Formular / cerere
F6 Atlas Rural RO 23Mar2016
Fișierul original pe site-ul primăriei
PDF · 6,3 MB · modificat pe site: 15.06.2023
Pagina sursă
Cum citez acest document
Formular / cerere, „F6 Atlas Rural RO 23Mar2016”, Comuna Ceanu Mare, jud. Cluj. Sursa: http://www.ceanu-mare.ro/wp-content/uploads/2023/06/AYKGLaQzgan3a39YDIDEFv9fEYvSa79Jrc0zlyIG.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/cluj/ceanu-mare/173592-f6-atlas-rural-ro-23mar2016, 18.11.2026)
Textul afișat a fost obținut prin recunoaștere automată (OCR) și poate conține greșeli. Documentul oficial este fișierul publicat de primărie.
Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)
Pagina 1
Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate și
al Dezvoltării Umane Locale din
România
Europa și Asia Centrală
Grupul Băncii Mondiale
Pregătit de Unitatea de Dezvoltare Umană
1
Pagina 2
Declinarea responsabilității:
Volumul de față a fost realizat de către angajații Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare/
Băncii Mondiale. Constatările, interpretările și concluziile exprimate în prezenta lucrare nu reflectă în mod
necesar opiniile Directorilor Executivi ai Băncii Mondiale sau ale guvernelor pe care le reprezintă. Banca
Mondială nu garantează acuratețea datelor incluse în acest document.
Raportul de față nu reprezintă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Drepturi de autor:
Materialul inclus în prezenta publicație este protejat de legea drepturilor de autor. Copierea și/sau
transmiterea fără permisiune a unor porțiuni sau a conținutului integral al acestei lucrări poate constitui o
încălcare a legislației în vigoare.
Pentru a obține permisiunea de a fotocopia sau a retipări o parte din lucrare, vă rugăm să transmiteți o
cerere cu toate informațiile la oricare dintre cele două instituții: (i) Ministerul Muncii, Familiei, Protecției
Sociale și Persoanelor Vârstnice (Strada Dem. I. Dobrescu, Nr. 2-4, Sector 1, București, România); (ii) Banca
Mondială (Strada Vasile Lascăr, Nr. 31, Etaj 6, Sector 2, București, România).
ISBN
2
Pagina 3
Mulțumiri
Acest document a fost elaborat de Banca Mondială în cadrul Acordului de Servicii de Consultanță pentru
pregătirea unui Proiect de Strategie Națională și a unui Plan de acțiune privind incluziunea socială și
reducerea sărăciei (2015-2020). Documentul face parte dintr-un pachet de nouă Inițiative Cheie care
însoțesc Proiectul de Strategie (volumele I și II) și Planul de acțiune. Prezentul Atlas al Zonelor Rurale
Marginalizate și al Dezvoltării Umane Locale din România reprezintă Inițiativa cheie # 6.
Aceste contribuții la Strategia Guvernului privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei (2015 – 2020) sau realizat sub supervizarea dlui Andrew Mason, cu îndrumare generală din partea dnei Elisabetta
Capannelli, a dlui Christian Bodewig și a dnei Roberta Gatti.
Prezentul raport a fost coordonat de Emil Teșliuc, Vlad Grigoraș (Task Team Leaders) și Manuela Sofia
Stănculescu. Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate și al Dezvoltării Umane Locale din România a fost realizat
de o echipă alcătuită din Vlad Grigoraș, Manuela Sofia Stănculescu, Dumitru Sandu, Bogdan Corad, Cătălina
Iamandi-Cioinaru, Titus Man, Monica Marin, Ciprian Moldovan și Georgiana Neculau. Culegerea și
pregătirea datelor au fost realizate de Bogdan Corad, Cătălina Iamandi-Cioinaru, Georgiana Neculau și
Andreea Trocea. Raportul a beneficiat de evaluare inter-pares realizată de Marcel Ionescu-Heroiu.
Membrii echipei care au lucrat la Atlas doresc să își exprime recunoștința față de omologii din Ministerul
Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pentru sprijinul acordat în elaborarea celor nouă
Inițiative Cheie. Mulțumim, de asemenea, dnei Steluța Jalia de la Ministerul Dezvoltării Regionale și
Administrației Publice, dnei Lidia Onofrei de la Ministerul Sănătății și dnei Dana Gafițianu de la Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale care au oferit feedback pe versiunile inițiale ale Atlasului. Raportul a
beneficiat și de sprijinul celor 68 de autorități locale și peste 150 de comunități din județele Călărași și Vaslui
care au participat la studiul de validare.
Volumul a fost coordonat de:
Emil Teșliuc
Vlad Grigoraș
Manuela Sofia Stănculescu
Autori:
Dumitru Sandu
Bogdan Corad
Cătălina Iamandi-Cioinaru
Titus Man
Monica Marin
Ciprian Moldovan
Georgiana Neculau
3
Pagina 4
CUPRINS
Mulțumiri ............................................................................................................................................................ 3
Acronime ............................................................................................................................................................. 5
1. INTRODUCERE ................................................................................................................................................ 6
1.1 Nevoia unui Atlas al marginalizării rurale și dezvoltării locale umane din România ..................................... 8
1.2 Obiectiv, metodologia folosită la cercetare și aria de cuprindere ..................................................................... 10
1.3 Audiența ................................................................................................................................................................................... 12
1.4 Planul de Implementare ..................................................................................................................................................... 13
1.5 Structura Atlasului................................................................................................................................................................. 15
2. PARTEA I: ZONELE RURALE MARGINALIZATE ........................................................................................17
2.1 Definirea și evaluarea marginalizării rurale în România......................................................................................... 17
2.1.1 Metodologia de identificare a zonelor rurale marginalizate -------------------------------------- 18
2.1.2 Studiul de validare ---------------------------------------------------------------------------------- 20
2.1.3 Principalele caracteristici ale zonelor rurale marginalizate din România ------------------------- 24
2.1.4 Condițiile de trai în zonele rurale marginalizate --------------------------------------------------- 26
2.1.5 Subcategorii de comunități rurale marginalizate, conform cercetării calitative ------------------ 27
2.1.6 Dimensiunea etică a marginalizării ----------------------------------------------------------------- 29
2.1.7 Analiza geospațială a marginalizării rurale --------------------------------------------------------- 31
2.1.8 Marginalizare rurală și sărăcie rurală --------------------------------------------------------------- 38
2.2 Abordarea segregării și a comunităților marginalizate în Uniunea Europeană............................................ 40
2.2.1 Combaterea segregării în Uniunea Europeană ---------------------------------------------------- 40
2.2.2 Adoptarea unei abordări integrate, trans-sectoriale, zonale pentru zonele rurale și urbane
marginalizate din România ------------------------------------------------------------------------------- 42
2.3 Hărți spațiale ale marginalizării rurale în România .................................................................................................. 45
3. PARTEA II: DEZVOLTAREA UMANĂ LOCALĂ ÎN ZONELE RURALE ȘI URBANE MICI DIN ROMÂNIA
......................................................................................................................................................................... 151
3.1 Definirea și evaluarea dezvoltării umane locale din România ........................................................................... 151
3.1.1 Metodologia dezvoltării umane locale, în localitățile din mediul rural și mic urban ------------ 151
3.1.2 Orașele mici și conectivitatea urbană în dezvoltarea umană locală ------------------------------ 154
3.1.3 Dezvoltarea umană locală între centrele de densitate și periferiile distanță - diviziune -------- 157
3.1.4 Marginalizarea și dezvoltarea umană locală în mediul rural din România ----------------------- 158
3.2 Hărți spațiale ale Dezvoltării Umane Locale în zonele rurale și urbane mici din România .................... 160
Referințe ......................................................................................................................................................... 265
Anexă .............................................................................................................................................................. 269
Anexa 1: Zone rurale marginalizate .................................................................................................................................... 269
Anexa 2: Rate de marginalizare la nivel de comună ..................................................................................................... 278
Anexa 3: Dezvoltarea umană locală .................................................................................................................................... 371
Anexa 4: Instrumente de cercetare pe teren, pentru studiul de validare ............................................................. 373
4
Pagina 5
Acronime
FLAG Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit
GR Guvernul României
ADI Asociații de Dezvoltare Intercomunitară
DLRC Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității
GAL Grupuri de Acțiune Locală
LEADER Liaison Entre Actions de Développement de l'Économie Rurale
MADR Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
MFE Ministerul Fondurilor Europene
MDRAP Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
MMFPSPV Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
INS Institutul Național de Statistică
ONG Organizație Non-guvernamentală
POCU Program Operațional Capital Uman
POR Program Operațional Regional
TIC Tehnologia Informației și Comunicațiilor
5
Pagina 6
1. INTRODUCERE
România se dorește a fi o țară în care toți cetățenii beneficiază de șanse egale de a participa la nivelul
societății, în care sunt acoperite nevoile de bază și sunt respectate diferențele, în care toți oamenii
se simt apreciați și trăiesc demn.
Societatea noastră e încă departe de acest ideal. Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia relativă
(sărăcie monetară).1 Sărăcia monetară din România este în mare parte persistentă, adică trei sferturi din
populația săracă se afla în această situație în anul de referință și cel puțin în ultimii doi sau trei ani. În ciuda
ratei șomajului destul de scăzută, nivelul de sărăcie în rândul persoanelor care muncesc este foarte ridicat,
de două ori peste media UE-27 (9%). Aproape o treime din populație (30%) suferă de lipsuri materiale
severe2 și nu își poate permite bunurile și serviciile pe care le consideră a fi necesare pentru a avea un stil
de viață corespunzător. Aproximativ 7% locuiesc în gospodării cu o intensitate a muncii foarte scăzută. 3 Per
total, peste 42% din populație prezintă risc de sărăcie sau excluziune socială. 4
Drept răspuns la această situație, Guvernul României și-a luat angajamentul de a reducere numărul
persoanelor în sărăcie relativă cu 580.000 până în 2020, 5 ca partea a Strategiei Europa 2020. Reducerea
sărăciei între 2008 și 2013 a fost de doar 0,9 puncte procentuale (adică 211.000 persoane scoase din sărăcie,
față de ținta națională de 580.000). În consecință, în 2014, guvernul a solicitat asistența Băncii Mondiale
pentru a elabora Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020, și Planul de
implementare corespunzător.6 Conform acestei Strategii, guvernul și-a luat angajamentul să înregistreze un
progres semnificativ pentru combaterea sărăciei și excluziunea socială, în următorii ani. Până în 2020,
România își propune să implementeze un set de politici și programe, cu scopul de: (i) a reduce populația la
risc de sărăcie relativă cu cel puțin 580.000 de persoane, până în 2020, raportat la 2008; (ii) a distruge ciclul
inter-generațional al sărăciei; (iii) a preveni reapariția sărăciei și a excluziunii sociale; și (iv) a asigura acces
egal la asistență socială, beneficii și servicii, pentru a consolida coeziunea socială.
1 Persoanele la risc de sărăcie relativă (indicatorul AROP) sunt cele cu un venit anual disponibil (care include și
transferurile sociale) mai mic decât 60% din venitul median exprimat per adult echivalent. Venitul disponibil reprezintă
suma tuturor veniturilor realizate (inclusiv cele aferente protecției sociale: prestații de asigurări sociale sau de asistență
socială) din care se scad impozitele (pe venit sau pe proprietate) și contribuțiile sociale plătite.
2 Indicatorul adoptat de Comitetul pentru Protecția Socială (comitetul consultativ pe politici al UE, pentru miniștrii
însărcinați cu ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, din Consiliul pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale)
măsoară procentul populației care întrunește cel puțin patru din următoarele nouă criterii: (1) nu își permit să își
plătească chiria, ipoteca sau facturile la utilități; (2) nu își permit să își încălzească în mod corespunzător locuința; (3) se
confruntă cu cheltuieli neașteptate; (4) nu își permit să consume carne sau alte surse de proteine, periodic; (5) nu își
permit să meargă în vacanță; (6) nu își permit un televizor; (7) nu își permit o mașină de spălat; (8) nu își permit o mașină;
și (9) nu au un telefon. Indicatorul face o diferență între persoanele care nu își permit un anumit bun sau serviciu și cele
care nu au respectivul bun sau serviciu din diverse alte motive, spre exemplu pentru că nu și-l doresc sau nu le este
necesar.
3 Conform acestui indicator, gospodăriile cu intensitatea muncii scăzută sunt cele în care membrii adulți, cu vârsta între
18 și 59 de ani, au muncit mai puțin de 20 la sută din potențialul lor maxim de muncă, în anul anterior sondajului.
Gospodăriile alcătuite doar din copii, studenți cu vârsta mai mică de 25 de ani și/sau persoanele de peste 60 de ani sunt
excluse de la calculul acestui indicator.
4 Indicatorul cel mai cuprinzător (AROPE), folosit și pentru a măsura dacă ținta privind incluziunea socială a Uniunii
Europene este atinsă, identifică persoanele cu risc de sărăcie sau excluziune socială, adică persoanele care se află în cel
puțin una din următoarele trei situații: (i) risc de sărăcie (indicator AROP), (ii) fac parte din gospodării în care intensitatea
muncii este foarte scăzută și/sau (iii) sunt expuse unor lipsuri materiale severe.
5 Indicatorul sărăciei relative (AROP) este folosit de Guvernul României pentru a monitoriza dacă ținta privind reducerea
sărăciei este atinsă.
6 Hotărârea de Guvern nr. 383/27 mai 2015.
6
Pagina 7
Din setul de politici și intervenții din Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei
2015-2020, guvernul a solicitat sprijinul Băncii Mondiale pentru a elabora planuri detaliate de implementare
pentru perioada 2015-2018, pentru nouă intervenții cheie7 care ar putea avea cel mai mare impact asupra
reducerii sărăciei și al promovării incluziunii sociale.
Actualul Atlas al zonelor rurale marginalizate și al dezvoltării umane locale din România reprezintă Inițiativa
Cheie #6. Mai exact, asistența tehnică asigurată de Bancă, prin intermediul acestui proiect, se concentrează
pe patru componente principale: (i) o metodologie pentru definirea diferitelor tipuri de zone rurale
marginalizate, pe baza unui set de criterii și indicatori cheie; (ii) hărți detaliate care prezintă distribuția
spațială a comunităților rurale marginalizate, pe județe; (iii) o metodologie pentru definirea gradelor
dezvoltării umane locale, de la o dezvoltare redusă la una cuprinzătoare, pentru localitățile rurale și urbane
mici; și (iv) hărți privind dezvoltarea umană locală detaliate la nivel de județ.
Acest instrument de distribuire geografică a zonelor rurale marginalizate se bazează pe o metodologie
similară cu cea folosită în Atlasul zonelor urbane marginalizate, din 2014.8 Indicele dezvoltării umane locale
(LHDI) a fost dezvoltat inițial la nivel de unitate administrativă, într-un studiu anterior al Băncii Mondiale din
2013.9 În acest atlas, indicele LHDI a fost extins și elaborat la un grad mai mare de granularitate.
Deși acest document prezintă Atlasul, celelalte opt Inițiative Cheie sunt complementare și formează un
singur pachet. Pe scurt, cu ajutorul Atlasului se definesc care zone rurale sunt marginalizate, cine trăiește în
aceste zone (profilurile diferitelor grupuri dezavantajate) și unde sunt acestea localizate în România.
Celelalte Inițiative Cheie, mai ales intervențiile #3 privind servicii sociale integrate la nivel comunitar și #4
privind școlile dezavantajate, descriu cum se poate interveni în cele mai sărace zone din mediul rural, pentru
a avea cel mai mare impact asupra reducerii sărăciei și promovării incluziunii sociale.
7 Cele nouă Inițiative Cheie pentru combaterea sărăciei sunt: #1. Creșterea ocupării forței de muncă în rândul
persoanelor cu venituri reduse și a celor din grupurile vulnerabile prin extinderea programelor de activare a forței de
muncă; #2. Creșterea nivelului de susținere a veniturilor populației sărace și introducerea stimulentelor pro-muncă
pentru beneficiarii programelor; #3. Dezvoltarea serviciilor sociale integrate la nivel comunitar; #4 Îmbunătățirea
instrumentelor pentru identificarea școlilor dezavantajate pentru a asigura faptul că toți copiii beneficiază de
oportunități egale; #5. Consolidarea serviciilor sociale de protecție a copilului; #6. Dezvoltarea unui instrument pentru
identificarea satelor sărace și a comunităților rurale marginalizate; #7. Investiții în îmbunătățirea actualului sistem TIC
pentru a construi un sistem electronic de asistență socială eficient; #8. Dezvoltarea unui sistem de plată modern; #9.
Consolidarea mecanismelor de coordonare și dezvoltarea unui sistem de monitorizare și evaluare.
8 Swinkels et al (2014a).
9 Ionescu-Heroiu et al (2013).
7
Pagina 8
1.1 Nevoia unui Atlas al marginalizării rurale și dezvoltării
locale umane din România
"Ce se măsoară, se face." - Anonim
Un instrument care să țintească, să monitorizeze și să evalueze intervențiile
Din ce în ce mai mult, conducerea din ministere și agențiile donatoare recunosc că un instrument de
distribuire/țintire este util pentru a ghida intervențiile și a evalua programele. Actualul Atlas este un
instrument pentru țintirea anumitor zone, monitorizarea și evaluarea intervențiilor pentru reducerea sărăciei
și promovarea incluziunii sociale. Acesta oferă o bază de date științifice și factuale esențiale pentru luarea
unor decizii fundamentate și pentru acțiuni publice corespunzătoare, adresate comunităților rurale cu cele
mai mari lipsuri din România, astfel încât intervențiile de la nivel comunitar, create pentru a reduce sărăcia
și excluziunea socială, să fie cât mai eficiente.
Programe pentru reducerea Un instrument de țintire devine eficient doar dacă este
sărăciei și promovarea urmat de acțiuni (un răspuns la nivel de politici). Prin
incluziunii sociale urmare, este important ca Atlasul să fie diseminat către
toate părțile interesate, de la nivel central sau local, care
au responsabilități în ceea ce privește reducerea sărăciei
Răspuns la Culegerea
datelor
și promovarea incluziunii sociale (după cum reiese din
nivel de politici
figura alăturată).
Principalul obiectiv al acestui Atlas este de a dezvolta
Instrument
de țintire capacitatea de a direcționa programele anti-sărăcie și pro
incluziune socială într-un mod eficient, mai ales către cele
mai sărace sectoare. Acest lucru este util mai ales pentru
Interpretarea Analiza
programele care operează la nivel național, (micro-)
datelor datelor
regional și județean.
Cum Atlasul măsoară marginalizarea și dezvoltarea umană locală la nivel de comunitate, acesta poate oferi
decidenților politici indicii relevante despre zonele în care este cea mai mare nevoie de intervenție. Cu toate
acestea, este, de asemenea, foarte importantă evaluarea și măsurarea efectelor intervențiilor de la nivelul
celor mai sărace comunități marginalizate după cum este subliniat și în Inițiativa Cheie #9 privind sistemul
de monitorizare și evaluarea al Strategiei Naționale privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 20152020. Astfel, împreună cu Atlasul zonelor urbane marginalizate, actualul Atlas este util și pentru
monitorizarea și evaluarea acestor intervenții.
Pentru că marginalizarea nu se definește doar din punctul de vedere al sărăciei veniturilor, ci și în funcție de
capitalul uman (educație și sănătate) și condițiile de locuire, prezentul Atlas poate fi utilizat și pentru a
8
Pagina 9
informa sau evalua programele legate de educație, sănătate, infrastructură și locuințe sociale, cum sunt
părăsirea timpurie a școlii, servicii primare de asistență medicală, planificare familială, educație parentală,
violența domestică și alte riscuri/ vulnerabilități care sunt răspândite în comunitățile marginalizate.
Atât acest Atlas, cât și Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate sunt instrumente utile pentru a măsura
eficacitatea altor programe cheie de combatere a sărăciei. Zonele marginalizate (fie că sunt din mediul rural
sau urban, roma sau non-roma) sunt concentrări de gospodării cu venituri mici și persoane cu un nivel
scăzut de educație și competențe relevante pentru piața forței de muncă, care locuiesc în zone expuse la
diferite pericole de mediu și unde serviciile publice sunt de slabă calitate, sau nu sunt deloc. Astfel, zonele
marginalizate reprezintă ținte "naturale" pentru:
programele active privind piața muncii discutate în Inițiativa Cheie #1
servicii sociale integrate la nivel comunitar (SPOR - Program Social Oportunitate și Responsabilitate),
așa cum sunt descrise în Inițiativa Cheie #3
programele care se adresează școlilor dezavantajate, prezentate în Inițiativa Cheie #4
programe care doresc să prevină separarea copilului de familia naturală, prezentate în Inițiativa Cheie
#5 privind consolidarea serviciilor sociale pentru protecția copilului, în care se arată faptul că zonele
marginalizate reprezintă comunități "sursă" care trimit mai mulți copii în sistemul de protecție socială
decât alte comunități alte programe ce urmăresc dezvoltarea serviciilor sociale, mai ales a centrelor
de zi și a unor spații multifuncționale.
În plus, așa cum am menționat mai sus, comunitățile marginalizate identificate în acest Atlas sunt ideale
pentru aplicarea sistemului de monitorizare și evaluare care urmează a fi dezvoltat în Inițiativa Cheie #9, în
special, pentru a măsura impactul reformei privind prestațiile sociale (și a viitorului Venit Minim de Inserție),
dezvoltat în Inițiativa Cheie #2.
În ceea ce privește programele cu finanțare europeană, acest Atlas al zonelor rurale marginalizate și al
dezvoltării umane locale în România vine în completarea informațiilor din Atlasul zonelor urbane
marginalizate.10 Acesta va fi un instrument util pentru toate ministerele, autoritățile de management și
organismele intermediare, atât din programele operaționale, precum și din instituțiile naționale și regionale,
dar și partenerilor unităților administrativ-teritoriale, ca Asociațiile de dezvoltare intercomunitară (ADI-uri),
Grupuri Locale de Acțiune (GAL-uri)11 sau Grupurilor de acțiune locală din sectorul pescuitului (FLAG), ce
operează în zonele rurale și în orașele mici, 12 din cadrul LEADER (MADR) sau programele CLLD (POCU și
POR). În plus, primăriile și ONG-urile care realizează intervenții în sectoare relevante ar putea și ele să
beneficieze de pe urma folosirii Atlasului, vizând diferite tipuri de comunități (marginalizate, sau cu un nivel
diferit al dezvoltării umane locale). Tocmai în acest scop, Anexa 2 prezintă ratele de marginalizare pentru
toate comunele din România.
10 Swinkels et al, 2014a.
11 Grupurile de acțiune locală (GAL-uri) sunt alcătuite din parteneri publici și privați din zona rurală (dar includ și orașele
sub 20.000 de locuitori) și trebuie să aibă reprezentanți din diferite sectoare socio-economice. Aderarea la GAL este
deschisă pentru toți cei care locuiesc pe teritoriul acoperit de GAL. Membrii pot fi atât persoane fizice, cât și organizații
private/publice locale. Sursa: http://enrd.ec.europa.eu/enrd-static/leader/leader/leader-tool-kit/the-local-actiongroup/en/what-is-the-lag-s-structure_en.html.
12 Atât zonele rurale cât și cele urbane mici (cu mai puțin de 20.000 de locuitori) sunt eligibile, dar doar ca membri ai
unor parteneriate locale (GAL-uri) care pot include unul sau mai multe orașe (doar în situații excepționale) care nu pot
avea, în total, mai mult de 20.000 de locuitori sau mai mult de 25% din locuitorii din respectivul GAL (MADR, 2013: 396).
9
Pagina 10
1.2 Obiectiv, metodologia folosită la cercetare și aria de
cuprindere
Obiectivul principal al acestui Atlas este acela de o oferi un instrument pentru direcționarea geografică,
testarea și monitorizarea programelor și a intervențiilor menite să reducă sărăcia și să promoveze
incluziunea socială în comunitățile rurale cu cele mai mari lipsuri din România.
Atlasul prezintă două metodologii complementare. Prima se concentrează pe acele "buzunare" de
marginalizare rurală, unde sărăcia este multidimensională și extrem de accentuată. Cea de-a doua
metodologie oferă informații suplimentare, concentrându-se nu doar pe comunitățile unde este cea mai
mare nevoie de intervenție, ci făcând și o analiză a locuințelor din zona rurală și urbană mică, în căutarea
unor posibili "poli de dezvoltare" rurală.
Primul pas important în realizarea Atlasului zonelor rurale marginalizate și a dezvoltării umane locale din
România a fost analiza documentară a actualelor criterii și indici folosiți pentru a defini "comunitățile sărace",
"comunitățile segregate" și "comunitățile rurale marginalizate" din România. Pornind de la această revizuire,
cel de-al doilea pas cheie a fost elaborarea unei metodologii pentru identificarea zonelor rurale
marginalizate, pe baza datelor de la Recensământul Populației și Locuințelor, din 2011. Această metodologie
s-a bazat foarte mult metodologia folosită la Atlasul zonelor urbane marginalizate,13 însă a fost adaptată la
caracteristicile specifice comunităților rurale. În cea de-a treia etapă, metodologia de identificare a zonelor
rurale marginalizate a fost validată printr-o cercetare pe teren extensivă, care a utilizat metode calitative.
Scopul studiului de validare a fost acela de a verifica rezultatele cantitative, pentru a depista erorile de
incluziune și excluziune. Cercetarea pe teren s-a desfășurat între lunile mai și iunie 2015 și a acoperit sate
din două județe, Călărași și Vaslui. Această cercetare a ajutat și la rafinarea ulterioară a tipologiei
comunităților rurale marginalizate, în două subtipuri: cele care sunt izolate din punct de vedere geografic și
cele care au o poziție periferică în sate bine conectate. Cercetarea calitativă a confirmat, în mare măsură,
rezultatele metodologiei bazate pe tehnici cantitative, însă a evidențiat și o serie de limitări ale acestei
abordări. În final, la pasul patru au fost stabilite principalele caracteristici ale zonelor rurale marginalizate
(după subtip, acolo unde a fost posibil) și s-a realizat cartografierea.
În ceea ce privește Indicele dezvoltării umane locale (LHDI), profesorul Dumitru Sandu a rezumat activitatea
pe care a desfășurat-o într-un studiu anterior al Băncii Mondiale.14 Pentru actualul Atlas, profesorul Sandu
a extins LHDI pentru a include și orașele mici, cu până la 30.000 de locuitori, și a fost realizat la un nivel mai
mare de granularitate, de la nivel de unități administrative (SIRSUP) - comune sau orașe - la nivel de localități
(SIRUTA) - sat sau cartier. În următorul pas cheie, echipa a analizat cum indicele dezvoltării umane din aceste
localități este afectat de orașele mari, conectivitate urbană și de forțele endogene. În final, echipa a realizat
hărțile cu dezvoltarea umană locală.
Hărțile prezentate în acest Atlas sunt complementare celorlalte hărți realizate recent în România. În primul
rând, hărțile privind marginalizarea rurală au completat informațiile oferite de hărțile privind marginalizarea
urbană, realizate în 2014 de Banca Mondială. 15 În al doilea rând, hărțile privind marginalizarea rurală și cele
privind dezvoltarea umană locală oferă informații ce vin în completarea celor din "hărțile sărăciei", create
de Banca Mondială și de Comisia Europeană în 2014.16 Toate aceste hărți se bazează pe datele de la
recensământul din 2011. Cu toate acestea, hărțile din acest Atlas sunt diferite de "hărțile sărăciei", prin
13 Swinkels et al (2014a).
14 Ionescu-Heroiu et al (2013).
15 Swinkels et al (2014a).
16 Simler et al (2014).
10
Pagina 11
nivelul geografic la care s-a realizat analiza și prin metodologia folosită. 17 În timp ce hărțile sărăciei arată
cum variază sărăcia la nivel de regiuni și județe, primul set de hărți privind marginalizarea rurală coboară
până la nivel de sector de recensământ, și ilustrează ”buzunare” de sărăcie extremă, care necesită intervenții
integrate. Un al doilea set de hărți arată diferitele niveluri de dezvoltare umană locală la nivel de sate
(SIRUTA), inclusiv exemplele cele mai dezvoltate, care pot fi candidate în a juca rolul de poli de dezvoltare
în regiunile sau județele respective.
Atlasul acoperă toate unitățile administrativ teritoriale, fie că sunt din mediul rural sau mic urban (sub 30.000
de locuitori) din țară. Zonele rurale marginalizate sunt identificate doar pentru mediul rural, 18 în timp ce
gradul de dezvoltare locală este stabilit atât pentru localitățile din mediul rural, cât și pentru cele din cel mic
urban.
Tabel 1. Distribuția sectoarelor de recensământ, în funcție de rezidență și mărimea satului (unitate
SIRUTA)
Sectoare de recensământ
Număr sate
Dimensiune Număr mediu Minim Maxim
(unități Număr total
sat (locuitori) per sat per sat per sat
SIRUTA)
Rural Total 12.373 46.547 4 1 41
1-49 837 895 1 1 6
50-99 780 878 1 1 9
100-499 5.017 9.731 2 1 13
500-999 2.913 10.972 4 1 12
1,000<2,000 1.857 11.695 6 1 19
2,000<3,000 557 5.623 10 2 20
3,000<7,500 388 6.056 16 4 29
7,500<20,000 23 676 29 16 41
20,000<30,000 1 21 21 21 21
Orașe mici(*) Total 1.055 13.268 13 1 146
1-49 47 57 1 1 3
50-99 53 67 1 1 4
100-499 339 627 2 1 6
500-999 209 739 4 1 9
1,000<2,000 130 809 6 1 14
2,000<3,000 42 470 11 2 19
3,000<7,500 121 2.868 24 8 62
7,500<20,000 90 4.964 55 11 111
20,000<30,000 24 2.667 111 78 146
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011.
Note: Distribuția sectoarelor dee recensământ la nivel de unități administrative este prezentată în Anexa 1 - Tabel 1. (*)
Orașe mici, cu mai puțin de 30.000 de locuitori. În total, în România sunt 253 de orașe mici.
17 Hărțile sărăciei combină informații din recensământul populației realizat în 2011 și sondajul UE-SILC în rândul
gospodăriilor, pentru a estima venitul din fiecare gospodărie acoperită de recensământ. Aceste informații sunt apoi
folosite pentru a estima numărul și proporția persoanelor din fiecare regiune sau județ care au un nivel al consumului
sub riscul de sărăcie, folosind pragul standard al UE, de 60 de procente din venitul național median.
18 Pentru mediul urban, a se vedea Atlasul zonelor urbane marginalizate (Swinkels et al, 2014a).
11
Pagina 12
Analiza marginalizării rurale s-a realizat la cel mai de jos nivel teritorial. Recensământul populației din 2011
oferă posibilitatea de a realiza o astfel de analiză la nivel de sector de recensământ.19 Pentru analizele
prezentate în acest Atlas, micro-datele din Recensământul populației din 2011 au fost agregate la acest
nivel. Un sector tipic de recensământ este alcătuit din aproximativ 200 de locuitori, atât din zona rurală cât
și urbană. Însă variația este mare, oscilând între un minim de o persoană și un maxim de peste 4200 de
persoane în zonele rurale, și 10.385 de persoane în urban, per sector de recensământ.
Zonele rurale din România sunt organizate în 2861 de comune (unități administrative), care includ 12.373
de sate.20 Recensământul populației din 2011 conține 46.547 sectoare de recensământ în sate, dintre care
peste 5,3% sunt foarte mici (sub 50 de locuitori), și aproximativ un procent sunt mari (500 de locuitori sau
mai mult). Numărul sectoarelor de recensământ din fiecare sat variază semnificativ, în funcție de populație,
de la minim un sector pentru un sat, la maxim 41 de sectoare în două sate (a se vedea Tabelul 1). 21 Din
motive de fiabilitate, analizele prezentate în secțiunile de mai jos se referă doar la sectoarele de recensământ
cu peste 50 de locuitori.
Analiza dezvoltării umane locale s-a realizat la nivel de sat și localitate componentă a orașelor mici (unități
SIRUTA). Analiza a luat în calcul doar unitățile cu peste 50 de locuitori. Prin urmare, studiul a inclus 11.531
sate22 și 1.008 localități componente ale celor 253 de orașe mici, cu mai puțin de 30.000 de locuitori (Tabelul
1).
1.3 Audiența
Publicul principal pentru acest Atlas este reprezentat de conducerea și personalul din Ministerul Muncii,
Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), care se ocupă de implementarea Strategiei
naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020 și de Planul de acțiune și Inițiativele
Cheie asociate. Această activitate aduce un instrument pentru țintire geografică, pentru monitorizarea și
evaluarea intervențiilor pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale, cu accent pe
comunitățile rurale cele mai dezavantajate din România. Atlasul prezintă o analiză a marginalizării rurale din
România, a principalelor caracteristici ale acesteia și distribuția sa teritorială, la nivel de județe. În plus,
unitățile administrativ-teritoriale rurale și cele urbane mici sunt analizate și din perspectiva gradului de
dezvoltare umană locală, pentru a identifica posibilii "poli de dezvoltare" la nivel județean.
Se speră ca metodologia, analiza și hărțile din acest Atlas să ajute conducerea și personalul din MMFPSPV,
împreună cu decidenții din guvern, să creeze un cadru eficace pentru reducerea sărăciei și promovarea
incluziunii sociale care, în cele din urmă, va duce la îmbunătățirea vieții persoanelor sărace și a celor care
suferă de excluziune socială, inclusiv cei care locuiesc în comunitățile marginalizate, atât din mediul rural
cât și din urban, roma și non-roma.
19 Se mai numește și zonă de enumerare, sau "mapa".
20 În ianuarie 2015, Nomenclatorul unităților administrativ -teritoriale (INS) raporta 13.755 de sate (unități SIRUTA) la
nivel național, grupate în 3.181 unități administrative (comune și orașe). Însă 129 de sate au fost "fictive" (au zero
locuitori) și nu au date care să le corespundă în Recensământul populației și al locuințelor din 2011 (114 rurale și 15
urbane). Cum analiza prezentată în secțiunile următoare se bazează pe date de la recensământul din 2011, ne vom referi
doar la satele "valide": 13.626 unități SIRUTA, dintre care 12.373 în zona rurală, 1.055 în zonă urbană mică (sub 30.000
de locuitori) și 198 în zonele urbane, cu cel puțin 30.000 de locuitori.
21 Peste 26% din sate au un singur sector de recensământ. Cele două sate cu număr maxim de sectoare de recensământ
(41) sunt Valu lui Traian (comuna Valu lui Traian, Constanța) și Poienile de Sub Munte (comuna Poienile de Sub Munte,
Maramureș).
22 Cinci sate nu au fost incluse în analiză, din cauza datelor lipsă pentru indicatori care nu se regăsesc în recensământul
din 2011.
12
Pagina 13
Alți actori care ar putea beneficia de pe urma acestui Atlas sunt:
NIVEL JUDEȚEAN ȘI Instituțiile județene și locale din sectoarele sociale
LOCAL:
Primării și ONG-uri care dezvoltă intervenții în sectoarele sociale.
Comunitățile locale și, mai exact, autoritățile publice care pregătesc
proiecte și trimit cereri de finanțare pe diferite programe cu finanțare
europeană sau de la bugetul de stat.
Parteneriatele de unități administrative, cum sunt asociațiile de
dezvoltare intercomunitară (ADI-uri), Grupurile de acțiune locală (GAL-
uri) sau Grupurile de acțiune locală pentru pescuit (FLAG-uri), care
operează în zonele rurale și urbane mici, în cadrul programelor LEADER
(MADR) sau DLRC (POCU și POR).
NIVEL REGIONAL: Agențiile de dezvoltare regională
NIVEL NAȚIONAL: Ministerele și agențiile care se ocupă de planificarea și implementarea
programelor cu finanțare de la stat.
Autoritățile de Management și Organismele Intermediare ale
programelor operaționale cu finanțare UE pentru 2014-2020, mai ales
MADR, MDRAP și Ministerul Fondurilor Europene.
NIVEL EUROPEAN: Oficialii și personalul Comisiei Europene, însărcinați cu supravegherea
programelor operaționale, pot profita de informațiile din acest
document, posibil replicând propunerile de bune practici și în alte state
europene.
1.4 Planul de Implementare
Acest Atlas trebuie să fie urmat de un răspuns la nivelul politicilor naționale sau locale pentru a putea deveni
operațional. În acest sens, planul de implementare inclus în prezentul Atlas se concentrează pe consultări,
comunicare și activități de diseminare.
În primul rând, va fi esențial ca rezultatele Atlasului să fie prezentate autorităților locale din zonele rurale și
urbane mici din întreaga țară, și să se culeagă feedback-ul acestora. Aceasta ar putea fi și o modalitate de
a colecta informații care să reflecte eventualele schimbări care au apărut de la culegerea datelor pentru
recensământul din 2011. Consultările cu autoritățile locale ar putea, de asemenea, să joace și rolul de
campanie de conștientizare cu privire la nevoia de a ținti, monitoriza și evalua intervențiile pentru reducerea
sărăciei și promovarea incluziunii sociale, elaborate sau implementate la nivel local.
În al doilea rând, este vital ca Atlasul să fie văzut ca un instrument instituțional inter-sectorial. În acest scop,
trebuie organizate consultări extinse cu toate ministerele relevante, precum și cu organismele regionale cu
responsabilități legate de proiectele cu finanțare europeană. Programele operaționale europene sunt cele
care coordonează acum politica de dezvoltare a României, mai ales în domeniul incluziunii sociale, în timp
ce Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin Programul Național de Dezvoltare Rurală
controlează politica de dezvoltare rurală. Prin urmare, dialogul referitor la Atlas ar trebui să se extindă de la
MMFPSPV către Ministerul Fondurilor Europene (MFE), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice (MDRAP) și MADR, cu accent pe modul în care Atlasul (și indicii incluși) pot ajuta decidenții politici
la prioritizarea și la țintirea investițiilor.
13
Pagina 14
În al treilea rând, Atlasul poate oferi informații vitale pentru munca diverselor ONG-uri care dezvoltă și
implementează proiecte în sectorul social, dar și pentru studenți, profesori și cercetători din România care
pot ajuta la generarea de noi cunoștințe și idei în acest domeniu.
În final, Comisia Europeană a prezentat deja metodologia CLLD creată pentru Atlasul zonelor marginalizate
urbane altor state membre ale UE, și mai mult ca sigur că va fi interesată și de acest Atlas. Prin urmare,
activitățile de diseminare de la Bruxelles ar putea fi și ele avute în vedere.
Tabel 2: Diagrama Gant cu planul de implementare
Luna calculată de la începerea planului de implementare
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
Setul 1 de activități: Consultări extinse cu actorii locali
1.1. Dezvoltarea unei Fișe a Localității pentru fiecare unitate administrativă din țară în care să
fie indicate toate sectoarele de recensământ (prin codul unic) care includ o zonă marginalizată,
precum și nivelul de dezvoltare umană locală pentru fiecare sat (unitate SIRUTA), așa cum este
determinat în acest Atlas Rural și în Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate (pentru orașele mici)
1.2. Distribuirea Fișelor de Localitate către toate primăriile din mediul rural și din orașele mici,
precum și către consiliile județene și prefecturi
1.3. Primăriile validează sau invalidează zonele identificate teoretic (pe baza datelor de
recensământ) și, dacă este necesar, furnizează date suplimentare privind evoluția acestor zone
între 2011 și 2015
1.4. Consultări organizate la nivel județean cu toate părțile interesate relevante, inclusiv
parteneriatele între localități precum ADI-urile, GAL-urile sau FLAG-urile, referitoare la Atlas
(zonele marginalizate, dar și polii de dezvoltare rurală din județ)
1.5. Fișele de Localitate (cu feedback-ul local) sunt primite la MMFPSPV
1.6. Feedback-ul primit de la actorii locali este analizat și, dacă este necesar, analizele sunt
completate și rafinate
1.7. Versiunea finală a Atlasul Rural, precum și baza de date corespunzătoare cu geo-referințe
și hărți, care încorporează feedback-ul de la nivel local este elaborată
1.8. Consultări organizate la nivel național cu reprezentanți din toate județele țării și asociațiile
comunelor, orașelor și municipiilor
Setul 2 de activități: Atlasul Rural și al Orașelor Mici este adoptat prin Hotărâre de Guvern ca
instrument național de țintire, monitorizare și evaluare a intervențiilor pentru reducerea
sărăciei și promovarea incluziunii sociale
2.1. Pregătirea documentației necesare pentru HG
2.2. Consultări organizate cu toate ministerele relevante: MFE, MDRAP, MADR, MECS și MS
2.3. Consultări la nivel central organizate cu Agențiile Regionale de Dezvoltare, cu Autoritățile
de Mangement și cu Organismele Intermediare ale fondurilor europene pentru 2014-2020
2.4. Aprobarea Atlasului ca instrument național de țintire, monitorizare și evaluare a
intervențiilor pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii prin Hotărâre de Guvern
2.5. Dezvoltarea unei platforme naționale care să vizualizeze Atlasul. Această platformă
trebuie să fie pusă în legătură cu baza de date și sistemul de indicatori dezvoltat pentru
monitorizarea și evaluarea Strategiei Naționale de Promovare a Incluziunii Sociale și Reducere
a Sărăciei 2015-2020
Setul 3 de activități : Diseminarea Atlasului
3.1. Tipărirea Atlasului și distribuirea acestuia către toți actorii relevanți de la nivel național și
sub-național
3.2. Activități de diseminare a Atlasului către lumea academică, ONG-uri active în domeniul
social și alte părți interesate relevante pentru dezvoltarea și implementarea intervențiilor
pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale
3.3. Activități de diseminare la nivelul Comunității Europene (la Bruxelles)
Resursele financiare necesare pentru punerea în aplicare a Planului de implementare sunt ilustrate în
tabelul de mai jos.
14
Pagina 15
Tabel 3: Buget estimat necesar pentru a pune în aplicare Planul de implementare
Suma totală
Activități:
(RON)
Primul set de activități: Consultări cu actorii locali 511.750
Al doilea set de activități: Atlasul localităților din zonele rurale și urbane mici este adoptat
printr-o Hotărâre de Guvern, ca instrument pentru țintirea geografică, monitorizarea și evaluarea 694.200
intervențiilor pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale
Al treilea set de activități: Activități de diseminare 445.000
Total 1.650.950
Bugetul estimat include toate costurile legate de transport, ateliere, integrarea feedback-ului de la nivel
local și rafinarea Atlasului, crearea și întreținerea platformei, imprimare, activități de diseminare.
1.5 Structura Atlasului
Restul documentului este organizat în două părți. Prima parte prezintă Atlasul zonelor rurale marginalizate
din România. Începe prin a defini zonele marginalizate și prin a descrie metodologia folosită pentru
identificarea acestor zone din mediul rural din România. Descrie apoi, pașii care au fost realizați pentru a
valida zonele marginalizate stabilite pe baza recensământului din 2011, precum și principalele limitări ale
abordării. Documentul continuă prin a prezenta tipologia finală a zonelor rurale marginalizate și principalele
lor caracteristici și sub-tipuri, după cum au fost stabilite pe baza tehnicilor de cercetare calitativă și după
cum au rezultat din analiza cantitativă a datelor din recensământul din 2011. Urmează o discuție privind
relația dintre marginalizarea rurală și sărăcia din mediul rural așa cum sunt definite de UE (indicatorul AROP).
După încheierea acesteia, Partea I discută tipurile de intervenție care sunt utilizate în Uniunea Europeană
pentru a rezolva problema segregării și pentru a ajuta comunitățile marginalizate. Ultima secțiune prezintă
hărțile marginalizării rurale, pe județe, dar și tabele cu satele care au zone marginalizate și numărul
locuitorilor din aceste zone, indicându-se gravitatea marginalizării, pentru fiecare sat.
Cea de-a doua parte a documentului se concentrează pe diferitele grade ale dezvoltării umane locale a
localităților rurale și urbane mici din România. După ce se prezintă metodologia, sunt analizate efectele pe
care diferiți factori le au asupra dezvoltării locale. O secțiune separată se concentrează pe relația dintre
marginalizarea rurală și dezvoltarea umană locală. Ultima secțiune prezintă hărțile ce ilustrează distribuția
geografică a satelor cu diferite grade de dezvoltare umană locală, la nivel național, dar și tabele cu liste ale
satelor care au potențial de a deveni poli de dezvoltare.
Anexele prezintă, într-o manieră atotcuprinzătoare, informațiile tehnice necesare pentru a înțelege și replica
activitatea prezentată în Atlas, precum și lista cu ratele de marginalizare pentru toate comunele din
România.
15
Pagina 16
PARTEA I
Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate
din România
16
Pagina 17
2. PARTEA I: ZONELE RURALE MARGINALIZATE
În România, majoritatea oamenilor expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială locuiesc în zonele
rurale. Dar sărăcia în mediul rural se prezintă sub multe forme, de la sărăcia din satele mici și cele cu
populație îmbătrânită până la comunități caracterizate prin capital uman scăzut, printr-o slabă ocupare
formală a forței de muncă și prin locuințe improprii. Prima parte a Atlasului de față se concentrează pe
aceste zone rurale marginalizate: cum se definesc, cum se pot identifica, ce caracteristici principale au, unde
se găsesc și ce tipuri de intervenție s-au aplicat în cadrul Uniunii Europene pentru a îmbunătăți viețile
oamenilor care trăiesc în aceste zone.
2.1 Definirea și evaluarea marginalizării rurale în România
În România nu există o definiție juridică a "zonelor marginalizate". De aceea, în examinarea literaturii de
specialitate aferente Atlasului de față s-au căutat studii și documente existente care au propus definiții
pentru "comunități sărace", "comunități segregate" și "comunități marginalizate" din România. Cercetarea
de birou a indicat că studiile23 au documentat foarte bine sărăcia extremă24 din România încă din anii 1990
și s-a confirmat în repetate rânduri că nu este doar un fenomen individual sau familial, ci geografic, pentru
că de obicei se concentrează în zonele marginalizate, atât rurale cât și urbane, în cadrul cărora sărăcia
extremă se transmite de la o generație la alta.
Examinarea literaturii de specialitate a indicat, de asemenea, că marea majoritate a studiilor despre
marginalizare în România se concentrează pe zonele rurale și iau în calcul "sărăcia comunității" sau
"neajunsurile comunității" la nivelul unității administrative (de regulă la nivelul comunei).25 S-au identificat
doar câteva studii efectuate la nivel de localitate (unitate SIRUTA), iar cele mai multe dintre acestea erau
studii de caz bazate pe tehnici de cercetare calitativă. Însă, indiferent de metoda de cercetare, aproape toate
studiile au subliniat faptul că în România criteriile principale pentru identificarea și examinarea sărăciei, mai
ales sărăcia multidimensională și marginalizarea sunt:
23 De exemplu, studii despre "sărăcie extremă" și "zone sărace" sau "zone marginalizate" Chelcea (2000), Stănculescu și
Berevoescu (coord., 2004), Constantinescu et al (2005), Berescu et al (2007), Preda (coord., 2009), Stănculescu et al
(2010), Berescu (2010), Stănculescu și Marin (2012), Stănculescu et al (2012), Stănculescu et al (2013), și Swinkels et al
(2014a), sau cele despre romi și comunitățile rome: Zamfir and Zamfir (coord., 1993), Rughiniș (2000), Zamfir și Preda
(coord., 2002), Duminică și Preda (2003), Sandu (2005), Berescu et al (2006), Bădescu et al (2007), Fleck și Rughiniș (ed.,
2008), Preoteasa et al (2009), ICCV (2010), Botonogu (2011), Daragiu și Daragiu (2012), Giurcă (coord., 2012), Tarnovschi
(ed., 2012), FRA et al (2012), și Anan et al, 2014.
24 Familiile extrem de sărace se confruntă cu numeroase alte constrângeri pe lângă sărăcia monetară, inclusiv cu șomajul
pe termen lung în rândul adulților și cu lipsa locurilor de muncă, cu alimentația necorespunzătoare a copiilor, cu un risc
ridicat de neglijare sau de abuzuri asupra copiilor (asociate cu consumul abuziv de alcool al părinților), cu
comportamente nepotrivite pentru educarea copiilor, cu familii monoparentale sau foarte tinere, cu căsătorii instabile,
cu sănătate precară sau dizabilități, cu prezență școlară slabă sau abandon școlar, cu locuințe modeste sau lipsa
acestora, cu violență domestică, cu delicte minore și cu discriminare. Mai sunt și probleme legate de nivelul scăzut al
aspirațiilor și al respectului de sine și de neajutorarea dobândită. Familiile aflate în situație de sărăcie extremă reprezintă
așadar o provocare deosebit de mare, nu doar în ceea ce privește competențele și capitalul fizic, ci și în ceea ce privește
problemele psihologice.
25 Printre studiile care au elaborat noi metodologii pentru a face o estimare despre "zonele sărace" sau "sărăcia
comunității" se numără: Sandu (1998), Chircă și Teșliuc (coord., 1999), Stănculescu, (ed., 1999), Pop (coord., 2004),
Stănculescu și Berevoescu (coord., 2004), Voicu and Voicu (2004), Sandu (2005), Stănculescu, 2005, Berescu et al (2007),
Groza (coord., 2008), Sandu et al (2009), Sandu (2011), Stănculescu și Marin (2011), Ionescu-Heroiu et al (2013), Simler,
(coord., 2014) și Swinkels et al (2014a).
17
Pagina 18
(a) capitalul uman (de regulă educația, sănătatea și numărul de membri sau de copii ai familiei);
(b) ocuparea forței de muncă (de regulă raportat la numărul de șomeri, munca la negru, munca în agricultura
de subzistență); și
(c) condițiile de locuire (mai ales referitor la nesiguranța locativă, calitatea locuințelor și racordarea la rețelele
de utilități publice).
Atlasul zonelor marginalizate folosește cele mai multe date din cea mai recentă cercetare a Băncii Mondiale
despre zonele urbane marginalizate. Ca atare, Atlasul de față folosește termenul "zone rurale marginalizate"
care, prin definiție, sunt zone compacte intravilane (sectoare de recensământ) în care locuiesc persoane cu
un capital uman disproporțional de scăzut, cu puține locuri de muncă declarate și cu condiții improprii de
locuit, comparativ cu locuitorii din alte zone rurale. Folosind această definiție, am conceput o metodologie
de identificare bazată pe indicatori cheie care pot reflecta circumstanțele specifice ale zonelor rurale, pe
care o descriem în secțiunea următoare.
2.1.1 Metodologia de identificare a zonelor rurale
marginalizate
Metodologia utilizată pentru identificarea zonelor rurale marginalizate se bazează pe datele de la
recensământul din 2011. Analizele au fost realizate la nivel de sector de recensământ (vezi secțiunea 1.2 de
mai sus). Pentru fiecare dintre cele trei criterii folosite pentru a defini zonele rurale marginalizate, și anume
(a) capitalul uman, (b) locurile de muncă declarate și (c) condițiile de locuit, s-au selectat șase indicatori
cheie, pornind de la literatura de specialitate și analiza datelor de la recensământul din 2011 pentru
populația și gospodăriile din mediul rural. Unul dintre indicatori se referă la criteriul capital uman, un altul
la cel al ocupării și trei indicatori la criteriul calității locuințelor. Indicatorii cheie selectați în Atlasul de față
pentru identificarea zonelor rurale marginalizare, care se regăsesc în tabelul de mai jos, corespund celor
folosiți pentru zonele urbane. 26
Partea I. Tabel 1: Cele trei criterii ale marginalizării cu indicatorii lor cheie și cu pragurile naționale
aferente în zonele urbane și rurale (%)
URBAN RURAL
A 80-a sutime A 80-a sutime
Criterii/ = pragul urban = pragul rural
Indicatori cheie Indicatori cheie
Dimensiune la nivel la nivel
național *) național *)
Proporția populației cu vârste de Proporția populației cu vârste
Capitalul
15-64 de ani care a absolvit cel 22,1 de 15-64 de ani care a 59,3
uman
mult 8 clase absolvit cel mult 8 clase
Proporția persoanelor cu
dizabilități, boli cronice sau alte
8 -
afecțiuni medicale care le
îngreunează activitățile zilnice
Proporția de copii (0-17 ani) din
20,5 -
totalul populației
26 Swinkels et al (2014a).
18
Pagina 19
Proporția persoanelor de 15-
Proporția persoanelor de 15-64
64 ani care nu sunt încadrate
Ocuparea ani care nu sunt încadrate pe piața
pe piața formală a muncii
forței de formală a muncii (salariați sau 22,2 72,1
(salariați sau patroni) și nu
muncă patroni) și nu urmează o formă de
urmează o formă de
învățământ
învățământ
Proporția locuințelor fără curent Proporția locuințelor fără
Locuire 0.0***) 2,7****)
electric curent electric
Proporția locuințelor Proporția locuințelor
supraaglomerate (<15,33 mp pe 54,7 supraaglomerate 26,1****)
persoană) (indicator Eurostat*****)
Nesiguranță locativă: proporția
Proporția locuințelor fără apă
gospodăriilor care nu dețin 12,3 87,9****)
curentă
locuința în proprietate
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. Pentru mediul
urban, Swinkels et al (2014a: 9).
Note: *) În mediul urban, pragurile sunt calculate folosind doar sectoarele de recensământ cu gospodării, cu un număr
total de 50-500 de locuitori. **) În mediul rural, pragurile sunt calculate folosind doar sectoarele de recensământ cu
gospodării, cu un număr total de minim 50 de locuitori. ***) Sub 1% dintre locuințele urbane nu au curent electric, a 80a sutime fiind prin urmare 0%. Orice sector de recensământ în care cel puțin o locuință nu este conectată la rețeaua
electrică (și prin urmare valoarea este mai mare de 0 %) depășește acest prag. ****) Pentru criteriul referitor la locuire,
pragul rural la nivel național a fost fixat la a 90-a sutime, iar criteriul este depășit dacă oricare dintre cei trei indicatori
este mai mare decât pragul aferent. *****) Indicatorul Eurostat privind supraaglomerarea, fără condiția referitoare la
existența unei camere pe gospodărie.
Prin definiție, zone marginalizate se referă la sectoarele rurale de recensământ care sunt dezavantajate pe
toate cele trei criterii. În primă fază a analizei, am calculat valoarea fiecăruia dintre cei șase indicatori cheie
pentru fiecare sector rural de recensământ. Ulterior, am stabilit un prag național la a 80a sutime pentru
criteriile referitoare la capitalul uman și la ocuparea forței de muncă și la a 90a sutime pentru criteriul privitor
la locuire.27 Apoi, pentru fiecare sector rural de recensământ s-a determinat dacă valoarea sa depășea pragul
pentru fiecare indicator. Criteriile referitoare la capitalul uman și la ocuparea forței de muncă au fost
măsurate fiecare pe baza unui indicator. Astfel, o valoare care depășea pragul pentru indicatorul aferent
califica sectorul de recensământ respectiv drept "dezavantajat" în acea privință. Criteriul locuirii era
îndeplinit dacă unul dintre cei trei indicatori cheie depășea pragul aferent. Și, în sfârșit, orice sector de
recensământ calificat drept "dezavantajat" la toate cele trei criterii era considerat ”zonă rurală
marginalizată”.
În total, în comunele din România, 2.244 de sectoare de recensământ28 au îndeplinit criteriile pentru a fi
considerate drept zone rurale marginalizate, iar în acestea locuiesc peste 564.000 de oameni. Aceste zone
rurale sunt sectoare de recensământ în care cea mai mare parte a populației a absolvit cel mult gimnaziul,
își câștigă existența în sectorul informal (mai ales din agricultură) și locuiește în condiții precare chiar și după
27 Analiza a testat praguri la a 70a, 80a și 90a sutime pentru fiecare dintre cei șase indicatori cheie. Hotărârea finală a
ținut cont de rezultatul cel mai potrivit care indica o proporție din populația rurală totală în zone marginalizate care nu
era nici prea mică nici prea mare, astfel încât să identifice comunitățile cele mai defavorizate și să permită în același
timp o intervenție publică puternică și durabilă în aceste zone.
28 Din cele 46.547 de sectoare de recensământ din zonele înregistrate la recensământul din 2011, 2.523 de sectoare nu
au fost incluse în analiză fie pentru că aveau sub 50 de locuitori (2.473) fie pentru că nu erau sectoare cu gospodării.
19
Pagina 20
standardele de obicei scăzute aplicate zonelor rurale, care în general nu dispun de foarte multă
infrastructură de bază sau de utilități (cu alte cuvinte, oamenii trăiesc în locuințe supraaglomerate și/sau nu
au acces la apă curentă sau la curent electric).
2.1.2 Studiul de validare
Echipa Băncii Mondiale a realizat un amplu studiu de validare pentru a confirma statutul de marginalizat a
comunelor identificate la nivel teoretic (prin analiză cantitativă a datelor recensământului din 2011) și pentru
a verifica erorile de includere sau de excludere. Cercetarea de pe teren s-a realizat în perioada mai-iunie
2015, în două județe, Călărași și Vaslui. Eșantionul a fost alcătuit din 68 de comune care însumează 232 de
sate și respectiv 1123 de sectoare de recensământ, dintre care teoretic 82 sunt zone rurale marginalizate.
Partea I – Tabel 2 prezintă împărțirea eșantionului pe județe.
Partea I. Tabel 2: Eșantionul folosit pentru validare, în fiecare județ
Județul CĂLĂRAȘI Județul VASLUI TOTAL
Participanți la Participanți la Participanți la
Nu au fost
studiul de studiul de Neincluși studiul de
incluși
validare validare validare
Comune (număr) 50 5 18 68 68
Sate (număr) 152 13 80 385 232
Sectoare rurale de recensământ,
880* 0 243 925 1.123
dintre care
- Zone rurale marginalizate 29 0 53 202 82
Sursa: Banca Mondială, Studiu de validare, mai-iunie 2015.
Note: S-au mai menționat șapte noi zone de către surse locale, care însă n-au fost în măsură să specifice sectorul de
recensământ. Astfel, numărul total de zone a crescut de la 1.123 la 1.130.
Cercetarea de teren s-a bazat pe combinarea mai multor metode calitative. În fiecare comună selectată,
echipa de teren contacta în primă fază reprezentanții primăriei pentru a realiza unul sau mai multe interviuri
cu primarul, vice-primarul, secretara sau asistentul social de la Serviciul public de asistență socială. În cadrul
interviului echipa făcea o scurtă prezentare a studiului, a metodologiei utilizate pentru identificarea zonelor
rurale marginalizate și a rezultatelor teoretice obținute. Respondenții erau rugați apoi să identifice pe harta
comunei sectoarele de recensământ identificate ca marginalizate și se colectau câteva date statistice precum
și opinii despre aceste zone, pe mai multe teme (vezi Partea I, Tabel 3). În faza următoare, echipa a vizitat
zonele teoretic identificate ca fiind marginalizate și a organizat la fața locului discuții de grup cu localnicii,
urmărind ghidul prezentat în Anexa 4. În același timp, echipa de cercetare a făcut propriile constatări în
comunitate, care au fost înregistrate folosind o listă de indicatori deosebit de relevantă pentru
marginalizarea din România, care figurează în Partea I Tabelul 3. S-au testat în acest fel și eventualele erori
de includere.
Pentru identificarea erorilor de excludere, autoritățile locale și localnicii au fost întrebați despre sectoarele
de recensământ care nu au fost identificate ca marginalizate în datele recensământului din 2011. Dacă
indicau o anumită zonă, echipa organiza o vizită la fața locului cu discuții de grup și constatări directe în
zona respectivă. Dacă nu se menționau noi zone marginalizate, echipa de cercetare alegea aleatoriu unul
sau două sate din fiecare comună (mai ales cele situate la o distanță mai mare de reședința de comună) și
20
Pagina 21
efectua o vizită pentru a verifica că nu există nici o zonă marginalizată care nu a fost identificată anterior, în
baza datelor de la recensământul din 2011.
Toate datele colectate în timpul studiului de validare au fost codificate folosindu-se Fișa de la Anexa 4 și au
fost înregistrate într-un set de date în scopul unei analize cvasi-statistice. În plus, echipa de teren a făcut
fotografii în toate zonele marginalizate pentru a contribui la procesul de luare a deciziilor. Pe baza tuturor
acestor informații și folosind comparații pentru fiabilitatea între evaluatori (inter-rater), echipa de cercetare
a decis care zone sunt validate ca fiind marginalizate și care sunt noile zone identificate care trebuie
adăugate la listă.
Partea I. Tabel 3: Tehnici de cercetare și teme de discuție în cadrul studiului de validare
Interviuri structurate cu răspuns
Discuții de grup cu locuitorii
deschis cu reprezentanții Constatări directe
zonelor rurale marginalizate
autorităților locale
Istoricul zonei Istoricul zonei a. Garduri rupte
Acces la servicii publice Acces la servicii publice b. Acoperișuri de proastă calitate
sau găurite
Infrastructură Infrastructură c. Case dărăpănate și sărăcăcioase
Ocuparea forței de muncă și Ocuparea forței de muncă și d. Mulți copii pe stradă
principalele surse de venit principalele surse de venit
Probleme legate de delincvență și Probleme legate de e. Copii desculți, dezbrăcați sau
ordine publică delincvență și ordine publică îmbrăcați ponosit și neîngrijit
Relații în comunitate Relații în comunitate f. Gunoi/nămol pe stradă
Condiții de locuit Condiții de locuit g. Pături/covoare pe garduri
Utilități (apă, canalizare, curent Utilități (apă, canalizare, h. Drumuri neasfaltate, străzi greu
electric) curent electric) accesibile
Obstacole geografice
Riscuri de mediu
Grupuri cheie din zonă și fluctuații
ale populației
Probleme majore ale comunității
Intervenții deja puse în aplicare în
zona respectivă
21
Pagina 22
Partea I. Figura 1: Rezultatele studiului de validare în funcție de județ, tip evaluator și tip teoretic
de zonă rurală (număr sectoare de recensământ)
Sursa: Banca Mondială, Studiu de validare, mai-iunie 2015.
Note: Sunt incluse cele șapte zone noi menționate de sursele locale care nu sunt aferente unui singur sector de
recensământ. Astfel, numărul total de zone evaluate este de 1130.
Rata de validare a fost ridicată atât pentru zonele teoretic marginalizate cât și pentru cele nemarginalizate
din Călărași și Vaslui, indiferent de evaluator (Partea I - Figura 1). La nivel de eșantion, 98% dintre zonele
nemarginalizate au fost validate de către sursele locale (autorități locale sau localnici). Echipa de cercetare
a confirmat toate zonele teoretic nemarginalizate pe care le-a vizitat. Rata zonelor validate se menține
ridicată și pentru zonele teoretic marginalizate: 89% când evaluarea a fost făcută de sursele locale și 74%
când a fost făcută de echipa de cercetare.
Totuși, s-au identificat și erori de includere și de excludere. Erorile de includere reprezintă 11% din toate
zonele rurale teoretic marginalizate testate, când evaluarea a fost făcută de sursele locale și 26% când a fost
făcută de echipa de cercetare. Cauzele au fost următoarele:
(a) Unele erori de includere au fost rezultatul existenței a trei sau patru gospodării mari cu cinci sau
mai mulți membri în sectoare de recensământ mici (de 50-80 de persoane) care au condus la
clasificarea eronată unui sector de recensământ ca fiind marginalizat.
(b) O parte din erorile de includere au apărut în zone locuite cu precădere de persoane cu vârste
de 50 de ani și peste, în special femei care nu urmează un program de învățământ, care n-au
fost niciodată încadrate în muncă formal și locuiesc în case vechi și sărăcăcioase; de cele mai
multe ori, zonele acestea se află în sate mici depopulate, cu multe case părăsite și în paragină și
șanse slabe de regenerare a comunității.
(c) Alte erori de includere au apărut ca rezultat al prejudecăților privind comunitățile roma. Unele
surse locale, mai ales primari și vice-primari, nu au validat zonele marginalizate, identificate la
nivel teoretic, în care trăiesc comunitățile roma din motiv că "Aici în comună nu avem oameni
săraci, avem doar oameni certați cu munca".
(d) Erori de includere au rezultat și în urma perioadei de timp scurse între recensământul din 2011
raportat la realitățile din 2015.
Echipa de cercetare a constatat două situații diferite în acest sens:
22
Pagina 23
▪ Prima situație se referă la o comunitate care "dacă în 2011 era săraca satului, acum a ajuns
cea mai bogată din comună”29 ca urmare a plecării la muncă în țări nordice a unui grup
mare de persoane din zonă. În iunie 2015, satul prosperase, cu multe case mari și bogat
decorate construite recent.
▪ Cea de-a doua situație se referă la investiții publice făcute în ultimii ani. Astfel, s-au observat
comunități marginalizate care în 2011 erau izolate de comună din cauza lipsei drumurilor
și a distanței mari până la reședința de comună. În 2014 însă, s-a finalizat un drum asfaltat,
iar accesul copiilor la învățământ și cel al adulților la locuri de muncă sau la piețe ale
țăranilor a îmbunătățit semnificativ situația comunităților respective.
(e) Erori de includere au fost cauzate și de efectele legii 15/2003 care reglementează alocarea de
terenuri30 tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani, pentru construirea de case. Aceste alocări de
terenuri au dus la dezvoltarea unor noi cartiere la periferia satelor31 dintre care unele apar în
datele de la recensământ ca zone marginalizate, în special din cauza lipsei utilităților și a
numărului mic de locuitori. Terenurile acestea sunt atribuite fără construcții, dar cu posibilitatea
construirii unei case în timp de doi ani. Dacă în perioada de doi ani casa nu este construită și
înregistrată la primărie, concesionarea terenului se anulează și terenul de casă este reatribuit
următoarei familii de pe listă. Cele mai multe dintre aceste zone emergente s-au creat în lipsa
unei infrastructuri de bază, au drumuri neasfaltate, iar curentul electric, apa și canalizarea nu
sunt disponibile decât parțial sau deloc. Procesul de dezvoltare a infrastructurii este extrem de
lent. Bugetele locale sunt mici și sufocate de tot felul de urgențe și nu se găsește finanțarea
necesară pentru investițiile de care este nevoie în zonele emergente.
(f) Alte erori de excludere sunt rezultatul cunoștințelor limitate ale celor intervievați, care, în mare
parte, nu au informații sistematice despre toate zonele din comună, sau mai ales despre studiile
locuitorilor sau despre încadrarea lor în muncă. Dispun cel mult de rezultatele recensământului
din 2011 și de informații doar la nivel de comună sau de sat. Prin urmare, majoritatea au tendința
să-și limiteze evaluarea la aspectele vizibile, în special la infrastructură și la servicii publice. Dacă
o zonă se află în apropierea unui drum sau are acces la infrastructură, marginalizarea este
exclusă pur și simplu.
Erorile de excludere reprezintă 2% din toate zonele teoretic nemarginalizate. Din cele 1041 de sectoare de
recensământ clasificate ca nemarginalizate, 12 au fost invalidate de surse locale (autorități locale și localnici).
În plus, au mai fost menționate șapte zone marginalizate care nu au putut fi încadrate într-un sector de
recensământ anume pentru că se întind peste delimitarea dintre două sau trei sectoare. Astfel, în total 20
de noi zone marginalizate au fost identificate la fața locului, de către surse locale. Echipa de cercetare a
validat însă doar șapte dintre acestea ca zone rurale marginalizate. Erorile de excludere apar ca urmare a
următorilor factori:
(a) O parte dintre erorile de excludere au fost cauzate de timpul scurs între recensământul din 2011
și momentul în care a fost realizat studiul de validare, în 2015. Majoritatea zonelor marginalizate
nou identificate de surse locale sunt comunități mici sau foarte mici, cu doar câteva gospodării
de tineri care nu-și pot permite o casă și care se stabilesc la marginea satului unde își construiesc
un adăpost improvizat, practic o mahala. Aceste comunități emergente reprezintă nucleele
viitoarei zone marginalizate dacă aceste familii tinere nu primesc sprijin corespunzător la nivel
29 Interviu cu vice-primarul comunei Boțești, județul Vaslui.
30 Mărimea acestor terenuri variază în funcție de locație: între 150 și 300 de metri pătrați în municipii sau în sectoarele
Bucureștiului, între 250 și 400 de metri pătrați în orașe și între 250 și 1000 de metri pătrați în commune și sate. Informații
despre aceste alocări sunt disponibile doar pentru mediul urban.
31 Un exemplu în acest sens este cartierul nou din satul Valea Argovei (din comuna Valea Argovei, județul Călărași).
23
Pagina 24
local. În prezent, majoritatea acestor așezări sunt prea mici pentru a putea fi considerate
comunități marginalizate.
(b) Erori de excludere au mai apărut ca urmare a prejudecăților despre comunitățile roma. Unele
surse locale au tendința să asocieze etnia romă cu sărăcia, prin urmare reacționează imediat la
termenul "zonă marginalizată" semnalând comunitățile de romi. Cu toate acestea, echipa de
cercetare a descoperit pe teren comunități de romi foarte diferite, de la unele foarte sărace la
unele chiar înstărite, cum ar fi cele de lăutari.
(c) Au existat și erori de excludere cauzate de modul în care s-a desfășurat recensământul din 2011.
În unele comune, autoritățile locale s-au referit la zone noi și au menționat clar că acestea nu au
fost înregistrate corespunzător la recensământ din cauza mai multor circumstanțe locale.
(d) Unele erori de excludere au apărut ca urmare a cunoștințelor limitate ale celor intervievați:
▪ Studiul de validare se referă la sectoare de recensământ care de multe ori sunt "artificiale"
spre deosebire de comunitățile "naturale". În multe comune, sectoarele de recensământ nu
au nicio însemnătate pentru viața zilnică a reprezentanților locali, cărora le-a fost destul de
greu să le delimiteze pe hartă. Mult mai simplu a fost în comunele unde sectoarele de
recensământ se suprapun satelor. Unele autorități locale nu mai dispun de hărțile locale
realizate pentru recensământul din 2011, astfel că au făcut estimări "pe nevăzute" mai ales
în ceea ce privește datele statistice legate de suprafață cum ar fi populația, numărul de romi,
de locuințe ș.a.
▪ În același timp, având în vedere cunoștințele lor limitate despre detalii precum numărul de
familii monoparentale sau de copii în situație de abandon școlar, respondenții de la nivelul
autorității publice locale au tendința să evalueze tot satul ca fiind sărac în loc să delimiteze
o anumită zonă ca fiind marginalizată.
Totalul populației din noile zone identificate ca marginalizate (după cum au indicat sursele locale și cum a
validat echipa Băncii Mondiale) reprezintă cam 0,6% din populația totală care trăiește în zonele teoretic
nemarginalizate. Așadar, studiul de validare ar arăta că rata de 6,2% de marginalizare rurală care a fost
calculată pe baza datelor din recensământul din 2011 s-ar putea să fie de fapt mai ridicată, în jurul a 7% din
populația rurală totală.
În concluzie, studiul de validare bazat pe tehnici calitative a subliniat o serie de limitări ale acestei abordări.
A confirmat, totuși, în mare rezultatele metodologiei bazate pe tehnicile cantitative aplicate pe datele
recensământului din 2011. Metodologia s-a dovedit a fi temeinică și a identificat acele cazuri de
marginalizare rurală cu o precizie satisfăcătoare.
2.1.3 Principalele caracteristici ale zonelor rurale
marginalizate din România
Secțiunea aceasta prezintă principalele caracteristici ale zonelor rurale marginalizate din România după cum
reies din analiza recensământului din 2011.
La nivel național, 6,2% din populația rurală, 5,3% din toate gospodăriile și 5,2% din toate locuințele se află
în zone rurale marginalizate. Prin definiție, aceste zone sunt sectoare de recensământ în care cea mai mare
parte a populației a absolvit cel mult gimnaziul, își câștigă existența în sectorul informal (mai ales din
agricultură) și locuiește în condiții precare chiar și după standardele de obicei scăzute aplicate zonelor rurale
care în general nu dispun de foarte multă infrastructură de bază sau de utilități (cu alte cuvinte, oamenii
24
Pagina 25
trăiesc în locuințe supraaglomerate și/sau nu au acces la apă curentă sau la curent electric). Partea I. Figura
2 compară profilul zonelor rurale marginalizate cu cel al zonelor nemarginalizate.
Aceste zone rurale marginalizate sunt considerate "problematice" mai ales pentru că se caracterizează prin
gospodării cu venituri mici, locuitori cu un nivel scăzut de educație și de competențe relevante pentru piața
muncii, un număr preponderent de mame singure, copii numeroși și o rată ridicată a delincvenței. Copiii (cu
vârste cuprinse între 0 și 17 ani) reprezintă peste o treime (34%) din populația totală a zonelor rurale
marginalizate, în timp ce vârstnicii reprezintă doar 13% (comparativ, proporțiile medii din zonele rurale
nemarginalizate sunt 22% copii și 19% persoane cu vârsta de cel puțin 65 de ani). O gospodărie din patru
din zonele rurale marginalizate are cel puțin cinci membri față de doar 15% în zonele nemarginalizate, în
timp ce 16% dintre gospodării au trei copii față de doar 5% în zonele nemarginalizate. Proporția de mame
adolescente este de peste trei ori mai mare în zonele rurale marginalizate decât în cele nemarginalizate
(4,6% dintre fetele cu vârste între 13 și 17 ani față de 1,3% ). Extrem de îngrijorător este faptul că copiii și
gospodăriile cu cel puțin trei copii din zonele rurale prezintă un risc foarte ridicat de a trăi într-o zonă
marginalizată: 10% și respectiv 21%, față de media rurală națională de 6,2% (vezi și Anexa 1. Tabelul 2).
Partea I. Figura 2: Zone rurale marginalizate în funcție de indicatori cheie, 2011
Zone rurale Zone rurale Total
Criterii/ Indicatori cheie
nemarginalizate marginalizate Rural
Dimensiune
Proporția populației cu vârste de 15-64 de
Capital uman 45 80 47
ani care a absolvit cel mult 8 clase
Proporția persoanelor de 15-64 ani care nu
Ocuparea
urmează o formă de învățământ și nu au
forței de 54 83 56
fost niciodată încadrate pe piața formală a
muncă
muncii (salariați, patroni sau pensionari)
Locuire Proporția locuințelor fără curent electric 1 5 1
Proporția locuințelor supraaglomerate 13 29 14
Proporția locuințelor neconectate la apă
36 72 38
curentă
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011.
25
Pagina 26
Deși până la 80% dintre adulții care locuiesc în comunitățile rurale marginalizate au absolvit cel mult opt
clase, iar dintre aceștia 35% au doar școala primară, în comunitățile nemarginalizate proporția scade la 45%
și respectiv 8%. Procentul celor care nu lucrează ca angajați și nici nu urmează studii sau formare este de
două ori mai mare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani care locuiesc în zonele rurale
marginalizate față de cei din zonele nemarginalizate (51% față de 23% în zonele nemarginalizate). Procentul
celor care nu lucrează ca angajați și nici nu urmează studii sau formare în rândul celor cu vârste cuprinse
între 20 și 64 ani este de aproape 64% în zonele nemarginalizate însă crește până la 88% în zonele rurale
marginalizate și chiar și mai mult în rândul femeilor roma din zonele marginalizate (95%). (vezi și Anexa 1.
Tabelul 3).
Chiar mai mult decât în celelalte comunități rurale, în zonele marginalizate drumurile sunt neasfaltate,
locuințele sunt precare, expuse riscurilor de mediu (cum sunt inundațiile sau alunecările de teren), iar
serviciile publice sunt de proastă calitate sau inexistente. De exemplu, Anexa 1. Tabelul 4 arată că în zonele
rurale din România proporția celor care trăiesc în locuințe fără apă de la rețeaua publică crește de la 65% în
rândul celor care sunt de altă etnie decât cea romă și trăiesc în zone nemarginalizate la 75% în rândul romilor
din zone nemarginalizate, ajungând la 88% în rândul romilor din zonele marginalizate. La fel, proporția celor
care trăiesc în locuințe fără curent electric crește de la 0,6% în rândul celor de alte etnii din zonele
nemarginalizate la peste 10% în rândul romilor din zonele marginalizate.
În 42% din sectoarele rurale marginalizate, procente mari din populație sunt de etnie romă. Persoanele care
se identifică singure ca fiind romi reprezintă în medie 27% din toți locuitorii, ceea ce pare să indice
oproporție de romi identificați de autorități (sau de altcineva) de aproximativ 42%. Conform Sondajului
național privind romii realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții în 1998 în zonele rurale din România,
din fiecare 100 de persoane identificate de către autorități ca fiind romi, 64 s-au declarat romi.32 În acest
context în care romii auto-identificați reprezintă, în medie, 27% din total de rezidenți ai zonelor rurale
marginalizate conform analizei realizate pe baza datelor din recensământul din 2011, se poate spune că
adevărata proporție a populației de etnie roma din aceste comunități este de aproximativ 42% (vezi Anexa
1. Tabel 2).
2.1.4 Condițiile de trai în zonele rurale marginalizate
Datele colectate în cadrul studiului de validare ne oferă ocazia de a afla câteva informații suplimentare
despre condițiile de trai din zonele rurale marginalizate din România. În acest scop, folosim doar interviurile
referitoare la cele 68 de zone validate (61 de zone teoretice și 7 nou identificate pe teren). Din acestea reiese
că:
◻ Aproape jumătate dintre zonele rurale marginalizate sunt comunități de romi, de obicei numite țigănie,
rudărie sau mahala. Comunitățile de venetici sunt puține și se găsesc doar în comune unde a funcționat
un CAP înainte de 1990.33 Cea de-a treia categorie este formată din comunitățile de localnici care lucrau
înainte la o fabrică dintr-un oraș din apropiere. Cum fabricile s-au închis, au rămas fără locuri de muncă,
au ajuns săraci și au început să lucreze în agricultură. De ce mai multe ori, comunitățile acestea sunt
denumite după satul respectiv sau după un element geografic, cum ar fi o vale, o luncă, o pădure ș.a.
32 Zamfir și Preda, coord., (2002).
33 Comunitățile de venetici au fost formate de către migranți interni care au venit înainte de 1989 și s-au stabilit într-un
sat pentru că se afla în vecinătatea unui oraș. Statul le punea la dispoziție un apartament în cartierele de blocuri
construite în anii 1980 sau în fostele ferme de stat sau în colonii pentru muncitori și lucrau ori la CAP-ul din sat ori la o
întreprindere de stat dintr-un oraș din apropiere. După 1990, mulți dintre ei au fost concediați. Cum veniseră din alte
părți ale țării, nu li s-au atribuit terenuri retrocedate, deși au rămas în sat. Prin urmare, multe dintre aceste gospodării
au căzut în sărăcie.
26
Pagina 27
Rezultatele referitoare la sub-tipurile de zone marginalizate confirmă rezultatele altor studii desfășurate
anterior.34
◻ Zonele cele mai marginalizate sunt locuite de comunități stabile care trăiesc în aceeași comună dinainte
de 1990. Dintre zonele rurale marginalizate, mai puțin de 10% s-au format după 1990 sau sunt
emergente.
◻ Majoritatea comunităților marginalizate sunt alcătuite din familii tinere cu copii, care își căștigă traiul din
agricultură, din lucrul cu ziua și din ajutoare sociale, mai ales alocațiile pentru copii și venitul minim
garantat sau pensiile pentru agricultori.
◻ În aproape jumătate dintre zonele rurale marginalizate studiate se înregistrează mici furturi, gălăgie,
certuri, bătăi, scandaluri, violență domestică și un fel de dezordine generată de numărul mare de copiii
și de lipsa gardurilor.
◻ Aproape toate casele din zonele marginalizate sunt din chirpici sau sunt adăposturi improvizate, în mare
parte deteriorate și care trebuie reparate. În aproximativ jumătate din zonele marginalizate sunt
declarate probleme cu documente de proprietate (pentru terenuri sau case), iar 10% din locuitori nu au
documente de identitate.
◻ În unele zone accesul la apă potabilă este limitat iar serviciile de colectare a deșeurilor sunt foarte rare.
Inundațiile și alunecările de teren par să fie frecvente.
◻ Totuși, în majoritatea zonelor rurale marginalizate problema principală identificată de respondenții de la
nivel local este de departe lipsa locurilor de muncă. Aceasta derivă din nivelul scăzut de educație al
adulților, participarea redusă la școală a copiilor, dar și din lipsa veniturilor și a infrastructurii locale, în
special de drumuri și apă.
2.1.5 Subcategorii de comunități rurale marginalizate,
conform cercetării calitative
Studiul de validare a folosit și la aprofundarea cunoștințelor despre comunitățile rurale marginalizate, făcând
deosebirea între două subcategorii, una legată de izolarea geografică și cealaltă legată de o amplasare
periferică a zonei în sate bine conectate.
34 Vezi, de exemplu, Stănculescu și Berevoescu, (coord., 2004); Sandu (2005); Berescu et al (2007) și Stănculescu et al
(2010). Nu există studii mai recente despre acest subiect.
27
Pagina 28
Marginalizarea rurală determinată de izolarea geografică
Categoria izolată de zone rurale marginalizate a fost identificată în satele din județul Vaslui. Este vorba de
sate cu populație de etnie română îndepărtate de reședința de comună, care se află "după dealuri" "jos, în
vale, pe malul râului", "dincolo de pădure". Aceste comunități comunică de regulă cu restul lumii doar printrun drum neasfaltat, eventual pietruit, impracticabil în anotimpul rece. Situația acestor comunități este
agravată de accesul limitat sau imposibil la apa potabilă.
Participarea școlară scăzută, părăsirea timpurie a școlii și abandonul școlar reprezintă provocări mari în
aceste comunități izolate. Lipsa sau calitatea proastă a drumurilor duce la o prezență școlară scăzută și la
rezultate școlare slabe în rândul copiilor, precum și la o rată mare de abandon școlar după clasa a patra în
cazul copiilor din aceste comunități. Chiar și în comunele unde există autobuz școlar, în perioadele cu vreme
nefavorabilă, serviciul nu mai este disponibil pentru copiii din comunitățile marginalizate.
În afară de drumul care leagă zona de alte sate, ulițele din interior sunt foarte înguste, nepermițând accesul
pompierilor sau al ambulanțelor. Însă imaginea de ansamblu a acestor comunități tinde să fie destul de
bucolică, constând în gospodării sărace, dar organizate, cu case modeste, dar văruite, având curți curate și
fântâni simple, dar întreținute. Întreaga zonă are un pronunțat caracter agricol, cu multe oi și vaci în libertate,
găini, legume și pomi fructiferi în toate curțile. Caii și căruțele reprezintă principalul mijloc de transport.
Chiar și copiii mici merg cu căruța, lucrează pe câmp sau au grijă de animale. În multe dintre aceste zone,
nu există semnal la telefon.
Zonele rurale marginalizate de la periferia satelor bine conectate
Studiul a identificat acest tip de zone rurale marginalizate în principal în satele din județul Călărași. Acest
tip de zone marginalizate include zonele localizate cu precădere la marginea unui sat cu legături bune ori
cu reședința de comună, ori cu un drum național sau european.
Respondenții de la nivel local tind să se refere la aceste zone ca fiind comunități de romi. De cele mai multe
ori, locuitorii se consideră și ei "romi" ”țigani” ori ”rudari”. Zonele acestea sunt demarcate mai clar de restul
satului față de zonele izolate, care sunt mai bine integrate în peisajul satului. De obicei, la intrarea într-o
zonă periferică marginalizată se observă că drumul asfaltat se termină brusc și se continuă cu unui pietruit.
Ca regulă generală, cea mai pare parte a infrastructurii existente în sat ajunge la marginea și la strada
principală a acestor zone marginalizate, dar rar și în casele oamenilor. Unii locuitori nu sunt interesați să
folosească respectiva infrastructură, în timp ce alții nu-și pot permite sau au fost deconectați din cauza
datoriilor la furnizori. De exemplu, chiar și în satele cu rețea locală de apă curentă, cei mai mulți locuitori
din zonele marginalizate aduc apă de la o fântână publică.
28
Pagina 29
Deși accesul fizic la serviciile publice este bun pentru persoanele din acest tip de comunitate marginalizată,
acestea sunt utilizate destul de puțin. Ratele de părăsire timpurie a școlii sau abandonul școlar sunt ridicate
chiar dacă există o școală la zece minute de mers pe jos. Principalul motiv invocat de părinți pentru
neparticiparea școlară a copiilor este lipsa hainelor, a încălțărilor și a rechizitelor corespunzătoare; al doilea
motiv este discriminarea.
Aspectul general al acestor zone este destul de dezordonat, multe case au acoperișuri deteriorate, nu au
ferestre sau uși și nu au garduri. Peste tot sunt atârnate covoare și pături. Copiii și adulții stau pe stradă.
Grădinile de legume și animalele de curte sunt rare. Câinii și porcii sunt cele mai întâlnite animale și, de
obicei, sunt văzuți umblând liberi prin comunitate. La marginea zonei se aruncă multe gunoaie de către toți
sătenii, nu doar de către locuitorii zonei marginalizate.
Totuși, cum zonele acestea se află în sate bine conectate, populația are acces la locuri de muncă la negru și
lucrează cu ziua. Majoritatea adună fier vechi sau sticle de plastic sau sunt vânzători ambulanți. De
asemenea, cum drumul către oraș este accesibil, unii dintre ei lucrează la firme de construcții sau de
salubrizare.
2.1.6 Dimensiunea etnică a marginalizării
După cum am prezentat în secțiunea anterioară, studiul de validare realizat pentru acest Atlas a arătat că
aproape jumătate din zonele marginalizate din județele Vaslui și Călărași sunt comunități cu persoane de
etnie roma, conform declarațiilor, atât ale reprezentanților autorităților publice locale, cât și ale rezidenților
acestor zone. Restul zonelor sunt comunități locale de oameni săraci (non-roma) și foarte puține sunt
comunități de venetici (migranți interni în comună).
Datele recensământului din 2011 arată că, în aproximativ jumătate din totalul unităților teritoriale rurale
(sectoare de recensământ, sate sau comune) din România care includ comunități marginalizate, există cel
puțin un rezident al zonei respective care se auto-identifică ca fiind de etnie roma. Cu toate acestea,
comunități de romi (definite ca fiind cele cu 20% sau mai mulți locuitori care se auto-identifică drept romi)
există în 27% din sate, în 29% din sectoarele de recensământ și în 35% din comunele care au zone
marginalizate.
Partea I. Tabel 1: Unități teritoriale cu și fără zone marginalizate și ponderea locuitorilor acestor
zone care se auto-identifică ca fiind romi
Număr %
Sectoare Sectoare
Sate Comune Sate Comune
recensământ recensământ
Fără zone marginalizate 44,303 10,768 1,869
Cu zone marginalizate, din care: 2,244 1,605 992 100 100 100
- fără persoane auto-identificate ca fiind
1,310 947 467 58 59 47
roma
- cu <20% persoane auto-identificate ca
276 217 177 12 14 18
fiind roma
- cu 20+% persoane auto-identificate ca
658 441 348 29 27 35
fiind roma
Total 46,547 12,373 2,861
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011.
Cele mai multe zone rurale marginalizate sunt comunități mici, fără rezidenți care să se declare ca fiind de
etnie roma (Partea I. Figura 3). Dintre toate zonele rurale marginalizate din țară, 85% sunt comunități mici,
29
Pagina 30
cuprinzând între 50 și 375 de rezidenți, iar din cele 564.000 de persoane care trăiesc în zonele rurale
marginalizate, 71% trăiesc în astfel de comunități mici.
Persoanele care se auto-identifică ca fiind de etnie roma reprezintă circa 27% din totalul locuitorilor din
zonele rurale marginalizate. Prin urmare, romii sunt supra-reprezentați în rândul locuitorilor din zonele
rurale marginalizate, iar această proporție este de aproape 10 ori mai mare decât proporția națională a
romilor auto-identificați în populația totală. Cu toate acestea, chiar și în zonele marginalizate, romii tind să
fie segregați, din moment ce aproape toți35 trăiesc în comunități de romi (definite ca fiind cele cu 20% sau
mai mulți locuitori care au auto-identifică ca fiind romi), care reprezintă doar 29% din total sectoare de
recensământ marginalizate din mediul rural.
Mai mult decât atât, în timp ce majoritatea zonelor rurale marginalizate sunt mici, comunitățile de romi tind
să fie mai extinse. În medie, comunitățile rurale marginalizate cu romi au 350 de locuitori, în timp ce
comunitățile rurale marginalizate fără romi (fără persoane auto-identificate ca fiind de etnie roma) au
aproximativ 200 de rezidenți.36 Din totalul de 15.100 de persoane de etnie romă care trăiesc în zone
marginalizate, 86% trăiesc în comunități de romi cu mai mult de 250 de locuitori. 37
Partea I. Figura 1: Sectoare de recensământ cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de
numărul de locuitori care trăiesc în aceste zone și ponderea rezidenților care se auto-identifică ca
fiind de etnie roma (număr sectoare de recensământ)
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. N=2.244 sectoare
de recensământ care includ comunități marginalizate.
Note: Comunitățile de romi sunt definite ca fiind zone marginalizate în care mai mult de 20% dintre locuitorii se autoidentifică drept romi. Comunități mixte din punct de vedere etnic sunt definite ca zone marginalizate unde mai puțin
de 20% dintre locuitori se auto-identifică drept romi. Comunitățile non-roma sunt definite ca zone marginalizate în care
nu există rezidenți care se auto-identifică drept romi.
35 Punctual, 146.000 din total 151.000 persoane care se auto-identifică ca fiind de etnie roma, trăiesc în comunități roma.
36 Comunitățile rurale marginalizate mixte din punct de vedere etnic (cele cu mai puțin de 20% rezidenți care se auto-
identifică ca fiind de etnie roma) sunt alcătuite, în medie de 250 de rezidenți.
37 Punctual, 56% trăiesc în comunități roma cu mai mult de 375 de persoane, pe când 31% trăiesc în comunități roma
cu mai mult de 500 de rezidenți.
30
Pagina 31
În concluzie, cele două sub-tipuri dominante ale comunităților rurale marginalizate par să se confirme în
termeni de etnie și de populație – comunități mici ale populației non-roma, spre deosebire de comunități
mari de persoane de etnie romă.
2.1.7 Analiza geospațială a marginalizării rurale
Această secțiune analizează dimensiunea geografică a tipologiei (sate izolate versus sate bine conectate).
Nivel regional
Comunitățile rurale marginalizate sunt distribuite în 992 de comune (35% din totalul comunelor din țară),
deși cu diferențe regionale semnificative (a se vedea Anexa 1. Tabel 5). Sectoare de recensământ
marginalizate sunt prezente în 1.605 sate (12% din toate satele), în toate județele și regiunile țării (Partea I.
Harta 1).
Partea I. Harta 1: Răspândirea geografică a zonelor rurale marginalizate din România
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011.
Note: Analiză la nivel de sector de recensământ pentru toate unitățile administrative. Sectoarele cu mai puțin de 50 de
locuitori nu au fost incluse în analiză.
31
Pagina 32
Cu toate acestea, proporția populației care trăiește în zone rurale marginalizate (sectoare de recensământ)
este de aproape două ori mai mare în Nord-Est comparativ cu media rurală națională (11,3% comparativ cu
6,2%). Regiunea Centru (8%) are, de asemenea, o rată de marginalizare mai mare decât rata medie de
marginalizare. La cealaltă extremă, regiunile Vest (1,2%) și București-Ilfov (0,6%) au rate foarte mici de
marginalizare.
În ceea ce privește subtipurile zonelor marginalizate, Anexa 1. Tabel 6 arată că există trei modele regionale.
În regiunea Nord-Est, marginalizarea rurală constă în principal în comunitățile mici, non-roma. În regiunea
Centru și, de asemenea, în regiunile Sud-Muntenia, Nord-Vest și București-Ilfov, marginalizarea rurală este
puternic asociată cu comunitățile mai mari de romi (care au 20% sau mai mulți locuitori care se autoidentifică drept romi). În cele din urmă, în celelalte trei regiuni – Sud-Est, Sud-Vest și Vest – marginalizarea
rurală este un amestec de comunități roma și non-roma.
Nivel județean
La nivel de județ, se înregistrează discrepanțe considerabile. Vaslui are cea mai mare rată de marginalizare
rurală din țară, de aproximativ 23% (aproape de patru ori mai mare decât media națională). Astfel, aproape
una din patru persoane din județul Vaslui din mediul rural trăiește într-o zonă marginalizată. Rate ridicate
de marginalizare rurală (între 9 și 15% din totalul populației rurale din fiecare județ) au mai fost înregistrate
în alte opt județe, respectiv Iași, Covasna, Brașov, Botoșani, Galați, Bacău, Sibiu, Mehedinți. La cealaltă
extremă, județele Ilfov și Timiș au rate de marginalizare rurală de doar 0,5% (a se vedea Anexa 1. Tabel 7).
Rata de marginalizare rurală a comunităților de romi este substanțială (între 5 și 8% din totalul populației
rurale din fiecare județ) în Brașov, Covasna, Mureș, Ialomița, Sibiu, Sălaj, Galați și Bihor. În același timp, în
alte județe care au rate scăzute de marginalizare (cum ar fi Dâmbovița, Satu Mare, Prahova, Alba, Arad, Cluj
și Călărași), majoritatea zonelor rurale marginalizate sunt comunități de romi. În schimb, în județele Vaslui,
Botoșani, Iași și Harghita, majoritatea zonelor rurale marginalizate sunt comunitățile non-roma.
Nivel de sat (SIRUTA)
La nivel de sat, studiul de fundamentare realizat de Banca Mondială 38 pentru Strategia Națională privind
Incluziunea Socială și Reducere a Sărăciei 2015-2020 a arătat deja că majoritatea satelor românești au între
100 și 2.000 de locuitori. La o extremă, satele mici (cele cu mai puțin de 500 de locuitori) și, în special, satele
foarte mici (cele cu mai puțin de 200 de locuitori) sunt cele mai dezavantajate, în particular cele care au
populația îmbătrânită și/sau cele care sunt situate în zone izolate. La cealaltă extremă, satele mari (cele cu
mai mult de 2.000 de locuitori) tind să fie cele mai dezvoltate. Astfel, mărimea populației satului este un
determinant puternic al nivelului general de dezvoltare sau de potențial.
În ceea ce privește marginalizarea rurală, după cum am menționat mai sus, numai 1.605 de sate din țară au
una sau mai multe zone marginalizate (sectoare de recensământ), așa cum se arată în Anexa 1. Tabel 8. 39
Cele mai multe dintre ele (62%) sunt sate medii sau mari. Majoritatea (72%) au o zonă rurală marginalizată
locuită de o comunitate non-roma (în 59% din sate, nici un rezident al zonei marginalizate nu se autoidentifică ca fiind de etnie roma).
După cum se poate vedea în Partea I. Figura 4, în satele mici și foarte mici există, de obicei, o mică
comunitate non-roma care trăiește într-o zonă marginalizată, în timp ce în orașele medii și mari, numărul
de zone marginalizate variază între 1 și 9 sectoare de recensământ în care trăiesc toate tipurile de
comunități. Cele mai multe comunități de romi situate în zone marginalizate trăiesc în sate medii sau mari.
38 Tesliuc et al (2015).
39 În aceste sate, între 2 și 100% din totalul populației locuiește în zone marginalizate. În 737 sate, această proporție
este sub 40%. În 198 sate, între 40 și 49% din total populație locuiește în zone marginalizate. În 315 sate, proporția
crește de la 50 la 99%, iar în 355 sate, întreaga populație trăiește în zone marginalizate.
32
Pagina 33
Mai mult decât atât, în timp ce populația a două treimi din toate satele cu comunitățile marginalizate cu
populație non-roma este în scădere, populația majorității satelor cu comunități marginalizate de romi (72%)
a crescut între 2002 și 2011 (ultimele două recensăminte).
Partea I. Figura 2: Sate cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de numărul și tipul de ZRM
existente la nivel de sat (număr sate)
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. N=1,605 sate
care includ comunități marginalizate.
Note: Comunitățile de romi sunt definite ca fiind zone marginalizate în care mai mult de 20% dintre locuitorii se autoidentifică drept romi. Comunități mixte din punct de vedere etnic sunt definite ca zone marginalizate unde mai puțin
de 20% dintre locuitori se auto-identifică drept romi. Comunitățile non-roma sunt definite ca zone marginalizate în care
nu există rezidenți care se auto-identifică drept romi.
Nivelul de accesibilitate al satului, măsurat în funcție de distanța40 geografică până la cel mai apropiat oraș,
este un indicator foarte relevant din punct de vedere social și economic. Serviciile de transport tind să nu
existe în zonele în care este puțin probabil să fie profitabile din cauza distanțelor lungi și a drumurilor de
calitate slabă. În consecință, izolarea acestor comunități este accentuată, distanțele mari devin imposibil de
parcurs mai ales în timpul sezonului ploios, când drumurile de acces sunt adesea impracticabile. Puțini
medici și profesori care trăiesc în afara comunei sunt de acord să lucreze în satele îndepărtate în primul
rând din cauza dificultății de a ajunge acolo. Prin urmare, izolarea geografică vine împreună cu
marginalizarea instituțională. În plus, sătenii au puține șanse de a ajunge pe piețele urbane, pentru a vinde
produse alimentare, fapt ce adâncește vulnerabilitatea economică a indivizilor și a comunității.
Apropierea de oraș este puternic corelată cu existența unei căi ferate sau a unei stații de autobuz. Acesta
reprezintă și un proxy pentru apropierea geografică de liceu și universitate. Este, de asemenea, corelat cu
un nivel ridicat de dezvoltare a infrastructurii satului: cu cât este mai scurtă distanța până la un oraș, cu atât
un sat are mai mulți kilometri de drum modernizat, mai multe case sunt dotate cu apă curentă și mai multe
gospodării au telefon. În plus, cu cât distanța până la cel mai apropiat oraș este mai scurtă, cu atât satul are
40 Am utilizat distanțele determinate de o echipă de geografi de la Institutul de Geografie, Cluj-Napoca, Romania.
33
Pagina 34
mai multe abonamente la ziare, este mai ridicat nivelul de educație al populației sale41 și mai multe persoane
cunosc o limbă străină.42
Distanța de la sate până la cel mai apropiat oraș variază între 0,5 și 82 de kilometri (cu excepția satelor cu
acces la apă din Delta Dunării), cu o medie de 21 de kilometri și o variație standard de 11 kilometri. Astfel,
în România, un sat poate fi considerat ca fiind aproape de oraș în cazul în care se află la mai puțin de 10
kilometri de acesta, la o distanță moderată de oraș dacă se află de la 10 la 32 de kilometri și izolat dacă
distanța este mai mare de 32 kilometri până la cea mai apropiată zonă urbană.
În zonele rurale, depărtarea de cel mai apropiat oraș corelează puternic cu marginalizarea. Doar 3,5% din
populația rurală din satele aflate în apropierea unui oraș este marginalizată. Acest procent este de trei ori
mai mare pentru persoanele care locuiesc în satele îndepărtate (11,3% față de media națională de 6,2%).
Ponderea satelor cu zone marginalizate crește de la 9% în satele apropiate de un oraș, la 14% în satele aflate
la o distanță moderată de un oraș și la aproape 20% în satele care sunt situate departe de un oraș. Anexa
1. Tabel 9 arată că, dintre toate satele cu zone marginalizate, comunitățile de romi predomină în sate aflate
în apropierea unui oraș (de la 0,5 la 10 kilometri), în timp ce comunitățile non-roma sunt predominante în
satele izolate (cele aflate la mai mult de 32 de kilometri distanță de oraș). De fapt, din numărul total al
persoanelor de etnie roma care trăiesc în comunitățile marginalizate, mai puțin de 10% sunt localizați în
satele îndepărtate.43
În cadrul fiecărei comune, unele sate sunt situate central, iar unele sunt situate periferic. 44 Ponderea satelor
periferice este de aproximativ 75% în toate unitățile rurale SIRUTA. Cu toate acestea, proporția populației
care trăiește în sate periferice reprezintă doar 48% din totalul populației rurale. Satele centrale sunt, de
obicei, locul în care sunt adunate resursele administrative și instituționale ale comunei, inclusiv primăria,
oficiul poștal, clinica/medicul de familie, biserică, școala coordonatoare, poliția, casa de cultură, etc.
Contrastant, în cele mai multe sate periferice există doar două instituții – o biserică și o școală. Mai mult
decât atât, infrastructura publică este semnificativ mai puțin dezvoltată în satele periferice, care sunt
caracterizate, de obicei, de drumuri de pământ, lipsa apei curente și lipsa comunicațiilor.
În zonele rurale și localizarea satului în cadrul comunei reprezintă un factor care corelează semnificativ cu
marginalizarea. Rata de marginalizare este de aproape două ori mai mare în satele periferice decât în cele
centrale (8% din populație, comparativ cu 4,5%, media națională fiind de 6,2%). Asemeni situației generale
care predomină în zonele rurale, satele periferice constituie majoritatea satelor care au zone marginalizate
(Anexa 1. Tabel 9). Cu toate acestea, spre deosebire de celelalte sate, populația comunităților marginalizate
din satele periferice reprezintă 62% din totalul populației din zonele rurale marginalizate. În același timp,
așa cum este prezentat în Anexa 1. Tabel 9, comunitățile de romi predomină în zonele marginalizate din
satele centrale, în timp ce în satele periferice, prevalează comunitățile non-roma. În fapt, dintre toate
persoanele de etnie romă care trăiesc în zone marginalizate, comunitățile de romi sunt distribuite în mod
egal între satele periferice și cele centrale.45 Cu toate acestea, studiul de validare a arătat că, în general,
comunitățile de romi sunt situate la marginea localității (indiferent dacă satul este situat central sau periferic,
în comună).
41 Sandu (coord., 2000).
42 Voicu și Voicu (2004).
43 Pentru comparație, 21% dintre persoanele care trăiesc în zone marginalizate care nu se auto-identifică ca fiind de
etnie roma (sunt non-roma) sunt localizați în sate izolate.
44 Punctual, 88% dintre comune sunt compuse din cel puțin două sate, unul central și unul sau mai multe poziționate
mai periferic. Restul de 12% dintre comune conțin doar un sat central.
45 Pentru comparație, din totalul persoanelor care locuiesc în zone marginalizate care nu se auto-identifică ca fiind romi
(non-romi), 64% trăiesc în sate periferice și 36% în sate centrale.
34
Pagina 35
Relieful zonei afectează, de asemenea, marginalizarea rurală. Mai mult de 15% din populația satelor aflate
la câmpie este marginalizată, comparativ cu 3 până la 5% în alte sate și media națională de 6,2%. În același
timp, în satele situate la câmpie probabilitatea de a avea o zonă marginalizată este de trei ori mai mare
decât în satele de munte și satele deluros montane. Ponderea satelor cu una sau mai multe zone
marginalizate este de 7 la 8% în satele de munte și în cele deluros montane, 11% în satele deluroase de
câmpie, și peste 29% în satele de la câmpie. Este de remarcat faptul că, în general, comunitățile de romi
sunt mult mai numeroase în zonele rurale marginalizate din satele de munte și în satele deluros montane,
în timp ce comunitățile non-roma predomină în zonele marginalizate din satele deluroase de câmpie și de
câmpie (vezi Anexa 1. Tabel 9).
În concluzie, persoanele de etnie roma care trăiesc în zone marginalizate tind să fie concentrate în
comunități mai mari de romi46 (cu o medie de 350 de locuitori), situate în satele medii și mari, fie la nivel
central sau periferic, la câmpie, fie în vecinătatea sau la o distanță moderată de un oraș (între 0,5 și 20 de
kilometri). În schimb, comunitățile rurale marginalizate non-roma47 sunt mai susceptibile de a fi mici (în
medie, de 200 de locuitori) și situate în sate mici la câmpie și departe de orice oraș. Aceste două tipuri
distincte de zone rurale marginalizate se suprapun într-o mare măsură cu subtipurile de comunități pe care
le-am identificat folosind tehnici calitative în timpul studiului de validare, care au fost descrise în secțiunea
2.1.5.
Nivel comună
În ceea ce privește marginalizarea rurală, am menționat deja că 992 de comune din țară au una sau mai
multe zone marginalizate (sectoare de recensământ). În aceste comune, între 1 și 100% din totalul populației
comunei trăiește în zone marginalizate. În 160 de comune (reprezentând 5,6% din numărul total al
comunelor din țară)48 mai mult de o treime din populație trăiește în comunități marginalizate. 49
În România rurală, comunitățile marginalizate au apărut mai ales în comunele dezvoltate, mijlocii și mari. 50
Comunele mici,51 cu mai puțin de 2.000 de locuitori reprezintă 26% din totalul unităților administrativteritoriale din mediul rural și 19% din totalul comunelor cu zonele marginalizate (a se vedea Anexa 1. Tabel
10). Aceste comune sunt distribuite aproape în mod egal între cele cu una și cele cu două sau mai multe
zone marginalizate, care sunt, cel mai adesea, amestecate din punct de vedere etnic, în special în comunele
mari, cu peste 5.000 de locuitori. 52 Numai în comunele mici, există, de obicei, doar o singură zonă
marginalizată, care este locuită de o comunitate non-roma (a se vedea, de asemenea, Partea I. Figura 5 și
Anexa 1. Tabel 11).
46 Zone unde mai mult de 20% dintre rezidenți se auto-identifică ca fiind de etnie roma.
47 Zone în care nici un rezident nu se auto-identifică ca fiind de etnie roma.
48 Cele patru comune cu cele mai mari ponderi ale populației marginalizate (mai mult de 80% din populația totală a
comunei) sunt: Bărbulești (județul Ialomița), Lipovu (județul Dolj), Ibănești (județul Vaslui) și Voinești (județul Vaslui).
49 În 320 comune, între 10 și 19% din total populație trăiește în zone marginalizate și în 155 comune, între 20 și 29%
trăiește în astfel de zone.
50 Aceste rezultate confirmă cercetări anterioare, ca de exemplu, Stănculescu și Berevoescu, (coord., 2004), Sandu (2005),
Berescu et al (2007) și Stănculescu et al (2010).
51 Studiul de fundamentare pentru Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2015-2020
realizat de Banca Mondială a arătat că între municipalități rurale, comunele mici, cu mai puțin de 2.000 de locuitori sunt
cele mai dezavantajate din punct de vedere al dezvoltării economice, umane și sociale. (Teșliuc et al, 2015).
52 Fie că este o zonă locuită de o comunitate mixtă (cu mai puțin de 20% rezidenți care se auto-identifică ca fiind romi)
sau două ori mai multe zone marginalizate locuite de comunități roma și non-roma.
35
Pagina 36
Partea I. Figura 3: Comune cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de numărul și tipul ZRM
din interiorul comunei (număr comune)
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. N=992 comune
care includ comunități marginalizate.
Note: Numai comunitățile non-roma sunt definite ca fiind comune în care zonele rurale marginalizate nu au nici un
rezident care să se declare rom. Numai comunitățile de romi sunt definite ca fiind comune în care în zonele rurale
marginalizate mai mult de 20% dintre locuitorii se auto-identifică drept romi. Comunități mixte din punct de vedere
etnic sunt definite ca fiind comune în care una sau mai multe zone marginalizate sunt locuite de comunități mixte (unde
mai puțin de 20% dintre locuitori se auto-identifică drept romi) sau unde două sau mai multe zone marginalizate sunt
locuite de comunități de romi și non-romi.
La nivel de sat, depărtarea față de cel mai apropiat oraș este puternic corelată cu marginalizarea. Pentru
comune, care sunt grupuri de sate, această corelație este cu mult atenuată (Anexa 1. Tabel 11). De fapt, nu
există nici o asociere între conectivitatea urbană53 a unei comune și probabilitatea ca acesta să conțină zone
marginalizate.54 Singura constatare semnificativă se referă la faptul că, cel mai adesea, comunele în care
toate zonele marginalizate sunt locuite de comunități de romi au probabilitate mai mare de a avea
conectivitate urbană crescută decât celelalte comune marginalizate. Un indicator mai bun este existența în
componența comunei a unuia sau a mai multor sate izolate (cele situate la mai mult de 32 de kilometri de
cel mai apropiat oraș). Aceste comune sunt puternic supra-reprezentate printre cele cu zone marginalizate. 55
53 Pentru mai multe detalii referitoare la conectivitate, a se vedea secțiunea 3.1.3.
54 Atât comunele cu conectivitate urbană redusă (comunele izolate), precum și cele cu o conectivitate urbană ridicată
sunt ușor sub-reprezentate în rândul comunelor cu zone marginalizate. În plus, ponderea comunelor cu zone
marginalizate este de aproximativ 30-31% atât pentru comunele cu conectivitate urbană scăzută cât și pentru cele care
au conectivitate mare, comparativ cu 39% pentru comunele cu conectivitate medie și 35% pentru toate comunele din
țară.
55 60% din toate comunele cu zone marginalizate au unul sau mai multe sate izolate (care sunt la mai mult de 32 de
kilometri distanță de cel mai apropiat oraș) comparativ cu 51% din toate comunele din țară. În plus, ponderea comunelor
cu zone marginalizate este de 40% din total comune care includ sate izolate, comparativ cu doar 29% în comune care
nu au astfel de sate.
36
Pagina 37
În același timp, acele comune în care toate zonele marginalizate sunt locuite de comunități de romi au șanse
mai mari să nu conțină sate îndepărtate.
Apropierea de granița de județ este, de asemenea, ușor asociată cu marginalizarea comunelor. Nu doar că
mai multe comune situate în apropiere de granițele județene au zone marginalizate comparativ cu alte
comune, dar, de asemenea, mai multe dintre ele sunt situate la mai mult de 50 de minute distanță de
călătorie față de orașul capitală de județ.56 Zonele marginalizate din comunele situate în apropierea
frontierei de județ au cele mai multe șanse de a fi mixte din punct de vedere etnic (Anexa 1. Tabel 11).
Parteneriate între localități
Finanțarea din partea Uniunii Europene este esențială pentru susținerea proiectelor din zonele marginalizate
ale României (proiecte de infrastructură mică, ocuparea forței de muncă, educație, sănătate și alte domenii
sociale), mai ales că municipalitățile rurale au, în general, bugetele locale insuficiente. În perioada 20142020, atât municipalități rurale cât și cele urbane mici au acces mai mare la fondurile europene prin
intermediul abordării LEADER, în cazul în care sunt membri ai unui Grup de Acțiune Locală (GAL) sau a unui
Grup de Acțiune Locală în domeniul pescuitului (FLAG). Din acest motiv, este relevant să facem distincția
între municipalitățile care fac parte dintr-un GAL/FLAG și cele care nu sunt.57
Partea I. Tabel 2: Comune cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de participarea comunei
într-un GAL sau FLAG și de numărul de ZRM din fiecare comună (număr comune)
Număr zone
Comune cu zone
marginalizate în
marginalizate
comună
Total Nu Da 1 2 3-15
Nu este membră GAL sau FLAG 995 719 276 146 60 70
Este membră GAL sau FLAG 1,866 1,150 716 345 140 231
Total 2,861 1,869 992 491 200 301
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011.
Studiul de fundamentare pentru Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 20152020 realizat de Banca Mondială58 a arătat deja că în cazul comunelor cu cele mai mici venituri autogenerate la bugetul local și cu un nivel mai ridicat de sărăcie, există mai multe șanse ca acestea să fie
membre în GAL-uri/FLAG-uri.59 De asemenea, o mare parte a comunelor cu zone marginalizate (72%) sunt
deja membri ai unui GAL/FLAG (Partea I. Tabel 5). Astfel, trei din fiecare patru comune cu zone marginalizate
56 Pe de o parte, aproape jumătate (48%) din toate comunele cu zonele marginalizate sunt situate în apropiere de
granița de județ, comparativ cu 45% din totalul comunelor din țară. Pe de altă parte, între comunele situate în apropiere
de granițele județene, 35% sunt comune cu zone marginalizate, care se află la mai puțin de 50 de minute de capitala
de județ (egal cu media națională), dar aproximativ 40% sunt comune cu zone marginalizate, care sunt la mai mult de
50 de minute distanță de municipiul reședință de județ. În general, comunele cu zone marginalizate constituie 37% din
totalul comunelor situate în apropierea granițelor județene.
57 Pentru acest exercițiu, utilizăm cea mai recentă listă de GAL-uri aprobate pentru finanțare sub LEADER, disponibilă
la: http://leaderromania.ro/leader/2011/Lista_Grupurile_de_Actiune_Locala_autorizate_pentru_functionare_de_MADR_si_date_de_cont
act_GAL_la_data_de_03.11.2011_.pdf. These LAGs are currently under a revision process.
58 Teșliuc et al (2015).
59 În schimb, comunele mici (cele cu mai puțin de 2.000 de locuitori) și cele izolate (cu conectivitate urbană scăzută) se
confruntă cu dificultăți în a lua parte la parteneriate locale. Rata de participare la un GAL/FLAG este de 54% pentru
comunele mici și izolate, în comparație cu 63% pentru comunele mici care nu sunt izolate, 69% pentru comunele izolate
cu mai mult de 2.000 de locuitori și 62% pentru celelalte comune.
37
Pagina 38
au posibilitatea de a aplica pentru finanțare din fonduri europene să dezvolte și să pună în aplicare proiecte
orientate către comunitățile lor marginalizate. Anexa 1. Tabel 12 arată că aceste comune includ toate tipurile
de comunități marginalizate de romi, non-romi și mixte din punct de vedere etnic.
2.1.8 Marginalizare rurală și sărăcie rurală
După cum am menționat mai sus, hărțile marginalizării rurale prezentate în acest Atlas sunt complementare
"hărților sărăciei" care au fost produse de către Banca Mondială și Comisia Europeană în 2014. 60
Marginalizarea definită ca un cumul de dezavantaje în ceea ce privește capitalul uman, ocuparea forței de
muncă formală și condițiile de locuit este puternic corelată cu sărăcia. De fapt, zonele marginalizate sunt
"buzunare" de sărăcie la nivel de localitate, ceea ce înseamnă că marginalizarea este legată de sărăcia
"extremă", "inacceptabilă". Astfel, este de așteptat să existe suprapuneri semnificative între hărțile de
marginalizare rurală și cele ale sărăciei rurale. Cu toate acestea, relația nu este una directă din cauza
diferențelor de nivel geografic la care se desfășoară analiza și a metodologiei aplicate. 61 În cazul de față, am
explorat marginalizarea la nivelul sectorului de recensământ (zonă restrânsă), în timp ce hărțile de sărăcie
au fost estimate la nivelul comunei. În consecință, este posibil să existe o comună "bogată" care conține o
comunitate marginalizată. În același timp, este posibil să existe o comună "săracă" fără nici o comunitate
marginalizată, deoarece locuitorii, deși săraci din pespectiva veniturilor, nu au acumulat dezavantaje în ceea
ce privește capitalul uman, ocuparea forței de muncă formală și condițiile de locuit. Prin urmare, pentru a
putea proiecta intervenții eficiente în zonele marginalizate, este foarte important să explorăm tipul de
comună în care comunitățile marginalizate s-au dezvoltat.
Partea I. Tabel 3: Comune cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de sărăcia monetară
relativă și de numărul de ZRM din comună (număr comune)
Număr de zone
Comune cu zone
marginalizate din
marginalizate
comună
Total Nu Da 1 2 3-15
Comune dezvoltate (chintila inferioară AROP) 572 527 45 36 7 2
Comune mediu-dezvoltate 1,717 1,180 537 352 113 72
Comune sărace (chintila superioară AROP) 572 162 410 103 80 227
Total 2,861 1,869 992 491 200 301
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011.
Note: Sărăcie monetară (AROP), în conformitate cu cele mai recente hărți ale sărăciei realizate de Banca Mondială
(Simler, coord., 2014). Celulele colorate indică modelele dominante.
Utilizând ratele de sărăcie relativă estimate la nivelul comunei (indicatorul AROP), am împărțit toate unitățile
administrativ-teritoriale din mediul rural în trei grupe: comune "dezvoltate" (chintila inferioară AROP),
comune "mediu-dezvoltate" (chintilele 2, 3 și 4) și comune "sărace" (chintila superioară AROP). Partea I.
Tabel 6 arată faptul că majoritatea comunelor cu zone marginalizate sunt mediu-dezvoltate sau sărace, în
ceea ce privește ponderea populației care este expusă riscului de sărăcie relativă. Doar 5% din totalul
60 Simler (coord., 2014).
61 Hărțile sărăciei combină informații de la recensământul populației din 2011 și din EU-SILC pentru a estima nivelurile
de venit disponibile ale populației pentru fiecare gospodărie cuprinsă în recensământ. Această informație a fost apoi
utilizată pentru a estima numărul și proporția persoanelor din fiecare regiune sau județ al căror nivel de consum a fost
sub riscul de a fi la limita sărăciei, folosind pragul standard de 60% din venitul național median (indicatorul AROP) al
UE.
38
Pagina 39
comunelor cu zone marginalizate fac parte din categoria comunelor dezvoltate. Pe de altă parte, ponderea
comunelor cu zone marginalizate crește treptat de la 8% în comunele dezvoltate, la 31% în comunele
mediu-dezvoltate (aproape de media națională de 35%) și până la un nivel record de 72% în comunele
sărace. Astfel, probabilitatea de a avea o zonă marginalizată este de aproape 10 ori mai mare în comunele
sărace decât în cele dezvoltate
Partea I. Figura 4: Comune cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de sărăcia monetară
relativă și de tipul de comunitate marginalizată din comună, 2011 (număr comune)
Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. N=992 comune
care includ comunități marginalizate. Datele privind sărăcia monetară (AROP) sunt din cele mai recente hărți ale sărăciei
realizate de Banca Mondială (Simler, coord., 2014).
Note: Numai comunitățile non-roma sunt definite ca fiind comune în care zonele rurale marginalizate nu au nici un
rezident care să se declare rom. Numai comunitățile de romi sunt definite ca fiind comune în care în zonele rurale
marginalizate mai mult de 20% dintre locuitorii se auto-identifică drept romi. Comunități mixte din punct de vedere
etnic sunt definite ca fiind comune în care una sau mai multe zone marginalizate sunt locuite de comunități mixte (unde
mai puțin de 20% dintre locuitori se auto-identifică drept romi) sau unde două sau mai multe zone marginalizate sunt
locuite de comunități de romi și non-romi.
Numai comunitățile marginalizate de romi au șanse semnificativ mai mari să fie localizate în comunități
dezvoltate (cu rate scăzute ale sărăciei), așa cum se arată în Partea I. Figura 6 și Anexa 1. Tabel 13. În
comunele sărace există, de obicei, mai mult de o comunitate marginalizată, care poate fi de romi sau de
non-romi. În schimb, în comunele mediu-dezvoltate, există, de obicei, o singură comunitate marginalizată,
care poate fi de romi sau non-romi.
39
Pagina 40
2.2 Abordarea segregării și a comunităților marginalizate în
Uniunea Europeană
Capitolul acesta se concentrează pe cele mai bune metode de intervenție elaborate pentru combaterea
segregării și marginalizării în Uniunea Europeană. Prima secțiune abordează principalele opțiuni de politici
din statele membre ale Uniunii Europene. Secțiunea a doua prezintă cea mai potrivită abordare
multisectorială zonală integrată pentru a asigura integrarea acestor comunități marginalizate și prezintă
învățămintele trase din intervențiile anterioare realizate de diferite autorități locale sau ONG-uri din
România.
2.2.1 Combaterea segregării în Uniunea Europeană
Segregarea se află din nou printre prioritățile agendei europene pentru că afectează aproape toate orașele
europene, atât cele prospere și în curs de dezvoltare cât și cele aflate în declin. Segregarea rezidențială se
referă la separarea oamenilor în funcție de zona în care locuiesc, dar poate să apară și în școli, la locul de
muncă sau în serviciile publice și poate afecta persoane din toate categoriile sociale și demografice,
separându-le pe vârste, etnii, religii sau statut social (bogații într-o parte, săracii în alta) sau pe o combinație
între acești factori. În contextul dezvoltării urbane, segregarea rezidențială reprezintă principalul cadru de
referință. Segregarea este strâns legată de concentrare, ceea ce înseamnă că există o supra-reprezentare
statistică a unui grup și o sub-reprezentare a unuia sau mai multor grupuri într-un anumit spațiu. Mai este
legată și de fragmentarea spațiilor urbane în zone în care diferențele sunt vizibile. "Dacă aceste fragmente
devin inaccesibile, atunci apare segregarea în ghetouri, în comunități închise și alte manifestări ale hipersegregării. Cazurile de segregare extremă pot lua forma polarizării, când diferite zone din oraș se luptă între
ele.62
Segregarea poate fi o alegere voită, ca în cazurile în care când grupurile mai înstărite aleg să se autosegregheze în zone burgheze sau în complexe rezidențiale închise, sau poate fi o separare impusă oamenilor
de factori externi, ca în cazurile în care populațiile marginalizate sunt concentrate în zonele sărace. Ghetoul
este forma cea mai gravă de segregare. "Nu există reguli universale pentru a stabili ce este “încă acceptabil”
și ce reprezintă un nivel “extrem de segregare”, dar este clar că și formele extreme de auto-segregare a
bogaților și cele impuse săracilor țin de problema unei societăți inegale și a unei dezvoltări urbane
“nedrepte”.63
În România, tipul cel mai obișnuit de segregare corespunde inegalităților economice și financiare. Acestui
aspect i s-a acordat mai puțină atenție în literatura de specialitate referitoare la segregare decât dimensiunii
rasiale-etnice. Printre factorii care au condus la problemele de segregare din România se numără
schimbările structurale care au însoțit tranziția țării către o economie de piață, șomajul, accentuarea
precarității economice, declinul sistemelor sociale precum și politicile privind locuințele și urbanismul din
perioada comunistă și din primul deceniu postcomunist.
În general, politicile în vigoare la nivelul Uniunii Europene și la nivel național și local în România încurajează
intervențiile în acele zone pe care le consideră "problematice". Intervențiile zonale se împart de regulă în
măsuri "hard" și “soft",64 după cum urmează:
62 Colini et al (2013: 10).
63 Colini et al (2013: 11).
64 Colini et al (2013: 29).
40
Pagina 41
Intervențiile de tip hard constau adesea în programe de reabilitare fizică în care se demolează clădiri și
se construiesc noi infrastructuri și complexe imobiliare sau se renovează parcul imobiliar, se
amenajează noi spații publice (cum ar fi centre sociale sau culturale și parcuri) și se îmbunătățește
transportul în comun.
Intervențiile soft consolidează rețelele și interacțiunile dintre oamenii din zonă (de exemplu, prin
integrarea în muncă și prin programe de formare în domenii specifice, prin muncă pe teren pentru
găsirea de soluții la problemele urgente ale persoanelor fără adăpost sau ale celor aflate în alte situații
extreme; precum și prin festivaluri locale unde se poate aduna comunitatea) și ajută oamenii să
acceseze piața muncii prin instruire, experiență în câmpul muncii și plasament al forței de muncă.
Însă aceste inițiative adesea nu tratează cauzele segregării, cum sunt lipsa de reglemetare a pieței imobiliare
sau declinul statului social. Mai degrabă, proiectele de regenerare a cartierelor au tendința de a se concentra
pe clădiri și pe infrastructură și nu pe oameni și nu contestă creșterea prețurilor la terenuri și clădiri, care îi
obligă pe locuitorii mai nevoiași să se mute în altă parte. Cel puțin teoretic, proiectele de regenerare au
găsit un echilibru între incluziunea socială și competitivitatea economică, iar pentru a fi eficiente, trebuie să
fie sprijinite de o gamă largă de actori publici sau privați (instituții ale statului, proprietari, localnici și
companii). Deși politicienii preferă în general intervențiile rapide cu rezultate vizibile imediat, pentru
schimbarea unui cartier este nevoie de timp. Niște măsuri mai discrete, treptate ar fi mai eficiente pe termen
lung. În plus, cel puțin în România, multe comunități marginalizate și cartiere defavorizate sunt prost văzute
de publicul larg, astfel că administratorii locali și politicienii care încearcă să le reabiliteze pot adesea să
piardă sprijinul politic.
Atât intervențiile zonale (spațiale) cât și cele sectoriale sunt esențiale pentru combaterea segregării în zonele
marginalizate. Politicile și programele relevante ar trebui coordonate între toate nivelurile de guvernanță
(integrare verticală a politicilor) și între sectoare (integrare orizontală a politicilor):
Integrarea verticală a politicilor poate fi inițiată în multe feluri. O modalitate ar fi ca factorii de decizie
să elaboreze politici naționale solide, alegând zonele de intervenție și solicitând cooperarea autorităților
regionale și locale. Modelul acesta este preponderent în Anglia, Franța, Țările de Jos și Suedia. În alte
state, ca Ungaria sau Spania, normele și condițiile pentru zonele defavorizate sunt selectate la nivel
național și regional, dar autoritățile locale sunt cele care hotărăsc care sunt zonele unde este nevoie de
aceste intervenții.
Integrarea orizontală a politicilor înseamnă coordonarea tuturor politicilor relevante pentru dezvoltarea
unei zone. Pe lângă intervențiile fizice, alte domenii cheie în politicile sectoriale sunt locuirea, transportul
în comun, educația, ocuparea, cultura și asigurarea serviciilor sociale. Integrarea orizontală a politicilor
necesită adaptarea serviciilor și a organizațiilor existente la nevoile specifice ale zonei și o coordonare
mai bună între diferiții prestatori de servicii. Pentru a consolida integrarea orizontală, URBACT, un
program al UE care promovează dezvoltarea urbană, a propus "...crearea unor structuri polivalente și a
unor proiecte de colaborare cu diferiți parteneri pentru realizarea de acțiuni concrete, în jurul cărora să
poată colabora parteneri la nivel orizontal."65
La nivel european, segregarea și integrarea cartierelor marginalizate și defavorizate au fost discutate,
analizate și tratate în principal pentru zonele urbane, în contextul politicilor de regenerare și de dezvoltare.
Dar, în România, o mare parte din populație trăiește în zone rurale. Din cele 3.181 de unități administrative
din țară, doar 320 sunt așezări urbane, în timp ce 2.861 sunt comune rurale. Comunitățile segregate și
marginalizate sunt emergente mai ales în zonele urbane și sunt alcătuite din concentrări de oameni care au
ajuns la sărăcie extremă ca urmare a schimbărilor structurale din perioada de tranziție a României către o
65 URBACT (2011: 54) în Colini et al (2013: 33).
41
Pagina 42
economie de piață, care au dus la șomaj, la creșterea precarității și la declinul sistemelor sociale. Atlasul de
față indică însă că se pot întâlni comunități marginalizate și în zonele rurale, deși mai puțin decât în orașe.
2.2.2 Adoptarea unei abordări integrate, trans-sectoriale,
zonale pentru zonele rurale și urbane marginalizate din
România
Proiectele de regenerare integrate, trans-sectoriale, care caută un echilibru între incluziune socială și
competitivitate economică reprezintă cea mai bună cale de a reduce sărăcia concentrată geografic în zone
urbane marginalizate, în comunități de romi și în anumite zone rurale izolate. Pentru a fi eficiente,
intervențiile acestea trebuie să fie sprijinite de o serie largă de actori publici și privați (instituții de stat,
proprietari, localnici și firme). Politicile de combatere a segregării pot corespunde unei anumite regiuni
geografice (intervenții zonale) sau unor sectoare de politici specifice (intervenții sectoriale). Zonele
"problematice" necesită servicii accesibile și de calitate (locuințe la prețuri acceptabile, educație, ocuparea
forței de muncă, îngrijirea copilului, îngrijiri medicale și transport în comun) pentru a atinge niveluri de
integrare apropiate de cele din alte zone ale aceluiași oraș. În acest scop, factorii de decizie ar trebui să ia
în considerare adoptarea unor politici sectoriale adaptate situației persoanelor sau gospodăriilor cu venituri
mici și cu nevoi specifice din aceste zone “problematice”.
Politicile acestea ar putea include:
Eforturi specifice de asigurare a serviciilor publice în zonele “problematice”.
Politici de educație și de școlarizare menite să ridice calitatea învățământului în general și să creeze
grupuri de elevi mixte din punct de vedere etnic și socioeconomic în toate școlile.
Intervenții economice pentru creșterea ocupării forței de muncă, încurajarea start-up-urilor și șanse
sporite de instruire.
Norme de planificare care să împiedice dezvoltarea de complexe rezidențiale închise.
O politică privind mobilitatea care să garanteze egalitatea de șanse în ceea ce privește accesul la centre
de locuri de muncă și la puncte de interes cu mijloace de transport în comun din toate zonele orașului.
Intervențiile zonale și sectoriale trebuie să fie integrate într-un cadru de dezvoltare participativă a unei
comunități pentru a combate eficient segregarea. Pentru perioada de programare 2014-2020, LEADER și
Fondul European Maritim și de Pescuit vor pune la dispoziție fonduri pentru dezvoltare locală plasată sub
responsabilitatea comunității în zonele rurale și urbane mici și prin FEDER și FSE fonduri pentru restul de
zone urbane. Sprijinul acesta va mări bugetul total disponibil pentru dezvoltare locală și va permite
autorităților locale să aibă în vedere o gamă mai largă de intervenții. Totuși, programele sunt finanțate din
diferite surse, sunt dificil de elaborat și de implementat și este necesar ca partenerii locali să fi colaborat
anterior. Comisia Europeană a avertizat că s-ar putea să fie "greu de implementat pentru grupurile care se
ocupă pentru prima dată de dezvoltarea locală. Va fi, așadar, esențial să se examineze capacitatea grupurilor
de acțiune locală (GAL) și să se facă o împărțire corectă a sarcinilor între acestea și autoritățile care se ocupă
de elaborarea și implementarea programului. Capacitatea administrativă trebuie sporită prin asigurarea unei
pregătiri solide și prin acțiuni direcționate de creștere a capacității.”66
Capacitatea locală și centrală de dezvoltare și de implementare a proiectelor integrate este vitală pentru
îmbunătățirea condițiilor de trai ale romilor și ale comunităților marginalizate. Până în prezent, factorii de
decizie români n-au avut stimulente pentru combaterea declinului urban și pentru finanțarea țintită a
cartierelor segregate, iar dispozițiile generale privind finanțarea europeană au avut prea puține ocazii să o
66 Comisia Europeană (2013: 29).
42
Pagina 43
facă. De asemenea, n-a existat nicio încercare de a avea o abordare integrată în elaborarea intervențiilor.
Deși în România s-au încercat mai multe abordări diferite de reducere a segregării comunităților
defavorizate, nu s-a făcut nicio evaluare cuprinzătoare a gradului de reușită sau nereușită a acestor abordări.
Drept urmare, nu există decât puține date despre rezultatele de pe teren ale celor câteva politici și programe
de integrare din România, despre practicile care au avut mai mult succes și de ce și despre modalitățile
existente de eludare a sistemelor de guvernare, adesea excesiv de rigide, pentru a se asigura că programele
de integrare se aplică eficient și reactiv.
Partea I. Caseta 1: Învățăminte trase din intervențiile anterioare de integrare din România
S-au tras mai multe învățăminte din intervențiile anterioare de integrare aplicate în România.
1. Este necesar un cadru legislativ pentru a guverna politicile ce privesc comunitățile marginalizate. Cadrul acesta ar
trebui să includă reglementări privind:
Politică națională de locuire (care încă n-a fost dezvoltată).
Prevederi referitoare la proprietățile din zonele cu mahalale.
Aplicarea Legii 15/2003, conform căreia primăriile pot da în concesiune localnicilor terenuri pentru construcții,
solicitările fiind selectate pe baza unui set de criterii.
Investiții în clădiri deținute parțial de primărie și parțial de locuitori.
Modificări ale dispozițiilor fiscale privind calculul dobânzii și al penalizărilor pentru neplata impozitelor la bugetul
de stat sau local de către chiriașii sociali.
Anularea datoriilor istorice pentru serviciile de locuințe sociale.
2. Intervențiile în zonele marginalizate ar trebui integrate astfel încât să îmbine proiectele de investiții în locuințe și
infrastructură cu proiectele pentru ocupare, educarea copiilor și adulților, servicii de salubrizare, cursuri de educație
parentală, planificare familială, furnizarea unor mese calde pentru copii, dezvoltarea de competențe pentru viață (pentru
adolescenți), lupta împotriva discriminării, capacitarea comunității și alte activități sociale, medicale sau culturale.
Trebuie dezvoltat un program național pentru formare profesională pentru adulții fără studii sau cu studii inferioare (cel
mult opt clase) și care locuiesc în zone marginalizate.
3. Factorii de decizie trebuie să găsească soluții inovatoare la problemele zonelor marginalizate accesibile pentru cei
nevoiași și menite și să mărească veniturile familiilor în cadrul comunității. Numai astfel poate o intervenție să fie
eficientă și să amelioreze calitatea vieții.
4. Pentru ca și comunitatea să devină responsabilă, intervenția trebuie să se facă după reguli și proceduri clare,
previzibile și transparente, care să fie dezbătute public, acceptate de toate părțile implicate și puse în aplicare efectiv.
5. Intervențiile în zonele marginalizate trebuie să se facă pe termen mediu sau lung, cu o fază pregătitoare de un an sau
doi, în care atât autoritatea locală cât și comunitatea marginalizată să învețe să comunice, să construiască un parteneriat
pe picior de egalitate și să creeze un mediu participativ, cu un set de norme bine definite, previzibile și transparente.
6. Intervențiile în zonele marginalizate ar trebui să includă componente care să țintească zonele învecinate
nemarginalizate, pentru a stimula integrarea socială și pentru a spori șansele ca proiectul să fie acceptabil pentru toți
cetățenii.
7. Intervențiile trebuie să fie concepute astfel încât să țină cont de diferențele de:
Lideri (comunități cu lideri neoficiali puternici față de comunități fără lideri puternici).
Istoric al zonei (cartiere vechi, tradiționale față de cartiere noi).
8. Intervențiile direcționate către copii cresc șansele de a avea efecte pozitive la nivel comunitar și, prin urmare, pot
crește sprijinul primit din partea rezidenților care nu beneficiază în mod direct de proiect.
Sursa: Swinkels et al (2014b: 32).
Absența consultărilor dintre factorii de decizie de la nivel central și comunitățile locale pot reduce relevanța
și durabilitatea politicilor și inițiativelor menite să sporească incluziunea socială a comunităților de romi și a
celor marginalizate, pentru că nu vor ține cont de nevoile și de oportunitățile locale. Mai mult, atitudinea
43
Pagina 44
discriminatorie a unor reprezentanți ai autorităților față de romi pot să-i descurajeze pe aceștia din urmă de
la participarea la elaborarea și implementarea programelor de incluziune.
Așadar, comunitățile locale ar trebui implicate în elaborarea și desfășurarea intervențiilor. În sprijinul acestei
idei, autoritățile locale ar putea asigura instruirea membrilor comunității în domenii ca luarea deciziilor în
mod participativ, contabilitate și alfabetizare financiară. În plus, implicarea populației locale în eforturile de
modernizare a infrastructurii locale ar putea să le accentueze simțul răspunderii, oferindu-le în același timp
ocazia de a lucra și de a-și dezvolta competențe. Este important să se asigure că aceste îmbunătățiri ale
infrastructurii locale și ale locuințelor nu vor duce la și mai multă concentrare, izolare și segregare a
grupurilo
Textul este prea lung pentru a fi afișat integral. Deschide fișierul pentru restul paginilor.