Plan Urbanistic General (PUG)

Plan Urbanistic General (PUG)

Tip
Plan Urbanistic General (PUG)
Pe site-ul primăriei
Studii
Emitent
Comuna Gilău, jud. Cluj
Pagini
340 (text recunoscut automat din scanare)
Pagina sursă
Cum citez acest document

Plan Urbanistic General (PUG), Comuna Gilău, jud. Cluj. Sursa: http://www.comunagilau.ro/wp-content/uploads/2025/07/Studii.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/cluj/gilau/134385-plan-urbanistic-general-pug, 18.11.2026)

Fișier modificat
12.03.2025
Arhivat
18.11.2026

Textul afișat a fost obținut prin recunoaștere automată (OCR) și poate conține greșeli. Documentul oficial este fișierul publicat de primărie.

Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)

Pagina 1

MINISTERUL CULTURII MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI C-tin Daicoviciu 2, 400020, Cluj-Napoca, Romania, website: vmw,mnit.ro Fax : 004- 0264/591718, Tel: 004- 0264/595677, secretariat âmnit.ro PFOALA DE TITLU Studiu de evaluare arheologico-istorică privind fundamentarea istorico-științifică pentru PUG Comuna Gilău, jud. Cluj 2014

Pagina 2

SUMAR Foaia de titlu Î Sumar 2 Studiu de evaluare arheologico-istorică 3 Date istorico-arheologice generale 4 Obiectivele arheologico-istorice 21 Alte obiective istorice, turistice și de mediu 56 Măsuri de protejare a patrimoniului 59 Tabel cu obiectivele arheologico-istorice (anexa 1) 65 Biblioarația (anexa 2) 57 Listă siturilor cu coordonate ST70 (anexa 3) 77 Hlustrația: hărți (pl. I-VI): fotografii (pl. VII-XVI (anexa 4) 80

Pagina 3

Studiu de evaluare arheologico-istorică Comuna Gilău, jud. Cluj Urmare a solicitării din partea Primăriei Comunei Gilău, jud. Cluj, prin adresa nr. 3238/12.03.2014, înregistrată la MNIT la nr. 596/12.03.2014, dosar nr. 1264 și comanda nr. 5/14.03.2014, vă prezentăm Studiul de evaluare _arheologico-istorică privind fundamentarea __istorico-stiințifică pentru PUG, comuna Gilău formată din satele: Gilău, Someșul Rece și Someșul Cald. Acest Studiu „Evaluare arheologico-istorică privind fundamentarea istorico- științifică” face parte integrantă din documentația pentru Planul de Urbanism General (PUG) al comunei Gilău și are drept scop identificarea obiectivelor arheologico-istorice ei în vederea elaborării tuturor măsurilor pentru protejarea acestor bunuri de patrimoniu local, național și internațional, precum și formularea unor strategii de înregistrare, conservare, restaurare (după caz) și managementul resurselor arheologice, istorice și arhitecturale, conform: Convenției La Valleta, art. 7, al. i-ii; Legii 422/2001: art. 34. al. 5 și art. 35, al. |, lit. g (“studiile de fundamentare istorico-științifică pentru instituirea și delimitarea zonelor protejate de patrimoniu construit și a siturilor arheologice protejate prin lege, precum și reglementările generale de amenajare a teritoriului acestora, conform normelor legale în vigoare”); Ordinului nr.13/N/10.03.1999 (Ghid privind metodologia de elaborare și conținuțul — cadru al Planului Urbanistic General” (PUG.), indicativ GPO38/99) și a Dispoziției MTCT nr. 4300/VN/03.1 1.2095, cap. II. art. 7 (“la analizarea documentațiilor de urbanism, se va urmări în mod deosebit existența studiilor de fundamentare istorico-științifică pentru instituirea și delimitarea zonelor protejate de patrimoniu construit, al ariilor siturilor arheologice protejate prin lege, marcarea monumentelor istorice pe planuri și delimitarea zonelor de protecție ale acestora, pe repere urbanistice sau topografice, dacă acestea sunt materializate pe planuri, precum și

Pagina 4

reglementările generale de amenajare a teritoriului acestora, conform normelor legale în vigoare”). În acest context, se vor formula viitoarele tactici de control stratigrafic în siturile necercetate și insuficient cunoscute, pentru a se lua decizii privind unele zone de interes și dezvoltare economico-turistică, precum și emiterea unor propuneri de cercetare în cadrul unor Proiecte de valorificare cultural-turistică a siturilor și monumentelor. În urma cercetărilor arheologice de suprafață efectuate, în lunile martie - aprilie 2014, conform autorizației MC nr. 39/2014, de o echipă formată din arheologii dr. Viorica Crișan, dr. lozsef Nagy, dr. Răzvan Mateescu și dr. Zoia Maxim, de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca: au fost identificate, verificate și cartate unele dintre vechile obiective arheologice cunoscute din literatura de specialitate; au fost descoperite noi situri pre- și proto-istorice și au fost delimitate și cartate zonele de interes patrimonial, atât arheologic, cât și arhitectural. Date istorico-arheologice generale Comuna Gilău, având o suprafață de 116,82 km?, este situată în zona de contact dintre Munții Apuseni prin subunitatea montană a Gilăului cu limita sud-vestică a Podișului Someșan, loc unde se formează Someșul Mic la confluența Someșului Cald cu Someșul Rece și Căpuș. Comuna se află în depresiunea intradeluroasă formată de aceste unități geografice cu pătrundere pe culoarul larg al Someșului Mic și defileul îngust al Someșului Cald, înglobând văi, terase și platouri montane. Prin această diversitate geomorfologică, teritoriul comunei oferă numeroase resurse printre care amintim andezitele și dacitele, roci folosite încă din Preistorie la confecționarea uneltelor șlefuite (topoare, dălți), granite, granodiorite, calcare (utilizate ca materiale de construcție [și argile loessoide], sau pentru confecționarea topoarelor neolitice, sau a elementelor arhitectonice în epoca romană), corneene (roci formate prin contact termic cu aflorimente în zona Vlaha-Hășdate, cu duritate crescută care au înlocuit, în neoliticul târziu, silexurile și obsidianul — greu de procurat - pentru obținerea lamelor, cuțitelor, gratoarelor,

Pagina 5

răzuitoarelor cioplite), feldspați, marne, șisturi cristaline și depozite sedimentare vechi, slab metamorfozate, roci magmatice, iar spre Căpuș sunt singurele zăcăminte de minereu de fier de origine sedimentară din țară. Munții Gilăului împreună cu Muntele Mare formează o unitate geomorfologică distinctă în cadrul Carpaților Occidentali, cunoscută în literatura de specialitate sub numele Gilău - Muntele Mare. Complexitatea geomorfologică este completată de: calitatea și debitul apelor, varietatea florei și faunei, oferind un ecosistem propice dezvoltării unor așezări durabile începând din epoca pietrei. Pârăul Someșul Cald își trage seva din Cârligatele - Piatra Arsă și absoarbe apele văilor Beliș, Râșca, Agârbiciu și Tarnița, înainte de a se uni cu Someșul Rece care vine dinspre sud, de sub Runcu, adunând apele pâraielor Mieilor, Irișoara, Dumitreasa și Răcătăul cu afluenții lor. După joncțiune, Someșul Mic înghite apele pâraielor: Mortănușa, Căpuș, Viei, Viștelaea, etc. Debitul constant și viteza au inspirat folosirea puterii apelor încă din antichitate la instalații de morărit, de spălat, iar la sfârșitul epocii moderne la producerea curentului electric (Uzina Electrică “Someșul Rece”). Datorită caracterului geomorfologie, complexul Gilău - Muntele Mare este singura zonă din Munții Apuseni propice pentru a se construi lacuri de acumulare. Astfel, în epoca contemporană au fost ridicate cinci baraje, opt centrale și trei lacuri (Tarnița, Someșul Cald, Gilău). Specialiștii Centrului de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca, în deceniul al nouălea a secolului trecut, au studiat apele lacurilor de acumulare și a pâraielor în vederea folosirii pe scară largă în aprovizionarea cu apă potabilă a orașului Cluj-Napoca, iar la ora actuală a județului. În decursul celor 15.000 de ani de istorie, comuna Gilău s-a dezvoltat datorită condițiilor de mediu și a poziției geografice, aici fiind un puternic “nod” de comunicare în toate direcțiile, folosit din epoca pietrei: pe culoarul Someș-Criș, culoarul Someș-lara, culoarul Someș-Arieș, des utilizate în scopuri economice (Someșul Rece — Valea Ierii; Drumul Sării și Drumul Cuprului pe traseul Someș-Criș) și mai ales militare (încă din preistorie - eneolitic, bronz, Hallstatt; epoca dacică — cetăți, epoca romană - drum strategic, rapid, via Crăiești, dintre Potaissa — Castul Gilău — Bologa — Limes; via Florești, spre Napoca — toate direcțiile; via Șardu, Gilău — Porolissum). Ecosistemul a determinat caracterul așezărilor — de la compacte (vetrele de sat), la risipite pe versanții munților și în luminișuri (cătune, gospodării izolate cu economie autarhică). Apropierea

Pagina 6

de marea metropolă a susținut economic aceste așezări, care aprovizionau cu produse NA agricole și meșteșugărești orașul Cluj, încă din neoliticul mijlociu. Importanța Drumului antic al Sării este marcat și de existența Tumulilor de luncă (morminte din epoca îm cuprului, epoca romană și post - romană) dispuse într-un șir paralel cu drumul, tumuli ce urmăresc Someșul Mic de la Gilău până la Bonțida, fiind între drum și albia râului. Din d păcate, aceste morminte de pe teritoriul comunei, au fost distruse de lucrările de exoavare din ultimii 20 de ani, la fe! ca și cele de la Jucu și Răscruci. Istoria acestei zone are aceleași trăsături caracteristice ca toată Transilvania, fiind implicată în dezvoltarea economică (furnizor de produse municipiului roman Napoca și cetății medievale Cluj) și strategică (apărând trecătoarea dinspre Căpuș, fiind o adevărată „Poartă a Clujului”). Ecosistemul comunei Jucu a favorizat locuirea acestor teritorii încă din cele mai vitrege timpuri. Cea mai veche așezare atestată este din Paleoliticul Superior, aparținând culturii Magdalenian (15000-9000 î. Ch.), cercetată a sfârșitul secolului al XIX-lea, este în Peștera Oaselar din Someșu Rece. Cercetările recente în peșterile contemporane cu Peștera Oaselor au dus ia descoperirea unor picturi rupestre (cea mai apropiată la Peștera Cuciulat, cea mai îndepărtată Altamira), așa că ar fi necesară inițierea unei cercetări sistematice, mai mult că se află la egală distanță de siturile de la lozășel și Bușag, iar accesul la gura peșterii este ușor. Aceste comunități paleo- și epipaleolitice au controlat zăcămintele de materii prime pentru unelte, după cum arată descoperirile de la Gura Baciului, unde starăevienii sosiți au intrat în contact cu autohtonii care le furnizau calcedoniile de Șardu (este pe direcția Cuciulat!). La Gura Zăpodii este o așezare contemporană cu ultima etapă de la Gura Baciului și aparține culturii Starăevo-Cris, faza IV B (6000 î. Ch.), de la finele neoliticului timpuriu, de când datează și așezarea de la Cetate (Someșul Rece). Între 5300 - 4700 î. Ch., corespunzând nealiticului dezvoltat, zona comunei Gilău a fost locuită în punctele: Dealul Borzaș, Dealui Gardina II]. Parcul Dendrologic (sub castru și castel), Coasta Cimitirului I și Cetate (Someșul Rece). În literatura de specialitate mai sunt amintite două situri neolitice (la ieșirea spre Căpuș și valea Căpușului), care însă nu au fost reperate în teren. Dintre descoperirile neolitice cea mai importantă, ca semnificație, este cea de sub Castru roman din Parcul Dendrologic, unde prin anii 1980 au fost descoperite fragmente

Pagina 7

ceramice cu pasta moale având ca degresant mâl, pleavă (la categoria “ceramică fin”) și cioburi pisate (la categoria “ceramică grosieră”). Pereții exteriori, la ceramica fină, erau angobați sau slipuiți cu o pastă alb-gălbuie, peste care s-au pictat, cu negru, motivele ormamentale formate din linii subțiri, dispuse în arcade. Această ceramică era unică fiind specifică Bazinului hidrografte al Someșului Mic, fiind cunoscute (la data descoperirii) doar două piese în Peștera Devenț. După aspect, se înrudea cu grupul Lumea Nouă și cu grupul Pișcolt, dar era altceva. După studii aprofundate și analogii, am decis folosirea denumirii “Grupul Cultural Gilău” (numire dată în 1982: materiale din săpătura la Dan Isac în colecția “Ceramotecă” a MNIT). De atunci și până acum, au mai apărut noi descoperiri de acest gen la Baciu — str. Nouă; Pruniș — La Cruce și Ciumăfaia — Biserica Reformată. Celelalte situri neolitice aparțin grupului Iclod, care însumează toate comunitățile din Bazinul Hidrografic al Someșului Mic. Primele materiale specifice acestei culturi au fost semnalate de Amalia Mozsolics în urme săpăturilor din 1943 de la Gilău. Debutul epocii cuprului se leagă de cultura, Tiszapolgâr care a fost atestată sub Castrul Roman, Lăptărie și în fortificația de la Lăpustești. Sfârșitul epocii este identificat prin locuirile de la: Dealul Borzaș;, Borzaș; Biserica Reformată, Gura Zăpodii; Parcul Dendrologic; Dealul Gardina V; Cetate (Someșu Rece) și prin mormintele tumulare de la: Pădurea Orașului și Dealul Lupilor, unde au fost descoperite fragmente ceramice atribuite culturii Coțofeni (cca. 3000 î. Ch.). Cei cinci „Tumuli de Creastă” din Pădurea Orașului, constituiți într-o necropolă tumulară, împreună cu tumulul de pe Dealul Lupilor, fac parte din sistemul tumular al Apusenilor, sistem cercetat deja, pe direcția Cluj — Micești — Tureni — Aiud. În perioada când au fost ridicați tumulii, vizibilitatea trebuia să fie perfectă la mare distanță, deci zona nu era împădurită, codrul a crescut recent înghițind mormintele, la fel ca la Deușu - Vechea și Pădurea Hoia, Acești tumuli „vizibili” au fost folosiți, în toate epocile ca: puncte de reper în hotărnicii; puncte de veghe și semnalizare cum este cazul de pe Dealul Lupilor, unde s-a construit un turn roman, deci în epoca romană nu era pădure! În epoca bronzului. zona Gilău a fost locuită în Bronzul Timpuriu și în cultura Wietenberg, existând vestigii la: Castel; Budulău; Cupioarele de Var, Dealul Țiganilor; Biserica Reformată; Gura Zăpădii, Coasta Cimitirului I, La Deal, La Blocuri (sunt și

Pagina 8

materiale ale culturii Nouă), Groapa lui Puri, Dealul Custurii (Someșu Rece). Din dispunerea obiectivelor arheologice observăm stăpânirea de facto a Bazinului Superior al Someșului Mic, cu ieșire spre valea lerii, unde sunt cunoscute locuiri contemporane, probabil implicate economic și strategic. Zona era importantă și pentru spălarea aurului din aluviunile Someșului Cald ce curge sub Cetate, după cum amintește Mircea Rusu. Urme arheologice din Prima Vârstă a Fierului (Hallstatt) au fost identificate în punctele: Coasta Cimitirului II, Biserica Reformată; La Deal; Groapa Ii Puri, Cetate Lauri (Someșu Rece), multe fiind puncte cheie în strategiile și tacticile de apărare, chiar unele fortificații își au originea în această perioadă. Stațiunile din valea Someșului Mic și a Căpușului aveau și rolul de a supraveghea Drumul Sării (azi DN.1) pe care se transporta sarea (și alte produse) din Centrul Transilvaniei spre Vest, În Hallstatt, după multitudinea siturilor și calitatea pieselor descoperite se poate lansa ipoteza că, la Gilău (probabil zona centrală) era un punct vamal (Vama sării). Din Perioada _Dacică sunt descoperirile de la: Gilău — Castru, — Parcul Dendrologic, — Dâmbul Țiganilor și Someșul Rece — Cetate, — Dealu Custurii. În literatura de specialitate mai sunt amintite și alte descoperiri dacice, care însă nu au fost reperate pe teren. Putem să constatăm ca două situri sunt la Someșul Rece și flanchează Valea pe care se intră în munți. De asemenea, aici filoanele de aur ies la suprafață, puteau eee fi exploatate fără efort — în prezent sub ambele sunt mine de aur din evul mediu —. Știind că aurul este apanajul puterii și a domnilor care controlează și stăpânesc sursele, putem să considerăm că Munții Gilăului au fost în stăpânirea unui puternic nobil dac. Spre această concluzie ne-au condus dovezile materiale care au arătat că în toate epocile zona Gilău a avut o importanță deosebită în dezvoltarea istorică, economică, socială și militară, Având o astfel de poziție, Gilăul a fost ales să găzduiască trupele romane care aveau sarcina să controleze și, în caz de nevoie, să intervină în această parte a Imperiului. De la Castrul de la Gilău, trupele de călăreți puteau să ajungă pe drumurile strategice rapide spre: a) Porolissum prin Șardu; b) Valea Ierii (la cumpăna apelor se mai văd rămășițele drumului roman); c) Potaisa cu popas de schimbat caii La Cruce (Ciurila / Pruniș); d) Piatra Craiului prin Bologa și bineînțeles e) Napoca prin Florești (Polus). Puterea militară a crescut în epoca romană prin construirea Castrului pentru trupele auxiliare (Ala Siliana) și a drumurilor rapide, pentru a se putea supraveghea eficient

Pagina 9

Defileul Someș — Criș și intrarea în munții auriferi. Implicit, în jurul castrului s-a dezvoltat o populație care a depășit statutul de agricultori, fiind atrași mai ales spre „servicii”, iar cei din munți folosiți la: exploatarea pietrei pentru construcții și monumente votive; extragerea aurului; precum și la asigurarea materialului lemnos pentru construcții de drumuri, poduri, clădiri, ateliere și gospodării. Acest specific al populației din Gilău a rămas același peste veacuri. Se știe că aici a fost Cetatea lui Gelu, Reședința Episcopală, Reședința unor Principi; Reședința reginei Isabela, etc., astfel că locuitorii deserveau aceste „case”, devenind o categorie socială cu caracter „domestic” și meșteșugăresc. Urme materiale romane, în afara Parcului Dendrologic, s-au mai găsit la: Cuptoarele de Var, Biserica Reformată; Coasta Cimitirului I: Pădurea Orașului (Vârfu Mic), Dealul Lupilor; La Blocuri. Dintre aceste situri două sunt turnuri de pază și semnalizare la Vârfu Mic și Dealul Lupilor; canabele erau La Blocuri și Biserica Reformată, iar mormintele erau de o parte și alta a drumului spre Napoca, mare parte distruse, au scăpat doar cele care aveau montate, pe vârf, Puncte Trigonometrice. După retragerea aureliană (epoca post-romană), viața a continuat sub teroarea năvălitorilor, care voiau să treacă spre Câmpia de Vest, ceea ce a determinat populația din zonă dă se organizeze: o parte s-au refugiat în munți, îar cei destoinici au preluat sistemele strategice romane, le-au îmbunătățit și s-au instruit pentru a se apăra, iar din acest proces s-a născut „un voievodat” cu reședința militară Ja Gilău (lângă castrul roman). Voievodul Gelu a dat numele Gilău și, după cum consemnează unele documente, a murit la Fântâna lui Gelu. Locuirea neînțreruptă a teritoriului comunei Gilău este confirmată de numeroasele și variatele materiale arheologice și de documentele scrise (romane și medievale). Denumirea localității Gilău a suscitat interes din partea specialiștilor, care au Lo încercat să identifice originea numelui, cei mai mulți înclinând spre varianta legendarului Gelu, aici fiind sediul fortificat (reședință militară) al voievodului. Prima atestare documentară medievală scrisă este din 1212 sub forma Golou, după care avem formele: Gylou (1246); Gylo (1282); Gyolo (1298) Gaalow (1331); Gyalav (335); Ghala (1336); Gyalow (1384); Gyalo (1391%; Dyalow (1392); Gyalo (1466), Gzalw (1501); Gialw (1551); Gialu (1553); Zilo (1808); Gilău (1848).

Pagina 10

Din anul 1448 sunt amintite și satele Someșul Cald și Someșul Rece. Someșul Cald (Hâvszamos, Melegszamos) a fost cunoscut, dea lungul istoriei, sub numele de: Hewzamus (1448); Heszamos (1625); Heu Zamos (1640), HE Szamos uize, HE Szamos (1676); Hev Szamos vize (1679); Hâv Szamos (1727); Melegszamos (1773, prima mențiune de Someșul Cald), HE Szamos (1774); Hev Szomos (1780; 1793). O parte din sat a fost strămutată când s-a construit lacul de acumulare. Somesul Rece (Fidegszamos) se întinde la poalele estice ale Dealului Cetate și a fost atestat documentar în anul 1448. Pe teritoriul administrativ al satului Someșul Rece se găsesc cătunele: Uzină (Talieni); Gura Râștii; Puiulești; Arsura (Arsuri); Pape și Chirilești. Conform cronicarului anonim al regelui Bela al IV-lea (Gesta Hungarorum, sec. 12), voievodul Gelu (Gelou guidam Blacus, dux Ulrasilvanus, dux Blacorum) a murit la confluența pârâului Căpuș cu Someșul Mic, la Chindărăi, sau la Fântâna lui Gelu, aflată pe teritoriul Gilăului, în timp ce se retrăgea, din fața hoardelor maghiare, spre cetatea sa de la Dăbâca (ad castrum suum). În a doua jumătate a secolului al XII-lea, regii maghiari vor să introducă o nouă formă de organizare administrativ-teritorială și desființează episcopia ortodoxă, dar în Someșul Rece și Someșul Cald își păstrează cnezii care conduc după jus valachicum, chiar dacă Gilăul a aparținut comitatului de Cluj. La marea invazie tătară din 1241, satul Gilău și biserica (probabil de la Lăptărie, unde s-a descoperit un cimitir din perioada arpadiană) au fost distruse, fiind în calea năvălitorilor, mare parte din populație s-a refugiat în Someșul Rece, din care cauză în 1246 s-au adus coloniști și nobili din Pusta ungară și germani (hospites), acordându-li-se avort o serie de privilegii ce s-au aplicat și populației autohtone. În anul 1242, teritoriile Gilăului cu tot ce implică acestea (pământuri și oameni) a intrat în stăpânirea Episcopiei Transilvaniei, episcopul Galus. În anul 1282, regele Ladislau IV, acordă noi privilegii celor care se mută pe domeniile episcopale. Într-o diplomă din anul 1304 este amintit preotul Nicolaus, care slujea într-o biserică și în 1331. În registrul dărilor papale din 1333 apare preotul Michaelis (parochus), ceea ce denotă existența în Gilău a unei Biserici Catolice, În 1366 are loc o revoltă a țăranilor iobagi din Gilău împotriva nobilului Petru care-i exploata nemilos. În 10

Pagina 11

anul 1373, episcopul Dumitru (Demetrius) locuia la Gilău și a primit un act regal de scutire de „vama pentru vii” a locuitorilor din Gilău. În a doua jumătate a secolului al XV-lea Gilăul devine un important târg (oppidum) cu punct vamal. Cetatea Gilăului este construită, probabil, prin 1400, care în decursul secolul ai XV-lea este menționată ca: o cetate (castru, vârnagy) în 1428 și 1439; locuință a episcopilor (domus habitationis în castro Gyahw) în 1456 era episcopul Matheus; castru feudal (curie nobiliară), palat episcopal (pallatium) în 1465. În timpul răscoalei de la Bobâlna (1437-1438), gilăuanii au participat activ la evenimente. Imediat după răscoală au construit o capelă pe locul numit Căpâlna, capelă care a fost distrusă la incendiul devastator din 1861. Tot aici, la poalele platoului este amintită existența unei Biserici de lemn, ortodoxe, care a fost înconjurată de un cimitir, În apropierea ei s-a construit Casa Parohială, iar strada ce iese în centrul localității se numește și azi „Ulița Popii”. O diplomă din 19 august 1466, consemnează fondarea de către episcopul Nicolaus (Zâpolya) a Bisericii Parohiale, ridicată în cinstea martirului Sfântu Nicolae. În anii următori, episcopul erudit Ladislau Gerb (1475-1501), vărul regelui Matia Corvinul (1458-1490), a continuat construirea cetății și decorarea palatului episcopal din Gilău. În anul 1540, în cetatea Gilăului s-a cazat regele Ioan Zapolya. În anul 1541 cetatea Gilău era încă în proprietatea Episcopiei. În cetatea Gilău sosesc comisarii regele Ferdinand | al Ungariei (1526-1564), pentru a discuta cu guvernatorul Transilvaniei, Gheorghe Martinuzzi (1541-1551) despre eliberarea cetății Buda (ocupată de turci). Acordul de unire, sub conducerea Habsburgilor, a tuturor teritoriilor fostului Regat ungar, neocupate de otomani, a fost semnat la 29 decembrie 1541 în prezența episcopului Transilvaniei, loan Statileo (15281542). În anul 1542, regina Isabela (15191559) a primit în folosință toate proprietățile Episcopiei Transilvaniei - cetatea Gilău devenind reședința ei, probabil, până fa abdicare (1551). În anii 15421543, Petru More de Galați (provizoriul cetății Gilău) a făcut reparații la sistemul de fortificație. În 1556, proprietățile Episcopiei Transilvaniei au ajuns în posesia fiscului, iar cetatea Gilău a devenit din nou reședința reginei Isabela, care trece la calvinism împreună cu supușii din Gilău și ordonă menținerea vechilor dări, fără a impune noi taxe. IN!

Pagina 12

IRENE) În anul 1560, loan Sigismund 1] cere și el neimpunerea la taxe a posesorilor de vii, ceea ce declanșează înmulțirea podgoriilor. În anul 1562 este amintit primul preot reformat de rit calvin în Gilău, iar în 1577 primul preot localnic reformat (Gyalui Istvân). Mai târziu, după anul 1580, cetatea și domeniile cetății au avut mai mulți proprietari (guvernatorul loan Ghiczy; episcopul Transilvaniei Dimitrie Nâprâgyi; Mihai Viteazul; Ștefan Csâky; generalul Giorgio Basta și nobilii Pancrațiu Sennyei; Gheorghe Răcz; Wolfgang Kamuthi). Principele Sigismund Bâthori ordonă executarea, în 12 septembrie 1595, a lui Francis Kendi și loan Bornemissza, acuzați de complot cu turcii, execuție care a avut loc sub zidurile cetății Gilău, unde au fost îngropați (în 1839 au fost descoperiți cu ocazia săpării unor fundații). În anul 1597 principele restabilește autoritatea Episcopiei catolice, donând episcopului Demeter Naprâgy, printre altele, domeniile Gilăului cu satele Someșul Cald, Someșul Rece, În timpul lui Mihai Viteazul, Gilăul este implicat în intrigile nobiliare și episcopale. Capturați în 1600, sația, fiul și fiica lui Mihai Viteazul au fost închiși timp de șase luni în Cetatea Gilău. În timpul „revoluției Bocskai” doar cu mare dificultate a fost recucerită cetatea ce aparținea, pe atunci, Imperiului Austriac (după cucerirea ei de către Basta). Conscripția din 1640 amintește în Someșul Rece, Someșul Cald și Cornești câte un cneaz, nouă localnici cu atribuții de jude, doi vicejuzi, etc. Gilău cuprindea satele (sau doar domenii): Someșu Cald; Someșu Rece; Florești; Luna; Căpușu Mare; Cornești; Izvoru Crișului; Leghia și Dorloț, conform Conscripției din 25 martie 1640 și organiza târguri, care aduceau noi venituri populației, În anul 1642 este amintit un învățător, deci se presupune existența unei școli. Între anii 1633-1643, domeniul cetății a intrat din nou în posesia fiscului, fiind recuperată de principele Gheorghe Râkâczi 1 (1630-1648), care l-a folosit ca pe o proprietate privată, inițiind lucrări de renovare (1638-1652), deoarece a suferit mari distrugeri în urma ocupației austriece. În anul 1643 a ipotecat cetatea lui Sigismund (fiul mai mic) care, peste șase ani, îl dăruiește nepotului său (fiul principelui Gheorghe Râkâezi al II-lea). La 1652 domeniile Gilăului se extind și cuprind: Turea; Viștea; Vaida Cămăraș; Agârbiciu; Lăpustești; Chintău; Baciu; Căianu; Jucu de Jos; Aiton, precum și o parte din 12

Pagina 13

Huedin, o parte fiind proprietatea lui Dionisie Bânfty. În anul 1652, Gilăul avea titlul de oppidum și propriul Jude (Judele Orașului), astfel încât importanța localității era maximă, după cum rezultă și din întinderea zonelor controlate, Cetatea a rămas, în decursul timpului, un loc important pentru negocieri și încheierea unor înțelegeri diplomatice și militare, dintre care amintim doar anul 1655 când o delegație condusă de Udriște Năsturel, trimisă de Matei Basarab, semnează o alianță antiotomană. Cetatea Gilău și domeniile anexate au rămas în proprietatea familiei până la moartea lui Gheorghe Râkdezi al II-lea în 1660, survenit în urma bătăliei de la Gilău dintre oastea lui Gheorghe Râkâezi al II-lea și turci. Locul Bătăliei este în hotarul Șăs (Ter), unde au fost îngropați morții sub trei movile, care se mai vedeau în secolul al XX-lea (nereperate pe teren în 2014). În anul 1663, Stările Ardelene au ipotecat Castelul și domeniul Gilău lui Dionisie Bânfty (1630-1674) care, în anul 1666, modernizează interioarele (băi, sistem de încălzire, etc.). În Urbariul din 1666 este amintită o Moară de apă pe Someșul Rece. După execuția lui Dionisie Bânffy în 1674, domeniul Gilău este confiscat, însă este redobândit după doi ani (1676) de către Gheorghe Bânffy (1661-1708), fiul lui Dionisie și viitorul Guvernator al Transilvaniei. În 1687 satele Gilăul, Someșul Cald și Someșul Rece (terenuri, iobagi și jeleri) se aflau încă în proprietatea lui Gheorghe Banfiy. După aproape trei decenii (6 februarie 1687), domeniul Bânffy (Gheorghe Bânffy) se reduce simțitor, doar la satele Gilău, Someșu Cald și Someșu Rece, În cronica întitulată „Metamorphosis Transylvaniae” (1736), Petru Apor descrie nunta de la Castelul din Gilău din anul 1702, dintre Ana (fiica Guvernatorului) și contele Adam Sz6kely din Ineu. La nuntă au fost Apor Istvân, Kornis Ana (soția lui Gh. Haller), Nicolae Bethlen, Pekri Lărinc și contele Rabutin. În timpul Răscoalei Curuților (1703-1711), comandantul curuților, Pekri Lârine, intră în posesia cetății Gilău (1706), după lupte grele împotriva castelanului Gheorghe Bânffy (liderul partidei pro-habsburgice). După victoria generalului Rabutin, familia Bânffy recuperează Castelul ce fusese distrus însă în 1707. În anul 1738 Bânfty Dânes a reconstruit Castelul. 13

Pagina 14

[II LI După Dieta din 1714, dările și prestațiile în muncă au crescut, fiind amintit “censul Munților Gilăului” și se constată o masivă coborâre a moților din zona Zlatnei, Câmpeni și Albac și așezarea lor în Munții Gilăului, printre ei este amintit și Horea, În anul 1723, în Someșul Rece s-a ridicat Biserica de Lemn cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, prin contribuția sătenilor (14 familii), lângă cimitir, probabil pe locul unei biserici mai vechi. Această Biserică a devenit monument istoric și de arhitectură ecleziastică, printre altele fiind și singura din Ardeal, înconjurată cu un gard de piatră. În anul 1726 se construiește Biserica Reformată Calvină din Gilău peste ruinele vechii biserici, de secol 17, de la care se păstrează clopotul din 1677. Această biserică a fost renovată în 1826. În anul 1728 s-a construit Biserica Ortodoxă din lemn cu hramul Cd „Sfinții Arhangheli” din Gilău la poalele Dealului Căpâlna, iar în anul 1758 a fost pictată i în interior. i În 1737 Cald valachalis la fel Someșul era integra possesio ca și Someșul Rece, ceea ce explică menținerea instituției cneziale și construirea bisericilor ortodoxe. În anul 1760 ia Gilău exista o Biserică de lemn Greco-Catolică, cu fundație de | Între piatră. anii 1762 - 1770 această biserică a fost demolată și reconstruită tot din lemn, LIRIR dar mai mare și încăpătoare. În anul 1768 s-a pictat pentru prima oară Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Someșul Rece. ARN În perioada 1769 - 1773 se fac măsurători topografice pentru întocmirea hărților II Josefine, comuna Gilău fiind în secțiunea 082. În anul 1775, Judele montan, Fr. Kibling ANNEI Lovenfeld, a impus reguli severe de folosire a Pădurilor de pe domeniul Munții Gilăului. Răscoala lui Horea implică și locuitorii Gilăului, unde erau așezați mulți moți, majoritatea jeleri, De frica extinderii răscoalei pe valea Someșului Mic, nobilii înarmați, conduși de contele Csâky Janos, își fac tabără militară între Florești și Gilău, precum și bariere la: L.ona — Gilău, Gilău — Căpuș și Vlaha. La 15 noiembrie 1784, Horea se afla la Mărișel, unde s-a întâlnit cu conducătorii din zonă și au discutat strategia ofensivei împotriva Clujului, dinspre Călata și Gilău. La 21 noiembrie 1784 se emite Legea Marțială, ceea ce permite abuzuri din parte nobilimii maghiare și a trupelor imperiale. Presiune se face, mai ales, pe satele Someșul Rece și Someșul Cald. Gilăul a fost considerat punctul cheie a! apărării nobiliare, așa că au fost aduse: un detașament de secui; două companii conduse de maiorul Adorjân; un escadron din regimentul Savoy 14

Pagina 15

condus de colonelui Hellerbrandt și un batalion din Galiția condus de Gyulay. Atât înainte, cât și după prinderea și executarea lui Horea, represaliile nobililor s-au îndreptat mai ales împotriva juzilor locali, fiind vânați îndeosebi cei din Someșul Cald și Someșul Rece. În anul 1784, conform documentelor vremii, la Gilău funcționa o Școală Românească avându-l învățător pe Eliseu Bărbosu. În anul 1789 este atestată existența formațiunii teritorial-administrative Plasa Gilău. În anul 1790 funcționa Mina de Aur a lui Acariu Dezideriu. În 1796 se interzice folosirea pădurilor din Munții Gilăului de către iobagi, fiind păziți de gornici. În anul 1799, pentru Biserica Reformată, se aduce clopotul turnat la Cluj, în atelierul lui Andrăsovszky. În primul deceniu al secolului al XIX-lea, Biserica de Lemn „Pogorârea Sfântului Duh” a fost repictată în interior de zugravul de biserici Dimitrie Ispas (localnic din Gilău), în stil popular românesc. In anul 1814 este consemnată existența unui „inspector silvic”, care avea în subordine plăieși și gornici, ce păzeau domeniile familiei Bânfty și domeniile imperiale din Munții Gilăului. Exploatarea pădurilor de către locuitorii din zonă a rămas o problemă sensibilă. Între anii 1814-1822, contele Gh. Bânffy renovează Castelul. În anul 1820, sub Dealul Custurii era cunoscută Mina de Aur a lui Anton. În anul 1829 se construiește actuala Biserică Reformată. În anul 1830 se construiește șură în stil clasicist, care se află azi în Gilău la nr. 20, în cadrul unei gospodării cu un conac reconstruit în 1900 (azi Dispensar Veterinar). În jurul anului 1838 exista un conac construit la poalele castelului, cu care ocazie se modernizează și șura de Lol secol XVIII. În anul 1844 se face prima descoperire arheologică în Someșul Cald: un tezaur de argint dacic, din care au ajuns o serie de piese numismatice la Viena, În timpul Revoiuției de la 1848 s-au dat lupte de rezistență a românilor în munți, la Someșul Rece, Someșul Cald și la Mărișelu, iar în lunca Someșului Mic au staționat trupele maghiare, care, la început, au dus lupte împotriva austriecilor, apoi, au încercat să pătrundă în munți, împotriva românilor. S-au înființat acele Verbirâsăg (Tribunale de Sânge) care spânzurau orice român ce se opunea politicii de anexare a Transilvaniei la Ungaria. Printre cei spânzurați la Cluj a fost și Vasile Burcă din Someșul Cald. La 29 15

Pagina 16

bre ianuarie 1849 se dă bătălia de la Someșul Cald — Muntele Bătrâna între moți și gardiștii nl unguri care staționau în Gilău. Ofensiva gardistă se reia în luna martie când localnicii (femei și bărbați) din Someșul Cald și Mărișelu erau conduși de centurionul Indrei Roșu. În aceeași perioadă se dau lupte și la Someșul Rece, din ambele confruntări moții au ieșit învingători. Riposta este cumplită, zone întregi sunt trecute prin foc și sabie, cum este cazul satelor Lăpustești și Mărișelu, aproape rase de pe fața pământului. În anul 1849, după preluarea puterii de austreci, în Marele Principat al Transilvaniei s-au format șase districte militare: fostul comitat al Clujului a devenit Cerc, împărțit în șase subcercuri printre care Subcercul (subdistrictul) Gilăului, în care intrau din punct de vedere administrativ 20 de sate: Someșul Cald; Someșul Rece; Muntele Rece; Măguri Răcătău; Mărișelu; Vlaha; Săvădisla; Vălișoara; Nadăș, Căpușurile; Agârbiciu; Luna de Sus; Florești; Tăuți; Mănăștur; Straja; Dumbrava; Finișel; Lăpustești și Păniceni. În anul 1857, la Gilău funcționa o Școală Românească, avându-l ca dascăl pe Vasiliu Dumitrescu. În această școală se învăța limba română, germană și maghiară. La Gilău era și un preceptor care examina elevii. În anul 1861 a fost un mare incendiu care a distrus Castelul, casele din apropiere și capela de la punctul Căpâlna (construită în 1438). Ruinele Castelului și terenurile din jur au fost cumpărate de un mare proprietar de pământuri, care a demolat etajul al doilea, a pus acoperiș din șindrilă peste etajul întâi, iar în jurul castelului a amenajat un pare englezesc (azi Parcul Dentrologic). În anul 1863, după liberalizarea regimului socio-economic, doi gilăuani (. Negruțiu-Fekete, M. Buhățel) au făcut parte din Dieta de la Sibiu, situație care s-a schimbat la alegerile pentru Dieta de la Cluj și, mai ales, după instaurarea Dualismului Austro-Ungar (1867). Prin 1875 sunt amintiți doi învățători la Școala Confesională din Gilău (avea copii de toate etniile), dar prin Legea Trefort (1879) Școala Românească a primit o grea lovitură, dar învățătorul loan Petran a luat atitudine și a primit ajutor de la Societatea ASTRA și Banca Economul, în timp ce Școala Confesională Reformată era subvenționată de la stat, din care cauză mulți copii români au frecventat Școala Maghiară. În această perioadă, avântul economic european a influențat și dezvoltarea Gilăului. Familia Bânffy, care avea multe domenii în zonă, a introdus metode noi de exploatare a pădurilor (pentru piața externă) prin tăieri succesive, cu ajutorul firmei 16

Pagina 17

„Frankel” din Viena și a construit gaterul cu abur prin firma „Kari Neuschloss und Sâhne” la Someșul Rece, punându-se bazele cătunului La Talieni. La această prosperitate a contribuit și încetarea în anul 1877 a statutului de teren arvunit Mariei Tereza a domeniilor din Munții Gilăului, astfel că acestea au întrat în posesia statului, a unor nobili și a comunităților din Someșul Rece, Someșul Cald, Măguri și Mărișelu. În 1880, lângă Castel a fost descoperit un tezaur monetar (1 170 denari romani, II-III d.Ch: de la, Marcus Aurelius până la Filip Arabul). În această perioadă, căutătorii comorii lui Darius descoperă Peștera Oaselor (Someșul Rece), unde antropologul A. Koch (Universitatea, Cluj) face săpături, datând piesele în Paleoliticul Superior în raportul publicat în 1990, În timpul „mișcării memorandiste” gilăuanii au fost de partea memorandiștilor, iar cu ocazia procesului din 1892, 600 de persoane s-au adunat și așteptau să intervină. În anul 1896 se construiește Biserica Greco-Catolică, transformată în Biserică Ortodoxă (1949). Planul bisericii a fost conceput de ing. Pompei Hodu, sponsorizat de săteni și a fost executată din piatră, cu bolta din cărămidă, zugrăveală interioară simplă, cu iconostas în stil apusean. În anul 1905 se ridică Biserică Catolică în Gilău. În primii ani ai secolului trecut (1903-1906), în cătunul Uzina (La Talieni), s-a construit prima centrală hidroenergetică din centrul Ardealului, ce alimenta cu curent electric Clujul, începând din anul 1906. Lucrătorii italieni au ridicat atunci și o mănăstire catolică — Mănăstirea Răcătău (azi dispărută). Legea lui Apponyi din 1907 a dat, din nou, o grea lovitură Școlii Confesionale Greco-Catolice din Gilău, mulți copii înscriindu-se la Școala Maghiară de stat, care a devenit gratuită din anul 1908. În 1911, Castelul și Parcul a intrat în posesia contesei Ecaterina Bânffy, soția lui Barcsay Toma, care vor fi și ultimii proprietari. La Primului Război Mondial, locuitorii satelor Someșul Rece, Someșul Cald și Gilău (aparținând Comitatului Cojocna) au participat efectiv cu soldați, colete și bani Ll (prin Crucea Roșie), iar în 1917 au sprijinit „cadrele verzi” să se ascundă în munți. În acest timp s-au topit clopotul mare și acoperișul de cupru al Bisericii Greco-Catolice din Gilău, și au fost transformate în muniții. În toamna anului 1918, la Gilău s-a constituit: o Gardă Națională ce au depus jurământul la Cluj; Consiliul Național Român din Gilău, iar 17

Pagina 18

la Marea Adunare de la Alba Iulia au participat cinci gilăuani, dintre care unul (dr. I. Giurgiu) a devenit deputat de Gilău în Parlamentul României Întregite. După 1918, Gilăul trece prin tot procesul de transformare economică, administrativă, culturală, astfel: cei care au suferit de pe urma războiului au beneficiat de Legea Agrară; s-a reintrodus limba română în școli și instituțiile statului, păstrându-se ambele școli; s-a schimbat aparatul funcționăresc; Plasa Gilău a devenit Plasa Moților cu 10 sate; Camera de Agricultură a înființat „Eforia de pășune de la Gilău” (cu 24 sate); mei Ocolul Silvic Gilău, ste. Între 1927-1948, funcționează la Gilău o Școală Primară de Stat. În anul 1932, s-a sfințit noua biserică din Someșul Rece, astfel că în Biserica de IRINEI Lemn cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” nu au mai fost oficiate slujbe. În anul 1934 s-a înființat Cooperativa Forestieră „Moțul”, care gestiona fondul forestier din Munții Gilăului, Fabrica de Cherestea de la Someșul Rece, Magazinul de Aprovizionare și Consum din Gilău. În sprijinul localnicilor se înființează Cooperativa de Credit „Gelu”. Se exploatează piatra din Cariera Corabia din Someșul Rece pentru modernizarea drumurilor (de exemplu la Măguri Răcătău este „drumul lui Ferdinand”). Pentru economia vânatului se înființează Societatea „Gilăuana”. Acest impuls economic a determinat descoperirea unor situri arheologice și implicit inițierea unor cercetări de suprafață și săpături în așezări preistorice din Gilău, sub conducerea lui Mârton Roska (1934-1941) și a Amâliei Mozsolics (1941-1943). În anul 1943 se descoperă urmele Castrului roman din Gilău. În 1936 se pictează Biserica Greco-Catolică din Gilău și se reorganizează Biserica Ortodoxă, La acea dată, în Gilău existau și Biserica Reformată Calvină și Biserica Romano-Catolică. După Dictatul de la Viena (1940), granița statală trecea pe la sud de Gilău, fiind separată de Someșul Rece și Someșul Cald, astfel ca românii au luat drumul pribegiei, trecând „vama cucului” în Someșul Cald, Someșul Rece, Răcătău și Săvădisla. O parte din acești refugiați, împreună cu voluntarii din Someșul Rece și Someșul Cald, nu s-au îndepărtat de graniță și au format batalioane fixe (Bihor, Cluj, Someș) în cadrul Companiei ] Măguri (Pluton 2 Mărișel; Pluton Someșul Rece; Pluton Someșul Cald), ori Compania 8 (Pluton Dângău), care să oprească pătrunderea trupelor horthiste în Munții Apuseni. În anul 1944, Plutonul de Voluntari Gilău a fost în focul luptelor de la Corabia, 18

Pagina 19

Gura Râșchii și Cetățuia. Grele lupte au dus pentru apărarea Uzinei Electrice și pentru eliberarea Someșului Rece și a Gilăului. După 1945 au urmat schimbările inerente noii perioade: Reforma Agrară; Naționalizarea; înființarea GAC „IMai” (fostă „Înfrățirea”) și a IAS Gilău; „30 Decembrie” (Someșul Rece) și „Someșul” (Someșul Cald); reîmpărțirea teritorial - administrativă, Reforma Religioasă, care a dus la desființarea bisericilor greco-catolice, astfel că la Gilău funcționau două Biserici Ortodoxe până în 1950, când s-au contopit într-o singură Parohie. În anul 1949 se fac primele cercetări la Castrul din Gilău, iar în 1951, K. Horedt și Macrea fac săpături arheologice, Între 1949-1962, la Gilău funcționa Școala Elementară de 7 ani, care între 1962-1968 s-a transformat în Școală Medie. În 1968, Școala din Gilău se transformă în Liceu și va funcționa sub acest statut până în 1977. După 1969, localitatea Someșul Rece a înflorit prin refacerea gospodăriilor strămutate din Someșul Cald cu ocazia construirii salbei de cinci baraje în opt trepte (până la Cluj), dintre care patru sunt în comuna Gilău, Primele hidrocentrale de mare putere au înlocuit Uzina Electrică de la Someșul Rece, acestea sunt: Gilău 1972 (Someșului Mic); Tarnița (1974), Someșul Cald (1977) și Gilău II 1986 (prin aducțiune, fără acumulare de apă). Aici a fost „prima Școală” de hidroenergeticieni din țară, Apele lacului de acumulare de la Tarnița și Gilău sunt pompate, epurate și alimentează cu apă potabilă județul Cluj prin „Uzina de tratare și pompare a apei”. După anul 1972, Castelul a devenit „Școală pentru copii cu dezabilități” până în 2002. În prezent este în proprietatea iui Thomas Barcsay. În anul 1973 se restaurează Biserica Ortodoxă cu hramul „Sf. Nicolae” din Gilău și se reface pictura. În anul 1979 încep săpăturile arheologice sistematice la castrul roman din apropierea Castelului care au continuat, cu mici întreruperi până în 2005, Din 1983 Hidrocentrala de pe Someșul Cald alimentează cu energie electrică Sistemul Național. Între 1983-1989 a fost construită Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Gilău prin contribuția statului (în schimbul bisericii din Someșul Cald). În anul 1987, această biserica a fost pictată în tehnică fresco pe Mihai Ciuhoiu, iar iconostasul sculptat de Gheorghe Caiena. În anul 1978, Liceul din Gilău se transformă în Școală Generală cu clasele I-VIII, până în 1998 19

Pagina 20

când redevine Liceu care, în anul 2002, primește titulatura de Liceul teoretic „Gelu Voievod”, azi având o clădire nouă cu laboratoare moderne. În anul 2003 s-a semnat un protocol prin care apele Lacurilor de la Gilău să alimenteze localitățile din județul Sălaj, prin programul SAMPTID, astfel apele Someșurilor devin noul „aur” al gilăuanilor. Prin realizarea acestui program, Gilăul devine cel mai mare furnizor de apă potabilă din Transilvania. Proiectul Autostrăzii „Transilvania” a fost o oportunitate pentru cercetarea arheologică (evaluări de teren; săpături preventive; săpături de descărcare de sarcină istorică) a zonelor cu vestigii din toate epocile, la acest proiect (2004-2007) participând arheologi de la: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei; Institutul de Arheologie și Istoria Artelor din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai. După 2000 au fost diferite proiecte de evaluare de teren (diagnostic arheologic) printre care amintim: “Habitatul primei epoci a fierului pe cursul Someșului Mic” inițiat de Nagy Jozsef (2003-2004); periegheze efectuate de Stan Vasile, Vlad Lăzărescu și Ramona Marchiș (2008); „Valea Someșului Mic și afluenții săi, zona cuprinsă între localitățile Gilău-Dej”, pentru cartarea și identificarea siturilor arheologice, ca un preambul la proiectul de Arheofotogrametrie, inițiat de Zs. Molnăr-Kovâcs (Universitatea Babeș-Bolyai), având în colectiv pe: J.G. Nagy, E. Piroska, J. Kirâly, M, Ferenczi (iunie-octombrie 2009: Autorizație nr. 29/2009); „Valea Someșului și Valea Arieșului, zona Călăților, județul Cluj”, pentru localizarea și delimitarea prin coordonate GPS a siturilor, inițiat de Zs. Molnâr-Kovâcs (UBB), având în colectiv A.G. Florea, FI. Gogâltan, J.G. Nagy, D. Bereteu și Apai Emese (aprilie-iunie 2010: Autorizație nr. 22/2010), „Cartografierea digitală a siturilor și monumentelor istorice din LMI" pentru fotografierea obiectivelor și completarea fișelor de sit: participanți Cristian Găzdac, Nagy Jozsef, Vasile Stan (septembrie-noiembrie 2010), În cele ce urmează vom prezenta situația arheologică și istorică din satele componente ale comunei Gilău, situată la 18 km vest de Cluj-Napoca, cu acces pe șoselele: Autostrada Transilvania (A3); DN 1 (E 60); DJ 107 P; 107 N; 107 S și 103 V. 20

Pagina 21

Obiectivele arheologico-istorice Satul Gilău (460 43' 12" N; 230 23: 19" E; atitudinea: 400 m.d.m), Deși în Repertoriul Arheologic al Județului Cluj, publicat în anul 1992, sunt amintite 21 obiective arheologic, în urma verificărilor de teren s-a constatat că: Obiectivul 17. Pe Dealul Cerătii (Vârdomb, Vărhegy), aflat la sud-vest de sat, nici |, Ferenczi, nici noi nu a identificat nici un fel de urme arheologice, deși figurează în Lista Monumentelor Istorice din 2004 ca așezare fortificată preistorică Cod LMI: CI-l-s-B-07063, reactualizată fără verificări în 2014, primind cod Ran: 57911.06.91; 57911.06.02; 57911.06.03, fiind considerat locul unde este castrul roman, locuire preistorică și medievală de sec. X-XIII, confundându-se cu obiectivul “Cetate” (Parcul Dendrologic) din centrul Gilăului. Notă: Punctul denumit “Dealul Cetății” se află la confluența Someșului Cald cu Someșul Rece, vis-a-vis de obiectivul “Cetate” din Someșul Rece. (Bib. Ferenczi 1972, p. 405-7, nr. 24-27, RepCluj 1992, p. 222, nr. 17. Janitsek 2000, p. 156, nr. 229). Str. Cimitirului fn. a fost introdusă în Lista Monumentelor Istorice având Cod RAN: 57911.10 fără a se preciza poziția siturilor, ceea ce a făcut imposibilă reperarea arheologică. Notă: în 2006 a fost eliberată autorizație de supraveghere arheologică pentru situl Gilău - sir. Cimitirului, Codul de sit din cererea de supraveghere, respectiv din autorizație este greșit, fiind 57911.04, cod ce corespunde sitului Gilău - Dâmbul Țiganilor, singurele informații referitoare la urmele arheologice (preistorice, romane, medievale) provin din cererea de 21

Pagina 22

supraveghere arheologică, deoarece nu există nici un raport de cercetare în Cronică și nici fișă tehnică de sit. Obiectivul 3. Chiszer (Kister), sit arheologic neolitic (grupul Iclod), categoria B de pe platoul Chister (RepCiuj 1992, p. 219, nr. 3), la ora actuală este pe teritoriul Lunei de Sus, comuna Florești (Coord. Stereo 70: _379630.692876 Înczreană 583800.188106, aria 58348.498102). Notă: trebuie corectată fișa sitului și schimbate Cod LMI CJ-I-s-B-07064 și Cod Ran: 57911.11. Obiectivul 4. Pârâul Căpus (Kapus patala: RepCluj 1992, p. 222, nr. 4), considerat sit de categoria A nu a fost reperat arheologic. Notă: fragmentele ceramice neolitice (grupul Iclod) au fost descoperite în malul și albia pârâului Căpuș la începutul secolului trecut, de atunci așezarea putea fi distrusă de ape, sau pârâul și-a schimbat cursul și situl este departe de mal, dar nu pe teritoriul administrativ al Gilăului. Cod LMI: CJ-I-s-A-07064; Cod RAN: 57911.12 trebuie șters din LMI. Obiectivul 9. La Mărtănus (Martonos) au fost descoperite la începutul secolului trecut: un bulgăre de vopsea roșie (realgar) și un vârf de săgeată de bronz, cu trei muchii, de tip scitic ( RepCluj 1992, p. 222, nr. 9). În urma cercetărilor de teren (pl. XXI/9-10), situl (poate să fi fost un mormânt) nu a fost reperat arheologic. Obiectivul 9. Lg est de Dâmbul Țiganilor, considerat sit de categoria A, Cod LMI CJ-I-s-A-07066.01; Cod Ran 57911.04.02, unde este menționată o așezare fortificată dacică (RepCluj 1992, p. 222, nr. 15) nu a fost reperată în teren nici de specialiștii în perioada dacică, așa că trebuie șters din LMI. Obiectivul 14. Pădurea Orasului (Văros erdeje: areal forestier de foioase, gorun, fag) se întinde între satele: Luna de Sus la est; Gilău la nord; Someșu Rece la vest și Stolna la sud, între altitudinile 350 și 650 m. 1. Ferenczi menționează o așezare deschisă dacică de perioadă Latene (RepCluj 1992, p. 222, nr. 14). Notă: fără verificări în teren a fost introdusă în LMI 1991, 16; LMI 2004, nr. 841, 339 primind Cod LMI CJ-I-s-B-07067 și Cod Ran 57911.05.01, Cercetările de suprafață, pentru identificarea și localizarea siturilor, efectuate de Dinu Bereteu, specialist în vestigii dacice, deși minuțioase, nu au dus la reperarea și cartarea

Pagina 23

acestui sit, posibil distrus la construirea barajelor („partea superioară a terasei dintre Someșul Rece și Gilău”). Până la noi informații necesită ștergerea din LMI, Obiectivul 19. Malul Roșu (Vereșmori, La Râpă Veresmari, Văr&smart), la nord- est de comună, la hotarul dintre Gilău și Suceag, aproape de așezarea romană de la Ciuha, unde Torma și alții presupuneau că pe versantul dinspre Valea Căpușului, a existat o carieră de piatră calcaroasă exploatată în epoca romană. Aici au fost descoperite, fortuit, cinci inscripții funerare (CIL, III, 846=7650, 847, 847a=7651, 848-849). Se menționează că s-ar fi aflat mai multe monumente sculpturale, coloane, baze de coloane luate de locuitorii din Gilău. Tot aici s-au semnalat fragmente ceramice din epoca bronzului (RepCluj 1992, p. 222, nr. 19). Notă: pe teritoriul localității Suceag, fără identificarea locului, se presupune existența unei cariere de piatră exploatată în epoca romană (RepCluj 1992, p. 378, 17). Ruine se găsesc și la VSV de satul Suceag, pe dealul Chintăul Gilăului (Gyalui tekintă) - în literatura de specialitate amintit greșit sub denumirea La Ciuha (Cs6rater6) (653 m) și în împrejurimile lui -. Pe vârful teșit al dealului s-au constatat ruinele unei construcții de dimensiuni modeste din care au ieșit la iveală: cărămizi, țigle; mortar; o cărămidă cu ștampila Legiunii XIII Gemina (CIL, III, 1629, 2); monede romane de argint și de bronz, printre care un denar din anul 71. î.Ch, și s-a presupus existență unui castru stativ (neconfirmată în teren). Pe acest vârf de deal dominant putea să existe — cel mult un tur de observație și de semnalizare, sau un alt post militar mai mic, aflat pe teritoriul comunei Baciu. Din această zonă, cu întreruperi, se întind ruinele romane spre NV de Gilău (RepCluj, p. 377, 12). Acest sit nu a putut fi identificat pe teren. La ieșirea spre Căpus, sit de categoria B. Aici se menționează o așezare din epoca neolitică, aparținând grupului cultural Iclod. Bi5: LMI 1991; Maxim 1999, 461. Cod Ran: 57911.02, care nu a fost reperat pe teren. La Pustă (Puszta), sit, ce constă dintr-o ridicătură circulară, probabil o fortificație de pământ, care nu a fost identificat pe teren. Bib: Janitsek 2000, p. 153, nr. 198. Săs (Ter), sit. Este locul luptei din anul 1660 dintre turci și oastea lui Râkoczi. Aici se aflau trei movile ridicate peste gropile comune, unde au fost îngropați cei 23

Pagina 24

căzuți pe câmpul de luptă, în evul mediu. Bib: Janitsek 2000, p. 155, nr. 224. Cele trei movile nu a fost reperat pe teren. Str. Suceagului ] (Szucsăg ucta), ansamblu de situri, situat în dreapta Văii Căpuș, pe malul stâng al Someșului Mic, în luncă, pe o ridicătură, în timpul supravegherii arheologice efectuate de Monica și Tiberiu Tecar, cu ocazia lucrărilor de canalizare din anul 2005, au fost descoperite fragmente ceramice în poziție secundară, din: epoca bronzului, aparținând culturii Wietenberg; primei vârste a fierului, Hallstatt și epoca romană. Bib: Janitsek 2000, p. 143, nr. 47, 153, 214 și inf. Tecar. Obiectivul Căpâlna (Xdpoina), unde a existat o necropolă din epoca romană suprapusă, parțial, de un cimitir medieval și modern, dar nu a fost reperat nici un sit arheologic pe teren, posibil ca în această descriere să se fi strecurat erori de localizare (o parte din informații să se refere la Coasta Cimitirului). Din secolul al XV-lea este amintită existența aici a unei capele (bisericuță din lemn), lângă care s-a construit și o Casă Parohială. Lângă Castel, după 1437 s-a ridicat o altă capelă (distrusă în 1861 de marele incendiu ce a înghițit Castelul și o parte din sat), iar în anul 1520 este amintită o capelă și în afara Gilăului. Bib: Harta Josefină indică punctul Kâpolna; Janitsek 2000, p. 148, nr. 120. Din locuri neprecizate provin: 1) inscripții și elemente sculpturale cu valoare arhitectonică printre care amintim: aedicule; medalioane funerare; monumente votive (majoritatea în colecția MNIT, Cluj-Napoca), 2) monede romane și medievale din descoperiri izolate; Bib: Marțian 1920, nr. 293; Bodor 1957; Protase 1966; Tudor 1968; Macrea 1969; RepCj 1992, p. 225-226, nr. 22. Situri noi reperate și cartate (de introdus în LMI): o Str, Suceagielui I si 17 o Dealul Gardina 1-V o Gura Zăpodii o Pădurea Orașului (necropola tumulară) o Gilău Vest o LaDeal o Dealul Lupilor o Biserica Catolică 24 asi

Pagina 25

o Lăpustești o Cimitirul Evreiesc o Conacul de lângă sura sec. XLX (Gospodăria) Situri arheologice și monumente istorice reperate INI ANII 1.) Groapa ui _Puri (Puri gâdre), ansamblu de situri de III categoria A (nr. 35 pe hărțile: Pl. [; 11; V; VI, VIII, LX XI, XII, XIV; XV; NN XVII), așezare fortificată cu șanț (cultura Wietenberg) este jumătate pe [NR teritoriul satului Luna de Sus, comuna Florești, unde este cunoscută sub denumirea de Râpa Dracului (lerdegarca, Ordăgârok: Cod Ran 57724.02). În urma cercetărilor din 21 mai 2009 (N. Jozsef, P. Eszter, K. J6zsef) s-a constatat că: suprafața așezării este delimitată din trei părți (nord-vest, nord-est și sud-est), de pante abrupte, fiind barat de un șanț lung de 150 - 160 m, adânc de 2,5 - 3 m (față de valul de apărare) și lat de 10 - 12 m. În gropile săpate în anul 1953 (RepCluj 1992, p. 222 nr. 11), în interiorul așezării, se observă un strat de cultură gros de circa 60 cm, marcat de fragmente ceramice din cultura Wietenberg. Grosimea stratul de cultură variază, în schimb stratul de lipitură arsă și chirpici este constant. Lățimea așezării, pe direcția est-vest, este de aproximativ 80-90 m, lungimea nord- sud de 110 - 120 m. Notă: acest sit este cunoscut ca fiind o fortificația de refugiu situată deasupra satului Luna de Sus, pe promontoriul platoului Chișterului (602 m), marcat pe latura de est de Râpa Dracului, la sud de pante abrupte ce coboară spre lunca Someșului Mic. Aici, în perioada 15 septembrie — 30 noiembrie 2006, A. Ursuțiu, F. Szabolcs au efectuat cercetărilor arheologice preventive pe traseul Autostrăzii Transilvania, 25

Pagina 26

tronson 2B, km 50+200/50+300 (zona de est a platoului, spre Râpa Dracului). Bib: RepCluj 1992, p. 222 nr. 11; Ursuțiu et al. 2008, p. 185- 186. alt. 440 m). Cod LME CJ-I-s-A-07065; Cod Ran: 57911.03.01; 57724.02 (Râpa Dracului), siruta 57911; coordinate: X: 379168,742832; Y: 584026,851221; aria: 42915,993569; perimetru: 803,061165; coord. ST70: 230 25! 0.5946" E; 460 44' 41.7444" N; alțitudine: 453,39999 m. 2.) Biserica Reformată (Cinterem, Temetudvar), ansamblu de situri, categoria B (nr. 16 pe hărțile: Pl. 1; 1; V; VL VIII IX; XI; XI XIV; XV; XVII și XXIX/5-6), cu cimitirul în curtea Bisericii, situat în dreapta văii Căpușului, pe malul stâng al Someșului Mic, în luncă. Cu ocazia cercetărilor preventive pentru proiectul de extindere a lucrărilor de canalizare a localității, în perioada iunie — iulie 2005, arheologul Dorin Alicu (responsabil! științific), a deschis o secțiune, cu adâncimea maximă fiind de 2,20 rm, cu o suprafața cercetată de 14 m?. Au fost descoperite resturile unui mormânt de inhumație, scheletul fiind depus în poziția întins pe spate. Au fost recuperate doar câteva părți din schelet. Inventarul funerar consta dintr-un fragment de ac de bronz (MNIT). Deoarece mormântul era deranjat de lucrările moderne ne aflam în imposibilitatea de a-l atribui unei anumite perioade istorice. Tot aici au fost descoperite unele unei clădiri romane, din care s-au mai păstrat doar fundațiile unui zid și ceramică romană fragmentară. Sub nivelul roman, au fost descoperite nivele de locuire preistorice: fragmente ceramice din prima vârstă a fierului (Hallstațt); urmele unei vetre de mici dimensiuni; fragmente ceramice, un fragment de ac de bronz, un nucleu din obsidian, un capăt de vergea din bronz aparținând culturii Wietenbere din epoca bronzului. Bib: Janitsek 2000, 142, nr. 6; Alicu 2005; Inf. Monica și Tiberiu Tecar; Cod Ran 57911.09 (roman, preistorie); siruta 57911; coordinate: X: 376939,580889; Y: 585258,029797; aria: 4014,504838; perimetru: 285,756592; coord. ST70: 230 23' 14.4070" E; 460 45! 20.1537" N; altitudine: 415,91 m. 26

Pagina 27

inca d 3.) ZLăptărie, ansamblu de situri, categoria B (nr. 13 pe hărțile: PL. LU; V; Vă; VIII IX; XI XII XIV; XV; XVII și XXXL/2; XXXIL/2). În apropriere de șosea, lângă drumul de acces la castelului medieval, parțial în parcul acestuia, a fost cercetată, în zona fostului Disco Club (Conacul Gallus), o necropolă din epoca medievală timpurie (secolele X - XIII d. Ch.). În anul 1960, cu ocazia lucrărilor la DN. 1 — E. 60 (Ciuj- Oradea), au fost descoperite oase umane sub drumul actual și în curțile din apropiere. În iarna anului 1996, Adriana Isac a realizat un sondaj (6 x 1,5 x 2 m), la 3 m de zidul conacului și | m de bazinul menajer al discotecii. Sub un strat deranjat de lucrările moderne au fost găsite fragmente ceramice eneolitice (cultura Tiszapolgâr), romane și medievale. La adâncimea de 1,60-1,70 au apărut primele fragmente de oase umane, iar la 1,90 m adâncime au fost descoperite mormintele din perioada arpadiană (MI-M6: secolele XI-XIII d.Ch.) ce erau probabil în jurul unei biserici care a fost distrusă la invazia tătarilor. Bib: Isac et al 2012, p. 301-311, Notă: se suprapune cu zona de protecție a Conacului Gallus și a Parcului Dendrologic. cod LMI: Cj-Il-m-B-07672; siruta 57911; coordinate X: 376790,203884; Y: 585412,692649; aria: 4137,59289; perimetru: 240,449357; coord. ST70: 239 23* 7.2204 E; 460 45' 25.0631" N; altitudine: 412,54001 m. 4.) Parcul Dendrologic, ansamblu de situri, categoria A (nr, 10, 19, 21 pe hărțile: PL. I; 14; V; VI, VIII IX; XI; XII, XIV, XV; XVII și XXX 1) — neolitic dezvoltat, eneolitic timpuriu și târziu, bronz, dacic, roman, post-roman (sec. IV-VIID, medieval. Urmele arheologice preistorice și Castrul roman (sec. II-I d. Ch.) au fost descoperite în Parcul Castelului (Râkâczi, Bânfty, Barcsay: sec. XV), pe platoul ce domină terenul din centrul comunei (Pl. XXX/1), aflat la confluența Someșului Mic cu pârâul Căpuș. Deși existența castrului era bănuită mai demult, acesta a fost identificat prin cercetări de teren în 1943, iar primele sondaje au fost efectuate în anul 1949 (sondaj în centrul castrului: au fost descoperite un fragment de țiglă cu inscripție cursivă, fragmente de țiglă 27

Pagina 28

și ceramică, o placă de bronz, un cui de fier și un vârf de lance (MNIT, inv. nr. 4989-01). Cercetări sistematice parțiale s-au întreprins în 1951 de K. Horedt și în 1956 de M. Macrea, când au fost intersectate cele patru laturi ale castrului (nord, vest și sud, latura scurtă de est a castrului este distrusă de fortificațiile medievale). În turnul de curtină de pe latura de sud a fost descoperită o diplomă militară (DR, 1, XVIII). Cercetările efectuate în 1951 au identificat sub castrul roman urmele unui nivel de locuire eneotitie (cultura Tiszapolgâr). Cercetările efectuate în 1979-1980 în zona pretoriului și la porta principalis dextra au dus la descoperirea la adâncimea de 1,30 m a locuirii eneolitice cu ceramică Tiszapolgâr, unelte litice și de os, o figurină zoomorfă, și fragmente ceramice de la sfârșitul epocii cuprului, cultura Coțofeni. Tot atunci au fost identificate materiale din neoliticul dezvoltat, fragmente ceramice având pasta depresată cu pleavă, cioburi și resturi vegetale, asemănătoare cu cele de tip Lumea Nouă sau Pișcolt, dar de altă factură. Vaselor erau pictate cu dungi negre subțiri în spirală și arcade. După caracteristicile ceramicii am definit grupul cultural Gilău, (Kalmar 1982) cu răspândire în Bazinul Hidrografic al Someșului Mic. Astfel de materiale au fost descoperite la Baciu — str. Nouă, Ciumăfaia — Biserica Reformată, lelod, Pruniș, ete, Cercetările sistematice efectuate între anii 1976-1985 de Dan Isac au adus importante precizări cu privire la fazele de construcție și de funcționare a castrului (Pl. XXX/3-9). Castrul de la Gilău este primul din Transilvania unde arheologii au identificat clar succesiunea dintre castrul de pământ, lemn și cel de piatră. Castrul de pământ și lemn (138 x 221m) a fost construit de o cohortă, în timpul împăratului Traian (53-117 d. Ch.), Castrul a fost mărit și întărit cu piatră de Ala Siliana, după cum o dovedește diplomă militară din 21 iulie 164, găsită în turnul cu curtină. Au fost cercetate: porta principalis dextra și porta sinistra, porta decumana; principia;, praetorium, bastioanele N-V și S-V. Lucrările arheologice au evidențiat, de asemenea, vestigii ale locuirii daco-romane din secolul lil d.Ch. (cești dacice, borcane, castroane, catarame, aplice, 28

Pagina 29

pandantive de harnașament, etc.). Tot aici a fost descoperit, în anul 1880, un tezaur monetar compus din 1170 denari romani din sec. II-I d.Ch, cuprinzând emisii de la Marcus Aurelius (121-180 d.Ch.) până la Filip Arabul (Marcus lulius Philippus, 198-249 d.Ch.), îngropat în vremea invaziei carpice (mijlocul secolului al III-lea). În anul 1999 au fost reluate cercetările la construcțiile din lemn din refentura sinistra și dextra, dintre care unele erau grajduri cu încăperi de tip contubernia ce au analogii în Germania. Cu această ocazie a fost precizată succesiunea celor trei etape: 1) castrul mic de pământ și lemn, construit în tehnica „Holzerdemauer” (Gilău [) din epoca Traian-Hadrian; 2) castrul mare de pământ, lărgit cu val și palisadă (Gilău 11); 3) refăcut în piatră în tehnica opus incertum, folosindu-se calcar local (Gilău 11) la sfârșitul secolului II d. Ch. Țiglele cu ștampile atestă o Cohortă și o Vexilație a Legiunii XIII Gemina (care Staționa la Potaissa), de unde deducem că drumul strategic prin Pruniș era intens folosit. Au fost descoperite inscripțiile onorifice și votive în care sunt amintiți praefecti equitum, neconsemnați în literatura vremii. Cele trei diplome descoperite (din 127 și 159-164 d.Ch.) amintesc de un procurator Augusti al Daciei Porolissensis neidentificat încă. În urma săpăturilor a fost descoperit un bogat material arheologic constând din ceramică lucrată cu mâna, de factură dacică (vase cu brâu alveolat, cești - afumătoare), ceramică provincială romană: vase uzuale și de import, dintre care numeroase fragmente de terra sigillata;, obiecte din fier și bronz; diverse arme și ustensile; piese de echipament și harnașament; fibule și brățări (inclusiv de argint); sticlărie; teracote; lucerne; monede; cărămizi ștampilate aparținând A/ei Siliana și cu ștampila „EX D P”, țigle cu ștampile fragmentare; piese de toreutică; masca de paradă a unui călăreț; fragmentul unei armuri scvestre de paradă; vasul de bronz cu figuri de luptători și boxeri (materiale în MNIT). Cu ocazia cercetărilor din 2000 au fost descoperite materiale dacice și complexe prefeudale de secol IV-VIII. Materialele arheologice, descoperite de-a lungul timpului, atestă locuirea neîntreruptă a platoului „Cetate” din neolitic (4900 î. Ch.). 29

Pagina 30

Bib: |) pentru locuirea preistorică: Rusu 1956, p. 690, 695; Rusu 1971, p. 79; Kaimar 1980, 17, p. 393-416; Kalmar 1981, 18, p. 305-320; Kalmar 1982; RepCluj 1992, p. 219, nr. 2; 2) pentru castrul roman: Szilâgyi 1941, p. 119; 1946, p. 10; Roska 1943, p. 43; Rusu 1956, p. 687-716; Macrea 1957, p. 206; 1960, p. 376; 1969, p. 123, 206, 227, 230, 260; Macrea et al 1959, p. 453-458 (il.); Protase 1960, p. 329; 1966, p. 33-34; Tudor 1968, p. 232-233; Daicoviciu - Protase 1964, p. 167-178; Bodor 1957, p. 8; Comănescu 1965, p. 800; IDR 1975, p. 64, 65, 126-132, 143, TIR, L 34, 61|; Rusu 1975, p. 81; Isac 1977, p. 163, 170; 1978, p. 251-254; 1977, p. 54-73 (îl); 1980, p. 361; 1982, p. 65-80, 1997; 1998; 2001, Isac - Diaconescu 1980, p. 115-138; Isac — Diaconescu - Opreanu 198], p. 85- 99; Isac et al. 1983, p. 85-10]; Bărbulescu 1987, p. 37, 139, 159, 163; LMI 1991; RepCluj 1992, p. 223-224, nr. 21; Maxim 1999, 461; LMI 2004, 340-343. Notă: localizare greșită și pe „Dealul Cetății” (care este în altă parte) cu Cod LMI: CJ-L-s-A-07063; Cod Ran: 57911.06.01-03), iar vicusul roman trebuie să fie mutat la punctul „La Blocuri” și să primească alt cod; de asemenea, așezarea preistorică ar trebui codată conform tipurilor de descoperiri (neolitic dezvoltat, grupul Gilău; eneolitic timpuriu, cultura Tiszapolgâr;, eneolitic târziu, cultura Coțofeni), Date corecte: Cod LMI CJ-I-s-A-07068; CJ-I-m-A-07068.01 (castru), CI-I- m-B-07068.03 (preistoric); Cod Ran 57911.01.01; 57911.01.02 (castru); siruta: 57911; Castru: coordinate X: 376309,607321; Y: 585394,237743; aria: 3876,0093039; perimetru: 260,917326; coord. ST70 230 22! 44.5946" E; 460 45' 241474" N; altitudine: 428,40466 m; Parcul Dendrologic, toate epocile: coordinate: X: 376311,399002; Y: 585431,989813; aria: 114856,573318; perimetru: 1403,092763; coord. ST70: 230 22! 34.0657" E; 46% 43' 25.5036" N; altitudine: 426,5 m. 5.) Za Blocuri (Blokohnăl: Parcul Dendrologic), ansamblu de situri, categoria A și B (nr. 33 pe hărțile: PI. 1; IL; V; VI, VII, IX; XI; XII; XIV; XV; XVII și XXIX/7-8) Vicus-ul militar de pe lângă castrul. La est-sud-est și sub castru, cu ocazia construirii blocurilor de locuințe, în 30

Pagina 31

anul 1980, au fost descoperite fragmente ceramice din epoca bronzului, cultura Wiețenberg, elemente ale culturii Otomani și cultura Noua (sfârșitul epocii), suprapuse de așezarea civilă romană (materiale în MNIT). Vicus-ul se întinde din apropierea castrului, mai ales la sud și vest de acesta, unde, pe o mare suprafață, au fost vizibile fragmente de cărămizi, țigle, ceramică romană și urme de construcții mari (probabil băile castrului). În urma sondajului efectuat de Dan Isac, în anul 1973, au fost descoperite iocuințe romane cu un bogat și variat inventar. Bib: Roska 1942, p. 100, nr. 4; Macrea 1969, p. 308; IC 1974, p. 34; RepCluj 1992, p. 222, 225, nr. 13, nr. 20; Inf. T. Soroceanu; Borofika 1994, p. 46, nr. 207, pl. 8i, 6-8; Janitsek 2000, p. 142, nr. 4. Cod LMI: CI-I-s-A-07068; CJ-I- m-B-07068.02 (vicus militar roman); Cod_Ran 57911.01.03; siruta. 57911; coordinate: X: 376749,415875; Y: 585241,436674; aria: 42481,141054; perimetru: 802,432182; coord. 3T70: 230 23' 5.4634" E; 460 45' 194908" N; altitudine: 418,79001 m. Notă: în LMI trebuie schimbate codurile prin relocarea obiectivelor din Parcul Dendrologic în punctul „La Blocuri” și trebuie codat situl de epoca bronzului. 6.) Dealul Borzaș (Borzdshegy), ansamblu de situri, categoria A (nr. 1 pe hărțile: PL. I; II; V; VL VII, IX; XI XII; XIV; XV; XVII și XIX/4-5), În anul 1941, Amâlia Mozsolics a adunat ceramică neolitică de pe deal (materialele în MNIT). În anul 1956, au fost descoperite fragmente ceramice pictate cu roșu, din epoca neolitică, dovadă unei așezări fortificate a comunităților grupului cultura Iclod. faza [. De asemenea, au fost identificată o locuire de la sfârșitul epocii cuprului, din vremea culturii Coțofeni, faza III, ceramica descoperită aici fiind decorată cu măturicea, cu linii incizate, împunsături succesive și crestături pe buză (materialele în MNIT). Pantele dealului au fost secționate de cariere (taluzări) pentru extragerea caolinului: într-un astfel de profil se vede un șanț, probabil de la un sistem de fortificație, existând pericolul distrugerii este nevoie de protecție specială, BiB: Roska 1942, p. 100, nr. 4; RepCluj 1992, p. 219, nr. 1; Maxim 1999, 461; LMI 2004, 840, 334. Cod LMI CJ- 31

Pagina 32

I-s-A-07064; Cod Ran $7911.07.01; siruta: 57911; coordinate X: 3792292816; Y: 587410,478227; aria: 36045,084989; perimetru: 997,934794; coord. ST70 23 25' 0.2569" E; 460 46' 31.3495" N; altitudine: 542,79999 m. 7.) Biserica Romano-Catolică (Katolikus templom), sit (nr. 28 pe hărțile: Pi. I; 11; V; VI; VIII; IX; XI; XI XIV; XV; XVII și XXIX/3- 4). Pe terasa unde se află Biserica Romano-Catolică a fost identificată o așezare din epoca eneolitică (materiale în MNIT, nr. inv. L. 6403.-4.). Bid: Roska 1942, p. 100, nr. 4; RepCluj 1992, p. 222, nr. 5; Janitsek 2000, p. 143, nr. 23. Siruta: 57911; coordinate: X: 376862,04649%5; Y: 585395,450633; aria: 2001,717672,; perimetru: 183,226619; coord. ST70: 23* 23" 10.6219" E; 460 45! 24,3523" N; altitudine: 415,728027 m, 8.) Borzas (Borzds), ansamblu de situri, categoria B (nr. 14 pe hărțile: Pl. 4; Ii; V; VL VII IX; XD XI XIV; XV; XVII și XIX/6). Hotarul numit Borzaș (alt punct decât Dealul Borzaș menționat în RepCluj 1992, p. 219, 225 nr. 1) este situat la nord de localitate, lângă drumul spre Suceag. În anii 1934 și 1941, Amâlia Mozsolics și Mârton Roska au efectuat săpături arheologice, iar în 2005, Monica și Tiberiu Tecar cercetări de suprafață. A fost identificată o așezare de la sfârșitul epocii cuprului, cultura Coțofeni și o locuire din epoca bronzului, cultura Wietenberg - ceramică decorată cu triunghiuri incizate, împunsături succesive fine și incizii circulare — (Col. teologiei greco-catolice; MNIT, înv. ar, P 73018-29). Bib: Roska 1942, p. 100, nr. 4; Roska 1944, p. 24- 25, nr. 20; Horedt 1960, p. 111, nr. 58; RepCluj 1992, p. 222, 225 nr. 6; Boroftka 1994, p. 45-46, nr. 206, pl. 81/9, 82/13-14; Janitsek 2000, p. 145, nr. 69. Cod Ran 57911.13; siruta: 57911; coordinate: X: 378902,943691; Y: 587235,65819; aria: 5687,875489; perimetru: 285,5311; coord, ST70 230 24' 450412" E; 462 46' 25,4769" N; altitudine: 463 m. 9.) Cuptoare _de_ Var, (Zăpoda Varului, Groapa de Var, Meszkemence), ansamnlu de situri (nr. 12 pe hărțile: PI. !; II; V; VL, VIII; 32

Pagina 33

IX, XE XI; XIV: XV; XVII și XIX/2). În partea de hotar numită Cuptoare de Var au fost descoperite fragmente ceramice și o daltă triunghiulară de piatră de la începutul epocii bronzului (materiale în MNIT) și ceramică romană. Bib: Roska 1942, p. 100, nr. 4; RepCluj 1992, p. 222, nr. 7. Janitsek 2000, 151, nr. 165. Siruta: 57911; coordinate X: 374761,907016; Y: 587660,434043; aria: 1914,626393; perimetru: 163,253594; coord. ST70: 230 21' 29.4588" E; 460 46! 36,4947" N, altitudine: 476,59 m. 10.) Budulău (Budulo), sit de categoria B (nr, 11 pe hărțile: PI. LUV; VI VII, IX; XI, XI, XIV; XV; XVII și XIX/1). În partea de hotar numită Budulău, în anul 1941 au fost efectuate săpături arheologice de Amălia Mozsolics, într-o așezarea din epoca bronzului, ocazie cu care a adunat ceramică neolitică de pe Dealul Borzaș. Localnicii cred că aici era vechea vatră a satului. Unele informații plasează în Valea Budulău urmele unei cariere romane. Bib: Roska 1942, p. 100, nr. 4; RepCluj 1992, p. 222, nr. 8; Janitsek 2000, p. 145, nr. 70; Inf. Gy. Szabâ. Cod Ran 57911.14; siruta: 57911; coordinate X: 374709,472103; Y: 587287,403658; aria: 2044,134945; perimetru: 171,460798; coord, ST70: 2309 22" 42,1666" E; 460 46' 25.4494" N; altitudine: 481,09 m. 11.) Dâmbul Țiganilor, sit, categoria A și B (nr. 15 pe hărțile: PL. 15; V; VI; VU IX; XD XII; XIV; XV; XVII și XXUI/1-4). Un promontoriu de 506 m înălțime, situat la aproximativ 1800 m sud de centrul comunei și la 3500 m est-sud-est de Dealul Cetății, pe care se află o așezare fortificată cu șanț din epoca bronzului, cultura Wietenberg cu elemente Otomani. Pe marginile platoului lățit au fost săpate mai multe gropi, în pământul rezultat și în profilul gropilor se observă urmele stratului de cultură marcat de fragmente ceramice și bucăți de lipitură arsă. După răspândirea ftagmentelor ceramice (pastă bună de culoare roșcată, bine arsă), așezarea se întindea odinioară pe o suprafață patrulateră de 65 x 70 m (Cercetări de suprafață D. Bereteu și J. Nagy). Bib: Ferenczi 1972, p. 408, nr. 27; RepCluj 1992, p. 222, nr. 10 și 12 (același obiectiv). Notă:

Pagina 34

nu au fost găsite urmele fortificației dacice de perioadă Latâne care are cod Ran: 57911.04.02. Descriere corectă: Cod LMI CI-I-s-A-07066; CJ- I-m-B-07066.02 (epoca bronzului), Cod Ran 57911.04.01 (sit), siruta: 57911; coordinate X: 377267,89719; Y: 583142,30768; aria: 21690,93194; perimetru: 585,825991; coord. ST70: 230 23' 31.9008 ” E; 460 44' 11.8608 " N; altitudine: 511,55872 m. LIRI 12.) Pădurea Orasului (Vâros erdeje), ansamblu de situri de j categoria B (nr. 20, 24 pe hărțile: Pl. |; IL; V; VI; VIII, IX; XI; XII XIV; XV; XVII și XXII/5). În partea superioară a terasei dintre satul Someșul 3 Rece și Gilău, în partea de hotar numită Pădurea Orașului (un areal i forestier de întinde foioase, gorun, fag, ce se între satele Luna de Sus, : Gilău, Someșu Rece și Stolna, altitudinile 350 - 650 m), se menționează o ? deschisă de așezare geto-dacică epoca Latene, care în urma cercetărilor de i teren nu a fost reperată. În partea superioară a terasei dintre Somesul î Rece află tumulară de și Gilău, se o necropolă inhumație (PL. XX11/7-12), datând de ia sfârșitul epocii cuprului, Sfârșitul culturii Cotofeni, fiind alcătuită dintr-un grup de cinci tumuli, numerotați TI - T5. Zumulul TI a fost tăiat, în partea sudică, de o secțiune, iar tumulii T2 - T5 au fost deranjați de căutătorii de comori. În cazul Zumulului TA, se pot observa pietrele care alcătuiau mantaua și ringul. În apropiere de Wârfu Mic, la jumătatea distanței dintre Dâmbul Țiganilor și Groapa lui Puri, pe muchia platoului Chișter, se află o ruină (XXII/6), cu diametrul de cca. 7 m, probabil a fost un turn de semnalizare din epoca romană. Bib: Ferenczi 1972, p. 405-7, nr. 24-27; LMI 1991; RepCluj 1992, p. 222, nr. 14, 16; LMI 2004, nr. 841, 339. Cod LMI CJ-I-s-B-07067, Cod Ran 57911.05.01 (dacică, Latene, neidentificată); 57911.05.02 (necropolă tumulară, eneolitic: cod TI-T5 = 57911.05.02.01 — 57911.05.02.05), 57911.05.03 (turn de pază și semnalizare, roman); siruta: 57911; necropolă tumulară, eneolitic: coordinate: X: 377820,67219; Y: 582970,196217; aria: 3008,148711; perimetru: 263,752691; coord. ST70: 232 23' 58.0996" E; 46” 44' 6.6504" N; altitudine: 597,34003 m; fumulul TI: coordinate: X: 34

Pagina 35

377876,811635; Y: 382990,450983; aria: 1,983934; perimetru: 5,265771; coord. ST70: 230 24' 0.7243" E; 460 44! 7.3431" N; altitudine: 620,16998 m; zumulul 72: coordinate: X: 377829,107586; Y: 582972,196449; aria: 8,157487; perimetru: 10,687137; coord. ST70: 230 231 58.4950" £; 462 44' 6.7207" N; altitudine: 597,34003 m; rumulul T3: coordinate: X: 377828,423448; Y: 582952,540337; aria: 3,835454; perimetru: 7,263204; coord. ST70: 232 23' 8.4815" E; 469 44' 6.0838" N; altitudine: 398,06 m; zumulul T4: coordinate: X: 377769,240057; Y: 582973,726611; aria: 6,388098; perimetru: 9,508506; coord. ST70: 230 23" 35.6739" £; 460 44' 6.7311" N; altitudine: 584,59998 m; tumulul T5: coordinate: X: 377769,610201; Y: 582963,673803; aria: 6,339511,; perimetru: 9,524854; coord. ST70: 230 23' 55.7009" E; 462 44' 6.4058" N; altitudine: 588,95001 m; fun de semnalizare roman Vărfu Mic: coordinate: X: 377862,981264; Y: 583610,000978; aria: 981,184758; perimetru: 120,799757; coord. ST70: 230 23' 59.4829" E; 460 44 273958" N; altitudine: 448,59241 m. 13.) Lăpustești, ansamblu de situri (nr. 34 pe hărțile: PL. I; II; V; VI, VII, LX; XD XII XIV; XV; XVII și XXVIII). Fortificație medievală situată în hotarul Gilăului, deasupra Lacului, la confluența Someșului Cald cu pârâul Râșca a fost identificată cu ocazia cercetărilor de suprafață efectuate de J. Nagy și D. Bereteu. Au fost descoperite fragmente ceramice medievale și preistorice, posibil aparținând culturii Tiszapolgăr. Bib: Inedit; inf. ]. Nagy. Siruta 89265; coordinate: X: 367601,002949; Y: 581414,204501; aria: 26729,868077;, perimetru: 645,162139; coord. ST70: 23% 15' 58.4083" E; 460 43' 9.2958" N; altitudine: 583,17999 m. 14.) Coasta Cimitirului (Temero-odal), ansamblu de situri (nr. 9, 18 pe hărțile: PL. 1; 1; V; VI; VUL; IX; XI, XII, XIV; XV; XVII și XX). Situat la nord de comună, dincolo de pârâul Căpuș, pe o terasă joasă, obiectivul numit Coasta Cimitirului (Vereșmori) este cunoscut, în literatura de specialitate, ca fiind locul unde au fost descoperite inscripții și ceramică din epoca romană și fragmente ceramice din neolitic, epoca 35

Pagina 36

bronzului și Hallstatt, cu ocazia săpării gropilor. Pentru o localizare corectă a descoperirilor, zona a fost împărțită în două sectoare: Coasta Cimitirului 1 și Coasta Cimitirului 1]. În urma cercetărilor de suprafață au fost descoperite fragmente ceramice din epoca bronzului și medievale. ]. Nagy, M. Ferenczi, E. Piroska și J. Kirâly, în 21 mai 2009, la nord de cimitir, au descoperit ftagmente ceramice medievale, în arătură, pe o suprafață de aproximativ 150 m (460 45' 43.47 N, 230 23! 26.92 E, a. 430 m). În apropiere, la nord-est de cimitir, de pe o suprafață de aproximativ 50 m, au mai fost descoperite materiale Hallstatt-iene și medievale. În urma cercetărilor din 03 aprilie 2014 efectuate de Nagy Jozsef și Dinu Bereteu au fost descoperite fragmente ceramice medievale. Aceșt sit i fie afectaț urmează să de traseul viitoarei Autostrăzi Transilvania, (A3)! Bib: Ferenczi 1972, p. 405-7, nr. 24-27; RepCluj 1992, p. 222, nr. 18; Janitsek 2000, p. 155, nr. 223. Siruta: 379114; Coasta Cimitirului LI: coordinate: X: 377196,475389; Y: 585999,901948; aria: 20412,754791; perimetru: 766,942633; coord. ST70: 230 23' 25.7994" E; 460 45 44,3455" N; altitudine: 445,23001 m; Coasta Cimitirului II: coordinate: X: 377488,152763; Y: 585949,846616; aria: 14439,644701; perimetru: 565,653186; coord. ST70: 230 23' 39.5913" E; 460 45' 42.9166" N; altitudine: 430,55301 m. Li 15.) Dealul Lupilor, ansamblu de situri (nr. 25 pe hărțile: PI. [; IL V; VI VU, IX, XI XII; XIV; XV; XVII și XXI/5-8) ce se află în capătul nord-estic al platoului și unde se află un mormânt tumular de la sfârșitul epocii cuprului și un turn roman de semnalizare (diametrul 15 m), identificat prin cercetări de suprafață de Dinu Bereteu în 05 aprilie 2014. Bib: Inedit, inf. Dinu Bereteu. Siruta: 57911; coordinate: X: 373354,596771; Y: 586284,718163; aria: 1353,523044; perimetru: 139,565976; coord. ST70: 23” 20' 24,4896" E; 460 45' 50.9977' N; altitudine: 553,098694 m. 16.) Gura Zăpodii (Gura Văii Zăpodii), ansamblu de situri (nr.17 pe hărțile: PI. î; 1; V; VI VII IX; XI XI, XIV; XV; XVII și 36

Pagina 37

XXIII, XXIV; XXV; XXVI). În urma cercetărilor de teren efectuate de Nagy Jozsef și Dinu Bereteu, în date de 04 aprilie 2014, a fost descoperită o așezare multistratificată, inedită, aparținând: neoliticului timpuriu, cultura Starăevo-Criș; sfârșitului epocii cuprului, cultura Coțofeni, și epocii bronzului, cultura Wietenberg, distrusă în proporție de 70% de localnici prin lucrări de extragere a lutului. Au fost descoperite fragmente ceramice din cele trei epoci și un fragment de lingură din lut datată în cultura Coțofeni. Notă: Se recomandă urgent săpătură de salvare! Bib: Inedit; inf. Nagy Jzsef și Dinu Bereteu. Siruta: 57911; coordinate X: 374790,526713; Y: 586939,387226; aria: 5585,850223; perimetru: 300,277887; coord. ST70: 230 21* 314932" E; 46” 46' 138138" N; altitudine: 438,01999 m. 17.) Za Deal, ansamblu de situri (nr. 23 pe hărțile: PL. I; II, V; VI, VII; LX; XL XII XIV; XV; XVII și XIX/7-8). Locul se află pe terasa înaltă a Someșului Mic, la nord de Șușcube, între poalele estice al Dealului Gardina și pârâul Mărtănuș. Aici au fost descoperite fragmente ceramice din epoca Bronzului, cultura Wietenbera și din prima epocă a fierului, Halistatt. Cercetările de suprafață din anii 2000-2003 au fost făcute de Monica și Tiberiu Tecar, iar cele din 24 aprilie 2005 de Nagy J6zsef, Apai Emese, Pora Katalin și Nagy Szabolcs. Bib: Inedit; inf, Monica Tecar. Siruta: 57911; coordinate: X: 380104,459224; Y: 585752,304517; aria: 50593,478842; perimetru: 865,927629; coord. ST7Q: 230 23! 43,0584" E; 460 43' 38,2209" N; altitudine: 411,56699 m. 18.) Sir. Suceagului I-II, sit (ar. 2, 3 pe hărțile: PL. 1; 1 V; VI; VILE, IX; XI; XII, XIV; XV, XVII și XXVII), se află la nord-est de Gilău, la poalele de sud-vest a Dealului Gardina, pe stânga și dreapta Str, Suceagului, ce urcă pe terasa Someșului. De pe o suprafață de aproximativ 50, respectiv 60 m? din arătură, cu ocazia cercetărilor de suprafață efectuate de: Nagy Jâzsef, Apai Emese, Pora Katalin, Nagy Szabolcs (24 aprilie 2005) și J. Nagy, M. Ferenczi, E. Piroska, J. Kirâly (20 mai 2009) au fost descoperite fragmente ceramice preistorice, Bib: Inedit, Inf. Nagy 37

Pagina 38

Jozsef. Siruta: 57911; str. Suceagului ÎT. coordinate X: 378283,264375; Y: 586046,173308; aria: 742,648266; perimetru: 96,605539; coord, ST70: 230 24' 16.9657" E; 460 45' 46.5565" N; altitudine: 436,561 m; str. Suceagului II. coordinate X: 378339,811285; Y: 585978,439235; aria: 108,527135; perimetru: 84,627489; coord. ST70: 230 24' 19.6946" E; 460 45" 44.4002" N; altitudine: 431,51401 m 19.) Dealul Gardina I-Y, ansamblu de situri (nr. 4-8 pe hărțile: Pi. 1; 11; V; VI, VU IX; XI, XII; XIV; XV; XVII și XXI/1-4). Pe Dealul Gardina și pe terasele de sub deal au fost efectuate cercetări de suprafață în data de 20 mai 2009 de o echipă formată din J]. Nagy, M. Ferenczi, E. Piroska, J. Kirâly de la UBB, Cluj. Pentru o corectă localizare a descoperirilor, toată zona a fost împărțită în cinci sectoare notate de la I la V, după cum urmează: Dealul Gardina_I - la poalele de sud-vest a Dealului, pe partea stângă a Str. Suceagului, ce urcă pe Deal; Dealul Gardina II - la poalele de sud-vest a Dealului, pe partea dreaptă a Str, Suceagului; Dealul Gardina III - la poalele de sud-vest a Dealului, pe partea stângă a Str. Suceagului; Dealul Gardina IV - pe partea dreaptă a Str. Suceagului, la nord de singura casa din zonă; Dealul Gardina V - pe buza terasei Someșului Mic, la poalele de sud-vestic al Dealului, la nord de Braniștea, pe o suprafață de aprox. 340 m din arătură, în urma cercetărilor de suprafață întreprinse de Nagy JGzsef, Apai Emese, Pora Katalin și Nagy Szabolcs în 24 aprilie 2005, și respectiv a cercetărilor de suprafață efectuate de J. Nagy, M. Ferenczi, E. Piroska, ]. Kirăly, din 2009 au fost descoperite fragmente ceramice preistorice decorate cu incizii dispuse în rețea și linii incizate dispuse pe coloane de la sfârșitul epocii cuprului, cultura Coțofeni. Din sectoarele I-V au fost recoltate fragmente ceramice preistorice. B:b: Inedit; Inf. ]. Nagy. Siruta: 57911 - Dealul Gardina I: coordinate: X: 378565,533666; Y: 586274,277813; aria: 771,866819; perimetru: 98,487617; coord. ST70: 232 24' 30.0504" E; 460 45' 54.1269" N; altitudine: 465,401 m; Dealul Gardina II: coordinate X: 378938,503316; Y: 586420,808956; aria: 722,791247; 38

Pagina 39

perimetru: 95,305264; coord. ST70: 230 24! 474875" E, 460 45! 59.1143" N; altitudine: 462,517 m; Dealul Gardina III: coordinate X: 378951,269782; Y: 586623,563021; aria: 712,429099: perimetru: 94,619635; coord. ST70: 230 24! 47.8974" E; 460 46' 5.6880" N; altitudine: 471,64899 m; Dealul Gardina IV: coordinate X: 379169,289816; Y: 586635,369254; aria: '707,047986; perimetru: 94261618; coord. ST70: 230 24' 58.1607" E; 469 46' 6.2118" N; altitudine: 474,293 m; Dealul Gardina V: coordinate X: 379260,640269; Y: 585760,872322; aria: 137120,661606; perimetru: 1479,565177; coord. ST70: 230 25' 3.2900" £; 460 45' 37.9537" N; altitudine: 418,77701 m. 20.) Gilău Vest, sit (nr. 22 pe hărțile: PL. 7; 11; V; VI; VIIL, IX; XI XI, XIV, XV; XVII și XXIX/1-2). Ansamblu rezidențial aflat pe terasa din fața Dealului Călău, unde în 21 mai 2009, J. Nagy, M. Ferenezi, E. Piroska și J]. Kirâly au efectuat cercetări de suprafață, descoperind fragmente ceramice din epoca modernă. Bib: Imedit. Siruta; 57911; coordinate X: 374611,265937; Y: 584815,917793; aria: 23127,609968; perimetru: $79,671621; coord. ST70 230 21' 25.429" E; 460 45 4.2867" N; altitudine: 440m. 21.) Castelul din Gilău (Cetate, Vdr, Kuria, Udvarhăz, Castelul Râkoczy-Bânnfy- Barcsay), monument, categoria B (nr.19 pe hărțile: PL. I; TI; V; VI; VU IX; XD XII; XIV; XV; XVII și XXX/1-2; XXXI), este din secolul al XV-lea și a fost ridicat lângă fostul Castru roman, pe platoul Cetate din centrul localității, acolo unde se află acum Parcul Dentrologic (Parcul castelului). În Lista Monumentelor Istorice și pe site-urile de pe internet este greșit denumit „Castelul Wass-Bânnf” și necesită corecturi. În literatură este cunoscut și sub numele de Ceratea Gilău sau Castelul Gilău. După izvoarele medievale și dovezile arheologice lângă Castrul roman s-a ridicat una din „Cetățile lui Gelu”, cu caracter militar, de apărare a intrării dinspre vest, existentă și în perioada arpadiană, când, în apropiere, era un cimitir și o bisericuță, care au fost dezafectate la începutul secolului ai XIV-lea. Episcopia Transilvaniei își avea aici 39

Pagina 40

reședința care, după revolta lui Budai Nagy Antal, a fost demolată la începutul secolului al XV-lea și s-a construit un palat episcopal. Prima mențiune documentară scrisă este din anul 1428 ca domus habitationis, în 1439 sub numele de Vârnagy, iar în 1465 este pallatio. Cetatea a fost edificată din ordinul episcopului G. Lepes. Castelul propriu-zis, de formă pătrată și de mari dimensiuni, a fost înconjurat de un zid lat de circa 3 m cu bastioane patrulatere, hexagonale și circulare pe colțuri, de care erau lipite clădiri mai mici cu intrări din curtea interioară. Capela episcopală se afla în bastionul sud-vestic, Accesul dinspre nord și est se făcea peste poduri mobile, deasupra unui șanț cu lățimea de 10 m și adâncimea de 6 m, plin cu apă. Spre vest era o portiță. La construcția acestui sistem de apărare s-a distrus latura scurtă de est a castrului roman. Cetatea Gilăului a fost cea mai importantă posesie al Episcopiei, aproape două secole, datorită poziției strategice, a privilegiilor de a ține târg, a scutirilor de taxe și a locuitorilor care erau angrenați în deservirea Înaltei Curți. Între 1475 — 1501, episcopul Ladislau Gereb (vărul lui Matei Corvin) reface construcțiilor în sfilu/ renașterii timpurii, cu influențe ale arhitecturii toscane, iar pe peretele estic s-a adosat o stemă, ce prezintă un leu și două personaje care țin în mână o coroană cu cinci colțuri. Se mai păstrează câteva fragmente de ornamente din această perioadă: în Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj — Napoca, în Lapidarul Medieval, este basorelieful — stemă cu doi putti care poartă blazonul episcopului Ladislau Gersb (un leu și o coroană); două fragmente de basoreliefuri cu motive florale identice au fost zidite în șemineul unui salon de la etaj; două console simple zidite în bolta porții principale. Valoarea artistică și arhitectonică a acestor basoreliefuri și console este întărită de asemănarea și înrudirea formelor elegante și a motivelor decorative cu cele din unele palate din Florența și din palatul regal de la Buda. Între anii 1542-1543, Petru More de Galați (provizorul cetății) a reparat sistemul de apărare, cum indică placa comemorativă amplasată pe turnul nord-vestic având inscripția: „PETRO MORE. DE / GALACIZ] PROCVRAIN] / TE OPVS. 40

Pagina 41

CEPTUM / ET. PERFECIVM”. Din secolul al XVII-lea până în epoca modernă, cetatea cu tot ce implică (terenuri, păduri, oameni) a intrat în proprietatea unor principi, episcopi și nobili, care au intervenit în renovarea clădirii principale și a zidurilor, fiind deseori afectate de asedii și distrugeri. Principele Gheorghe Râkâczi | a dispus transformarea cetății medievale într-un castel - reședință princiară. Lucrările s-au realizat între anii 1638-1652, până în 1648 fiind conduse de arhitecții Agostino Serena și Gabriel Haller. Înainte de 1638 cetate avea; câte un turn dispus pe cele rauri patru colțuri; majoritatea clădirilor erau în mijlocul incintei pentru o apărare eficientă; zidurile exterioare aveau creneluri; turnurile fără ferestre erau depozite de armament; încăperile din aripa estice de lângă poarta principală, la etaj erau folosite ca dormitoare, sufragerie, capelă și *casa de aur”. Principele Gheorghe Râkoczi | a dispus: demolarea clădirilor din curtea interioară; modificarea și încorporarea în noul castel a clădirilor de lângă ziduri; păstrarea turnurilor, dar s-au montat ferestre, pentru a fi locuibile (armamentul mutat); reconstruirea celor patru aripi; executarea unei porți impozante și a unui balcon (aripa estică); o nouă compartimentare a interiorului pentru a obține mai multe încăperi bogat decorate, astfel ca toți membri familiei să dispună de o cameră la etajul fiecărui turn (a nord-vest „turnul Domniei Sale”; la sud-vest „turnul Doamnei”; restul pentru copiii Gheorghe și Sigismund). Accesul rapid în camera principelui era din toate direcții (capelă, camera soției, încăperile oficialităților). Fiecare încăpere era decorată în alt stil, existând „camera pictată”, „camera ornamentată”. La etaj, în unele încăperi, s-au montat sobe de teracotă din cahle cu fond alb de cositor, galben, sau albastru, pe alocuri împodobite cu motive cinegetice și vegetale, mono- și policrome, executate de habanii de la Vințu de Jos. Cu faianță de habana au fost placați pereții salonului de recepție. După zece ani de la aceste modernizări, contele Banffy (1630 — 1674) este nevoit să refacă sistemul de fortificație (1663) din cauza pericolului otoman. În anul 1738, Denes Bânffy (fiul guvernatorului), proprietarul de atunci al cetății, 4

Pagina 42

reconstruiește castelul (în timpul războiului curuților, a fost incendiată și parțial demolată) și distruge zidurile de apărare, șanțul și alte elemente din sistemul de fortificației. O altă intervenție majoră a fost după incendiu devastator din anul 1861 care a transformat castelul în ruină, când noul proprietar a demolat etajul al doilea, iar peste primul nivel a pus un acoperiș din șindrilă, a desființat sistemul de apărare în loc amenajând un Parc Englezesc care acoperă pantele și tot platoul (azi Parc Dendrologic cu o suprafață de 109.000 m?). Alte amenajări, în sti] neoromanic, au fost făcute după 1911 de către Bânffy Kata Barcsay Tamâsn€ care a cumpărat castelui, iar în 1930 se refac: aripa de nord a castelului; grajdurile și magaziile. După naționalizare, castelul a fost folosit ca și Școală Ajutătoare (copii cu dezabilități) din 1972 până în 2002, iar la ora actuală este în posesia moștenitorului contesei, Barcsay Tamâs din Canada. În prezent Castelul, păstrează elementele arhitecturii renascentiste din Transilvania, are peste 30 de camere, o curte interioară din care se pătrunde în încăperi (accesul dintre camere a fost blocat în urma reamenajărilor pentru școală, când s-a închis poarta dinspre nord), accesul la etaj se face pe trei scări exterioare și două interioare. Castelul este considerat a fi un monument periclitat, într-un grad avansat de degradare, cuprins în “Lista celor mai periclitate monumente istorice din România” (Program aflat sub patronatul Uniunii Paneuropene “Europa Nostra”), Bib: Kâvăry 1892, p. 64, 180; Bielz 1898, p. 68; Csorba- Marosi — Firon 1983, p. 378-379; Kiss 1987, p. 241-245; Janitsek 2000, p. 142, 144, nr. 14; Miski 2001; Șteiu — Sfârlea — Someșan 2005; www.gilaucastle.com. Cod LMI. CJ-Il-a-B-07673; CJ-Il-m-B-07673.01 (castel), CJ-Al-m-B- 07673.02 (curia), CJ-Il-m-B-07673.03; CJ-II-m-B-07673.04 (sură, csiir); Cod Ran: 57911.08.01; 57911.08.02; siruta: 57911; coordinate: X: 376568,574727; Y: 585386,267561; aria: 4930,390405; perimetru: 281,4108386; coord. ST70: 232 22' 56.8037" E; 46” 45' 24.0609" N; altitudine: 428,14966 m.

Pagina 43

Aare 22.) Biserica Reformată (Reformâtus templom), monument (nr. 32 pe hărțile: PL. 1; II; V; VI; VIII; IX; XI; XI; XIV; XV, XVII, XXXIV), Biserica actuală a fost construită în 1829 pe locul bisericilor anterioare. Clopotele sunt din bisericile vechi, fiind turnate în 1677, respectiv din 1799 (ultima în atelierul din Cluj a lui Andrâsovszky). În urma Reformei, locuitorii catolici ai Gilăului au trecut la Calvinism odată cu regina Isabela (1556), iar în 1562 este amintit primul preot calvin. Biserica Reformată a fost construită pe ruinele bisericii medievale distruse, având în jur cimitirul. Biserica veche a fost renovată în 1726 și 1826, iar 1829 a fost demolată și s-a construit biserica actuală. Turnul bisericii s-a ridicat mai târziu, după un proiect a lui Kagerbauer Antal (1814-1872), lucrările fiind executate de Hotiner Ferdinand și Debreczeni Balazs. În anul 1936 Edy Elemâr a salvat unele monumente vechi din cimitir, ducându-le în biserică. Bib: Janitsek 2000, p.143, nr. 38; Șteiu — Sfârlea — Someșan 2005. Siruta: 57911; coordinate X: 376940,826675; Y: 585261,397674; aria: 503,78825; perimetru: 94,580647; coord. ST70 230 23' 14.4624" E; 46* 45' 202635" N; altitudine: 415,91 m. 23.) Biserica Ortodoxă, monument (nr. 40 pe hărțile: PI. 4; II; V; VI VII, LX; XI, XIL, XIV; XV; XVII; XXXIV/1-4), epoca moderni. În anul 1896 a fost ridicată Biserica Greco-Catolică, devenită Biserică Ortodoxă cu hramul „Sfântu Nicolae”. Ridicarea lăcașului de cult s-a realizat prin contribuția enoriașilor (Baldi Lazar a donat 600 de coroane), Ing. Pompei Hosu a proiectat biserica din piatră, cu bolta din cărămidă. Lucrările au fost executate de Ludovic Horvâth, loan Naghiu, Petru Căpușan, loan și Nicolae Mureșan. La interior, pereții au fost doar văruiți, iconostasul a fost realizat în stil apusean și mobilierul era la standardele epocii. În timpul primului război mondial, clopotul cel mare și acoperișul din aramă au fost topite și predate armatei. După 1918 se achiziționează obiecte de cult și se decorează interiorul, ca în anul 1936 să se picteze interiorul. În anul 1973 se restaurează Biserica și se reface pictura, ca în 2009-2011 să se execute reparații generale. Înainte vreme, exista o 43

Pagina 44

biserică veche de lemn (PI. XXXIV/1) cu fundație din piatră (1760), care se presupune că era mai veche decât cea din Someșul Rece (1725). În locul acestei biserici din lemn s-a ridicat una mai mare (1762-1770), care la rândul ei a fost întocuită cu biserica actuală. Bib: Janitsek 2000, p. 143, nr. 40; Șteiu — Sfârlea — Someșan 2005. Siruta: 57911; coordinate: X: 367601,002949; Y: 581414,204501; aria: 26729,868077; perimetru: 645,162139; coord. ST70: 230 18 58.4083" E, 460 43' 9.2958" N; altitudine: 572,59003 m. 24.) Biserica Romano-Catolică — (Katolikus templom), monument (nr. 3! pe hărțile: Pl. I; 1 V; VI; VIII; IX; XI; XII XIV; XV; XVII XXXIV). Biserica actuală a fost construită în 1905 prin donația credinciosului Jozsef Peter, preot fiind Jânos Mester care aparține Parohiei Florești. Prima mențiune documentară scrisă a unei biserici apare într-o diplomă din 1304 când era preot Nicolaus amintit și în 1331, În 1333 Michaelis parochus apare în darea papală. Probabil distrusă, biserica este reconstruită din ordinul episcopului Nicolaus Zâpolya fiind închinată „Sfântului Martir Nicolae” (1466). În urma Reformei, locuitorii catolici ai Gilăului au trecut la Calvinism (1556), împreună cu biserica, pe ruinele căreia s-a construită în secolul al XVIl-lea Biserica Reformată. La sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu creșterea puterii industriale și economice, a crescut și numărul catolicilor, de unde și nevoia ridicării unui locaș de cult. Clădirea este în sii ecleziastic ardelenesc cu un înalt turn-clopotniță, Bib: Janitsek 2000, p.143, nr. 38; Șteiu — Sfârlea — Someșan 2005. Siruta: 57911; coordinate: X: 376855,415334; Y: 585384,272735; aria: 201,5887; perimetru: 59,369337; coord. ST70: 230 23' 10.3202" £; 469 45' 24.1860" N; altitudine: 420,70999 m 25.) Conacul Gallus, monument categoria B (nr. 42 pe hărțile: PL. 1, 1; V; VI; VU, IX; XI XII XIV; XV; XVII; XXXII/1-2), medieval. Literatura de specialitate amintește că, în epoca modernă (secolul al XIX- lea), erau două conace ale familiei Bânnfy, dintre care conacul mic (de secol XVIII) a fost cumpărat de familia Gallus. Acest conac se află în 44

Pagina 45

Gilău la nr. 38, lângă drumul de acces în Cetate, în obiectivul arheologic denumit Lăptărie, sau Disco Club și a fost inclus în categoria „palate”. În acest conac s-a retras familia contelui în perioada când s-a renovat castelul. În clădire a funcționat Disco Club, iar acum este depozit de materiale de construcții. Clădirea este deosebit de frumoasă, cu elemente neociasice, este la șosea și prin recondiționare ar putea fi introdus în circuitul cultural-turistie, fiind și pe Lista Monumentelor Istorice trebuie luate măsurile de stopare a distrugerilor și de protecția a vechilor caracteristici arhitecturale, Bi5: Janitsek 2000, p. 139, nr. 63; Șteiu — Sfârlea — Someșan 2005. Cod LMI: CI-I-m-B-07672; siruta: 57911; coordinate: X: 376781,892965; V: 585400,504409, aria: 517,703231; perimetru: 108,099775; coord. ST70: 230 23' 6.8406" E; 460 43 24,6630" N; altitudine: 421,19 m. 26.) Conac, monument, categoria B (nr. 41 pe hărțile: PL. I; II; V; VI VUL, IX; XD XII XIV; XV; XVII XXXII/4). Fosta Școală și liceu. Bib: Cod LMI: CJ-I-m-B-07673.01; siruta: 57911; coordinate: X: 377064,728808; Y: 585195,431158878; aria: 1269,32824008129; perimetru: 173,628226; coord. ST70: 239 23% 20.3633" E; 460 43' 18.2092" N; altitudine: 404,85001 m. 27.) Conac, monument, categoria B (nr. 43 pe hărțile: PL. [; II; V, VI VU 1X; XI XI XIV; XV, XVII; XXXI/3), Acest conac a aparținut familiei contelui Bânnfy. În ultimul timp a găzduit Internatul Liceului „Gelu Voievod”. Planimetria și elementele arhitecturale indică construirea conacului în sec. XVII, cu refaceri în secolul al XIX-lea. Bib: Cod ÎMI: CI-ll-m-B-07673.02;, siruta: 57911; coordinate: X: 376766,864448; Y: 585263,781805; aria: 1094916014, perimetru: 163,18944; coord. ST70: 230 23' 6.2640"! E; 460 43' 20.2259" N; altitudine: 418,79001 m. 28.) ură, monument, categoria B (nr. 30 pe hărțile: PL. [, II; V; VI, VUL; LX; XD XII XIV; XV; XVII XXXIII/1-2). Sub Cetatea din Gilău se afla, în secolul al XVIII-lea, un complex de grajduri, clădiri 45

Pagina 46

socio-administrative și o șură, care mai păstrează atmosfera vremurilor în care a fost construită, cu multe elemente ale sfilului baroc. Șura necesită, urgent, conservare și restaurare, mai ales că în curte există o firmă ce comercializează materiale de construcții, care în loc să păstreze și să protejeze clădirea o distruge. Clădirea este rectangulară, cu două niveluri, cu geamurile și ușile pe laturile scurte, ușă pe latura lungă spre stradă, acoperișul frânt conform tradiției locale, este în stare destul de bună, așa că cu un minim de efort s-ar putea introduce în circuitul cultural-turistic. Bib: LMI actualizat 2914, fișier: GilăuCj 2013(23).jpg (autor Țetcu Mircea Rareș); Cod LMI: CI-Il-m-B-07673,03; siruta: 57911; coordinate: X: 376618,408536; Y: 585549,884953; aria: 733,29981; perimetru: 119,384427; coord. ST70: 230 22' 58.9941* [E 46% 45' 293919" N; altitudine: 416,39001 m, 29.) Sură, monument, categoria B (nr. 26, 29 pe hărțile: PL. I; Il; V; VI VI, IX; XD XI XIV; XV; XVII XXXIII/3-7). Construit în secolul al XIX, în anul 1830 în sri? clasicist, se află la ur. 20. Șura face parte dintr-un complex gospodăresc din care se mai păstrează șura, conacul și fântâna, fără grajduri. Conacul actual a fost ridicat la 1900 pe locul unuia mai vechi. Astăzi conacul și șura sunt folosite de Dispensarul de Medicină Veterinară și din păcate sunt într-o stare deplorabilă, chiar dacă figurează pe Lista Monumentelor Istorice. Bi: LMI actualizare 2914, fișier: GilăuCj 2013(2).jpg (autor Țetcu Mircea Rareș), Cod LMI: CJ-Il-m-B-07673.04; siruta: 57911; Șura: coordinate: X: 376807,457615; Y: 585590,306701; aria: 247,114807; perimetru: 67,062403; coord. ST70: 232 23' 7.8626" E; 46” 45' 30.8258" N; altitudine: 414,229187 ra; gospodăria: coordinate: X: 376777,848607; Y: 585571,274847; aria: 512,791732; perimetru: 107,751789; coord. ST70: 232 23' 6.4858" E; 460 45' 30.1900" N; altitudine: 418,31 m. 30.) Cimitiru evreiesc (Zsido-temet6), monument (nr. 27 pe hărțile: PL. 1; 1; V; VE VEL IX; XI XII, XIV; XV, XVII), epoca modernă (sec. XIX). Bib: Janitsek 2000, p. 157, nr. 253. Siruta: 57911; 46

Pagina 47

coordinate: X: 376768,480152; Y: 586087,289668; aria: 5720,147529; perimetru: 383,621769; coord. ST70: 230 23' 5,5481" E; 460 45! 46.8928" N; altitudine: 416,080719 m. Satul Someșul Cald (46 43' 58" N; 23" 19' 48" E; atitudinea: 531 m.d.m). În Repertoriul Arheologic al Județului Cluj, publicat în anul 1992, sunt amintite 2 obiective arheologice, descoperite la mijlocul secolului al XIX-lea, dintre care locul tezaurului dacic (obiectivul 2) nu au fost reperate pe teren din cauza transformării suferite de peisaj prin construirea barajului de acumulare și mutarea satului. În anul 1856 au fost descoperite pe o movilă din prejma satului: 1) un celt de bronz (ajuns în fosta colecție a Liceului German din Bistrița) și 2) o măciucă din piatră, datate la sfârșitul epocii bronzului (RepCluj. 1992, p. 363, nr. 1), însă acest sit este greșit localizat la Someșul Cald, movila. se află pe teritoriul satului Feldioara (Melegfoldvâr) din județul Cluj (RepCluj. 1992, p. 196, nr. 3: vezi și bib.) Într-un loc neidentificat a fost descoperit în anul 1844 un tezaur dacic de argint, format din: 1) o verigă cu nouă pandantive în formă de cuie; 2-4) trei lanțuri din sârmă împletită, la capăt o verigă cu un pandantiv cu analogii la Cerbăl; 5) 318 drahme Dyrrhachium; 6) 120 denari republicani romani (ultima emisie din anul 50 î. Ch.). Cea mai mare parte a tezaurului se află în Cabinetul numismatic al Muzeului din Viena. Bib: RepCluj 1992, p. 363, nr. 2, vezi și bibliografia aferentă. 47

Pagina 48

Satul Someșul Rece (46 41 26" N; 23" 19' 47" E; atitudinea: 433 m.d.m). |. Peștera _Oaselor, sit, categoria A (nr. 44 pe hărțile: PL. IV; VII; 3; XE XVI; XVIII; XXXV/1). Peștera se află la 6 km sud-sud-vest de Gilău, în partea stânga a văii Someșul Rece, deasupra Minei de Aur Acariu Dezideriu, în panta abruptă, spre vârful stâncilor de pe Cetate, la 100 m de vale și 540 m de la nivelul mării, unde căutătorii de comori, care umblau după comoara lui Darius, au găsit o groapă acoperită cu marnă galbenă, iar când au scos pământul au dat de oase de animale (Capra ibex). Primele săpături au fost executate de A. Koch, la sfârșitul secolului al XlX-lea, când au fost descoperite lame de silex, o tibie de lup perforată, un humerus de lup și diverse oase fosile de bovideu, lup, vulpe, Cricerus frumentarius și Ahvicolide, care au fost datate în magdalenian, epoca Paleoliticului Superior, sau epipaleolitic (după unii specialiști). Pe oase se observă zgârieturi și tăieturi provocate de uneltele de silex, la desprinderea cărnii. Din informațiile localnicilor am aflat că intrarea în peșteră este surpată și obturată de vegetație. Bib: Koch 1891, p. 9; Breuil 1925, p. 217 (Îl.); Roska 1926-1927, p. 304, 332 (i1.); 1934, p. 100, 121; Nicolăescu- Plopșor 1929, p. 354; 1957, p. 56; Nicolăescu-Plopșor - Comșa 1957, p. 22; Moroșan 1935, p. 272; 1938, p. 139; Berciu 1941, p. 589; RepCluj 1992, p. 364, nr. 1; LMI 1991; Ordin MCC 2004, vol. 1, poz. 556, p. 858. Rezervație nr. Hidro1/3300 (denivelare 2 m (-2) dezvoltate 20 m. Cod LMI CJ-l-s-A-20245; Cod Ran: 57939.01.01; siruta: 57939; coordinate: X: 373225,132243467; Y: 581182,152382672; aria: 13,8935669328248; perimetru: 13,809684265; coord. ST70Q: 23* 20' 23,4333" E; 469 43! 5.6865" N; altitudine: 692,241272 m. 2. Cetate (Vărhegy, Csetâtye), ansamblu de situri, categoria A (nr. 36 pe hărțile: PL. 1V; VIL %; XIII; XVI; XVIII; XXXVI). Deasupra satului, la intersecția spre Gilău și Someșul Cald străjuiește dealul numit Cezate, cu urmele unei frumoase fortificații de pământ din epoca dacică, 48

Pagina 49

Punct strategic în toate timpurile, platoul de sus a fost folosit încă de la începuturile epocii neolitice, culwmra Startevo-Criș. Apoi a servit comunităților culturii Coțofeni de la sfârșitul epocii cuprului și celor din prima vârstă a fierului, Hallstatt. Poziția strategică a cetății denumită și „Cetatea lui Dariu”, care domina căile de acces ce urcau în munți, de-a lungul celor două Someșuri, avea atât rol defensiv cât și de control, poate chiar vamă. Inventarul arheologic al sitului constă din fragmente ceramice și unelte din toate epocile, iar din perioada dacică a fost cercetată o locuință semiadâncită, Cel mai înalt punct al Cetății este Vârful Cerății (740 m), spre nord are două subramuri (Dealul Brazilor, Dealul Plopi), între care șerpuiește un drum cu o diferență de nivel de cca. 300 m, iar spre est se ajunge la Peștera Oaselor. Pe trei laturi așezarea este apărată natural de pante abrupte, iar în partea accesibilă de sud-vest, este barată de un sistem defensiv format din două valuri și două șanțuri. Șanțul Mare, situat la interior are un val impunător, care traversează platoul pe o distanță de 144 m, cu lățimea la baza de 18 m, pe acesta era o palisadă dublă din trunchi de brad și stejar. Platoul este lung de 800 m, suprafața aproximativ 11,5 ha. În val se constată puternice urme de ardere, iar latura interioară este delimitată de pietre mari. Șanțul Mic este situat în exterior, la 70 m spre sud-vest de primul. Din descoperiri întâmplătoare (Gy. Prodân, 1896) și cercetări de suprafață (E. Orosz în 21 iulie 1900), provin: fragmente ceramice și un nucleu de obsidiană din epoca neolitică timpurie (cultura Startevo — Cris) (materiale în Institutul de Geologie, Universitatea Cluj), fragmente ceramice epoca eneolitică (cultura Coțofeni); o lance de bronz cu vârful rupt din epoca bronzului, fragmente vase bitronconice din prima epocă a fierului, Hallstatt (materiale în MNIT). În urma săpăturilor arheologice, efectuate de Al. Ferenczi în 1931 și |. Ferenczi în 1962, au fost secționate atât valul mare din interior cât și valul mic din exterior, secțiunile traversând platoul pe o distanță de 150 m. Au fost identificate trei faze de construcție, cu trei niveluri de locuire hallstattiană. În al patrulea nivel s-au descoperit urme dacice, printre care o râșniță dacică din 4

Pagina 50

- uzură? p ate a doua epocă a fierului (Latene). În stratul din prima epocă a fierului, LN Ha.t/Fier [-Il. (Ha A-B/Ha B-C) au fost descoperite fragmente ceramice negre canelate, de foarte bună calitate. În val se constată puternice urme de ardere (palisadă), iar latura interioară este delimitată de pietre mari. De aici provin: o zăbală de fier și fragmente ceramice medievale (sec. XIV- XV). Cercetări de suprafață și sondaj au fost realizate de A. Ursuțiu cu ocazia construirii drumului ce urcă pe platou, afectând porțiunea sudică a valului mare, Cercetările pentru documentarea sitului au fost efectuate în toamna anului 2003 (Nagy Jozsef, Gâll Szilârd și Nagy Szabolcs), respectiv în 19 mai 2009 (Nagy Jâzsef, Ferenczi Mârton, Piroska Eszter și Kirâly J6zsef - coordonatele GPS). Cu ocazia realizării catalogului de fotografii aeriene au fost realizate cercetări de suprafață în 28 aprilie 2010 (Zoltân Czajlik, Nagy Jozsef). Bib. Kâvâri 1866, p. 64; Petrân 1887, p. 277-279; Russu 1889, p. 355; Bielz 1897, p. 68, nr. 83; Orosz 1901, p. 21, nr, Î; 1903, 91, nr. 6; 1908, p. 258; 1911, 276; Marțian 1909, p. 331, nr. 260; 1920, p. 630; Horedt 1937, p. 93-94; Roska 1942, p. 106, nr. 37; Ferenczi 1964, p. 4; 1964, p. 67-76; Rusu 1963, p. 190, nota 43; Popescu 1963, p. 455-456, nr. 43; Macrea-Crișan 1964, p. 361, nr. 105; Crișan 1969, p. 275. 284; Rusu 1972, p. 340, nr. 212; Ferenczi 1972, 545; 1973, p. 545, nr. 29; 1974, p. 27, nr. 29; Vlassa 1966, p. 16, 20, 22; Lista PCN 1978, nr. 3874; Florea 1985-1986, p. 761, nr. 22; RepCluj 1992, 258-259, nr. 2; p. 364-366, nr. 2 (Notă: Cetatea de pământ numită și Cetatea lui Dariu (Szâszl6na — Cigânyvâr) de pe Țigăneasa — Lona: RepCluj 1992, 258-259, nr. 2, este identică cu fortificația de la Someșul Rece — Cetate); Vasiliev 1995, p. 19; LMI 2004, 43, nr. 553; Vasiliev 1995, p, 11; Maxim 1999, nr.939; Tuțulescu 2009, p. 53, nr. 30, p. 55, nr. 46; LMI 2004, 551- 555, p. 857. Cod LMI: CI-I-s-A-07177 (si, CJ-I-m-A-07177.01 (Latene); CJ-I-m-A-07177.02 (Halistatt); CJ-I-m-A-07177.03 (Bronz); CJ-I-m-A-07177.04 (neolitic); Cod RANI: 57939.02.01 (sit); 57939.02.02(Bronz), 57939.02.03(Halistatt), 57939.02.04 (Latene); 57939.02.06 (neolitic); siruta: 37939; coordinate: X: 374213,746796; Y: 50

Pagina 51

582066,714832; aria: 109401,721317; perimetru: 1258,872571; coord. ST70: 230 21! 9.1120” £; 460 43' 34.9981* N; altitudine: 668 m. 3. Dealul Custurii, sit - cetate dacică (nr. 37 pe hărțile: PL. TV; VI; X; XIII; XVI; XVIII și XXXV/2-9). Pe botul de Deal situat la est de Valea Seacă și la vest de Pârâul Poienii, se află o fortificație de tip promontoriu barat necunoscut în literatura de specialitate. Așezarea este înconjurată pe trei laturi (nord-est, nord-vest, sud-vest) de pante abrupte, în zona de sud-est se leagă cu o mică șa de Dealul Custurii, unde s-a săpat un șanț de apărare, cu adâncimea actuală de 2,5 m și lățimea de 9 m. Pe teren mai pot fi observate alte două posibile șanțuri și valuri de dimensiuni mai mici. În mijlocul micului platou de formă elipsoidală, orientată nord- vest — sud-est, cu dimensiunile de 62 m lungime și 16,5 m lățime, se pot distinge urmele unui turn-locuință de formă patrulateră cu dimensiunile de 11 x 6 m orientată pe axa platoului. Situl a fost identificat pe teren de Dinu Bereteu în toamna anului 2011 și a fost verificat și luate coordonate GPS de Nagy Jozsef în 18 iunie 2012. Din periegheze, au fost descoperite fragmente ceramice lucrate cu mâna, din pastă fină, degresată cu nisip cu bobul mare, arse oxidant, provenind din oale, datate în secolele [ÎI î.Ch. - II d.Ch. Bib: inedit; Bereteu 2012, p. 63-79; inf. Dinu Bereteu. Siruta: 57939; coordinate: X: 374190,724761; Y: 580223,377126; aria: 11056,432587; perimetru: 439,663626; coord. ST70; 232 21! 9.8344” E; 460 42' 35.2939" N; altitudine: 744,4209 m. 4 Biserica din _lemn_“Pogorârea Sf. Duh”, monument, categoria B (nr. 38 pe hărțile: PL. IV; VII: X; XII, XVI, XVIII și XXXVII), arhitectură a lemnului, secolul al XVII-lea, cu picturi interioare din 1758. În anul 1723, prin contribuția celor 14 familii care alcătuiau satul format exclusiv din români, s-a înălțat biserica de lemn cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Locul așezământului a fost ales sub un deal, la marginea Pădurii Orașului, lângă cimitirul de atunci al satului, posibil în apropierea, sau pe locul unei biserici mai vechi, care a ars sau a fost demolată. Biserica a fost cel dintâi lăcaș de cult din Ardeal construit Sl

Pagina 52

din lemn și împrejmuit cu gard de piatră. Lăcașul a fost ridicat pe un fundament de piatră de calcar, talpa construcției fiind realizată din lemn de stejar. Corpul construcției s-a realizat din lemn de molid. Structura propriu-zisă s-a făcut prin îmbinări în cheutori, fără să se folosească metal, doar cuie de lemn pentru prinderea coarnelor de grinzi, iar acoperișul a fost îmbrăcat cu șindrile din lemn. Biserica respectă planul bisericilor ridicate în aceea perioadă fiind formată din: pronaos, naos și altar poligonal cu pereții retrași. Pronaosul are tavan. De pe grinzile pronaosului s-au ridicat stâlpii turnului-clopotniță. Baza turnului are forma prismatică. Turnul are galerii deschise pe fiecare latură și parapet. Deasupra, turnul are un coif octogonal cu baza răsfirată, care se termină cu o săgeată cu o cruce în vârf. Naosul și altarul au câte o boltă semicirculară, ridicate ambele direct pe pereți, susținute de arcade duble. În partea de vest este un pridvor care amintește de arhirectura țărănească din acele vremuri. Acoperișul este pe căpriori susținuți de cosoroabe ce stau pe consolele din capetele bârnelor. Curtea și spațiul cimitirului au fost împrejmuite cu un zid din piatră, accesul în incintă se face printr-o poartă încadrată de stâlpe de stejar, sculptați cu motive geometrice, iar pe grinda de sus a fost înscris anul finalizării construcției „1725 văleat” (grinda cu 1925 s-a pierdut însă la o renovare). Pe lângă această inscripție mai sunt două „1758” și 1768”, poate anii în care s-au făcut reparații. Biserica de lemn a fost renovată, pictată și repictată în mai multe rânduri. Cu toate acestea se mai păstrează și astăzi elemente de construcție și fragmente picturale cu o vechime mai mare de 200 de ani. După inscripția situată în altar se cunoaște faptul că biserica a fost pictată întâia oară în anul 1758. Pictura murală interioară executată de către cunoscutul zugrav de biserici Dimitrie Ispas, localnic din Gilău. Picturile vechi au fost realizate în stilul popular românesc, pe pânză de in aplicată pe pereții de lemn pe care s-a aplicat un grund. Scenele picturale 52

Pagina 53

de pe pereți reprezintă o adevărată Biblie ilustrată, cu învățăturile desprinse din acesta, de mare folos în secolele trecute, în care puțină lume știa carte. Scenele biblice, figurile de sfinți, inscripțiile cu litere chirilici (Sfântul Onisie), balanța care cântărește faptele bune și rele sunt asociate cu pedepsele primite pentru păcatele săvârșite. Pictura veche, păstrată mai bine pe peretele vestic, pe bolta naosului și absida altarului este unică, ilustrând într-un mod pedagogic, pe cât de naiv pe atât de aspru, spre atentă luare aminte, atât chinurile păcătoșilor, cât și înspăimântătoarea prezență a diavolului în diferite ipostaze. Între temele abordate figurează: un om spânzurat de limbă pentru că a înjurat; femei schingiuite din pricină că s-au dedat desfrâului ori fiindcă au avortat; un criminal înjugat la plug de un diavol cu coarne, gheare la picioare și bici în mână; etc. Biserica avea în patrimoniu cărți vechi bisericești. Din anul 1932, în care s-a dat în folosință noua biserică, în vechiul lăcaș de lemn nu au mai fost oficiate slujbe. Astăzi interesul pentru Bisericuta de lemn cu pridvor și pictură este nejustificat de scăzută în rândul localnicilor, obiectivul fiind vizitat mai mult de către turiștii străini. Bib: Șteiu — Siârlea — Someșan 2005; http://protopopiatulhuedin.ro; hitp:/Avww.turactiv.ro;. Cod LMI CI-I-m- B-07764; Cod Ran 57939.03; siruta: 57939; coordinate: X: 375148,591306; Y: 581941,22499; aria: 346,458668; perimetru; 69,887921; coord. ST70: 230 211 33.2549" E, 460 43' 31.5625" N; altitudine: 447,14999 m. 5. Mina lui Acariu Dezideriu, sit (ar. 45 pe hărțile: PL. IV; VU XX, XI, XVI XVIII și XXXVII/1-3), rezervație naturală în evidențele Asociației SpeoUrșii Cluj K2, este cunoscută din 1790 (sfârsitul evului mediu). Mina se află sub Peștera Oaselor, La începutul secolului al XX-lea E. Orosz amintea de o mică mină de aur la poalele Dealului Cetate. Tot atunci vorbește de existența unor spălătorii de aur din epoca bronzului. Aceste spălătorii funcționau până în epoca contemporană prin sortarea aurului aluvionar din albia Someșului Cald și Someșului Rece. Așa se explică și multitudinea descoperirilor dacice în zonă și a 53

Pagina 54

importanței acordate de romani și moți Munților Gilău. În epoca romană pe valea Someșului Rece trecea un drum ce ieșea în Valea Ierii, din care se mai păstrează o porțiune pe vârful dealului. Bib: Orosz 1901, p. 21, nr. |; www,.speologie.org; www.panoramio.com (fotografii R. Codrin) Siruta: 57939; coordinate: X: 373398,310552; Y: 580631,090499; aria: 1406,950883; perimetru: 138,39538; coord. ST70: 23” 20' 32.1302" E; 460 42! 47.9603" N; altitudine: 460 m. 6. Mina lui Anton, sit (nr. 46 pe hărțile: PL. IV, VII, X, XIII; XVI, XVIII și XXXVII/4-6) rezervație naturală în evidențele Asociației SpeoUrșii Cluj K2, cod: B. 3330, este cunoscută din anul 1820, fiind situată în Valea Seacă, sub Dealul Custurii, vis-d-vis de Mina Acariu . Bib: Orosz 1901, p. 21, nr. l; www.speologie.org; www.panoramio.com (fotografii R. Codrin) Siruta: 57939; coordinate: X: 373709,270276; Y: 580138,185581; aria: 158,497666; perimetru: 47,184198; coord. ST70: 23* 20" 47.2541" E; 460 42! 32.2102" N; altitudine: 495 m 7. Uzina Electrică (Uzina Someșul, muzeu și monument istoric (nr, 39 pe hărțile: Pl. IV; VII; X; XII; XVI; XVUL și XXXIX). Construită între anii 1903-1906, de o firmă austro-ungară „Granz et Co” are în prezent o valoare deosebită, atât din punct de vedere arhitectonic, cât și tehnico-științific. Clădirea uzinei reprezintă o valoare certă pentru patrimoniul arhitecturii industriale din României, păstrându-se, din fericire, într-o stare foarte bună prin transformarea în muzeu. Este cel mai vechi centru de producere a curentului electric prin forța apei din România. Clădirea adăpostește toate hidroagregatele și termoagregatele care funcționau la începutul secolului trecut. Este compusă din două niveluri (parter și etaj), planșee din beton armat, zidărie de cărămidă, învelitoare din tablă metalică, Tencuiala exterioară este decorată cu bosaje (decorațiuni în relief). Din păcate, coșul uzinei, care evacua fumul termoceniralei (în perioada 1906-1929 centrala funcționa în regim mixt. hidro și termo), înalt de 40 m, nu s-a păstrat. La 15 iulie 1906, forța apei a pornit pentru prima dată cele două turbine Francis de câte 1200 cai putere, 54

Pagina 55

nenea ad LA producând curentul electric care a aprins primele becuri din Cluj. Uzina Electrică a funcționat fără întrerupere peste 70 de ani, până când s-au dat îl în folosință hidrocentralele de mare putere de pe Someșuri (1972-1977). Astăzi, uzina electrică funcționează ca muzeu cu circuit închis, destinat hidro-energeticienilor, existând inițiativa deschiderii publice. Muzeul adăpostit de clădirea uzinei conține, pe lângă cele două turbine - perfect funcționale și astăzi -, generatoarele, toate utilajele și uneltele necesare întreținerii uzinei electrice, dintre care câteva sunt de la începutul secolului 20. Pe lângă clădirea hidrocentralei, trebuie menționate și anexele din amonie, ecluzele, barajele (Someșu Rece, Talieni), galeriile și apeductul (Valea Câinelui). În apropiere s-a format cătunul Uzina, sau La Talieni, (fondată de italienii care au lucrat la Gaterul cu abur a contelui Bânnfy, prin firma „Karl Neuschioss und Sâhne” și de italienii angajați la Uzina Electrică de firma austriacă, deoarece erau experți în edificiile montane hidrotehnice din Munții Alpi), o mică așezare montană, cu iz rezidenția! unde, pe malul stâng, este „Cabana Someșu Rece” (închisă de două decenii). În cel de al doilea război mondial, hotarele spre Gilău au fost apărate de unități militare, voluntari și localnici, buni cunoscători ai muntelui, care au blocat trecătorile, în 1944 fiind grele lupte pentru Uzina Electrică, În holul mare a Uzinei a fost pusă o placă pe care stau pentru vecie cuvintele „În memoria fratelui de muncă și luptă pentru existența și apărarea acestei uzine — Dumitru Cadiș — căzut la datorie în ziua de 141X.1944. Fie-ți memoria eternă și jertfa binecuvântată”. Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Cluj a declanșat în anul 2012 procedura de clasare, în conformitate cu legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, pentru Uzina Electrică de la Someșul bunuri Rece. Bib: Revista Renașterea 1929, nr. 35; Gazeta Ilustrată 1936; bttp://adevărul.ro/ /pocestea-uzinei,..; http://findustrial-heritage.ro (fișa patrimoniu, Ordăg Hanna, Zsolt Ambrus); www.panoramio.com; http://ziuadecjrealitatea.net/ /uzina-electrică; Șteiu — Sfârlea — Someșan 2005. Siruta: 57939; coordinate: X: 369183,864959; Y: 577639,365291; 35

Pagina 56

aria: 1604,750913; perimetru: 184,799723; coord. ST70Q 2309 17' 16.77532" E; 460 41' 8.1821" N; altitudine: 316,970703 m. Alte obiective istorice, turistice și de mediu - rezervații: e Gilău - Parc Dendrologic (Parcul castelului amenajat în stil englezesc), sit de categoria A și B (nr. 22), rezervație naturală: Cod _ LMI CJ-Il-s-B- 07673.05; CJ-l-m-B-07068.03; siruta: 57911; coordinate X: 376511,399002;, Y: 585431,989813,; aria: 114856,575318; perimetru: 1403,092763; coord. ST70: 239 22' 54.,0657" E, 460 45' 25.5036" N; altitudine: 426,5 m. Li e Someșul Rece - Gaura Gâștii — Cariera Corabia, rezervație geologică (roci | ultrametamorfozate ce apar în aflorimente de o rară frumusețe: zonă RR de interes Arealul protejată național (declarată prin Legea 5/2000). protejat cu o suprafață de 2 ha, are drept custode Direcția Silvică Cluj. Aria protejată cuprinde roci intens transformate (metamorfozate), făcând parte din categoria patrimoniului național, care au drept scop protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect geologic, floristic, faunistic, oferind posibilitatea vizitării în scopuri științifice, educative. Corespunde categoriei [II IUCN — „Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale specifice“, Această zonă protejată de importanță națională ocrotește rocile ultrametamorfice foarte vechi, de mare valoare științifică, care pot fi numai aici, admirate la suprafața pământului de către geologi și turiști. În zonă este interzisă exploatarea rocilor, sau alte activități ce pot degrada acest unicat. Bib: http://www.apmsv.ro/.html; www.ro.wikipedia.org//Cariera_Corabia 56 LI) oara

Pagina 57

e Acumulările Tarnița, Someșu Cald și Gilău sunt arii peisagistice de importanță națională și regională, protejate: o Amenajarea Hidroenergetică Tarnita este alcătuită din baraj, lacul de acumulare (capacitarea de peste 70 milioane m?) și centrala efectivă (subteran la picioarele barajului). Este cea de-a doua treaptă a salbei de cascade. Barajul este realizat din beton, în dublă curbură, cu o deschidere

Textul este prea lung pentru a fi afișat integral. Deschide fișierul pentru restul paginilor.