în
exploatație pentru minimum 2 luni. Pentru acest sistem de creștere (permanent pe pășune),
fermierii trebuie să respecte numărul maxim de animale ce pășunează pe parcelă, astfel încât, pe
baza indicilor referitori la cantitatea de azot (kg / animal /an) din gunoiul de grajd (după scăderea
emisiilor gazoase), să nu se depășească limita maximă de 170 kg de N s.a./ha/an.
Dacă în localitate există o platformă comunală pentru depozitarea gunoiului de grajd, durata de
stocare a gunoiului în platfoma individuală va fi dată de intervalul de timp la care se transportă
gunoiul către platforma comunală;
Dacă în localitate nu există o platformă comunală pentru depozitarea gunoiului de grajd atunci
perioada de stocare va fi dată de perioada de interdicție pentru aplicarea gunoiului la care se
adaugă o lună.
Spațiul de depozitare trebuie așezat pe o suprafață orizontală sau ușor înclinată, de preferință pe
un loc mai ridicat (pentru ca apele să nu ajungă pe platformă) și umbrit pentru ca razele soarelui și
vânturile să nu usuce prea tare bălegarul. Când este situat la baza unei pante, apa scursă de pe
urma precipitațiilor trebuie deviată la distanță de zona de stocare. Gunoiul de grajd nu trebuie
depozitat în calea apei din șanțuri sau burlane.
Dacă spațiul de depozitare este prevăzut cu acoperiș, apa scursă pe acesta trebuie direcționată
departe de gunoiul de grajd. Scopul este de protejare a bălegarului de a nu deveni prea umed și de
prevenire a contaminării oricărui flux de apă.
Spațiul de depozitare trebuie amenajat la cel puțin 100 m față de canale, râuri, iazuri sau alte
resurse de apă, și la o distanță de minim 10 sau 50 m față de locuințe și aval față de sursele de apă
potabilă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 119/2014 cu
modificările și completările ulterioare.
Pe locul ales se sapă o groapă adâncă de 0,5 m, în formă de dreptunghi. Platforma de bălegar are o
lățime de 3-4 m, iar lungimea se stabilește în funcție de suprafața spațiului de depozitare necesar
pentru stocarea gunoiului în funcție de numărul de animale și timpul de stocare.
35
Pagina 36
Dacă substratul este un sol nisipos sau orice altă suprafață permeabilă, solul trebuie protejat de
infiltrații prin aplicarea pe fundul gropii a unui strat de argilă care se tasează.
Locul de depozitare va avea o bază din material impermeabil, cu respectarea condițiilor privind
realizarea depozitelor permanente prezentate în capitolul 5.2 „Metode de stocare a dejecțiilor”.
O podea de beton sau orice alt material impermeabil durabil va reduce la minim infiltrația și va
oferi o suprafață ideală pentru îndepărtarea sau răsturnarea cu ușurință a gunoiului de grajd.
Pereții platformei se pot zidi până la 0,5 m deasupra pământului; bălegarul proaspăt scos din grajd
se clădește până la cca. 1,8 – 2,0 m înălțime începând de la fundul platformei. Pereții se
construiesc de preferință din scănduri groase (dulapi) sau din lemne rotunde. Nu se recomandă a fi
în întregime din zid, pentru a da posibilitatea aerului să pătrundă în masa bălegarului.
Alături de platformă se sapă groapa de urină socotind 1 m3 de cap de vită mare, 0,75 m3 pentru
tineret și 0,3 m3 pentru un porc. Ea se poate face din zidărie de cărămidă, tencuită și sclivisită cu
ciment sau din beton. Pentru exploatațiile sub 8 UVM poate fi utilizat un recipient de plastic
introdus în groapa săpată alături de platformă.
Groapa de urină se acoperă, de exemplu, cu un capac de scândură groasă care împiedică pierderea
amoniului.
Unde este posibil, se va înființa o bandă permanentă de vegetație de cel puțin 2 sau 3 metri lățime
menținută în jurul amenajării pentru captarea și absorbția lichidelor scurse din zona de depozitare.
În jurul spațiului de depozitare se pot planta tufișuri și arbuști în scop decorativ, dar și pentru a
produce umbră și protecție împotriva vântului (uscare excesivă).
În jurul platformei se vor consolida drumurile de acces, pentru a evita băltirea apei și noroaiele
care se formează toamna și primăvara când se scoate bălegarul din platformă.
Există două moduri de a conduce fermentarea bălegarului: anaerob și aerob.
Fermentarea anaerobă.
Bălegarul scos din grajd și amestecat cu furca se transportă la platformă, se așează în grămezi care
se tasează (se calcă în picioare) pentru a îndepărta o parte din aer. Este bine ca grămezile care se
așează zilnic să aibă formă de cub cu latura de cel mult 1 m. După tasare este bine să se pună
deasupra un capac de scânduri sau chiar un strat de paie care apără bălegarul de soare, de vânt,
oprind pierderea azotului (în special prin emisii de amoniac).
În zilele următoare se procedează la fel așezând grămada de bălegar alături de cea din ziua
precedentă. În felul acesta se clădește o treime din suprafața platformei. După ce a fost așezat
primul strat se clădește deasupra cel de-al doilea strat și astfel înălțimea bălegarului din platformă
atinge aproape 2 m. La această înălțime suprafața bălegarului se poate acoperi cu un strat de
pământ de 20 cm grosime. După completarea unei treimi din platformă se trece la a doua treime și
apoi la a treia, așezându-se bălegarul în același fel. În timpul verii, platforma se udă cu apă sau cu
urină, astfel încât bălegarul scos din interiorul platformei să mustească dacă este strâns în mână.
Aceasta dovedește că bălegarul are 70 – 75 % umiditate, care asigură o fermentare normală. În
cazul în care bălegarul este uscat, mucegăiește. Fermentarea bălegarului durează 3 – 4 luni. La
sfârșitul fermentării, înălțimea și volumul grămezii de bălegar din platformă scad cu o treime, sau
la jumătate dacă fermentarea durează peste 4 – 5 luni.
Când se golește platforma, bălegarul se ia în ordinea în care a fost așezat, adică începând cu prima
treime a platformei, deoarece fermentarea începe treptat, în ordinea în care bălegarul a fost așezat
în platformă.
36
Pagina 37
Fermentarea aerobă
Fermentarea aerobă este numită și fermentarea la cald. În acest caz, bălegarul se lasă înfoiat când
se așează pe platformă, oxidarea este puternică, descompunerea materiei organice se produce cu
descărcare mare de căldură. Temperatura se ridică până la 60o. Cu cât bălegarul este mai înfoiat
cu atât temperatura este mai ridicată. Când temperatura depășește 55o bălegarul se îndeasă bine
pentru a elimina aerul și a încetini fermentația aerobă. Temperatura trebuie menținută ridicată
circa 20 de zile în care timp sunt distruse semințele de buruieni. După această perioadă
fermentarea decurge ca și în cazul fermentării anaerobe.
Gunoiul de grajd și reziduurile menajere organice depozitate sau compostate nu vor produce
miros excesiv sau de durată, și nu vor atrage un număr mare de insecte sau alte specii de animale
nedorite, dacă sunt luate următoarele măsuri generale:
adăugarea de compost maturat peste fiecare nouă încărcătură de material proaspăt într-
o proporție de circa 1 la 4;
amestecarea diverselor tipuri de materiale (gunoi de grajd, resturi provenite din
bucătărie, iarbă, fragmente de lemn) pentru obținerea unui raport C/N favorabil și a
unei consistențe solide dar totuși ușoare;
produsele gătite sau alte materiale ce pot atrage muște trebuie acoperite imediat cu alte
materiale pentru a împiedica muștele de a depune ouă;
orice scurgere trebuie colectată și introdusă la loc în grămadă sau aplicată pentru
fertilizarea terenurilor învecinate.
În afară de asigurarea capacității necesare pentru depozitarea gunoiului de grajd și a reziduurilor
organice pe perioada când împrăștierea este interzisă, toate amenajările trebuie să îndeplinească
următoarele condiții generale:
toate sistemele trebuie să protejeze solul, apa subterană și apa de suprafață împotriva
infiltrațiilor nutrienților și împotriva scurgerilor de efluenți;
uscarea excesivă a grămezii trebuie evitată pe cât posibil prin protejarea materialelor
împotriva razelor directe ale soarelui;
toate sistemele trebuie să permită răsturnarea (remanierea) materialelor la intervale
regulate pentru înlesnirea proceselor de compostare; trebuie să existe suficient spațiu
pentru dispunerea și răsturnarea grămezilor de compost;
toate sistemele trebuie instalate departe de apele de suprafață, fântâni și alte zone
protejate; distanța minimă depinde de tipul de sistem de depozitare;
toate sistemele ce pot produce scurgeri de lichide, în special în timpul căderii
precipitațiilor, trebuie echipate cu un bazin de colectare a materialelor lichide;
este de preferat ca spațiile de depozitare să fie dotate cu acoperiș pentru a evita
spălarea materialelor de către ploile abundente și încetinirea procesului de compostare.
5.5 Efluenții din silozuri
Efluenții proveniți de la instalațiile de însilozare a furajelor verzi sunt foarte bogați în substanțe
organice ușor biodegradabile, care conțin cantități însemnate de nutrienți, în special compuși ai
azotului, cu potențial ridicat de poluare. Dacă asemenea efluenți se scurg în ape de suprafață pot
provoaca grave dezechilibre în ecosistemele acvatice prin eutrofizare și moartea peștilor.
Efluentul provenit de la culturile însilozate este unul din cei mai concentrați și nocivi poluanți din
fermă. Pătrunderea, chiar în cantități mici, în cursurile de apă poate provoca serioase incidente de
poluare și în special moartea peștilor.
37
Pagina 38
Cantitatea maximă de efluent de siloz se produce în
primele două zile de depozitare.
Cantitățile de efluent produse depind de gradul de
umiditate a materialului însilozat, de eventualele ape
de precipitații intrate în siloz, de tipul de material
însilozat, grosimea materialului însilozat, drenajul
intern al silozului și de aditivii folosiți. Accidente de
poluare se pot produce dacă silozurile sau fosele de
depozitare sunt prost construite și prost
impermeabilizate. Acești efluenți, colectați
corespunzător, pot fi folosiți la fertilizarea culturilor și în furajarea animalelor.
Așa cum s-a menționat mai sus, prin producerea lor apare riscul de poluare și sunt necesare unele
măsuri, cum ar fi:
însilozarea furajelor la un conținut de materie uscată de peste 25 % și căptușirea bazei
silozului cu un strat de paie pentru absorbția efluenților formați (furajele însilozate la
un conținut de materie uscată de 18 % produc aproximativ 150 l efluent per tonă. Dacă
furajul este uscat până la un conținut de 25 % substanță uscată atunci cantitatea de
efluent scade la aproximativ 25 l per tonă);
silozurile trebuie astfel proiectate și construite încât să asigure protecție contra
infiltrațiilor de efluenți; ele trebuie acoperite pentru a nu pătrunde apă de precipitații și
trebuie prevăzute cu o podea impermeabilă, ușor înclinată (pantă 2 %) pe care
scurgerile de efluent să fie conduse și stocate într-un bazin subteran de capacitate
corespunzătoare, rezistent la coroziune acidă;
pentru silozurile cu o capacitate mai mică de 1500 m3 capacitatea minimă a bazinului
trebuie să fie de 3 m3 la fiecare 150 m3 din capacitatea silozului. În perioadele de
scurgere maximă a efluentului bazinul trebuie golit zilnic;
pentru silozurile cu capacitatea peste 1500 m3 bazinul trebuie să aibă o capacitate
minimă de 30 m3 plus 1 m3 pentru fiecare 150 m3 de capacitate de însilozare peste
1500 m3;
silozul și bazinul trebuie amplasate la o distanță de minim 50 m de cursurile de apă
pentru a preveni o poluare accidentală;
înainte de a proceda la o nouă însilozare, trebuie executate lucrări de întreținere pentru
a asigura etanșeitatea silozului.
În plus față de aceste măsuri:
Nu se supraîncarcă silozul deoarece podeaua acestuia ar putea ceda, apărând crăpături
prin care efluentul de siloz să se scurgă necontrolat;
Când este nevoie, se pompează efluentul colectat în bazinul subteran, într-un bazin
suprateran, de capacitate mai mare, în care să fie stocat efluentul singur sau în amestec
cu tulbureala colectată de la animale. Cât timp furajele rămân însilozate, toți efluenții
și apa de precipitații de pe acoperișul silozului trebuie colectați și depozitați
corespunzător;
38
Pagina 39
Se monitorizează cu atenție nivelul efluentului din bazin și se golește la intervale de
timp regulate. Nu lăsați niciodată ca bazinul să se umple peste nivelul maxim și
verificați să nu fie blocate canalele de colectare a efluentului;
Efluentul de siloz conține nutrienți valoroși care pot suplini până la 15% din necesarul
de hrană al porcilor pentru îngrășat. Efluentul trebuie stocat în recipiente
corespunzătoare până la utilizarea ca hrană pentru animale;
Se verifică frecvent starea apelor din vecinătatea silozului în timpul însilozării și timp
de o lună după golirea silozului.
5.6 Efluenții din siloz balotat
În cazul însilozării în baloți închiși ermetic se vor respecta următoarele reguli:
Se depozitează baloții la cel puțin 10 m față de cursurile de apă – cu excepția cazurilor
în care baloții se află pe o pantă descendentă față de cursul apei;
Se deschide și se îndepărtează învelișul baloților la cel puțin 10 m față de cursurile de
apă – cu excepția cazurilor în care baloții se află pe o pantă descendentă față de cursul
apei;
Se balotează furajele la un conținut de substanță uscată de peste 25% pentru a conduce
la o mai bună conservare a furajelor și la minimizarea producerii de efluenți;
Se colectează toate scurgerile de efluenți care provin de la baloții depozitați pe
suprafața fermei;
Se verifică că scurgerile de efluenți din baloți după îndepărtarea învelișului acestora nu
pot ajunge în drenuri sau cursuri de apă.
5.7 Apele uzate de la ferme
Apele uzate rezultate din activitățile agricole reprezintă un efluent ce poate fi încărcat în gunoi de
grajd, urină, lapte, produse de spălare și curățare a grajdurilor.
Apele uzate din ferme au în general o cerință biochimică de oxigen de până în 2000 mg/l, un
conținut de azot total mai mic de 0,3 kg/m3 și un conținut de substanță uscată mai mic de 1%.
39
Pagina 40
Toate apele uzate din fermă trebuie colectate și depozitate cu grijă în bazine (rezervoare) special
destinate pentru colectarea apelor uzate sau în instalațiile destinate inițial colectării dejecțiilor
lichide și semilichide sau a altor efluenți din fermă.
Rezervoarele utilizate pentru colectarea apelor uzate trebuie să fie:
în bune condiții și să nu curgă;
verificate periodic pentru a nu se umple peste capacitatea maximă;
golite la intervale regulate;
suficient de mari pentru a nu necesita golirea lor în perioadele în care împrăștierea pe
câmp este interzisă.
Metoda cea mai eficientă pentru creșterea capacității de stocare a dejecțiilor lichide la nivelul
fermei o reprezintă diminuarea cantității de apă uzată de la fermă prin:
separarea traseelor de scurgere, din cadrul fermei, a apelor curate de cele uzate. Apa
curată (de pe acoperișuri, terenuri învecinate, pardoseli betonate curate, etc.) care
curge și se amestecă cu apele uzate mărește cantitatea de apă uzată care este nevoie să
fie stocată și împrăștiată la nivelul fermei. Separarea traseelor necesită o planificare
atentă la nivelul fermei precum și o întreținere regulată a jgheaburilor și burlanelor.
Apa curată trebuie direcționată spre sistemele de drenaj sau canalizare prin intermediul
unor instalații etanșe. Este indicat ca la ieșirea din fermă sistemul de evacuare a apelor
curate să aibă o gură de vizitare care să permită monitorizarea calității apei. Gura de
vizitare trebuie să permită utilizarea unei pompe submersibile pentru curățarea
sistemului în cazul în care în el au pătruns efluenți din fermă;
minimizarea suprafeței «murdare» din cadrul fermei prin reorganizarea terenului
fermei și minimizarea suprafeței la care animalele au acces;
gestionarea scurgerilor în lungul drumurilor și căilor de acces din fermă. Nu este
permisă scurgerea directă, de-a lungul drumurilor și căilor de acces din fermă către
cursurile de apă.
5.8 Efluenții proveniți din precipitații
Efluenții proveniți din precipitații și din pulberile atmosferice pot conține diferite cantități de
nutrienți, formați în atmosferă prin descărcări electrice sau emiși de instalațiile industriale de
sinteză anorganică și organică sau din alte surse.
În condițiile României se poate estima un aport anual din precipitațiile și pulberile atmosferice de
6 - 12 kg N/ha, 0,1 - 1,5 kg P2O5/ha și 0,5 - 15 kg K/ha, variabil cu distanța față de sursa emitentă
și cu condițiile meteorologice.
În unele zone ploile acide pot afecta negativ apele de suprafață, cu efecte drastice asupra faunei și
florei acvatice. În plus, în cazul apelor subterane, creșterea acidității acestora provoacă
mobilizarea aluminiului și a unor metale grele, care afectează caracteristicile de potabilitate ale
apelor respective.
Marile complexe de creștere a animalelor și păsărilor sunt o sursă care favorizează căderea ploilor
acide datorită degajării amoniacului în atmosferă. De aceea este necesar ca în aceste cazuri să se
ia măsurile tehnice necesare de limitare a degajării substanțelor volatile, precum amoniacul, direct
în atmosferă.
40
Pagina 41
Aceste măsuri sunt necesare și în cazul bazinelor de mare capacitate de colectare a dejecțiilor
lichide sau semilichide.
În jurul platformelor de furajare și odihnă a animalelor, dispuse în afara grajdurilor, precum și în
jurul platformelor de stocare a gunoiului de grajd, este obligatoriu să fie realizate șanțuri și rigole
betonate de scurgere a apelor pluviale care vor fi colectate în bazinele de stocare a efluenților.
5.9 Principii generale pentru selectarea metodei de stocare a gunoiului de grajd
Depozitarea și procesarea gunoiului de grajd din fermele cu un număr de animale de până la 100
UVM se poate face în depozite individuale sau în platforme comunale. Pentru fermele peste 100
UVM, depozitarea și procesarea gunoiului de grajd se face în conformitate cu cerințele Acordului
de Mediu, sau dacă ferma intră sub incidența Directivei Emisiilor Industriale - IED 2010/75 și cu
cerințele Acordului Integrat de Mediu necesar pentru funcționarea exploatației agricole.
Depozitarea și procesarea gunoiului de grajd pe plaltforme comunale sau depozite individuale
Depozitarea și procesarea în sistem comunal a gunoiului de grajd și a altor resturi organice poate
fi o alternativă la depozitarea în sistem individual, însă cele două sisteme pot fi complementare.
Chiar dacă depozitarea în sistem comunal are o serie de avantaje, aceste sisteme nu sunt
întotdeauna cea mai bună opțiune. Aceasta se poate vedea în tabelul următor, unde este făcută o
comparație între ambele sisteme referitor la o serie de criterii de evaluare.
Criteriu de Depozitare în sistem comunal Depozitare în sistem individual
evaluare
Locație Cea mai bună alegere se face în funcție de Spațiul este restrâns la suprafața
topografie, distanța față de case, câmpuri, din gospodărie, probleme legate
fântâni și ape de suprafață, aspecte legate de miros, vecinătatea fântânilor.
de miros și sănătate, tipul de sol. Locația
trebuie aleasă și în funcție de numărul de
animale echivalent UVM pe o distanță
rutieră de maximum 5 km, preferându-se
comune/locații unde există aglomerări de
animale.
Costul Investiție importantă la nivel colectiv, cost Necesită investiție individuală,
investiției scăzut pe m3 capacitate. cost mai mare pe m3, dar tipul de
depozitare poate fi adaptat în
funcție de nevoile și posibilitățile
individuale.
Calitatea Spații de depozitare de calitate, cu risc Depinde în cea mai mare măsură
spațiilor de minim de poluare a mediului și întreținere de capacitățile manageriale și
depozitare corespunzătoare. financiare individuale ale
proprietarului.
Calitatea O calitate bună poate fi menținută dacă se Calitatea depinde de origine
gunoiului de aplică tehnici corespunzătoare de (specie), amestecul cu alte
grajd compostare; compoziția compostului poate reziduuri menajere, tehnicile de
fi analizată la costuri rezonabile. compostare, cantități prea mici
pentru analiza calității
compostului la costuri rezonabile.
41
Pagina 42
Criteriu de Depozitare în sistem comunal Depozitare în sistem individual
evaluare
Riscul de Poluarea mediului controlabilă Controlul Multe operațiuni prezintă risc de
poluare a public poate fi asigurat cu relativă poluare. Supravegherea publică
mediului ușurință. este dificilă.
Gunoiul de grajd neutilizat poate fi
valorificat pe terenurile suplimentare din
câmp.
Necesarul Combinarea transportului colectiv cu cel Transport doar către terenurile
mijloacelor de individual. Sunt necesare deplasări către și din câmp. Responsabilitate
transport dinspre spațiile de depozitare. individuală.
Supraveghere Necesită o supraveghere permanentă Nu necesită măsuri speciale.
pentru asigurarea calității materialului și
pentru asigurarea redistribuirii corecte a
produsului final.
Costurile de Costuri permanente de personal în Costuri individuale reduse.
gestiune și administrație și management, dar care pot
administrare fi acoperite prin aplicarea de taxe
individuale reduse sau acoperite prin
bugetul local.
Relația cu Managementul gunoiului de grajd poate fi Volum mai mic de resturi
planul integrat în planul comunal de colectare și organice de colectat și procesat
comunal de depozitare a reziduurilor la costuri în instalațiile colective.
gestiune a suplimentare relativ reduse.
reziduurilor
Managementul Nutrienții din gunoiul de grajd și alte Proprietarii de gospodării nonnutrienților în resturi organice provenite din gospodăriile agricole pot fi refractari față de o
gospodăriile non-agricole poate fi colectat și procesat investiție individuală pentru
non-agricole pentru utilizare de către alți fermieri. depozitarea și compostarea
resturilor organice.
În funcție de condițiile locale, autoritățile pot opta, desigur – în funcție și de fondurile disponibile,
pentru sistemul individual sau pentru cel comunal. În multe cazuri, cea mai bună soluție este o
combinație a celor două.
Chiar dacă sistemul comunal de depozitare prezintă un număr de avantaje față de sistemul
individual, investiția necesară unui astfel de sistem nu se justifică, atunci când:
Cantitățile de gunoi de grajd sunt prea mici (o platformă standard are o capacitate de cel puțin
2.500 tone);
Gospodăriile sunt dispuse pe o suprafață întinsă;
Distanțele de la gospodării la platformă și/sau de la platformă la terenurile agricole sunt prea
mari (mai mari de 5 km distanță rutieră), acesta fiind cazul satelor lineare situate pe văi sau în
lungul drumurilor principale.
Sistemul comunal de depozitare este de preferat în acele cazuri când una sau mai multe din
următoarele condiții este îndeplinită:
Localitățile componente au o distribuție a caselor de tip concentrat sau adunat, o cantitate
prognozată de gunoi de grajd de cel puțin 2.500 tone de colectat de pe o distanță rutieră
rezonabilă (5 km);
42
Pagina 43
Comuna poate oferi servicii de transport a gunoiului de grajd la și de la platformă, sau
fermierii dispun de mijloace de transport corespunzătoare;
Micile ferme nu pot investi în construirea de spații de depozitare individuale.
Costul unei platforme de gunoi de grajd va depinde de dimensiunea acesteia, tipul materialelor
utilizate, dar și de condițiile locale ale pieții pentru forța de muncă și materiale. Prețul poate varia
considerabil de la un loc la altul și de la un an la altul. Dacă sunt utilizate materiale și tehn
Textul este prea lung pentru a fi afișat integral. Deschide fișierul pentru restul paginilor.