Plan Urbanistic General (PUG)
Plan Urbanistic General (PUG)
Fișierul original pe site-ul primăriei
PDF · 42,3 MB · modificat pe site: 17.07.2025
Pagina sursă
Cum citez acest document
Plan Urbanistic General (PUG), Comuna Gilău, jud. Cluj. Sursa: http://www.comunagilau.ro/wp-content/uploads/2025/07/Studii.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/cluj/gilau/134385-plan-urbanistic-general-pug, 18.11.2026)
Textul afișat a fost obținut prin recunoaștere automată (OCR) și poate conține greșeli. Documentul oficial este fișierul publicat de primărie.
Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)
Pagina 1
MINISTERUL CULTURII
MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI
C-tin Daicoviciu 2, 400020, Cluj-Napoca, Romania, website: vmw,mnit.ro
Fax : 004- 0264/591718, Tel: 004- 0264/595677, secretariat âmnit.ro
PFOALA DE TITLU
Studiu de evaluare arheologico-istorică
privind fundamentarea istorico-științifică pentru PUG
Comuna Gilău, jud. Cluj
2014
Pagina 2
SUMAR
Foaia de titlu Î
Sumar 2
Studiu de evaluare arheologico-istorică 3
Date istorico-arheologice generale 4
Obiectivele arheologico-istorice 21
Alte obiective istorice, turistice și de mediu 56
Măsuri de protejare a patrimoniului 59
Tabel cu obiectivele arheologico-istorice (anexa 1) 65
Biblioarația (anexa 2) 57
Listă siturilor cu coordonate ST70 (anexa 3) 77
Hlustrația: hărți (pl. I-VI): fotografii (pl. VII-XVI (anexa 4) 80
Pagina 3
Studiu de evaluare arheologico-istorică
Comuna Gilău, jud. Cluj
Urmare a solicitării din partea Primăriei Comunei Gilău, jud. Cluj, prin adresa nr.
3238/12.03.2014, înregistrată la MNIT la nr. 596/12.03.2014, dosar nr. 1264 și comanda
nr. 5/14.03.2014, vă prezentăm Studiul de evaluare _arheologico-istorică privind
fundamentarea __istorico-stiințifică pentru PUG, comuna Gilău formată din satele:
Gilău, Someșul Rece și Someșul Cald.
Acest Studiu „Evaluare arheologico-istorică privind fundamentarea istorico-
științifică” face parte integrantă din documentația pentru Planul de Urbanism General
(PUG) al comunei Gilău și are drept scop identificarea obiectivelor arheologico-istorice
ei
în vederea elaborării tuturor măsurilor pentru protejarea acestor bunuri de patrimoniu
local, național și internațional, precum și formularea unor strategii de înregistrare,
conservare, restaurare (după caz) și managementul resurselor arheologice, istorice și
arhitecturale, conform: Convenției La Valleta, art. 7, al. i-ii; Legii 422/2001: art. 34. al. 5
și art. 35, al. |, lit. g (“studiile de fundamentare istorico-științifică pentru instituirea și
delimitarea zonelor protejate de patrimoniu construit și a siturilor arheologice protejate
prin lege, precum și reglementările generale de amenajare a teritoriului acestora, conform
normelor legale în vigoare”); Ordinului nr.13/N/10.03.1999 (Ghid privind metodologia
de elaborare și conținuțul — cadru al Planului Urbanistic General” (PUG.), indicativ
GPO38/99) și a Dispoziției MTCT nr. 4300/VN/03.1 1.2095, cap. II. art. 7 (“la analizarea
documentațiilor de urbanism, se va urmări în mod deosebit existența studiilor de
fundamentare istorico-științifică pentru instituirea și delimitarea zonelor protejate de
patrimoniu construit, al ariilor siturilor arheologice protejate prin lege, marcarea
monumentelor istorice pe planuri și delimitarea zonelor de protecție ale acestora, pe
repere urbanistice sau topografice, dacă acestea sunt materializate pe planuri, precum și
Pagina 4
reglementările generale de amenajare a teritoriului acestora, conform normelor legale în
vigoare”). În acest context, se vor formula viitoarele tactici de control stratigrafic în
siturile necercetate și insuficient cunoscute, pentru a se lua decizii privind unele zone de
interes și dezvoltare economico-turistică, precum și emiterea unor propuneri de cercetare
în cadrul unor Proiecte de valorificare cultural-turistică a siturilor și monumentelor.
În urma cercetărilor arheologice de suprafață efectuate, în lunile martie - aprilie
2014, conform autorizației MC nr. 39/2014, de o echipă formată din arheologii dr.
Viorica Crișan, dr. lozsef Nagy, dr. Răzvan Mateescu și dr. Zoia Maxim, de la Muzeul
Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca: au fost identificate, verificate și
cartate unele dintre vechile obiective arheologice cunoscute din literatura de specialitate;
au fost descoperite noi situri pre- și proto-istorice și au fost delimitate și cartate zonele de
interes patrimonial, atât arheologic, cât și arhitectural.
Date istorico-arheologice generale
Comuna Gilău, având o suprafață de 116,82 km?, este situată în zona de contact
dintre Munții Apuseni prin subunitatea montană a Gilăului cu limita sud-vestică a
Podișului Someșan, loc unde se formează Someșul Mic la confluența Someșului Cald cu
Someșul Rece și Căpuș. Comuna se află în depresiunea intradeluroasă formată de aceste
unități geografice cu pătrundere pe culoarul larg al Someșului Mic și defileul îngust al
Someșului Cald, înglobând văi, terase și platouri montane. Prin această diversitate
geomorfologică, teritoriul comunei oferă numeroase resurse printre care amintim
andezitele și dacitele, roci folosite încă din Preistorie la confecționarea uneltelor șlefuite
(topoare, dălți), granite, granodiorite, calcare (utilizate ca materiale de construcție [și
argile loessoide], sau pentru confecționarea topoarelor neolitice, sau a elementelor
arhitectonice în epoca romană), corneene (roci formate prin contact termic cu aflorimente
în zona Vlaha-Hășdate, cu duritate crescută care au înlocuit, în neoliticul târziu, silexurile
și obsidianul — greu de procurat - pentru obținerea lamelor, cuțitelor, gratoarelor,
Pagina 5
răzuitoarelor cioplite), feldspați, marne, șisturi cristaline și depozite sedimentare vechi,
slab metamorfozate, roci magmatice, iar spre Căpuș sunt singurele zăcăminte de minereu
de fier de origine sedimentară din țară. Munții Gilăului împreună cu Muntele Mare
formează o unitate geomorfologică distinctă în cadrul Carpaților Occidentali, cunoscută
în literatura de specialitate sub numele Gilău - Muntele Mare. Complexitatea
geomorfologică este completată de: calitatea și debitul apelor, varietatea florei și faunei,
oferind un ecosistem propice dezvoltării unor așezări durabile începând din epoca pietrei.
Pârăul Someșul Cald își trage seva din Cârligatele - Piatra Arsă și absoarbe apele
văilor Beliș, Râșca, Agârbiciu și Tarnița, înainte de a se uni cu Someșul Rece care vine
dinspre sud, de sub Runcu, adunând apele pâraielor Mieilor, Irișoara, Dumitreasa și
Răcătăul cu afluenții lor. După joncțiune, Someșul Mic înghite apele pâraielor:
Mortănușa, Căpuș, Viei, Viștelaea, etc. Debitul constant și viteza au inspirat folosirea
puterii apelor încă din antichitate la instalații de morărit, de spălat, iar la sfârșitul epocii
moderne la producerea curentului electric (Uzina Electrică “Someșul Rece”). Datorită
caracterului geomorfologie, complexul Gilău - Muntele Mare este singura zonă din
Munții Apuseni propice pentru a se construi lacuri de acumulare. Astfel, în epoca
contemporană au fost ridicate cinci baraje, opt centrale și trei lacuri (Tarnița, Someșul
Cald, Gilău). Specialiștii Centrului de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca, în deceniul al
nouălea a secolului trecut, au studiat apele lacurilor de acumulare și a pâraielor în vederea
folosirii pe scară largă în aprovizionarea cu apă potabilă a orașului Cluj-Napoca, iar la
ora actuală a județului.
În decursul celor 15.000 de ani de istorie, comuna Gilău s-a dezvoltat datorită
condițiilor de mediu și a poziției geografice, aici fiind un puternic “nod” de comunicare
în toate direcțiile, folosit din epoca pietrei: pe culoarul Someș-Criș, culoarul Someș-lara,
culoarul Someș-Arieș, des utilizate în scopuri economice (Someșul Rece — Valea Ierii;
Drumul Sării și Drumul Cuprului pe traseul Someș-Criș) și mai ales militare (încă din
preistorie - eneolitic, bronz, Hallstatt; epoca dacică — cetăți, epoca romană - drum
strategic, rapid, via Crăiești, dintre Potaissa — Castul Gilău — Bologa — Limes; via
Florești, spre Napoca — toate direcțiile; via Șardu, Gilău — Porolissum). Ecosistemul a
determinat caracterul așezărilor — de la compacte (vetrele de sat), la risipite pe versanții
munților și în luminișuri (cătune, gospodării izolate cu economie autarhică). Apropierea
Pagina 6
de marea metropolă a susținut economic aceste așezări, care aprovizionau cu produse
NA agricole și meșteșugărești orașul Cluj, încă din neoliticul mijlociu. Importanța Drumului
antic al Sării este marcat și de existența Tumulilor de luncă (morminte din epoca
îm cuprului, epoca romană și post - romană) dispuse într-un șir paralel cu drumul, tumuli ce
urmăresc Someșul Mic de la Gilău până la Bonțida, fiind între drum și albia râului. Din
d păcate, aceste morminte de pe teritoriul comunei, au fost distruse de lucrările de exoavare
din ultimii 20 de ani, la fe! ca și cele de la Jucu și Răscruci.
Istoria acestei zone are aceleași trăsături caracteristice ca toată Transilvania, fiind
implicată în dezvoltarea economică (furnizor de produse municipiului roman Napoca și
cetății medievale Cluj) și strategică (apărând trecătoarea dinspre Căpuș, fiind o adevărată
„Poartă a Clujului”).
Ecosistemul comunei Jucu a favorizat locuirea acestor teritorii încă din cele mai
vitrege timpuri. Cea mai veche așezare atestată este din Paleoliticul Superior, aparținând
culturii Magdalenian (15000-9000 î. Ch.), cercetată a sfârșitul secolului al XIX-lea, este
în Peștera Oaselar din Someșu Rece. Cercetările recente în peșterile contemporane cu
Peștera Oaselor au dus ia descoperirea unor picturi rupestre (cea mai apropiată la Peștera
Cuciulat, cea mai îndepărtată Altamira), așa că ar fi necesară inițierea unei cercetări
sistematice, mai mult că se află la egală distanță de siturile de la lozășel și Bușag, iar
accesul la gura peșterii este ușor. Aceste comunități paleo- și epipaleolitice au controlat
zăcămintele de materii prime pentru unelte, după cum arată descoperirile de la Gura
Baciului, unde starăevienii sosiți au intrat în contact cu autohtonii care le furnizau
calcedoniile de Șardu (este pe direcția Cuciulat!).
La Gura Zăpodii este o așezare contemporană cu ultima etapă de la Gura Baciului
și aparține culturii Starăevo-Cris, faza IV B (6000 î. Ch.), de la finele neoliticului
timpuriu, de când datează și așezarea de la Cetate (Someșul Rece). Între 5300 - 4700 î.
Ch., corespunzând nealiticului dezvoltat, zona comunei Gilău a fost locuită în punctele:
Dealul Borzaș, Dealui Gardina II]. Parcul Dendrologic (sub castru și castel), Coasta
Cimitirului I și Cetate (Someșul Rece). În literatura de specialitate mai sunt amintite două
situri neolitice (la ieșirea spre Căpuș și valea Căpușului), care însă nu au fost reperate în
teren. Dintre descoperirile neolitice cea mai importantă, ca semnificație, este cea de sub
Castru roman din Parcul Dendrologic, unde prin anii 1980 au fost descoperite fragmente
Pagina 7
ceramice cu pasta moale având ca degresant mâl, pleavă (la categoria “ceramică fin”) și
cioburi pisate (la categoria “ceramică grosieră”). Pereții exteriori, la ceramica fină, erau
angobați sau slipuiți cu o pastă alb-gălbuie, peste care s-au pictat, cu negru, motivele
ormamentale formate din linii subțiri, dispuse în arcade. Această ceramică era unică fiind
specifică Bazinului hidrografte al Someșului Mic, fiind cunoscute (la data descoperirii)
doar două piese în Peștera Devenț. După aspect, se înrudea cu grupul Lumea Nouă și cu
grupul Pișcolt, dar era altceva. După studii aprofundate și analogii, am decis folosirea
denumirii “Grupul Cultural Gilău” (numire dată în 1982: materiale din săpătura la Dan
Isac în colecția “Ceramotecă” a MNIT). De atunci și până acum, au mai apărut noi
descoperiri de acest gen la Baciu — str. Nouă; Pruniș — La Cruce și Ciumăfaia — Biserica
Reformată. Celelalte situri neolitice aparțin grupului Iclod, care însumează toate
comunitățile din Bazinul Hidrografic al Someșului Mic. Primele materiale specifice
acestei culturi au fost semnalate de Amalia Mozsolics în urme săpăturilor din 1943 de la
Gilău.
Debutul epocii cuprului se leagă de cultura, Tiszapolgâr care a fost atestată sub
Castrul Roman, Lăptărie și în fortificația de la Lăpustești. Sfârșitul epocii este identificat
prin locuirile de la: Dealul Borzaș;, Borzaș; Biserica Reformată, Gura Zăpodii; Parcul
Dendrologic; Dealul Gardina V; Cetate (Someșu Rece) și prin mormintele tumulare de
la: Pădurea Orașului și Dealul Lupilor, unde au fost descoperite fragmente ceramice
atribuite culturii Coțofeni (cca. 3000 î. Ch.). Cei cinci „Tumuli de Creastă” din Pădurea
Orașului, constituiți într-o necropolă tumulară, împreună cu tumulul de pe Dealul
Lupilor, fac parte din sistemul tumular al Apusenilor, sistem cercetat deja, pe direcția
Cluj — Micești — Tureni — Aiud. În perioada când au fost ridicați tumulii, vizibilitatea
trebuia să fie perfectă la mare distanță, deci zona nu era împădurită, codrul a crescut
recent înghițind mormintele, la fel ca la Deușu - Vechea și Pădurea Hoia, Acești tumuli
„vizibili” au fost folosiți, în toate epocile ca: puncte de reper în hotărnicii; puncte de
veghe și semnalizare cum este cazul de pe Dealul Lupilor, unde s-a construit un turn
roman, deci în epoca romană nu era pădure!
În epoca bronzului. zona Gilău a fost locuită în Bronzul Timpuriu și în cultura
Wietenberg, existând vestigii la: Castel; Budulău; Cupioarele de Var, Dealul Țiganilor;
Biserica Reformată; Gura Zăpădii, Coasta Cimitirului I, La Deal, La Blocuri (sunt și
Pagina 8
materiale ale culturii Nouă), Groapa lui Puri, Dealul Custurii (Someșu Rece). Din
dispunerea obiectivelor arheologice observăm stăpânirea de facto a Bazinului Superior al
Someșului Mic, cu ieșire spre valea lerii, unde sunt cunoscute locuiri contemporane,
probabil implicate economic și strategic. Zona era importantă și pentru spălarea aurului
din aluviunile Someșului Cald ce curge sub Cetate, după cum amintește Mircea Rusu.
Urme arheologice din Prima Vârstă a Fierului (Hallstatt) au fost identificate în
punctele: Coasta Cimitirului II, Biserica Reformată; La Deal; Groapa Ii Puri, Cetate
Lauri (Someșu Rece), multe fiind puncte cheie în strategiile și tacticile de apărare, chiar unele
fortificații își au originea în această perioadă. Stațiunile din valea Someșului Mic și a
Căpușului aveau și rolul de a supraveghea Drumul Sării (azi DN.1) pe care se transporta
sarea (și alte produse) din Centrul Transilvaniei spre Vest, În Hallstatt, după multitudinea
siturilor și calitatea pieselor descoperite se poate lansa ipoteza că, la Gilău (probabil zona
centrală) era un punct vamal (Vama sării).
Din Perioada _Dacică sunt descoperirile de la: Gilău — Castru, — Parcul
Dendrologic, — Dâmbul Țiganilor și Someșul Rece — Cetate, — Dealu Custurii. În
literatura de specialitate mai sunt amintite și alte descoperiri dacice, care însă nu au fost
reperate pe teren. Putem să constatăm ca două situri sunt la Someșul Rece și flanchează
Valea pe care se intră în munți. De asemenea, aici filoanele de aur ies la suprafață, puteau
eee
fi exploatate fără efort — în prezent sub ambele sunt mine de aur din evul mediu —. Știind
că aurul este apanajul puterii și a domnilor care controlează și stăpânesc sursele, putem să
considerăm că Munții Gilăului au fost în stăpânirea unui puternic nobil dac. Spre această
concluzie ne-au condus dovezile materiale care au arătat că în toate epocile zona Gilău a
avut o importanță deosebită în dezvoltarea istorică, economică, socială și militară,
Având o astfel de poziție, Gilăul a fost ales să găzduiască trupele romane care
aveau sarcina să controleze și, în caz de nevoie, să intervină în această parte a Imperiului.
De la Castrul de la Gilău, trupele de călăreți puteau să ajungă pe drumurile strategice
rapide spre: a) Porolissum prin Șardu; b) Valea Ierii (la cumpăna apelor se mai văd
rămășițele drumului roman); c) Potaisa cu popas de schimbat caii La Cruce (Ciurila /
Pruniș); d) Piatra Craiului prin Bologa și bineînțeles e) Napoca prin Florești (Polus).
Puterea militară a crescut în epoca romană prin construirea Castrului pentru trupele
auxiliare (Ala Siliana) și a drumurilor rapide, pentru a se putea supraveghea eficient
Pagina 9
Defileul Someș — Criș și intrarea în munții auriferi. Implicit, în jurul castrului s-a
dezvoltat o populație care a depășit statutul de agricultori, fiind atrași mai ales spre
„servicii”, iar cei din munți folosiți la: exploatarea pietrei pentru construcții și
monumente votive; extragerea aurului; precum și la asigurarea materialului lemnos
pentru construcții de drumuri, poduri, clădiri, ateliere și gospodării. Acest specific al
populației din Gilău a rămas același peste veacuri. Se știe că aici a fost Cetatea lui Gelu,
Reședința Episcopală, Reședința unor Principi; Reședința reginei Isabela, etc., astfel că
locuitorii deserveau aceste „case”, devenind o categorie socială cu caracter „domestic” și
meșteșugăresc. Urme materiale romane, în afara Parcului Dendrologic, s-au mai găsit la:
Cuptoarele de Var, Biserica Reformată; Coasta Cimitirului I: Pădurea Orașului (Vârfu
Mic), Dealul Lupilor; La Blocuri. Dintre aceste situri două sunt turnuri de pază și
semnalizare la Vârfu Mic și Dealul Lupilor; canabele erau La Blocuri și Biserica
Reformată, iar mormintele erau de o parte și alta a drumului spre Napoca, mare parte
distruse, au scăpat doar cele care aveau montate, pe vârf, Puncte Trigonometrice.
După retragerea aureliană (epoca post-romană), viața a continuat sub teroarea
năvălitorilor, care voiau să treacă spre Câmpia de Vest, ceea ce a determinat populația din
zonă dă se organizeze: o parte s-au refugiat în munți, îar cei destoinici au preluat
sistemele strategice romane, le-au îmbunătățit și s-au instruit pentru a se apăra, iar din
acest proces s-a născut „un voievodat” cu reședința militară Ja Gilău (lângă castrul
roman). Voievodul Gelu a dat numele Gilău și, după cum consemnează unele documente,
a murit la Fântâna lui Gelu.
Locuirea neînțreruptă a teritoriului comunei Gilău este confirmată de numeroasele
și variatele materiale arheologice și de documentele scrise (romane și medievale).
Denumirea localității Gilău a suscitat interes din partea specialiștilor, care au
Lo
încercat să identifice originea numelui, cei mai mulți înclinând spre varianta legendarului
Gelu, aici fiind sediul fortificat (reședință militară) al voievodului. Prima atestare
documentară medievală scrisă este din 1212 sub forma Golou, după care avem formele:
Gylou (1246); Gylo (1282); Gyolo (1298) Gaalow (1331); Gyalav (335); Ghala
(1336); Gyalow (1384); Gyalo (1391%; Dyalow (1392); Gyalo (1466), Gzalw (1501);
Gialw (1551); Gialu (1553); Zilo (1808); Gilău (1848).
Pagina 10
Din anul 1448 sunt amintite și satele Someșul Cald și Someșul Rece. Someșul Cald
(Hâvszamos, Melegszamos) a fost cunoscut, dea lungul istoriei, sub numele de:
Hewzamus (1448); Heszamos (1625); Heu Zamos (1640), HE Szamos uize, HE Szamos
(1676); Hev Szamos vize (1679); Hâv Szamos (1727); Melegszamos (1773, prima
mențiune de Someșul Cald), HE Szamos (1774); Hev Szomos (1780; 1793). O parte din
sat a fost strămutată când s-a construit lacul de acumulare.
Somesul Rece (Fidegszamos) se întinde la poalele estice ale Dealului Cetate și a
fost atestat documentar în anul 1448. Pe teritoriul administrativ al satului Someșul Rece
se găsesc cătunele: Uzină (Talieni); Gura Râștii; Puiulești; Arsura (Arsuri); Pape și
Chirilești.
Conform cronicarului anonim al regelui Bela al IV-lea (Gesta Hungarorum, sec.
12), voievodul Gelu (Gelou guidam Blacus, dux Ulrasilvanus, dux Blacorum) a murit la
confluența pârâului Căpuș cu Someșul Mic, la Chindărăi, sau la Fântâna lui Gelu, aflată
pe teritoriul Gilăului, în timp ce se retrăgea, din fața hoardelor maghiare, spre cetatea sa
de la Dăbâca (ad castrum suum). În a doua jumătate a secolului al XII-lea, regii maghiari
vor să introducă o nouă formă de organizare administrativ-teritorială și desființează
episcopia ortodoxă, dar în Someșul Rece și Someșul Cald își păstrează cnezii care conduc
după jus valachicum, chiar dacă Gilăul a aparținut comitatului de Cluj.
La marea invazie tătară din 1241, satul Gilău și biserica (probabil de la Lăptărie,
unde s-a descoperit un cimitir din perioada arpadiană) au fost distruse, fiind în calea
năvălitorilor, mare parte din populație s-a refugiat în Someșul Rece, din care cauză în
1246 s-au adus coloniști și nobili din Pusta ungară și germani (hospites), acordându-li-se
avort
o serie de privilegii ce s-au aplicat și populației autohtone.
În anul 1242, teritoriile Gilăului cu tot ce implică acestea (pământuri și oameni) a
intrat în stăpânirea Episcopiei Transilvaniei, episcopul Galus. În anul 1282, regele
Ladislau IV, acordă noi privilegii celor care se mută pe domeniile episcopale.
Într-o diplomă din anul 1304 este amintit preotul Nicolaus, care slujea într-o
biserică și în 1331. În registrul dărilor papale din 1333 apare preotul Michaelis
(parochus), ceea ce denotă existența în Gilău a unei Biserici Catolice, În 1366 are loc o
revoltă a țăranilor iobagi din Gilău împotriva nobilului Petru care-i exploata nemilos. În
10
Pagina 11
anul 1373, episcopul Dumitru (Demetrius) locuia la Gilău și a primit un act regal de
scutire de „vama pentru vii” a locuitorilor din Gilău.
În a doua jumătate a secolului al XV-lea Gilăul devine un important târg
(oppidum) cu punct vamal. Cetatea Gilăului este construită, probabil, prin 1400, care în
decursul secolul ai XV-lea este menționată ca: o cetate (castru, vârnagy) în 1428 și
1439; locuință a episcopilor (domus habitationis în castro Gyahw) în 1456 era episcopul
Matheus; castru feudal (curie nobiliară), palat episcopal (pallatium) în 1465. În timpul
răscoalei de la Bobâlna (1437-1438), gilăuanii au participat activ la evenimente. Imediat
după răscoală au construit o capelă pe locul numit Căpâlna, capelă care a fost distrusă la
incendiul devastator din 1861. Tot aici, la poalele platoului este amintită existența unei
Biserici de lemn, ortodoxe, care a fost înconjurată de un cimitir, În apropierea ei s-a
construit Casa Parohială, iar strada ce iese în centrul localității se numește și azi „Ulița
Popii”. O diplomă din 19 august 1466, consemnează fondarea de către episcopul
Nicolaus (Zâpolya) a Bisericii Parohiale, ridicată în cinstea martirului Sfântu Nicolae.
În anii următori, episcopul erudit Ladislau Gerb (1475-1501), vărul regelui Matia
Corvinul (1458-1490), a continuat construirea cetății și decorarea palatului episcopal din
Gilău. În anul 1540, în cetatea Gilăului s-a cazat regele Ioan Zapolya. În anul 1541
cetatea Gilău era încă în proprietatea Episcopiei. În cetatea Gilău sosesc comisarii regele
Ferdinand | al Ungariei (1526-1564), pentru a discuta cu guvernatorul Transilvaniei,
Gheorghe Martinuzzi (1541-1551) despre eliberarea cetății Buda (ocupată de turci).
Acordul de unire, sub conducerea Habsburgilor, a tuturor teritoriilor fostului Regat ungar,
neocupate de otomani, a fost semnat la 29 decembrie 1541 în prezența episcopului
Transilvaniei, loan Statileo (15281542). În anul 1542, regina Isabela (15191559) a
primit în folosință toate proprietățile Episcopiei Transilvaniei - cetatea Gilău devenind
reședința ei, probabil, până fa abdicare (1551).
În anii 15421543, Petru More de Galați (provizoriul cetății Gilău) a făcut reparații
la sistemul de fortificație. În 1556, proprietățile Episcopiei Transilvaniei au ajuns în
posesia fiscului, iar cetatea Gilău a devenit din nou reședința reginei Isabela, care trece la
calvinism împreună cu supușii din Gilău și ordonă menținerea vechilor dări, fără a
impune noi taxe.
IN!
Pagina 12
IRENE)
În anul 1560, loan Sigismund 1] cere și el neimpunerea la taxe a posesorilor de vii,
ceea ce declanșează înmulțirea podgoriilor. În anul 1562 este amintit primul preot
reformat de rit calvin în Gilău, iar în 1577 primul preot localnic reformat (Gyalui Istvân).
Mai târziu, după anul 1580, cetatea și domeniile cetății au avut mai mulți
proprietari (guvernatorul loan Ghiczy; episcopul Transilvaniei Dimitrie Nâprâgyi; Mihai
Viteazul; Ștefan Csâky; generalul Giorgio Basta și nobilii Pancrațiu Sennyei; Gheorghe
Răcz; Wolfgang Kamuthi). Principele Sigismund Bâthori ordonă executarea, în 12
septembrie 1595, a lui Francis Kendi și loan Bornemissza, acuzați de complot cu turcii,
execuție care a avut loc sub zidurile cetății Gilău, unde au fost îngropați (în 1839 au fost
descoperiți cu ocazia săpării unor fundații). În anul 1597 principele restabilește
autoritatea Episcopiei catolice, donând episcopului Demeter Naprâgy, printre altele,
domeniile Gilăului cu satele Someșul Cald, Someșul Rece,
În timpul lui Mihai Viteazul, Gilăul este implicat în intrigile nobiliare și
episcopale. Capturați în 1600, sația, fiul și fiica lui Mihai Viteazul au fost închiși timp de
șase luni în Cetatea Gilău.
În timpul „revoluției Bocskai” doar cu mare dificultate a fost recucerită cetatea ce
aparținea, pe atunci, Imperiului Austriac (după cucerirea ei de către Basta).
Conscripția din 1640 amintește în Someșul Rece, Someșul Cald și Cornești câte un
cneaz, nouă localnici cu atribuții de jude, doi vicejuzi, etc. Gilău cuprindea satele (sau
doar domenii): Someșu Cald; Someșu Rece; Florești; Luna; Căpușu Mare; Cornești;
Izvoru Crișului; Leghia și Dorloț, conform Conscripției din 25 martie 1640 și organiza
târguri, care aduceau noi venituri populației, În anul 1642 este amintit un învățător, deci
se presupune existența unei școli.
Între anii 1633-1643, domeniul cetății a intrat din nou în posesia fiscului, fiind
recuperată de principele Gheorghe Râkâczi 1 (1630-1648), care l-a folosit ca pe o
proprietate privată, inițiind lucrări de renovare (1638-1652), deoarece a suferit mari
distrugeri în urma ocupației austriece. În anul 1643 a ipotecat cetatea lui Sigismund (fiul
mai mic) care, peste șase ani, îl dăruiește nepotului său (fiul principelui Gheorghe
Râkâezi al II-lea).
La 1652 domeniile Gilăului se extind și cuprind: Turea; Viștea; Vaida Cămăraș;
Agârbiciu; Lăpustești; Chintău; Baciu; Căianu; Jucu de Jos; Aiton, precum și o parte din
12
Pagina 13
Huedin, o parte fiind proprietatea lui Dionisie Bânfty. În anul 1652, Gilăul avea titlul de
oppidum și propriul Jude (Judele Orașului), astfel încât importanța localității era maximă,
după cum rezultă și din întinderea zonelor controlate,
Cetatea a rămas, în decursul timpului, un loc important pentru negocieri și
încheierea unor înțelegeri diplomatice și militare, dintre care amintim doar anul 1655
când o delegație condusă de Udriște Năsturel, trimisă de Matei Basarab, semnează o
alianță antiotomană. Cetatea Gilău și domeniile anexate au rămas în proprietatea familiei
până la moartea lui Gheorghe Râkdezi al II-lea în 1660, survenit în urma bătăliei de la
Gilău dintre oastea lui Gheorghe Râkâezi al II-lea și turci. Locul Bătăliei este în hotarul
Șăs (Ter), unde au fost îngropați morții sub trei movile, care se mai vedeau în secolul al
XX-lea (nereperate pe teren în 2014).
În anul 1663, Stările Ardelene au ipotecat Castelul și domeniul Gilău lui Dionisie
Bânfty (1630-1674) care, în anul 1666, modernizează interioarele (băi, sistem de
încălzire, etc.). În Urbariul din 1666 este amintită o Moară de apă pe Someșul Rece.
După execuția lui Dionisie Bânffy în 1674, domeniul Gilău este confiscat, însă este
redobândit după doi ani (1676) de către Gheorghe Bânffy (1661-1708), fiul lui Dionisie
și viitorul Guvernator al Transilvaniei. În 1687 satele Gilăul, Someșul Cald și Someșul
Rece (terenuri, iobagi și jeleri) se aflau încă în proprietatea lui Gheorghe Banfiy. După
aproape trei decenii (6 februarie 1687), domeniul Bânffy (Gheorghe Bânffy) se reduce
simțitor, doar la satele Gilău, Someșu Cald și Someșu Rece,
În cronica întitulată „Metamorphosis Transylvaniae” (1736), Petru Apor descrie
nunta de la Castelul din Gilău din anul 1702, dintre Ana (fiica Guvernatorului) și contele
Adam Sz6kely din Ineu. La nuntă au fost Apor Istvân, Kornis Ana (soția lui Gh. Haller),
Nicolae Bethlen, Pekri Lărinc și contele Rabutin.
În timpul Răscoalei Curuților (1703-1711), comandantul curuților, Pekri Lârine,
intră în posesia cetății Gilău (1706), după lupte grele împotriva castelanului Gheorghe
Bânffy (liderul partidei pro-habsburgice). După victoria generalului Rabutin, familia
Bânffy recuperează Castelul ce fusese distrus însă în 1707. În anul 1738 Bânfty Dânes a
reconstruit Castelul.
13
Pagina 14
[II
LI
După Dieta din 1714, dările și prestațiile în muncă au crescut, fiind amintit “censul
Munților Gilăului” și se constată o masivă coborâre a moților din zona Zlatnei, Câmpeni
și Albac și așezarea lor în Munții Gilăului, printre ei este amintit și Horea,
În anul 1723, în Someșul Rece s-a ridicat Biserica de Lemn cu hramul „Pogorârea
Duhului Sfânt”, prin contribuția sătenilor (14 familii), lângă cimitir, probabil pe locul
unei biserici mai vechi. Această Biserică a devenit monument istoric și de arhitectură
ecleziastică, printre altele fiind și singura din Ardeal, înconjurată cu un gard de piatră. În
anul 1726 se construiește Biserica Reformată Calvină din Gilău peste ruinele vechii
biserici, de secol 17, de la care se păstrează clopotul din 1677. Această biserică a fost
renovată în 1826. În anul 1728 s-a construit Biserica Ortodoxă din lemn cu hramul
Cd
„Sfinții Arhangheli” din Gilău la poalele Dealului Căpâlna, iar în anul 1758 a fost pictată
i în interior.
i În 1737 Cald valachalis la fel
Someșul era integra possesio ca și Someșul Rece,
ceea ce explică menținerea instituției cneziale și construirea bisericilor ortodoxe.
În anul 1760 ia Gilău exista o Biserică de lemn Greco-Catolică, cu fundație de
| Între
piatră. anii 1762 - 1770 această biserică a fost demolată și reconstruită tot din lemn,
LIRIR
dar mai mare și încăpătoare. În anul 1768 s-a pictat pentru prima oară Biserica de lemn
„Pogorârea Sfântului Duh” din Someșul Rece.
ARN
În perioada 1769 - 1773 se fac măsurători topografice pentru întocmirea hărților
II
Josefine, comuna Gilău fiind în secțiunea 082. În anul 1775, Judele montan, Fr. Kibling
ANNEI
Lovenfeld, a impus reguli severe de folosire a Pădurilor de pe domeniul Munții Gilăului.
Răscoala lui Horea implică și locuitorii Gilăului, unde erau așezați mulți moți,
majoritatea jeleri, De frica extinderii răscoalei pe valea Someșului Mic, nobilii înarmați,
conduși de contele Csâky Janos, își fac tabără militară între Florești și Gilău, precum și
bariere la: L.ona — Gilău, Gilău — Căpuș și Vlaha. La 15 noiembrie 1784, Horea se afla la
Mărișel, unde s-a întâlnit cu conducătorii din zonă și au discutat strategia ofensivei
împotriva Clujului, dinspre Călata și Gilău. La 21 noiembrie 1784 se emite Legea
Marțială, ceea ce permite abuzuri din parte nobilimii maghiare și a trupelor imperiale.
Presiune se face, mai ales, pe satele Someșul Rece și Someșul Cald. Gilăul a fost
considerat punctul cheie a! apărării nobiliare, așa că au fost aduse: un detașament de
secui; două companii conduse de maiorul Adorjân; un escadron din regimentul Savoy
14
Pagina 15
condus de colonelui Hellerbrandt și un batalion din Galiția condus de Gyulay. Atât
înainte, cât și după prinderea și executarea lui Horea, represaliile nobililor s-au îndreptat
mai ales împotriva juzilor locali, fiind vânați îndeosebi cei din Someșul Cald și Someșul
Rece. În anul 1784, conform documentelor vremii, la Gilău funcționa o Școală
Românească avându-l învățător pe Eliseu Bărbosu.
În anul 1789 este atestată existența formațiunii teritorial-administrative Plasa
Gilău. În anul 1790 funcționa Mina de Aur a lui Acariu Dezideriu. În 1796 se interzice
folosirea pădurilor din Munții Gilăului de către iobagi, fiind păziți de gornici. În anul
1799, pentru Biserica Reformată, se aduce clopotul turnat la Cluj, în atelierul lui
Andrăsovszky.
În primul deceniu al secolului al XIX-lea, Biserica de Lemn „Pogorârea Sfântului
Duh” a fost repictată în interior de zugravul de biserici Dimitrie Ispas (localnic din
Gilău), în stil popular românesc.
In anul 1814 este consemnată existența unui „inspector silvic”, care avea în
subordine plăieși și gornici, ce păzeau domeniile familiei Bânfty și domeniile imperiale
din Munții Gilăului. Exploatarea pădurilor de către locuitorii din zonă a rămas o
problemă sensibilă. Între anii 1814-1822, contele Gh. Bânffy renovează Castelul. În anul
1820, sub Dealul Custurii era cunoscută Mina de Aur a lui Anton.
În anul 1829 se construiește actuala Biserică Reformată. În anul 1830 se
construiește șură în stil clasicist, care se află azi în Gilău la nr. 20, în cadrul unei
gospodării cu un conac reconstruit în 1900 (azi Dispensar Veterinar). În jurul anului 1838
exista un conac construit la poalele castelului, cu care ocazie se modernizează și șura de
Lol
secol XVIII.
În anul 1844 se face prima descoperire arheologică în Someșul Cald: un tezaur de
argint dacic, din care au ajuns o serie de piese numismatice la Viena,
În timpul Revoiuției de la 1848 s-au dat lupte de rezistență a românilor în munți, la
Someșul Rece, Someșul Cald și la Mărișelu, iar în lunca Someșului Mic au staționat
trupele maghiare, care, la început, au dus lupte împotriva austriecilor, apoi, au încercat să
pătrundă în munți, împotriva românilor. S-au înființat acele Verbirâsăg (Tribunale de
Sânge) care spânzurau orice român ce se opunea politicii de anexare a Transilvaniei la
Ungaria. Printre cei spânzurați la Cluj a fost și Vasile Burcă din Someșul Cald. La 29
15
Pagina 16
bre
ianuarie 1849 se dă bătălia de la Someșul Cald — Muntele Bătrâna între moți și gardiștii
nl unguri care staționau în Gilău. Ofensiva gardistă se reia în luna martie când localnicii
(femei și bărbați) din Someșul Cald și Mărișelu erau conduși de centurionul Indrei Roșu.
În aceeași perioadă se dau lupte și la Someșul Rece, din ambele confruntări moții au ieșit
învingători. Riposta este cumplită, zone întregi sunt trecute prin foc și sabie, cum este
cazul satelor Lăpustești și Mărișelu, aproape rase de pe fața pământului.
În anul 1849, după preluarea puterii de austreci, în Marele Principat al
Transilvaniei s-au format șase districte militare: fostul comitat al Clujului a devenit Cerc,
împărțit în șase subcercuri printre care Subcercul (subdistrictul) Gilăului, în care intrau
din punct de vedere administrativ 20 de sate: Someșul Cald; Someșul Rece; Muntele
Rece; Măguri Răcătău; Mărișelu; Vlaha; Săvădisla; Vălișoara; Nadăș, Căpușurile;
Agârbiciu; Luna de Sus; Florești; Tăuți; Mănăștur; Straja; Dumbrava; Finișel; Lăpustești
și Păniceni. În anul 1857, la Gilău funcționa o Școală Românească, avându-l ca dascăl
pe
Vasiliu Dumitrescu. În această școală se învăța limba română, germană și maghiară. La
Gilău era și un preceptor care examina elevii.
În anul 1861 a fost un mare incendiu care a distrus Castelul, casele din apropiere și
capela de la punctul Căpâlna (construită în 1438). Ruinele Castelului și terenurile din jur
au fost cumpărate de un mare proprietar de pământuri, care a demolat etajul al doilea, a
pus acoperiș din șindrilă peste etajul întâi, iar în jurul castelului a amenajat un pare
englezesc (azi Parcul Dentrologic).
În anul 1863, după liberalizarea regimului socio-economic, doi gilăuani (.
Negruțiu-Fekete, M. Buhățel) au făcut parte din Dieta de la Sibiu, situație care s-a
schimbat la alegerile pentru Dieta de la Cluj și, mai ales, după instaurarea Dualismului
Austro-Ungar (1867). Prin 1875 sunt amintiți doi învățători la Școala Confesională din
Gilău (avea copii de toate etniile), dar prin Legea Trefort (1879) Școala Românească a
primit o grea lovitură, dar învățătorul loan Petran a luat atitudine și a primit ajutor de la
Societatea ASTRA și Banca Economul, în timp ce Școala Confesională Reformată era
subvenționată de la stat, din care cauză mulți copii români au frecventat Școala Maghiară.
În această perioadă, avântul economic european a influențat și dezvoltarea
Gilăului. Familia Bânffy, care avea multe domenii în zonă, a introdus metode noi de
exploatare a pădurilor (pentru piața externă) prin tăieri succesive, cu ajutorul firmei
16
Pagina 17
„Frankel” din Viena și a construit gaterul cu abur prin firma „Kari Neuschloss und
Sâhne” la Someșul Rece, punându-se bazele cătunului La Talieni. La această prosperitate
a contribuit și încetarea în anul 1877 a statutului de teren arvunit Mariei Tereza a
domeniilor din Munții Gilăului, astfel că acestea au întrat în posesia statului, a unor nobili
și a comunităților din Someșul Rece, Someșul Cald, Măguri și Mărișelu. În 1880, lângă
Castel a fost descoperit un tezaur monetar (1 170 denari romani, II-III d.Ch: de la, Marcus
Aurelius până la Filip Arabul). În această perioadă, căutătorii comorii lui Darius
descoperă Peștera Oaselor (Someșul Rece), unde antropologul A. Koch (Universitatea,
Cluj) face săpături, datând piesele în Paleoliticul Superior în raportul publicat în 1990,
În timpul „mișcării memorandiste” gilăuanii au fost de partea memorandiștilor, iar
cu ocazia procesului din 1892, 600 de persoane s-au adunat și așteptau să intervină.
În anul 1896 se construiește Biserica Greco-Catolică, transformată în Biserică
Ortodoxă (1949). Planul bisericii a fost conceput de ing. Pompei Hodu, sponsorizat de
săteni și a fost executată din piatră, cu bolta din cărămidă, zugrăveală interioară simplă,
cu iconostas în stil apusean. În anul 1905 se ridică Biserică Catolică în Gilău.
În primii ani ai secolului trecut (1903-1906), în cătunul Uzina (La Talieni), s-a
construit prima centrală hidroenergetică din centrul Ardealului, ce alimenta cu curent
electric Clujul, începând din anul 1906. Lucrătorii italieni au ridicat atunci și o mănăstire
catolică — Mănăstirea Răcătău (azi dispărută).
Legea lui Apponyi din 1907 a dat, din nou, o grea lovitură Școlii Confesionale
Greco-Catolice din Gilău, mulți copii înscriindu-se la Școala Maghiară de stat, care a
devenit gratuită din anul 1908.
În 1911, Castelul și Parcul a intrat în posesia contesei Ecaterina Bânffy, soția lui
Barcsay Toma, care vor fi și ultimii proprietari.
La Primului Război Mondial, locuitorii satelor Someșul Rece, Someșul Cald și
Gilău (aparținând Comitatului Cojocna) au participat efectiv cu soldați, colete și bani
Ll
(prin Crucea Roșie), iar în 1917 au sprijinit „cadrele verzi” să se ascundă în munți. În
acest timp s-au topit clopotul mare și acoperișul de cupru al Bisericii Greco-Catolice din
Gilău, și au fost transformate în muniții. În toamna anului 1918, la Gilău s-a constituit: o
Gardă Națională ce au depus jurământul la Cluj; Consiliul Național Român din Gilău, iar
17
Pagina 18
la Marea Adunare de la Alba Iulia au participat cinci gilăuani, dintre care unul (dr. I.
Giurgiu) a devenit deputat de Gilău în Parlamentul României Întregite.
După 1918, Gilăul trece prin tot procesul de transformare economică,
administrativă, culturală, astfel: cei care au suferit de pe urma războiului au beneficiat de
Legea Agrară; s-a reintrodus limba română în școli și instituțiile statului, păstrându-se
ambele școli; s-a schimbat aparatul funcționăresc; Plasa Gilău a devenit Plasa Moților cu
10 sate; Camera de Agricultură a înființat „Eforia de pășune de la Gilău” (cu 24 sate);
mei Ocolul Silvic Gilău, ste. Între 1927-1948, funcționează la Gilău o Școală Primară de Stat.
În anul 1932, s-a sfințit noua biserică din Someșul Rece, astfel că în Biserica de
IRINEI Lemn cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” nu au mai fost oficiate slujbe.
În anul 1934 s-a înființat Cooperativa Forestieră „Moțul”, care gestiona fondul
forestier din Munții Gilăului, Fabrica de Cherestea de la Someșul Rece, Magazinul de
Aprovizionare și Consum din Gilău. În sprijinul localnicilor se înființează Cooperativa de
Credit „Gelu”. Se exploatează piatra din Cariera Corabia din Someșul Rece pentru
modernizarea drumurilor (de exemplu la Măguri Răcătău este „drumul lui Ferdinand”).
Pentru economia vânatului se înființează Societatea „Gilăuana”.
Acest impuls economic a determinat descoperirea unor situri arheologice și
implicit inițierea unor cercetări de suprafață și săpături în așezări preistorice din Gilău,
sub conducerea lui Mârton Roska (1934-1941) și a Amâliei Mozsolics (1941-1943). În
anul 1943 se descoperă urmele Castrului roman din Gilău.
În 1936 se pictează Biserica Greco-Catolică din Gilău și se reorganizează Biserica
Ortodoxă, La acea dată, în Gilău existau și Biserica Reformată Calvină și Biserica
Romano-Catolică.
După Dictatul de la Viena (1940), granița statală trecea pe la sud de Gilău, fiind
separată de Someșul Rece și Someșul Cald, astfel ca românii au luat drumul pribegiei,
trecând „vama cucului” în Someșul Cald, Someșul Rece, Răcătău și Săvădisla. O parte
din acești refugiați, împreună cu voluntarii din Someșul Rece și Someșul Cald, nu s-au
îndepărtat de graniță și au format batalioane fixe (Bihor, Cluj, Someș) în cadrul
Companiei ] Măguri (Pluton 2 Mărișel; Pluton Someșul Rece; Pluton Someșul Cald), ori
Compania 8 (Pluton Dângău), care să oprească pătrunderea trupelor horthiste în Munții
Apuseni. În anul 1944, Plutonul de Voluntari Gilău a fost în focul luptelor de la Corabia,
18
Pagina 19
Gura Râșchii și Cetățuia. Grele lupte au dus pentru apărarea Uzinei Electrice și pentru
eliberarea Someșului Rece și a Gilăului.
După 1945 au urmat schimbările inerente noii perioade: Reforma Agrară;
Naționalizarea; înființarea GAC „IMai” (fostă „Înfrățirea”) și a IAS Gilău; „30
Decembrie” (Someșul Rece) și „Someșul” (Someșul Cald); reîmpărțirea teritorial -
administrativă, Reforma Religioasă, care a dus la desființarea bisericilor greco-catolice,
astfel că la Gilău funcționau două Biserici Ortodoxe până în 1950, când s-au contopit
într-o singură Parohie.
În anul 1949 se fac primele cercetări la Castrul din Gilău, iar în 1951, K. Horedt și
Macrea fac săpături arheologice, Între 1949-1962, la Gilău funcționa Școala Elementară
de 7 ani, care între 1962-1968 s-a transformat în Școală Medie. În 1968, Școala din Gilău
se transformă în Liceu și va funcționa sub acest statut până în 1977.
După 1969, localitatea Someșul Rece a înflorit prin refacerea gospodăriilor
strămutate din Someșul Cald cu ocazia construirii salbei de cinci baraje în opt trepte
(până la Cluj), dintre care patru sunt în comuna Gilău,
Primele hidrocentrale de mare putere au înlocuit Uzina Electrică de la Someșul
Rece, acestea sunt: Gilău 1972 (Someșului Mic); Tarnița (1974), Someșul Cald (1977) și
Gilău II 1986 (prin aducțiune, fără acumulare de apă). Aici a fost „prima Școală” de
hidroenergeticieni din țară, Apele lacului de acumulare de la Tarnița și Gilău sunt
pompate, epurate și alimentează cu apă potabilă județul Cluj prin „Uzina de tratare și
pompare a apei”.
După anul 1972, Castelul a devenit „Școală pentru copii cu dezabilități” până în
2002. În prezent este în proprietatea iui Thomas Barcsay. În anul 1973 se restaurează
Biserica Ortodoxă cu hramul „Sf. Nicolae” din Gilău și se reface pictura. În anul 1979
încep săpăturile arheologice sistematice la castrul roman din apropierea Castelului care
au continuat, cu mici întreruperi până în 2005, Din 1983 Hidrocentrala de pe Someșul
Cald alimentează cu energie electrică Sistemul Național. Între 1983-1989 a fost construită
Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Gilău prin contribuția statului (în
schimbul bisericii din Someșul Cald). În anul 1987, această biserica a fost pictată în
tehnică fresco pe Mihai Ciuhoiu, iar iconostasul sculptat de Gheorghe Caiena. În anul
1978, Liceul din Gilău se transformă în Școală Generală cu clasele I-VIII, până în 1998
19
Pagina 20
când redevine Liceu care, în anul 2002, primește titulatura de Liceul teoretic „Gelu
Voievod”, azi având o clădire nouă cu laboratoare moderne.
În anul 2003 s-a semnat un protocol prin care apele Lacurilor de la Gilău să
alimenteze localitățile din județul Sălaj, prin programul SAMPTID, astfel apele
Someșurilor devin noul „aur” al gilăuanilor. Prin realizarea acestui program, Gilăul
devine cel mai mare furnizor de apă potabilă din Transilvania.
Proiectul Autostrăzii „Transilvania” a fost o oportunitate pentru cercetarea
arheologică (evaluări de teren; săpături preventive; săpături de descărcare de sarcină
istorică) a zonelor cu vestigii din toate epocile, la acest proiect (2004-2007) participând
arheologi de la: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei; Institutul de Arheologie și
Istoria Artelor din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai. După 2000 au fost diferite
proiecte de evaluare de teren (diagnostic arheologic) printre care amintim: “Habitatul
primei epoci a fierului pe cursul Someșului Mic” inițiat de Nagy Jozsef (2003-2004);
periegheze efectuate de Stan Vasile, Vlad Lăzărescu și Ramona Marchiș (2008); „Valea
Someșului Mic și afluenții săi, zona cuprinsă între localitățile Gilău-Dej”, pentru cartarea
și identificarea siturilor arheologice, ca un preambul la proiectul de Arheofotogrametrie,
inițiat de Zs. Molnăr-Kovâcs (Universitatea Babeș-Bolyai), având în colectiv pe: J.G.
Nagy, E. Piroska, J. Kirâly, M, Ferenczi (iunie-octombrie 2009: Autorizație nr. 29/2009);
„Valea Someșului și Valea Arieșului, zona Călăților, județul Cluj”, pentru localizarea și
delimitarea prin coordonate GPS a siturilor, inițiat de Zs. Molnâr-Kovâcs (UBB), având
în colectiv A.G. Florea, FI. Gogâltan, J.G. Nagy, D. Bereteu și Apai Emese (aprilie-iunie
2010: Autorizație nr. 22/2010), „Cartografierea digitală a siturilor și monumentelor
istorice din LMI" pentru fotografierea obiectivelor și completarea fișelor de sit:
participanți Cristian Găzdac, Nagy Jozsef, Vasile Stan (septembrie-noiembrie 2010),
În cele ce urmează vom prezenta situația arheologică și istorică din satele
componente ale comunei Gilău, situată la 18 km vest de Cluj-Napoca, cu acces pe
șoselele: Autostrada Transilvania (A3); DN 1 (E 60); DJ 107 P; 107 N; 107 S și 103 V.
20
Pagina 21
Obiectivele arheologico-istorice
Satul Gilău (460 43' 12" N; 230 23: 19" E; atitudinea: 400 m.d.m),
Deși în Repertoriul Arheologic al Județului Cluj, publicat în anul 1992, sunt amintite 21
obiective arheologic, în urma verificărilor de teren s-a constatat că:
Obiectivul 17. Pe Dealul Cerătii (Vârdomb, Vărhegy), aflat la sud-vest de sat, nici
|, Ferenczi, nici noi nu a identificat nici un fel de urme arheologice, deși figurează
în Lista Monumentelor Istorice din 2004 ca așezare fortificată preistorică Cod
LMI: CI-l-s-B-07063, reactualizată fără verificări în 2014, primind cod Ran:
57911.06.91; 57911.06.02; 57911.06.03, fiind considerat locul unde este castrul
roman, locuire preistorică și medievală de sec. X-XIII, confundându-se cu
obiectivul “Cetate” (Parcul Dendrologic) din centrul Gilăului. Notă: Punctul
denumit “Dealul Cetății” se află la confluența Someșului Cald cu Someșul Rece,
vis-a-vis de obiectivul “Cetate” din Someșul Rece. (Bib. Ferenczi 1972, p. 405-7,
nr. 24-27, RepCluj 1992, p. 222, nr. 17. Janitsek 2000, p. 156, nr. 229).
Str. Cimitirului fn. a fost introdusă în Lista Monumentelor Istorice având Cod
RAN: 57911.10 fără a se preciza poziția siturilor, ceea ce a făcut imposibilă
reperarea arheologică. Notă: în 2006 a fost eliberată autorizație de supraveghere
arheologică pentru situl Gilău - sir. Cimitirului, Codul de sit din cererea de
supraveghere, respectiv din autorizație este greșit, fiind 57911.04, cod ce
corespunde sitului Gilău - Dâmbul Țiganilor, singurele informații referitoare la
urmele arheologice (preistorice, romane, medievale) provin din cererea de
21
Pagina 22
supraveghere arheologică, deoarece nu există nici un raport de cercetare în
Cronică și nici fișă tehnică de sit.
Obiectivul 3. Chiszer (Kister), sit arheologic neolitic (grupul Iclod), categoria B
de pe platoul Chister (RepCiuj 1992, p. 219, nr. 3), la ora actuală este pe teritoriul
Lunei de Sus, comuna Florești (Coord. Stereo 70: _379630.692876
Înczreană 583800.188106, aria 58348.498102). Notă: trebuie corectată fișa sitului și
schimbate Cod LMI CJ-I-s-B-07064 și Cod Ran: 57911.11.
Obiectivul 4. Pârâul Căpus (Kapus patala: RepCluj 1992, p. 222, nr. 4),
considerat sit de categoria A nu a fost reperat arheologic. Notă: fragmentele
ceramice neolitice (grupul Iclod) au fost descoperite în malul și albia pârâului
Căpuș la începutul secolului trecut, de atunci așezarea putea fi distrusă de ape, sau
pârâul și-a schimbat cursul și situl este departe de mal, dar nu pe teritoriul
administrativ al Gilăului. Cod LMI: CJ-I-s-A-07064; Cod RAN: 57911.12 trebuie
șters din LMI.
Obiectivul 9. La Mărtănus (Martonos) au fost descoperite la începutul secolului
trecut: un bulgăre de vopsea roșie (realgar) și un vârf de săgeată de bronz, cu trei
muchii, de tip scitic ( RepCluj 1992, p. 222, nr. 9). În urma cercetărilor de teren
(pl. XXI/9-10), situl (poate să fi fost un mormânt) nu a fost reperat arheologic.
Obiectivul 9. Lg est de Dâmbul Țiganilor, considerat sit de categoria A, Cod LMI
CJ-I-s-A-07066.01; Cod Ran 57911.04.02, unde este menționată o așezare
fortificată dacică (RepCluj 1992, p. 222, nr. 15) nu a fost reperată în teren nici de
specialiștii în perioada dacică, așa că trebuie șters din LMI.
Obiectivul 14. Pădurea Orasului (Văros erdeje: areal forestier de foioase, gorun,
fag) se întinde între satele: Luna de Sus la est; Gilău la nord; Someșu Rece la vest
și Stolna la sud, între altitudinile 350 și 650 m. 1. Ferenczi menționează o așezare
deschisă dacică de perioadă Latene (RepCluj 1992, p. 222, nr. 14). Notă: fără
verificări în teren a fost introdusă în LMI 1991, 16; LMI 2004, nr. 841, 339
primind Cod LMI CJ-I-s-B-07067 și Cod Ran 57911.05.01, Cercetările de
suprafață, pentru identificarea și localizarea siturilor, efectuate de Dinu Bereteu,
specialist în vestigii dacice, deși minuțioase, nu au dus la reperarea și cartarea
Pagina 23
acestui sit, posibil distrus la construirea barajelor („partea superioară a terasei
dintre Someșul Rece și Gilău”). Până la noi informații necesită ștergerea din LMI,
Obiectivul 19. Malul Roșu (Vereșmori, La Râpă Veresmari, Văr&smart), la nord-
est de comună, la hotarul dintre Gilău și Suceag, aproape de așezarea romană de
la Ciuha, unde Torma și alții presupuneau că pe versantul dinspre Valea
Căpușului, a existat o carieră de piatră calcaroasă exploatată în epoca romană.
Aici au fost descoperite, fortuit, cinci inscripții funerare (CIL, III, 846=7650, 847,
847a=7651, 848-849). Se menționează că s-ar fi aflat mai multe monumente
sculpturale, coloane, baze de coloane luate de locuitorii din Gilău. Tot aici s-au
semnalat fragmente ceramice din epoca bronzului (RepCluj 1992, p. 222, nr. 19).
Notă: pe teritoriul localității Suceag, fără identificarea locului, se presupune
existența unei cariere de piatră exploatată în epoca romană (RepCluj 1992, p. 378,
17). Ruine se găsesc și la VSV de satul Suceag, pe dealul Chintăul Gilăului
(Gyalui tekintă) - în literatura de specialitate amintit greșit sub denumirea La
Ciuha (Cs6rater6) (653 m) și în împrejurimile lui -. Pe vârful teșit al dealului s-au
constatat ruinele unei construcții de dimensiuni modeste din care au ieșit la iveală:
cărămizi, țigle; mortar; o cărămidă cu ștampila Legiunii XIII Gemina (CIL, III,
1629, 2); monede romane de argint și de bronz, printre care un denar din anul 71.
î.Ch, și s-a presupus existență unui castru stativ (neconfirmată în teren). Pe acest
vârf de deal dominant putea să existe — cel mult un tur de observație și de
semnalizare, sau un alt post militar mai mic, aflat pe teritoriul comunei Baciu. Din
această zonă, cu întreruperi, se întind ruinele romane spre NV de Gilău (RepCluj,
p. 377, 12). Acest sit nu a putut fi identificat pe teren.
La ieșirea spre Căpus, sit de categoria B. Aici se menționează o așezare din
epoca neolitică, aparținând grupului cultural Iclod. Bi5: LMI 1991; Maxim 1999,
461. Cod Ran: 57911.02, care nu a fost reperat pe teren.
La Pustă (Puszta), sit, ce constă dintr-o ridicătură circulară, probabil o fortificație
de pământ, care nu a fost identificat pe teren. Bib: Janitsek 2000, p. 153, nr. 198.
Săs (Ter), sit. Este locul luptei din anul 1660 dintre turci și oastea lui Râkoczi.
Aici se aflau trei movile ridicate peste gropile comune, unde au fost îngropați cei
23
Pagina 24
căzuți pe câmpul de luptă, în evul mediu. Bib: Janitsek 2000, p. 155, nr. 224. Cele
trei movile nu a fost reperat pe teren.
Str. Suceagului ] (Szucsăg ucta), ansamblu de situri, situat în dreapta Văii Căpuș,
pe malul stâng al Someșului Mic, în luncă, pe o ridicătură, în timpul supravegherii
arheologice efectuate de Monica și Tiberiu Tecar, cu ocazia lucrărilor de
canalizare din anul 2005, au fost descoperite fragmente ceramice în poziție
secundară, din: epoca bronzului, aparținând culturii Wietenberg; primei vârste a
fierului, Hallstatt și epoca romană. Bib: Janitsek 2000, p. 143, nr. 47, 153, 214 și
inf. Tecar.
Obiectivul Căpâlna (Xdpoina), unde a existat o necropolă din epoca romană
suprapusă, parțial, de un cimitir medieval și modern, dar nu a fost reperat nici un
sit arheologic pe teren, posibil ca în această descriere să se fi strecurat erori de
localizare (o parte din informații să se refere la Coasta Cimitirului). Din secolul al
XV-lea este amintită existența aici a unei capele (bisericuță din lemn), lângă care
s-a construit și o Casă Parohială. Lângă Castel, după 1437 s-a ridicat o altă capelă
(distrusă în 1861 de marele incendiu ce a înghițit Castelul și o parte din sat), iar în
anul 1520 este amintită o capelă și în afara Gilăului. Bib: Harta Josefină indică
punctul Kâpolna; Janitsek 2000, p. 148, nr. 120.
Din locuri neprecizate provin: 1) inscripții și elemente sculpturale cu valoare
arhitectonică printre care amintim: aedicule; medalioane funerare; monumente
votive (majoritatea în colecția MNIT, Cluj-Napoca), 2) monede romane și
medievale din descoperiri izolate; Bib: Marțian 1920, nr. 293; Bodor 1957;
Protase 1966; Tudor 1968; Macrea 1969; RepCj 1992, p. 225-226, nr. 22.
Situri noi reperate și cartate (de introdus în LMI):
o Str, Suceagielui I si 17
o Dealul Gardina 1-V
o Gura Zăpodii
o Pădurea Orașului (necropola tumulară)
o Gilău Vest
o LaDeal
o Dealul Lupilor
o Biserica Catolică
24
asi
Pagina 25
o Lăpustești
o Cimitirul Evreiesc
o Conacul de lângă sura sec. XLX (Gospodăria)
Situri arheologice și monumente istorice reperate
INI
ANII
1.) Groapa ui _Puri (Puri gâdre), ansamblu de situri de
III
categoria A (nr. 35 pe hărțile: Pl. [; 11; V; VI, VIII, LX XI, XII, XIV; XV;
NN
XVII), așezare fortificată cu șanț (cultura Wietenberg) este jumătate pe
[NR
teritoriul satului Luna de Sus, comuna Florești, unde este cunoscută sub
denumirea de Râpa Dracului (lerdegarca, Ordăgârok: Cod Ran 57724.02).
În urma cercetărilor din 21 mai 2009 (N. Jozsef, P. Eszter, K. J6zsef) s-a
constatat că: suprafața așezării este delimitată din trei părți (nord-vest,
nord-est și sud-est), de pante abrupte, fiind barat de un șanț lung de 150 -
160 m, adânc de 2,5 - 3 m (față de valul de apărare) și lat de 10 - 12 m. În
gropile săpate în anul 1953 (RepCluj 1992, p. 222 nr. 11), în interiorul
așezării, se observă un strat de cultură gros de circa 60 cm, marcat de
fragmente ceramice din cultura Wietenberg. Grosimea stratul de cultură
variază, în schimb stratul de lipitură arsă și chirpici este constant. Lățimea
așezării, pe direcția est-vest, este de aproximativ 80-90 m, lungimea nord-
sud de 110 - 120 m. Notă: acest sit este cunoscut ca fiind o fortificația de
refugiu situată deasupra satului Luna de Sus, pe promontoriul platoului
Chișterului (602 m), marcat pe latura de est de Râpa Dracului, la sud de
pante abrupte ce coboară spre lunca Someșului Mic. Aici, în perioada 15
septembrie — 30 noiembrie 2006, A. Ursuțiu, F. Szabolcs au efectuat
cercetărilor arheologice preventive pe traseul Autostrăzii Transilvania,
25
Pagina 26
tronson 2B, km 50+200/50+300 (zona de est a platoului, spre Râpa
Dracului). Bib: RepCluj 1992, p. 222 nr. 11; Ursuțiu et al. 2008, p. 185-
186. alt. 440 m). Cod LME CJ-I-s-A-07065; Cod Ran: 57911.03.01;
57724.02 (Râpa Dracului), siruta 57911; coordinate: X: 379168,742832;
Y: 584026,851221; aria: 42915,993569; perimetru: 803,061165; coord.
ST70: 230 25! 0.5946" E; 460 44' 41.7444" N; alțitudine: 453,39999 m.
2.) Biserica Reformată (Cinterem, Temetudvar), ansamblu de
situri, categoria B (nr. 16 pe hărțile: Pl. 1; 1; V; VL VIII IX; XI; XI
XIV; XV; XVII și XXIX/5-6), cu cimitirul în curtea Bisericii, situat în
dreapta văii Căpușului, pe malul stâng al Someșului Mic, în luncă. Cu
ocazia cercetărilor preventive pentru proiectul de extindere a lucrărilor de
canalizare a localității, în perioada iunie — iulie 2005, arheologul Dorin
Alicu (responsabil! științific), a deschis o secțiune, cu adâncimea maximă
fiind de 2,20 rm, cu o suprafața cercetată de 14 m?. Au fost descoperite
resturile unui mormânt de inhumație, scheletul fiind depus în poziția întins
pe spate. Au fost recuperate doar câteva părți din schelet. Inventarul
funerar consta dintr-un fragment de ac de bronz (MNIT). Deoarece
mormântul era deranjat de lucrările moderne ne aflam în imposibilitatea
de a-l atribui unei anumite perioade istorice. Tot aici au fost descoperite
unele unei clădiri romane, din care s-au mai păstrat doar fundațiile unui
zid și ceramică romană fragmentară. Sub nivelul roman, au fost
descoperite nivele de locuire preistorice: fragmente ceramice din prima
vârstă a fierului (Hallstațt); urmele unei vetre de mici dimensiuni;
fragmente ceramice, un fragment de ac de bronz, un nucleu din obsidian,
un capăt de vergea din bronz aparținând culturii Wietenbere din epoca
bronzului. Bib: Janitsek 2000, 142, nr. 6; Alicu 2005; Inf. Monica și
Tiberiu Tecar; Cod Ran 57911.09 (roman, preistorie); siruta 57911;
coordinate: X: 376939,580889; Y: 585258,029797; aria: 4014,504838;
perimetru: 285,756592; coord. ST70: 230 23' 14.4070" E; 460 45!
20.1537" N; altitudine: 415,91 m.
26
Pagina 27
inca
d
3.) ZLăptărie, ansamblu de situri, categoria B (nr. 13 pe hărțile:
PL. LU; V; Vă; VIII IX; XI XII XIV; XV; XVII și XXXL/2; XXXIL/2).
În apropriere de șosea, lângă drumul de acces la castelului medieval,
parțial în parcul acestuia, a fost cercetată, în zona fostului Disco Club
(Conacul Gallus), o necropolă din epoca medievală timpurie (secolele X -
XIII d. Ch.). În anul 1960, cu ocazia lucrărilor la DN. 1 — E. 60 (Ciuj-
Oradea), au fost descoperite oase umane sub drumul actual și în curțile din
apropiere. În iarna anului 1996, Adriana Isac a realizat un sondaj (6 x 1,5
x 2 m), la 3 m de zidul conacului și | m de bazinul menajer al discotecii.
Sub un strat deranjat de lucrările moderne au fost găsite fragmente
ceramice eneolitice (cultura Tiszapolgâr), romane și medievale. La
adâncimea de 1,60-1,70 au apărut primele fragmente de oase umane, iar la
1,90 m adâncime au fost descoperite mormintele din perioada arpadiană
(MI-M6: secolele XI-XIII d.Ch.) ce erau probabil în jurul unei biserici
care a fost distrusă la invazia tătarilor. Bib: Isac et al 2012, p. 301-311,
Notă: se suprapune cu zona de protecție a Conacului Gallus și a Parcului
Dendrologic. cod LMI: Cj-Il-m-B-07672; siruta 57911; coordinate X:
376790,203884; Y: 585412,692649; aria: 4137,59289; perimetru:
240,449357; coord. ST70: 239 23* 7.2204 E; 460 45' 25.0631" N;
altitudine: 412,54001 m.
4.) Parcul Dendrologic, ansamblu de situri, categoria A (nr,
10, 19, 21 pe hărțile: PL. I; 14; V; VI, VIII IX; XI; XII, XIV, XV; XVII și
XXX 1) — neolitic dezvoltat, eneolitic timpuriu și târziu, bronz, dacic,
roman, post-roman (sec. IV-VIID, medieval. Urmele arheologice
preistorice și Castrul roman (sec. II-I d. Ch.) au fost descoperite în
Parcul Castelului (Râkâczi, Bânfty, Barcsay: sec. XV), pe platoul ce
domină terenul din centrul comunei (Pl. XXX/1), aflat la confluența
Someșului Mic cu pârâul Căpuș. Deși existența castrului era bănuită mai
demult, acesta a fost identificat prin cercetări de teren în 1943, iar primele
sondaje au fost efectuate în anul 1949 (sondaj în centrul castrului: au fost
descoperite un fragment de țiglă cu inscripție cursivă, fragmente de țiglă
27
Pagina 28
și ceramică, o placă de bronz, un cui de fier și un vârf de lance (MNIT,
inv. nr. 4989-01). Cercetări sistematice parțiale s-au întreprins în 1951 de
K. Horedt și în 1956 de M. Macrea, când au fost intersectate cele patru
laturi ale castrului (nord, vest și sud, latura scurtă de est a castrului este
distrusă de fortificațiile medievale). În turnul de curtină de pe latura de
sud a fost descoperită o diplomă militară (DR, 1, XVIII). Cercetările
efectuate în 1951 au identificat sub castrul roman urmele unui nivel de
locuire eneotitie (cultura Tiszapolgâr). Cercetările efectuate în 1979-1980
în zona pretoriului și la porta principalis dextra au dus la descoperirea la
adâncimea de 1,30 m a locuirii eneolitice cu ceramică Tiszapolgâr, unelte
litice și de os, o figurină zoomorfă, și fragmente ceramice de la sfârșitul
epocii cuprului, cultura Coțofeni. Tot atunci au fost identificate materiale
din neoliticul dezvoltat, fragmente ceramice având pasta depresată cu
pleavă, cioburi și resturi vegetale, asemănătoare cu cele de tip Lumea
Nouă sau Pișcolt, dar de altă factură. Vaselor erau pictate cu dungi negre
subțiri în spirală și arcade. După caracteristicile ceramicii am definit
grupul cultural Gilău, (Kalmar 1982) cu răspândire în Bazinul
Hidrografic al Someșului Mic. Astfel de materiale au fost descoperite la
Baciu — str. Nouă, Ciumăfaia — Biserica Reformată, lelod, Pruniș, ete,
Cercetările sistematice efectuate între anii 1976-1985 de Dan Isac au adus
importante precizări cu privire la fazele de construcție și de funcționare a
castrului (Pl. XXX/3-9). Castrul de la Gilău este primul din Transilvania
unde arheologii au identificat clar succesiunea dintre castrul de pământ,
lemn și cel de piatră. Castrul de pământ și lemn (138 x 221m) a fost
construit de o cohortă, în timpul împăratului Traian (53-117 d. Ch.),
Castrul a fost mărit și întărit cu piatră de Ala Siliana, după cum o
dovedește diplomă militară din 21 iulie 164, găsită în turnul cu curtină.
Au fost cercetate: porta principalis dextra și porta sinistra, porta
decumana; principia;, praetorium, bastioanele N-V și S-V. Lucrările
arheologice au evidențiat, de asemenea, vestigii ale locuirii daco-romane
din secolul lil d.Ch. (cești dacice, borcane, castroane, catarame, aplice,
28
Pagina 29
pandantive de harnașament, etc.). Tot aici a fost descoperit, în anul 1880,
un tezaur monetar compus din 1170 denari romani din sec. II-I d.Ch,
cuprinzând emisii de la Marcus Aurelius (121-180 d.Ch.) până la Filip
Arabul (Marcus lulius Philippus, 198-249 d.Ch.), îngropat în vremea
invaziei carpice (mijlocul secolului al III-lea). În anul 1999 au fost reluate
cercetările la construcțiile din lemn din refentura sinistra și dextra, dintre
care unele erau grajduri cu încăperi de tip contubernia ce au analogii în
Germania. Cu această ocazie a fost precizată succesiunea celor trei etape:
1) castrul mic de pământ și lemn, construit în tehnica „Holzerdemauer”
(Gilău [) din epoca Traian-Hadrian; 2) castrul mare de pământ, lărgit cu
val și palisadă (Gilău 11); 3) refăcut în piatră în tehnica opus incertum,
folosindu-se calcar local (Gilău 11) la sfârșitul secolului II d. Ch. Țiglele
cu ștampile atestă o Cohortă și o Vexilație a Legiunii XIII Gemina (care
Staționa la Potaissa), de unde deducem că drumul strategic prin Pruniș era
intens folosit. Au fost descoperite inscripțiile onorifice și votive în care
sunt amintiți praefecti equitum, neconsemnați în literatura vremii. Cele
trei diplome descoperite (din 127 și 159-164 d.Ch.) amintesc de un
procurator Augusti al Daciei Porolissensis neidentificat încă. În urma
săpăturilor a fost descoperit un bogat material arheologic constând din
ceramică lucrată cu mâna, de factură dacică (vase cu brâu alveolat, cești -
afumătoare), ceramică provincială romană: vase uzuale și de import,
dintre care numeroase fragmente de terra sigillata;, obiecte din fier și
bronz; diverse arme și ustensile; piese de echipament și harnașament;
fibule și brățări (inclusiv de argint); sticlărie; teracote; lucerne; monede;
cărămizi ștampilate aparținând A/ei Siliana și cu ștampila „EX D P”, țigle
cu ștampile fragmentare; piese de toreutică; masca de paradă a unui
călăreț; fragmentul unei armuri scvestre de paradă; vasul de bronz cu
figuri de luptători și boxeri (materiale în MNIT). Cu ocazia cercetărilor
din 2000 au fost descoperite materiale dacice și complexe prefeudale de
secol IV-VIII. Materialele arheologice, descoperite de-a lungul timpului,
atestă locuirea neîntreruptă a platoului „Cetate” din neolitic (4900 î. Ch.).
29
Pagina 30
Bib: |) pentru locuirea preistorică: Rusu 1956, p. 690, 695; Rusu 1971,
p. 79; Kaimar 1980, 17, p. 393-416; Kalmar 1981, 18, p. 305-320; Kalmar
1982; RepCluj 1992, p. 219, nr. 2; 2) pentru castrul roman: Szilâgyi 1941,
p. 119; 1946, p. 10; Roska 1943, p. 43; Rusu 1956, p. 687-716; Macrea
1957, p. 206; 1960, p. 376; 1969, p. 123, 206, 227, 230, 260; Macrea et al
1959, p. 453-458 (il.); Protase 1960, p. 329; 1966, p. 33-34; Tudor 1968,
p. 232-233; Daicoviciu - Protase 1964, p. 167-178; Bodor 1957, p. 8;
Comănescu 1965, p. 800; IDR 1975, p. 64, 65, 126-132, 143, TIR, L 34,
61|; Rusu 1975, p. 81; Isac 1977, p. 163, 170; 1978, p. 251-254; 1977, p.
54-73 (îl); 1980, p. 361; 1982, p. 65-80, 1997; 1998; 2001, Isac -
Diaconescu 1980, p. 115-138; Isac — Diaconescu - Opreanu 198], p. 85-
99; Isac et al. 1983, p. 85-10]; Bărbulescu 1987, p. 37, 139, 159, 163;
LMI 1991; RepCluj 1992, p. 223-224, nr. 21; Maxim 1999, 461; LMI
2004, 340-343. Notă: localizare greșită și pe „Dealul Cetății” (care este în
altă parte) cu Cod LMI: CJ-L-s-A-07063; Cod Ran: 57911.06.01-03), iar
vicusul roman trebuie să fie mutat la punctul „La Blocuri” și să primească
alt cod; de asemenea, așezarea preistorică ar trebui codată conform
tipurilor de descoperiri (neolitic dezvoltat, grupul Gilău; eneolitic
timpuriu, cultura Tiszapolgâr;, eneolitic târziu, cultura Coțofeni), Date
corecte: Cod LMI CJ-I-s-A-07068; CJ-I-m-A-07068.01 (castru), CI-I-
m-B-07068.03 (preistoric); Cod Ran 57911.01.01; 57911.01.02 (castru);
siruta: 57911; Castru: coordinate X: 376309,607321; Y: 585394,237743;
aria: 3876,0093039; perimetru: 260,917326; coord. ST70 230 22! 44.5946"
E; 460 45' 241474" N; altitudine: 428,40466 m; Parcul Dendrologic,
toate epocile: coordinate: X: 376311,399002; Y: 585431,989813; aria:
114856,573318; perimetru: 1403,092763; coord. ST70: 230 22! 34.0657"
E; 46% 43' 25.5036" N; altitudine: 426,5 m.
5.) Za Blocuri (Blokohnăl: Parcul Dendrologic), ansamblu de
situri, categoria A și B (nr. 33 pe hărțile: PI. 1; IL; V; VI, VII, IX; XI; XII;
XIV; XV; XVII și XXIX/7-8) Vicus-ul militar de pe lângă castrul. La
est-sud-est și sub castru, cu ocazia construirii blocurilor de locuințe, în
30
Pagina 31
anul 1980, au fost descoperite fragmente ceramice din epoca bronzului,
cultura Wiețenberg, elemente ale culturii Otomani și cultura Noua
(sfârșitul epocii), suprapuse de așezarea civilă romană (materiale în
MNIT). Vicus-ul se întinde din apropierea castrului, mai ales la sud și vest
de acesta, unde, pe o mare suprafață, au fost vizibile fragmente de
cărămizi, țigle, ceramică romană și urme de construcții mari (probabil
băile castrului). În urma sondajului efectuat de Dan Isac, în anul 1973, au
fost descoperite iocuințe romane cu un bogat și variat inventar. Bib: Roska
1942, p. 100, nr. 4; Macrea 1969, p. 308; IC 1974, p. 34; RepCluj 1992, p.
222, 225, nr. 13, nr. 20; Inf. T. Soroceanu; Borofika 1994, p. 46, nr. 207,
pl. 8i, 6-8; Janitsek 2000, p. 142, nr. 4. Cod LMI: CI-I-s-A-07068; CJ-I-
m-B-07068.02 (vicus militar roman); Cod_Ran 57911.01.03; siruta.
57911; coordinate: X: 376749,415875; Y: 585241,436674; aria:
42481,141054; perimetru: 802,432182; coord. 3T70: 230 23' 5.4634" E;
460 45' 194908" N; altitudine: 418,79001 m. Notă: în LMI trebuie
schimbate codurile prin relocarea obiectivelor din Parcul Dendrologic în
punctul „La Blocuri” și trebuie codat situl de epoca bronzului.
6.) Dealul Borzaș (Borzdshegy), ansamblu de situri, categoria
A (nr. 1 pe hărțile: PL. I; II; V; VL VII, IX; XI XII; XIV; XV; XVII și
XIX/4-5), În anul 1941, Amâlia Mozsolics a adunat ceramică neolitică de
pe deal (materialele în MNIT). În anul 1956, au fost descoperite
fragmente ceramice pictate cu roșu, din epoca neolitică, dovadă unei
așezări fortificate a comunităților grupului cultura Iclod. faza [. De
asemenea, au fost identificată o locuire de la sfârșitul epocii cuprului, din
vremea culturii Coțofeni, faza III, ceramica descoperită aici fiind decorată
cu măturicea, cu linii incizate, împunsături succesive și crestături pe buză
(materialele în MNIT). Pantele dealului au fost secționate de cariere
(taluzări) pentru extragerea caolinului: într-un astfel de profil se vede un
șanț, probabil de la un sistem de fortificație, existând pericolul distrugerii
este nevoie de protecție specială, BiB: Roska 1942, p. 100, nr. 4; RepCluj
1992, p. 219, nr. 1; Maxim 1999, 461; LMI 2004, 840, 334. Cod LMI CJ-
31
Pagina 32
I-s-A-07064; Cod Ran $7911.07.01; siruta: 57911; coordinate X:
3792292816; Y: 587410,478227; aria: 36045,084989; perimetru:
997,934794; coord. ST70 23 25' 0.2569" E; 460 46' 31.3495" N;
altitudine: 542,79999 m.
7.) Biserica Romano-Catolică (Katolikus templom), sit (nr. 28
pe hărțile: Pi. I; 11; V; VI; VIII; IX; XI; XI XIV; XV; XVII și XXIX/3-
4). Pe terasa unde se află Biserica Romano-Catolică a fost identificată o
așezare din epoca eneolitică (materiale în MNIT, nr. inv. L. 6403.-4.). Bid:
Roska 1942, p. 100, nr. 4; RepCluj 1992, p. 222, nr. 5; Janitsek 2000, p.
143, nr. 23. Siruta: 57911; coordinate: X: 376862,04649%5; Y:
585395,450633; aria: 2001,717672,; perimetru: 183,226619; coord. ST70:
23* 23" 10.6219" E; 460 45! 24,3523" N; altitudine: 415,728027 m,
8.) Borzas (Borzds), ansamblu de situri, categoria B (nr. 14 pe
hărțile: Pl. 4; Ii; V; VL VII IX; XD XI XIV; XV; XVII și XIX/6).
Hotarul numit Borzaș (alt punct decât Dealul Borzaș menționat în
RepCluj 1992, p. 219, 225 nr. 1) este situat la nord de localitate, lângă
drumul spre Suceag. În anii 1934 și 1941, Amâlia Mozsolics și Mârton
Roska au efectuat săpături arheologice, iar în 2005, Monica și Tiberiu
Tecar cercetări de suprafață. A fost identificată o așezare de la sfârșitul
epocii cuprului, cultura Coțofeni și o locuire din epoca bronzului, cultura
Wietenberg - ceramică decorată cu triunghiuri incizate, împunsături
succesive fine și incizii circulare — (Col. teologiei greco-catolice; MNIT,
înv. ar, P 73018-29). Bib: Roska 1942, p. 100, nr. 4; Roska 1944, p. 24-
25, nr. 20; Horedt 1960, p. 111, nr. 58; RepCluj 1992, p. 222, 225 nr. 6;
Boroftka 1994, p. 45-46, nr. 206, pl. 81/9, 82/13-14; Janitsek 2000, p.
145, nr. 69. Cod Ran 57911.13; siruta: 57911; coordinate: X:
378902,943691; Y: 587235,65819; aria: 5687,875489; perimetru:
285,5311; coord, ST70 230 24' 450412" E; 462 46' 25,4769" N;
altitudine: 463 m.
9.) Cuptoare _de_ Var, (Zăpoda Varului, Groapa de Var,
Meszkemence), ansamnlu de situri (nr. 12 pe hărțile: PI. !; II; V; VL, VIII;
32
Pagina 33
IX, XE XI; XIV: XV; XVII și XIX/2). În partea de hotar numită
Cuptoare de Var au fost descoperite fragmente ceramice și o daltă
triunghiulară de piatră de la începutul epocii bronzului (materiale în
MNIT) și ceramică romană. Bib: Roska 1942, p. 100, nr. 4; RepCluj
1992, p. 222, nr. 7. Janitsek 2000, 151, nr. 165. Siruta: 57911; coordinate
X: 374761,907016; Y: 587660,434043; aria: 1914,626393; perimetru:
163,253594; coord. ST70: 230 21' 29.4588" E; 460 46! 36,4947" N,
altitudine: 476,59 m.
10.) Budulău (Budulo), sit de categoria B (nr, 11 pe hărțile: PI.
LUV; VI VII, IX; XI, XI, XIV; XV; XVII și XIX/1). În partea de
hotar numită Budulău, în anul 1941 au fost efectuate săpături arheologice
de Amălia Mozsolics, într-o așezarea din epoca bronzului, ocazie cu care
a adunat ceramică neolitică de pe Dealul Borzaș. Localnicii cred că aici
era vechea vatră a satului. Unele informații plasează în Valea Budulău
urmele unei cariere romane. Bib: Roska 1942, p. 100, nr. 4; RepCluj 1992,
p. 222, nr. 8; Janitsek 2000, p. 145, nr. 70; Inf. Gy. Szabâ. Cod Ran
57911.14; siruta: 57911; coordinate X: 374709,472103; Y:
587287,403658; aria: 2044,134945; perimetru: 171,460798; coord, ST70:
2309 22" 42,1666" E; 460 46' 25.4494" N; altitudine: 481,09 m.
11.) Dâmbul Țiganilor, sit, categoria A și B (nr. 15 pe hărțile:
PL. 15; V; VI; VU IX; XD XII; XIV; XV; XVII și XXUI/1-4). Un
promontoriu de 506 m înălțime, situat la aproximativ 1800 m sud de
centrul comunei și la 3500 m est-sud-est de Dealul Cetății, pe care se află
o așezare fortificată cu șanț din epoca bronzului, cultura Wietenberg cu
elemente Otomani. Pe marginile platoului lățit au fost săpate mai multe
gropi, în pământul rezultat și în profilul gropilor se observă urmele
stratului de cultură marcat de fragmente ceramice și bucăți de lipitură arsă.
După răspândirea ftagmentelor ceramice (pastă bună de culoare roșcată,
bine arsă), așezarea se întindea odinioară pe o suprafață patrulateră de 65
x 70 m (Cercetări de suprafață D. Bereteu și J. Nagy). Bib: Ferenczi 1972,
p. 408, nr. 27; RepCluj 1992, p. 222, nr. 10 și 12 (același obiectiv). Notă:
Pagina 34
nu au fost găsite urmele fortificației dacice de perioadă Latâne care are
cod Ran: 57911.04.02. Descriere corectă: Cod LMI CI-I-s-A-07066; CJ-
I-m-B-07066.02 (epoca bronzului), Cod Ran 57911.04.01 (sit), siruta:
57911; coordinate X: 377267,89719; Y: 583142,30768; aria:
21690,93194; perimetru: 585,825991; coord. ST70: 230 23' 31.9008 ” E;
460 44' 11.8608 " N; altitudine: 511,55872 m.
LIRI
12.) Pădurea Orasului (Vâros erdeje), ansamblu de situri de
j
categoria B (nr. 20, 24 pe hărțile: Pl. |; IL; V; VI; VIII, IX; XI; XII XIV;
XV; XVII și XXII/5). În partea superioară a terasei dintre satul Someșul
3
Rece și Gilău, în partea de hotar numită Pădurea Orașului (un areal
i forestier de întinde
foioase, gorun, fag, ce se între satele Luna de Sus,
:
Gilău, Someșu Rece și Stolna, altitudinile 350 - 650 m), se menționează o
? deschisă de
așezare geto-dacică epoca Latene, care în urma cercetărilor de
i
teren nu a fost reperată. În partea superioară a terasei dintre Somesul
î Rece află tumulară de
și Gilău, se o necropolă inhumație (PL. XX11/7-12),
datând de ia sfârșitul epocii cuprului, Sfârșitul culturii Cotofeni, fiind
alcătuită dintr-un grup de cinci tumuli, numerotați TI - T5. Zumulul TI a
fost tăiat, în partea sudică, de o secțiune, iar tumulii T2 - T5 au fost
deranjați de căutătorii de comori. În cazul Zumulului TA, se pot observa
pietrele care alcătuiau mantaua și ringul. În apropiere de Wârfu Mic, la
jumătatea distanței dintre Dâmbul Țiganilor și Groapa lui Puri, pe muchia
platoului Chișter, se află o ruină (XXII/6), cu diametrul de cca. 7 m,
probabil a fost un turn de semnalizare din epoca romană. Bib: Ferenczi
1972, p. 405-7, nr. 24-27; LMI 1991; RepCluj 1992, p. 222, nr. 14, 16;
LMI 2004, nr. 841, 339. Cod LMI CJ-I-s-B-07067, Cod Ran 57911.05.01
(dacică, Latene, neidentificată); 57911.05.02 (necropolă tumulară,
eneolitic: cod TI-T5 = 57911.05.02.01 — 57911.05.02.05), 57911.05.03
(turn de pază și semnalizare, roman); siruta: 57911; necropolă tumulară,
eneolitic: coordinate: X: 377820,67219; Y: 582970,196217; aria:
3008,148711; perimetru: 263,752691; coord. ST70: 232 23' 58.0996" E;
46” 44' 6.6504" N; altitudine: 597,34003 m; fumulul TI: coordinate: X:
34
Pagina 35
377876,811635; Y: 382990,450983; aria: 1,983934; perimetru: 5,265771;
coord. ST70: 230 24' 0.7243" E; 460 44! 7.3431" N; altitudine:
620,16998 m; zumulul 72: coordinate: X: 377829,107586; Y:
582972,196449; aria: 8,157487; perimetru: 10,687137; coord. ST70: 230
231 58.4950" £; 462 44' 6.7207" N; altitudine: 597,34003 m; rumulul T3:
coordinate: X: 377828,423448; Y: 582952,540337; aria: 3,835454;
perimetru: 7,263204; coord. ST70: 232 23' 8.4815" E; 469 44' 6.0838"
N; altitudine: 398,06 m; zumulul T4: coordinate: X: 377769,240057; Y:
582973,726611; aria: 6,388098; perimetru: 9,508506; coord. ST70: 230
23" 35.6739" £; 460 44' 6.7311" N; altitudine: 584,59998 m; tumulul T5:
coordinate: X: 377769,610201; Y: 582963,673803; aria: 6,339511,;
perimetru: 9,524854; coord. ST70: 230 23' 55.7009" E; 462 44' 6.4058"
N; altitudine: 588,95001 m; fun de semnalizare roman Vărfu Mic:
coordinate: X: 377862,981264; Y: 583610,000978; aria: 981,184758;
perimetru: 120,799757; coord. ST70: 230 23' 59.4829" E; 460 44
273958" N; altitudine: 448,59241 m.
13.) Lăpustești, ansamblu de situri (nr. 34 pe hărțile: PL. I; II; V;
VI, VII, LX; XD XII XIV; XV; XVII și XXVIII). Fortificație medievală
situată în hotarul Gilăului, deasupra Lacului, la confluența Someșului
Cald cu pârâul Râșca a fost identificată cu ocazia cercetărilor de suprafață
efectuate de J. Nagy și D. Bereteu. Au fost descoperite fragmente
ceramice medievale și preistorice, posibil aparținând culturii Tiszapolgăr.
Bib: Inedit; inf. ]. Nagy. Siruta 89265; coordinate: X: 367601,002949; Y:
581414,204501; aria: 26729,868077;, perimetru: 645,162139; coord.
ST70: 23% 15' 58.4083" E; 460 43' 9.2958" N; altitudine: 583,17999 m.
14.) Coasta Cimitirului (Temero-odal), ansamblu de situri (nr.
9, 18 pe hărțile: PL. 1; 1; V; VI; VUL; IX; XI, XII, XIV; XV; XVII și XX).
Situat la nord de comună, dincolo de pârâul Căpuș, pe o terasă joasă,
obiectivul numit Coasta Cimitirului (Vereșmori) este cunoscut, în
literatura de specialitate, ca fiind locul unde au fost descoperite inscripții
și ceramică din epoca romană și fragmente ceramice din neolitic, epoca
35
Pagina 36
bronzului și Hallstatt, cu ocazia săpării gropilor. Pentru o localizare
corectă a descoperirilor, zona a fost împărțită în două sectoare: Coasta
Cimitirului 1 și Coasta Cimitirului 1]. În urma cercetărilor de suprafață au
fost descoperite fragmente ceramice din epoca bronzului și medievale. ].
Nagy, M. Ferenczi, E. Piroska și J. Kirâly, în 21 mai 2009, la nord de
cimitir, au descoperit ftagmente ceramice medievale, în arătură, pe o
suprafață de aproximativ 150 m (460 45' 43.47 N, 230 23! 26.92 E, a. 430
m). În apropiere, la nord-est de cimitir, de pe o suprafață de aproximativ
50 m, au mai fost descoperite materiale Hallstatt-iene și medievale. În
urma cercetărilor din 03 aprilie 2014 efectuate de Nagy Jozsef și Dinu
Bereteu au fost descoperite fragmente ceramice medievale. Aceșt sit
i fie afectaț
urmează să de traseul viitoarei Autostrăzi Transilvania, (A3)!
Bib: Ferenczi 1972, p. 405-7, nr. 24-27; RepCluj 1992, p. 222, nr. 18;
Janitsek 2000, p. 155, nr. 223. Siruta: 379114; Coasta Cimitirului LI:
coordinate: X: 377196,475389; Y: 585999,901948; aria: 20412,754791;
perimetru: 766,942633; coord. ST70: 230 23' 25.7994" E; 460 45
44,3455" N; altitudine: 445,23001 m; Coasta Cimitirului II: coordinate:
X: 377488,152763; Y: 585949,846616; aria: 14439,644701; perimetru:
565,653186; coord. ST70: 230 23' 39.5913" E; 460 45' 42.9166" N;
altitudine: 430,55301 m.
Li
15.) Dealul Lupilor, ansamblu de situri (nr. 25 pe hărțile: PI. [;
IL V; VI VU, IX, XI XII; XIV; XV; XVII și XXI/5-8) ce se află în
capătul nord-estic al platoului și unde se află un mormânt tumular de la
sfârșitul epocii cuprului și un turn roman de semnalizare (diametrul 15
m), identificat prin cercetări de suprafață de Dinu Bereteu în 05 aprilie
2014. Bib: Inedit, inf. Dinu Bereteu. Siruta: 57911; coordinate: X:
373354,596771; Y: 586284,718163; aria: 1353,523044; perimetru:
139,565976; coord. ST70: 23” 20' 24,4896" E; 460 45' 50.9977' N;
altitudine: 553,098694 m.
16.) Gura Zăpodii (Gura Văii Zăpodii), ansamblu de situri
(nr.17 pe hărțile: PI. î; 1; V; VI VII IX; XI XI, XIV; XV; XVII și
36
Pagina 37
XXIII, XXIV; XXV; XXVI). În urma cercetărilor de teren efectuate de
Nagy Jozsef și Dinu Bereteu, în date de 04 aprilie 2014, a fost descoperită
o așezare multistratificată, inedită, aparținând: neoliticului timpuriu,
cultura Starăevo-Criș; sfârșitului epocii cuprului, cultura Coțofeni, și
epocii bronzului, cultura Wietenberg, distrusă în proporție de 70% de
localnici prin lucrări de extragere a lutului. Au fost descoperite fragmente
ceramice din cele trei epoci și un fragment de lingură din lut datată în
cultura Coțofeni. Notă: Se recomandă urgent săpătură de salvare! Bib:
Inedit; inf. Nagy Jzsef și Dinu Bereteu. Siruta: 57911; coordinate X:
374790,526713; Y: 586939,387226; aria: 5585,850223; perimetru:
300,277887; coord. ST70: 230 21* 314932" E; 46” 46' 138138" N;
altitudine: 438,01999 m.
17.) Za Deal, ansamblu de situri (nr. 23 pe hărțile: PL. I; II, V;
VI, VII; LX; XL XII XIV; XV; XVII și XIX/7-8). Locul se află pe terasa
înaltă a Someșului Mic, la nord de Șușcube, între poalele estice al
Dealului Gardina și pârâul Mărtănuș. Aici au fost descoperite fragmente
ceramice din epoca Bronzului, cultura Wietenbera și din prima epocă a
fierului, Halistatt. Cercetările de suprafață din anii 2000-2003 au fost
făcute de Monica și Tiberiu Tecar, iar cele din 24 aprilie 2005 de Nagy
J6zsef, Apai Emese, Pora Katalin și Nagy Szabolcs. Bib: Inedit; inf,
Monica Tecar. Siruta: 57911; coordinate: X: 380104,459224; Y:
585752,304517; aria: 50593,478842; perimetru: 865,927629; coord.
ST7Q: 230 23! 43,0584" E; 460 43' 38,2209" N; altitudine: 411,56699 m.
18.) Sir. Suceagului I-II, sit (ar. 2, 3 pe hărțile: PL. 1; 1 V;
VI; VILE, IX; XI; XII, XIV; XV, XVII și XXVII), se află la nord-est de
Gilău, la poalele de sud-vest a Dealului Gardina, pe stânga și dreapta Str,
Suceagului, ce urcă pe terasa Someșului. De pe o suprafață de aproximativ
50, respectiv 60 m? din arătură, cu ocazia cercetărilor de suprafață
efectuate de: Nagy Jâzsef, Apai Emese, Pora Katalin, Nagy Szabolcs (24
aprilie 2005) și J. Nagy, M. Ferenczi, E. Piroska, J. Kirâly (20 mai 2009)
au fost descoperite fragmente ceramice preistorice, Bib: Inedit, Inf. Nagy
37
Pagina 38
Jozsef. Siruta: 57911; str. Suceagului ÎT. coordinate X: 378283,264375;
Y: 586046,173308; aria: 742,648266; perimetru: 96,605539; coord,
ST70: 230 24' 16.9657" E; 460 45' 46.5565" N; altitudine: 436,561 m;
str. Suceagului II. coordinate X: 378339,811285; Y: 585978,439235;
aria: 108,527135; perimetru: 84,627489; coord. ST70: 230 24' 19.6946"
E; 460 45" 44.4002" N; altitudine: 431,51401 m
19.) Dealul Gardina I-Y, ansamblu de situri (nr. 4-8 pe hărțile:
Pi. 1; 11; V; VI, VU IX; XI, XII; XIV; XV; XVII și XXI/1-4). Pe Dealul
Gardina și pe terasele de sub deal au fost efectuate cercetări de suprafață
în data de 20 mai 2009 de o echipă formată din J]. Nagy, M. Ferenczi, E.
Piroska, J. Kirâly de la UBB, Cluj. Pentru o corectă localizare a
descoperirilor, toată zona a fost împărțită în cinci sectoare notate de la I la
V, după cum urmează: Dealul Gardina_I - la poalele de sud-vest a
Dealului, pe partea stângă a Str. Suceagului, ce urcă pe Deal; Dealul
Gardina II - la poalele de sud-vest a Dealului, pe partea dreaptă a Str,
Suceagului; Dealul Gardina III - la poalele de sud-vest a Dealului, pe
partea stângă a Str. Suceagului; Dealul Gardina IV - pe partea dreaptă a
Str. Suceagului, la nord de singura casa din zonă; Dealul Gardina V - pe
buza terasei Someșului Mic, la poalele de sud-vestic al Dealului, la nord
de Braniștea, pe o suprafață de aprox. 340 m din arătură, în urma
cercetărilor de suprafață întreprinse de Nagy JGzsef, Apai Emese, Pora
Katalin și Nagy Szabolcs în 24 aprilie 2005, și respectiv a cercetărilor de
suprafață efectuate de J. Nagy, M. Ferenczi, E. Piroska, ]. Kirăly, din
2009 au fost descoperite fragmente ceramice preistorice decorate cu
incizii dispuse în rețea și linii incizate dispuse pe coloane de la sfârșitul
epocii cuprului, cultura Coțofeni. Din sectoarele I-V au fost recoltate
fragmente ceramice preistorice. B:b: Inedit; Inf. ]. Nagy. Siruta: 57911 -
Dealul Gardina I: coordinate: X: 378565,533666; Y: 586274,277813;
aria: 771,866819; perimetru: 98,487617; coord. ST70: 232 24' 30.0504"
E; 460 45' 54.1269" N; altitudine: 465,401 m; Dealul Gardina II:
coordinate X: 378938,503316; Y: 586420,808956; aria: 722,791247;
38
Pagina 39
perimetru: 95,305264; coord. ST70: 230 24! 474875" E, 460 45!
59.1143" N; altitudine: 462,517 m; Dealul Gardina III: coordinate X:
378951,269782; Y: 586623,563021; aria: 712,429099: perimetru:
94,619635; coord. ST70: 230 24! 47.8974" E; 460 46' 5.6880" N;
altitudine: 471,64899 m; Dealul Gardina IV: coordinate X:
379169,289816; Y: 586635,369254; aria: '707,047986; perimetru:
94261618; coord. ST70: 230 24' 58.1607" E; 469 46' 6.2118" N;
altitudine: 474,293 m; Dealul Gardina V: coordinate X: 379260,640269;
Y: 585760,872322; aria: 137120,661606; perimetru: 1479,565177; coord.
ST70: 230 25' 3.2900" £; 460 45' 37.9537" N; altitudine: 418,77701 m.
20.) Gilău Vest, sit (nr. 22 pe hărțile: PL. 7; 11; V; VI; VIIL, IX;
XI XI, XIV, XV; XVII și XXIX/1-2). Ansamblu rezidențial aflat pe
terasa din fața Dealului Călău, unde în 21 mai 2009, J. Nagy, M. Ferenezi,
E. Piroska și J]. Kirâly au efectuat cercetări de suprafață, descoperind
fragmente ceramice din epoca modernă. Bib: Imedit. Siruta; 57911;
coordinate X: 374611,265937; Y: 584815,917793; aria: 23127,609968;
perimetru: $79,671621; coord. ST70 230 21' 25.429" E; 460 45
4.2867" N; altitudine: 440m.
21.) Castelul din Gilău (Cetate, Vdr, Kuria, Udvarhăz, Castelul
Râkoczy-Bânnfy- Barcsay), monument, categoria B (nr.19 pe hărțile: PL. I;
TI; V; VI; VU IX; XD XII; XIV; XV; XVII și XXX/1-2; XXXI), este din
secolul al XV-lea și a fost ridicat lângă fostul Castru roman, pe platoul
Cetate din centrul localității, acolo unde se află acum Parcul Dentrologic
(Parcul castelului). În Lista Monumentelor Istorice și pe site-urile de pe
internet este greșit denumit „Castelul Wass-Bânnf” și necesită corecturi.
În literatură este cunoscut și sub numele de Ceratea Gilău sau Castelul
Gilău. După izvoarele medievale și dovezile arheologice lângă Castrul
roman s-a ridicat una din „Cetățile lui Gelu”, cu caracter militar, de
apărare a intrării dinspre vest, existentă și în perioada arpadiană, când, în
apropiere, era un cimitir și o bisericuță, care au fost dezafectate la
începutul secolului ai XIV-lea. Episcopia Transilvaniei își avea aici
39
Pagina 40
reședința care, după revolta lui Budai Nagy Antal, a fost demolată la
începutul secolului al XV-lea și s-a construit un palat episcopal. Prima
mențiune documentară scrisă este din anul 1428 ca domus habitationis, în
1439 sub numele de Vârnagy, iar în 1465 este pallatio. Cetatea a fost
edificată din ordinul episcopului G. Lepes. Castelul propriu-zis, de formă
pătrată și de mari dimensiuni, a fost înconjurat de un zid lat de circa 3 m
cu bastioane patrulatere, hexagonale și circulare pe colțuri, de care erau
lipite clădiri mai mici cu intrări din curtea interioară. Capela episcopală se
afla în bastionul sud-vestic, Accesul dinspre nord și est se făcea peste
poduri mobile, deasupra unui șanț cu lățimea de 10 m și adâncimea de 6
m, plin cu apă. Spre vest era o portiță. La construcția acestui sistem de
apărare s-a distrus latura scurtă de est a castrului roman. Cetatea Gilăului
a fost cea mai importantă posesie al Episcopiei, aproape două secole,
datorită poziției strategice, a privilegiilor de a ține târg, a scutirilor de taxe
și a locuitorilor care erau angrenați în deservirea Înaltei Curți. Între 1475 —
1501, episcopul Ladislau Gereb (vărul lui Matei Corvin) reface
construcțiilor în sfilu/ renașterii timpurii, cu influențe ale arhitecturii
toscane, iar pe peretele estic s-a adosat o stemă, ce prezintă un leu și două
personaje care țin în mână o coroană cu cinci colțuri. Se mai păstrează
câteva fragmente de ornamente din această perioadă: în Muzeul Național
de Istorie a Transilvaniei din Cluj — Napoca, în Lapidarul Medieval, este
basorelieful — stemă cu doi putti care poartă blazonul episcopului Ladislau
Gersb (un leu și o coroană); două fragmente de basoreliefuri cu motive
florale identice au fost zidite în șemineul unui salon de la etaj; două
console simple zidite în bolta porții principale. Valoarea artistică și
arhitectonică a acestor basoreliefuri și console este întărită de asemănarea
și înrudirea formelor elegante și a motivelor decorative cu cele din unele
palate din Florența și din palatul regal de la Buda. Între anii 1542-1543,
Petru More de Galați (provizorul cetății) a reparat sistemul de apărare,
cum indică placa comemorativă amplasată pe turnul nord-vestic având
inscripția: „PETRO MORE. DE / GALACIZ] PROCVRAIN] / TE OPVS.
40
Pagina 41
CEPTUM / ET. PERFECIVM”. Din secolul al XVII-lea până în epoca
modernă, cetatea cu tot ce implică (terenuri, păduri, oameni) a intrat în
proprietatea unor principi, episcopi și nobili, care au intervenit în
renovarea clădirii principale și a zidurilor, fiind deseori afectate de asedii
și distrugeri. Principele Gheorghe Râkâczi | a dispus transformarea cetății
medievale într-un castel - reședință princiară. Lucrările s-au realizat între
anii 1638-1652, până în 1648 fiind conduse de arhitecții Agostino Serena
și Gabriel Haller. Înainte de 1638 cetate avea; câte un turn dispus pe cele
rauri
patru colțuri; majoritatea clădirilor erau în mijlocul incintei pentru o
apărare eficientă; zidurile exterioare aveau creneluri; turnurile fără ferestre
erau depozite de armament; încăperile din aripa estice de lângă poarta
principală, la etaj erau folosite ca dormitoare, sufragerie, capelă și *casa
de aur”. Principele Gheorghe Râkoczi | a dispus: demolarea clădirilor din
curtea interioară; modificarea și încorporarea în noul castel a clădirilor de
lângă ziduri; păstrarea turnurilor, dar s-au montat ferestre, pentru a fi
locuibile (armamentul mutat); reconstruirea celor patru aripi; executarea
unei porți impozante și a unui balcon (aripa estică); o nouă
compartimentare a interiorului pentru a obține mai multe încăperi bogat
decorate, astfel ca toți membri familiei să dispună de o cameră la etajul
fiecărui turn (a nord-vest „turnul Domniei Sale”; la sud-vest „turnul
Doamnei”; restul pentru copiii Gheorghe și Sigismund). Accesul rapid în
camera principelui era din toate direcții (capelă, camera soției, încăperile
oficialităților). Fiecare încăpere era decorată în alt stil, existând „camera
pictată”, „camera ornamentată”. La etaj, în unele încăperi, s-au montat
sobe de teracotă din cahle cu fond alb de cositor, galben, sau albastru, pe
alocuri împodobite cu motive cinegetice și vegetale, mono- și policrome,
executate de habanii de la Vințu de Jos. Cu faianță de habana au fost
placați pereții salonului de recepție. După zece ani de la aceste
modernizări, contele Banffy (1630 — 1674) este nevoit să refacă sistemul
de fortificație (1663) din cauza pericolului otoman. În anul 1738, Denes
Bânffy (fiul guvernatorului), proprietarul de atunci al cetății,
4
Pagina 42
reconstruiește castelul (în timpul războiului curuților, a fost incendiată și
parțial demolată) și distruge zidurile de apărare, șanțul și alte elemente din
sistemul de fortificației. O altă intervenție majoră a fost după incendiu
devastator din anul 1861 care a transformat castelul în ruină, când noul
proprietar a demolat etajul al doilea, iar peste primul nivel a pus un
acoperiș din șindrilă, a desființat sistemul de apărare în loc amenajând un
Parc Englezesc care acoperă pantele și tot platoul (azi Parc Dendrologic
cu o suprafață de 109.000 m?). Alte amenajări, în sti] neoromanic, au fost
făcute după 1911 de către Bânffy Kata Barcsay Tamâsn€ care a cumpărat
castelui, iar în 1930 se refac: aripa de nord a castelului; grajdurile și
magaziile. După naționalizare, castelul a fost folosit ca și Școală
Ajutătoare (copii cu dezabilități) din 1972 până în 2002, iar la ora actuală
este în posesia moștenitorului contesei, Barcsay Tamâs din Canada. În
prezent Castelul, păstrează elementele arhitecturii renascentiste din
Transilvania, are peste 30 de camere, o curte interioară din care se
pătrunde în încăperi (accesul dintre camere a fost blocat în urma
reamenajărilor pentru școală, când s-a închis poarta dinspre nord), accesul
la etaj se face pe trei scări exterioare și două interioare. Castelul este
considerat a fi un monument periclitat, într-un grad avansat de degradare,
cuprins în “Lista celor mai periclitate monumente istorice din România”
(Program aflat sub patronatul Uniunii Paneuropene “Europa Nostra”),
Bib: Kâvăry 1892, p. 64, 180; Bielz 1898, p. 68; Csorba- Marosi — Firon
1983, p. 378-379; Kiss 1987, p. 241-245; Janitsek 2000, p. 142, 144, nr.
14; Miski 2001; Șteiu — Sfârlea — Someșan 2005; www.gilaucastle.com.
Cod LMI. CJ-Il-a-B-07673; CJ-Il-m-B-07673.01 (castel), CJ-Al-m-B-
07673.02 (curia), CJ-Il-m-B-07673.03; CJ-II-m-B-07673.04 (sură,
csiir); Cod Ran: 57911.08.01; 57911.08.02; siruta: 57911; coordinate: X:
376568,574727; Y: 585386,267561; aria: 4930,390405; perimetru:
281,4108386; coord. ST70: 232 22' 56.8037" E; 46” 45' 24.0609" N;
altitudine: 428,14966 m.
Pagina 43
Aare
22.) Biserica Reformată (Reformâtus templom), monument (nr.
32 pe hărțile: PL. 1; II; V; VI; VIII; IX; XI; XI; XIV; XV, XVII, XXXIV),
Biserica actuală a fost construită în 1829 pe locul bisericilor anterioare.
Clopotele sunt din bisericile vechi, fiind turnate în 1677, respectiv din
1799 (ultima în atelierul din Cluj a lui Andrâsovszky). În urma Reformei,
locuitorii catolici ai Gilăului au trecut la Calvinism odată cu regina Isabela
(1556), iar în 1562 este amintit primul preot calvin. Biserica Reformată a
fost construită pe ruinele bisericii medievale distruse, având în jur
cimitirul. Biserica veche a fost renovată în 1726 și 1826, iar 1829 a fost
demolată și s-a construit biserica actuală. Turnul bisericii s-a ridicat mai
târziu, după un proiect a lui Kagerbauer Antal (1814-1872), lucrările fiind
executate de Hotiner Ferdinand și Debreczeni Balazs. În anul 1936 Edy
Elemâr a salvat unele monumente vechi din cimitir, ducându-le în
biserică. Bib: Janitsek 2000, p.143, nr. 38; Șteiu — Sfârlea — Someșan
2005. Siruta: 57911; coordinate X: 376940,826675; Y: 585261,397674;
aria: 503,78825; perimetru: 94,580647; coord. ST70 230 23' 14.4624" E;
46* 45' 202635" N; altitudine: 415,91 m.
23.) Biserica Ortodoxă, monument (nr. 40 pe hărțile: PI. 4; II;
V; VI VII, LX; XI, XIL, XIV; XV; XVII; XXXIV/1-4), epoca moderni.
În anul 1896 a fost ridicată Biserica Greco-Catolică, devenită Biserică
Ortodoxă cu hramul „Sfântu Nicolae”. Ridicarea lăcașului de cult s-a
realizat prin contribuția enoriașilor (Baldi Lazar a donat 600 de coroane),
Ing. Pompei Hosu a proiectat biserica din piatră, cu bolta din cărămidă.
Lucrările au fost executate de Ludovic Horvâth, loan Naghiu, Petru
Căpușan, loan și Nicolae Mureșan. La interior, pereții au fost doar văruiți,
iconostasul a fost realizat în stil apusean și mobilierul era la standardele
epocii. În timpul primului război mondial, clopotul cel mare și acoperișul
din aramă au fost topite și predate armatei. După 1918 se achiziționează
obiecte de cult și se decorează interiorul, ca în anul 1936 să se picteze
interiorul. În anul 1973 se restaurează Biserica și se reface pictura, ca în
2009-2011 să se execute reparații generale. Înainte vreme, exista o
43
Pagina 44
biserică veche de lemn (PI. XXXIV/1) cu fundație din piatră (1760), care
se presupune că era mai veche decât cea din Someșul Rece (1725). În
locul acestei biserici din lemn s-a ridicat una mai mare (1762-1770), care
la rândul ei a fost întocuită cu biserica actuală. Bib: Janitsek 2000, p. 143,
nr. 40; Șteiu — Sfârlea — Someșan 2005. Siruta: 57911; coordinate: X:
367601,002949; Y: 581414,204501; aria: 26729,868077; perimetru:
645,162139; coord. ST70: 230 18 58.4083" E, 460 43' 9.2958" N;
altitudine: 572,59003 m.
24.) Biserica Romano-Catolică — (Katolikus templom),
monument (nr. 3! pe hărțile: Pl. I; 1 V; VI; VIII; IX; XI; XII XIV; XV;
XVII XXXIV). Biserica actuală a fost construită în 1905 prin donația
credinciosului Jozsef Peter, preot fiind Jânos Mester care aparține
Parohiei Florești. Prima mențiune documentară scrisă a unei biserici apare
într-o diplomă din 1304 când era preot Nicolaus amintit și în 1331, În
1333 Michaelis parochus apare în darea papală. Probabil distrusă, biserica
este reconstruită din ordinul episcopului Nicolaus Zâpolya fiind închinată
„Sfântului Martir Nicolae” (1466). În urma Reformei, locuitorii catolici ai
Gilăului au trecut la Calvinism (1556), împreună cu biserica, pe ruinele
căreia s-a construită în secolul al XVIl-lea Biserica Reformată. La
sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu creșterea puterii industriale și
economice, a crescut și numărul catolicilor, de unde și nevoia ridicării
unui locaș de cult. Clădirea este în sii ecleziastic ardelenesc cu un înalt
turn-clopotniță, Bib: Janitsek 2000, p.143, nr. 38; Șteiu — Sfârlea —
Someșan 2005. Siruta: 57911; coordinate: X: 376855,415334; Y:
585384,272735; aria: 201,5887; perimetru: 59,369337; coord. ST70: 230
23' 10.3202" £; 469 45' 24.1860" N; altitudine: 420,70999 m
25.) Conacul Gallus, monument categoria B (nr. 42 pe hărțile:
PL. 1, 1; V; VI; VU, IX; XI XII XIV; XV; XVII; XXXII/1-2), medieval.
Literatura de specialitate amintește că, în epoca modernă (secolul al XIX-
lea), erau două conace ale familiei Bânnfy, dintre care conacul mic (de
secol XVIII) a fost cumpărat de familia Gallus. Acest conac se află în
44
Pagina 45
Gilău la nr. 38, lângă drumul de acces în Cetate, în obiectivul arheologic
denumit Lăptărie, sau Disco Club și a fost inclus în categoria „palate”. În
acest conac s-a retras familia contelui în perioada când s-a renovat
castelul. În clădire a funcționat Disco Club, iar acum este depozit de
materiale de construcții. Clădirea este deosebit de frumoasă, cu elemente
neociasice, este la șosea și prin recondiționare ar putea fi introdus în
circuitul cultural-turistie, fiind și pe Lista Monumentelor Istorice trebuie
luate măsurile de stopare a distrugerilor și de protecția a vechilor
caracteristici arhitecturale, Bi5: Janitsek 2000, p. 139, nr. 63; Șteiu —
Sfârlea — Someșan 2005. Cod LMI: CI-I-m-B-07672; siruta: 57911;
coordinate: X: 376781,892965; V: 585400,504409, aria: 517,703231;
perimetru: 108,099775; coord. ST70: 230 23' 6.8406" E; 460 43
24,6630" N; altitudine: 421,19 m.
26.) Conac, monument, categoria B (nr. 41 pe hărțile: PL. I; II;
V; VI VUL, IX; XD XII XIV; XV; XVII XXXII/4). Fosta Școală și
liceu. Bib: Cod LMI: CJ-I-m-B-07673.01; siruta: 57911; coordinate: X:
377064,728808; Y: 585195,431158878; aria: 1269,32824008129;
perimetru: 173,628226; coord. ST70: 239 23% 20.3633" E; 460 43'
18.2092" N; altitudine: 404,85001 m.
27.) Conac, monument, categoria B (nr. 43 pe hărțile: PL. [; II;
V, VI VU 1X; XI XI XIV; XV, XVII; XXXI/3), Acest conac a
aparținut familiei contelui Bânnfy. În ultimul timp a găzduit Internatul
Liceului „Gelu Voievod”. Planimetria și elementele arhitecturale indică
construirea conacului în sec. XVII, cu refaceri în secolul al XIX-lea. Bib:
Cod ÎMI: CI-ll-m-B-07673.02;, siruta: 57911; coordinate: X:
376766,864448; Y: 585263,781805; aria: 1094916014, perimetru:
163,18944; coord. ST70: 230 23' 6.2640"! E; 460 43' 20.2259" N;
altitudine: 418,79001 m.
28.) ură, monument, categoria B (nr. 30 pe hărțile: PL. [, II; V;
VI, VUL; LX; XD XII XIV; XV; XVII XXXIII/1-2). Sub Cetatea din
Gilău se afla, în secolul al XVIII-lea, un complex de grajduri, clădiri
45
Pagina 46
socio-administrative și o șură, care mai păstrează atmosfera vremurilor în
care a fost construită, cu multe elemente ale sfilului baroc. Șura necesită,
urgent, conservare și restaurare, mai ales că în curte există o firmă ce
comercializează materiale de construcții, care în loc să păstreze și să
protejeze clădirea o distruge. Clădirea este rectangulară, cu două niveluri,
cu geamurile și ușile pe laturile scurte, ușă pe latura lungă spre stradă,
acoperișul frânt conform tradiției locale, este în stare destul de bună, așa
că cu un minim de efort s-ar putea introduce în circuitul cultural-turistic.
Bib: LMI actualizat 2914, fișier: GilăuCj 2013(23).jpg (autor Țetcu
Mircea Rareș); Cod LMI: CI-Il-m-B-07673,03; siruta: 57911; coordinate:
X: 376618,408536; Y: 585549,884953; aria: 733,29981; perimetru:
119,384427; coord. ST70: 230 22' 58.9941* [E 46% 45' 293919" N;
altitudine: 416,39001 m,
29.) Sură, monument, categoria B (nr. 26, 29 pe hărțile: PL. I; Il;
V; VI VI, IX; XD XI XIV; XV; XVII XXXIII/3-7). Construit în
secolul al XIX, în anul 1830 în sri? clasicist, se află la ur. 20. Șura face
parte dintr-un complex gospodăresc din care se mai păstrează șura,
conacul și fântâna, fără grajduri. Conacul actual a fost ridicat la 1900 pe
locul unuia mai vechi. Astăzi conacul și șura sunt folosite de Dispensarul
de Medicină Veterinară și din păcate sunt într-o stare deplorabilă, chiar
dacă figurează pe Lista Monumentelor Istorice. Bi: LMI actualizare
2914, fișier: GilăuCj 2013(2).jpg (autor Țetcu Mircea Rareș), Cod LMI:
CJ-Il-m-B-07673.04; siruta: 57911; Șura: coordinate: X:
376807,457615; Y: 585590,306701; aria: 247,114807; perimetru:
67,062403; coord. ST70: 232 23' 7.8626" E; 46” 45' 30.8258" N;
altitudine: 414,229187 ra; gospodăria: coordinate: X: 376777,848607; Y:
585571,274847; aria: 512,791732; perimetru: 107,751789; coord. ST70:
232 23' 6.4858" E; 460 45' 30.1900" N; altitudine: 418,31 m.
30.) Cimitiru evreiesc (Zsido-temet6), monument (nr. 27 pe
hărțile: PL. 1; 1; V; VE VEL IX; XI XII, XIV; XV, XVII), epoca
modernă (sec. XIX). Bib: Janitsek 2000, p. 157, nr. 253. Siruta: 57911;
46
Pagina 47
coordinate: X: 376768,480152; Y: 586087,289668; aria: 5720,147529;
perimetru: 383,621769; coord. ST70: 230 23' 5,5481" E; 460 45!
46.8928" N; altitudine: 416,080719 m.
Satul Someșul Cald (46 43' 58" N; 23" 19' 48" E; atitudinea: 531 m.d.m).
În Repertoriul Arheologic al Județului Cluj, publicat în anul 1992, sunt amintite 2
obiective arheologice, descoperite la mijlocul secolului al XIX-lea, dintre care locul
tezaurului dacic (obiectivul 2) nu au fost reperate pe teren din cauza transformării suferite
de peisaj prin construirea barajului de acumulare și mutarea satului. În anul 1856 au fost
descoperite pe o movilă din prejma satului: 1) un celt de bronz (ajuns în fosta colecție a
Liceului German din Bistrița) și 2) o măciucă din piatră, datate la sfârșitul epocii
bronzului (RepCluj. 1992, p. 363, nr. 1), însă acest sit este greșit localizat la Someșul
Cald, movila. se află pe teritoriul satului Feldioara (Melegfoldvâr) din județul Cluj
(RepCluj. 1992, p. 196, nr. 3: vezi și bib.)
Într-un loc neidentificat a fost descoperit în anul 1844 un tezaur
dacic de argint, format din: 1) o verigă cu nouă pandantive în formă de
cuie; 2-4) trei lanțuri din sârmă împletită, la capăt o verigă cu un pandantiv
cu analogii la Cerbăl; 5) 318 drahme Dyrrhachium; 6) 120 denari
republicani romani (ultima emisie din anul 50 î. Ch.). Cea mai mare parte
a tezaurului se află în Cabinetul numismatic al Muzeului din Viena. Bib:
RepCluj 1992, p. 363, nr. 2, vezi și bibliografia aferentă.
47
Pagina 48
Satul Someșul Rece (46 41 26" N; 23" 19' 47" E; atitudinea: 433 m.d.m).
|. Peștera _Oaselor, sit, categoria A (nr. 44 pe hărțile: PL. IV;
VII; 3; XE XVI; XVIII; XXXV/1). Peștera se află la 6 km sud-sud-vest
de Gilău, în partea stânga a văii Someșul Rece, deasupra Minei de Aur
Acariu Dezideriu, în panta abruptă, spre vârful stâncilor de pe Cetate, la
100 m de vale și 540 m de la nivelul mării, unde căutătorii de comori, care
umblau după comoara lui Darius, au găsit o groapă acoperită cu marnă
galbenă, iar când au scos pământul au dat de oase de animale (Capra
ibex). Primele săpături au fost executate de A. Koch, la sfârșitul secolului
al XlX-lea, când au fost descoperite lame de silex, o tibie de lup perforată,
un humerus de lup și diverse oase fosile de bovideu, lup, vulpe, Cricerus
frumentarius și Ahvicolide, care au fost datate în magdalenian, epoca
Paleoliticului Superior, sau epipaleolitic (după unii specialiști). Pe oase se
observă zgârieturi și tăieturi provocate de uneltele de silex, la desprinderea
cărnii. Din informațiile localnicilor am aflat că intrarea în peșteră este
surpată și obturată de vegetație. Bib: Koch 1891, p. 9; Breuil 1925, p. 217
(Îl.); Roska 1926-1927, p. 304, 332 (i1.); 1934, p. 100, 121; Nicolăescu-
Plopșor 1929, p. 354; 1957, p. 56; Nicolăescu-Plopșor - Comșa 1957, p.
22; Moroșan 1935, p. 272; 1938, p. 139; Berciu 1941, p. 589; RepCluj
1992, p. 364, nr. 1; LMI 1991; Ordin MCC 2004, vol. 1, poz. 556, p. 858.
Rezervație nr. Hidro1/3300 (denivelare 2 m (-2) dezvoltate 20 m. Cod
LMI CJ-l-s-A-20245; Cod Ran: 57939.01.01; siruta: 57939; coordinate:
X: 373225,132243467; Y: 581182,152382672; aria: 13,8935669328248;
perimetru: 13,809684265; coord. ST70Q: 23* 20' 23,4333" E; 469 43!
5.6865" N; altitudine: 692,241272 m.
2. Cetate (Vărhegy, Csetâtye), ansamblu de situri, categoria A
(nr. 36 pe hărțile: PL. 1V; VIL %; XIII; XVI; XVIII; XXXVI). Deasupra
satului, la intersecția spre Gilău și Someșul Cald străjuiește dealul numit
Cezate, cu urmele unei frumoase fortificații de pământ din epoca dacică,
48
Pagina 49
Punct strategic în toate timpurile, platoul de sus a fost folosit încă de la
începuturile epocii neolitice, culwmra Startevo-Criș. Apoi a servit
comunităților culturii Coțofeni de la sfârșitul epocii cuprului și celor din
prima vârstă a fierului, Hallstatt. Poziția strategică a cetății denumită și
„Cetatea lui Dariu”, care domina căile de acces ce urcau în munți, de-a
lungul celor două Someșuri, avea atât rol defensiv cât și de control, poate
chiar vamă. Inventarul arheologic al sitului constă din fragmente ceramice
și unelte din toate epocile, iar din perioada dacică a fost cercetată o
locuință semiadâncită, Cel mai înalt punct al Cetății este Vârful Cerății
(740 m), spre nord are două subramuri (Dealul Brazilor, Dealul Plopi),
între care șerpuiește un drum cu o diferență de nivel de cca. 300 m, iar
spre est se ajunge la Peștera Oaselor. Pe trei laturi așezarea este apărată
natural de pante abrupte, iar în partea accesibilă de sud-vest, este barată de
un sistem defensiv format din două valuri și două șanțuri. Șanțul Mare,
situat la interior are un val impunător, care traversează platoul pe o
distanță de 144 m, cu lățimea la baza de 18 m, pe acesta era o palisadă
dublă din trunchi de brad și stejar. Platoul este lung de 800 m, suprafața
aproximativ 11,5 ha. În val se constată puternice urme de ardere, iar latura
interioară este delimitată de pietre mari. Șanțul Mic este situat în exterior,
la 70 m spre sud-vest de primul. Din descoperiri întâmplătoare (Gy.
Prodân, 1896) și cercetări de suprafață (E. Orosz în 21 iulie 1900), provin:
fragmente ceramice și un nucleu de obsidiană din epoca neolitică timpurie
(cultura Startevo — Cris) (materiale în Institutul de Geologie, Universitatea
Cluj), fragmente ceramice epoca eneolitică (cultura Coțofeni); o lance de
bronz cu vârful rupt din epoca bronzului, fragmente vase bitronconice din
prima epocă a fierului, Hallstatt (materiale în MNIT). În urma săpăturilor
arheologice, efectuate de Al. Ferenczi în 1931 și |. Ferenczi în 1962, au
fost secționate atât valul mare din interior cât și valul mic din exterior,
secțiunile traversând platoul pe o distanță de 150 m. Au fost identificate
trei faze de construcție, cu trei niveluri de locuire hallstattiană. În al
patrulea nivel s-au descoperit urme dacice, printre care o râșniță dacică din
4
Pagina 50
- uzură?
p ate
a doua epocă a fierului (Latene). În stratul din prima epocă a fierului,
LN Ha.t/Fier [-Il. (Ha A-B/Ha B-C) au fost descoperite fragmente ceramice
negre canelate, de foarte bună calitate. În val se constată puternice urme de
ardere (palisadă), iar latura interioară este delimitată de pietre mari. De
aici provin: o zăbală de fier și fragmente ceramice medievale (sec. XIV-
XV). Cercetări de suprafață și sondaj au fost realizate de A. Ursuțiu cu
ocazia construirii drumului ce urcă pe platou, afectând porțiunea sudică a
valului mare, Cercetările pentru documentarea sitului au fost efectuate în
toamna anului 2003 (Nagy Jozsef, Gâll Szilârd și Nagy Szabolcs),
respectiv în 19 mai 2009 (Nagy Jâzsef, Ferenczi Mârton, Piroska Eszter și
Kirâly J6zsef - coordonatele GPS). Cu ocazia realizării catalogului de
fotografii aeriene au fost realizate cercetări de suprafață în 28 aprilie 2010
(Zoltân Czajlik, Nagy Jozsef). Bib. Kâvâri 1866, p. 64; Petrân 1887, p.
277-279; Russu 1889, p. 355; Bielz 1897, p. 68, nr. 83; Orosz 1901, p. 21,
nr, Î; 1903, 91, nr. 6; 1908, p. 258; 1911, 276; Marțian 1909, p. 331, nr.
260; 1920, p. 630; Horedt 1937, p. 93-94; Roska 1942, p. 106, nr. 37;
Ferenczi 1964, p. 4; 1964, p. 67-76; Rusu 1963, p. 190, nota 43; Popescu
1963, p. 455-456, nr. 43; Macrea-Crișan 1964, p. 361, nr. 105; Crișan
1969, p. 275. 284; Rusu 1972, p. 340, nr. 212; Ferenczi 1972, 545; 1973,
p. 545, nr. 29; 1974, p. 27, nr. 29; Vlassa 1966, p. 16, 20, 22; Lista PCN
1978, nr. 3874; Florea 1985-1986, p. 761, nr. 22; RepCluj 1992, 258-259,
nr. 2; p. 364-366, nr. 2 (Notă: Cetatea de pământ numită și Cetatea lui
Dariu (Szâszl6na — Cigânyvâr) de pe Țigăneasa — Lona: RepCluj 1992,
258-259, nr. 2, este identică cu fortificația de la Someșul Rece — Cetate);
Vasiliev 1995, p. 19; LMI 2004, 43, nr. 553; Vasiliev 1995, p, 11; Maxim
1999, nr.939; Tuțulescu 2009, p. 53, nr. 30, p. 55, nr. 46; LMI 2004, 551-
555, p. 857. Cod LMI: CI-I-s-A-07177 (si, CJ-I-m-A-07177.01
(Latene); CJ-I-m-A-07177.02 (Halistatt); CJ-I-m-A-07177.03 (Bronz);
CJ-I-m-A-07177.04 (neolitic); Cod RANI: 57939.02.01 (sit);
57939.02.02(Bronz), 57939.02.03(Halistatt), 57939.02.04 (Latene);
57939.02.06 (neolitic); siruta: 37939; coordinate: X: 374213,746796; Y:
50
Pagina 51
582066,714832; aria: 109401,721317; perimetru: 1258,872571; coord.
ST70: 230 21! 9.1120” £; 460 43' 34.9981* N; altitudine: 668 m.
3. Dealul Custurii, sit - cetate dacică (nr. 37 pe hărțile: PL.
TV; VI; X; XIII; XVI; XVIII și XXXV/2-9). Pe botul de Deal situat la est
de Valea Seacă și la vest de Pârâul Poienii, se află o fortificație de tip
promontoriu barat necunoscut în literatura de specialitate. Așezarea este
înconjurată pe trei laturi (nord-est, nord-vest, sud-vest) de pante abrupte,
în zona de sud-est se leagă cu o mică șa de Dealul Custurii, unde s-a săpat
un șanț de apărare, cu adâncimea actuală de 2,5 m și lățimea de 9 m. Pe
teren mai pot fi observate alte două posibile șanțuri și valuri de dimensiuni
mai mici. În mijlocul micului platou de formă elipsoidală, orientată nord-
vest — sud-est, cu dimensiunile de 62 m lungime și 16,5 m lățime, se pot
distinge urmele unui turn-locuință de formă patrulateră cu dimensiunile de
11 x 6 m orientată pe axa platoului. Situl a fost identificat pe teren de Dinu
Bereteu în toamna anului 2011 și a fost verificat și luate coordonate GPS
de Nagy Jozsef în 18 iunie 2012. Din periegheze, au fost descoperite
fragmente ceramice lucrate cu mâna, din pastă fină, degresată cu nisip cu
bobul mare, arse oxidant, provenind din oale, datate în secolele [ÎI î.Ch. - II
d.Ch. Bib: inedit; Bereteu 2012, p. 63-79; inf. Dinu Bereteu. Siruta:
57939; coordinate: X: 374190,724761; Y: 580223,377126; aria:
11056,432587; perimetru: 439,663626; coord. ST70; 232 21! 9.8344” E;
460 42' 35.2939" N; altitudine: 744,4209 m.
4 Biserica din _lemn_“Pogorârea Sf. Duh”, monument,
categoria B (nr. 38 pe hărțile: PL. IV; VII: X; XII, XVI, XVIII și
XXXVII), arhitectură a lemnului, secolul al XVII-lea, cu picturi
interioare din 1758. În anul 1723, prin contribuția celor 14 familii care
alcătuiau satul format exclusiv din români, s-a înălțat biserica de lemn cu
hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Locul așezământului a fost ales sub un
deal, la marginea Pădurii Orașului, lângă cimitirul de atunci al satului,
posibil în apropierea, sau pe locul unei biserici mai vechi, care a ars sau a
fost demolată. Biserica a fost cel dintâi lăcaș de cult din Ardeal construit
Sl
Pagina 52
din lemn și împrejmuit cu gard de piatră. Lăcașul a fost ridicat pe un
fundament de piatră de calcar, talpa construcției fiind realizată din lemn de
stejar. Corpul construcției s-a realizat din lemn de molid. Structura
propriu-zisă s-a făcut prin îmbinări în cheutori, fără să se folosească metal,
doar cuie de lemn pentru prinderea coarnelor de grinzi, iar acoperișul a
fost îmbrăcat cu șindrile din lemn. Biserica respectă
planul bisericilor ridicate în aceea perioadă fiind
formată din: pronaos, naos și altar poligonal cu pereții
retrași. Pronaosul are tavan. De pe grinzile
pronaosului s-au ridicat stâlpii turnului-clopotniță.
Baza turnului are forma prismatică. Turnul are galerii
deschise pe fiecare latură și parapet. Deasupra, turnul
are un coif octogonal cu baza răsfirată, care se
termină cu o săgeată cu o cruce în vârf. Naosul și
altarul au câte o boltă semicirculară, ridicate ambele direct pe pereți,
susținute de arcade duble. În partea de vest este un pridvor care amintește
de arhirectura țărănească din acele vremuri. Acoperișul este pe căpriori
susținuți de cosoroabe ce stau pe consolele din capetele bârnelor. Curtea și
spațiul cimitirului au fost împrejmuite cu un zid din piatră, accesul în
incintă se face printr-o poartă încadrată de stâlpe de stejar, sculptați cu
motive geometrice, iar pe grinda de sus a fost înscris anul finalizării
construcției „1725 văleat” (grinda cu 1925 s-a pierdut însă la o renovare).
Pe lângă această inscripție mai sunt două „1758” și 1768”, poate anii în
care s-au făcut reparații. Biserica de lemn a fost renovată, pictată și
repictată în mai multe rânduri. Cu toate acestea se mai păstrează și astăzi
elemente de construcție și fragmente picturale cu o vechime mai mare de
200 de ani. După inscripția situată în altar se cunoaște faptul că biserica a
fost pictată întâia oară în anul 1758. Pictura murală interioară executată de
către cunoscutul zugrav de biserici Dimitrie Ispas, localnic din Gilău.
Picturile vechi au fost realizate în stilul popular românesc, pe pânză de in
aplicată pe pereții de lemn pe care s-a aplicat un grund. Scenele picturale
52
Pagina 53
de pe pereți reprezintă o adevărată Biblie ilustrată, cu învățăturile
desprinse din acesta, de mare folos în secolele trecute, în care puțină lume
știa carte. Scenele biblice, figurile de sfinți, inscripțiile cu litere chirilici
(Sfântul Onisie), balanța care cântărește faptele bune și rele sunt asociate
cu pedepsele primite pentru păcatele săvârșite. Pictura veche, păstrată mai
bine pe peretele vestic, pe bolta naosului și absida altarului este unică,
ilustrând într-un mod pedagogic, pe cât de naiv pe atât de aspru, spre
atentă luare aminte, atât chinurile păcătoșilor, cât și înspăimântătoarea
prezență a diavolului în diferite ipostaze. Între temele abordate figurează:
un om spânzurat de limbă pentru că a înjurat; femei schingiuite din pricină
că s-au dedat desfrâului ori fiindcă au avortat; un criminal înjugat la plug
de un diavol cu coarne, gheare la picioare și bici în mână; etc. Biserica
avea în patrimoniu cărți vechi bisericești. Din anul 1932, în care s-a dat în
folosință noua biserică, în vechiul lăcaș de lemn nu au mai fost oficiate
slujbe. Astăzi interesul pentru Bisericuta de lemn cu pridvor și pictură este
nejustificat de scăzută în rândul localnicilor, obiectivul fiind vizitat mai
mult de către turiștii străini. Bib: Șteiu — Siârlea — Someșan 2005;
http://protopopiatulhuedin.ro; hitp:/Avww.turactiv.ro;. Cod LMI CI-I-m-
B-07764; Cod Ran 57939.03; siruta: 57939; coordinate: X:
375148,591306; Y: 581941,22499; aria: 346,458668; perimetru;
69,887921; coord. ST70: 230 211 33.2549" E, 460 43' 31.5625" N;
altitudine: 447,14999 m.
5. Mina lui Acariu Dezideriu, sit (ar. 45 pe hărțile: PL. IV;
VU XX, XI, XVI XVIII și XXXVII/1-3), rezervație naturală în
evidențele Asociației SpeoUrșii Cluj K2, este cunoscută din 1790
(sfârsitul evului mediu). Mina se află sub Peștera Oaselor, La începutul
secolului al XX-lea E. Orosz amintea de o mică mină de aur la poalele
Dealului Cetate. Tot atunci vorbește de existența unor spălătorii de aur din
epoca bronzului. Aceste spălătorii funcționau până în epoca contemporană
prin sortarea aurului aluvionar din albia Someșului Cald și Someșului
Rece. Așa se explică și multitudinea descoperirilor dacice în zonă și a
53
Pagina 54
importanței acordate de romani și moți Munților Gilău. În epoca romană
pe valea Someșului Rece trecea un drum ce ieșea în Valea Ierii, din care se
mai păstrează o porțiune pe vârful dealului. Bib: Orosz 1901, p. 21, nr. |;
www,.speologie.org; www.panoramio.com (fotografii R. Codrin) Siruta:
57939; coordinate: X: 373398,310552; Y: 580631,090499; aria:
1406,950883; perimetru: 138,39538; coord. ST70: 23” 20' 32.1302" E;
460 42! 47.9603" N; altitudine: 460 m.
6. Mina lui Anton, sit (nr. 46 pe hărțile: PL. IV, VII, X, XIII;
XVI, XVIII și XXXVII/4-6) rezervație naturală în evidențele Asociației
SpeoUrșii Cluj K2, cod: B. 3330, este cunoscută din anul 1820, fiind
situată în Valea Seacă, sub Dealul Custurii, vis-d-vis de Mina Acariu . Bib:
Orosz 1901, p. 21, nr. l; www.speologie.org; www.panoramio.com
(fotografii R. Codrin) Siruta: 57939; coordinate: X: 373709,270276; Y:
580138,185581; aria: 158,497666; perimetru: 47,184198; coord. ST70:
23* 20" 47.2541" E; 460 42! 32.2102" N; altitudine: 495 m
7. Uzina Electrică (Uzina Someșul, muzeu și monument
istoric (nr, 39 pe hărțile: Pl. IV; VII; X; XII; XVI; XVUL și XXXIX).
Construită între anii 1903-1906, de o firmă austro-ungară „Granz et Co”
are în prezent o valoare deosebită, atât din punct de vedere arhitectonic,
cât și tehnico-științific. Clădirea uzinei reprezintă o valoare certă pentru
patrimoniul arhitecturii industriale din României, păstrându-se, din
fericire, într-o stare foarte bună prin transformarea în muzeu. Este cel mai
vechi centru de producere a curentului electric prin forța apei din
România. Clădirea adăpostește toate hidroagregatele și termoagregatele
care funcționau la începutul secolului trecut. Este compusă din două
niveluri (parter și etaj), planșee din beton armat, zidărie de cărămidă,
învelitoare din tablă metalică, Tencuiala exterioară este decorată cu bosaje
(decorațiuni în relief). Din păcate, coșul uzinei, care evacua fumul
termoceniralei (în perioada 1906-1929 centrala funcționa în regim mixt.
hidro și termo), înalt de 40 m, nu s-a păstrat. La 15 iulie 1906, forța apei a
pornit pentru prima dată cele două turbine Francis de câte 1200 cai putere,
54
Pagina 55
nenea
ad
LA
producând curentul electric care a aprins primele becuri din Cluj. Uzina
Electrică a funcționat fără întrerupere peste 70 de ani, până când s-au dat
îl
în folosință hidrocentralele de mare putere de pe Someșuri (1972-1977).
Astăzi, uzina electrică funcționează ca muzeu cu circuit închis, destinat
hidro-energeticienilor, existând inițiativa deschiderii publice. Muzeul
adăpostit de clădirea uzinei conține, pe lângă cele două turbine - perfect
funcționale și astăzi -, generatoarele, toate utilajele și uneltele necesare
întreținerii uzinei electrice, dintre care câteva sunt de la începutul
secolului 20. Pe lângă clădirea hidrocentralei, trebuie menționate și
anexele din amonie, ecluzele, barajele (Someșu Rece, Talieni), galeriile și
apeductul (Valea Câinelui). În apropiere s-a format cătunul Uzina, sau La
Talieni, (fondată de italienii care au lucrat la Gaterul cu abur a contelui
Bânnfy, prin firma „Karl Neuschioss und Sâhne” și de italienii angajați la
Uzina Electrică de firma austriacă, deoarece erau experți în edificiile
montane hidrotehnice din Munții Alpi), o mică așezare montană, cu iz
rezidenția! unde, pe malul stâng, este „Cabana Someșu Rece” (închisă de
două decenii). În cel de al doilea război mondial, hotarele spre Gilău au
fost apărate de unități militare, voluntari și localnici, buni cunoscători ai
muntelui, care au blocat trecătorile, în 1944 fiind grele lupte pentru Uzina
Electrică, În holul mare a Uzinei a fost pusă o placă pe care stau pentru
vecie cuvintele „În memoria fratelui de muncă și luptă pentru existența și
apărarea acestei uzine — Dumitru Cadiș — căzut la datorie în ziua de
141X.1944. Fie-ți memoria eternă și jertfa binecuvântată”. Direcția
Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Cluj a declanșat în anul
2012 procedura de clasare, în conformitate cu legea 422/2001 privind
protejarea monumentelor istorice, pentru Uzina Electrică de la Someșul
bunuri
Rece. Bib: Revista Renașterea 1929, nr. 35; Gazeta Ilustrată 1936;
bttp://adevărul.ro/ /pocestea-uzinei,..; http://findustrial-heritage.ro (fișa
patrimoniu, Ordăg Hanna, Zsolt Ambrus); www.panoramio.com;
http://ziuadecjrealitatea.net/ /uzina-electrică; Șteiu — Sfârlea — Someșan
2005. Siruta: 57939; coordinate: X: 369183,864959; Y: 577639,365291;
35
Pagina 56
aria: 1604,750913; perimetru: 184,799723; coord. ST70Q 2309 17' 16.77532"
E; 460 41' 8.1821" N; altitudine: 316,970703 m.
Alte obiective istorice, turistice și de mediu - rezervații:
e Gilău - Parc Dendrologic (Parcul castelului amenajat în stil englezesc), sit de
categoria A și B (nr. 22), rezervație naturală: Cod _ LMI CJ-Il-s-B-
07673.05; CJ-l-m-B-07068.03; siruta: 57911; coordinate X:
376511,399002;, Y: 585431,989813,; aria: 114856,575318; perimetru:
1403,092763; coord. ST70: 239 22' 54.,0657" E, 460 45' 25.5036" N;
altitudine: 426,5 m.
Li
e Someșul Rece - Gaura Gâștii — Cariera Corabia, rezervație geologică (roci
| ultrametamorfozate ce apar în aflorimente de o rară frumusețe: zonă
RR de interes Arealul
protejată național (declarată prin Legea 5/2000). protejat
cu o suprafață de 2 ha, are drept custode Direcția Silvică Cluj. Aria
protejată cuprinde roci intens transformate (metamorfozate), făcând parte
din categoria patrimoniului național, care au drept scop protecția și
conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect
geologic, floristic, faunistic, oferind posibilitatea vizitării în scopuri
științifice, educative. Corespunde categoriei [II IUCN — „Monument
natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea
elementelor naturale specifice“, Această zonă protejată de importanță
națională ocrotește rocile ultrametamorfice foarte vechi, de mare valoare
științifică, care pot fi numai aici, admirate la suprafața pământului de către
geologi și turiști. În zonă este interzisă exploatarea rocilor, sau alte
activități ce pot degrada acest unicat. Bib: http://www.apmsv.ro/.html;
www.ro.wikipedia.org//Cariera_Corabia
56
LI)
oara
Pagina 57
e Acumulările Tarnița, Someșu Cald și Gilău sunt arii peisagistice de importanță
națională și regională, protejate:
o Amenajarea Hidroenergetică Tarnita este alcătuită din baraj, lacul de
acumulare (capacitarea de peste 70 milioane m?) și centrala efectivă
(subteran la picioarele barajului). Este cea de-a doua treaptă a salbei de
cascade. Barajul este realizat din beton, în dublă curbură, cu o deschidere
Textul este prea lung pentru a fi afișat integral. Deschide fișierul pentru restul paginilor.