Document
Asociatie Leader Colinele Moldovei UAT componente
Fișierul original pe site-ul primăriei
PDF · 72,1 MB · modificat pe site: 03.05.2025
Pagina sursă
Cum citez acest document
Document, „Asociatie Leader Colinele Moldovei UAT componente”, Comuna Deleni, jud. Iași. Sursa: https://comunadeleni.com/wp-content/uploads/2021/04/Asociatie-Leader-Colinele-Moldovei-UAT-componente.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/iasi/deleni/31047-asociatie-leader-colinele-moldovei-uat-componente, 06.11.2026)
Textul afișat a fost obținut prin recunoaștere automată (OCR) și poate conține greșeli. Documentul oficial este fișierul publicat de primărie.
Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)
Pagina 1
Y AFIR
AȘA
porta Rolfii.ro
* Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
N NU rr Programul LEADER 19.38, PNDR 2014 — 2020
p 42.
PA
CEDO
S ȚIA LEADER COLINELE
(BOTOȘANI-IAȘI)
ia
Autori:
Prof. Mihaela FILIP, Școala Gimnazială, nr.13 Botoșani
Prof.dr. Daniel BOTEZATU, Colegiul Național “Mihai Eminescu” Botoșani
Prof. Maria — Laura TOCARIU, Muzeul Județean Botoșani
UNITĂȚI ADMINISTRATIV-TERITORIALE COMPONENTE
Comunele Albești, Călărași, Copălău, Durnești, Dobârceni, Frumușica,
Hlipiceni, Lunca, Răuseni, Sulița, Todireni, Trușești și orașul Flămânzi din
județul Botoșani, precum și Comuna Deleni din județul Iași.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 2
a: Y AFIR
NA
% Pa ai
RofEsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Prezentarea generală a GAL-ului „Colinele Moldovei”
Teritoriul G.A.L. „Colinele Moldovei” cuprinde un număr de 14 localități, din care 13
localități sunt cuprinse în județul Botoșani (comunele Albești, Călărași, Copălău, Dobârceni,
Durnești, Frumușica, Hlipiceni, Lunca, Răuseni, Sulița, Todireni, Trușeșști, la care se adaugă
orașul Flămânzi ) și 1 localitate în județul Iași ( comuna Deleni). Microregiunea G.A.L.
„Colinele Moldovei” este situată în Regiunea de Dezvoltare Nord — Estică, în partea de sud a
județului Botoșani. Din punct de vedere administrativ, teritoriul microregiunii ocupă 16,99%
din teritoriul județului Botoșani și 2,82% din suprafața județului Iași. Microregiunea „Colinele
Moldovei” se învecinează cu mai multe localități din cele două județe amintite anterior:
— La Nord: comunele Dângeni, Hănești și Mihălășeni din județul Botoșani;
— La Est: orașul Ștefănești, comunele Românești și Santa Mare din județul Botoșani;
— La Sud: comuna Andrieșeni, comuna Șipote, comuna Sirețel (județul Iași), comuna
Prăjeni (județ Botoșani), orașul Hârlău (județul Iași);
— La Vest: comuna Gorbănești, comuna Blândești, comuna Bălușeni, comuna Coșula,
comuna Cristești și comuna Tudora ce aparțin județului Botoșani.
Coordonatele geografice ce delimitează microregiunea prezentată sunt:
— Limita nordică (comuna Dobârceni, județul Botoșani) 47*50 latitudine N;
— Limita sudică (comuna Deleni, județul Iași) —47*25 ? latitudine N;
— Limita vestică (comuna Deleni, județul Iași) — 26* 39 longitudine E;
— Limita estică (comuna Călărași, județul Botoșani) — 27* 19 longitudine E.
Accesul în localitățile componente ale microregiunii G.A.L. „Colinele Moldovei” se
poate realiza atât prin intermediul căilor rutiere, cât și prin intermediul căilor feroviare. Astfel,
principalele drumuri care deservesc acest teritoriu sunt: DN28B (Târgu Frumos — Hârlău —
Frumușica — Flămânzi — Botoșani), DN29D (Botoșani — Stăuceni — Trușești — Ștefănești);
DJ292B (Flămânzi — Prăjeni — Plugari — Șipote), DJ297 (Silișcani — Blândești — Sulița —
Lunca — Todireni), DJ]292 (Trușești — Albești — Jijia).
În ceea ce privește accesul prin intermediul căilor feroviare, acesta se poate realiza
prin localitățile situate în partea de est a microregiunii. Astfel, există stații CFR în cadrul
comunelor Răuseni și Todireni (calea ferată simplă neelectrificată 608). De asemenea, accesul
prin intermediul căilor feroviare se poate realiza și prin orașul Hârlău, situat la circa 5 km de
comuna Deleni (calea ferată simplă neelectrificată 607).
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 3
m: Y AFIR
Ss NA
ÎN Sai
toli ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Microregiunea G.A.L. „Colinele Moldovei” este situată la o distanță de aproximativ
79 km de Aeroportul Internațional Iași și aproximativ 60 km de Aeroportul Internațional
„Ștefan cel Mare” Suceava.
Suprafața totală de microregiunii G.A.L. Colinele Moldovei este de cca. 1001 ha.
Localitatea componentă a microregiunii care are cea mai mare suprafață este comuna Deleni
(154,53 ha), aceasta fiind urmată de orașul Flămânzi (108,71 ha), comuna Albești (96,35 ha),
comuna Frumușica (84,93 ha) și comuna Durnești (75,02 ha). Pe de altă parte, localitatea cu
cea mai scăzută suprafață din cadrul microregiunii este comuna Răuseni (50,99 ha). Din
suprafața microregiunii, 11,34 % este ocupată de localități urbane (orașul Flămânzi) și
88,66% de localități rurale.
Cea mai importantă resursă naturală este fondul funciar destinat în proporție de 71,8%
utilizării agricole. Potrivit Institutului Național de Statistică, 50,75% din terenul acoperit de
G.A.L. „Colinele Moldovei” reprezintă teren arabil, fondul silvic ocupând o suprafață de
189,18 ha, reprezentând 19,74% din teritoriul microregiunii.
O altă resursă de la nivelul microregiunii este reprezentată de Siturile de importanță
comunitară Natura 2000: ROSCI0141 Pădurea Ciornohal (Județul Botoșani, comuna Călărași)
și ROSCI0076 Făgetul Humosu (Județul Iași, comuna Deleni). Alte arii protejate din cadrul
microregiunii G.A.L. „Colinele Moldovei” sunt: Rezervația Buduhala-Copalău - 46,6 ha
(comuna Copalău), Rezervația Tiganca — 86 ha (comuna Flămînzi), Rezervația Frumușica —
12,2 ha (comuna Frumușica), Rezervația Schitul Bals — 57,2 ha (comuna Frumușica) și Zona
M-rea Cozancea — 71,3 ha (comuna Lunca).
La nivelul microregiunii G.A.L. “Colinele Moldovei” există mai multe obiective
culturale incluse în Lista monumentelor istorice 2010, realizată de Ministerul Culturii și
Patrimoniului Național prin Institutul Național al Patrimoniului. În cele 13 localități
component ale microregiunii sunt înregistrate 69 monumente istorice, ce datează din perioade
variate de timp, ca Ansamblul conacului Cantacuzino — Deleanu, Conacul Cantacuzino —
Deleanu, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Schitul Lacuri (Deleni) din Codrul
Delenilor, Ansamblul curții boierești Crupenschi, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”,
Biserica de lemn „Sf. Nicolae”, Monument comemorativ al Răscoalei din 1907, Monumentul
Eroilor din Războiul pentru Independență, Pavilioanele spitalului de la Sulița, Biserica „Sf.
Nicolae”, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” — Cozancea, Biserica „Adormirea Maicii
Domnului”, etc.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 4
NA
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Prezentarea unităților administrativ-teritoriale componente
SULIȚA
1. Aspecte geografico - administrative
Comuna Sulița este situată în partea central sudică a județului Botoșani, localizată fiind în
partea sudică a Câmpiei Jijiei Superioare și a Bașeului, la o distanță de 25 km de municipiul
Botoșani. Poziția matematică este dată de intersecția paralelei de 47%39'34"lat N cu
meridianul de 26%56'53"long E.
Vecinii comunei Sulița sunt în nord comuna Blândești, în nord-est comunele Trușești
și Albești, în est și sud-est comuna Lunca, la sud și sud-vest comuna Copălău iar în partea de
vest și nord-vest comuna Bălușeni.
Cu o suprafață de 6.561 ha are din anul 2003 ca structură administrativ teritorială
satele Sulița, Dracșani și Cheleș.
Geostructural, teritoriul comunei este amplasat pe o veche unitate de platformă,
Platforma est europeană, formată din două etaje structurale: un etaj inferior, precambrian,
construit din roci cristaline, cutate, și un etaj superior, postproterozoic, sedimentar necutat
(gresii, marne, calcare nisipuri, prundișuri), cu o grosime de peste 1000 m, format în urma
unor repetate regresiuni și transgresiuni marine. Aspectul actual al reliefului s-a schițat din
sarmațian, sub acțiunea modelatoare a rețelei hidrografice și a proceselor de versant.
Teritoriul se prezintă ca un ansamblu de platouri, dealuri și coline, ale căror suprafețe
coboară domol spre sud-sud-est. Cele mai mari altitudini se găsesc în dl. Cozancea — 241 m,
în nord-estul comunei, iar cea mai joasă altitudine apare în Valea Sitnei — 73,5m la ieșirea din
comună, în dreptul satului Cheliș. Altitudinea medie a reliefului comunei este 157,2 m.
Interfluviul Sitna — Cozancea este format dintr-un șir de dealuri la vest de Valea Sitnei, în
vestul comunei: dl.Păducel 158 m, dl.Dracșanilor 155 m, dl. La Lozii 192 m, dl. La Vie 176
m, dl. La Trei Pietre 156 m, dl.Dolinei 174 m, dl.Pdișul lui Corlat 174 m; un șir de dealuri în
partea centrală a comunei format din dl. Velniței 152 m, dl.Ciocănești 173 m, dl.Imașul
Târgului 182 m, dl.Cheliș 185 m; un șir de dealuri în partea de est-nord-est a comunei, între
Valea Săcrierului și Valea Cozancea: dl.Ceretei, dl. Săcrierului 175 m, dl.Maga 176 m, dl.
Cozancea 241 m, dl. Zlătunoaia 222 m. Între Valea Burla și Valea Săcrierului, zona centrală a
comunei este un podiș — Imașul Târgului, suprafață întinsă, asemenea unui pod intefluvial.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 5
pz: 4 AFIR
AA
e] pn pă
RoBsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Ca tipuri de relief se identifică relieful structural, ilustrat în prezența văilor de tip
reconsecvent, orientate pe direcția înclinării stratelor, cu versanți simetrici, larg deschiși, cu
puține ruperi de pantă (Văile Sitna, Burla, Săcrierului, Seacă, Donicioaia), a văilor de tip
subsecvent, orientate perpendicular pe orientarea stratelor, cu versanți asimetrici (Văile Hurjui,
Plopilor, Cozancea, Morarului) și a văilor obsecvente, cu direcție contrară înclinării stratelor
(V. Dolinei). Relieful sculptural ocupă cea mai mare parte a teritoriului cu suprafața comunei
apar procese geomorfologice actuale, eroziunea areolară, sărăturile, eroziunea torențială cu
șiroaie, rigole, făgașe, ogașe, travene și râpi(versanții dl. La Vie, dl. Păducelului, dl.Cheliș,
dI.Săcrierului) dar și alunecări de teren. Relieful de acumulare este reprezentat de șesuri(ale
Sitnei, Burlei), terase (Sitna), conuri de dejecție și glacisuri de acumulare. Șesul Sitnei până la
Sulița-Dracșani are o lățime de 800-1000 m, inundate de apele iazului Dracșani, înconjurat de
o fâșie inmlăștinată, acoperită de vegetație hidrofilă.
Teritoriul comunei Sulița are un climat temperat-continental cu exces de ariditate.
Media anuală a temperaturii aerului este 9,1*C, cu -4,2*C media lunară pentru sezonul de
iamă și 20,6*C media termică a verii. Amplitudinea medie anuală este 24,8*C. Media anuală a
precipitațiilor atmosferice este de 450 mm, numărul mediu anual în care cad precipitații este
de 135 zile, din care în medie 40 de zile cu ninsoare. Vânturile se dezvoltă pe culoarul Văilor
Sitna, Burla, Cozancea, cu orientare NV-SE. Anual se înregistrază 5-6 zile cu viscol. Ca
regionare topoclimatică, întâlnim topoclimatul luncilor în Lunca Sitnei(umiditate și evaporație
ridicată, temperaturi scăzute, ceață frecventă), topoclimatul zonelor lacustre - iazul Dracșani,
Sulițoaia, Lunca-Sulița (temperaturi mai scăzute, ceață de evaporație, umiditate ridicată),
topoclimatul câmpurilor interfluviuale, topoclimatul de pădure(inversiuni termice ziua,
stratificare termică noaptea).
Apele curgătoare ce străbat teritoriul comunei Sulița, fac parte din sistemul hidrografic
al râului Prut, bazinul hidrografic al Sitnei. Sursa de alimentare este de tip pluvio-nival 85-
90% și subteran modereat 10-15%. Pârâul Sitna traversează teritoriul comunei, de la NV (iazul
Dracșani), la SE - barajul pepinierei piscicole Lunca Dracșani, pe o distanță de 10,4 km.
Primește ca afluenți pârâurile Burla, Valea lui Hârjui, Plopilor, Dolina. Pe teritoriul comunei
se află mai multe iazuri. Iazul Dracșani este amenajat în albia Sitnei și există încă de dinaintea
primului război mondial, realizat printr-un mic baraj de pământ, construit cu mijloace locale,
care inunda o zonă mlăștinoasă din lunca râului Sitna, fiind cel mai mare iaz din câmpia
Moldovei. În momentul de față însă, o parte însemnată a lacului a fost colmatată din cauza
aportului mare de aluviuni. În ultimul deceniu însă suprafețele irigate din lac au scăzut,
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 6
EC 4 AFIR
= AȘA
7no. MANTA BE Sp rar
UNIUNEA EURErEARĂ RoWEsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
folosința principală fiind în prezent piscicultura. Iazul are o producție anuală de circa 400 de
tone de pește. Alte iazuri sunt Sulițoaia, amenajat în albia pârâului Burla și Lunca-Dracșani,
amenajat pe albia Sitnei, în aval de barajul iazului Dracșani. Captarea apelor subterane ale
zonei necesită fântâni de adâncimi mari(15-20m), au conținut ridicat de săruri minerale și nu
sunt potabile, localnicii se aprovizionează cu apă din fântânile situate pe malul iazurilor
Dracșani și Sulițoaia.
Teritoriul comunei Sulița se află în zona de silvostepă. Vegetația forestieră este
reprezentată de pâlcuri de pădure, rămase din pintenul păduros Copălău-Cozancea-Guranda,
pădurile Poienița, Gropile Zahaica, Cornu Focii, Lupădei, Cozancea, cu specii de foioase ce
aparțin familiei quercineelor: stejarul (Quercus robur), gorun(Quercus petraea), carpen
(Carpinus betulus), teiul (Tilia cordata), arțarul (Acer platanoides), jugastrul(Acer campestre),
ulmul(Ulmus foliacea). La periferia pădurilor se află stratul arbustifer: sângerul(Cornus
sanguineea), lemn câinesc (Ligastrum vulgare), crușin (Rhamnus cathartica), porumbar
(Prunus spinosa). Vegetația de stepă apare în șesul Sitnei, dezvoltată pe soluri cernoziomice:
colilia(Stipa lessingiana), păiușul (Festuca valesiaca), pirul (Agropyrum cristatum). Apare de
asemenea vegetația luncilor și vegetația palustră în arealele cu înmlăștiniri perman ente din
albia Sitnei și vegetație halofiolă, insular în zonele cu soluri halomorfe. Fauna care apare este
cea specifică etajului de foioase: căprioara(Capreolus capreolus), porcul mistreț (Sus scrofa),
vulpea (Canis vulpes), vevrița (Scirius vulgaris), dihorul (Mustela putorius). Alături de
mamifere apare un număr variat de păsări: ghionoaia (Picus viridis), ciocănitoarea
(Dendrocopos major), huhurezul (Strix aluco), pițigoi (Parus major), numeroase reptile,
amfibii, insecte.
Există o varietate de soluri cu predominarea celor din clasa cernisoluri cu tipurile
cernoziom și cernoziom argiloiluvial, de culoare închisă, brun gălbuie, cenușie, negricioasă.
Apar hidrisoluri, lăcoviști și soluri gleice în șesurile Sitnei și Burlei, Dolinei, Cozancea, soluri
halomorfe de tip soloneț în dl.Cheliș și dl. Sulițoaia.
Populația comunei atinge un număr de 3135 locuitori, cu o densitate medie de 46,6
loc/km?. Ocupația principală a locuitorilor agricultura și piscicultura.
Turismul are ca principale obiective Mănăstirea Cozancea, Biserica Sf, Nicolae
1820/1826, Pavilioanele Spitalului Sulița — 1883, drumeții în pădurile Poienița și Cozancea și
pescuitul sportiv pe Iazul Dracșani și Sulițoaia.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 7
pa: Y AFIR
AȘA
PRoreei FINANIAI BC vi pe e ară
VmtunEA EUROPEANĂ RoiPBsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
2. Evoluția istorică a comunităților de răzeși
Există mărturii arheologice care atestă, în unele cazuri, o vechime a locuirii în regiune de
circa 4500-5000 de ani. Astfel, în satul Dracșani, în punctul (toponim) Vatra Satului, un
localnic a descoperit, în 1940, vestigii care i-au dus pe cercetători la descoperirea unei așezări
aparținând culturii Cucuteni, datând din eneoliticul dezvoltat (circa 3000-2500 î. Hr.).
Așezarea a fost suprapusă, mii de ani mai târziu, de o așezare deschisă și de o necropolă plană,
cercetate în 1974 și datate ca aparținând perioadei medievale târzii!.
Satul cu cea mai veche atestare documentară din cuprinsul comunei este cel al
Dracșanilor, aparținând în vechime de ocolul domnesc al târgului Botoșani și fiind întemeiat
sau repopulat de domnie din rațiuni economice. Nu încape îndoială că principalul rost al
locuitorilor de aici era acela de a întreține și a exploata, în folosul domniei, imensul luciu de
apă al iazului cu același nume de pe Sitna, azi cel mai mare iaz natural din țară, cu cele circa
574 de ha ale sale?. Potențialul economic al regiunii, mărimea neobișnuită a iazului, așezarea
în imediata apropiere a unui vechi șleah ce lega Iașii, prin Șipote și Stroești, de Botoșani au
dus, în fapt, la apariția mai multor așezări pe malul său sau în apropierea iazului: Dracșani,
Draxini, pentru ca la 4 august 1763, într-un ispisoc hotarnic, să se menționeze moșia Bozieni
ca fiind „una din săliștile Dracșanului”?.
Credem că toponimul Dracșani, cu formele sale documentare Dracșanul, Drăcșeni,
Drăgșen<i>, dat deopotrivă apei și așezării pe care potențialul său economic a generat-o,
derivă dintr-unul din numele proprii Drag, Dragul, Dragoș, Drăguș, extrem de familiar în
arealul intracarpatic, ajuns în regiune odată cu unul din purtătorii săi. De altfel, cercetările
arheologice efectuate aici au dus la descoperirea unor „resturi de locuire atribuite secolelor
XIV - XV și XVI - XVIII, reprezentând vatra unui sat dispărut, foarte posibil chiar a vechiului
sat Dracșani”?.
Într-un opis al documentelor moșiilor de la ținutul Botoșani, alcătuit la 20 mai 1841,
este menționat un ispisoc sârbesc din 22 aprilie 1548, de la Iliaș <Rareș>, „doveditor
! Octavian Liviu Șovan, Repertoriul arheologic al județului Botoșani, Institutul Național al Patrimoniului,
Botoșani, 2013, p.394 (în continuare Repertoriul arheologic).
2 Cifra de 40.000 de ha, preluată dintr-o lucrare a profesorului |. D. Marin este o greșeală de tipar (vezi 1. D.
Marin, Botoșanii — apanaj al Doamnelor Moldovei, în vol. Botoșani. Istorie și contemporaneitate, coord. Stelian
Cârstean, București, 1969. p. 32).
3 Direcția Județeană a Arhivelor Statului Iași (în continuare DJASIs), Documente, LDVI/8 (nr.10).
+ Alexandru Păunescu, Paul Șadurschi, Vasile Chirica, Repertoriul arheologic al județului Botoșani, vol. IL,
București, 1976, p. 328 (nr. 182).
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 8
m: Y AFIR
xx AȘA
3 A Ezra
Pai Iu tcA pInAnIAT vb peană BE RoBEsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
despărțirei dintre moșiile Jolcujănii (Jolcășeni, azi inclus în Tocileni, n.ns.) și Dracsănii”5. Dar
prima mențiune a așezării se face într-un izvor turcesc, referitor la invazia otomană din 1538,
când însuși Soliman Magnificul, în fruntea oștilor sale, a atacat Țara Moldovei pe al cărui
domn, Petru Rareș, voia să îl înlocuiascăS.
În același opis este menționată o scrisoare, din 11 mai 1632, a câtorva locuitori care
dau „celui de atuncia stăpân a Dracșanului patru vecinătăți loră””. La 27 iulie 1644, Vasile
Lupu voievod judecă în pricina de hotar a urmașilor lui Alexa șetrarul cu locuitorii satului
Slobozia Dracșenilor de la ocolul târgului Botoșani, pentru niște locuri din acel sat, hotărând
ca nepoții și strănepoții Alexei șetrarului să-și stăpânească părțile din sus, iar sătenii sloboziei
părțile din joss.
De remarcat faptul că în anul 1644 locuitorii de aici aveau un statut fiscal aparte, ca
unii ce erau slobodnici. Care era pricina pentru care locuitorii căpătaseră acest privilegiu de la
domnie, pentru că era într-adevăr un privilegiu, ne spune Robert Bargrave, un călător englez
care în drumul de la Constantinopol la Londra trece, în 1652, prin Moldova.
Ajungând la Dracșanii de lângă Botoșani, sat pe care el îl plasează greșit în ținutul
Cârligăturii, are prilejul de a asista, într-un atelier local de dimensiuni destul de mari, la
fabricarea potasei”. Meșteșugul potăsăriei folosea aceeași materie primă ca și cel al sticlăriei,
anume cenușa de potasiu, care rezultă din arderea lemnului. Prin calcinarea cenușii de potasiu
se obținea potasa sau soda caustică, din care se fabricau săpunurile!0. Conform aceleiași
relatări, prin arderea copacilor (un anumit soi de stejar, asemănător fagului englezesc) se
puteau obține două calități de potasă, una mai bună, care dacă era ținută în aer rece se topea
după circa o oră și alta de calitate mai slabă. Și mai interesantă este o altă informație pe care o
conține relatarea lui Bargrave: cel care coordona acest centru de fabricare a potasei de la
Dracșani era un scoțian, Black pe numele său!!!
5 DJASIs, Documente, LDVI/8 (nr. 1).
$ Mihail Guboglu, Mustafa Mehmed, Cronicile turcești privind Țările Române ( secolele XV — mijlocul secolului
al XVIII-lea ), București, 1966, p. 22.
7 DJASIs, Documente, LDVI/8 (nr. 2).
8 Catalogul Documentelor Moldovemești din Arhiva Istorică Centrală a Statului, vol. UI, București, 1968, p. 346
- 347, nr. 1730 (în continuare CDM).
% Robert Bargrave, Povestirea unei călătorii pe uscat de la Constantinopol la Dunkircke, în Călători străini
despre Țările Române, vol. V, îngrijit de Maria Holban, M. M. Alexandrescu - Dersca Bulgaru și Paul
Cernovodeanu, București, 1973, p. 493 — 494 (în continuare Călători străini).
10 Cf. Ștefan Olteanu, Constantin Șerban, Meșteșugurile din Țara Românească și Moldova în evul mediu,
București, 1969, p. 141.
1! Robert Bargrave, op. cit., p. 493 - 494.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 9
m: 4 AFIR
NA
PROItCI FIRANIAT BE VE po să
OMuntA EUROPEANĂ Rai i.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
În aceste condiții, este de înțeles de ce Dracșanii au fost, pentru o bună perioadă de
timp (probabil cât a funcționat această potăsărie), moșie răzeșească, la fel cum se poate
explica și intervalul îndelungat în care a existat această slobozie, ambele ipostaze derivând din
interesul domniei de a exploata direct această sursă de câștig, în condițiile în care o mare
cantitate din potasa fabricată ajungea, pe bani frumoși, peste granițele țării!?.
La 26 iulie 1664, Eustratie Dabija voievod scria vornicilor de Botoșani despre jalba
călugărilor mănăstirii Humor, cum că satul lor, Feredieni, ar fi împresurat de alte sate!?. Dând
răspuns domnului în legătură cu rezultatul cercetării, vornicii de Botoșani arată, la un moment
dat, că seliștea Feredieni se afla între „Slobozia Mării Tale lui Drăgșan și între satul Stroești,
pe Sitna”!*. Așadar, la această dată, locuitorii așezării de aici, aflate în continuare în
proprietate devălmașă, răzeșească și depinzând direct de domnie, continuau să se bucure de
privilegiile fiscale ce le erau conferite de statutul de slobozie.
Mai înainte de această dată, la 19 martie 1651, Solomon, clucerul cel mare!5 și alți
locuitori de la coada heleșteului Dracșani se plângeau domnului de atunci, Vasile Lupu, de
abuzurile „dirigătorilor de Botoșani”, care „îmblă de fac nevoe și val oamenilor de bani și-i
dezbracă, zicând că prind piaștele ce iasă din hăleșteu într-apă dulce când vine apa mare”6.
Conținutul documentului ne lasă să înțelegem că un gard împărțea, practic, iazul în două: o
parte, ce era administrată de oamenii domniei și alta, lăsată în folosul răzeșilor obștii („lar
de la gard în sus ca să n-aibă diregătorii nice o treabă a mai învălui oamenii pentru cartea
domniei mele, ci să fie cum au fost la alți domni ce au fost mai înainte de noi”), urmând ca
acești dregători să supravegheze numai partea de la gard în jos.
La 31 decembrie 1689, Constantin Cantemir voievod îi dă lui Iordache (Gheorghe)
Roset, marele vistier, satul „domnesc” Drăgșanul, din ocolul Botoșanilor, cu vecini, cu
heleșteul cel mare și cu vaduri de moară în Sitna, precum și fostul târg Șcheia, pentru că
ajutase țara cu 15.000 lei (30 de pungi de bani), la vreme de mare nevoie, fiind țara „biruită cu
toate neputințele” după domnia lui Dumitrașcu Cantacuzino. Prin diata sa din noiembrie 1720,
Gheorghe Roset lasă fiului său, Constantin, moșia Dracșani!”. La 16 iulie 1723, paharnicul
12 N. Iorga, Studii și documente cu privire la istoria românilor, vol. XX, București, 1911 p. 72 (în continuare Sr.
și doc.), apud Ștefan Olteanu, Constantin Șerban, op. cit, p. 141.
135 DJASIs, Documente, DCCXCI/249.
14 dem, DCCXCI/250.
15 Este vorba de Solomon Bârlădeanu, care fusese și vornic de Botoșani prin 1648 (Vezi N. Stoicescu, Dicționar
al marilor dregători din Țara Românească și Moldova; sec. XIV-XVII , București, 1971, p. 349.
15 DJASIs, Documente, CCCXXIII/62.
17 DJASIs, Documente, LDVI/8 (nr. 4).
STUDIU ISTORIGO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 10
EC YAFI
NA
PROREI PIRATAT BE Sp ere
VmUREA EUROPEANĂ Roăsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Constantin Roset cumpără de la Pătrașcu Bașotă (Zosin) stolnicul, stăpân al Jolcășenilor și
Bălușenilor de mai sus de Dracșani, o parte din Dracșani și Ciorănii de lângă eil!.
În drumul său prin Moldova, abatele Boscovich trece, la 9 iulie 1762, prin Dracșani, ai
cărui locuitori, auzind că sosește un ambasador (era vorba de ambasadorul Angliei la Poartă),
fugiseră știind că această vizită putea însemna noi impuneri pentru ei. Boscovich a văzut la
Dracșani vreo 90 de stupi de albine așezați în câte un trunchi scobit de copac acoperit
deasupra, pentru fiecare dintre stupi locuitorii plătind domniei 8 parale!?.
În primii ani ai secolului al XIX-lea, Dracșanii și Dracsânii (azi Draxini) se aflau în
stăpânirea beizadelei Dimitrie Mavrocordat?, fratele fostului domn al Moldovei, Alexandru II
Mavrocordat (zis „Delibey”) ca fiu al lui Constantin Mavrocordat și Ecaterinei (Catrinei)
Roset, nepot după mamă al fostului proprietar al Dracșanilor, vornicul Constantin Roset.
Murind Dimitrie Mavrocordat în anul 1817, moșia Dracșanilor e moștenită de fiul
acestuia, Constantin (Costache Mavrocordat)!, după „Împărțala între dumilor boierii frați
Mavrocordătești pe moșii și alte averi părințăști”?2, făcută la 27 decembrie 1806. Prin hrisovul
din 2 noiembrie 1817, domnul Scarlat Alexandru Callimachi legiuiește „târgul Sulițoae ce
este pe moșia Dracșanul”2, impulsionând prin aceasta avântul economic al așezării. La 16
martie 1820, Mihai Șuțu voievod dă și el o carte pentru alcătuirea unui târg pe moșia Dracșani,
din ținutul Botoșani, a lui Costache Mavrocordat biv vel postelnic?. La 14 ianuarie 1829,
hatmanul Costachi Mavrocordat, fiul lui Dimitrie, vinde de veci lui Spiridon Andrei Pavlu
„moșiia Dracșanul cu săliștile, în care să cuprinde și proțesul pentru documenturile numitilor
moșii ce au fost amanet la Andrei Pavlu. Mai târziu, Spiridon Andrei Pavlu va vinde această
moșie, la rândul său, unui oarecare stolnic Costache Neculau”. Între timp, în statistica din
1835, Dracșanii apăreau la ocolul Coșulii, pentru ca în 1838 să treacă la ocolul Miletinului?6.
De la Costache Neculau, moșia Dracșanilor ajunge în proprietatea lui Mihail Sturdza, domnul
regulamentar al Moldovei (1834-1849). La moartea acestuia, în 1884, la venerabila vârstă de
18 Jdem, LDVI/8 (ar. 6).
Călători străini, vol. IX, p. 484.
20 Cf. 1. Mavrocordat. Arbore genealogic alcătuit de Paul Cernovodeanu, Anexă la Istoria Românilor, vol. VI,
coord. dr. Paul Cernovodeanu, prof. dr. Nicolae Edroiu, Editura Enciclopedică, București, 2002 (în continuare 7.
Mavrocordat. Arbore genealogic...).
21 Vezi 1. Mavrocordat. Arbore genealogic...Se născuse pe la 1773 la Cristești - Iași, unde văzuse lumina zilei, la
1744, și tatăl său. În 1810 se căsătorește cu Casandra Balș, urmașii lor fiind scoborâtori în România (cf. Jbidem).
2 DJASIs, Documente, LDVI/8 (nr. 19).
23 Idem, LDVI/8 (nr. 20).
24 Biblioteca Academiei Române „Creșterea colecțiunilor”, XIX, (oct. — dec.), 1911, CXI/7.
2 Idem, LDVI/8 (nr. 30, 31, 32).
25 Adrian Macovei, Organizarea administrativ-teritorială a Moldovei între anii 1832 și 1862 (V), în „ A.LI.A.«A.
D. Xenopol” Iași, XXIII, 1986, (V), p. 182.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 11
NA
Pana UMUREA cUROPEANĂ Aia BE
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
90 de ani, moșia îi va reveni fiului său, Grigore M. Sturdza, supranumit „Beizadeaua Vițel”,
pentru că, având o forță fizică impresionantă, se antrena ridicând viței pe umeri.
În 1864, cu prilejul aplicării legii rurale adoptată de guvernul Kogălniceanu și
promulgată de către domnitorul Cuza, 161 de țărani din Dracșani au fost împroprietăriți cu o
suprafață de 240 de fălci (circa 343 ha) din moșia lui Mihail Sturdza”. În curând aveau să se
vadă, însă, neajunsurile acestei legi: abuzurile vechilor proprietari de moșii, insuficiența
pământului acordat, imposibilitatea țăranilor de a plăti despăgubirea clăcii etc. În ciuda
dispozițiilor guvernului Kogălniceanu, proprietarii continuau să rămână pe suprafețele de
pământ acordate țăranilor, mutându-i pe aceștia de pe terenurile mai productive, arându-le
imașurile și fânețele și chiar forțându-i să se mute din vetrele vechi ale satelor în vetrele altor
sate. Astfel, locuitorii din mai multe cătune de pe moșia Flămânzilor, precum Copălăul de Sus,
Prăjenii de Gios, din seliștile Prisăcani și Chițoveni au fost mutați forțat în vatra altor sate,
printre care și Dracșani?. Pentru că nu au putut să plătească ratele stabilite pentru
răscumpărarea clăcii și a pământurilor primite, unii dintre țărani își vor pierde destul de
repede pământurile cu care au fost împroprietăriți. Astfel, în octombrie 1882, la comuna
Dracșani, 61 dintre țăranii ce primiseră pământ prin legea rurală din 1864 aveau datorii
neachitate, motiv pentru care pământurile lor vor fi arendate anual de către administrația
comunală, pentru recuperarea datoriilor”.
La 1900, Dracșanii erau comună rurală, în partea de sud a plășii Târgul-Miletin, având
în compunere satele Cerchejeni, Dracșani, Dracsini, Sulițoaia și Zlătunoaia Mică. Comuna se
întindea pe o suprafață de 7304 ha, având o populație de 720 familii, adică 2880 de suflete,
din care 701 erau contribuabili. La aceeași dată, moșia satului Dracșani era în proprietatea
prințului Grigore M. Sturdza, având o suprafață de 2466 ha, în care era inclusă și proprietatea
răzeșească a țăranilor.
Conform statisticilor încheiate cu prilejul punerii în aplicare a legii rurale din 1864, la
Dracșani, până la această lege, pe moșia fostului domn Mihail Sturdza existau 78 de clăcași,
dintre care nouă aveau câte patru boi, intrând în categoria fruntașilor, 35 câte doi boi, formând
categoria mijlocașilor, restul de 34 fiind țărani pălmași.
27 Ștefan Ciubotaru, Monografia comunei Sulița, Editura Axa, Botoșani, 2001, p. 172.
23 Constantin Cojocariu, Proprietatea funciară în județul Botoșani, Editura Quadrat, Botoșani, 2013, p. 62.
2 Ibidem, p. 94.
30 Marele Dicționar Geografic al României, de George loan Lahovary, General C. 1. Brătianu, Grigore G.
Tocilescu, vol. III, Editura Socec, București, 1900, p. 216 (în continuare Marele Dicționar).
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 12
NA
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Că pământul primit era insuficient, se va vedea în 1907, când la doar 43 de ani de la
reforma lui Cuza, la Flămânzi, în apropierea Dracșanilor, va izbucni marea răscoală ce avea să
se propage în aproape întregul regat. La Dracșanii Sturdzeștilor moșia era arendată evreului
Costiner. La începutul lui martie, circa o sută de țărani din Cerchejeni, cărora li s-au alăturat
vreo 50 de locuitori din Dracșani, au mers mai întâi la conacul din Dracșani, pentru a reface
învoielile agricole. Neînțelegându-se cu vechilul de acolo, țăranii s-au îndreptat către târgul
Sulița, devastând dughenele locuitorilor evrei. Conducătorii țăranilor vor fi arestați, duși la
Botoșani, bătuți și eliberați ulterior la intervenția primarului, învățătorului și preotului
comunei, care i-au luat în chezășie”!.
La 14 decembrie 1918 este adoptat Decretul - Lege nr. 3681, care legifera principiile
generale ale exproprierii în Vechiul Regat, la 15 decembrie un alt Decret — Lege, nr. 3697,
care stabilea proprietățile și suprafețele ce urmau a fi expropriate pentru ca, la 17 iulie 1921,
să fie publicată, în Monitorul Oficial, Legea pentru reforma agrară din Vechiul Regat.
În satul Dracșani, din proprietatea de 3704 ha de pe teritoriul comunei, aparținând lui
Grigore Alevra, 2210 ha au fost date pentru împroprietărirea a 217 țărani?. La 19 iunie 1925,
agronomul regional și autoritățile locale din comuna Dracșani au revizuit lucrările de
împroprietărire, astfel încât 57 de locuitori din Dracșani au fost împroprietăriți cu 123 ha, pe
moșia Dracșanis5.
În urma Plenarei CC al PMR din 3-5 martie 1949, avea să înceapă procesul de
colectivizare a agriculturii, precedat de impozite și cote mari obligatorii, a căror neachitare era
aspru pedepsită, astfel încât unii dintre cei împroprietăriți la 1945 își donau pământul primit
statului. La nivel național începe organizarea GAC (Gospodării Agricole Colective), pe baza
pământului la care țăranii erau constrânși să renunțe. În acest spirit, la 2 iunie 1950, la
Dracșani avea să se înființeze GAC „Secera și Ciocanul”. O aprigă prigoană avea să se
declanșeze contra celor etichetați ca fiind chiaburi, adică țăranii cu proprietăți mai mari,
proprietarii de mori, oloiernițe, batoze, tractoare, comercianți și meseriași din sate. După 1989,
în baza legislației adoptate, urmașii sătenilor din Dracșani au intrat în posesia unei părți a
pământurilor și pădurilor confiscate de regimul comunist, urmare mai ales a titlurilor de
proprietate eliberate în baza Legii agrare din 1921.
3! Ibidem, p. 173.
5 Ibidem, p. 487.
3 Ibidem, p. 488.
3 Ibidem, p. 600.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 13
Y AFIR AȘA
CE
PROIET PINAMIAL EUROPEANĂ PL Lu sati român Rai. ro
unea
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Un alt sat ce intră în compunerea comunei Sulița este chiar satul omonim. Numele
vechi al așezării este Sulițoaia, iar originea sa pare destul de recentă. S-au descoperit, totuși,
în actualul sat Sulița, urme arheologice atestând o locuire străveche, datând din eneoliticul
dezvoltat (circa 3750-3200 î. Hr.) dar și urmele unei așezări deschise, datând din perioada
medievală târzies$.
În legătură cu numele așezării se pot face mai multe presupuneri. Este posibil ca
numele inițial să fi fost Suliță, care putea fi numele sau porecla primului proprietar. Putem
deduce că oiconimul s-a format de la acest Suliță, prin derivare cu sufixul —oaia (pentru a
desemna moșia), fie după numele văduvei acestuia, Sulițoaia. Asemenea oiconime sunt
frecvent întâlnite în arealul moldovenesc, și aș aminti doar Cârjoaia (sat din comuna Cotnari),
Panaitoaia (sat din comuna Avrămeni) sau Davidoaia (sat din comuna Vorniceni). Ele
ilustrează modul în care numele în cauză s-au format de la prenume sau supranume/porecle
bărbătești. Sufixul —oaia, -oaie este cel mai productiv sufix antroponimic cu care se formează
supranumele andronime în secolele al XV-lea și al XVI-lea, în acest caz creând derivat de la
un cuvânt, suliță, de origine slavăs€.
O altă presupunere, la care s-a oprit și Ștefan Ciubotaru, este aceea că oiconimul
pleacă de la o particularitate geografică, anume amplasarea satului Sulița pe culme de deal,
culme care, privită din fostul conac al proprietarului Dracșanilor, seamănă cu un vârf de
suliță:?. În sfârșit, o altă ipoteză de lucru îi aparține lingvistului și filologului academician
Iorgu lordan. Acesta consideră că numele de Sulița-Sulițoaia derivă din slavul selițse, care
este diminutivul lui seo = sat58. Nicio legătură, așadar, cu sulița ca armă, aceste termen fiind
tot slav, însă derivat din sulica.
Revenind la vechimea așezării, să menționăm că nici Sulițoaia, nici Sulița, nu sunt
consemnate în statisticile rusești întocmite între anii 1772-1774, în „Condica liuzilor”, din
1803, în „Condica Vistieriei Moldovei”, din 1816, ceea ce arată că așezarea nu exista ca
unitate fiscal-administrativă, cel puțin nu sub acest nume. Prima mențiune a Sulițoaei poate fi
și un indiciu al faptului că așezarea inițială era parte a moșiei Dracșani, particularizându-se cu
acest nume în cadrul său. Așa după cum aminteam mai sus, prin hrisovul din 2 noiembrie
1817, domnul Scarlat Alexandru Callimachi legiuiește „târgul Sulițoae ce este pe moșia
35 Octavian Liviu Șovan, op. cit., p. 394-395.
36 Anca Bercaru, Derivarea numelor feminine în limba română, în „Romanoslavica”, XLI, Editura Universității
din București, 2006, p. 196.
37 Ștefan Ciubotaru, op. cit., p. 33.
5 Iorgu Iordan, Toponimie romînească, Editura Academiei RPR, București, 1963, p. 375.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 14
Pnoite NITA EUROPEANĂ CI RoGBsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Dracșanul”, în urma rugăminții lui Costache Mavrocordat, moștenitorul acestei moșii*?. Prin
acest act, Costache Mavrocordat capătă dreptul de a organiza târg la Sulițoaia, pe moșia sa.
De asemenea, lunea era stabilită ca zi de târg, iar Costache Mavrocordat putea organiza, în
cadrul târgului său, șase iarmaroace anuale, la date fixate spre a coincide cu sărbători
religioase, fiecare iarmaroc fiind aducător de noi venituri. Doi ani mai târziu, la 26 mai 1819,
Scarlat Callimachi îi dă lui Mavrocordat un nou hrisov, mai explicit în ceea ce privește
drepturile și avantajele financiare pe care i le putea aduce statutul de târg pentru Sulițoaia sa.
Fiind numărul de evrei în creștere (poate tocmai prezența numeroasă a evreilor l-a determinat
pe Mavrocordat să ceară dreptul de a ține târg acolo), iar aceștia, prin spiritul lor mercantil,
amenințând câștigurile aduse pe urma organizării târgului, în noul hrisov se menționează clar
că evreii își puteau ține doar un scaun sau două de căsăpie (locuri în care puteau comercializa
carne, n. ns.), plătind câte un număr de parale diferențiat pentru carnea de miel, oaie, berbec,
vițel, mânzat și gonitor (taur tânăr n. ns.), vacă, bou comercializată acolo. Spre a-i ține pe
evrei legați de târg se preciza că aceștia puteau face și vinde pâine și covrigi, aveau dreptul de
a-și construi două sinagogi, două case ale hamamilor lângă acestea, un feredeu (baie, n. ns.)
și un țintirim, acesta din urmă afară din târg“0. Amintirea acelui feredeu s-a perpetuat până
astăzi prin topicul Podul Feredeului. Odată cu acest din urmă hrisov, așezarea începe să ia un
avânt economic substanțial, iar numărul evreilor crește exponențial, schimbând inclusiv
fizionomia localității, atunci când evreii vor deveni populația majoritară.
Din 1834, Dracșanii intraseră în proprietatea lui Mihail Sturdza, inclusiv târgul
Sulițoaiei. În contextul reformei rurale din 1864, așezarea încă nu trecuse la numele de Sulița.
Sulițoaia făcea parte din comuna Dracșani, iar pe moșia ai cărei proprietar era Mihail Sturdza
erau menționați 48 de clăcași, dintre care doi erau fruntași, având câte patru boi, 33 erau
mijlocași, cu câte doi boi, iar 13 erau pălmași. Niciunul dintre cei doi fruntași nu va fi
împroprietărit, vor primi pământ, în schimb, 26 dintre țăranii mijlocași și 15 țărani pălmași,
doi dintre ei fiind probabil aduși din altă parte și împroprietăriți aici“l.
La 1902, Sulița este menționată ca și comună rurală (târg), în centrul plășii Miletin.
Avea o suprafață de 457 ha, cu o populație de 495 familii, însemnând 2850 de suflete.
Localitatea avea o biserică, deservită de doi preoți și trei cântăreți, existând și o școală mixtă,
înființată probabil în urma legii învățământului dată de Cuza. Se menționează că lunea, în
33 DJASIs, Documente, LDVI/8 (nr. 20).
+9 DJASIs, Documente, CXVIII (nr. 7).
41 Constantin Cojocariu, op. cit., p. 128.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 15
E a Y AFIR
BE di inpreuna == ețes
PROIEEI MIUNTA PIRATAT EUROPEANĂ i RoGEsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
fiecare săptămână, se face iarmaroc, piața de aici fiind a doua după Botoșani, mai cu seamă în
ceea ce privește comerțul de vite. Existau 400 de boi și vaci, 52 de cai, 200 de oi, 120 capre și
135 porci. Este menționat, distinct, satul Sulițoaia, în apropiere și în partea de nord a târgului
Sulița. Satul avea o suprafață de 207 ha, cu o populație de 60 de familii, sau 240 de suflete.
Sătenii aveau 150 de boi și vaci, 20 de cai, 674 oi și 55 de porci“. Despre participarea
sătenilor la răscoala din 1907 am scris mai sus, nu revenim. În 1912, aici trăiau 365 de
locuitori, pentru ca în 1930 să ajungă la doar 412 locuitori“. Cu prilejul legii agrare din 1921
și a împroprietăriri țăranilor, Sulițoaia este menționată în Regiunea Agricolă V Sulița, în
comuna Flămânzi, locuitorii de aici primind 523 ha de pământ, în timp ce locuitorii Suliței,
din comuna Dracșani, erau împroprietăriți cu 364 ha de pământ. Satul Sulițoaia continuă să
existe și după al doilea război mondial, dar din cauza poziției sale, după 1968 autoritățile
comuniste interzic să se mai facă noi construcții, iar locuitorii se mută, treptat, în vatra
vechiului târg, cu aceasta dispărând și numele de Sulițoaia, înlocuit complet de cel al Suliței.
După 1945, schimbarea regimului politic, odată cu instaurarea guvernului comunist dr. Petru
Groza, avea să aducă noi realități și în cazul Suliței. Surogatul de reformă agrară din martie
1945 este urmat, ca și în cazul Dracșanilor, de constituirea GAC, astfel încât, la 27 august
1950, la Sulița se înființa GAC-ul numit „Maxim Gorki”%5.
În sfârșit, al treilea și ultimul sat al comunei, Cheliș, are o poveste scurtă, dar
interesantă. Originea sa este legată, pe de o parte, de Legea pentru reforma agrară din Vechiul
Regat, din 1921, pe de altă parte de prima guvernare național-țărănistă, dintre 1928-1931. Cu
prilejul reformei agrare menționate, unii dintre sătenii Dracșanilor au primit suprafețe de
pământ pe dealul din apropiere, numit Cheliș/Cheleș din cauza fertilității sale slabe și a lipsei
de vegetație. Sătenii au cerut inginerului agronom care conducea Regiunea Agricolă V Sulița,
responsabilă de împroprietărire în regiune, să i se dea și locuri de casă de o parte și de alta a
șoselei județene Sulița-Todireni. Întâmplându-se acest lucru, numărul locuitorilor din
Dracșani care s-au mutat aici a început să crească. Stabiliți, inițial, în partea stângă a șoselei,
pe direcția Todireni, după 1945 și-au ridicat case și pe partea dreaptă“$. Crescând numărul
locuitorilor, întemeindu-se o nouă așezare, aceasta trebuia să capete un nume. ] s-a spus
Mănești, probabil după numele lui Iuliu Maniu, cel care, în intervalul 1928-1931, când aveau
“ Marele Dicționar, vol. V, Editura Socec, București, 1902, p. 498.
4% Ștefan Ciubotaru, op. cit., p. 27.
44 |
Constantin Cojocariu, op. cit., p. 485.
+5 Ibidem, p. 600.
45 Ștefan Ciubotaru, op. cit.,p. 160-161.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 16
pi: Y AFIR
AȘA
a Ap arzi
PROC Um ea FINANDAT EVaBptAnĂ DE Rosii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
loc evenimentele, era președintele PNȚ și, cu mici întreruperi, prim ministru. Noul sat, situat
în partea de sud-est a satului Sulița și la est de satul Dracșani, este menționat mai întâi în 1932,
apoi în 1934, ca fiind parte a comunei Dracșani“. Din 1939, satele comunei Dracșani, cu
excepția Stroeștilor, trec la comuna Sulița. În 1948, în condițiile în care Iuliu Maniu era
întemnițat și considerat persona non grata, fiind asociat cu burghezo-moșierimea reacționară,
autoritățile comuniste schimbă numele satului în Cheliș, arondându-l tot comunei Sulița, unde
va rămâne și după 1968%. Ca și în cazul Sulițoaei, după 1968 satul Cheliș, care avea atunci o
sută de familii cu 404 locuitori, va fi pus sub interdicție de construcții de către aceiași
comuniști“.
ALBEȘTI
1. Aspecte geografico - administrative
Comuna Albești este situată în partea de sud-est a județului Botoșani, la 40 km de
municipiul Botoșani, făcând parte din sectorul sud-estic al Câmpiei Jijiei superioare și a
Bașeului, bazinul hidrografic al Jijiei, cursul mijlociu, având o suprafață de 9635 ha. Se
învecinează la nord cu comunele Trușești și Durnești, la est cu teritoriul comunelor Românești
și Santa Mare, la sud comunele Lunca și Todireni și la vest comuna Sulița.
Sistemul de localități cuprinde satele Albești, Buimăceni, Coștiugeni, Jijia, Mășcăteni
și Tudor Vladimirescu.
Din punct de vedere geomorfologic, comuna Albești se încadrează în unitatea
Podișului Moldovei, subunitatea Câmpia Jijiei, depresiunea Jijia Bașeu. Străbătută de râul
Jijia de la N la S, teritoriul comunei apare ca o zonă deluroasă, fragmentată prin văi de
eroziune ce s-au dezvoltat în bazinul Jijiei. Configurația generală a reliefului o formează văile
largi ale Jijiei, însoțite de terase între care se intercalează versanți ușor înclinați. Aspectul
caracteristic al comunei este cel de interfluviu, traversat de la nord la sud de râul Jijia.
Relieful este condiționat de structura monoclinală, fiind orientat în principal pe direcția NV-
SE. Altitudinea reliefului variază între 214m în zona deluroasă, cea mai înaltă în teritoriul
+! Constantin Cojocariu, op. cit., p. 540.
% /bidem.
4 Ștefan Ciubotaru, op. cit.,p. 163.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 17
N
ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
comunei și 10m pe terasa inferioară a Jijiei. Altitudinea medie a reliefului este cuprinsă între
125-150 m, cea mai coborâtă aflându-se în văile Jijiei, a cărei șes în zona de confluență a
Sitnei ajunge la 65m. Altitudinea maximă este întâlnită la Dealul Sărata — 200m, Dealul
Turcului, cu movila Turcului — 212m, Dealul Coștiugenilor 214m. Apariția reliefului de tip
structural și sculptural, a fost condiționată de structura monoclinală, orientată pe direcția NV-
SE, de prezența unor succesiuni de strate cu rezistență diferită la eroziune, ce a dus la
formarea unor interfluvii, platouri și tipuri variate de văi. Pe teritoriul comunei apar văi
reconsecvente, cu versanți simetrici, larg deschiși (V. Jijiei, V. Gard), văi subsecvente cu
profil transversal asimetric (V. Jora, V. lonășeni, V. Adâncă, V.La Pilat, V. Ungureanu), văi
obsecvente cu profil longitudinal scurt, pante mari (V.Văleanca). Interfluviile apar sub forma
unor coline, dealuri și platouri joase, cu versanți modelați de procese geomorfologice actuale.
Relieful de acumulare este în general slab dezvoltat. E se reduce la șesuri înguste în lungul
arterelor hidrografice ale râului Jijia și afluenților acestuia. Terasele sunt dezvoltate foarte
bine, asimetrice cu extinderi laterale de 7-8 km. Se identifică trei terase cu altitudine relativă
de 10 m, 20-25m și 60m.
Comuna Albești se află din punct de vedere climatic în zona temperat continentală
accentuată, caracterizată prin veri călduroase și ierni geroase, cu viscole. Temperatura medie
anuală este de 9C, cele mai mari valori lunare se înregistrază în luna august 20%C, iar cele
mai mici valori medii se înregistrează în ianuarie -40C. Verile sunt călduroase, cu frecvente
perioade de secetă. Temperaturi sub 0%C apar din luna septembrie și se prelungesc până în
ultima decadă a lunii mai. Precipitațiile atmosferice au media anuală de 550-670mm/an.
Perioada de maxim pluviometric cade sub incidența lunilor mai-iulie. Într-un an cad
precipitații cam 115 zile, din care 70% sub formă de ploaie. Caracteristică pentru regimul
pluviometric al zonei este pe de o parte abundența, iar pe de alta deficitul de precipitații în
sezoane diferite ale anului: cantități mari în iunie-iulie și mici iarna. Ambele fenomene au
influențe negative asupra activităților economice desfășurate de locuitorii zonei. Vânturile
specifice zonei se caracterizează prin fluctuații mari de direcție și viteză. Frecvența cea mai
mare o au vânturile dominante dinspre N și NV iarna, iar vara vânturile de SV.
Pe teritoriul comunei Albești se deosebesc două topoclimate: microclimatul zonelor
deluroase mai înalte cu caracter continental atenuat, contraste termice anuale mari și
precipitații puține și microclimatul de vale — pe valea Jijiei - unde apar inversiunile termice.
Rețeaua hidrografică a comunei este reprezentată de cursul râului Jijia, care străbate
teritoriul comunei de la nord la sud și afluentul acestuia, pârâul Hângerău. Regimul hidrologic
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 18
EC Y AFIR
NA
Pro ANiAT DE Sp rase
VMIUmEA EURO CAN RoEsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
al acestora este caracterizat prin variații mari de debite și nivele. Creșterile acestora produc
inundații, colmatări, eroziuni ale albiilor. Aceste fenomene se produc primăvara, după topirea
zăpezilor și vara la ploi torențiale. Apa subterană la nivelul comunei a fost interceptată la
adâncimi cuprinse între 3 și 14 m, cu un nivel fluctuant în funcție de regimul precipitațiilor.
Vegetația naturală din teritoriul comunei aparține zonei de silvostepă și luncă.
Silvostepa este reprezentată de pâlcuri de pădure (șleauri) și pajiști, puternic transformate și
modificate antropic. Pădurile silvostepei sunt formate din gorun (Quercus petraea) și stejar
(Quercus robur), alături de care mai apare carpenul (Carpinus betulus), teiul (Tilia cordata),
arțarul (Acer platanoides), jugastrul (Acer campestre), ulmul (Ulmus foliacea).Stratul
arbuștilor: migdal pitic (Amygelalus nona), cornul (Cornus mas), trandafir sălbatic (Rosa
canina), porumbar (Prunus spinosa). Pajiștile sunt formate din asociații de păiuș, colilie, firuță,
peliniță. Pădurile apar în partea de vest a comunei: pădurile Coștiugeni, Capu Pădurii, Jurasa,
iar în NE Pădurea Boul Roșu — un sector din fosta pădure Rediul Băbicenilor. Peisajul natural
al silvostepei s-a modificat foarte mult deoarece multe suprafețe de teren au fost introduse în
circuitul arabil, iar pâlcurile de pădure au suferit modificări sub influența vegetației spontane.
Fauna, destul de săracă, mult diminuată în urma expansiunii activităților umane, este cea
specifică zonei de silvostepă.
Din punct de vedere al solurilor, comuna se încadrează în subdomeniul
cernoziomurilor cambice și a celor asociate cu soluri cenușii. Apar și soluri din clasa
luvisoluri — respectiv argiluvisoluri și clasa hidrosoluri — lăcoviști.
Populația comunei atinge valoarea de 6501 locuitori, dintre care mai bine de jumătate
(50,95%) este reprezentată de bărbați. Densitatea medie este de 67,7 loc/ha. Structura etnică:
majoritatea o formează românii 96,48%, rromii 3,52%. Structura confesională 76,46%
creștini-ortodocși, 18,27% penticostali, 5,25% aparțin de cultul adventist și creștini de stil
vechi, baptist. Structura pe grupe de vârstă: populația tânără (0-14 ani) 26,2%; populație
adultă(15-59 ani) 59% și populație vârsnică — 14,7%. Ocupația principală a locuitorilor este
agricultura.
1. Evoluția istorică a comunităților de răzeși
Satul din comună cu cea mai veche atestare documentară este Giumătățeni-Jumătățeni,
înglobat în satul Jijia în deceniul șapte al secolului trecut. La 7 iulie 1430, Alexandru cel Bun
împarte ocinile boierului Ioan/Oană Jumătate fiilor acestuia, Giurgiu/Jurj, Știful/Ștefan și
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 19
NA
PRO:tET UNiUnEA FINANTAT EURBPEARĂ DE
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Mândru. Lui Jurj i-au revenit „curțile de pe Jijiia, ce să cheamă Giumătățenii”50. Menționarea
curților de acolo arată o vechime mai mare a așezării. Următoarea mențiune a satului este din
17 martie 1492, când Ștefan cel Mare consfințește împărțeala pământurilor lui lon Jumătate
între copiii și nepoții celor trei fii ai săi. Jumătățenii rămân ai Mărinei, fiica lui Giurgiu
Jumătate și copiilor acesteia. Se menționează, cu acest prilej, că în satul Jumătățeni fusese
curtea lui Călimans!, expresia „unde a fost curtea lui...,, arătând, de regulă, o vechime a
așezării anterioară întemeierii statului, când existau feudali locali și curți ale lor. La 20 martie
1600, Ieremia Movilă voievod întărește lui pan Macri, mare armaș și cneaghinei sale, Nasta,
cumpărăturile lor din satul Jumătățeni de la nepoții lui Giurgea Jumătate și de la alți urmași ai
acestuia. Satul „curge” mai departe în familia lui Macri, astfel încât la 8 iulie 1646 Macri fost
căpitan, feciorul lui Macri mare armaș, împreună cu soția sa, Grăpina, dau nepoților lor,
Constantin, feciorul lui Necoară fost logofăt și Tudoscăi, fiica lui Ionașco Jora, măritată cu
Constantin Macri pârcălab*?, „satul Giumătățenii, parte de moșie și cumpărături ce să vor
alege, și cu curți gata și cu heleșteu în Jijia”. În 1803, la Jumătățenii sulgerului Iftime
Stamati sunt menționați doar 4 birnicis, pentru ca în 1820 satul să fie alăturat Crăciunenilor
răzășșeștis5.
Un alt sat vechi din comuna Albești este Mășcăteni.
Despre originea toponimului, în lipsă de informații documentare, putem face doar
presupuneri. EI pare să derive din adjectivul mășcat, un regionalism specific zonei în discuție,
care e posibil să fi fost cognomenul, ulterior numele, întemeietorului așezării, o persoană cu o
statură impresionantă. La fel de bine s-ar putea ca termenul să derive din substantivul măciucă
forma adjectivală măciucat, având aceeași conotație“6 sau desemnând, poate, obligația militară
a locuitorilor de acolo, de a servi ca măciucași în oastea țării, în caz de nevoie.
La 1 august 1583, Petru Șchiopul voievod întărea schimbul făcut de călugării de la nou
zidita mănăstire, Galata, cu Gavril și fratele lui, Albotă și Costin miedar și frații lui, Tiron și
50 DRH, A. Moldova, vol. L.., nr. 99, p. 146-147.
S! DRH, A. Moldova, vol. III, nr. 108, p. 215-216.
5 N. Stoicescu, Dicționar al marilor dregători, p. 4.
55 DRH, A. Moldova, vol. XXVIII, nr. 433, p. 372.
54 Condica liuzilor, p. 324.
s5 Corneliu Istrati, Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1820, p. 403. Printre „răzeșii” mai înstăriți de acolo
apar Constantin Brăiescu și stolnicul Grigore Tomița.
55 În Moldova medievală existau mai multe sate cu nume aproximativ identic, oricum având temă comună :
Măcicătești (Macicătești, Macicatovți), pe Suceava în țin. Suceava, Măcicăuți (Macicăuți), azi în Republica
Moldova, Măciuca, sat la Tutova, azi în jud. Vaslui, Măciucarii de Gios, pe Bârlad, țin. Tutova și Măciucașii de
Sus, pe Bârlad. țin.Bârlad (cf. Alexandru I. Gonța , Indicele numelor de locuri, p. 154).
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 20
m 4 AFIR
z NA
Poe? FINANTAT DE Șp iaraieee
UNEA EUROPEANĂ Rosii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Toader și alt Toader și fratele lui, Costin și Nicoară și alt Toader, fiul Anușcăi, călugării
dându-le celor din urmă satul Măcicăteni, pe Jijia, fost drept domnesc și ascultător de ocolul
târgului Botoșanilor, primind în schimb jumătate din satul Hrișcani, de la ținutul Sucevei.
Ulterior, satul va fi luat din nou de la mănăstire și dat lui lonașco Dobrenchi și rudelor sale.
La 3 iunie 1634, Vasile Lupu voievod le întărește acestora stăpânirea asupra satului, cu iaz și
cu mori pe Jijia, în „ocolul târgului Botoșani”, în urma judecății cu Borăleanul. În același
document se mai precizează că jumătate din Măcicăteni îi fusese dăruită lui Dobrenchi de
către Miron Barnovschi voievodss.
Mai târziu, domnul va reveni asupra dispoziției sale. Astfel, din Botoșani, la 1635
<octombrie, după 5 - în. de 23>/1636 <iunie, după 5, în. de 20> (7144), Vasile Lupu întărește
mănăstirii Galata de Sus „satul Măcicăteni, care este din ocolul târgului nostru Botoșeni”. Din
nou satul nu a rămas prea mulți ani în stăpânirea mănăstirii, pentru că la 13 iunie 1645 Bejan
Balșe, fiul lui Lupu Balș, biv vel sluger, mărturisea printr-un zapis că a primit de la
Gligorașco Jora toți banii pe care el îi dăduse călugărilor de la Galata pe satul Mășcăteni, de
pe Jijia, pentru care avusese și judecată la Divan*?. Doar câțiva ani va stăpâni satul Gligorașco
Jora pentru că, la 25 septembrie 1652, Vasile Lupu întărea „Măcicătianii, de la ținutul
Hârlăului”, lui Necula neguțător, fără a se preciza modalitatea prin care acesta din urmă
devenise stăpân al satului.
După Regulamentul Organic, arondarea teritoriului Moldovei a fost reorganizată,
prilej cu care Mășcătenii sunt înscriși la ocolul Miletinului, de la ținutul Botoșani. Din 1838,
satul trece în ocolul Jijiei, rămânând la ținutul Botoșanilor SI.
Buimăcenii (Buimăceani, Băimăceni, Băimăceani, parte din Buninți) sunt o altă veche
așezare medievală a comunei, a căror vechime este mult anterioară primei mențiuni
documentare. La 16 martie 1493, în fața lui Ștefan cel Mare vine Marina, fiica Magdii,
nepoata lui Cânde, care vinde dreapta ei ocină „de pe uricu moșului ei Cânde”, satul
Băimăceni, pe Jijia, cumpărători fiind Oană și sora lui, Fedca/Fedea“?. Partea Fedcăi nu va fi
57 DIR, A, Moldova, veac XVI, vol. III, p. 224, nr. 276.
58 DRH, A, Moldova, vol. XXII, p. 170, nr. 150.
55 DMASB, Documente istorice, CLXXXV/178.
0 Idem, CCVI/175.
SI Ibidem, p. 182. La 1829, satul era în proprietatea banului Gheorghe Donici, fiul slugerului Gheorghe Donici
(cf. Alexandru V. Perietzianu - Buzău, Vidomostie de boierii Moldovei aflați în țară la 1829 (111) M. Ținutul
Botoșanilor, în „Arhiva Genealogică”, II(VII), 1995, nr. 1-2, p. 161.
% DRH, A. Moldova, vol. III, nr. 133, p. 257-258.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 21
pi: Y AFIR
NA
NA erat Rafăsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
stăpânită prea mult de către urmașii acesteia, pentru că la 26 martie1532 Petru Rareș dă un
sfert din satul Băimăceni pe Jijia, partea de sus, lui Dragotă șetrar, pentru slujbă dreaptă.La 15
aprilie 1586, în fața lui Ieremia Movilă voievod, urmașii lui Oană, fratele Fedcăi, vând
cealaltă jumătate a satului, „jumătate de sat de Băimăceani, ce este pe Jejia, și cu loc de moară
în Jejia, jumătatea de jos”. Cumpărător este Nicoară Prăjescul diac, văr cu Ieremia Movilă, iar
cu acest prilej este amintit și uricul de cumpărătură ce-l avuseseră Oană și sora lui, Fedea, de
la Ștefan cel Mare. Cu adevărat interesant este actul din 3 mai 1598, în care este invocat și
documentul de mai sus, dar sunt menționate și altele, actul fiind singura sursă care le
pomenește. Aflăm că primul proprietar al satului Buimăceni fusese Iliaș Goraeț (Horaeț), care
avea privilegiu de danie pe sat de la Alexandru voievod cel Bătrân (Alexandru cel Bun, n. ns.).
Nicoară Prăjescu va cumpăra părți de sat de la strănepoții acestui Goraiță, majoritatea
cumpărăturilor fiind făcute în timpul domniilor lui Petru Șchiopul. Acum este menționat un
nume poate mai vechi al satului, anume Buninți („jumătate de sat din Buninți care se numesc
Băimăceanii”)%. În 1774, Buimăcenii erau în ținutul Hârlău, la ocolul Jijiei, satul fiind risipit
cu totul: doar opt capi de familie, toți de condiție modestă. În 1803 la Buimăceni erau
înregistrați 17 locuitori birnici, care trăiau pe moșia paharnicului Vasile Crupenschi, acesta
având acolo și un scutelnic$6.
Prima mențiune a satului Albești este din 12 decembrie 1600, când Ieremia Movilă
întărește copiilor lui Cârstea Balș, printre altele, satul Albești, pe JijiaS”. La 24 mai 1602, în
fața leremiei Movilă vin fiii și nepoții lui Cârstea Balș, fost vornic, jeluindu-se că toate
hrisoavele și ispisoacele lor s-au pierdut „în vreme când Mihai vodă au intrat cu vicleșug în
pământul domniei sale”. Cu acest prilej, documentul amintește două ocini și moșii Albești:
„satul anume Albeștii di pi Jijia, în ținutul Dorohoiului”, respectiv „Albeștii...(lipsă text, n.
ns.) di pi Jijie, ce-i în ținut(ul) Hârlăului și cu o moară în Jijie”58. În următorul document, din
20 aprilie 1617, Radu Mihnea voievod le întărește copiilor lui Cârstea Balș, ai lui loanăș
Căpotici, Ilea Musteață, Bulhac ceașnic și Moga aprod mai multe sate, printre care „jumătate
de sat, anume Albeștii Vechi, pe Jijia, cu vie și cu livezi”, respectiv „jumătate din satul
$5 Ibidem, vol. III, nr. 382, p. 317.
% DRH. A. Moldova, vol. IX, nr. 335, p. 465-466.
S5 Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea a II-a, p. 249.
% Condica liuzilor, p. 324.
S7 Mihai D. Sturdza, Familii boierești din Moldova și Țara Românească, vol. |, București, 2004, p. 262.
S8 DIR, A. Moldova, Veac XVII, vol. |, nr. 70, p. 46-47.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 22
NA
UNEA cun CLETIRI oPrAnĂ
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Albești, partea de sus și cu mori la Jijia, ce este în ținutul Dorohoi”. Actualul sat Albești este,
așadar, cel din stânga Jijiei, de la ținutul Dorohoi! La 17 mai 1638, jupâneasa Ileana a lui
Gheorghe Jora (era fiica paharnicului Grigore Balș, n.ns.), fost sulger, împreună cu fiii și
fiicele sale își împart părțile de ocină ale Jorăi, lui Gligorașco Jora, unul dintre fii, revenindu-i
„a șese parte de sat de Cosciugeni)””. La 20 martie 1642, Ieremia și frații lui, feciorii
Tudoscăi, fiica lui Cârstea Balș cea robită de tătari, împreună cu Gligorie Jora, nepot al Cârstii
Balș, cu Simion și frații săi, fiii Fedorei și nepoți ai aceluiași Cîrstea, cu Vasile și frații lui, fiii
lui Gheorghe Balș logofăt și nepoți ai Cârstei, cu vornicul Pavăl Albotă, feciorul Antemiei și
nepot al Cârstei Balș își împart dreptele lor ocini și moșii după cum urmează: Eremia și frații
lui, copiii Tudoscăi, iau „giumătate de sat de Albeștii cei Bătrâni, ce se chiamă Coșciugenii”,
în timp ce Gligorie Jora primește cealaltă „giumătate de Albeștii cei Bătrâni, ce se chiamă
Coșciugenii”, în ținutul Hârlăului, în dreapta Jijiei. Bejan Balș și frații săi iau „giumătate de
sat Albești, pre Jijia, în ținutul Dorohoiului””!. Din acest moment, cele două sate vor avea
evoluții diferite, fiind consemnate ca atare în catagrafii. Considerăm că numele satului
Cosciugeni (azi Costiwjeni) provine de la ocupația locuitorilor săi, riverani de dreapta ai Jijiei,
anume confecționarea cosciugelor/coștiugelor (termen de origine slavă), coșuri/coșnițe de
papură (se găsea acolo din belșug) în patru colțuri.
În 1774, Coșciugenii de la ocolul Jijiei, ținutul Hârlăului, cu cele patru case, erau ai
medelnicerului Constandin Timuș. Acesta avea acolo trei scutelnici, fiind menționat și un
preot, popa Mihai”?. Aceeași catagrafie înregistra Albeștii la ocolul Bașeului, de la ținutul
Dorohoi. Satul, cu 43 de case, rămăsese al familiei Balș, proprietar fiind logofătul Balș. Doar
14 capi de familie erau birnici, restul fiind scutelnici ai logofătului (20), 5 femei sărace, un
preot, o slugă, un țigan și un ruptaș?. Coroborând informațiile documentare și statistice cu
arborele genealogic al familiei Balș se poate observa că Albeștii și Coștiugenii „au curs” prin
urmașii lui Bejan Balș, fecior Lupului Balș și nepot vornicului Cârstea Balș. La un moment
dat, sătenii din Coștiugeni s-au strămutat de pe malul Jijiei pe culmea dealului”, un posibil
motiv putând fi una sau mai multe viituri provocate de revărsările Jijiei.
% Ibidem, vol. IV, nr. 185, p. 147-148. Pentru considerațiile noastre privind familia Balș și identitatea
înaintașilor lui Cârstea Balș menționați în document vezi mai sus satul Ionășeni, com. Trușești.
7 DRH, A. Moldova, vol. XXIV, nr. 354, p. 348.
1 DRH, A. Moldova, vol. XXVI, întocmit de 1. Caproșu, Editura Academiei, București, 2003, nr. 333, p. 275.
Documentul este foarte important și pentru că aduce precizări importante referitoare la descendenții vornicului
Cârstea Balș, precizări în lumina cărora spița de neam a acestora pe linia vornicului trebuie revăzută!
2 Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea a II-a, p. 244.
%3 Ibidem, p. 529-530.
74 Pr. Neculai Șalaru, op. cit.,p. 37.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 23
= CI Y AFIR
AȘA
PROILCI FINANTAT BE sp ia
UNIUNEA EVROPLANĂ RoBăsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Cu prilejul aplicării reformei rurale din 1864, majoritatea satelor din actuala comună
Albești era arondată la plasa Jijia, județul Botoșani, în cadrul comunei Buimăceni. În 1899,
comuna Buimăceni era formată din satele Albești, Buimăceni, Capul-Pădurii, Crăciuneni,
Jumătățeni, Petrești și Șătrăreni. Cu excepția a șase familii de evrei, toți locuitorii erau români.
La aceeași dată, satul Buimăceni, aflat pe țărmul stâng al Jijiei, se întindea pe o suprafață de
892 ha, iar populația însuma 293 de locuitori. În sat funcționa o școală mixtă, cu un învățător
și 30 de școlari, iar la biserica ridicată de locuitori oficiau un preot și doi cântăreți”. La 1898,
Albeștii se aflau tot în comuna Buimăceni, iar populația număra 266 de familii, cu 889 suflete.
La biserica din lemn slujeau un preot și doi cântăreți'6. Pe țărmul drept al Jijiei, în sudul
comunei Buimăceni se afla satul Jumătățeni, cu o suprafață de 350 ha și o populație de 25 de
familii, adică 112 suflete”. În același an, Mășcătenii se aflau în comuna Trușești. Aveau o
suprafață de 1363 ha, din care 570 pădure, iar populația număra 266 de locuitori. În sat exista
o biserică, unde slujeau doi preoți și trei cântăreți?ă.
În 1921, cu prilejul aplicării legii agrare, comuna Albești, încadrată în regiunea
agricolă Sulița, era formată din satele și moșiile Albești, proprietar Maria Solomon, Albești-
Buimăceni, moștenirea lui M. Popovici-Bâznoșanu, Coștiugenii lui Alex. Enacovici și Dr.
Maria Capșa, Mășcătenii Marietei Ghica și Stăneștii lui Ion Mavromati și Maria Andriescu.
Separat, comuna Șătrăreni, era formată din satele și moșiile Buimăceni, moștenire a lui
Bâznoșanu, Crăciuneni ai Mariei Severin, Jumătățenii lui Vasile Timuș, Petreștii Auricăi
Tatos și Șătrărenii Anetei Lupașcu și ai Mariei Gheorghiu”. Cu prilejul aplicării prevederilor
acestei legi agrare, este înființat un sat nou, Principele Mihai, aflat la circa 7 km sud-est față
de satul Albești. La recensământul din 1930, aici erau recenzate 84 de gospodării, cu 389
locuitori. Satul apare menționat oficial prima dată în 1929, în comuna Rânghilești din plasa
Jijia. În 1948, imediat după alungarea regelui Mihai, noului sat i se dă numele Tudor
Vladimirescu. Din 1968, satul trece la comuna Albești și cunoaște un spor demografic
extraordinar, populația crescând de aproape cinci ori în intervalul 1929-2002%. În timpul
75 Marele Dicționar Geografic al României, vol. IL, p. 61.
75 Jbidem, vol. I, p. 39-40.
7 Ibidem, vol. IV, p. 118.
7% Ibidem, p. 298.
"9 Constantin Cojocariu, Proprietatea funciară în județul Botoșani, p. 484-485.
% Ibidem, p. 548-549.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 24
m 4 AFIR
AȘA
Ș pa
Ro iiro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
reformei agrare comuniste, din comuna Albești, făceau parte satele Albești, Buimăceni,
Mășcăteni, Coștiugeni, Crăiniceni, Jumătățeni, Petrești, Stănești și Șătrărenit!.
În 1964 numele satului Șătrăreni este schimbat, satul numindu-se de atunci Jijiat?. Din
1968, Buimăcenii înglobează și satul Petrești, iar Jumătățenii cu o existență atestată de
aproape 550 de ani sunt înglobați, în același an, la Jijia. Unul dintre satele vechi, azi dispărute,
a fost Dărmănești, pe Jijia, ținutul Hârlău, întărit de Ștefan cel Mare, pe la 1498-1499,
nepoților lui Stoian, unul dintre ei Petru Dărman, acest Stoian fiind fiul lui Dărman, cel care a
dat numele așezăriis?. Inclus mai târziu în Jumătățeni, satul este azi contopit cu Jijia. Alt sat
vechi dispărut este Vlăiceni, pe Jijia, în hotarul Șetrărenilor, cu care se va contopi ulterior,
atestat prima dată la 1 iunie 1610%. Documentul menționează numele întemeietorului așezării,
Vlaico șetrar, ce avea privilegiu pe acel sat de la Ștefăniță voievod cel Tânăr (1517-1527)5%5.
Alt sat desființat este Petrești, amintit mai întâi într-un document al cancelariei lui Iancu sasul
voievod, la 18 aprilie 15818, satul fiind încorporat mai târziu la Buimăceni. Interesant, din
perspectiva temei abordate, este faptul că într-un act din 14 februarie 1614, de la Ștefan
Tomșa al II-lea, o femeie și cu fiul ei, din Petrești, se plâng domnului asupra unchiului acelui
fiu, Dămășcanul și „asupra altui răzăș”, care-i araseră ocina și dedina din sat deși „nu au nicio
treabă cu ea57. În sfârșit, alt sat vechi dispărut este Merești, pe Jijia, la ținutul Dorohoi,
înglobat în satul Albești înainte de 180388.
CĂLĂRAȘI
1. Aspecte geografico - administrative
Comuna Călărași este situată în partea de sud est a județului Botoșani fiind așezată în
ulucul depresionar Dorohoi-Botoșani-Flămânzi-Frumușica, în partea central sudică a
3! Ibidem, p. 584.
% Pr. Neculai Șalaru,op. cit.,p. 201.
8% DRH, A. Moldova, vol. III, nr. 23, p. 410-411. Satul pare a fi mai vechi cu cel puțin 100 de ani.
8 DIR, A. Moldova, Veac XVII, vol. II, nr. 395, p. 297-298.
35 Informații prețioase, bine documentate despre istoricul acestui sat la Pr. Neculai Șalaru, op. cit., p. 232-242,
passim.
835 DRH, A. Moldova, vol. VII, nr. 358, p. 434-435. Pentru informații suplimentare vezi Pr. Neculai Șalaru, op.
cit., p. 169-171 passim.
87 DIR, A. Moldova, Veac XVII, vol. III, nr. 251, p. 161.
38 Jbidem, p. 164-168.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 25
E CE 9 AFIR
AA
y: -
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Câmpiei Jijiei Inferioare și a Bahluiului, la 59,5 km față de municipiul Botoșani, de care este
legată prin DN29C. Matematic, se află la intersecția paralelei de 47%3610/lat N cu meridianul
de 2701622” long E. Are o suprafață de 5855 ha, intravilanul fiind de 488 ha și extravilanul
5367 ha, din care suprafața agricolă este de 4753ha. Pe teritoriul comunei, se află 353ha de
pădure și vegetație forestieră — pădurea Ciornohal care aparține de Ocolul silvic Trușești.
Comuna are ca vecini la nord și la est, comuna Santa Mare, în partea de nord-vest
comuna Todireni, la vest comuna Hlipiceni, în partea de sud vest comuna Răuseni iar în
partea de sud com. Andrieșeni, jud. Iași. Administrativ teritorial, comuna Călărași cuprinde
satele Călărași, Libertatea și Pleșani.
Din punct de vedere geostructural, teritoriul comunei Călărași aparține Platformei
Moldovenești, continuare a Platformei Ruse, cu un fundament cristalin vechi, podolic, cutat și
faliat, acoperit cu o stivă groasă, formată din roci paleozoice, mezozoice și terțiare necutate.
Constituția petrografică este reprezentată de argile, marne, intercalații de nisip, la care se
adaugă calcare oolitice, prundișuri.
Altitudinea maximă în comună este de 196,8m în DI.Cristoaia la NNE de satul
Călărași și iar altitudinea minimă este de 77,6m, în valea râului Chișcata, la limita cu com.
Andrieșeni-Iași, la confluența cu Valea Glăvăneasa. Altitudinea medie este de 137,2 m.
Relieful dezvoltat pe suprafața comunei are caracter structural — sculptural, apariția lui fiind
datorată acținii diferențiate a factorilor denudaționali. Se prezintă sub forma unor ansambluri
de platouri, dealuri și coline. Văile separă trei interfluvii importante: între V. Ciornohal și V.
Glăvăneasa din nord-vest, spre sud est se înșiruie Dl. Monahului 185m, DI. Călărași 177m,
,
DI. La Bulhac 193m; între V. Glăvăneasa și V.Chișcata sunt DI.Cristoaia 196m, DI.Pleșani
146m, DI.Cracalia 152m; între V. Chișcata și V.Berza Veche, DI Ciritel 165m, Dl.Greaca
142m, Dl.Berza Veche136m, DI.La Coșeri 180m, Dl.Răchiți 138m. În nord-est între V.Berza
,
Veche și V. Prutului, se află DI.Odăii 160m, Dl.Izvoarelor 157m, Dl.Boroșenil57m.
Interfluviile apar sub forma unor platouri întinse numite podiș: Pod. La Coșeri, Pod. Cracalia,
Pod. La Manolache, pod. La Boghean. Pe teritoriul comunei sunt prezente văile recosecvente,
cu ruperi de pantă, cu șesuri ce se dezvoltă rapid, versanții văilor simetrici, larg deschiși:
V.Ciornohal, V. Glăvăneasa, V. Chișcata, V.Cracalia. Văi subsecvente, cu versanți asimetrici,
pante domoale și cei opuși abrupți, cu aspect de cuestă: V. Berza Veche, V.Odăii. Văile
obsecvente sun puțin dezvoltate: Valea lui Boghian. Apar frecvente zone afectate de procese
geomorfologice actuale. Este prezentă eroziunea areolară și cea torențială, declanșată de ploi
mari, topirea zăpezilor, atunci când se formează șiroaie, rigole, făgașe, ogașe. Pe versanții
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 26
Pa Y AFIR
Via sli = sia
RoGEsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
înclinați se formează ravene și râpe (Dl.Cracalia, DI.Cristoaia, DI.Ciornohal, Dl.Călărași). Pe
alocuri, densitatea ravenelor și a ogașelor este mare, formându-se zone de „badlands” așa cum
apare pe versantul de vest al DI.Călărași, spre Valea Ciornohal. Alunecările de teren au
condiții favorabile de apariție și se întâlnesc în multe zone. Relieful de acumulare este
reprezentat de șesuri, alături de glacisuri și conuri de dejecție. Șesurile pârailelor Berza Veche,
Glăvăneasa, Chișcata, Ciornohal au lățimi de 200-500m, formate dintr-o succesiune de vetre
de iazuri scurse, suprafețe umede, zone mlăștinite acoperite de vegetație higrofilă.
Comuna Călărași are o climă temperat continentală cu accente de ariditate.
Temperatura aerului înregistrează un grad mare de variabilitate. Temperatura medie anuală
este de 99C, variind între -l și -4C în ianuarie și 19-220C în iulie. Amplitudinea medie este
de 24,6%C. Precipitațiile atmosferice au o medie anuală de 500mm/an, luna cea mai ploioasă
fiind iulie și cea mai secetoasă este februarie. Anual, în medie, se înregistrează 135 zile cu
precipitații. Ploile torențiale, cu inundații, sunt rare, dar seceta este un fenomen frecvent.
Anual se înregistrează cca 10 perioade de secete (o perioada are 17 zile). Anual se
înregistrează 20-25 zile cu ninsoare. Vânturile se dezvoltă pe culoarele văii Berza Veche, V.
Ciornohal, V.Glăvănești, V.Chișcata. Cele mai frecvente sunt vânturile de nord vest (27%)și
de sud-est(17%). Apare topoclimatul luncilor, topoclimatul zonelor lacustre, topoclimatul
câmpurilor intefluviale.
Rețeaua hidrografică este formată din afluenții râului Prut. Pârâul Berza Veche
izvorăște din versantul de sud est al DI.Cristoaia, din estul satului Libertatea și se varsă în
râul Prut. Primește ca afluenți pe stânga pârâul Culbeci și pârâul Roșu, iar pe dreapta pârâul
La Coșere. Pentru atenuarea viiturilor au fost amenajate iazurile Crac, Hotar, Sărături.
Celelalte pâraie sunt afluenți de grad II ai Prutului și se varsă în Jijia: pârâul Ciornohal cu
afluenții Timuș și Valea Vulturului, pârâul Chișcata cu afluenții pârâul Lupăriei, pârâul Valea
Odăii și iazurile amenajate Chișcani și Pleșani. Pârâul Glăvănești cu afluenții de stânga
Chișcata și Cracalia și de dreapta, pârâul Crucerului, pe cursul lui fiind amenajate iazurile
Ciocan, Hurtună și Iazul Călărași.
Teritoriul comunei face parte din zona de silvostepă, districtul nordic, cu o pădure de
stejar și gorun, cu predominarea stejarului (pădurea Ciornohal). Vegetația de pădure este
formată din stejar (Quercus robur), carpen(Carpinus betulus), tei(Tilia cordata), gorun
(Quercus petraea), frasin (Fraxinus excelsior), arțar (Acer platanoides), jugastru (Acer
campestre), cireș pitic (Cerasius avium), ulm (Ulmus foliacea), măr pădureț (Malus silvestris),
păr pădureț (Pyrus piraster). Pădurea este luminoasă, fapt ce favorizează apariția arboretului:
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 27
|
De: 4 AFIR
NA
Sp ere
RaYăsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
corn (Cornus sanguinea), alun(Coryllus sanguinea), lemn câinesc (Ligastrum vulgare), măceș
(Rosa canina), călin(Vibrum opulus). Pajiștile sunt formate din asociații de păiuș (Festuca
sulcata), firuță (Poa pratensis), colilia (Stipa lessingiana), pelinița (Artemisia austriaca).
Vegetația de stepă apare pe suprafețe restrânse ca niște fâșii, terenurile fiind ocupate de
activitățile antropice. În văile pârâurilor și zona iazurilor apare vegetația de luncă.
Fauna de pe teritoriul comunei este săracă fiind mult modificată datorită intervenției
antropice. Zona de pădure, cu areal restrâns, caracterizată de apariția porcului mistreț (Sus
scrofa), vulpea(Canis vulpe), căprioara (Capreolus Capreolus), dihorul (Mustela putorius).
Dintre păsări apare ciocănitoarea(Dryocopus minor), huhurezul(Strix aluco),buha(Bubo buba),
pițigoiul (Parus major), privighetoarea (Luscinia luscinia). Zona de silvostepă este
caracterizată de apariția rozătoarelor: popândăul (Citellus citellus), orbetele (Spalax leucodon),
șoarecele de stepă (Sicista subtilis).
Cele mai răspândite soluri sunt cele din clasa Cernisolurilor, de culoare închisă, bogate
în humus, fertile. Tipul cernoziomului apare în areale bandiforme pe interfluvii sau pe
versanții slab înclinați: DI.Cristoaia, dl. Odăii, DI. La Coșeri, Dl.La Bulhac. Tipul de
Cemoziom cambic se găsește pe podurile interfluviale: DI.Călărași, DI.Monahului, DI.Răchiți.
În zonele mai umede cu vegetație lemnoasă se află tipul Faeoziomului greic: DI Boroșeni,
DI.Răchiți,Dl.Ciornohac. Soluri din clasa Luvisoluri, se găsesc în zonele unde pădurea a fost
defrișată. Soluri hidromorfe (soloneț și solonceac) se găsesc pe arii insulare, în șesurile
pâraielor și pe versanții dealurilor cu expunere la soare.
Populația comunei Călărași atinge un număr de 3553 locuitori, valoare ce scade
permanent, cu o densitate medie de 60,7 loc/km?. Structura etnică: români 97,1%, 2,95%
lipoveni, rromi 0,02%. Structura confesională: 96,67% creștini-ortodocși, 2,95% Creștini
după Evanghelie, 0,36% alte culte. Structura după grupele de vârstă arată că această
comunitate înregistrează un fenomen de îmbătrânire demografică, populația tânără (0-14 ani)
reprezentând 27,1% din totalul locuitorilor, 46,1% populație matură (15-59 ani), 26,6%
populația în vârstă, peste 65 ani. Ocupația principală a locuitorilor agricultura.
2. Evoluția istorică a comunităților de răzeși
Chiar dacă această comună este o creație teritorial-administrativă de dată recentă,
cercetările arheologice efectuate pe cuprinsul său au evidențiat urme de locuire, marea
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 28
CE Y AFIR
AȘA
y NA Ezra
toli re
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
majoritate de tipul așezărilor deschise, datând încă din eneoliticul dezvoltat, cultura Cucuteni,
fazele A, A-B și B (punctele „la Hrubă — Dealul Pogoroaia” și „Bulgăria lui Gâlcă”, > ambele în
extravilanul satului Călărași), din bronzul târziu, cultura Noua (în punctele menționate mai
sus, dar și în locul „Dealul Cracalia”, din extravilanul satului Pleșani), epoca fierului, ambele
vârste, culturi ale geților sau dacilor liberi, perioada migrațiilor (cultura Sântana de Mureș-
Cerneahov), epoca medievală târzie%?.
Cea mai veche așezare atestată documentar, din comună, este Ciornohal. Numele este
slavon, cuvântul compus putând însemna „Dealul Negru” („Cernâi Holm). Pe raza comunei
sunt mai multe dealuri, cu o înălțime medie de 200 de m, iar la poalele unora dintre ele s-au
descoperit mai multe cenușșare ( dealurile Călărași, Cracalia — Pleșani), în extravilanul satului
Călărași existând și azi topicul „Movila Ciornohal”, situată în pădure, la 2,1 km nord-vest de
sat. Apa scursă de pe versanții unuia dintre aceste dealuri a format, la un moment dat un
pârâu, alimentat și de pânza freatică abundentă în zonă, existând regiuni în care nivelul
hidrostatic este între 1-3 m. Un asemenea pârâu, afluent de gradul II al Jijiei, curge și astăzi,
iar numele său este Ciornohal.
La 8 aprilie 1617, Radu Mihnea voievod îi întărește lui Nicoară Prăjescul, fost vistier,
mai multe sate printre care Rănghileștii „sub Cernoha/”!. Expresii precum „sub Cernohal,
sub Bucovină, sub Codru” apar des în documentele medievale și ele arată raportarea la un
reper fix, în acest caz fiind vorba despre movila și pădurea Ciornohal, aflate la circa 2 km
nord-vest de Călărași, pădure vizibilă clar pe harta Google prin satelit”?.
Cu prilejul aplicării reformei rurale din 1864, satul Ciornohalu este menționat în
comuna Rânghilești, la plasa Ștefănești, de la ținutul Botoșani, pe moșia statului. Erau, în total,
78 de țărani clăcași, cei mai mulți dintre ei pălmași (52 la număr), iar toți aceștia au primit
295 de fălci de teren%. În 1876, este adoptată o nouă lege privind vânzarea bunurilor statului,
avându-se în vedere dezvoltarea micii proprietăți țărănești, însă participarea României la
războiul de independență dintre 1877-1878 a amânat punerea în aplicare a legii. Lucrările
comisiei de împroprietărire din județul Botoșani au început în toamna lui 1878, Ciornohal
fiind una dintre moșiile statului destinată a servi la înființarea de noi sate și comune. Cu acest
8% Octavian Liviu Șovan, op. cit., p. 75-82 passim.
% Ibidem, p. 15-16 și 80.
91 DIR, A. Moldova, Veac XVII, vol. IV, nr. 175, p. 134-135.
%2 http://www.maplandia.com/romania/botosani/ringhilesti/, accesat la 11.03.2021.
% Constantin Cojocariu, Proprietatea funciară în județul Botoșani, p. 134-135.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 29
=: Y AFIR
AȘA
N rez
Rosii. ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
prilej, în prezența unei asistențe numeroase, la locul numit „Podișu”, în fața fostului sat
Ciornohal, „s-au oficiat întemeierea noului sat, Călărași, căruia i s-au dat acest nume în
memoria glorioasei armate române care s-au purtat cu vitejie în Războiul din 1877-1878
contra turcilor și pentru a se ști în posteritate că acest sat Călărași s-au fondat pe proprietățile
Statului Ciornohalu, plasa Ștefănești, județul Botoșani”. Peste 310 însurăței din 17 comune
solicitaseră să fie împroprietăriți aici, în final fiind selectați pentru împroprietărire 294 de
însurăței, din șapte comune: Bobulești, Brehuiești, Buimăceni, Călinești, Rânghilești, Todireni
și Zlătunoaia”5.
În 1899 încă exista vechiul sat cu numele Ciornohal, la comuna Rânghilești, fiind
situat parte pe o coastă de deal, parte pe valea din coada iazului Chișcata. Moșia era
proprietatea statului, aparținând în vechime mănăstirii Sf. Nicolae-Fâstâci, din Episcopia
Hușilor. Erau 183 de familii, totalizând 579 de persoane. Se menționează că locuitorii așezării
fuseseră aduși acolo de călugării ce stăpâneau moșia , din satele Coșula și Oneaga, primind
pământuri cu chirie. Este menționat dealul Ciornohal, în partea de vest a satului, deal acoperit
de o pădure de stejar cu întinderea de 286 ha. Acesta este dealul de la care, repetăm, se trage
numele slavon al așezării, însemnând „Dealul Negru”. În sat existau o biserică, zidită în 1864,
deservită de un preot și doi cântăreți, dar și patru meseriași și doi comercianți.
În același an e menționat și noul sat, Călărași, înființat la 1880 cu noii împroprietăriți
însurăței pe moșia Ciornohal. Satul avea o suprafață de 1436 ha de pământ ale locuitorilor și o
populație de 193 de familii, cu 1012 suflete. Se mai arată că locuitorii din acest sat sunt veniți
din plasa Siret, comunele Salcea și Călinești, cei mai mulți fiind ruși. Satul avea o școală
mixtă, întreținută de comună, cu un învățător și 29 de școlari, dispunând și de un lot agricol de
8,50 ha de pământ”. În recensămintele ce au urmat, populația satului va fi în creștere continuă:
1698 locuitori în 1912, respectiv 1908 locuitori în 1930%.
La sfârșitul secolului al XIX-lea vor fi înființate și celelalte două sate ale comunei,
Pleșani și Libertatea, prin împroprietăriri cu terenuri de pe aceeași moșie Ciornohal. Un raport
din 1905 al primarului comunei Rânghilești arată că pe moșia statului Ciornohal s-au vândut
259 de loturi, pe care s-au înființat satele Pleșani (în 1893) și Libertatea (în 1898). În vatra
94 Ibidem, p. 210 și 240 passim.
9 Ibidem, p. 240-241.
% Marele Dicționar Geografic, vol. II, p. 431.
” Ibidem, p. 253.
9% Constantin Cojocariu, op. cir., p. 241.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 30
NA
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
satului Pleșani se stabiliseră 148 dintre cei 193 de cumpărători de loturi, majoritatea veniți din
sate aflate la distanțe mari, precum Borzești, Știubieni, Cucorăni, Cristești, Mănăstireni etc. În
același timp, în vatra satului Libertatea se strămutaseră doar 37 dintre cei 66 de cumpărători,
cu toții din comuna Rânghilești. Prima mențiune oficială a satului Pleșani este din 1896, iar a
satului Libertatea din aprilie 1908. Din 1932, ambele sate fac parte din comuna Călărași”.
Cu prilejul legii agrare din 1921, locuitorii din satul Călărași au primit pământ de la
Ministerul Domeniilor, cei din Ciornohal de la Răuseni, cei din Libertatea de la Santa Mare,
iar cei din Pleșani de la Rânghilești. Au fost împroprietărite 500 de familii de țărani, cu un
total de 1698,50 ha de pământ, alte 636,50 ha formând pământul comunal!%. Reforma agrară
comunistă, din 1945, a mai dat țăranilor fără pământ din comuna Călărași încă 304,50 ha de
pământ, pentru care comuna trebuia să dea anual, timp de zece ani, câte 1000 kg de grâu/ha
anual, alte 421,50 ha de pământ revenind țăranilor ce avuseseră pământ puțin, pentru aceasta
trebuind să plătească tot câte 1000 de kg de grâw/ha anual, dar timp de 20 de ani!0!. Speranța
de mai bine a țăranilor a durat puțin, pentru că între 1961-1962, la finalul procesului de
colectivizare a agriculturii, în Ciornohal și Călărași țăranii au fost nevoiți să-și cedeze
pământurile GAC-urilor înființate atunci!?.
Potrivit datelor INS, la 1 ianuarie 2014 populația stabilă a comunei însuma 3468
locuitori, în scădere față de cifrele furnizate de recensământul din 2011, când fuseseră
înregistrați 3553 de locuitori!%.
COPĂLĂU
1. Aspecte geografico - administrative
Comuna Copălău este situată în partea sudică a județului Botoșani, suprafața comunei
fiind așezată în bazinul hidrografic al pârâului Miletin (în nord-vest) și bazinul hidrografic al
pârâului Sitna (în sud-est), pe interfluviul Miletin —Sitna. Se află la o distanță de 23 km de
% Jbidem, p. 250-255 passim.
1% Jbidem, p. 484.
191 Jbidem, p. 585.
192 Jbidem, p. 603.
1%4le:///C:/Users/Acer/Downloads/STRATEGIA DE DEZVOLTARE CALARASI_BT -
variantaconsultativa.pdf, accesat la 11.03.2021.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 31
pi: Y AFIR
AA
A ra
Roăsii.ro
Proiect de cooperare transnaționa! finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
municipiul Botoșani de care o leagă drumul european E58, poziția matematică fiind dată de
intersecția paralelei de 47036” 07 lat N cu meridianul de 26056 53 long E.
Vecinii comunei Copălău sunt în nord și nord-vest comuna Blândești, în nord-est
comuna Sulița, în est comuna Lunca, la sud, sud-est și sud-vest comuna Flămânzi iar în partea
de vest comuna Coșula. Satele comunei sunt înconjurate de păduri ce aparțin Ocoalelor
silvice Botoșani și Flămânzi.
Cu o suprafață de 5.241 ha, are din anul 2003 ca structură administrativ teritorială
satele Copălău, Cerbu și Cotu.
Geostructural, teritoriul comunei se încadrează în Platforma Moldovenească,
continuarea spre vest a Platformei est europeane, formată din două etaje structurale, soclul
(constituit din formațiuni cristaline, de vârstă precambriană) și cuvertura sedimentară, la
nivelul căreia sunt identificate trei mari cicluri de sedimentare. Alcătuirea geoglogică este
reprezentată, în general, prin argile și marne cu alternanțe de nisipuri, la care se adaugă și
unele orizonturi subțiri de calcare oolitice, gresii calcaroase, conglomerate, prundișuri,
cinerite andezitice și depozite cuaternare de origine fluvială.
Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei este situat în depresiunea
Dorohoi-Botoșani la contactul cu Pintenul Cozancea-Guranda. Trăsăturile specifice ale
reliefului, sunt definite de succesiunea de culmi teșite și prelungi, pe direcția NV-SE și valea
largă resecventă a Miletinului, în partea centrală a comunei, de la NV la SE, platourile și
suprafețele interfluviale din partea SSV și NNE a teritoriului, abrupturile cuestiforme și de
eroziune din N și NV, dealurile joase și colinele din latura estică a comunei, văile afluenților
Miletinului. Cea mai mare altitudine se află în Dealul Ciolanului (278m), iar cea mai mică în
șesul Miletinului (99m), altitudinea medie a zonei fiind de 188,5m. Fragmentarea medie
orizontală a reliefului are valori de 300-400m, energia reliefului variază între 30 și 70m,
pantele au înclinări cuprinse între 30 și 120.
În partea dreaptă a văii Miletinului, de la nord la sud, se succed: dl. Gavriluță
(295,9m), dl. Varniței (216m), dl. Jorovlea (234m), dl. Ciolanului (278m), dl. Țiganca (228m),
pentru ca în stânga văii Miletinului să aflăm dl. Piscul Budei (196m), dl Huhurezului (202m),
dl Bingilescu (179m), dl.Perelor (185m), dl. Cerbu (212,4m), dl La Pietre (202m), dl. Prisăcii
(210m), dl Lupăriei (229m). În partea de sud-est a comunei se află dl. Gornetul (220m), dl.
Crucii (200m), dl. Căsoaia (208m), dl. Lanu Sec(270m), dl. Lanu Țiganului (215m), dl.
Stroișteni (204m).
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 32
PROLCT FInANIAI BI N = române Roăsii.ro
UmiNEA EUR FEARA
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Relieful structural are ca forme văile formate de rețeaua hidrografică: văi
reconsecvente — Valea Miletinului, Valea Voloca, Valea lui Toma, Pârâul lui Vasile; văi
subsecvente — Valea Varnița, Valea Țiganca, Valea Gornctului; văi obsecvente — Valea
Ulmului, Valea Fundul Tăieturii, Valea Bahnei. Relieful sculptural ocupă cea mai mare parte
a teritoriului, interfluviile sculpturale se prezintă sub forma unor platouri joase, colinare,
dealuri domoale, ușor bombate, slab înclinate: dl. Roibu, dl. Prisecani, pod. Gornet, dl.
Voloca, pod. Lupăriei, dl. Cerbu, dl. Crucii. Relieful de acumulare este cartacteristic văii
Miletinului. Procesele geomorfologice actuale(torenți, alunecări de teren) afectează versanții
dealurilor, pe toate suprafețele de pe abrupturile cuestiforme.
Comuna se încadrează în tipul de climă temperat continentală cu influență de ariditate
din estul continentului. O caracteristică a climatului comunei este influența moderatoare a
pădurilor ce o înconjoară, determinând un microclimat mai umed, cu temperaturi moderate.
Temperatura medie anuala este mai redusa decât în restul țării ( 8,6 *-10 * C, luna iulie 20,1 *C
și ianuarie cu -4*C), cu precipitații variabile, cu ierni sărace în zăpadă, cu veri ce au regim
scăzut de umezeală, cu vânturi predominante din NV și SE. Media anuală a precipitațiilor este
de 569.6 mm. În ultimii ani au apărut pe teritoriul comunei fenomene meteorologice deosebite
așa cum au fost grindinile din anii1998 și 2000.
Resursele hidrografice ale comunei sunt asigurate de apele de adâncime și freatice
relativ bogate, cantonate în lunca și terasa Miletinului. Apele subterane sunt sub presiune, au
caracter ascensional și apele freatice intersectate de văi dau naștere la izvoare ale căror debite
sunt influențate de cantitatea de precipitații. Apele curgătoare de pe teritoriul comunei se
încadrează în grupa de est, făcând parte din bazinul hidrologic al Prutului, fiind de tip
dendritic. Pârâul Miletin traversează comuna pe direcția NV-SE, pe o lungime de 5,2 km. Din
partea dreaptă primește afluenți pârâul Varnița, care izvorăște din DI.Ciolanu, situat în SV
comunei; pârâul Jorovlea situat în SV satului Cotu, izvorăște din dl. Jorovlea; pârâul Stroești
din partea de S a comunei, izvorăște din dl.Țiganca. Din partea stângă primește pârâul Bahna,
care izvorăște din dl.Perelor, pârâul Voloca izvorăște din dl.La Pietre, în sud de satul Cerbu,
pârâul Gornet ce izvorăște din dealul cu același nume, traversează sudul comunei și se varsă
în Sitna. Pârâul Novaci izvorăște din dl.Cerbu, afluent al Sitnei, pârâul Fundul Tăieturii
izvorăște din versantul nordic al dl. Cerbu, debușează în iazul de la Dracșani. Tipul
caracteristic de alimentare este pluvio-nival, apa având un grad de mineralizare ridicat. Pe
tritoriul comunei se găsește un număr redus de iazuri. Pe râul Bahna se găsesc trei mici iazuri,
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 33
E CE 4 AFIR
AȘA
Sp orez
RaGSsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
la nord de satul Copălău; pe pârâul Fundul Tăieturii s-au făcut două mici iazuri, la nord de
satul Cerbu; pe pârâul Voloca, în sud de satul Cerbu, iazul Cerbu.
Vegetația specifică comunei Copălău se încadrează districtului Câmpia Moldovei,
subprovincia podolico-moldavă, provincia est carpatică, regiunea central- europeană. Apar
pâlcuri de păduri: Trestioara, Ulmului, Cerbu, Buduhala, Varniței, cu specii de foioase ce
aparțin familiei quercineelor : stejarul (Quercus robur), gorun (Quercus petraea), carpen
(Carpinus betulus), teiul (Tilia cordata), arțarul (Acer platanoides), jugastrul(Acer campestre),
ulmul(Ulmus foliacea), mărul sălbatec(Malus silvestris). Stratul arbustilor: migdal
pitic(Amygelalus nona), cornul(Cornus mas), trandafir sălbatic (Rosa canina), porumbar
(Prunus spinosa). În Pădurea Buduhala, apar pe areale mici unele plante protejate —
monumente ale naturii ca: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), laleaua pestriță
(Fritillaria melegris). Apare și vegetația de stepă, dezvoltată pe soluri cernoziomice: colilia
(Stipa lessingiana), păiușul (Festuca valesiaca), pirul (Agropyrum cristatum). Vegetația
luncilor și cea palustră (de mlaștină) este dezvoltată în albia Miletinului. Fauna care apare
aparține provinciei moldavo-podolice, componentă a regiunii euro-siberiene, subunitate a
regiunii paleoarctice: căprioara(Capreolus capreolus), porcul mistreț (Sus scrofa), vulpea
(Canis vulpes), pârșul de alun(Muscardinus avellanarius), dihorul (Mustela putorius). Alături
de mamifere apare un număr variat de păsări, numeroase reptile, amfibii, insecte.
Există o varietate de soluri cu predominarea celor din clasa cernisoluri cu tipurile
cernoziom și facoziom, clasa luvisolurilor, specifice etajului de pădure de foioase, clasa
hidrosoluri în șesul Miletinului.
Populația comunei Copălău este de 3980 locuitori, cu o densitate medie de 75,9 loc/ha.
Structura pe sexe: 35,8% masculin și 64,2% feminin. Structura etnică: majoritatea o formează
românii 95,38%, rromii 2,10%, lipovenii 2,29%. Structura confesională 96,4% creștini-
ortodocși; 2,4% creștini de rit vechi, 1,2% penticostali. Structura pe grupe de vârstă: populația
tânără (0-14 ani) 18,7%; populație adultă(15-59 ani) 64,2% și populație vârsnică — 17,1%.
Ocupația principală a locuitorilor este agricultura.
Așezările umane cuprind satele Copălău, Cerbu și Cotu. Satul Copălău — reședința
comunei, este situat în partea NV a acesteia, la 22 km SSE de municipiul Botoșani(DN28B).
Față de satele din comună este la 500m, nord, de satul Cotu(DN28B); 3 km vest de satul
Cerbu(DJ208H). Satul Cerbu se află în partea de nord-est a comunei și satul Cotu este în
prelungirea spre sud a satului Copălău. În diferite perioade au existat și așezările Drăgotești și
Jorovlea — înglobate în timp în satul Cotu.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 34
EC Y AFIR
xxx AȘA
PROTECT FINANTAT DE 3 se
IMI CURDPCANĂ RoGăsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
2. Evoluția istorică a comunităților de răzeși
Cercetările arheologice confirmă urme de locuire mergând de la eneoliticul dezvoltat,
cultura Cucuteni (așezări deschise descoperite în punctele Răzima — Răzinea (?), din Copălău,
respectiv Poiana Costăchel, din localitatea Cotu), continuând cu morminte tumulare, nedatate,
descoperite în localitățile Cerbu (doi asemenea tumuli) și Copălău, cu o așezare fortificată
datând din a doua epocă a fierului, La Tâne timpuriu (aproximativ sec. IV-III î. Hr.),
aparținând culturii getice, descoperită tot la Cotu și încheind cu așezările medievale deschise,
din perioada târzie (sec. XV-XVI), identificate la punctul Poiana Jorovlea, din fostul sat
medieval Jorovlea, azi în Cotu, respectiv la punctul Poiana Costăchel, din aceeași localitate!04.
Chiar dacă aceste cercetări arheologice au evidențiat în zonă o densitate și o
aproximativă continuitate de locuire, aici nu există așezări/sate atestate documentar, cel puțin
nu cu actualul nume, până către a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Niciunul dintre
satele componente ale comunei nu are un nume care să ne ducă spre un posibil întemeietor, un
„moș” sau un „bătrân” al satului de la care să curgă proprietatea în secolele următoare. În
aceste condiții, e de presupus că aici au existat așezări în perioada medievală, dar din motive
precum războaie, epidemii, fiscalitate excesivă, particularități fizico-geografice și climaterice,
densitate mai mică a populației etc., în anumite perioade istorice au avut loc masive
depopulări, ce nu au permis o continuitate a locuirii care să fie certificată prin nume de așezări
sau sate. În aceste condiții, la fel ca pe întreg cuprinsul Moldovei medievale, aici vor fi existat
seliști, adică sate risipite, pentru repopularea cărora, periodic, domnii vor fi întemeiat slobozii,
adică așezări sătești noi sau repopulate, scutite de dări și slujbe pe un termen limitat!0%5. Dacă
între secolele al XIV-lea — al XVI-lea erau aduși ca slobodnici cu precădere țărani autohtoni,
din secolul următor vor fi preferați străinii, al căror regim era mai bun decât al autohtonilor.
Durata imunităților fiscale acordate la așezarea într-o asemenea slobozie varia între unu și
zece ani, la finalul acestui interval slobodnicii trecând „în rând cu țara”, fiind asimilați, din
punct de vedere fiscal, cu restul contribuabililor!9%.
Un exemplu al acestei practici îl constituie chiar satul Cotu, a cărui denumire inițială,
așa cum apare în recensămintele/catagrafiile din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, era
1% Octavian Liviu Șovan, op. cit., 86-87.
105 Jnstituții feudale din Țările Române. Dicționar, coord. Ovid Sachelarie și Nicolae Stoicescu, Editura
Academiei RSR, București, 1988, p. 444 (în continuare Instituții feudale. Dicționar).
1% Jbidem, p. 445.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 35
E 0 4 AFIR
AȘA
Pnoitcr îi 2 ic
Umtunea EUROPEANĂ RoBEsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
cea de Ruși. În urma conflictului ruso-otoman, din 1768-1774, în Moldova și Țara
Românească s-a instaurat o administrație rusească.
În 1774 va fi efectuat un nou recensământ al populației, dar în tabele nu au fost incluși
capii de familie!%. Satul Ruși, viitorul sat Cotu, care probabil îngloba satul mai vechi Jorovlea,
făcea parte din ocolul Bahlui, ținutul Hârlăului. Existau 40 de case și 38 de birnici, preotul și
dascălul localității fiind scutelnici. Interesant este faptul că numele majorității birnicilor par a
fi românești, ilustrând ocupații (Muraru, Cărăușu, Cojocaru, Scutaru, Ciobanu, Plugaru,
Căpraru, Cîrciumaru), porecle/supranume (Ciomagă, Bolohan, Sterpu), funcții administrative
(Vătămanu, Vornicu), așezarea de unde a venit (Hliboceanu) etc.1%8. Aceasta nu poate
însemna decât că acei locuitori, chiar dacă satul se numea Ruși, aveau o vechime destul de
mare în acele locuri, astfel încât să fi putut fi asimilați de către localnici, să fie numiți după
ocupațiile lor și chiar să ocupe funcții administrative, precum cele de vătăman sau vornicel de
sat.
Cât despre satul Copălău, acesta era înscris în ocolul Coșulii, la ținutul Hârlăului. Erau
catagrafiate 18 case cu 18 scutelnici, menționându-se despre aceștia că sunt vânători,
scutelnici ai Vorniciei Botoșanilor, dar șezători în ținutul Hârlău. Și în cazul lor, numele sunt
românești, arătând caracteristici fizice (Corbu, Negru, Țurcanu), porecle (Sterpu, Coșciug,
Bolohan, Cioată) sau proveniența etnică (Rusu)!%. Existau înrudiri între locuitorii celor două
sate, nume precum Sterpu sau Bolohan întâlnindu-se în ambele sate. Faptul că în ambele
localități sunt atestați un singur preot și un singur dascăl, ambii scutelnici, arată că în acel
moment exista o singură biserică, în satul Ruși, sau un preot și un dascăl comun, ambii din
Ruși. Poate fi un indiciu că, la acel moment, Rușii includeau satul Jorovlea, acolo unde este
menționată existența unei sihăstrii încă din secolul al XVII-lea, înființată poate de călugări
ruși, pentru că pe la jumătatea veacului următor nacealnicul schitului era un călugăr de origine
rusă. Acest schit a fost metoh al mănăstirii Coșula, desființându-se în anul 1811110. Biserică la
Copălău, din lemn, se va ridica abia în 1785, fiind sfințită doi ani mai târziu!!!.
107 D. M. Dragnev, A. N. Nichitici, L. I. Svetlicinaia, P. V. Sovetov, Moldova în epoca feudalismului, vol. VII.
Partea 1, Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774, Academia de Științe a RSS
Moldovenești, Chișinău, 1975, p. 9-10.
1% Jbidem, Partea a II-a, p. 256.
1% Jbidem.
110 Jlie Huștiuc, Copălău. Monografie, Editura Agata, Botoșani, 2005, p. 36.
1! Ibidem, p. 38.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 36
Pa % AFIR
AȘA
Pno EEE ATAT oc ȘȘ Erate
Um Mea EURoPtaNĂ aoii re
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Condica liuzilor, din 1803, menționează Copălăul în ocolul Târgului, la ținutul
Botoșanilor. Erau 76 de liudi, adică oameni, care lucrau pe moșia mănăstirii Coșula, nu exista
nici un scutelnic. Se menționa că locul era puțin, iar cei 76 de oameni trebuiau să plătească un
cifert (sfertul birului anual) de 344 lei, dintr-un total de 1376 lei birul anual!!?. Nici Cotu, nici
Ruși, nici Jorovlea nu sunt menționate în această catagrafie, ceea ce ne face să credem că, la
acea dată Copălăul le îngloba pe toate. Următoarea catagrafie, tot cu caracter fiscal, va fi cea
din 1816, efectuată de către Vistieria Moldovei. Și aici, ca în 1803, satul Copălău este
singurul care este menționat. Este înscris tot la ocolul Târgului, la ținutul Botoșani, cei Sl de
liudi (locuitori birnici) având de plătit un cifert de 160 lei!!5. Moșia și locuitorii săi aparțineau,
în continuare, mănăstirii Coșula, dar se observă o scădere considerabilă a numărului de
locuitori, cu 26 de persoane. În primăvara lui 1849, la un an după răscoala din 1848, circa 300
de țărani din Copălău și Flămânzi, lucrători pe moșia Flămânzilor aparținătoare domnului
Mihail Sturdza, nemulțumiți cu învoiala arendașului, s-au îndreptat spre curtea boierească din
Flămânzi, prilej cu care mai mulți săteni sunt arestați!!4. 58 de ani mai târziu, urmașii lor vor
aprinde flacăra răscoalei la Flămânzi.
Aplicarea reformei rurale a lui Cuza, din 1864, a dus la modificări importante pentru
satele în discuție. Interesat în păstrarea celor mai productive terenuri, fostul domn Mihail
Sturdza îi va obliga pe locuitorii cătunului Copălăul de Sus să își abandoneze casele, grădinile
și livezile și să se strămute în vatra satului Copălău. O rezistență înverșunată la această
strămutare a fost cea a locuitorilor din satul Jorovlea, de pe același domeniu al Flămânzilor. O
Comisie special constituită în vederea realizării împroprietăririi „a constatat”, la 22 februarie
1865, că satul Jorovlea se află într-o poiană înconjurată din toate părțile de pădure, aflată la
distanță de locurile oferite pentru împroprietărire și că ar avea doar vreo 21-25 de locuitori (în
fapt erau circa 80). În consecință, Comisia dispune strămutarea acestor locuitori în vatra
satului Copălău!!5. Acest lucru provoacă, însă, revolta locuitorilor din Copălău, care arătau
într-o plângere că „jorovlenii, sunt străini, care nu se ocupă cu agricultura și le produc lor
pagube, fără a putea fi supravegheați”. În primăvara lui 1866, 69 de locuitori din Jorovlea,
anunțați că trebuie să se strămute, îi scriu noului domn, Carol I, pe care îl roagă „să nu fie
12 Condica liuzilor pe 1803, în Th. Codrescu, Uricariul, vol. VIII, Tipo-Litografia Buciumului Român, Iași,
1886, p. 309 (în continuare Condica liuzilor).
113 Corneliu Istrati, op. cit. p. 9.
114 Constantin Cojocariu, Județul Botoșani. Structuri admninistrative-teritoriale, Editura Quadrat, Botoșani, 2008,
p. 442.
115 Idem, Proprietatea funciară în județul Botoșani, p. 62.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 37
Y AFIR
NA
pi că
RaYăsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
strămutați pentru că nu sunt în stare a-și face noi locuințe”. Petre Mavrogheni, administratorul
moșiei lui Sturdza arată într-o scrisoare către Ministerul de Interne că locuitorilor din Jorovlea
care se vor strămuta li s-au promis câte 100 de lei, iar celor din satul Ruși câte 74 de lei,
urmând ca aceștia să primească și lemnele necesare construcției caselor. Chiar dacă și unii și
alții au primit banii, de strămutat nu s-au strămutat decât locuitorii din Ruși. În cele din urmă,
în urma acțiunii în instanță intentate de Mavrogheni, care era și ministru, instanțele de
judecată decid, la 26 februarie 1869, strămutarea locuitorilor Jorovlei la Copălău în termen de
zece zile!!6,
În urma aplicării reformei rurale a lui Cuza, la Copălău, aflat în plasa Coșula, 7 țărani
fruntași (cu 4 boi) au primit în total 38 de fălci și 40 de prăjini de pământ, 71 de mijlocași (cu
doi boi) au primit, în total, 284 de prăjini, în timp ce la 122 de pălmași li s-au repartizat 305
fălci. Toți aceștia au mai primit o suprafață însumând 31 de fălci și 20 de prăjini pentru casă și
grădină!!7.
Mai mulți locuitori ai comunei au participat, în cadrul Regimentului 16 Dorobanți, la
luptele de la sudul Dunării, din cadrul războiului de independență (1877-1878), șase dintre ei
plătind cu propria viață dobândirea independenței României (Balan Nicolai, Dulgheriu Vasile,
Miron Gheorghe, Irimia Dumitru, Ungureanu Haralamb, Anton Costachi), iar alți doi fiind
decorați cu ordinele „Steaua României” și „Virtutea Militară *de Argint (Pintilii carare și
Moisuc Ilie)!'!8.
La 1899, Copălăul era comună rurală aflată în plasa Coșula, județul Botoșani, fiind
compus doar din satul cu același nume. Avea o suprafață de 1584 ha, din care 644 erau ale
proprietarului și 940 ale locuitorilor. Populația, la care se adăugaseră între timp locuitorii din
Ruși și Jorovlea, număra 298 de familii, însumând 650 bărbați și 674 femei. Erau 280 de
contribuabili și existau 291 de case, cu alte cuvinte erau și familii care locuiau mai multe
împreună. Erau 644 ha de pădure, probabil toate ale proprietarului și 19 ha cultivate cu viță de
vie, pe coasta de sud-vest a dealului Copălăul, aceste vii producând 1615 hectolitri de vin. Din
inventarul agricol făceau parte și 900 de boi și vaci, 108 cai, 182 porci, 815 oi și 60 de stupi
cu albine. Parohia dispunea de o biserică veche, având un preot și doi cântăreți și în sat exista
și o școală mixtă, întreținută de județ, frecventată de 42 de școlari, cărora le preda un învățător.
116 Jbidem, p. 63.
17 Jbidem, p. 127.
118 JJie Huștiuc, op. cif., p. 42.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 38
PnorEci UmiuneA cuROPEANĂ TIRARIAL
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
La final se precizează următoarele: se zice că primii locuitori așezați aici ar fi venit din
Bucovina”!!9.
Doi ani mai târziu este menționată Poiana Jorovlea, situată în pădurea cu același nume,
parte a comunei Copălău. Se arată că în această poiană existase, până la 1870, satul Jorovlea,
„ai căreia locuitori se ocupau mult cu cultura viilor și pomii roditori. Arendașul moșiei de pe
atunci (Petre Mavrogheni, n. ns.) reuși să alunge de aici pe locuitori, sub cuvânt că fiind în
mijlocul pădurii ar strica pădurea; le luă locurile cari erau date la 1864 și le dete altele în satul
Copălăul. La anul 1873 risipi și biserica, cu învoirea proprietarului, Principele Gr. M. Sturdza
(Beizadeaua Vițel, n. ns.) și o vându locuitorilor din Cernești, com. Zlătunoaia. Se zice că
această biserică ar fi fost schit de călugări în vechime!2.
Plecând de la o ocupație ancestrală a locuitorilor din zonă, Ilie Huștiuc consideră că
denumirea satului Copălău ar proveni de la cuvântul „copălaie”, un fel de capac de lut „de la
stupii primitivi pe care-i utilizau cei dintâi locuitori ai satului!?!. Cu tot efortul nostru și
consultând toate dicționarele posibile, inclusiv cele de arhaisme și regionalisme, nu am reușit
să identificăm acest cuvânt în limba română, deci această ipoteză privind numele Copălăului
pică. În opinia noastră, ținând cont de faptul că aici exista și tradiția cultivării viței de vie (am
arătat, mai sus, că locuitorii Jorovlei excelau în asta, dar și că la 1899 existau 19 ha cultivate
cu viță de vie, pe coasta de sud-vest a dealului Copălăul, aceste vii producând 1615 hectolitri
de vin, credem că, mai curând, numele satului ar putea veni de la cuvântul copală, un
regionalism desemnând prăjina în vârful căreia se așează un smoc de paie sau de zdrențe,
pentru a speria păsările stricătoare; sperietoare. Știm prea bine că și astăzi, la țară, începând cu
mijlocul verii, țăranii pun în vie asemenea sperietori pentru a fugări păsările ce vor să se
îndestuleze cu struguri.
În 1921, în vederea punerii în aplicare a legii agrare din 1921, comuna Copălău și satul
Cotu-Ruși, care intra în compunerea sa, făceau parte din Regiunea Agricolă Hârlău, cu
reședința la Frumușica. Din Domeniile Statului, acolo unde ajunsese moșia Flămânzilor după
ce proprietarul acesteia o vânduse în 1918, au fost expropriate prin Decretul — Lege nr.
3697/15 decembrie 1918 1560,25 ha, iar prin Legea din 17 iulie 1921 încă 48 de ha. Cu aceste
119 Marele Dicționar, vol. |, 1889, p. 629.
120 Jbidem, vol. IV, 1901, p. 115.
121 [lie Huștiuc, op. cit., p. 39.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 39
pi: Y AFIR
AȘA
3 Yy pr cp ai
RoGăsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
suprafețe au fost împroprietăriți 356 de locuitori din Copălău și Cotu-Ruși, suprafața cu care
au fost împroprietăriți însumând 1183 ha, diferența de 425,25 ha devenind pământ comunal!22.
În perioada interbelică, în cadrul comunei apare un sat nou, Cerbu. Întemeietori au fost
mai mulți locuitori din Copălău, care s-au stabilit în poiana din pădurea situată la 2 km est de
Copălău, de-a lungul drumului comunal Copălău — Sulița. Numele satului vine fie de la
numele unuia dintre întemeietorii satului fie, mai curând de la cerbii ce populau
împrejurimile!%. Să nu uităm că în partea de est a comunei se află Dealul Cerbului, acoperit
cu pădure!2%. Satul este atestat oficial ca făcând parte din comuna Copălău în anul 1935135. În
1970 satul Buda apare tot în comuna Copălău, localitatea fiind pusă sub interdicție pentru
construcție!?6. În prezent, Buda este parte a comunei Coșula.
În urma reformei agrare din martie 1945, au fost împroprietăriți cu loturi de pământ
variind între 0,5 și 1,5 ha, 18 locuitori din satul Cerbu, 52 din Cotu-Ruși și 227 din Copălău,
dar loturile erau la mare distanță de casele lor, iar câțiva ani mai târziu, declanșarea procesului
de colectivizare a agriculturii și constituirea GAC-urilor aveau să-i lase fără aceste
pământuri!?7.
DURNEȘTI
1; Aspecte geografico - administrative
Comuna Durnești este situată în partea sud-estică a județului Botoșani, în bazinul
hidrografic al pârâului Corogea, afluent al Prutului. Se află la o distanță de 40,6 km de
municipiul Botoșani, de care o leagă DN29D, poziția matematică fiind dată de intersecția
paralelei de 47045” 59" lat N cu meridianul de 2700751 long E.
Vecinii comunei Durnești sunt în nord comuna Dobârceni, la nord-vest și vest , com.
Trușești, la sud și sud-vest comuna Albești, la sud-est com.Românești, iar în est, comuna
Ștefănești. Cu o suprafață de 7502 ha, cu 591 ha intravilan și 6911 ha extravilan, din care
6768 ha teren agricol, are ca structură administrativ teritorială satele Băbiceni, Bârsănești,
Broșteni, Cucuteni, Durnești și Guranda.
12 jbidem, p. 480-481.
123 Ibidem, p. 539.
124 Marele Dicționar, vol. II, p. 322.
125 Constantin Cojocariu, op. cit., p. 539.
1% Jbidem, p. 557.
127 ]lie Huștiuc, op. ci., p. 49.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 40
m: Y AFIR
AȘA
PROC FIR aTAT BE pa
Umiu sea evaoptană tolfii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Geostructural, teritoriul comunei se încadrează în Platforma Moldovenească,
continuarea spre vest a Platformei est europene, formată din două etaje structurale, soclul
precambrian și cuvertura sedimentară, de vârstă mai recentă. Alcătuirea geoglogică este
reprezentată, în general, prin argile și marne cu alternanțe de nisipuri, gresii calcaroase,
conglomerate, prundișuri și depozite cuaternare de origine fluvială.
Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei este situat în Câmpia Jijiei
Inferioare și a Bahluiului, microraionul central de contact cu Câmpia Jijiei Superioare și a
Bașeului, extremitatea de sud est, pe interfluviul Jijia-Prut. Teritoriul comunei se prezintă ca
un ansamblu de platouri, dealuri și coline, a căror suprafețe coboară domol spre sud-sud-est,
consecință a alcătuirii petrografice, dominant argiloasă și argilo-nisipoasă. Altitudinea
reliefului comunei este cuprinsă între 227 m — DI. Guranda, situat în nord vest și 86,7 m în
sud-est, la confluența pârâului ponora cu pârâul Surina
Relieful structural condiționat de înclinarea slabă a stratelor geologice, de prezența
unor succesiuni de strate cu rezistență diferită la eroziune, are ca forme văile formate de
rețeaua hidrografică: văi reconsecvente, orientate pe direcția înclinării stratelor NV-SE, Valea
Ponora, Valea Bulhaci, Valea La Pietroi, Valea Surina, Valea Corogea, Valea Murguța; văi
subsecvente, orientate perpendicular față de înclinarea stratelor, cu profil asimetric — Valea
Guranda, Valea Ponora, Valea Burnazului.
Relieful sculptural ocupă cea mai mare parte a teritoriului, interfluviile sculpturale se
prezintă sub forma unor platouri joase, orientate NV-SE. Intre V.Jijiei și V.Ponora, in vestul
comunei, apar dl.Guranda 227m, dl.La Brazi 217m, dl.Băbiceni 207m, dl.Albești 212m; între
V.Ponoarei și V.Surina, găsim di.Cârligului 212m, dl.Pe Huci și La Cărare 183m, dl.Pelinului
181m, dl. Zgâriata 208m, dl. Curechiște, dl.Viei, dl.Strâmba; între V.Surina și V. Corogea
apar dl. Codău, dl. La odăi, dl. Hârtopului, dl.Corogea 172m. În nord, apar dl.Bârsănești
179m, dl.Părului 181, dl. Ciritei 186m. Relieful de acumulare se întâlnește în lungul văilor
Ponora, Corogea, Bulhacului, prin șesuri, terase, conuri de dejecție, glacisuri coluviale și
proluviale. Procesele geomorfologice actuale(torenți, alunecări de teren) afectează versanții
dealurilor, pe toate suprafețele de pe abrupturile cuestiforme.
Din punct de vedere climatic, comuna se încadrează în tipul de climă temperat
continentală, cu exces de ariditate. Temperatura medie anuala este de 9C, luna iulie 20,5*C și
ianuarie cu -4,2%C, cu precipitații variabile, cu ierni sărace în zăpadă, cu veri ce au regim
scăzut de umezeală, cu vânturi predominante din NV și SE, dezvoltate predominant pe
culoarul văilor Ponora, Corogea, Surina, Bulhacului. Media anuală a precipitațiilor este de
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 41
m: ke Lai Y AFIR
ȘA
PRON FINANTAT DE Sp erat
Umtunea e ROPcANĂ RaBSsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
495mm. Apare topoclimatul luncilor în lunca Jijiei, Mihăiasa ( cu umiditate mai mare,
evaporație mai ridicată, temperaturi mai scăzute, frecvența mare a cețurilor de evaporație);
topoclimatul câmpurilor interfluviale (coincide spațiilor agricole, cu temperaturi și umiditate
ce variază în funcție de gradul de acoperire a solului); topoclimatul de pădure(inversiuni
termice ziua, stratificare termică directă, noaptea).
Comuna este situată în bazinul hidrografic mijlociu al râului Prut. Principalul colector
al zonei este pârâul Corogea, care traversează comuna de la NV la SE, pe 12km.Primește ca
afluenți pe partea stângă pârâul Ponora, pârâul La Pietroi, pârâul Surina, iar pe dreapta pârâul
Burnasului. În vestul comunei, afluent al Jijiei, găsim pârâul Guranda. Dintre iazurile
comunei, menționăm pe cele din valea Ponoarei — În Fundoaie, Valea Florii, Tronciu,
Brătescu, Ponoara, pe V.Bulhacului — iazul Broșteni, La Vie, pe V.Corogea, iazul Cucuteni.
Vegetația specifică comunei Durnești cuprinde o zonă forestieră și o zonă de
silvostepă. Zona forestieră cuprinde o suprafață de 550ha, Pădurea Guranda,Fundoaia,
Zgâriata, Boul Roșu, cu specii de foioase. Zona de silvostepă, ocupă cea mai mare parte a
teritoriului, peisajul natural fiind puternic modificat de factorul antropic. Există o varietate de
soluri cu predominarea celor din clasa cernisoluri cu tipurile cernoziom și cernoziom
argiloiluvial, hidrosolurile, cu lăcoviști și soluri gleice în șesurile pârâurilor.
Populația comunei Răuseni este de 3741 locuitori, cu o densitate medie de 49,8loc/ha.
Structura pe sexe: 49,8% masculin și 50,2% feminin. Structura etnică: majoritatea o formează
românii 96,6%, rromii 0,6%, origine slavă 2,8%. Structura confesională 93,8% creștini-
ortodocși; 2,2% penticostali. Structura pe grupe de vârstă: populația tânără (0-14 ani) 21,8%;
populație adultă(15-59 ani) 58,2% și populație vârsnică — 20,3%. Ocupația principală a
locuitorilor este agricultura.
2. Evoluția istorică a comunităților de răzeși
Cele mai vechi descoperiri arheologice de pe raza comunei au adus la lumină urme de
locuire în așezări deschise datând din eneoliticul dezvoltat, epoca bronzului, epoca migrațiilor,
epoca medievală timpurie, dar și târzie (locul „Pe Bârnaz”)!7%8. În multe alte locuri din comună
au fost identificate movile ce par să fi fost morminte tumulare!?. Din inventarul celor
descoperite putem enumera 13 cenușare, cu diametre de 20-30 de m, fragmente ceramice,
bucăți de chirpici, platforme de locuințe, monede etc.
123 Jbidem, p. 182-183. Aici a fost descoperită și o necropolă plană din epoca medievală târzie.
129 Jbidem, p. 184-189 passim.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 42
CE Y AFIR
< Ca AȘA
PROtEET FINANTAT De SN rate
UmIuNEa cUROPtARĂ Ros ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Numele satului Durnești pare a proveni de la un prim proprietar, pe nume Durnea-
Durnia (în slavonă „durnia” înseamnă „„prost”), fiind vorba, evident, despre un cognomen, un
supranume, o poreclă care a substituit, în timp, numele real. Nu există nicio dovadă că
Durneșștii de aici au vreo legătură cu Petru Durnea și frații săi, Ion și Giurgea, cărora în iunie
1433 Ilie voievod, domnul Moldovei, le-a dăruit satul „Durniști”!5, cum greșit apar afirmații
în lucrări pseudo-științifice, după cum nu există vreo legătură directă între satul Durnești din
comuna Ungureni cu acești boieri Durnea. Motivul e cât de poate de simplu: în actul invocat
se arată clar că satul în cauză se afla pe Ciuhur, afluent al Prutului din Republica Moldova de
astăzi. Este posibil, însă, ca acel sat (azi dispărut) să fi roit la un moment dat în dreapta
Prutului, locuitorii aducând cu ei și numele vechi al așezării.
Prima mențiune certă a satului este din 5 iunie 1589, când Petru Șchiopul voievod îi dă
uric lui Gavril aprod, pentru Durnești, sat domnesc, ascultător de ocolul târgului Ștefănești,
primind în schimb șase cai, prețuiți la 6000 de aspri!?!. Cum râul Ciuhur se varsă în lacul
Stânca-Costești, în dreptul localității Costești, din Republica Moldova și în imediata
vecinătate a Ștefăneștilor, este foarte probabil că așezarea de aici a roit la un moment dat din
stânga în dreapta Prutului, din motive naturale (revărsări ale Prutului, erodări de mal) sau
social-economice.
La 6 iunie 1637, mai mulți boieri din Dorohoi mărturisesc faptul că înaintea lor a venit
Oniul din Bârsănești, mărturisindu-le cum a cumpărat a patra parte din jumătate de sat din
Durnești, la ținutul Dorohoi, „cu casă gata și cu pomeți și cu locu di hălășteu de la Nastasie,
fata lui Gavril aprodul, ce l-au chemat pe poreclă Boican”. Se arată că acel sat îl avea Gavril
de la Petru (Șchiopul, n. ns.) voievod, iar că după ce Oniul cumpărase acea parte de sat a aflat
că există „moșan și cumpărător mai vechiu, Bejan Balșu, feciorul Lupului slujeriului Balșu,
într-acel sat Durnești. Dice omul dacă au văzut că nu încapi să hie cumpărător acolo ( e vorba
de dreptul de preemțțiune/protimisis, n. ns.)” a cedat acea parte de sat lui Bejan Balș, de la care
a primit banii ce-i dăduse el, adică 50 de lei bătuți. Bejan Balș mai cumpără de la Eni grecul,
ginerele aprodului Gavril a treia parte din jumătate de sat, pentru 90 de lei bătuți, iar Nastasia,
fata aprodului Gavril, îi vinde și ea o treime din jumătate de Durnești, primind 100 de lei
13 DRH, A. Moldova, vol. I, nr. 116, p. 167.
151 Catalog de documente din Arhivele Statului Iași, Moldova, vol I 1398-1595, întocmit de Virginia Isac,
București, 1989, nr. 1378, p. 506.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 43
: ze W AFIR
AȘA
N ez ese
Ro BBsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
bătuți!S?, în total devenind stăpân peste jumătate de sat. Documentul este foarte interesant
pentru tema în discuție, arătându-ni-l pe Bejan Balș!% ca „moșan” la Durnești, adică răzeș,
moșnean, copărtaș, moștenitor, ceea ce însemna că el mai avea alte părți în cealaltă
jumătate de sat, dacă nu o avea chiar în întregime, de pe urma unui „moș” al său.
Un alt sat vechi din comună este Bârsănești. Numele satului are o rezonanță
transilvană, ceea ce poate fi un indiciu că persoana care a dat numele așezării era de undeva
din Țara Bârsei, dar nu este exclus să fi venit din părțile Făgărașului sau Maramureșului, unde
acest nume era destul de frecvent. Prima mențiune documentară a satului este din 20 august
1616, când Ionașco Stroici, fiul lui Lupul Stroici, fost mare logofăt, întărește mănăstirii
Dragomirna, printre ai cărei ctitori se număra și tatăl său, dania acestuia, anume satul
Bârsănești, din ținutul Dorohoi, prezenți fiind episcopul Mitrofan și mai mulți mari
dregători!%. O lună mai târziu, la 23 septembrie 1616, domnul Radu Mihnea întărește
mănăstirii această danie!5%, pentru ca actul din 30 mai 1617, de la același domn, să fie mai
explicit: mitropolitul Anastasie Crimcovici, ctitorul Dragomirnei, arătase domnului și sfatului
domnesc privilegiile de danie ale mănăstirii pentru acest sat, privilegii „stricate” fiindcă
fuseseră păstrate într-o tainiță în care pătrunsese apa. Cu acest prilej, domnul arată că satul
Bârsănești fusese luat mănăstirii de către Ștefan Tomșa al II-lea „la mânie, pentru Vasilie, fiul
lui Stroici, pentru că a venit cu Constantin voevod și cu oști leșești în țara aceasta”!35, Într-
adevăr, Vasile Stroici s-a aflat printre marii boieri care în 1612 l-au susținut pe pretendentul la
tron Constantin Movilă, dar în lupta de la Cornul lui Sas acesta este învins de către Ștefan
Tomșa, iar Vasile Stroici este ucis din poruncă domnească, deși inițial noul domn i-ar fi cruțat
viața!*”.
Problemele cu satul nu contenesc, așa că la 28 martie 1620 Ionașcu Stroci arată în fața
lui Gaspar Gratiani voievod și a sfatului domnesc că nici mănăstirea, nici mitropolitul
15 DRH, A. Moldova, vol. XXIV (1637-1638), întocmit de C. Cihodaru și 1. Caproșu, Editura Academiei
Române, București, 1998, nr. 117, p. 112.
133 Despre acesta, despre tatăl său, slugerul Lupu Balș și despre neamurile lor vezi N. Stoicescu, Dicționar al
marilor dregători, p. 341-342, și Arborele genealogic al familiei Balș, de Mona & Florian Budu-Ghyka, apud
Mihai D. Sturdza, Familii boierești din Moldova și Țara Românească, vol. 1, București, 2004, în
hitp://www.darabani.org/wp-content/uploads/20.12/01/Arborele-genealogic-al-Familiei-Bals.pdf, accesat în data
de 16.03.2021.
134 DIR, A. Moldova, Veac XVII, vol. IV, nr. 37, p. 25.
155 Ibidem, nr. 68, p. 46.
15 Jbidem, nr. 214, p. 173-174. Bârsăneștii sunt menționați ca seliște aflată sub Cărpeniș (pădure de carpeni, n.
ns...
157 Miron Costin, Opere, ediție critică cu un studiu introductiv, note, comentarii, variante, indice și glosar de P. P.
Panaitescu, București, 1958, p. 60. Neștiind că viața îi fusese cruțată pentru tinerețea sa, Vasile Stroici a dat să
apuce sabia unui dărăban de lângă el, ceea ce l-a înfuriat pe Tomșa, care a decis uciderea tânărului boier.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 44
Di: Y AFI
AȘA
ROCI FINANTE DE Sp orteze
UNIUNEA CUROPCANĂ RoYEsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
Anastasie Crimca nu-i fuseseră datori cu ceva tatălui său, de aceea dania către mănăstire
rămânea valabilă. Pricina acestei dezmințiri o aflăm din același document: „Adevăr că am
grăit de multe ori, pentrru că am avut bogată pizmă pre Sfințiia sa, căce nu ne socotiia la
sărăcia noastră, pentr-aceea am făcut bogata pizmă cu gura, ear altă n-am făcutu eu nemică,
nice o zapis [...]am grăitu și doră am și făcut nescai zapise, într-o pizmă, ce le-am spartu și le-
am băgat în foc [...]"158. Până la urmă, Dionisie fost episcop de Roman și Ghidion, starețul
mănăstirii Dragomirna și tot soborul mănăstirii vând „satul Bârsăneștii, din ținutul Dorohoi,
aproape de Cărpiniș, danie de la răposatul Stroici, fost mare logofăt. Și au vândut satul mai
sus scris, Bârsăneștii, panului Ionașco cupar, pentru treisute și cincizeci de taleri bătuți [...] la
câmp, cu iaz pentru moară și în pădure cu loc de prisacă”1%.
AL treilea sat al comunei menționat în documentele medievale este Broșteni, fost drept
domnesc, în ținutul Dorohoi, „ascultător de ocolul Ștefăneștilor”, cu care Petru Șchiopul
voievod îl miluiește, la 30 aprilie 1591, pe Stamate stolnic, „ca să-i fie lui de la domnia mea
ocină lui și copiilor lui și nepoților lui și strănepoților și răstrănepoților lor și cine li se va
alege mai apropiat”!%. Această formulă esențializează modul de transmitere ereditară a
proprietății funciare în evul mediu românesc, iar la final evocă și dreptul de protimisis
de care beneficiau anumite categorii la înstrăinarea proprietății.
În recensământul rusesc din 1774, Băbicenii, Bârsăneștii și Cucutenii apar la ocolul
Bașeului, de la ținutul Dorohoi. La Băbicenii căpitanului Ioniță Ciudin erau 22 de case, cu 22
de capi de familie, 11 dintre aceștia fiind scutelnici ai căpitanului (trei slugi, printre care și un
jidov botezat, patru scutelnici, printre ei doi herghelegii și un argat, precum și patru femei
sărace), restul de 11 fiind birnici. La Bârsănești, sat răzeșesc, erau 33 de case, 26 dintre capii
de familie fiind poștași „dați agiutor la Poșta Ștefănești”, toți cei 33 de capi de familii erau
scutiți de bir. Sunt amintiți vatamanul satului, Ioniță, dar și preotul Gheorghie și Ion dascălul,
semn că satul avea și biserică. Catagrafia menționează două așezări Cucuteni. Una dintre ele
era a lui Pelin, trăiau acolo 29 de capi de familie, 15 dintre ei fiind poștași în slujba Poștei
Ștefănești. Printre ceilalți 14 capi de familie se numărau preotul Vasile și dascălul Pavăl, Isac
jidov și „6 argați i păstori ai Aniții Pelinoaia, maziliță (mazilii erau boieri decăzuți, n. ns.)
138 DIR, A. Moldova, Veac XVII, vol. IV, nr. 568, p. 437-438.
139 DRH, A. Moldova, vol. XXIII, nr. 204, p. 241-242. Cu acești bani, călugării voiau să termine construcția
mănăstirii. Vânzarea este menționată și în ibidem, nr. 205, p. 243 (act din <14-31> august 1635, de la Vasile
Lupu), respectiv nr. 218, p. 257 (document din 26 august 1635, de la Varlaam, mitropolitul Sucevei și episcopii
Țării Moldovei).
140 DIR, A. Moldova, Veac XVI, vol. IV, nr. 20, p. 17.
STUDIU ISTORICO-ETNOGRAFIC „PE URMELE RĂZEȘILOR DIN MOLDOVA”
Pagina 45
E (0 9 AFIR
NA
Phone! ao pata
Vii nea Eunortană RoSEsii.ro
Proiect de cooperare transnațional finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin
Programul LEADER 19.3B, PNDR 2014 — 2020
săracă”. Ceilalți Cucuteni erau ai jitnicerului Ioniță Andreiaș, acolo fiind catagrafiați 67 de
capi de familie, cu toții scutiți de bir. 41 dintre aceștia erau „podari ce slujesc la podul
Ștefăneștii, 10 erau scutelnici ai jitnicerului, 4 erau femei sărace, erau un preot și un dascăl, 2
oamnei ai jitnicerului și 8 țigani!“!.
În 1803, satele Băbiceni, Bârsănești, Cucuteni și Durnești erau la ținutul Hârlăului,
ocolul Prutului. Băbicenii erau ai postelnicelului Ioniță Cuza, cu 41 de țărani birnici,
Bârsăneștii lui Ioniță Bârsănescu aveau 16 birnici, în timp ce la Durneștii lui loan Pascal se
aflau 27 de birnici. Cucutenii lui Holban erau sat răzeșesc având 22 de birnici, cărora li se
adăugau alți 8 răzeși, în timp ce Cucutenii medelnicerului Manolachi Andrieș aveau 20 de
birnici, alți 16 locuitori erau breslași!?. La 1835, Guranda și Bârsănești erau înscrise la ocolul
Jijiei de la ținutul Botoșani (din 1838 vor trece la ocolul Ștefănești), în timp ce Băbicenii
Herescului și Băbicenii lui Gherghel, Broștenii Lăzoaei, Cucutenii lui Păun, Cucutenii lui
Giosan și Durneștii erau înscriși la ocolul Ștefănești!%3. În 1863, circa o sută de țărani din
Vlăsinești, nemaisuportând condițiile grele de lucru de pe moșia polonezului Iosif Uhrinovski,
se strămută pe moșia Guranda!%.
Aplicarea reformei rurale din 1864 a găsit actualele sate ale comunei împărțite în două
comune diferite. Astfel, satele Băbiceni, Bârsănești, Broșteni și Guranda făceau parte din
comuna Băbiceni, în timp ce Cucutenii-Răzeși, Cucutenii-Tufescului și Durnești erau l
Textul este prea lung pentru a fi afișat integral. Deschide fișierul pentru restul paginilor.