Document
◉ MONOGRAFIA COMUNEI CIORTESTI PARTEA a X a
Fișierul original pe site-ul primăriei
PDF · 14,9 MB · modificat pe site: 08.12.2021
Pagina sursă
Cum citez acest document
Document, „◉ MONOGRAFIA COMUNEI CIORTESTI PARTEA a X a”, Comuna Ciortești, jud. Iași. Sursa: http://www.primariaciortesti.ro/doc/Monografia/MONOGRAFIA COMUNEI CIORTESTI PARTEA a X-a-.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/iasi/ciortesti/72581-monografia-comunei-ciortesti-partea-a-x-a, 07.11.2026)
Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)
Pagina 1
Monografia comunei Ciortești
R eligiozitatea este adânc sădită în mintea și sufletul fiecărei ființe umane, ca un
dat de la bunul Dumnezeu. Fiecare dintre noi, că știm sau nu știm, purtăm
clipă de clipă, înrădăcinată în noi, „Scânteia Divină“. Prin înzestrarea fiecăreia
cu liber arbitru, Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să facem din viața și trăirile noastre
un Rai sau un Iad.
Clipă de clipă suntem ghidați subtil de entitățile angelice pe care le putem
simți sau intui prezența mai ales în momentele nefavorabile ale vieții noastre, - un
gând bun, o intuiție genială, … un pas mai încolo… care în anumite circumstanțe neau salvat viața sau ne-a schimbat-o în bine. Este un non sens să infirmăm existența lui
Dumnezeu.
Este suficient să privim cum crește o plantă sau un copil și să ne punem
întrebarea cine și cum întreține această energie subtilă a vieții, cine și cum face
posibilă armonia și ordinea la nivel macro și microcosmic? Până și ateii, atunci când
trec prin unele încercări mai grele ale vieții, recunosc existenta unei forțe, care le
ghidează pașii în tot ceea ce fac și gândesc, fiindu-le frică de …necunoscut.
În preistorie oamenii erau profund religioși considerând că tot ceea există
trebuie protejat și administrat cu cea mai mare grijă. În acest context, în urma
săpăturilor arheologice din zona noastră de studiu am constatat profunda implicare a
misticului, a divinului în planul imanent al populațiilor preistorice.
Obiectele de uz casnic, de ritual, natura înconjurătoare, lumea animală și cea
vegetală toate la un loc constituiau tot atâtea prilejuri de a-L cinsti și preamări pe Cel
de Sus. Ceramica era ornamentată cu diverse simboluri divine, legate de geometria
sacră.
Lumea vegetală și animală era reprezentată miniatural de numeroase
„totemuri” arhetipale sub forma unor idoli zoomorfi și antropomorfi care semnificau
159
Pagina 2
Vicu Merlan, Maricica Grigoriu
fecunditatea și fertilitatea invocându-le la solstițiu, echinocțiu, eclipse de Lună sau de
Soare, Lună nouă, Luna plină, secetă, ploi abundente, tunet, fulger etc.
Șamanii (preoții) cucutenieni de la Rotăria-Pe Runc, cei din dealul Mândrei
dintre Ciortești și Șerbești etc., de acum câteva milenii în urmă, cunoșteau foarte bine
simbolismul esoteric, stăpâneau misterele naturii, erau „inițiați“ în știința sacră a
macrocosmosului, care la noi a ajuns doar fragmentată sub forma proverbelor,
descântecelor, invocațiilor etc.
Geto-dacii care au locuit în spațiul tracic, au preluat multe din obiceiurile
ancestrale ale înaintașilor, fapt care l-a determinat pe Herodot să afirme despre ei: „se
cred nemuritori…”
Aveau rituri care nu implicau în nici un caz sacrificii umane și nici animaliere.
Era un rit al luminii și al desăvârșirii către Divin. Aceasta reiese din faptul că marii
preoți, șamanii, erau celibatari, abstinenți, vegetarieni, ceea ce demonstrează o mare
dragoste față de viață, față de toate creaturile lăsate de Dumnezeu, ca „obligație
monahală” a propriei desăvârșiri spirituale.
Nu întâmplător creștinismul s-a adaptat foarte ușor în mediul monahal
tradițional dacic. Moralitatea și etica tradițională geto-dacică a înlesnit contopirea
firească a elementelor religioase autohtone cu cele venite din Imperiul roman prin
intermediul apostolilor creștini. Cultul morților a fost venerat încă din Paleolitic. În
Neolitic și apoi în epoca tracică, acesta atinge apogeul. Defunctului i se puneau în
mormânt diverse obiecte cultice cu destinații inițiatice sau cu scopul de a-l ajuta să
treacă mai ușor „vămile“ către lumea de dincolo.
Aceste obiceiuri legate de înhumare, incinerare, slăvire etc., ne demonstrează
o puternică credință a oamenilor acestor locuri încă din preistorie, asupra faptului că
viața are o continuare și în lumea de dincolo, oferindu-li-se prin aceste rituri,
oportunitatea trecerii mult mai ușoare a „vămilor” din lumea intermediară, spre
„cealaltă“ viață.
Mormintele descoperite arheologic arată o predilecție de orientare a acestora
E-V sau V-E. Simbolismul este legat de ciclicitatea soarelui, de apariția și dispariția
acestuia ca un fapt al determinismului uman, prin regenerare, moarte-înviere, trecere
dintr-un loc în altul, etc. Unele schelete erau îngropate în poziție chircită sau chincită,
ceea ce demonstrează o puternică credință în forțele misterioase ale Naturii, ale
Mamei telurice care-l preluau pe cel care părăsea planul fizic în „pântecele“ sau
„placenta“ sa (vezi analogia cu fetusul uman).
Despre apariția creștinismului în această parte a Moldovei nu avem date
sigure, dar cele mai vechi biserici erau construite din trunchiuri masive de lemn, în
special stejar, ceea ce le-a dăruit trăinicie multiseculară.
160
Pagina 3
Monografia comunei Ciortești
Șamanii sau preoții
satelor
În preistorie cei care invocau forțele protectoare și oficiau riturile și ritualurile
magico-religioase erau șamanii. Printr-o credință fermă și printr-un regim sever
ascetic, șamanul reușea să îmbuneze forțele misterioase ale naturii, reușea să
direcționeze comunitatea tribală pe o linie ascendentă spirituală, așa încât să poarte
respect atât asupra naturii înconjurătoare cât și pentru semeni lor. Acest fapt îi
permitea acestuia să dețină o poziție privilegiată în societatea arhaică în care viețuia.
Ulterior, după înstăpânirea creștinismului pe teritoriul fostei Dacii, apar preoții
hirotonisiți, apostoli vii ai perceptelor creștine autentice transmise de Iisus Hristos..
Aceștia oficiau într-un cadru sacru al bisericii. La o biserică slujeau în vechime unul
sau mai mulți preoți, uneori un diacon, mai mulți dascăli, toți fiind scutiți de dări. În
secolul al XVIII-lea preoții se bucurau de scutiri de bir, dar privilegiul nu era absolut
și putea să fie modificat de către domn după bunul lui plac. Fiii preoților, atâta timp
cât se pregăteau să îmbrace haina preoțească și până ajungeau la vârsta majoratului
erau scutiți de dările pe care le plăteau țăranii. Preoții din satele boierești și
mănăstirești primeau loc de hrană de la proprietari, fiind scutiți de boieresc. Nu
primeau un salariu fix ci un venit mai mult sau mai puțin regulat din taxele pe care
membrii parohiei lor le plăteau cu bani sau în natură pentru diferite servicii făcute
(botezuri, căsătorii, înmormântări, rugăciuni pentru morți).
Preotul se bucura, de obicei, de un mare prestigiu. El nu era numai
îndrumătorul spiritual al credincioșilor, dar de multe ori servea și drept învățător
copiilor lor. Majoritatea acestor slujitori ai domnului erau singurii știutori de carte din
satul de atunci.
Totuși, cei mai mulți preoți duceau aceeași viață grea ca și enoriașii lor. Trăiau
în aceleași locuințe modeste, mâncau aceeași mâncare lipsită de varietate și purtau
același fel de îmbrăcăminte. Cei care locuiau la sate, acolo unde locuitorii erau
obligați să presteze servicii în muncă pentru boieri, erau de obicei scutiți de această
povară în vreme de pace însă erau să obligați să plătească nenumărate biruri și dări
statului și bisericii.
Preoții aveau totuși câteva privilegii fiscale, pentru că domnitorii găseau din
când în când că este avantajos să le acorde temporar anumite înlesniri. Proprietarii
satelor erau obligați să dea fiecărui preot ca loc de hrană: 3 fălcii arătură, 3 fălcii
fânaț, 2 fălcii și jumătate de imaș. Fiecărui diacon i se dădeau 2 fălcii de arătură și 2
fălcii de fânaț. Dascălii primeau o falce și jumătate de arătură și o falce de fânaț.
Pentru locurile de casă și grădină preoții și diaconii primeau câte 16 prăjini, iar
dascălii la fel cu clăcașii. Pentru aceste terenuri slujitorii bisericești nu dădeau
boierilor nici un fel de dări sau dijmă. Ele erau lucrate de către săteni cu sămânța
preoților și diaconilor. (STOICESCU 1971, 350).
IX. 1. Bisericile ortodoxe
Schitul Crăsnița
Pe la 1597 într un document dat de domnitorul Ieremia Movila, aflam despre
moșia Crăsnița din Vaslui, însă nu este pomenit schitul Crăsnița. Domnitorul întărește
cumpărătura logofătului Draghici Bogza care era o seliște pe Crăsnița în ținutul
Vasluiului, pe 150 de zloți tătăraști.
Pergamentul a fost scris la Suceava pe data de 29 mai 1597, de Pătrașcu
Boreanu, semnat de domnitorul Ieremia Movilă, iscălit de Stroici mare Logofăt..
(Roller și colab. , Vol. IV, 1952, perg. 225).
Pe la 1890 moșia Crăsnița făcea trup cu moșia Cristești și era propritatea
familiei Rosetti din Răducăneni.
Schitul era situat pe partea stângă a pârâului Crasna, la adăpostul păduriii
Dealului Hârtiei, nu departe de cătunul Crasna, la circa 1 km est de acesta.
161
Pagina 4
Vicu Merlan, Maricica Grigoriu
Gh. Ghibănescu ne spune că pe la 1914 încă mai exista un trebnic scris cu
caractere slavone, ce ar fi fost scris prin sec. XVI, de către o comunitate monahală de
călugări
Schitul avea ca hram al Sfinții Voievozi Mihail și Gavril.
La 1924 schitul dispunea de următorul inventar:
- O icoană a Maicii Domnului ce data de la 1824;
- Un antologhion;
- Un triod;
- Un antologhion legat;
- Un triodion din 1813;
- O Evanghelie din 1773;
- Un antologhion slavo-român de la 1736, unde erau câteva notițe despre
unele evenimente natural ce a afectat populația acelor sate din jur;
- Un alt antologhion românesc;
- Un penticostarion de la 1781;
- Un alt penticostarion tipărit sub Constantin Brâncoveanu la 1700;
- Un alt antologhion rupt de la 1773;
- Un triod de la 1700 a mitropolitului Teodosie;
- Carte religioasă tipărită la Iași de Gavril Calimachi la 1768.
La 1924 proprietar al moșiei Crăsnița era Pavel Michiu, fost deputat și prefect
de Fălciu. Noul proprietar acoperă cu tablă schitul. Cu toate acestea suntem informași
de același autor că schitul se afla totuși într-o stare jalnică, clopotnița din lodbe de
stejar era năruită, schitul era părăsit și nu se mai oficia în el. Totuși cimitirul era
funcționabil, aici efectându-se slujbe de pomenire a morților și erau îngropați cei din
satele din jur.
(Ghibănescu 1924, IV, p. 317-320)
Tradiția spune că a fost refăcut de d-na Maria Rosetti în 1934, funcționând
până la 1952. Catapeteazma și unele obiecte bisericești au fost mutate la Biserica din
satul Rotăria.
Biserica veche din Ciortești a fost înființată la 1788 și avea 2 preoții și 2
cântăreți.
Biserica din satul Coropceni a fost construită la 1845 de Ioan Beceriu, fiind
slujită la acea dată de un preot și un eclesiar. (Lahovari, Brătianu, Tocilescu, II, 1899,
p. 541).
Biserica din Șerbești a fost ridicată la 1808 de Sandu Miclescu, fiind sluijită
de un preot și 2 cântăreți. (Lahovarii, Brătianu, Tocilescu, V, 1903, p. 667).
Parohia Ciortești deținea la 1936 430 familii cu 2035 suflete. Avea în
componentă satul Ciortești cu 350 familii și 1525 suflete, Crăsnița 10 familii cu 30
suflete. Parohia Ciortești avea în 1936 casă parohială în stare mediocră cu 18 ha de
pământ. Biserica parohială sărbătorea hramul„ Tăierea Capului Sf. Ioan”, fiind
construită din lemn de săteni la 1809. În anul 1912, când s-a pus piatra de temelie a
primăriei comunale, localul este sfințit de către preotul paroh Constantin Luntrariu.
La Deleni exista o biserică filială cu hramul „ Sf. Ilie”, care în 1936 era în
construcție.
Preot paroh era Dimitrie Miron, cu funcția de econom, absolvent de seminar
teologic, gradul III, născut în 1900 și hirotonisit în 1922.
Avea cântăreți pe V. Tonegaru și P. Pânzaru.
De parohia Ciortești ținea și biserica fostului schit Crăsnița. Biserica avea un
cor relgios condus de cântărețul Pânzaru. (După Anuarul Eparhiei Huși, 1936, p. 108).
162
Pagina 5
Monografia comunei Ciortești
Biserica veche din Ciortești
Cimitirul satului Ciortești
163
Pagina 6
Vicu Merlan, Maricica Grigoriu
Biserica nouă din Ciortești
Șerbești:
Preoți:
-Azamfirei V.
-Sula D.
-Ioan Apostol (actual).
164
Pagina 7
Monografia comunei Ciortești
Biserica din Deleni
Coropceni cu 356 familii si 1860 de suflete avea în subordine bisericile:
Coropceni cu 241 familii și 1398 suflete, Satul Nou cu 90 familii și 372 suflete,
Rotăria cu 25 familii și 90 suflete. Biserica cu hramul „ Adormirea Maicii Domnului”
era construită încă din 1796 de Ioan Beceru fiind reparată în 1930. Avea casă
parohială și 12 ha de pământ. Paroh preotul Gh. C. Țepeluș hirotonisit la 1930.
Cântăreți: Gh. Pânzaru numit pe funcția în 1930. ( După Anuarul Eparhiei Huși, 1936,
p. 109).
Biserica din Coropceni
165
Pagina 8
Vicu Merlan, Maricica Grigoriu
Rotăria
Preoți vechi: Pr. Butucea N., Pr. Retegan N., Pr. Șerban I., Pr. Ursu Daniel.
Dascăli: Niță Gheorghe, Pânzaru Gheorghe(actual) (Informații: Răileanu Aurel).
Biserica din Șerbești
166
Pagina 9
Monografia comunei Ciortești
Troițe din Șerbești
Biserica din Rotăria
Astăzi pe raza comunei sunt:
- Biserica nouă din Ciortesti.
- Biserica veche are împrejur cimitirul satului Ciortești.
- Biserica veche din satul Rotăria cu cimitir în curte.
167
Pagina 10
Vicu Merlan, Maricica Grigoriu
- Biserica veche din Coropceni, cu cimitir ul în curte.
- Biserica din Șerbești cu cimitirul în curte.
- Biserica din Deleni construită din piatră și are cimitir .
- Biserica impozantă adeventistaă în satul Deleni.
Troiță realizată de Ion Balan - Rotăria
Troițe: Ciortești 3, Serbești 4, Coropceni 3, Rotăria 2
168
Pagina 11
Monografia comunei Ciortești
Troiță din sudul satului Ciortești
Troița din curtea bisericii vechi a satului Ciortești
169