Document

◉ MONOGRAFIA COMUNEI CIORTESTI PARTEA a X a

Tip
Document
Pe site-ul primăriei
◉ MONOGRAFIA COMUNEI CIORTESTI PARTEA a X-a-.pdf
Emitent
Comuna Ciortești, jud. Iași
Pagini
11
Pagina sursă
Cum citez acest document

Document, „◉ MONOGRAFIA COMUNEI CIORTESTI PARTEA a X a”, Comuna Ciortești, jud. Iași. Sursa: http://www.primariaciortesti.ro/doc/Monografia/MONOGRAFIA COMUNEI CIORTESTI PARTEA a X-a-.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/iasi/ciortesti/72581-monografia-comunei-ciortesti-partea-a-x-a, 07.11.2026)

Fișier creat
04.07.2016
Arhivat
07.11.2026

Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)

Pagina 1

Monografia comunei Ciortești R eligiozitatea este adânc sădită în mintea și sufletul fiecărei ființe umane, ca un dat de la bunul Dumnezeu. Fiecare dintre noi, că știm sau nu știm, purtăm clipă de clipă, înrădăcinată în noi, „Scânteia Divină“. Prin înzestrarea fiecăreia cu liber arbitru, Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să facem din viața și trăirile noastre un Rai sau un Iad. Clipă de clipă suntem ghidați subtil de entitățile angelice pe care le putem simți sau intui prezența mai ales în momentele nefavorabile ale vieții noastre, - un gând bun, o intuiție genială, … un pas mai încolo… care în anumite circumstanțe neau salvat viața sau ne-a schimbat-o în bine. Este un non sens să infirmăm existența lui Dumnezeu. Este suficient să privim cum crește o plantă sau un copil și să ne punem întrebarea cine și cum întreține această energie subtilă a vieții, cine și cum face posibilă armonia și ordinea la nivel macro și microcosmic? Până și ateii, atunci când trec prin unele încercări mai grele ale vieții, recunosc existenta unei forțe, care le ghidează pașii în tot ceea ce fac și gândesc, fiindu-le frică de …necunoscut. În preistorie oamenii erau profund religioși considerând că tot ceea există trebuie protejat și administrat cu cea mai mare grijă. În acest context, în urma săpăturilor arheologice din zona noastră de studiu am constatat profunda implicare a misticului, a divinului în planul imanent al populațiilor preistorice. Obiectele de uz casnic, de ritual, natura înconjurătoare, lumea animală și cea vegetală toate la un loc constituiau tot atâtea prilejuri de a-L cinsti și preamări pe Cel de Sus. Ceramica era ornamentată cu diverse simboluri divine, legate de geometria sacră. Lumea vegetală și animală era reprezentată miniatural de numeroase „totemuri” arhetipale sub forma unor idoli zoomorfi și antropomorfi care semnificau 159

Pagina 2

Vicu Merlan, Maricica Grigoriu fecunditatea și fertilitatea invocându-le la solstițiu, echinocțiu, eclipse de Lună sau de Soare, Lună nouă, Luna plină, secetă, ploi abundente, tunet, fulger etc. Șamanii (preoții) cucutenieni de la Rotăria-Pe Runc, cei din dealul Mândrei dintre Ciortești și Șerbești etc., de acum câteva milenii în urmă, cunoșteau foarte bine simbolismul esoteric, stăpâneau misterele naturii, erau „inițiați“ în știința sacră a macrocosmosului, care la noi a ajuns doar fragmentată sub forma proverbelor, descântecelor, invocațiilor etc. Geto-dacii care au locuit în spațiul tracic, au preluat multe din obiceiurile ancestrale ale înaintașilor, fapt care l-a determinat pe Herodot să afirme despre ei: „se cred nemuritori…” Aveau rituri care nu implicau în nici un caz sacrificii umane și nici animaliere. Era un rit al luminii și al desăvârșirii către Divin. Aceasta reiese din faptul că marii preoți, șamanii, erau celibatari, abstinenți, vegetarieni, ceea ce demonstrează o mare dragoste față de viață, față de toate creaturile lăsate de Dumnezeu, ca „obligație monahală” a propriei desăvârșiri spirituale. Nu întâmplător creștinismul s-a adaptat foarte ușor în mediul monahal tradițional dacic. Moralitatea și etica tradițională geto-dacică a înlesnit contopirea firească a elementelor religioase autohtone cu cele venite din Imperiul roman prin intermediul apostolilor creștini. Cultul morților a fost venerat încă din Paleolitic. În Neolitic și apoi în epoca tracică, acesta atinge apogeul. Defunctului i se puneau în mormânt diverse obiecte cultice cu destinații inițiatice sau cu scopul de a-l ajuta să treacă mai ușor „vămile“ către lumea de dincolo. Aceste obiceiuri legate de înhumare, incinerare, slăvire etc., ne demonstrează o puternică credință a oamenilor acestor locuri încă din preistorie, asupra faptului că viața are o continuare și în lumea de dincolo, oferindu-li-se prin aceste rituri, oportunitatea trecerii mult mai ușoare a „vămilor” din lumea intermediară, spre „cealaltă“ viață. Mormintele descoperite arheologic arată o predilecție de orientare a acestora E-V sau V-E. Simbolismul este legat de ciclicitatea soarelui, de apariția și dispariția acestuia ca un fapt al determinismului uman, prin regenerare, moarte-înviere, trecere dintr-un loc în altul, etc. Unele schelete erau îngropate în poziție chircită sau chincită, ceea ce demonstrează o puternică credință în forțele misterioase ale Naturii, ale Mamei telurice care-l preluau pe cel care părăsea planul fizic în „pântecele“ sau „placenta“ sa (vezi analogia cu fetusul uman). Despre apariția creștinismului în această parte a Moldovei nu avem date sigure, dar cele mai vechi biserici erau construite din trunchiuri masive de lemn, în special stejar, ceea ce le-a dăruit trăinicie multiseculară. 160

Pagina 3

Monografia comunei Ciortești Șamanii sau preoții satelor În preistorie cei care invocau forțele protectoare și oficiau riturile și ritualurile magico-religioase erau șamanii. Printr-o credință fermă și printr-un regim sever ascetic, șamanul reușea să îmbuneze forțele misterioase ale naturii, reușea să direcționeze comunitatea tribală pe o linie ascendentă spirituală, așa încât să poarte respect atât asupra naturii înconjurătoare cât și pentru semeni lor. Acest fapt îi permitea acestuia să dețină o poziție privilegiată în societatea arhaică în care viețuia. Ulterior, după înstăpânirea creștinismului pe teritoriul fostei Dacii, apar preoții hirotonisiți, apostoli vii ai perceptelor creștine autentice transmise de Iisus Hristos.. Aceștia oficiau într-un cadru sacru al bisericii. La o biserică slujeau în vechime unul sau mai mulți preoți, uneori un diacon, mai mulți dascăli, toți fiind scutiți de dări. În secolul al XVIII-lea preoții se bucurau de scutiri de bir, dar privilegiul nu era absolut și putea să fie modificat de către domn după bunul lui plac. Fiii preoților, atâta timp cât se pregăteau să îmbrace haina preoțească și până ajungeau la vârsta majoratului erau scutiți de dările pe care le plăteau țăranii. Preoții din satele boierești și mănăstirești primeau loc de hrană de la proprietari, fiind scutiți de boieresc. Nu primeau un salariu fix ci un venit mai mult sau mai puțin regulat din taxele pe care membrii parohiei lor le plăteau cu bani sau în natură pentru diferite servicii făcute (botezuri, căsătorii, înmormântări, rugăciuni pentru morți). Preotul se bucura, de obicei, de un mare prestigiu. El nu era numai îndrumătorul spiritual al credincioșilor, dar de multe ori servea și drept învățător copiilor lor. Majoritatea acestor slujitori ai domnului erau singurii știutori de carte din satul de atunci. Totuși, cei mai mulți preoți duceau aceeași viață grea ca și enoriașii lor. Trăiau în aceleași locuințe modeste, mâncau aceeași mâncare lipsită de varietate și purtau același fel de îmbrăcăminte. Cei care locuiau la sate, acolo unde locuitorii erau obligați să presteze servicii în muncă pentru boieri, erau de obicei scutiți de această povară în vreme de pace însă erau să obligați să plătească nenumărate biruri și dări statului și bisericii. Preoții aveau totuși câteva privilegii fiscale, pentru că domnitorii găseau din când în când că este avantajos să le acorde temporar anumite înlesniri. Proprietarii satelor erau obligați să dea fiecărui preot ca loc de hrană: 3 fălcii arătură, 3 fălcii fânaț, 2 fălcii și jumătate de imaș. Fiecărui diacon i se dădeau 2 fălcii de arătură și 2 fălcii de fânaț. Dascălii primeau o falce și jumătate de arătură și o falce de fânaț. Pentru locurile de casă și grădină preoții și diaconii primeau câte 16 prăjini, iar dascălii la fel cu clăcașii. Pentru aceste terenuri slujitorii bisericești nu dădeau boierilor nici un fel de dări sau dijmă. Ele erau lucrate de către săteni cu sămânța preoților și diaconilor. (STOICESCU 1971, 350). IX. 1. Bisericile ortodoxe Schitul Crăsnița Pe la 1597 într un document dat de domnitorul Ieremia Movila, aflam despre moșia Crăsnița din Vaslui, însă nu este pomenit schitul Crăsnița. Domnitorul întărește cumpărătura logofătului Draghici Bogza care era o seliște pe Crăsnița în ținutul Vasluiului, pe 150 de zloți tătăraști. Pergamentul a fost scris la Suceava pe data de 29 mai 1597, de Pătrașcu Boreanu, semnat de domnitorul Ieremia Movilă, iscălit de Stroici mare Logofăt.. (Roller și colab. , Vol. IV, 1952, perg. 225). Pe la 1890 moșia Crăsnița făcea trup cu moșia Cristești și era propritatea familiei Rosetti din Răducăneni. Schitul era situat pe partea stângă a pârâului Crasna, la adăpostul păduriii Dealului Hârtiei, nu departe de cătunul Crasna, la circa 1 km est de acesta. 161

Pagina 4

Vicu Merlan, Maricica Grigoriu Gh. Ghibănescu ne spune că pe la 1914 încă mai exista un trebnic scris cu caractere slavone, ce ar fi fost scris prin sec. XVI, de către o comunitate monahală de călugări Schitul avea ca hram al Sfinții Voievozi Mihail și Gavril. La 1924 schitul dispunea de următorul inventar: - O icoană a Maicii Domnului ce data de la 1824; - Un antologhion; - Un triod; - Un antologhion legat; - Un triodion din 1813; - O Evanghelie din 1773; - Un antologhion slavo-român de la 1736, unde erau câteva notițe despre unele evenimente natural ce a afectat populația acelor sate din jur; - Un alt antologhion românesc; - Un penticostarion de la 1781; - Un alt penticostarion tipărit sub Constantin Brâncoveanu la 1700; - Un alt antologhion rupt de la 1773; - Un triod de la 1700 a mitropolitului Teodosie; - Carte religioasă tipărită la Iași de Gavril Calimachi la 1768. La 1924 proprietar al moșiei Crăsnița era Pavel Michiu, fost deputat și prefect de Fălciu. Noul proprietar acoperă cu tablă schitul. Cu toate acestea suntem informași de același autor că schitul se afla totuși într-o stare jalnică, clopotnița din lodbe de stejar era năruită, schitul era părăsit și nu se mai oficia în el. Totuși cimitirul era funcționabil, aici efectându-se slujbe de pomenire a morților și erau îngropați cei din satele din jur. (Ghibănescu 1924, IV, p. 317-320) Tradiția spune că a fost refăcut de d-na Maria Rosetti în 1934, funcționând până la 1952. Catapeteazma și unele obiecte bisericești au fost mutate la Biserica din satul Rotăria. Biserica veche din Ciortești a fost înființată la 1788 și avea 2 preoții și 2 cântăreți. Biserica din satul Coropceni a fost construită la 1845 de Ioan Beceriu, fiind slujită la acea dată de un preot și un eclesiar. (Lahovari, Brătianu, Tocilescu, II, 1899, p. 541). Biserica din Șerbești a fost ridicată la 1808 de Sandu Miclescu, fiind sluijită de un preot și 2 cântăreți. (Lahovarii, Brătianu, Tocilescu, V, 1903, p. 667). Parohia Ciortești deținea la 1936 430 familii cu 2035 suflete. Avea în componentă satul Ciortești cu 350 familii și 1525 suflete, Crăsnița 10 familii cu 30 suflete. Parohia Ciortești avea în 1936 casă parohială în stare mediocră cu 18 ha de pământ. Biserica parohială sărbătorea hramul„ Tăierea Capului Sf. Ioan”, fiind construită din lemn de săteni la 1809. În anul 1912, când s-a pus piatra de temelie a primăriei comunale, localul este sfințit de către preotul paroh Constantin Luntrariu. La Deleni exista o biserică filială cu hramul „ Sf. Ilie”, care în 1936 era în construcție. Preot paroh era Dimitrie Miron, cu funcția de econom, absolvent de seminar teologic, gradul III, născut în 1900 și hirotonisit în 1922. Avea cântăreți pe V. Tonegaru și P. Pânzaru. De parohia Ciortești ținea și biserica fostului schit Crăsnița. Biserica avea un cor relgios condus de cântărețul Pânzaru. (După Anuarul Eparhiei Huși, 1936, p. 108). 162

Pagina 5

Monografia comunei Ciortești Biserica veche din Ciortești Cimitirul satului Ciortești 163

Pagina 6

Vicu Merlan, Maricica Grigoriu Biserica nouă din Ciortești Șerbești: Preoți: -Azamfirei V. -Sula D. -Ioan Apostol (actual). 164

Pagina 7

Monografia comunei Ciortești Biserica din Deleni Coropceni cu 356 familii si 1860 de suflete avea în subordine bisericile: Coropceni cu 241 familii și 1398 suflete, Satul Nou cu 90 familii și 372 suflete, Rotăria cu 25 familii și 90 suflete. Biserica cu hramul „ Adormirea Maicii Domnului” era construită încă din 1796 de Ioan Beceru fiind reparată în 1930. Avea casă parohială și 12 ha de pământ. Paroh preotul Gh. C. Țepeluș hirotonisit la 1930. Cântăreți: Gh. Pânzaru numit pe funcția în 1930. ( După Anuarul Eparhiei Huși, 1936, p. 109). Biserica din Coropceni 165

Pagina 8

Vicu Merlan, Maricica Grigoriu Rotăria Preoți vechi: Pr. Butucea N., Pr. Retegan N., Pr. Șerban I., Pr. Ursu Daniel. Dascăli: Niță Gheorghe, Pânzaru Gheorghe(actual) (Informații: Răileanu Aurel). Biserica din Șerbești 166

Pagina 9

Monografia comunei Ciortești Troițe din Șerbești Biserica din Rotăria Astăzi pe raza comunei sunt: - Biserica nouă din Ciortesti. - Biserica veche are împrejur cimitirul satului Ciortești. - Biserica veche din satul Rotăria cu cimitir în curte. 167

Pagina 10

Vicu Merlan, Maricica Grigoriu - Biserica veche din Coropceni, cu cimitir ul în curte. - Biserica din Șerbești cu cimitirul în curte. - Biserica din Deleni construită din piatră și are cimitir . - Biserica impozantă adeventistaă în satul Deleni. Troiță realizată de Ion Balan - Rotăria Troițe: Ciortești 3, Serbești 4, Coropceni 3, Rotăria 2 168

Pagina 11

Monografia comunei Ciortești Troiță din sudul satului Ciortești Troița din curtea bisericii vechi a satului Ciortești 169