Formular / cerere

F6 Atlas Rural RO 23Mar2016

Tip
Formular / cerere
Pe site-ul primăriei
F6_Atlas_Rural_RO_23Mar2016.pdf
Emitent
Comuna Ceanu Mare, jud. Cluj
Pagini
381 (text recunoscut automat din scanare)
Pagina sursă
Cum citez acest document

Formular / cerere, „F6 Atlas Rural RO 23Mar2016”, Comuna Ceanu Mare, jud. Cluj. Sursa: http://www.ceanu-mare.ro/wp-content/uploads/2023/06/AYKGLaQzgan3a39YDIDEFv9fEYvSa79Jrc0zlyIG.pdf (arhivat pe acte-primarii.ro: https://acte-primarii.ro/cluj/ceanu-mare/173592-f6-atlas-rural-ro-23mar2016, 18.11.2026)

Fișier creat
23.03.2016
Fișier modificat
21.04.2016
Arhivat
18.11.2026

Textul afișat a fost obținut prin recunoaștere automată (OCR) și poate conține greșeli. Documentul oficial este fișierul publicat de primărie.

Semnalează o problemă (text greșit, date personale, document scos de primărie)

Pagina 1

Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate și al Dezvoltării Umane Locale din România Europa și Asia Centrală Grupul Băncii Mondiale Pregătit de Unitatea de Dezvoltare Umană 1

Pagina 2

Declinarea responsabilității: Volumul de față a fost realizat de către angajații Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare/ Băncii Mondiale. Constatările, interpretările și concluziile exprimate în prezenta lucrare nu reflectă în mod necesar opiniile Directorilor Executivi ai Băncii Mondiale sau ale guvernelor pe care le reprezintă. Banca Mondială nu garantează acuratețea datelor incluse în acest document. Raportul de față nu reprezintă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Guvernului României. Drepturi de autor: Materialul inclus în prezenta publicație este protejat de legea drepturilor de autor. Copierea și/sau transmiterea fără permisiune a unor porțiuni sau a conținutului integral al acestei lucrări poate constitui o încălcare a legislației în vigoare. Pentru a obține permisiunea de a fotocopia sau a retipări o parte din lucrare, vă rugăm să transmiteți o cerere cu toate informațiile la oricare dintre cele două instituții: (i) Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (Strada Dem. I. Dobrescu, Nr. 2-4, Sector 1, București, România); (ii) Banca Mondială (Strada Vasile Lascăr, Nr. 31, Etaj 6, Sector 2, București, România). ISBN 2

Pagina 3

Mulțumiri Acest document a fost elaborat de Banca Mondială în cadrul Acordului de Servicii de Consultanță pentru pregătirea unui Proiect de Strategie Națională și a unui Plan de acțiune privind incluziunea socială și reducerea sărăciei (2015-2020). Documentul face parte dintr-un pachet de nouă Inițiative Cheie care însoțesc Proiectul de Strategie (volumele I și II) și Planul de acțiune. Prezentul Atlas al Zonelor Rurale Marginalizate și al Dezvoltării Umane Locale din România reprezintă Inițiativa cheie # 6. Aceste contribuții la Strategia Guvernului privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei (2015 – 2020) sau realizat sub supervizarea dlui Andrew Mason, cu îndrumare generală din partea dnei Elisabetta Capannelli, a dlui Christian Bodewig și a dnei Roberta Gatti. Prezentul raport a fost coordonat de Emil Teșliuc, Vlad Grigoraș (Task Team Leaders) și Manuela Sofia Stănculescu. Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate și al Dezvoltării Umane Locale din România a fost realizat de o echipă alcătuită din Vlad Grigoraș, Manuela Sofia Stănculescu, Dumitru Sandu, Bogdan Corad, Cătălina Iamandi-Cioinaru, Titus Man, Monica Marin, Ciprian Moldovan și Georgiana Neculau. Culegerea și pregătirea datelor au fost realizate de Bogdan Corad, Cătălina Iamandi-Cioinaru, Georgiana Neculau și Andreea Trocea. Raportul a beneficiat de evaluare inter-pares realizată de Marcel Ionescu-Heroiu. Membrii echipei care au lucrat la Atlas doresc să își exprime recunoștința față de omologii din Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pentru sprijinul acordat în elaborarea celor nouă Inițiative Cheie. Mulțumim, de asemenea, dnei Steluța Jalia de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, dnei Lidia Onofrei de la Ministerul Sănătății și dnei Dana Gafițianu de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care au oferit feedback pe versiunile inițiale ale Atlasului. Raportul a beneficiat și de sprijinul celor 68 de autorități locale și peste 150 de comunități din județele Călărași și Vaslui care au participat la studiul de validare. Volumul a fost coordonat de: Emil Teșliuc Vlad Grigoraș Manuela Sofia Stănculescu Autori: Dumitru Sandu Bogdan Corad Cătălina Iamandi-Cioinaru Titus Man Monica Marin Ciprian Moldovan Georgiana Neculau 3

Pagina 4

CUPRINS Mulțumiri ............................................................................................................................................................ 3 Acronime ............................................................................................................................................................. 5 1. INTRODUCERE ................................................................................................................................................ 6 1.1 Nevoia unui Atlas al marginalizării rurale și dezvoltării locale umane din România ..................................... 8 1.2 Obiectiv, metodologia folosită la cercetare și aria de cuprindere ..................................................................... 10 1.3 Audiența ................................................................................................................................................................................... 12 1.4 Planul de Implementare ..................................................................................................................................................... 13 1.5 Structura Atlasului................................................................................................................................................................. 15 2. PARTEA I: ZONELE RURALE MARGINALIZATE ........................................................................................17 2.1 Definirea și evaluarea marginalizării rurale în România......................................................................................... 17 2.1.1 Metodologia de identificare a zonelor rurale marginalizate -------------------------------------- 18 2.1.2 Studiul de validare ---------------------------------------------------------------------------------- 20 2.1.3 Principalele caracteristici ale zonelor rurale marginalizate din România ------------------------- 24 2.1.4 Condițiile de trai în zonele rurale marginalizate --------------------------------------------------- 26 2.1.5 Subcategorii de comunități rurale marginalizate, conform cercetării calitative ------------------ 27 2.1.6 Dimensiunea etică a marginalizării ----------------------------------------------------------------- 29 2.1.7 Analiza geospațială a marginalizării rurale --------------------------------------------------------- 31 2.1.8 Marginalizare rurală și sărăcie rurală --------------------------------------------------------------- 38 2.2 Abordarea segregării și a comunităților marginalizate în Uniunea Europeană............................................ 40 2.2.1 Combaterea segregării în Uniunea Europeană ---------------------------------------------------- 40 2.2.2 Adoptarea unei abordări integrate, trans-sectoriale, zonale pentru zonele rurale și urbane marginalizate din România ------------------------------------------------------------------------------- 42 2.3 Hărți spațiale ale marginalizării rurale în România .................................................................................................. 45 3. PARTEA II: DEZVOLTAREA UMANĂ LOCALĂ ÎN ZONELE RURALE ȘI URBANE MICI DIN ROMÂNIA ......................................................................................................................................................................... 151 3.1 Definirea și evaluarea dezvoltării umane locale din România ........................................................................... 151 3.1.1 Metodologia dezvoltării umane locale, în localitățile din mediul rural și mic urban ------------ 151 3.1.2 Orașele mici și conectivitatea urbană în dezvoltarea umană locală ------------------------------ 154 3.1.3 Dezvoltarea umană locală între centrele de densitate și periferiile distanță - diviziune -------- 157 3.1.4 Marginalizarea și dezvoltarea umană locală în mediul rural din România ----------------------- 158 3.2 Hărți spațiale ale Dezvoltării Umane Locale în zonele rurale și urbane mici din România .................... 160 Referințe ......................................................................................................................................................... 265 Anexă .............................................................................................................................................................. 269 Anexa 1: Zone rurale marginalizate .................................................................................................................................... 269 Anexa 2: Rate de marginalizare la nivel de comună ..................................................................................................... 278 Anexa 3: Dezvoltarea umană locală .................................................................................................................................... 371 Anexa 4: Instrumente de cercetare pe teren, pentru studiul de validare ............................................................. 373 4

Pagina 5

Acronime FLAG Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit GR Guvernul României ADI Asociații de Dezvoltare Intercomunitară DLRC Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității GAL Grupuri de Acțiune Locală LEADER Liaison Entre Actions de Développement de l'Économie Rurale MADR Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale MFE Ministerul Fondurilor Europene MDRAP Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice MMFPSPV Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice INS Institutul Național de Statistică ONG Organizație Non-guvernamentală POCU Program Operațional Capital Uman POR Program Operațional Regional TIC Tehnologia Informației și Comunicațiilor 5

Pagina 6

1. INTRODUCERE România se dorește a fi o țară în care toți cetățenii beneficiază de șanse egale de a participa la nivelul societății, în care sunt acoperite nevoile de bază și sunt respectate diferențele, în care toți oamenii se simt apreciați și trăiesc demn. Societatea noastră e încă departe de acest ideal. Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia relativă (sărăcie monetară).1 Sărăcia monetară din România este în mare parte persistentă, adică trei sferturi din populația săracă se afla în această situație în anul de referință și cel puțin în ultimii doi sau trei ani. În ciuda ratei șomajului destul de scăzută, nivelul de sărăcie în rândul persoanelor care muncesc este foarte ridicat, de două ori peste media UE-27 (9%). Aproape o treime din populație (30%) suferă de lipsuri materiale severe2 și nu își poate permite bunurile și serviciile pe care le consideră a fi necesare pentru a avea un stil de viață corespunzător. Aproximativ 7% locuiesc în gospodării cu o intensitate a muncii foarte scăzută. 3 Per total, peste 42% din populație prezintă risc de sărăcie sau excluziune socială. 4 Drept răspuns la această situație, Guvernul României și-a luat angajamentul de a reducere numărul persoanelor în sărăcie relativă cu 580.000 până în 2020, 5 ca partea a Strategiei Europa 2020. Reducerea sărăciei între 2008 și 2013 a fost de doar 0,9 puncte procentuale (adică 211.000 persoane scoase din sărăcie, față de ținta națională de 580.000). În consecință, în 2014, guvernul a solicitat asistența Băncii Mondiale pentru a elabora Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020, și Planul de implementare corespunzător.6 Conform acestei Strategii, guvernul și-a luat angajamentul să înregistreze un progres semnificativ pentru combaterea sărăciei și excluziunea socială, în următorii ani. Până în 2020, România își propune să implementeze un set de politici și programe, cu scopul de: (i) a reduce populația la risc de sărăcie relativă cu cel puțin 580.000 de persoane, până în 2020, raportat la 2008; (ii) a distruge ciclul inter-generațional al sărăciei; (iii) a preveni reapariția sărăciei și a excluziunii sociale; și (iv) a asigura acces egal la asistență socială, beneficii și servicii, pentru a consolida coeziunea socială. 1 Persoanele la risc de sărăcie relativă (indicatorul AROP) sunt cele cu un venit anual disponibil (care include și transferurile sociale) mai mic decât 60% din venitul median exprimat per adult echivalent. Venitul disponibil reprezintă suma tuturor veniturilor realizate (inclusiv cele aferente protecției sociale: prestații de asigurări sociale sau de asistență socială) din care se scad impozitele (pe venit sau pe proprietate) și contribuțiile sociale plătite. 2 Indicatorul adoptat de Comitetul pentru Protecția Socială (comitetul consultativ pe politici al UE, pentru miniștrii însărcinați cu ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, din Consiliul pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale) măsoară procentul populației care întrunește cel puțin patru din următoarele nouă criterii: (1) nu își permit să își plătească chiria, ipoteca sau facturile la utilități; (2) nu își permit să își încălzească în mod corespunzător locuința; (3) se confruntă cu cheltuieli neașteptate; (4) nu își permit să consume carne sau alte surse de proteine, periodic; (5) nu își permit să meargă în vacanță; (6) nu își permit un televizor; (7) nu își permit o mașină de spălat; (8) nu își permit o mașină; și (9) nu au un telefon. Indicatorul face o diferență între persoanele care nu își permit un anumit bun sau serviciu și cele care nu au respectivul bun sau serviciu din diverse alte motive, spre exemplu pentru că nu și-l doresc sau nu le este necesar. 3 Conform acestui indicator, gospodăriile cu intensitatea muncii scăzută sunt cele în care membrii adulți, cu vârsta între 18 și 59 de ani, au muncit mai puțin de 20 la sută din potențialul lor maxim de muncă, în anul anterior sondajului. Gospodăriile alcătuite doar din copii, studenți cu vârsta mai mică de 25 de ani și/sau persoanele de peste 60 de ani sunt excluse de la calculul acestui indicator. 4 Indicatorul cel mai cuprinzător (AROPE), folosit și pentru a măsura dacă ținta privind incluziunea socială a Uniunii Europene este atinsă, identifică persoanele cu risc de sărăcie sau excluziune socială, adică persoanele care se află în cel puțin una din următoarele trei situații: (i) risc de sărăcie (indicator AROP), (ii) fac parte din gospodării în care intensitatea muncii este foarte scăzută și/sau (iii) sunt expuse unor lipsuri materiale severe. 5 Indicatorul sărăciei relative (AROP) este folosit de Guvernul României pentru a monitoriza dacă ținta privind reducerea sărăciei este atinsă. 6 Hotărârea de Guvern nr. 383/27 mai 2015. 6

Pagina 7

Din setul de politici și intervenții din Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020, guvernul a solicitat sprijinul Băncii Mondiale pentru a elabora planuri detaliate de implementare pentru perioada 2015-2018, pentru nouă intervenții cheie7 care ar putea avea cel mai mare impact asupra reducerii sărăciei și al promovării incluziunii sociale. Actualul Atlas al zonelor rurale marginalizate și al dezvoltării umane locale din România reprezintă Inițiativa Cheie #6. Mai exact, asistența tehnică asigurată de Bancă, prin intermediul acestui proiect, se concentrează pe patru componente principale: (i) o metodologie pentru definirea diferitelor tipuri de zone rurale marginalizate, pe baza unui set de criterii și indicatori cheie; (ii) hărți detaliate care prezintă distribuția spațială a comunităților rurale marginalizate, pe județe; (iii) o metodologie pentru definirea gradelor dezvoltării umane locale, de la o dezvoltare redusă la una cuprinzătoare, pentru localitățile rurale și urbane mici; și (iv) hărți privind dezvoltarea umană locală detaliate la nivel de județ. Acest instrument de distribuire geografică a zonelor rurale marginalizate se bazează pe o metodologie similară cu cea folosită în Atlasul zonelor urbane marginalizate, din 2014.8 Indicele dezvoltării umane locale (LHDI) a fost dezvoltat inițial la nivel de unitate administrativă, într-un studiu anterior al Băncii Mondiale din 2013.9 În acest atlas, indicele LHDI a fost extins și elaborat la un grad mai mare de granularitate. Deși acest document prezintă Atlasul, celelalte opt Inițiative Cheie sunt complementare și formează un singur pachet. Pe scurt, cu ajutorul Atlasului se definesc care zone rurale sunt marginalizate, cine trăiește în aceste zone (profilurile diferitelor grupuri dezavantajate) și unde sunt acestea localizate în România. Celelalte Inițiative Cheie, mai ales intervențiile #3 privind servicii sociale integrate la nivel comunitar și #4 privind școlile dezavantajate, descriu cum se poate interveni în cele mai sărace zone din mediul rural, pentru a avea cel mai mare impact asupra reducerii sărăciei și promovării incluziunii sociale. 7 Cele nouă Inițiative Cheie pentru combaterea sărăciei sunt: #1. Creșterea ocupării forței de muncă în rândul persoanelor cu venituri reduse și a celor din grupurile vulnerabile prin extinderea programelor de activare a forței de muncă; #2. Creșterea nivelului de susținere a veniturilor populației sărace și introducerea stimulentelor pro-muncă pentru beneficiarii programelor; #3. Dezvoltarea serviciilor sociale integrate la nivel comunitar; #4 Îmbunătățirea instrumentelor pentru identificarea școlilor dezavantajate pentru a asigura faptul că toți copiii beneficiază de oportunități egale; #5. Consolidarea serviciilor sociale de protecție a copilului; #6. Dezvoltarea unui instrument pentru identificarea satelor sărace și a comunităților rurale marginalizate; #7. Investiții în îmbunătățirea actualului sistem TIC pentru a construi un sistem electronic de asistență socială eficient; #8. Dezvoltarea unui sistem de plată modern; #9. Consolidarea mecanismelor de coordonare și dezvoltarea unui sistem de monitorizare și evaluare. 8 Swinkels et al (2014a). 9 Ionescu-Heroiu et al (2013). 7

Pagina 8

1.1 Nevoia unui Atlas al marginalizării rurale și dezvoltării locale umane din România "Ce se măsoară, se face." - Anonim Un instrument care să țintească, să monitorizeze și să evalueze intervențiile Din ce în ce mai mult, conducerea din ministere și agențiile donatoare recunosc că un instrument de distribuire/țintire este util pentru a ghida intervențiile și a evalua programele. Actualul Atlas este un instrument pentru țintirea anumitor zone, monitorizarea și evaluarea intervențiilor pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale. Acesta oferă o bază de date științifice și factuale esențiale pentru luarea unor decizii fundamentate și pentru acțiuni publice corespunzătoare, adresate comunităților rurale cu cele mai mari lipsuri din România, astfel încât intervențiile de la nivel comunitar, create pentru a reduce sărăcia și excluziunea socială, să fie cât mai eficiente. Programe pentru reducerea Un instrument de țintire devine eficient doar dacă este sărăciei și promovarea urmat de acțiuni (un răspuns la nivel de politici). Prin incluziunii sociale urmare, este important ca Atlasul să fie diseminat către toate părțile interesate, de la nivel central sau local, care au responsabilități în ceea ce privește reducerea sărăciei Răspuns la Culegerea datelor și promovarea incluziunii sociale (după cum reiese din nivel de politici figura alăturată). Principalul obiectiv al acestui Atlas este de a dezvolta Instrument de țintire capacitatea de a direcționa programele anti-sărăcie și pro incluziune socială într-un mod eficient, mai ales către cele mai sărace sectoare. Acest lucru este util mai ales pentru Interpretarea Analiza programele care operează la nivel național, (micro-) datelor datelor regional și județean. Cum Atlasul măsoară marginalizarea și dezvoltarea umană locală la nivel de comunitate, acesta poate oferi decidenților politici indicii relevante despre zonele în care este cea mai mare nevoie de intervenție. Cu toate acestea, este, de asemenea, foarte importantă evaluarea și măsurarea efectelor intervențiilor de la nivelul celor mai sărace comunități marginalizate după cum este subliniat și în Inițiativa Cheie #9 privind sistemul de monitorizare și evaluarea al Strategiei Naționale privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 20152020. Astfel, împreună cu Atlasul zonelor urbane marginalizate, actualul Atlas este util și pentru monitorizarea și evaluarea acestor intervenții. Pentru că marginalizarea nu se definește doar din punctul de vedere al sărăciei veniturilor, ci și în funcție de capitalul uman (educație și sănătate) și condițiile de locuire, prezentul Atlas poate fi utilizat și pentru a 8

Pagina 9

informa sau evalua programele legate de educație, sănătate, infrastructură și locuințe sociale, cum sunt părăsirea timpurie a școlii, servicii primare de asistență medicală, planificare familială, educație parentală, violența domestică și alte riscuri/ vulnerabilități care sunt răspândite în comunitățile marginalizate. Atât acest Atlas, cât și Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate sunt instrumente utile pentru a măsura eficacitatea altor programe cheie de combatere a sărăciei. Zonele marginalizate (fie că sunt din mediul rural sau urban, roma sau non-roma) sunt concentrări de gospodării cu venituri mici și persoane cu un nivel scăzut de educație și competențe relevante pentru piața forței de muncă, care locuiesc în zone expuse la diferite pericole de mediu și unde serviciile publice sunt de slabă calitate, sau nu sunt deloc. Astfel, zonele marginalizate reprezintă ținte "naturale" pentru:  programele active privind piața muncii discutate în Inițiativa Cheie #1  servicii sociale integrate la nivel comunitar (SPOR - Program Social Oportunitate și Responsabilitate), așa cum sunt descrise în Inițiativa Cheie #3  programele care se adresează școlilor dezavantajate, prezentate în Inițiativa Cheie #4  programe care doresc să prevină separarea copilului de familia naturală, prezentate în Inițiativa Cheie #5 privind consolidarea serviciilor sociale pentru protecția copilului, în care se arată faptul că zonele marginalizate reprezintă comunități "sursă" care trimit mai mulți copii în sistemul de protecție socială decât alte comunități alte programe ce urmăresc dezvoltarea serviciilor sociale, mai ales a centrelor de zi și a unor spații multifuncționale. În plus, așa cum am menționat mai sus, comunitățile marginalizate identificate în acest Atlas sunt ideale pentru aplicarea sistemului de monitorizare și evaluare care urmează a fi dezvoltat în Inițiativa Cheie #9, în special, pentru a măsura impactul reformei privind prestațiile sociale (și a viitorului Venit Minim de Inserție), dezvoltat în Inițiativa Cheie #2. În ceea ce privește programele cu finanțare europeană, acest Atlas al zonelor rurale marginalizate și al dezvoltării umane locale în România vine în completarea informațiilor din Atlasul zonelor urbane marginalizate.10 Acesta va fi un instrument util pentru toate ministerele, autoritățile de management și organismele intermediare, atât din programele operaționale, precum și din instituțiile naționale și regionale, dar și partenerilor unităților administrativ-teritoriale, ca Asociațiile de dezvoltare intercomunitară (ADI-uri), Grupuri Locale de Acțiune (GAL-uri)11 sau Grupurilor de acțiune locală din sectorul pescuitului (FLAG), ce operează în zonele rurale și în orașele mici, 12 din cadrul LEADER (MADR) sau programele CLLD (POCU și POR). În plus, primăriile și ONG-urile care realizează intervenții în sectoare relevante ar putea și ele să beneficieze de pe urma folosirii Atlasului, vizând diferite tipuri de comunități (marginalizate, sau cu un nivel diferit al dezvoltării umane locale). Tocmai în acest scop, Anexa 2 prezintă ratele de marginalizare pentru toate comunele din România. 10 Swinkels et al, 2014a. 11 Grupurile de acțiune locală (GAL-uri) sunt alcătuite din parteneri publici și privați din zona rurală (dar includ și orașele sub 20.000 de locuitori) și trebuie să aibă reprezentanți din diferite sectoare socio-economice. Aderarea la GAL este deschisă pentru toți cei care locuiesc pe teritoriul acoperit de GAL. Membrii pot fi atât persoane fizice, cât și organizații private/publice locale. Sursa: http://enrd.ec.europa.eu/enrd-static/leader/leader/leader-tool-kit/the-local-actiongroup/en/what-is-the-lag-s-structure_en.html. 12 Atât zonele rurale cât și cele urbane mici (cu mai puțin de 20.000 de locuitori) sunt eligibile, dar doar ca membri ai unor parteneriate locale (GAL-uri) care pot include unul sau mai multe orașe (doar în situații excepționale) care nu pot avea, în total, mai mult de 20.000 de locuitori sau mai mult de 25% din locuitorii din respectivul GAL (MADR, 2013: 396). 9

Pagina 10

1.2 Obiectiv, metodologia folosită la cercetare și aria de cuprindere Obiectivul principal al acestui Atlas este acela de o oferi un instrument pentru direcționarea geografică, testarea și monitorizarea programelor și a intervențiilor menite să reducă sărăcia și să promoveze incluziunea socială în comunitățile rurale cu cele mai mari lipsuri din România. Atlasul prezintă două metodologii complementare. Prima se concentrează pe acele "buzunare" de marginalizare rurală, unde sărăcia este multidimensională și extrem de accentuată. Cea de-a doua metodologie oferă informații suplimentare, concentrându-se nu doar pe comunitățile unde este cea mai mare nevoie de intervenție, ci făcând și o analiză a locuințelor din zona rurală și urbană mică, în căutarea unor posibili "poli de dezvoltare" rurală. Primul pas important în realizarea Atlasului zonelor rurale marginalizate și a dezvoltării umane locale din România a fost analiza documentară a actualelor criterii și indici folosiți pentru a defini "comunitățile sărace", "comunitățile segregate" și "comunitățile rurale marginalizate" din România. Pornind de la această revizuire, cel de-al doilea pas cheie a fost elaborarea unei metodologii pentru identificarea zonelor rurale marginalizate, pe baza datelor de la Recensământul Populației și Locuințelor, din 2011. Această metodologie s-a bazat foarte mult metodologia folosită la Atlasul zonelor urbane marginalizate,13 însă a fost adaptată la caracteristicile specifice comunităților rurale. În cea de-a treia etapă, metodologia de identificare a zonelor rurale marginalizate a fost validată printr-o cercetare pe teren extensivă, care a utilizat metode calitative. Scopul studiului de validare a fost acela de a verifica rezultatele cantitative, pentru a depista erorile de incluziune și excluziune. Cercetarea pe teren s-a desfășurat între lunile mai și iunie 2015 și a acoperit sate din două județe, Călărași și Vaslui. Această cercetare a ajutat și la rafinarea ulterioară a tipologiei comunităților rurale marginalizate, în două subtipuri: cele care sunt izolate din punct de vedere geografic și cele care au o poziție periferică în sate bine conectate. Cercetarea calitativă a confirmat, în mare măsură, rezultatele metodologiei bazate pe tehnici cantitative, însă a evidențiat și o serie de limitări ale acestei abordări. În final, la pasul patru au fost stabilite principalele caracteristici ale zonelor rurale marginalizate (după subtip, acolo unde a fost posibil) și s-a realizat cartografierea. În ceea ce privește Indicele dezvoltării umane locale (LHDI), profesorul Dumitru Sandu a rezumat activitatea pe care a desfășurat-o într-un studiu anterior al Băncii Mondiale.14 Pentru actualul Atlas, profesorul Sandu a extins LHDI pentru a include și orașele mici, cu până la 30.000 de locuitori, și a fost realizat la un nivel mai mare de granularitate, de la nivel de unități administrative (SIRSUP) - comune sau orașe - la nivel de localități (SIRUTA) - sat sau cartier. În următorul pas cheie, echipa a analizat cum indicele dezvoltării umane din aceste localități este afectat de orașele mari, conectivitate urbană și de forțele endogene. În final, echipa a realizat hărțile cu dezvoltarea umană locală. Hărțile prezentate în acest Atlas sunt complementare celorlalte hărți realizate recent în România. În primul rând, hărțile privind marginalizarea rurală au completat informațiile oferite de hărțile privind marginalizarea urbană, realizate în 2014 de Banca Mondială. 15 În al doilea rând, hărțile privind marginalizarea rurală și cele privind dezvoltarea umană locală oferă informații ce vin în completarea celor din "hărțile sărăciei", create de Banca Mondială și de Comisia Europeană în 2014.16 Toate aceste hărți se bazează pe datele de la recensământul din 2011. Cu toate acestea, hărțile din acest Atlas sunt diferite de "hărțile sărăciei", prin 13 Swinkels et al (2014a). 14 Ionescu-Heroiu et al (2013). 15 Swinkels et al (2014a). 16 Simler et al (2014). 10

Pagina 11

nivelul geografic la care s-a realizat analiza și prin metodologia folosită. 17 În timp ce hărțile sărăciei arată cum variază sărăcia la nivel de regiuni și județe, primul set de hărți privind marginalizarea rurală coboară până la nivel de sector de recensământ, și ilustrează ”buzunare” de sărăcie extremă, care necesită intervenții integrate. Un al doilea set de hărți arată diferitele niveluri de dezvoltare umană locală la nivel de sate (SIRUTA), inclusiv exemplele cele mai dezvoltate, care pot fi candidate în a juca rolul de poli de dezvoltare în regiunile sau județele respective. Atlasul acoperă toate unitățile administrativ teritoriale, fie că sunt din mediul rural sau mic urban (sub 30.000 de locuitori) din țară. Zonele rurale marginalizate sunt identificate doar pentru mediul rural, 18 în timp ce gradul de dezvoltare locală este stabilit atât pentru localitățile din mediul rural, cât și pentru cele din cel mic urban. Tabel 1. Distribuția sectoarelor de recensământ, în funcție de rezidență și mărimea satului (unitate SIRUTA) Sectoare de recensământ Număr sate Dimensiune Număr mediu Minim Maxim (unități Număr total sat (locuitori) per sat per sat per sat SIRUTA) Rural Total 12.373 46.547 4 1 41 1-49 837 895 1 1 6 50-99 780 878 1 1 9 100-499 5.017 9.731 2 1 13 500-999 2.913 10.972 4 1 12 1,000<2,000 1.857 11.695 6 1 19 2,000<3,000 557 5.623 10 2 20 3,000<7,500 388 6.056 16 4 29 7,500<20,000 23 676 29 16 41 20,000<30,000 1 21 21 21 21 Orașe mici(*) Total 1.055 13.268 13 1 146 1-49 47 57 1 1 3 50-99 53 67 1 1 4 100-499 339 627 2 1 6 500-999 209 739 4 1 9 1,000<2,000 130 809 6 1 14 2,000<3,000 42 470 11 2 19 3,000<7,500 121 2.868 24 8 62 7,500<20,000 90 4.964 55 11 111 20,000<30,000 24 2.667 111 78 146 Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. Note: Distribuția sectoarelor dee recensământ la nivel de unități administrative este prezentată în Anexa 1 - Tabel 1. (*) Orașe mici, cu mai puțin de 30.000 de locuitori. În total, în România sunt 253 de orașe mici. 17 Hărțile sărăciei combină informații din recensământul populației realizat în 2011 și sondajul UE-SILC în rândul gospodăriilor, pentru a estima venitul din fiecare gospodărie acoperită de recensământ. Aceste informații sunt apoi folosite pentru a estima numărul și proporția persoanelor din fiecare regiune sau județ care au un nivel al consumului sub riscul de sărăcie, folosind pragul standard al UE, de 60 de procente din venitul național median. 18 Pentru mediul urban, a se vedea Atlasul zonelor urbane marginalizate (Swinkels et al, 2014a). 11

Pagina 12

Analiza marginalizării rurale s-a realizat la cel mai de jos nivel teritorial. Recensământul populației din 2011 oferă posibilitatea de a realiza o astfel de analiză la nivel de sector de recensământ.19 Pentru analizele prezentate în acest Atlas, micro-datele din Recensământul populației din 2011 au fost agregate la acest nivel. Un sector tipic de recensământ este alcătuit din aproximativ 200 de locuitori, atât din zona rurală cât și urbană. Însă variația este mare, oscilând între un minim de o persoană și un maxim de peste 4200 de persoane în zonele rurale, și 10.385 de persoane în urban, per sector de recensământ. Zonele rurale din România sunt organizate în 2861 de comune (unități administrative), care includ 12.373 de sate.20 Recensământul populației din 2011 conține 46.547 sectoare de recensământ în sate, dintre care peste 5,3% sunt foarte mici (sub 50 de locuitori), și aproximativ un procent sunt mari (500 de locuitori sau mai mult). Numărul sectoarelor de recensământ din fiecare sat variază semnificativ, în funcție de populație, de la minim un sector pentru un sat, la maxim 41 de sectoare în două sate (a se vedea Tabelul 1). 21 Din motive de fiabilitate, analizele prezentate în secțiunile de mai jos se referă doar la sectoarele de recensământ cu peste 50 de locuitori. Analiza dezvoltării umane locale s-a realizat la nivel de sat și localitate componentă a orașelor mici (unități SIRUTA). Analiza a luat în calcul doar unitățile cu peste 50 de locuitori. Prin urmare, studiul a inclus 11.531 sate22 și 1.008 localități componente ale celor 253 de orașe mici, cu mai puțin de 30.000 de locuitori (Tabelul 1). 1.3 Audiența Publicul principal pentru acest Atlas este reprezentat de conducerea și personalul din Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), care se ocupă de implementarea Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020 și de Planul de acțiune și Inițiativele Cheie asociate. Această activitate aduce un instrument pentru țintire geografică, pentru monitorizarea și evaluarea intervențiilor pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale, cu accent pe comunitățile rurale cele mai dezavantajate din România. Atlasul prezintă o analiză a marginalizării rurale din România, a principalelor caracteristici ale acesteia și distribuția sa teritorială, la nivel de județe. În plus, unitățile administrativ-teritoriale rurale și cele urbane mici sunt analizate și din perspectiva gradului de dezvoltare umană locală, pentru a identifica posibilii "poli de dezvoltare" la nivel județean. Se speră ca metodologia, analiza și hărțile din acest Atlas să ajute conducerea și personalul din MMFPSPV, împreună cu decidenții din guvern, să creeze un cadru eficace pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale care, în cele din urmă, va duce la îmbunătățirea vieții persoanelor sărace și a celor care suferă de excluziune socială, inclusiv cei care locuiesc în comunitățile marginalizate, atât din mediul rural cât și din urban, roma și non-roma. 19 Se mai numește și zonă de enumerare, sau "mapa". 20 În ianuarie 2015, Nomenclatorul unităților administrativ -teritoriale (INS) raporta 13.755 de sate (unități SIRUTA) la nivel național, grupate în 3.181 unități administrative (comune și orașe). Însă 129 de sate au fost "fictive" (au zero locuitori) și nu au date care să le corespundă în Recensământul populației și al locuințelor din 2011 (114 rurale și 15 urbane). Cum analiza prezentată în secțiunile următoare se bazează pe date de la recensământul din 2011, ne vom referi doar la satele "valide": 13.626 unități SIRUTA, dintre care 12.373 în zona rurală, 1.055 în zonă urbană mică (sub 30.000 de locuitori) și 198 în zonele urbane, cu cel puțin 30.000 de locuitori. 21 Peste 26% din sate au un singur sector de recensământ. Cele două sate cu număr maxim de sectoare de recensământ (41) sunt Valu lui Traian (comuna Valu lui Traian, Constanța) și Poienile de Sub Munte (comuna Poienile de Sub Munte, Maramureș). 22 Cinci sate nu au fost incluse în analiză, din cauza datelor lipsă pentru indicatori care nu se regăsesc în recensământul din 2011. 12

Pagina 13

Alți actori care ar putea beneficia de pe urma acestui Atlas sunt: NIVEL JUDEȚEAN ȘI  Instituțiile județene și locale din sectoarele sociale LOCAL:  Primării și ONG-uri care dezvoltă intervenții în sectoarele sociale.  Comunitățile locale și, mai exact, autoritățile publice care pregătesc proiecte și trimit cereri de finanțare pe diferite programe cu finanțare europeană sau de la bugetul de stat.  Parteneriatele de unități administrative, cum sunt asociațiile de dezvoltare intercomunitară (ADI-uri), Grupurile de acțiune locală (GAL- uri) sau Grupurile de acțiune locală pentru pescuit (FLAG-uri), care operează în zonele rurale și urbane mici, în cadrul programelor LEADER (MADR) sau DLRC (POCU și POR). NIVEL REGIONAL:  Agențiile de dezvoltare regională NIVEL NAȚIONAL:  Ministerele și agențiile care se ocupă de planificarea și implementarea programelor cu finanțare de la stat.  Autoritățile de Management și Organismele Intermediare ale programelor operaționale cu finanțare UE pentru 2014-2020, mai ales MADR, MDRAP și Ministerul Fondurilor Europene. NIVEL EUROPEAN:  Oficialii și personalul Comisiei Europene, însărcinați cu supravegherea programelor operaționale, pot profita de informațiile din acest document, posibil replicând propunerile de bune practici și în alte state europene. 1.4 Planul de Implementare Acest Atlas trebuie să fie urmat de un răspuns la nivelul politicilor naționale sau locale pentru a putea deveni operațional. În acest sens, planul de implementare inclus în prezentul Atlas se concentrează pe consultări, comunicare și activități de diseminare. În primul rând, va fi esențial ca rezultatele Atlasului să fie prezentate autorităților locale din zonele rurale și urbane mici din întreaga țară, și să se culeagă feedback-ul acestora. Aceasta ar putea fi și o modalitate de a colecta informații care să reflecte eventualele schimbări care au apărut de la culegerea datelor pentru recensământul din 2011. Consultările cu autoritățile locale ar putea, de asemenea, să joace și rolul de campanie de conștientizare cu privire la nevoia de a ținti, monitoriza și evalua intervențiile pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale, elaborate sau implementate la nivel local. În al doilea rând, este vital ca Atlasul să fie văzut ca un instrument instituțional inter-sectorial. În acest scop, trebuie organizate consultări extinse cu toate ministerele relevante, precum și cu organismele regionale cu responsabilități legate de proiectele cu finanțare europeană. Programele operaționale europene sunt cele care coordonează acum politica de dezvoltare a României, mai ales în domeniul incluziunii sociale, în timp ce Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin Programul Național de Dezvoltare Rurală controlează politica de dezvoltare rurală. Prin urmare, dialogul referitor la Atlas ar trebui să se extindă de la MMFPSPV către Ministerul Fondurilor Europene (MFE), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și MADR, cu accent pe modul în care Atlasul (și indicii incluși) pot ajuta decidenții politici la prioritizarea și la țintirea investițiilor. 13

Pagina 14

În al treilea rând, Atlasul poate oferi informații vitale pentru munca diverselor ONG-uri care dezvoltă și implementează proiecte în sectorul social, dar și pentru studenți, profesori și cercetători din România care pot ajuta la generarea de noi cunoștințe și idei în acest domeniu. În final, Comisia Europeană a prezentat deja metodologia CLLD creată pentru Atlasul zonelor marginalizate urbane altor state membre ale UE, și mai mult ca sigur că va fi interesată și de acest Atlas. Prin urmare, activitățile de diseminare de la Bruxelles ar putea fi și ele avute în vedere. Tabel 2: Diagrama Gant cu planul de implementare Luna calculată de la începerea planului de implementare 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 Setul 1 de activități: Consultări extinse cu actorii locali 1.1. Dezvoltarea unei Fișe a Localității pentru fiecare unitate administrativă din țară în care să fie indicate toate sectoarele de recensământ (prin codul unic) care includ o zonă marginalizată, precum și nivelul de dezvoltare umană locală pentru fiecare sat (unitate SIRUTA), așa cum este determinat în acest Atlas Rural și în Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate (pentru orașele mici) 1.2. Distribuirea Fișelor de Localitate către toate primăriile din mediul rural și din orașele mici, precum și către consiliile județene și prefecturi 1.3. Primăriile validează sau invalidează zonele identificate teoretic (pe baza datelor de recensământ) și, dacă este necesar, furnizează date suplimentare privind evoluția acestor zone între 2011 și 2015 1.4. Consultări organizate la nivel județean cu toate părțile interesate relevante, inclusiv parteneriatele între localități precum ADI-urile, GAL-urile sau FLAG-urile, referitoare la Atlas (zonele marginalizate, dar și polii de dezvoltare rurală din județ) 1.5. Fișele de Localitate (cu feedback-ul local) sunt primite la MMFPSPV 1.6. Feedback-ul primit de la actorii locali este analizat și, dacă este necesar, analizele sunt completate și rafinate 1.7. Versiunea finală a Atlasul Rural, precum și baza de date corespunzătoare cu geo-referințe și hărți, care încorporează feedback-ul de la nivel local este elaborată 1.8. Consultări organizate la nivel național cu reprezentanți din toate județele țării și asociațiile comunelor, orașelor și municipiilor Setul 2 de activități: Atlasul Rural și al Orașelor Mici este adoptat prin Hotărâre de Guvern ca instrument național de țintire, monitorizare și evaluare a intervențiilor pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale 2.1. Pregătirea documentației necesare pentru HG 2.2. Consultări organizate cu toate ministerele relevante: MFE, MDRAP, MADR, MECS și MS 2.3. Consultări la nivel central organizate cu Agențiile Regionale de Dezvoltare, cu Autoritățile de Mangement și cu Organismele Intermediare ale fondurilor europene pentru 2014-2020 2.4. Aprobarea Atlasului ca instrument național de țintire, monitorizare și evaluare a intervențiilor pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii prin Hotărâre de Guvern 2.5. Dezvoltarea unei platforme naționale care să vizualizeze Atlasul. Această platformă trebuie să fie pusă în legătură cu baza de date și sistemul de indicatori dezvoltat pentru monitorizarea și evaluarea Strategiei Naționale de Promovare a Incluziunii Sociale și Reducere a Sărăciei 2015-2020 Setul 3 de activități : Diseminarea Atlasului 3.1. Tipărirea Atlasului și distribuirea acestuia către toți actorii relevanți de la nivel național și sub-național 3.2. Activități de diseminare a Atlasului către lumea academică, ONG-uri active în domeniul social și alte părți interesate relevante pentru dezvoltarea și implementarea intervențiilor pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale 3.3. Activități de diseminare la nivelul Comunității Europene (la Bruxelles) Resursele financiare necesare pentru punerea în aplicare a Planului de implementare sunt ilustrate în tabelul de mai jos. 14

Pagina 15

Tabel 3: Buget estimat necesar pentru a pune în aplicare Planul de implementare Suma totală Activități: (RON) Primul set de activități: Consultări cu actorii locali 511.750 Al doilea set de activități: Atlasul localităților din zonele rurale și urbane mici este adoptat printr-o Hotărâre de Guvern, ca instrument pentru țintirea geografică, monitorizarea și evaluarea 694.200 intervențiilor pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale Al treilea set de activități: Activități de diseminare 445.000 Total 1.650.950 Bugetul estimat include toate costurile legate de transport, ateliere, integrarea feedback-ului de la nivel local și rafinarea Atlasului, crearea și întreținerea platformei, imprimare, activități de diseminare. 1.5 Structura Atlasului Restul documentului este organizat în două părți. Prima parte prezintă Atlasul zonelor rurale marginalizate din România. Începe prin a defini zonele marginalizate și prin a descrie metodologia folosită pentru identificarea acestor zone din mediul rural din România. Descrie apoi, pașii care au fost realizați pentru a valida zonele marginalizate stabilite pe baza recensământului din 2011, precum și principalele limitări ale abordării. Documentul continuă prin a prezenta tipologia finală a zonelor rurale marginalizate și principalele lor caracteristici și sub-tipuri, după cum au fost stabilite pe baza tehnicilor de cercetare calitativă și după cum au rezultat din analiza cantitativă a datelor din recensământul din 2011. Urmează o discuție privind relația dintre marginalizarea rurală și sărăcia din mediul rural așa cum sunt definite de UE (indicatorul AROP). După încheierea acesteia, Partea I discută tipurile de intervenție care sunt utilizate în Uniunea Europeană pentru a rezolva problema segregării și pentru a ajuta comunitățile marginalizate. Ultima secțiune prezintă hărțile marginalizării rurale, pe județe, dar și tabele cu satele care au zone marginalizate și numărul locuitorilor din aceste zone, indicându-se gravitatea marginalizării, pentru fiecare sat. Cea de-a doua parte a documentului se concentrează pe diferitele grade ale dezvoltării umane locale a localităților rurale și urbane mici din România. După ce se prezintă metodologia, sunt analizate efectele pe care diferiți factori le au asupra dezvoltării locale. O secțiune separată se concentrează pe relația dintre marginalizarea rurală și dezvoltarea umană locală. Ultima secțiune prezintă hărțile ce ilustrează distribuția geografică a satelor cu diferite grade de dezvoltare umană locală, la nivel național, dar și tabele cu liste ale satelor care au potențial de a deveni poli de dezvoltare. Anexele prezintă, într-o manieră atotcuprinzătoare, informațiile tehnice necesare pentru a înțelege și replica activitatea prezentată în Atlas, precum și lista cu ratele de marginalizare pentru toate comunele din România. 15

Pagina 16

PARTEA I Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate din România 16

Pagina 17

2. PARTEA I: ZONELE RURALE MARGINALIZATE În România, majoritatea oamenilor expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială locuiesc în zonele rurale. Dar sărăcia în mediul rural se prezintă sub multe forme, de la sărăcia din satele mici și cele cu populație îmbătrânită până la comunități caracterizate prin capital uman scăzut, printr-o slabă ocupare formală a forței de muncă și prin locuințe improprii. Prima parte a Atlasului de față se concentrează pe aceste zone rurale marginalizate: cum se definesc, cum se pot identifica, ce caracteristici principale au, unde se găsesc și ce tipuri de intervenție s-au aplicat în cadrul Uniunii Europene pentru a îmbunătăți viețile oamenilor care trăiesc în aceste zone. 2.1 Definirea și evaluarea marginalizării rurale în România În România nu există o definiție juridică a "zonelor marginalizate". De aceea, în examinarea literaturii de specialitate aferente Atlasului de față s-au căutat studii și documente existente care au propus definiții pentru "comunități sărace", "comunități segregate" și "comunități marginalizate" din România. Cercetarea de birou a indicat că studiile23 au documentat foarte bine sărăcia extremă24 din România încă din anii 1990 și s-a confirmat în repetate rânduri că nu este doar un fenomen individual sau familial, ci geografic, pentru că de obicei se concentrează în zonele marginalizate, atât rurale cât și urbane, în cadrul cărora sărăcia extremă se transmite de la o generație la alta. Examinarea literaturii de specialitate a indicat, de asemenea, că marea majoritate a studiilor despre marginalizare în România se concentrează pe zonele rurale și iau în calcul "sărăcia comunității" sau "neajunsurile comunității" la nivelul unității administrative (de regulă la nivelul comunei).25 S-au identificat doar câteva studii efectuate la nivel de localitate (unitate SIRUTA), iar cele mai multe dintre acestea erau studii de caz bazate pe tehnici de cercetare calitativă. Însă, indiferent de metoda de cercetare, aproape toate studiile au subliniat faptul că în România criteriile principale pentru identificarea și examinarea sărăciei, mai ales sărăcia multidimensională și marginalizarea sunt: 23 De exemplu, studii despre "sărăcie extremă" și "zone sărace" sau "zone marginalizate" Chelcea (2000), Stănculescu și Berevoescu (coord., 2004), Constantinescu et al (2005), Berescu et al (2007), Preda (coord., 2009), Stănculescu et al (2010), Berescu (2010), Stănculescu și Marin (2012), Stănculescu et al (2012), Stănculescu et al (2013), și Swinkels et al (2014a), sau cele despre romi și comunitățile rome: Zamfir and Zamfir (coord., 1993), Rughiniș (2000), Zamfir și Preda (coord., 2002), Duminică și Preda (2003), Sandu (2005), Berescu et al (2006), Bădescu et al (2007), Fleck și Rughiniș (ed., 2008), Preoteasa et al (2009), ICCV (2010), Botonogu (2011), Daragiu și Daragiu (2012), Giurcă (coord., 2012), Tarnovschi (ed., 2012), FRA et al (2012), și Anan et al, 2014. 24 Familiile extrem de sărace se confruntă cu numeroase alte constrângeri pe lângă sărăcia monetară, inclusiv cu șomajul pe termen lung în rândul adulților și cu lipsa locurilor de muncă, cu alimentația necorespunzătoare a copiilor, cu un risc ridicat de neglijare sau de abuzuri asupra copiilor (asociate cu consumul abuziv de alcool al părinților), cu comportamente nepotrivite pentru educarea copiilor, cu familii monoparentale sau foarte tinere, cu căsătorii instabile, cu sănătate precară sau dizabilități, cu prezență școlară slabă sau abandon școlar, cu locuințe modeste sau lipsa acestora, cu violență domestică, cu delicte minore și cu discriminare. Mai sunt și probleme legate de nivelul scăzut al aspirațiilor și al respectului de sine și de neajutorarea dobândită. Familiile aflate în situație de sărăcie extremă reprezintă așadar o provocare deosebit de mare, nu doar în ceea ce privește competențele și capitalul fizic, ci și în ceea ce privește problemele psihologice. 25 Printre studiile care au elaborat noi metodologii pentru a face o estimare despre "zonele sărace" sau "sărăcia comunității" se numără: Sandu (1998), Chircă și Teșliuc (coord., 1999), Stănculescu, (ed., 1999), Pop (coord., 2004), Stănculescu și Berevoescu (coord., 2004), Voicu and Voicu (2004), Sandu (2005), Stănculescu, 2005, Berescu et al (2007), Groza (coord., 2008), Sandu et al (2009), Sandu (2011), Stănculescu și Marin (2011), Ionescu-Heroiu et al (2013), Simler, (coord., 2014) și Swinkels et al (2014a). 17

Pagina 18

(a) capitalul uman (de regulă educația, sănătatea și numărul de membri sau de copii ai familiei); (b) ocuparea forței de muncă (de regulă raportat la numărul de șomeri, munca la negru, munca în agricultura de subzistență); și (c) condițiile de locuire (mai ales referitor la nesiguranța locativă, calitatea locuințelor și racordarea la rețelele de utilități publice). Atlasul zonelor marginalizate folosește cele mai multe date din cea mai recentă cercetare a Băncii Mondiale despre zonele urbane marginalizate. Ca atare, Atlasul de față folosește termenul "zone rurale marginalizate" care, prin definiție, sunt zone compacte intravilane (sectoare de recensământ) în care locuiesc persoane cu un capital uman disproporțional de scăzut, cu puține locuri de muncă declarate și cu condiții improprii de locuit, comparativ cu locuitorii din alte zone rurale. Folosind această definiție, am conceput o metodologie de identificare bazată pe indicatori cheie care pot reflecta circumstanțele specifice ale zonelor rurale, pe care o descriem în secțiunea următoare. 2.1.1 Metodologia de identificare a zonelor rurale marginalizate Metodologia utilizată pentru identificarea zonelor rurale marginalizate se bazează pe datele de la recensământul din 2011. Analizele au fost realizate la nivel de sector de recensământ (vezi secțiunea 1.2 de mai sus). Pentru fiecare dintre cele trei criterii folosite pentru a defini zonele rurale marginalizate, și anume (a) capitalul uman, (b) locurile de muncă declarate și (c) condițiile de locuit, s-au selectat șase indicatori cheie, pornind de la literatura de specialitate și analiza datelor de la recensământul din 2011 pentru populația și gospodăriile din mediul rural. Unul dintre indicatori se referă la criteriul capital uman, un altul la cel al ocupării și trei indicatori la criteriul calității locuințelor. Indicatorii cheie selectați în Atlasul de față pentru identificarea zonelor rurale marginalizare, care se regăsesc în tabelul de mai jos, corespund celor folosiți pentru zonele urbane. 26 Partea I. Tabel 1: Cele trei criterii ale marginalizării cu indicatorii lor cheie și cu pragurile naționale aferente în zonele urbane și rurale (%) URBAN RURAL A 80-a sutime A 80-a sutime Criterii/ = pragul urban = pragul rural Indicatori cheie Indicatori cheie Dimensiune la nivel la nivel național *) național *) Proporția populației cu vârste de Proporția populației cu vârste Capitalul 15-64 de ani care a absolvit cel 22,1 de 15-64 de ani care a 59,3 uman mult 8 clase absolvit cel mult 8 clase Proporția persoanelor cu dizabilități, boli cronice sau alte 8 - afecțiuni medicale care le îngreunează activitățile zilnice Proporția de copii (0-17 ani) din 20,5 - totalul populației 26 Swinkels et al (2014a). 18

Pagina 19

Proporția persoanelor de 15- Proporția persoanelor de 15-64 64 ani care nu sunt încadrate Ocuparea ani care nu sunt încadrate pe piața pe piața formală a muncii forței de formală a muncii (salariați sau 22,2 72,1 (salariați sau patroni) și nu muncă patroni) și nu urmează o formă de urmează o formă de învățământ învățământ Proporția locuințelor fără curent Proporția locuințelor fără Locuire 0.0***) 2,7****) electric curent electric Proporția locuințelor Proporția locuințelor supraaglomerate (<15,33 mp pe 54,7 supraaglomerate 26,1****) persoană) (indicator Eurostat*****) Nesiguranță locativă: proporția Proporția locuințelor fără apă gospodăriilor care nu dețin 12,3 87,9****) curentă locuința în proprietate Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. Pentru mediul urban, Swinkels et al (2014a: 9). Note: *) În mediul urban, pragurile sunt calculate folosind doar sectoarele de recensământ cu gospodării, cu un număr total de 50-500 de locuitori. **) În mediul rural, pragurile sunt calculate folosind doar sectoarele de recensământ cu gospodării, cu un număr total de minim 50 de locuitori. ***) Sub 1% dintre locuințele urbane nu au curent electric, a 80a sutime fiind prin urmare 0%. Orice sector de recensământ în care cel puțin o locuință nu este conectată la rețeaua electrică (și prin urmare valoarea este mai mare de 0 %) depășește acest prag. ****) Pentru criteriul referitor la locuire, pragul rural la nivel național a fost fixat la a 90-a sutime, iar criteriul este depășit dacă oricare dintre cei trei indicatori este mai mare decât pragul aferent. *****) Indicatorul Eurostat privind supraaglomerarea, fără condiția referitoare la existența unei camere pe gospodărie. Prin definiție, zone marginalizate se referă la sectoarele rurale de recensământ care sunt dezavantajate pe toate cele trei criterii. În primă fază a analizei, am calculat valoarea fiecăruia dintre cei șase indicatori cheie pentru fiecare sector rural de recensământ. Ulterior, am stabilit un prag național la a 80a sutime pentru criteriile referitoare la capitalul uman și la ocuparea forței de muncă și la a 90a sutime pentru criteriul privitor la locuire.27 Apoi, pentru fiecare sector rural de recensământ s-a determinat dacă valoarea sa depășea pragul pentru fiecare indicator. Criteriile referitoare la capitalul uman și la ocuparea forței de muncă au fost măsurate fiecare pe baza unui indicator. Astfel, o valoare care depășea pragul pentru indicatorul aferent califica sectorul de recensământ respectiv drept "dezavantajat" în acea privință. Criteriul locuirii era îndeplinit dacă unul dintre cei trei indicatori cheie depășea pragul aferent. Și, în sfârșit, orice sector de recensământ calificat drept "dezavantajat" la toate cele trei criterii era considerat ”zonă rurală marginalizată”. În total, în comunele din România, 2.244 de sectoare de recensământ28 au îndeplinit criteriile pentru a fi considerate drept zone rurale marginalizate, iar în acestea locuiesc peste 564.000 de oameni. Aceste zone rurale sunt sectoare de recensământ în care cea mai mare parte a populației a absolvit cel mult gimnaziul, își câștigă existența în sectorul informal (mai ales din agricultură) și locuiește în condiții precare chiar și după 27 Analiza a testat praguri la a 70a, 80a și 90a sutime pentru fiecare dintre cei șase indicatori cheie. Hotărârea finală a ținut cont de rezultatul cel mai potrivit care indica o proporție din populația rurală totală în zone marginalizate care nu era nici prea mică nici prea mare, astfel încât să identifice comunitățile cele mai defavorizate și să permită în același timp o intervenție publică puternică și durabilă în aceste zone. 28 Din cele 46.547 de sectoare de recensământ din zonele înregistrate la recensământul din 2011, 2.523 de sectoare nu au fost incluse în analiză fie pentru că aveau sub 50 de locuitori (2.473) fie pentru că nu erau sectoare cu gospodării. 19

Pagina 20

standardele de obicei scăzute aplicate zonelor rurale, care în general nu dispun de foarte multă infrastructură de bază sau de utilități (cu alte cuvinte, oamenii trăiesc în locuințe supraaglomerate și/sau nu au acces la apă curentă sau la curent electric). 2.1.2 Studiul de validare Echipa Băncii Mondiale a realizat un amplu studiu de validare pentru a confirma statutul de marginalizat a comunelor identificate la nivel teoretic (prin analiză cantitativă a datelor recensământului din 2011) și pentru a verifica erorile de includere sau de excludere. Cercetarea de pe teren s-a realizat în perioada mai-iunie 2015, în două județe, Călărași și Vaslui. Eșantionul a fost alcătuit din 68 de comune care însumează 232 de sate și respectiv 1123 de sectoare de recensământ, dintre care teoretic 82 sunt zone rurale marginalizate. Partea I – Tabel 2 prezintă împărțirea eșantionului pe județe. Partea I. Tabel 2: Eșantionul folosit pentru validare, în fiecare județ Județul CĂLĂRAȘI Județul VASLUI TOTAL Participanți la Participanți la Participanți la Nu au fost studiul de studiul de Neincluși studiul de incluși validare validare validare Comune (număr) 50 5 18 68 68 Sate (număr) 152 13 80 385 232 Sectoare rurale de recensământ, 880* 0 243 925 1.123 dintre care - Zone rurale marginalizate 29 0 53 202 82 Sursa: Banca Mondială, Studiu de validare, mai-iunie 2015. Note: S-au mai menționat șapte noi zone de către surse locale, care însă n-au fost în măsură să specifice sectorul de recensământ. Astfel, numărul total de zone a crescut de la 1.123 la 1.130. Cercetarea de teren s-a bazat pe combinarea mai multor metode calitative. În fiecare comună selectată, echipa de teren contacta în primă fază reprezentanții primăriei pentru a realiza unul sau mai multe interviuri cu primarul, vice-primarul, secretara sau asistentul social de la Serviciul public de asistență socială. În cadrul interviului echipa făcea o scurtă prezentare a studiului, a metodologiei utilizate pentru identificarea zonelor rurale marginalizate și a rezultatelor teoretice obținute. Respondenții erau rugați apoi să identifice pe harta comunei sectoarele de recensământ identificate ca marginalizate și se colectau câteva date statistice precum și opinii despre aceste zone, pe mai multe teme (vezi Partea I, Tabel 3). În faza următoare, echipa a vizitat zonele teoretic identificate ca fiind marginalizate și a organizat la fața locului discuții de grup cu localnicii, urmărind ghidul prezentat în Anexa 4. În același timp, echipa de cercetare a făcut propriile constatări în comunitate, care au fost înregistrate folosind o listă de indicatori deosebit de relevantă pentru marginalizarea din România, care figurează în Partea I Tabelul 3. S-au testat în acest fel și eventualele erori de includere. Pentru identificarea erorilor de excludere, autoritățile locale și localnicii au fost întrebați despre sectoarele de recensământ care nu au fost identificate ca marginalizate în datele recensământului din 2011. Dacă indicau o anumită zonă, echipa organiza o vizită la fața locului cu discuții de grup și constatări directe în zona respectivă. Dacă nu se menționau noi zone marginalizate, echipa de cercetare alegea aleatoriu unul sau două sate din fiecare comună (mai ales cele situate la o distanță mai mare de reședința de comună) și 20

Pagina 21

efectua o vizită pentru a verifica că nu există nici o zonă marginalizată care nu a fost identificată anterior, în baza datelor de la recensământul din 2011. Toate datele colectate în timpul studiului de validare au fost codificate folosindu-se Fișa de la Anexa 4 și au fost înregistrate într-un set de date în scopul unei analize cvasi-statistice. În plus, echipa de teren a făcut fotografii în toate zonele marginalizate pentru a contribui la procesul de luare a deciziilor. Pe baza tuturor acestor informații și folosind comparații pentru fiabilitatea între evaluatori (inter-rater), echipa de cercetare a decis care zone sunt validate ca fiind marginalizate și care sunt noile zone identificate care trebuie adăugate la listă. Partea I. Tabel 3: Tehnici de cercetare și teme de discuție în cadrul studiului de validare Interviuri structurate cu răspuns Discuții de grup cu locuitorii deschis cu reprezentanții Constatări directe zonelor rurale marginalizate autorităților locale  Istoricul zonei  Istoricul zonei a. Garduri rupte  Acces la servicii publice  Acces la servicii publice b. Acoperișuri de proastă calitate sau găurite  Infrastructură  Infrastructură c. Case dărăpănate și sărăcăcioase  Ocuparea forței de muncă și  Ocuparea forței de muncă și d. Mulți copii pe stradă principalele surse de venit principalele surse de venit  Probleme legate de delincvență și  Probleme legate de e. Copii desculți, dezbrăcați sau ordine publică delincvență și ordine publică îmbrăcați ponosit și neîngrijit  Relații în comunitate  Relații în comunitate f. Gunoi/nămol pe stradă  Condiții de locuit  Condiții de locuit g. Pături/covoare pe garduri  Utilități (apă, canalizare, curent  Utilități (apă, canalizare, h. Drumuri neasfaltate, străzi greu electric) curent electric) accesibile  Obstacole geografice  Riscuri de mediu  Grupuri cheie din zonă și fluctuații ale populației  Probleme majore ale comunității  Intervenții deja puse în aplicare în zona respectivă 21

Pagina 22

Partea I. Figura 1: Rezultatele studiului de validare în funcție de județ, tip evaluator și tip teoretic de zonă rurală (număr sectoare de recensământ) Sursa: Banca Mondială, Studiu de validare, mai-iunie 2015. Note: Sunt incluse cele șapte zone noi menționate de sursele locale care nu sunt aferente unui singur sector de recensământ. Astfel, numărul total de zone evaluate este de 1130. Rata de validare a fost ridicată atât pentru zonele teoretic marginalizate cât și pentru cele nemarginalizate din Călărași și Vaslui, indiferent de evaluator (Partea I - Figura 1). La nivel de eșantion, 98% dintre zonele nemarginalizate au fost validate de către sursele locale (autorități locale sau localnici). Echipa de cercetare a confirmat toate zonele teoretic nemarginalizate pe care le-a vizitat. Rata zonelor validate se menține ridicată și pentru zonele teoretic marginalizate: 89% când evaluarea a fost făcută de sursele locale și 74% când a fost făcută de echipa de cercetare. Totuși, s-au identificat și erori de includere și de excludere. Erorile de includere reprezintă 11% din toate zonele rurale teoretic marginalizate testate, când evaluarea a fost făcută de sursele locale și 26% când a fost făcută de echipa de cercetare. Cauzele au fost următoarele: (a) Unele erori de includere au fost rezultatul existenței a trei sau patru gospodării mari cu cinci sau mai mulți membri în sectoare de recensământ mici (de 50-80 de persoane) care au condus la clasificarea eronată unui sector de recensământ ca fiind marginalizat. (b) O parte din erorile de includere au apărut în zone locuite cu precădere de persoane cu vârste de 50 de ani și peste, în special femei care nu urmează un program de învățământ, care n-au fost niciodată încadrate în muncă formal și locuiesc în case vechi și sărăcăcioase; de cele mai multe ori, zonele acestea se află în sate mici depopulate, cu multe case părăsite și în paragină și șanse slabe de regenerare a comunității. (c) Alte erori de includere au apărut ca rezultat al prejudecăților privind comunitățile roma. Unele surse locale, mai ales primari și vice-primari, nu au validat zonele marginalizate, identificate la nivel teoretic, în care trăiesc comunitățile roma din motiv că "Aici în comună nu avem oameni săraci, avem doar oameni certați cu munca". (d) Erori de includere au rezultat și în urma perioadei de timp scurse între recensământul din 2011 raportat la realitățile din 2015. Echipa de cercetare a constatat două situații diferite în acest sens: 22

Pagina 23

▪ Prima situație se referă la o comunitate care "dacă în 2011 era săraca satului, acum a ajuns cea mai bogată din comună”29 ca urmare a plecării la muncă în țări nordice a unui grup mare de persoane din zonă. În iunie 2015, satul prosperase, cu multe case mari și bogat decorate construite recent. ▪ Cea de-a doua situație se referă la investiții publice făcute în ultimii ani. Astfel, s-au observat comunități marginalizate care în 2011 erau izolate de comună din cauza lipsei drumurilor și a distanței mari până la reședința de comună. În 2014 însă, s-a finalizat un drum asfaltat, iar accesul copiilor la învățământ și cel al adulților la locuri de muncă sau la piețe ale țăranilor a îmbunătățit semnificativ situația comunităților respective. (e) Erori de includere au fost cauzate și de efectele legii 15/2003 care reglementează alocarea de terenuri30 tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani, pentru construirea de case. Aceste alocări de terenuri au dus la dezvoltarea unor noi cartiere la periferia satelor31 dintre care unele apar în datele de la recensământ ca zone marginalizate, în special din cauza lipsei utilităților și a numărului mic de locuitori. Terenurile acestea sunt atribuite fără construcții, dar cu posibilitatea construirii unei case în timp de doi ani. Dacă în perioada de doi ani casa nu este construită și înregistrată la primărie, concesionarea terenului se anulează și terenul de casă este reatribuit următoarei familii de pe listă. Cele mai multe dintre aceste zone emergente s-au creat în lipsa unei infrastructuri de bază, au drumuri neasfaltate, iar curentul electric, apa și canalizarea nu sunt disponibile decât parțial sau deloc. Procesul de dezvoltare a infrastructurii este extrem de lent. Bugetele locale sunt mici și sufocate de tot felul de urgențe și nu se găsește finanțarea necesară pentru investițiile de care este nevoie în zonele emergente. (f) Alte erori de excludere sunt rezultatul cunoștințelor limitate ale celor intervievați, care, în mare parte, nu au informații sistematice despre toate zonele din comună, sau mai ales despre studiile locuitorilor sau despre încadrarea lor în muncă. Dispun cel mult de rezultatele recensământului din 2011 și de informații doar la nivel de comună sau de sat. Prin urmare, majoritatea au tendința să-și limiteze evaluarea la aspectele vizibile, în special la infrastructură și la servicii publice. Dacă o zonă se află în apropierea unui drum sau are acces la infrastructură, marginalizarea este exclusă pur și simplu. Erorile de excludere reprezintă 2% din toate zonele teoretic nemarginalizate. Din cele 1041 de sectoare de recensământ clasificate ca nemarginalizate, 12 au fost invalidate de surse locale (autorități locale și localnici). În plus, au mai fost menționate șapte zone marginalizate care nu au putut fi încadrate într-un sector de recensământ anume pentru că se întind peste delimitarea dintre două sau trei sectoare. Astfel, în total 20 de noi zone marginalizate au fost identificate la fața locului, de către surse locale. Echipa de cercetare a validat însă doar șapte dintre acestea ca zone rurale marginalizate. Erorile de excludere apar ca urmare a următorilor factori: (a) O parte dintre erorile de excludere au fost cauzate de timpul scurs între recensământul din 2011 și momentul în care a fost realizat studiul de validare, în 2015. Majoritatea zonelor marginalizate nou identificate de surse locale sunt comunități mici sau foarte mici, cu doar câteva gospodării de tineri care nu-și pot permite o casă și care se stabilesc la marginea satului unde își construiesc un adăpost improvizat, practic o mahala. Aceste comunități emergente reprezintă nucleele viitoarei zone marginalizate dacă aceste familii tinere nu primesc sprijin corespunzător la nivel 29 Interviu cu vice-primarul comunei Boțești, județul Vaslui. 30 Mărimea acestor terenuri variază în funcție de locație: între 150 și 300 de metri pătrați în municipii sau în sectoarele Bucureștiului, între 250 și 400 de metri pătrați în orașe și între 250 și 1000 de metri pătrați în commune și sate. Informații despre aceste alocări sunt disponibile doar pentru mediul urban. 31 Un exemplu în acest sens este cartierul nou din satul Valea Argovei (din comuna Valea Argovei, județul Călărași). 23

Pagina 24

local. În prezent, majoritatea acestor așezări sunt prea mici pentru a putea fi considerate comunități marginalizate. (b) Erori de excludere au mai apărut ca urmare a prejudecăților despre comunitățile roma. Unele surse locale au tendința să asocieze etnia romă cu sărăcia, prin urmare reacționează imediat la termenul "zonă marginalizată" semnalând comunitățile de romi. Cu toate acestea, echipa de cercetare a descoperit pe teren comunități de romi foarte diferite, de la unele foarte sărace la unele chiar înstărite, cum ar fi cele de lăutari. (c) Au existat și erori de excludere cauzate de modul în care s-a desfășurat recensământul din 2011. În unele comune, autoritățile locale s-au referit la zone noi și au menționat clar că acestea nu au fost înregistrate corespunzător la recensământ din cauza mai multor circumstanțe locale. (d) Unele erori de excludere au apărut ca urmare a cunoștințelor limitate ale celor intervievați: ▪ Studiul de validare se referă la sectoare de recensământ care de multe ori sunt "artificiale" spre deosebire de comunitățile "naturale". În multe comune, sectoarele de recensământ nu au nicio însemnătate pentru viața zilnică a reprezentanților locali, cărora le-a fost destul de greu să le delimiteze pe hartă. Mult mai simplu a fost în comunele unde sectoarele de recensământ se suprapun satelor. Unele autorități locale nu mai dispun de hărțile locale realizate pentru recensământul din 2011, astfel că au făcut estimări "pe nevăzute" mai ales în ceea ce privește datele statistice legate de suprafață cum ar fi populația, numărul de romi, de locuințe ș.a. ▪ În același timp, având în vedere cunoștințele lor limitate despre detalii precum numărul de familii monoparentale sau de copii în situație de abandon școlar, respondenții de la nivelul autorității publice locale au tendința să evalueze tot satul ca fiind sărac în loc să delimiteze o anumită zonă ca fiind marginalizată. Totalul populației din noile zone identificate ca marginalizate (după cum au indicat sursele locale și cum a validat echipa Băncii Mondiale) reprezintă cam 0,6% din populația totală care trăiește în zonele teoretic nemarginalizate. Așadar, studiul de validare ar arăta că rata de 6,2% de marginalizare rurală care a fost calculată pe baza datelor din recensământul din 2011 s-ar putea să fie de fapt mai ridicată, în jurul a 7% din populația rurală totală. În concluzie, studiul de validare bazat pe tehnici calitative a subliniat o serie de limitări ale acestei abordări. A confirmat, totuși, în mare rezultatele metodologiei bazate pe tehnicile cantitative aplicate pe datele recensământului din 2011. Metodologia s-a dovedit a fi temeinică și a identificat acele cazuri de marginalizare rurală cu o precizie satisfăcătoare. 2.1.3 Principalele caracteristici ale zonelor rurale marginalizate din România Secțiunea aceasta prezintă principalele caracteristici ale zonelor rurale marginalizate din România după cum reies din analiza recensământului din 2011. La nivel național, 6,2% din populația rurală, 5,3% din toate gospodăriile și 5,2% din toate locuințele se află în zone rurale marginalizate. Prin definiție, aceste zone sunt sectoare de recensământ în care cea mai mare parte a populației a absolvit cel mult gimnaziul, își câștigă existența în sectorul informal (mai ales din agricultură) și locuiește în condiții precare chiar și după standardele de obicei scăzute aplicate zonelor rurale care în general nu dispun de foarte multă infrastructură de bază sau de utilități (cu alte cuvinte, oamenii 24

Pagina 25

trăiesc în locuințe supraaglomerate și/sau nu au acces la apă curentă sau la curent electric). Partea I. Figura 2 compară profilul zonelor rurale marginalizate cu cel al zonelor nemarginalizate. Aceste zone rurale marginalizate sunt considerate "problematice" mai ales pentru că se caracterizează prin gospodării cu venituri mici, locuitori cu un nivel scăzut de educație și de competențe relevante pentru piața muncii, un număr preponderent de mame singure, copii numeroși și o rată ridicată a delincvenței. Copiii (cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani) reprezintă peste o treime (34%) din populația totală a zonelor rurale marginalizate, în timp ce vârstnicii reprezintă doar 13% (comparativ, proporțiile medii din zonele rurale nemarginalizate sunt 22% copii și 19% persoane cu vârsta de cel puțin 65 de ani). O gospodărie din patru din zonele rurale marginalizate are cel puțin cinci membri față de doar 15% în zonele nemarginalizate, în timp ce 16% dintre gospodării au trei copii față de doar 5% în zonele nemarginalizate. Proporția de mame adolescente este de peste trei ori mai mare în zonele rurale marginalizate decât în cele nemarginalizate (4,6% dintre fetele cu vârste între 13 și 17 ani față de 1,3% ). Extrem de îngrijorător este faptul că copiii și gospodăriile cu cel puțin trei copii din zonele rurale prezintă un risc foarte ridicat de a trăi într-o zonă marginalizată: 10% și respectiv 21%, față de media rurală națională de 6,2% (vezi și Anexa 1. Tabelul 2). Partea I. Figura 2: Zone rurale marginalizate în funcție de indicatori cheie, 2011 Zone rurale Zone rurale Total Criterii/ Indicatori cheie nemarginalizate marginalizate Rural Dimensiune Proporția populației cu vârste de 15-64 de Capital uman 45 80 47 ani care a absolvit cel mult 8 clase Proporția persoanelor de 15-64 ani care nu Ocuparea urmează o formă de învățământ și nu au forței de 54 83 56 fost niciodată încadrate pe piața formală a muncă muncii (salariați, patroni sau pensionari) Locuire Proporția locuințelor fără curent electric 1 5 1 Proporția locuințelor supraaglomerate 13 29 14 Proporția locuințelor neconectate la apă 36 72 38 curentă Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. 25

Pagina 26

Deși până la 80% dintre adulții care locuiesc în comunitățile rurale marginalizate au absolvit cel mult opt clase, iar dintre aceștia 35% au doar școala primară, în comunitățile nemarginalizate proporția scade la 45% și respectiv 8%. Procentul celor care nu lucrează ca angajați și nici nu urmează studii sau formare este de două ori mai mare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani care locuiesc în zonele rurale marginalizate față de cei din zonele nemarginalizate (51% față de 23% în zonele nemarginalizate). Procentul celor care nu lucrează ca angajați și nici nu urmează studii sau formare în rândul celor cu vârste cuprinse între 20 și 64 ani este de aproape 64% în zonele nemarginalizate însă crește până la 88% în zonele rurale marginalizate și chiar și mai mult în rândul femeilor roma din zonele marginalizate (95%). (vezi și Anexa 1. Tabelul 3). Chiar mai mult decât în celelalte comunități rurale, în zonele marginalizate drumurile sunt neasfaltate, locuințele sunt precare, expuse riscurilor de mediu (cum sunt inundațiile sau alunecările de teren), iar serviciile publice sunt de proastă calitate sau inexistente. De exemplu, Anexa 1. Tabelul 4 arată că în zonele rurale din România proporția celor care trăiesc în locuințe fără apă de la rețeaua publică crește de la 65% în rândul celor care sunt de altă etnie decât cea romă și trăiesc în zone nemarginalizate la 75% în rândul romilor din zone nemarginalizate, ajungând la 88% în rândul romilor din zonele marginalizate. La fel, proporția celor care trăiesc în locuințe fără curent electric crește de la 0,6% în rândul celor de alte etnii din zonele nemarginalizate la peste 10% în rândul romilor din zonele marginalizate. În 42% din sectoarele rurale marginalizate, procente mari din populație sunt de etnie romă. Persoanele care se identifică singure ca fiind romi reprezintă în medie 27% din toți locuitorii, ceea ce pare să indice oproporție de romi identificați de autorități (sau de altcineva) de aproximativ 42%. Conform Sondajului național privind romii realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții în 1998 în zonele rurale din România, din fiecare 100 de persoane identificate de către autorități ca fiind romi, 64 s-au declarat romi.32 În acest context în care romii auto-identificați reprezintă, în medie, 27% din total de rezidenți ai zonelor rurale marginalizate conform analizei realizate pe baza datelor din recensământul din 2011, se poate spune că adevărata proporție a populației de etnie roma din aceste comunități este de aproximativ 42% (vezi Anexa 1. Tabel 2). 2.1.4 Condițiile de trai în zonele rurale marginalizate Datele colectate în cadrul studiului de validare ne oferă ocazia de a afla câteva informații suplimentare despre condițiile de trai din zonele rurale marginalizate din România. În acest scop, folosim doar interviurile referitoare la cele 68 de zone validate (61 de zone teoretice și 7 nou identificate pe teren). Din acestea reiese că: ◻ Aproape jumătate dintre zonele rurale marginalizate sunt comunități de romi, de obicei numite țigănie, rudărie sau mahala. Comunitățile de venetici sunt puține și se găsesc doar în comune unde a funcționat un CAP înainte de 1990.33 Cea de-a treia categorie este formată din comunitățile de localnici care lucrau înainte la o fabrică dintr-un oraș din apropiere. Cum fabricile s-au închis, au rămas fără locuri de muncă, au ajuns săraci și au început să lucreze în agricultură. De ce mai multe ori, comunitățile acestea sunt denumite după satul respectiv sau după un element geografic, cum ar fi o vale, o luncă, o pădure ș.a. 32 Zamfir și Preda, coord., (2002). 33 Comunitățile de venetici au fost formate de către migranți interni care au venit înainte de 1989 și s-au stabilit într-un sat pentru că se afla în vecinătatea unui oraș. Statul le punea la dispoziție un apartament în cartierele de blocuri construite în anii 1980 sau în fostele ferme de stat sau în colonii pentru muncitori și lucrau ori la CAP-ul din sat ori la o întreprindere de stat dintr-un oraș din apropiere. După 1990, mulți dintre ei au fost concediați. Cum veniseră din alte părți ale țării, nu li s-au atribuit terenuri retrocedate, deși au rămas în sat. Prin urmare, multe dintre aceste gospodării au căzut în sărăcie. 26

Pagina 27

Rezultatele referitoare la sub-tipurile de zone marginalizate confirmă rezultatele altor studii desfășurate anterior.34 ◻ Zonele cele mai marginalizate sunt locuite de comunități stabile care trăiesc în aceeași comună dinainte de 1990. Dintre zonele rurale marginalizate, mai puțin de 10% s-au format după 1990 sau sunt emergente. ◻ Majoritatea comunităților marginalizate sunt alcătuite din familii tinere cu copii, care își căștigă traiul din agricultură, din lucrul cu ziua și din ajutoare sociale, mai ales alocațiile pentru copii și venitul minim garantat sau pensiile pentru agricultori. ◻ În aproape jumătate dintre zonele rurale marginalizate studiate se înregistrează mici furturi, gălăgie, certuri, bătăi, scandaluri, violență domestică și un fel de dezordine generată de numărul mare de copiii și de lipsa gardurilor. ◻ Aproape toate casele din zonele marginalizate sunt din chirpici sau sunt adăposturi improvizate, în mare parte deteriorate și care trebuie reparate. În aproximativ jumătate din zonele marginalizate sunt declarate probleme cu documente de proprietate (pentru terenuri sau case), iar 10% din locuitori nu au documente de identitate. ◻ În unele zone accesul la apă potabilă este limitat iar serviciile de colectare a deșeurilor sunt foarte rare. Inundațiile și alunecările de teren par să fie frecvente. ◻ Totuși, în majoritatea zonelor rurale marginalizate problema principală identificată de respondenții de la nivel local este de departe lipsa locurilor de muncă. Aceasta derivă din nivelul scăzut de educație al adulților, participarea redusă la școală a copiilor, dar și din lipsa veniturilor și a infrastructurii locale, în special de drumuri și apă. 2.1.5 Subcategorii de comunități rurale marginalizate, conform cercetării calitative Studiul de validare a folosit și la aprofundarea cunoștințelor despre comunitățile rurale marginalizate, făcând deosebirea între două subcategorii, una legată de izolarea geografică și cealaltă legată de o amplasare periferică a zonei în sate bine conectate. 34 Vezi, de exemplu, Stănculescu și Berevoescu, (coord., 2004); Sandu (2005); Berescu et al (2007) și Stănculescu et al (2010). Nu există studii mai recente despre acest subiect. 27

Pagina 28

Marginalizarea rurală determinată de izolarea geografică Categoria izolată de zone rurale marginalizate a fost identificată în satele din județul Vaslui. Este vorba de sate cu populație de etnie română îndepărtate de reședința de comună, care se află "după dealuri" "jos, în vale, pe malul râului", "dincolo de pădure". Aceste comunități comunică de regulă cu restul lumii doar printrun drum neasfaltat, eventual pietruit, impracticabil în anotimpul rece. Situația acestor comunități este agravată de accesul limitat sau imposibil la apa potabilă. Participarea școlară scăzută, părăsirea timpurie a școlii și abandonul școlar reprezintă provocări mari în aceste comunități izolate. Lipsa sau calitatea proastă a drumurilor duce la o prezență școlară scăzută și la rezultate școlare slabe în rândul copiilor, precum și la o rată mare de abandon școlar după clasa a patra în cazul copiilor din aceste comunități. Chiar și în comunele unde există autobuz școlar, în perioadele cu vreme nefavorabilă, serviciul nu mai este disponibil pentru copiii din comunitățile marginalizate. În afară de drumul care leagă zona de alte sate, ulițele din interior sunt foarte înguste, nepermițând accesul pompierilor sau al ambulanțelor. Însă imaginea de ansamblu a acestor comunități tinde să fie destul de bucolică, constând în gospodării sărace, dar organizate, cu case modeste, dar văruite, având curți curate și fântâni simple, dar întreținute. Întreaga zonă are un pronunțat caracter agricol, cu multe oi și vaci în libertate, găini, legume și pomi fructiferi în toate curțile. Caii și căruțele reprezintă principalul mijloc de transport. Chiar și copiii mici merg cu căruța, lucrează pe câmp sau au grijă de animale. În multe dintre aceste zone, nu există semnal la telefon. Zonele rurale marginalizate de la periferia satelor bine conectate Studiul a identificat acest tip de zone rurale marginalizate în principal în satele din județul Călărași. Acest tip de zone marginalizate include zonele localizate cu precădere la marginea unui sat cu legături bune ori cu reședința de comună, ori cu un drum național sau european. Respondenții de la nivel local tind să se refere la aceste zone ca fiind comunități de romi. De cele mai multe ori, locuitorii se consideră și ei "romi" ”țigani” ori ”rudari”. Zonele acestea sunt demarcate mai clar de restul satului față de zonele izolate, care sunt mai bine integrate în peisajul satului. De obicei, la intrarea într-o zonă periferică marginalizată se observă că drumul asfaltat se termină brusc și se continuă cu unui pietruit. Ca regulă generală, cea mai pare parte a infrastructurii existente în sat ajunge la marginea și la strada principală a acestor zone marginalizate, dar rar și în casele oamenilor. Unii locuitori nu sunt interesați să folosească respectiva infrastructură, în timp ce alții nu-și pot permite sau au fost deconectați din cauza datoriilor la furnizori. De exemplu, chiar și în satele cu rețea locală de apă curentă, cei mai mulți locuitori din zonele marginalizate aduc apă de la o fântână publică. 28

Pagina 29

Deși accesul fizic la serviciile publice este bun pentru persoanele din acest tip de comunitate marginalizată, acestea sunt utilizate destul de puțin. Ratele de părăsire timpurie a școlii sau abandonul școlar sunt ridicate chiar dacă există o școală la zece minute de mers pe jos. Principalul motiv invocat de părinți pentru neparticiparea școlară a copiilor este lipsa hainelor, a încălțărilor și a rechizitelor corespunzătoare; al doilea motiv este discriminarea. Aspectul general al acestor zone este destul de dezordonat, multe case au acoperișuri deteriorate, nu au ferestre sau uși și nu au garduri. Peste tot sunt atârnate covoare și pături. Copiii și adulții stau pe stradă. Grădinile de legume și animalele de curte sunt rare. Câinii și porcii sunt cele mai întâlnite animale și, de obicei, sunt văzuți umblând liberi prin comunitate. La marginea zonei se aruncă multe gunoaie de către toți sătenii, nu doar de către locuitorii zonei marginalizate. Totuși, cum zonele acestea se află în sate bine conectate, populația are acces la locuri de muncă la negru și lucrează cu ziua. Majoritatea adună fier vechi sau sticle de plastic sau sunt vânzători ambulanți. De asemenea, cum drumul către oraș este accesibil, unii dintre ei lucrează la firme de construcții sau de salubrizare. 2.1.6 Dimensiunea etnică a marginalizării După cum am prezentat în secțiunea anterioară, studiul de validare realizat pentru acest Atlas a arătat că aproape jumătate din zonele marginalizate din județele Vaslui și Călărași sunt comunități cu persoane de etnie roma, conform declarațiilor, atât ale reprezentanților autorităților publice locale, cât și ale rezidenților acestor zone. Restul zonelor sunt comunități locale de oameni săraci (non-roma) și foarte puține sunt comunități de venetici (migranți interni în comună). Datele recensământului din 2011 arată că, în aproximativ jumătate din totalul unităților teritoriale rurale (sectoare de recensământ, sate sau comune) din România care includ comunități marginalizate, există cel puțin un rezident al zonei respective care se auto-identifică ca fiind de etnie roma. Cu toate acestea, comunități de romi (definite ca fiind cele cu 20% sau mai mulți locuitori care se auto-identifică drept romi) există în 27% din sate, în 29% din sectoarele de recensământ și în 35% din comunele care au zone marginalizate. Partea I. Tabel 1: Unități teritoriale cu și fără zone marginalizate și ponderea locuitorilor acestor zone care se auto-identifică ca fiind romi Număr % Sectoare Sectoare Sate Comune Sate Comune recensământ recensământ Fără zone marginalizate 44,303 10,768 1,869 Cu zone marginalizate, din care: 2,244 1,605 992 100 100 100 - fără persoane auto-identificate ca fiind 1,310 947 467 58 59 47 roma - cu <20% persoane auto-identificate ca 276 217 177 12 14 18 fiind roma - cu 20+% persoane auto-identificate ca 658 441 348 29 27 35 fiind roma Total 46,547 12,373 2,861 Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. Cele mai multe zone rurale marginalizate sunt comunități mici, fără rezidenți care să se declare ca fiind de etnie roma (Partea I. Figura 3). Dintre toate zonele rurale marginalizate din țară, 85% sunt comunități mici, 29

Pagina 30

cuprinzând între 50 și 375 de rezidenți, iar din cele 564.000 de persoane care trăiesc în zonele rurale marginalizate, 71% trăiesc în astfel de comunități mici. Persoanele care se auto-identifică ca fiind de etnie roma reprezintă circa 27% din totalul locuitorilor din zonele rurale marginalizate. Prin urmare, romii sunt supra-reprezentați în rândul locuitorilor din zonele rurale marginalizate, iar această proporție este de aproape 10 ori mai mare decât proporția națională a romilor auto-identificați în populația totală. Cu toate acestea, chiar și în zonele marginalizate, romii tind să fie segregați, din moment ce aproape toți35 trăiesc în comunități de romi (definite ca fiind cele cu 20% sau mai mulți locuitori care au auto-identifică ca fiind romi), care reprezintă doar 29% din total sectoare de recensământ marginalizate din mediul rural. Mai mult decât atât, în timp ce majoritatea zonelor rurale marginalizate sunt mici, comunitățile de romi tind să fie mai extinse. În medie, comunitățile rurale marginalizate cu romi au 350 de locuitori, în timp ce comunitățile rurale marginalizate fără romi (fără persoane auto-identificate ca fiind de etnie roma) au aproximativ 200 de rezidenți.36 Din totalul de 15.100 de persoane de etnie romă care trăiesc în zone marginalizate, 86% trăiesc în comunități de romi cu mai mult de 250 de locuitori. 37 Partea I. Figura 1: Sectoare de recensământ cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de numărul de locuitori care trăiesc în aceste zone și ponderea rezidenților care se auto-identifică ca fiind de etnie roma (număr sectoare de recensământ) Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. N=2.244 sectoare de recensământ care includ comunități marginalizate. Note: Comunitățile de romi sunt definite ca fiind zone marginalizate în care mai mult de 20% dintre locuitorii se autoidentifică drept romi. Comunități mixte din punct de vedere etnic sunt definite ca zone marginalizate unde mai puțin de 20% dintre locuitori se auto-identifică drept romi. Comunitățile non-roma sunt definite ca zone marginalizate în care nu există rezidenți care se auto-identifică drept romi. 35 Punctual, 146.000 din total 151.000 persoane care se auto-identifică ca fiind de etnie roma, trăiesc în comunități roma. 36 Comunitățile rurale marginalizate mixte din punct de vedere etnic (cele cu mai puțin de 20% rezidenți care se auto- identifică ca fiind de etnie roma) sunt alcătuite, în medie de 250 de rezidenți. 37 Punctual, 56% trăiesc în comunități roma cu mai mult de 375 de persoane, pe când 31% trăiesc în comunități roma cu mai mult de 500 de rezidenți. 30

Pagina 31

În concluzie, cele două sub-tipuri dominante ale comunităților rurale marginalizate par să se confirme în termeni de etnie și de populație – comunități mici ale populației non-roma, spre deosebire de comunități mari de persoane de etnie romă. 2.1.7 Analiza geospațială a marginalizării rurale Această secțiune analizează dimensiunea geografică a tipologiei (sate izolate versus sate bine conectate). Nivel regional Comunitățile rurale marginalizate sunt distribuite în 992 de comune (35% din totalul comunelor din țară), deși cu diferențe regionale semnificative (a se vedea Anexa 1. Tabel 5). Sectoare de recensământ marginalizate sunt prezente în 1.605 sate (12% din toate satele), în toate județele și regiunile țării (Partea I. Harta 1). Partea I. Harta 1: Răspândirea geografică a zonelor rurale marginalizate din România Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. Note: Analiză la nivel de sector de recensământ pentru toate unitățile administrative. Sectoarele cu mai puțin de 50 de locuitori nu au fost incluse în analiză. 31

Pagina 32

Cu toate acestea, proporția populației care trăiește în zone rurale marginalizate (sectoare de recensământ) este de aproape două ori mai mare în Nord-Est comparativ cu media rurală națională (11,3% comparativ cu 6,2%). Regiunea Centru (8%) are, de asemenea, o rată de marginalizare mai mare decât rata medie de marginalizare. La cealaltă extremă, regiunile Vest (1,2%) și București-Ilfov (0,6%) au rate foarte mici de marginalizare. În ceea ce privește subtipurile zonelor marginalizate, Anexa 1. Tabel 6 arată că există trei modele regionale. În regiunea Nord-Est, marginalizarea rurală constă în principal în comunitățile mici, non-roma. În regiunea Centru și, de asemenea, în regiunile Sud-Muntenia, Nord-Vest și București-Ilfov, marginalizarea rurală este puternic asociată cu comunitățile mai mari de romi (care au 20% sau mai mulți locuitori care se autoidentifică drept romi). În cele din urmă, în celelalte trei regiuni – Sud-Est, Sud-Vest și Vest – marginalizarea rurală este un amestec de comunități roma și non-roma. Nivel județean La nivel de județ, se înregistrează discrepanțe considerabile. Vaslui are cea mai mare rată de marginalizare rurală din țară, de aproximativ 23% (aproape de patru ori mai mare decât media națională). Astfel, aproape una din patru persoane din județul Vaslui din mediul rural trăiește într-o zonă marginalizată. Rate ridicate de marginalizare rurală (între 9 și 15% din totalul populației rurale din fiecare județ) au mai fost înregistrate în alte opt județe, respectiv Iași, Covasna, Brașov, Botoșani, Galați, Bacău, Sibiu, Mehedinți. La cealaltă extremă, județele Ilfov și Timiș au rate de marginalizare rurală de doar 0,5% (a se vedea Anexa 1. Tabel 7). Rata de marginalizare rurală a comunităților de romi este substanțială (între 5 și 8% din totalul populației rurale din fiecare județ) în Brașov, Covasna, Mureș, Ialomița, Sibiu, Sălaj, Galați și Bihor. În același timp, în alte județe care au rate scăzute de marginalizare (cum ar fi Dâmbovița, Satu Mare, Prahova, Alba, Arad, Cluj și Călărași), majoritatea zonelor rurale marginalizate sunt comunități de romi. În schimb, în județele Vaslui, Botoșani, Iași și Harghita, majoritatea zonelor rurale marginalizate sunt comunitățile non-roma. Nivel de sat (SIRUTA) La nivel de sat, studiul de fundamentare realizat de Banca Mondială 38 pentru Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducere a Sărăciei 2015-2020 a arătat deja că majoritatea satelor românești au între 100 și 2.000 de locuitori. La o extremă, satele mici (cele cu mai puțin de 500 de locuitori) și, în special, satele foarte mici (cele cu mai puțin de 200 de locuitori) sunt cele mai dezavantajate, în particular cele care au populația îmbătrânită și/sau cele care sunt situate în zone izolate. La cealaltă extremă, satele mari (cele cu mai mult de 2.000 de locuitori) tind să fie cele mai dezvoltate. Astfel, mărimea populației satului este un determinant puternic al nivelului general de dezvoltare sau de potențial. În ceea ce privește marginalizarea rurală, după cum am menționat mai sus, numai 1.605 de sate din țară au una sau mai multe zone marginalizate (sectoare de recensământ), așa cum se arată în Anexa 1. Tabel 8. 39 Cele mai multe dintre ele (62%) sunt sate medii sau mari. Majoritatea (72%) au o zonă rurală marginalizată locuită de o comunitate non-roma (în 59% din sate, nici un rezident al zonei marginalizate nu se autoidentifică ca fiind de etnie roma). După cum se poate vedea în Partea I. Figura 4, în satele mici și foarte mici există, de obicei, o mică comunitate non-roma care trăiește într-o zonă marginalizată, în timp ce în orașele medii și mari, numărul de zone marginalizate variază între 1 și 9 sectoare de recensământ în care trăiesc toate tipurile de comunități. Cele mai multe comunități de romi situate în zone marginalizate trăiesc în sate medii sau mari. 38 Tesliuc et al (2015). 39 În aceste sate, între 2 și 100% din totalul populației locuiește în zone marginalizate. În 737 sate, această proporție este sub 40%. În 198 sate, între 40 și 49% din total populație locuiește în zone marginalizate. În 315 sate, proporția crește de la 50 la 99%, iar în 355 sate, întreaga populație trăiește în zone marginalizate. 32

Pagina 33

Mai mult decât atât, în timp ce populația a două treimi din toate satele cu comunitățile marginalizate cu populație non-roma este în scădere, populația majorității satelor cu comunități marginalizate de romi (72%) a crescut între 2002 și 2011 (ultimele două recensăminte). Partea I. Figura 2: Sate cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de numărul și tipul de ZRM existente la nivel de sat (număr sate) Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. N=1,605 sate care includ comunități marginalizate. Note: Comunitățile de romi sunt definite ca fiind zone marginalizate în care mai mult de 20% dintre locuitorii se autoidentifică drept romi. Comunități mixte din punct de vedere etnic sunt definite ca zone marginalizate unde mai puțin de 20% dintre locuitori se auto-identifică drept romi. Comunitățile non-roma sunt definite ca zone marginalizate în care nu există rezidenți care se auto-identifică drept romi. Nivelul de accesibilitate al satului, măsurat în funcție de distanța40 geografică până la cel mai apropiat oraș, este un indicator foarte relevant din punct de vedere social și economic. Serviciile de transport tind să nu existe în zonele în care este puțin probabil să fie profitabile din cauza distanțelor lungi și a drumurilor de calitate slabă. În consecință, izolarea acestor comunități este accentuată, distanțele mari devin imposibil de parcurs mai ales în timpul sezonului ploios, când drumurile de acces sunt adesea impracticabile. Puțini medici și profesori care trăiesc în afara comunei sunt de acord să lucreze în satele îndepărtate în primul rând din cauza dificultății de a ajunge acolo. Prin urmare, izolarea geografică vine împreună cu marginalizarea instituțională. În plus, sătenii au puține șanse de a ajunge pe piețele urbane, pentru a vinde produse alimentare, fapt ce adâncește vulnerabilitatea economică a indivizilor și a comunității. Apropierea de oraș este puternic corelată cu existența unei căi ferate sau a unei stații de autobuz. Acesta reprezintă și un proxy pentru apropierea geografică de liceu și universitate. Este, de asemenea, corelat cu un nivel ridicat de dezvoltare a infrastructurii satului: cu cât este mai scurtă distanța până la un oraș, cu atât un sat are mai mulți kilometri de drum modernizat, mai multe case sunt dotate cu apă curentă și mai multe gospodării au telefon. În plus, cu cât distanța până la cel mai apropiat oraș este mai scurtă, cu atât satul are 40 Am utilizat distanțele determinate de o echipă de geografi de la Institutul de Geografie, Cluj-Napoca, Romania. 33

Pagina 34

mai multe abonamente la ziare, este mai ridicat nivelul de educație al populației sale41 și mai multe persoane cunosc o limbă străină.42 Distanța de la sate până la cel mai apropiat oraș variază între 0,5 și 82 de kilometri (cu excepția satelor cu acces la apă din Delta Dunării), cu o medie de 21 de kilometri și o variație standard de 11 kilometri. Astfel, în România, un sat poate fi considerat ca fiind aproape de oraș în cazul în care se află la mai puțin de 10 kilometri de acesta, la o distanță moderată de oraș dacă se află de la 10 la 32 de kilometri și izolat dacă distanța este mai mare de 32 kilometri până la cea mai apropiată zonă urbană. În zonele rurale, depărtarea de cel mai apropiat oraș corelează puternic cu marginalizarea. Doar 3,5% din populația rurală din satele aflate în apropierea unui oraș este marginalizată. Acest procent este de trei ori mai mare pentru persoanele care locuiesc în satele îndepărtate (11,3% față de media națională de 6,2%). Ponderea satelor cu zone marginalizate crește de la 9% în satele apropiate de un oraș, la 14% în satele aflate la o distanță moderată de un oraș și la aproape 20% în satele care sunt situate departe de un oraș. Anexa 1. Tabel 9 arată că, dintre toate satele cu zone marginalizate, comunitățile de romi predomină în sate aflate în apropierea unui oraș (de la 0,5 la 10 kilometri), în timp ce comunitățile non-roma sunt predominante în satele izolate (cele aflate la mai mult de 32 de kilometri distanță de oraș). De fapt, din numărul total al persoanelor de etnie roma care trăiesc în comunitățile marginalizate, mai puțin de 10% sunt localizați în satele îndepărtate.43 În cadrul fiecărei comune, unele sate sunt situate central, iar unele sunt situate periferic. 44 Ponderea satelor periferice este de aproximativ 75% în toate unitățile rurale SIRUTA. Cu toate acestea, proporția populației care trăiește în sate periferice reprezintă doar 48% din totalul populației rurale. Satele centrale sunt, de obicei, locul în care sunt adunate resursele administrative și instituționale ale comunei, inclusiv primăria, oficiul poștal, clinica/medicul de familie, biserică, școala coordonatoare, poliția, casa de cultură, etc. Contrastant, în cele mai multe sate periferice există doar două instituții – o biserică și o școală. Mai mult decât atât, infrastructura publică este semnificativ mai puțin dezvoltată în satele periferice, care sunt caracterizate, de obicei, de drumuri de pământ, lipsa apei curente și lipsa comunicațiilor. În zonele rurale și localizarea satului în cadrul comunei reprezintă un factor care corelează semnificativ cu marginalizarea. Rata de marginalizare este de aproape două ori mai mare în satele periferice decât în cele centrale (8% din populație, comparativ cu 4,5%, media națională fiind de 6,2%). Asemeni situației generale care predomină în zonele rurale, satele periferice constituie majoritatea satelor care au zone marginalizate (Anexa 1. Tabel 9). Cu toate acestea, spre deosebire de celelalte sate, populația comunităților marginalizate din satele periferice reprezintă 62% din totalul populației din zonele rurale marginalizate. În același timp, așa cum este prezentat în Anexa 1. Tabel 9, comunitățile de romi predomină în zonele marginalizate din satele centrale, în timp ce în satele periferice, prevalează comunitățile non-roma. În fapt, dintre toate persoanele de etnie romă care trăiesc în zone marginalizate, comunitățile de romi sunt distribuite în mod egal între satele periferice și cele centrale.45 Cu toate acestea, studiul de validare a arătat că, în general, comunitățile de romi sunt situate la marginea localității (indiferent dacă satul este situat central sau periferic, în comună). 41 Sandu (coord., 2000). 42 Voicu și Voicu (2004). 43 Pentru comparație, 21% dintre persoanele care trăiesc în zone marginalizate care nu se auto-identifică ca fiind de etnie roma (sunt non-roma) sunt localizați în sate izolate. 44 Punctual, 88% dintre comune sunt compuse din cel puțin două sate, unul central și unul sau mai multe poziționate mai periferic. Restul de 12% dintre comune conțin doar un sat central. 45 Pentru comparație, din totalul persoanelor care locuiesc în zone marginalizate care nu se auto-identifică ca fiind romi (non-romi), 64% trăiesc în sate periferice și 36% în sate centrale. 34

Pagina 35

Relieful zonei afectează, de asemenea, marginalizarea rurală. Mai mult de 15% din populația satelor aflate la câmpie este marginalizată, comparativ cu 3 până la 5% în alte sate și media națională de 6,2%. În același timp, în satele situate la câmpie probabilitatea de a avea o zonă marginalizată este de trei ori mai mare decât în satele de munte și satele deluros montane. Ponderea satelor cu una sau mai multe zone marginalizate este de 7 la 8% în satele de munte și în cele deluros montane, 11% în satele deluroase de câmpie, și peste 29% în satele de la câmpie. Este de remarcat faptul că, în general, comunitățile de romi sunt mult mai numeroase în zonele rurale marginalizate din satele de munte și în satele deluros montane, în timp ce comunitățile non-roma predomină în zonele marginalizate din satele deluroase de câmpie și de câmpie (vezi Anexa 1. Tabel 9). În concluzie, persoanele de etnie roma care trăiesc în zone marginalizate tind să fie concentrate în comunități mai mari de romi46 (cu o medie de 350 de locuitori), situate în satele medii și mari, fie la nivel central sau periferic, la câmpie, fie în vecinătatea sau la o distanță moderată de un oraș (între 0,5 și 20 de kilometri). În schimb, comunitățile rurale marginalizate non-roma47 sunt mai susceptibile de a fi mici (în medie, de 200 de locuitori) și situate în sate mici la câmpie și departe de orice oraș. Aceste două tipuri distincte de zone rurale marginalizate se suprapun într-o mare măsură cu subtipurile de comunități pe care le-am identificat folosind tehnici calitative în timpul studiului de validare, care au fost descrise în secțiunea 2.1.5. Nivel comună În ceea ce privește marginalizarea rurală, am menționat deja că 992 de comune din țară au una sau mai multe zone marginalizate (sectoare de recensământ). În aceste comune, între 1 și 100% din totalul populației comunei trăiește în zone marginalizate. În 160 de comune (reprezentând 5,6% din numărul total al comunelor din țară)48 mai mult de o treime din populație trăiește în comunități marginalizate. 49 În România rurală, comunitățile marginalizate au apărut mai ales în comunele dezvoltate, mijlocii și mari. 50 Comunele mici,51 cu mai puțin de 2.000 de locuitori reprezintă 26% din totalul unităților administrativteritoriale din mediul rural și 19% din totalul comunelor cu zonele marginalizate (a se vedea Anexa 1. Tabel 10). Aceste comune sunt distribuite aproape în mod egal între cele cu una și cele cu două sau mai multe zone marginalizate, care sunt, cel mai adesea, amestecate din punct de vedere etnic, în special în comunele mari, cu peste 5.000 de locuitori. 52 Numai în comunele mici, există, de obicei, doar o singură zonă marginalizată, care este locuită de o comunitate non-roma (a se vedea, de asemenea, Partea I. Figura 5 și Anexa 1. Tabel 11). 46 Zone unde mai mult de 20% dintre rezidenți se auto-identifică ca fiind de etnie roma. 47 Zone în care nici un rezident nu se auto-identifică ca fiind de etnie roma. 48 Cele patru comune cu cele mai mari ponderi ale populației marginalizate (mai mult de 80% din populația totală a comunei) sunt: Bărbulești (județul Ialomița), Lipovu (județul Dolj), Ibănești (județul Vaslui) și Voinești (județul Vaslui). 49 În 320 comune, între 10 și 19% din total populație trăiește în zone marginalizate și în 155 comune, între 20 și 29% trăiește în astfel de zone. 50 Aceste rezultate confirmă cercetări anterioare, ca de exemplu, Stănculescu și Berevoescu, (coord., 2004), Sandu (2005), Berescu et al (2007) și Stănculescu et al (2010). 51 Studiul de fundamentare pentru Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2015-2020 realizat de Banca Mondială a arătat că între municipalități rurale, comunele mici, cu mai puțin de 2.000 de locuitori sunt cele mai dezavantajate din punct de vedere al dezvoltării economice, umane și sociale. (Teșliuc et al, 2015). 52 Fie că este o zonă locuită de o comunitate mixtă (cu mai puțin de 20% rezidenți care se auto-identifică ca fiind romi) sau două ori mai multe zone marginalizate locuite de comunități roma și non-roma. 35

Pagina 36

Partea I. Figura 3: Comune cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de numărul și tipul ZRM din interiorul comunei (număr comune) Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. N=992 comune care includ comunități marginalizate. Note: Numai comunitățile non-roma sunt definite ca fiind comune în care zonele rurale marginalizate nu au nici un rezident care să se declare rom. Numai comunitățile de romi sunt definite ca fiind comune în care în zonele rurale marginalizate mai mult de 20% dintre locuitorii se auto-identifică drept romi. Comunități mixte din punct de vedere etnic sunt definite ca fiind comune în care una sau mai multe zone marginalizate sunt locuite de comunități mixte (unde mai puțin de 20% dintre locuitori se auto-identifică drept romi) sau unde două sau mai multe zone marginalizate sunt locuite de comunități de romi și non-romi. La nivel de sat, depărtarea față de cel mai apropiat oraș este puternic corelată cu marginalizarea. Pentru comune, care sunt grupuri de sate, această corelație este cu mult atenuată (Anexa 1. Tabel 11). De fapt, nu există nici o asociere între conectivitatea urbană53 a unei comune și probabilitatea ca acesta să conțină zone marginalizate.54 Singura constatare semnificativă se referă la faptul că, cel mai adesea, comunele în care toate zonele marginalizate sunt locuite de comunități de romi au probabilitate mai mare de a avea conectivitate urbană crescută decât celelalte comune marginalizate. Un indicator mai bun este existența în componența comunei a unuia sau a mai multor sate izolate (cele situate la mai mult de 32 de kilometri de cel mai apropiat oraș). Aceste comune sunt puternic supra-reprezentate printre cele cu zone marginalizate. 55 53 Pentru mai multe detalii referitoare la conectivitate, a se vedea secțiunea 3.1.3. 54 Atât comunele cu conectivitate urbană redusă (comunele izolate), precum și cele cu o conectivitate urbană ridicată sunt ușor sub-reprezentate în rândul comunelor cu zone marginalizate. În plus, ponderea comunelor cu zone marginalizate este de aproximativ 30-31% atât pentru comunele cu conectivitate urbană scăzută cât și pentru cele care au conectivitate mare, comparativ cu 39% pentru comunele cu conectivitate medie și 35% pentru toate comunele din țară. 55 60% din toate comunele cu zone marginalizate au unul sau mai multe sate izolate (care sunt la mai mult de 32 de kilometri distanță de cel mai apropiat oraș) comparativ cu 51% din toate comunele din țară. În plus, ponderea comunelor cu zone marginalizate este de 40% din total comune care includ sate izolate, comparativ cu doar 29% în comune care nu au astfel de sate. 36

Pagina 37

În același timp, acele comune în care toate zonele marginalizate sunt locuite de comunități de romi au șanse mai mari să nu conțină sate îndepărtate. Apropierea de granița de județ este, de asemenea, ușor asociată cu marginalizarea comunelor. Nu doar că mai multe comune situate în apropiere de granițele județene au zone marginalizate comparativ cu alte comune, dar, de asemenea, mai multe dintre ele sunt situate la mai mult de 50 de minute distanță de călătorie față de orașul capitală de județ.56 Zonele marginalizate din comunele situate în apropierea frontierei de județ au cele mai multe șanse de a fi mixte din punct de vedere etnic (Anexa 1. Tabel 11). Parteneriate între localități Finanțarea din partea Uniunii Europene este esențială pentru susținerea proiectelor din zonele marginalizate ale României (proiecte de infrastructură mică, ocuparea forței de muncă, educație, sănătate și alte domenii sociale), mai ales că municipalitățile rurale au, în general, bugetele locale insuficiente. În perioada 20142020, atât municipalități rurale cât și cele urbane mici au acces mai mare la fondurile europene prin intermediul abordării LEADER, în cazul în care sunt membri ai unui Grup de Acțiune Locală (GAL) sau a unui Grup de Acțiune Locală în domeniul pescuitului (FLAG). Din acest motiv, este relevant să facem distincția între municipalitățile care fac parte dintr-un GAL/FLAG și cele care nu sunt.57 Partea I. Tabel 2: Comune cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de participarea comunei într-un GAL sau FLAG și de numărul de ZRM din fiecare comună (număr comune) Număr zone Comune cu zone marginalizate în marginalizate comună Total Nu Da 1 2 3-15 Nu este membră GAL sau FLAG 995 719 276 146 60 70 Este membră GAL sau FLAG 1,866 1,150 716 345 140 231 Total 2,861 1,869 992 491 200 301 Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. Studiul de fundamentare pentru Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 20152020 realizat de Banca Mondială58 a arătat deja că în cazul comunelor cu cele mai mici venituri autogenerate la bugetul local și cu un nivel mai ridicat de sărăcie, există mai multe șanse ca acestea să fie membre în GAL-uri/FLAG-uri.59 De asemenea, o mare parte a comunelor cu zone marginalizate (72%) sunt deja membri ai unui GAL/FLAG (Partea I. Tabel 5). Astfel, trei din fiecare patru comune cu zone marginalizate 56 Pe de o parte, aproape jumătate (48%) din toate comunele cu zonele marginalizate sunt situate în apropiere de granița de județ, comparativ cu 45% din totalul comunelor din țară. Pe de altă parte, între comunele situate în apropiere de granițele județene, 35% sunt comune cu zone marginalizate, care se află la mai puțin de 50 de minute de capitala de județ (egal cu media națională), dar aproximativ 40% sunt comune cu zone marginalizate, care sunt la mai mult de 50 de minute distanță de municipiul reședință de județ. În general, comunele cu zone marginalizate constituie 37% din totalul comunelor situate în apropierea granițelor județene. 57 Pentru acest exercițiu, utilizăm cea mai recentă listă de GAL-uri aprobate pentru finanțare sub LEADER, disponibilă la: http://leaderromania.ro/leader/2011/Lista_Grupurile_de_Actiune_Locala_autorizate_pentru_functionare_de_MADR_si_date_de_cont act_GAL_la_data_de_03.11.2011_.pdf. These LAGs are currently under a revision process. 58 Teșliuc et al (2015). 59 În schimb, comunele mici (cele cu mai puțin de 2.000 de locuitori) și cele izolate (cu conectivitate urbană scăzută) se confruntă cu dificultăți în a lua parte la parteneriate locale. Rata de participare la un GAL/FLAG este de 54% pentru comunele mici și izolate, în comparație cu 63% pentru comunele mici care nu sunt izolate, 69% pentru comunele izolate cu mai mult de 2.000 de locuitori și 62% pentru celelalte comune. 37

Pagina 38

au posibilitatea de a aplica pentru finanțare din fonduri europene să dezvolte și să pună în aplicare proiecte orientate către comunitățile lor marginalizate. Anexa 1. Tabel 12 arată că aceste comune includ toate tipurile de comunități marginalizate de romi, non-romi și mixte din punct de vedere etnic. 2.1.8 Marginalizare rurală și sărăcie rurală După cum am menționat mai sus, hărțile marginalizării rurale prezentate în acest Atlas sunt complementare "hărților sărăciei" care au fost produse de către Banca Mondială și Comisia Europeană în 2014. 60 Marginalizarea definită ca un cumul de dezavantaje în ceea ce privește capitalul uman, ocuparea forței de muncă formală și condițiile de locuit este puternic corelată cu sărăcia. De fapt, zonele marginalizate sunt "buzunare" de sărăcie la nivel de localitate, ceea ce înseamnă că marginalizarea este legată de sărăcia "extremă", "inacceptabilă". Astfel, este de așteptat să existe suprapuneri semnificative între hărțile de marginalizare rurală și cele ale sărăciei rurale. Cu toate acestea, relația nu este una directă din cauza diferențelor de nivel geografic la care se desfășoară analiza și a metodologiei aplicate. 61 În cazul de față, am explorat marginalizarea la nivelul sectorului de recensământ (zonă restrânsă), în timp ce hărțile de sărăcie au fost estimate la nivelul comunei. În consecință, este posibil să existe o comună "bogată" care conține o comunitate marginalizată. În același timp, este posibil să existe o comună "săracă" fără nici o comunitate marginalizată, deoarece locuitorii, deși săraci din pespectiva veniturilor, nu au acumulat dezavantaje în ceea ce privește capitalul uman, ocuparea forței de muncă formală și condițiile de locuit. Prin urmare, pentru a putea proiecta intervenții eficiente în zonele marginalizate, este foarte important să explorăm tipul de comună în care comunitățile marginalizate s-au dezvoltat. Partea I. Tabel 3: Comune cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de sărăcia monetară relativă și de numărul de ZRM din comună (număr comune) Număr de zone Comune cu zone marginalizate din marginalizate comună Total Nu Da 1 2 3-15 Comune dezvoltate (chintila inferioară AROP) 572 527 45 36 7 2 Comune mediu-dezvoltate 1,717 1,180 537 352 113 72 Comune sărace (chintila superioară AROP) 572 162 410 103 80 227 Total 2,861 1,869 992 491 200 301 Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. Note: Sărăcie monetară (AROP), în conformitate cu cele mai recente hărți ale sărăciei realizate de Banca Mondială (Simler, coord., 2014). Celulele colorate indică modelele dominante. Utilizând ratele de sărăcie relativă estimate la nivelul comunei (indicatorul AROP), am împărțit toate unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural în trei grupe: comune "dezvoltate" (chintila inferioară AROP), comune "mediu-dezvoltate" (chintilele 2, 3 și 4) și comune "sărace" (chintila superioară AROP). Partea I. Tabel 6 arată faptul că majoritatea comunelor cu zone marginalizate sunt mediu-dezvoltate sau sărace, în ceea ce privește ponderea populației care este expusă riscului de sărăcie relativă. Doar 5% din totalul 60 Simler (coord., 2014). 61 Hărțile sărăciei combină informații de la recensământul populației din 2011 și din EU-SILC pentru a estima nivelurile de venit disponibile ale populației pentru fiecare gospodărie cuprinsă în recensământ. Această informație a fost apoi utilizată pentru a estima numărul și proporția persoanelor din fiecare regiune sau județ al căror nivel de consum a fost sub riscul de a fi la limita sărăciei, folosind pragul standard de 60% din venitul național median (indicatorul AROP) al UE. 38

Pagina 39

comunelor cu zone marginalizate fac parte din categoria comunelor dezvoltate. Pe de altă parte, ponderea comunelor cu zone marginalizate crește treptat de la 8% în comunele dezvoltate, la 31% în comunele mediu-dezvoltate (aproape de media națională de 35%) și până la un nivel record de 72% în comunele sărace. Astfel, probabilitatea de a avea o zonă marginalizată este de aproape 10 ori mai mare în comunele sărace decât în cele dezvoltate Partea I. Figura 4: Comune cu zone rurale marginalizate (ZRM) în funcție de sărăcia monetară relativă și de tipul de comunitate marginalizată din comună, 2011 (număr comune) Sursa: Calculele Băncii Mondiale pe baza datelor din Recensământul Populației și Locuințelor din 2011. N=992 comune care includ comunități marginalizate. Datele privind sărăcia monetară (AROP) sunt din cele mai recente hărți ale sărăciei realizate de Banca Mondială (Simler, coord., 2014). Note: Numai comunitățile non-roma sunt definite ca fiind comune în care zonele rurale marginalizate nu au nici un rezident care să se declare rom. Numai comunitățile de romi sunt definite ca fiind comune în care în zonele rurale marginalizate mai mult de 20% dintre locuitorii se auto-identifică drept romi. Comunități mixte din punct de vedere etnic sunt definite ca fiind comune în care una sau mai multe zone marginalizate sunt locuite de comunități mixte (unde mai puțin de 20% dintre locuitori se auto-identifică drept romi) sau unde două sau mai multe zone marginalizate sunt locuite de comunități de romi și non-romi. Numai comunitățile marginalizate de romi au șanse semnificativ mai mari să fie localizate în comunități dezvoltate (cu rate scăzute ale sărăciei), așa cum se arată în Partea I. Figura 6 și Anexa 1. Tabel 13. În comunele sărace există, de obicei, mai mult de o comunitate marginalizată, care poate fi de romi sau de non-romi. În schimb, în comunele mediu-dezvoltate, există, de obicei, o singură comunitate marginalizată, care poate fi de romi sau non-romi. 39

Pagina 40

2.2 Abordarea segregării și a comunităților marginalizate în Uniunea Europeană Capitolul acesta se concentrează pe cele mai bune metode de intervenție elaborate pentru combaterea segregării și marginalizării în Uniunea Europeană. Prima secțiune abordează principalele opțiuni de politici din statele membre ale Uniunii Europene. Secțiunea a doua prezintă cea mai potrivită abordare multisectorială zonală integrată pentru a asigura integrarea acestor comunități marginalizate și prezintă învățămintele trase din intervențiile anterioare realizate de diferite autorități locale sau ONG-uri din România. 2.2.1 Combaterea segregării în Uniunea Europeană Segregarea se află din nou printre prioritățile agendei europene pentru că afectează aproape toate orașele europene, atât cele prospere și în curs de dezvoltare cât și cele aflate în declin. Segregarea rezidențială se referă la separarea oamenilor în funcție de zona în care locuiesc, dar poate să apară și în școli, la locul de muncă sau în serviciile publice și poate afecta persoane din toate categoriile sociale și demografice, separându-le pe vârste, etnii, religii sau statut social (bogații într-o parte, săracii în alta) sau pe o combinație între acești factori. În contextul dezvoltării urbane, segregarea rezidențială reprezintă principalul cadru de referință. Segregarea este strâns legată de concentrare, ceea ce înseamnă că există o supra-reprezentare statistică a unui grup și o sub-reprezentare a unuia sau mai multor grupuri într-un anumit spațiu. Mai este legată și de fragmentarea spațiilor urbane în zone în care diferențele sunt vizibile. "Dacă aceste fragmente devin inaccesibile, atunci apare segregarea în ghetouri, în comunități închise și alte manifestări ale hipersegregării. Cazurile de segregare extremă pot lua forma polarizării, când diferite zone din oraș se luptă între ele.62 Segregarea poate fi o alegere voită, ca în cazurile în care când grupurile mai înstărite aleg să se autosegregheze în zone burgheze sau în complexe rezidențiale închise, sau poate fi o separare impusă oamenilor de factori externi, ca în cazurile în care populațiile marginalizate sunt concentrate în zonele sărace. Ghetoul este forma cea mai gravă de segregare. "Nu există reguli universale pentru a stabili ce este “încă acceptabil” și ce reprezintă un nivel “extrem de segregare”, dar este clar că și formele extreme de auto-segregare a bogaților și cele impuse săracilor țin de problema unei societăți inegale și a unei dezvoltări urbane “nedrepte”.63 În România, tipul cel mai obișnuit de segregare corespunde inegalităților economice și financiare. Acestui aspect i s-a acordat mai puțină atenție în literatura de specialitate referitoare la segregare decât dimensiunii rasiale-etnice. Printre factorii care au condus la problemele de segregare din România se numără schimbările structurale care au însoțit tranziția țării către o economie de piață, șomajul, accentuarea precarității economice, declinul sistemelor sociale precum și politicile privind locuințele și urbanismul din perioada comunistă și din primul deceniu postcomunist. În general, politicile în vigoare la nivelul Uniunii Europene și la nivel național și local în România încurajează intervențiile în acele zone pe care le consideră "problematice". Intervențiile zonale se împart de regulă în măsuri "hard" și “soft",64 după cum urmează: 62 Colini et al (2013: 10). 63 Colini et al (2013: 11). 64 Colini et al (2013: 29). 40

Pagina 41

 Intervențiile de tip hard constau adesea în programe de reabilitare fizică în care se demolează clădiri și se construiesc noi infrastructuri și complexe imobiliare sau se renovează parcul imobiliar, se amenajează noi spații publice (cum ar fi centre sociale sau culturale și parcuri) și se îmbunătățește transportul în comun.  Intervențiile soft consolidează rețelele și interacțiunile dintre oamenii din zonă (de exemplu, prin integrarea în muncă și prin programe de formare în domenii specifice, prin muncă pe teren pentru găsirea de soluții la problemele urgente ale persoanelor fără adăpost sau ale celor aflate în alte situații extreme; precum și prin festivaluri locale unde se poate aduna comunitatea) și ajută oamenii să acceseze piața muncii prin instruire, experiență în câmpul muncii și plasament al forței de muncă. Însă aceste inițiative adesea nu tratează cauzele segregării, cum sunt lipsa de reglemetare a pieței imobiliare sau declinul statului social. Mai degrabă, proiectele de regenerare a cartierelor au tendința de a se concentra pe clădiri și pe infrastructură și nu pe oameni și nu contestă creșterea prețurilor la terenuri și clădiri, care îi obligă pe locuitorii mai nevoiași să se mute în altă parte. Cel puțin teoretic, proiectele de regenerare au găsit un echilibru între incluziunea socială și competitivitatea economică, iar pentru a fi eficiente, trebuie să fie sprijinite de o gamă largă de actori publici sau privați (instituții ale statului, proprietari, localnici și companii). Deși politicienii preferă în general intervențiile rapide cu rezultate vizibile imediat, pentru schimbarea unui cartier este nevoie de timp. Niște măsuri mai discrete, treptate ar fi mai eficiente pe termen lung. În plus, cel puțin în România, multe comunități marginalizate și cartiere defavorizate sunt prost văzute de publicul larg, astfel că administratorii locali și politicienii care încearcă să le reabiliteze pot adesea să piardă sprijinul politic. Atât intervențiile zonale (spațiale) cât și cele sectoriale sunt esențiale pentru combaterea segregării în zonele marginalizate. Politicile și programele relevante ar trebui coordonate între toate nivelurile de guvernanță (integrare verticală a politicilor) și între sectoare (integrare orizontală a politicilor):  Integrarea verticală a politicilor poate fi inițiată în multe feluri. O modalitate ar fi ca factorii de decizie să elaboreze politici naționale solide, alegând zonele de intervenție și solicitând cooperarea autorităților regionale și locale. Modelul acesta este preponderent în Anglia, Franța, Țările de Jos și Suedia. În alte state, ca Ungaria sau Spania, normele și condițiile pentru zonele defavorizate sunt selectate la nivel național și regional, dar autoritățile locale sunt cele care hotărăsc care sunt zonele unde este nevoie de aceste intervenții.  Integrarea orizontală a politicilor înseamnă coordonarea tuturor politicilor relevante pentru dezvoltarea unei zone. Pe lângă intervențiile fizice, alte domenii cheie în politicile sectoriale sunt locuirea, transportul în comun, educația, ocuparea, cultura și asigurarea serviciilor sociale. Integrarea orizontală a politicilor necesită adaptarea serviciilor și a organizațiilor existente la nevoile specifice ale zonei și o coordonare mai bună între diferiții prestatori de servicii. Pentru a consolida integrarea orizontală, URBACT, un program al UE care promovează dezvoltarea urbană, a propus "...crearea unor structuri polivalente și a unor proiecte de colaborare cu diferiți parteneri pentru realizarea de acțiuni concrete, în jurul cărora să poată colabora parteneri la nivel orizontal."65 La nivel european, segregarea și integrarea cartierelor marginalizate și defavorizate au fost discutate, analizate și tratate în principal pentru zonele urbane, în contextul politicilor de regenerare și de dezvoltare. Dar, în România, o mare parte din populație trăiește în zone rurale. Din cele 3.181 de unități administrative din țară, doar 320 sunt așezări urbane, în timp ce 2.861 sunt comune rurale. Comunitățile segregate și marginalizate sunt emergente mai ales în zonele urbane și sunt alcătuite din concentrări de oameni care au ajuns la sărăcie extremă ca urmare a schimbărilor structurale din perioada de tranziție a României către o 65 URBACT (2011: 54) în Colini et al (2013: 33). 41

Pagina 42

economie de piață, care au dus la șomaj, la creșterea precarității și la declinul sistemelor sociale. Atlasul de față indică însă că se pot întâlni comunități marginalizate și în zonele rurale, deși mai puțin decât în orașe. 2.2.2 Adoptarea unei abordări integrate, trans-sectoriale, zonale pentru zonele rurale și urbane marginalizate din România Proiectele de regenerare integrate, trans-sectoriale, care caută un echilibru între incluziune socială și competitivitate economică reprezintă cea mai bună cale de a reduce sărăcia concentrată geografic în zone urbane marginalizate, în comunități de romi și în anumite zone rurale izolate. Pentru a fi eficiente, intervențiile acestea trebuie să fie sprijinite de o serie largă de actori publici și privați (instituții de stat, proprietari, localnici și firme). Politicile de combatere a segregării pot corespunde unei anumite regiuni geografice (intervenții zonale) sau unor sectoare de politici specifice (intervenții sectoriale). Zonele "problematice" necesită servicii accesibile și de calitate (locuințe la prețuri acceptabile, educație, ocuparea forței de muncă, îngrijirea copilului, îngrijiri medicale și transport în comun) pentru a atinge niveluri de integrare apropiate de cele din alte zone ale aceluiași oraș. În acest scop, factorii de decizie ar trebui să ia în considerare adoptarea unor politici sectoriale adaptate situației persoanelor sau gospodăriilor cu venituri mici și cu nevoi specifice din aceste zone “problematice”. Politicile acestea ar putea include:  Eforturi specifice de asigurare a serviciilor publice în zonele “problematice”.  Politici de educație și de școlarizare menite să ridice calitatea învățământului în general și să creeze grupuri de elevi mixte din punct de vedere etnic și socioeconomic în toate școlile.  Intervenții economice pentru creșterea ocupării forței de muncă, încurajarea start-up-urilor și șanse sporite de instruire.  Norme de planificare care să împiedice dezvoltarea de complexe rezidențiale închise.  O politică privind mobilitatea care să garanteze egalitatea de șanse în ceea ce privește accesul la centre de locuri de muncă și la puncte de interes cu mijloace de transport în comun din toate zonele orașului. Intervențiile zonale și sectoriale trebuie să fie integrate într-un cadru de dezvoltare participativă a unei comunități pentru a combate eficient segregarea. Pentru perioada de programare 2014-2020, LEADER și Fondul European Maritim și de Pescuit vor pune la dispoziție fonduri pentru dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității în zonele rurale și urbane mici și prin FEDER și FSE fonduri pentru restul de zone urbane. Sprijinul acesta va mări bugetul total disponibil pentru dezvoltare locală și va permite autorităților locale să aibă în vedere o gamă mai largă de intervenții. Totuși, programele sunt finanțate din diferite surse, sunt dificil de elaborat și de implementat și este necesar ca partenerii locali să fi colaborat anterior. Comisia Europeană a avertizat că s-ar putea să fie "greu de implementat pentru grupurile care se ocupă pentru prima dată de dezvoltarea locală. Va fi, așadar, esențial să se examineze capacitatea grupurilor de acțiune locală (GAL) și să se facă o împărțire corectă a sarcinilor între acestea și autoritățile care se ocupă de elaborarea și implementarea programului. Capacitatea administrativă trebuie sporită prin asigurarea unei pregătiri solide și prin acțiuni direcționate de creștere a capacității.”66 Capacitatea locală și centrală de dezvoltare și de implementare a proiectelor integrate este vitală pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale romilor și ale comunităților marginalizate. Până în prezent, factorii de decizie români n-au avut stimulente pentru combaterea declinului urban și pentru finanțarea țintită a cartierelor segregate, iar dispozițiile generale privind finanțarea europeană au avut prea puține ocazii să o 66 Comisia Europeană (2013: 29). 42

Pagina 43

facă. De asemenea, n-a existat nicio încercare de a avea o abordare integrată în elaborarea intervențiilor. Deși în România s-au încercat mai multe abordări diferite de reducere a segregării comunităților defavorizate, nu s-a făcut nicio evaluare cuprinzătoare a gradului de reușită sau nereușită a acestor abordări. Drept urmare, nu există decât puține date despre rezultatele de pe teren ale celor câteva politici și programe de integrare din România, despre practicile care au avut mai mult succes și de ce și despre modalitățile existente de eludare a sistemelor de guvernare, adesea excesiv de rigide, pentru a se asigura că programele de integrare se aplică eficient și reactiv. Partea I. Caseta 1: Învățăminte trase din intervențiile anterioare de integrare din România S-au tras mai multe învățăminte din intervențiile anterioare de integrare aplicate în România. 1. Este necesar un cadru legislativ pentru a guverna politicile ce privesc comunitățile marginalizate. Cadrul acesta ar trebui să includă reglementări privind:  Politică națională de locuire (care încă n-a fost dezvoltată).  Prevederi referitoare la proprietățile din zonele cu mahalale.  Aplicarea Legii 15/2003, conform căreia primăriile pot da în concesiune localnicilor terenuri pentru construcții, solicitările fiind selectate pe baza unui set de criterii.  Investiții în clădiri deținute parțial de primărie și parțial de locuitori.  Modificări ale dispozițiilor fiscale privind calculul dobânzii și al penalizărilor pentru neplata impozitelor la bugetul de stat sau local de către chiriașii sociali.  Anularea datoriilor istorice pentru serviciile de locuințe sociale. 2. Intervențiile în zonele marginalizate ar trebui integrate astfel încât să îmbine proiectele de investiții în locuințe și infrastructură cu proiectele pentru ocupare, educarea copiilor și adulților, servicii de salubrizare, cursuri de educație parentală, planificare familială, furnizarea unor mese calde pentru copii, dezvoltarea de competențe pentru viață (pentru adolescenți), lupta împotriva discriminării, capacitarea comunității și alte activități sociale, medicale sau culturale. Trebuie dezvoltat un program național pentru formare profesională pentru adulții fără studii sau cu studii inferioare (cel mult opt clase) și care locuiesc în zone marginalizate. 3. Factorii de decizie trebuie să găsească soluții inovatoare la problemele zonelor marginalizate accesibile pentru cei nevoiași și menite și să mărească veniturile familiilor în cadrul comunității. Numai astfel poate o intervenție să fie eficientă și să amelioreze calitatea vieții. 4. Pentru ca și comunitatea să devină responsabilă, intervenția trebuie să se facă după reguli și proceduri clare, previzibile și transparente, care să fie dezbătute public, acceptate de toate părțile implicate și puse în aplicare efectiv. 5. Intervențiile în zonele marginalizate trebuie să se facă pe termen mediu sau lung, cu o fază pregătitoare de un an sau doi, în care atât autoritatea locală cât și comunitatea marginalizată să învețe să comunice, să construiască un parteneriat pe picior de egalitate și să creeze un mediu participativ, cu un set de norme bine definite, previzibile și transparente. 6. Intervențiile în zonele marginalizate ar trebui să includă componente care să țintească zonele învecinate nemarginalizate, pentru a stimula integrarea socială și pentru a spori șansele ca proiectul să fie acceptabil pentru toți cetățenii. 7. Intervențiile trebuie să fie concepute astfel încât să țină cont de diferențele de:  Lideri (comunități cu lideri neoficiali puternici față de comunități fără lideri puternici).  Istoric al zonei (cartiere vechi, tradiționale față de cartiere noi). 8. Intervențiile direcționate către copii cresc șansele de a avea efecte pozitive la nivel comunitar și, prin urmare, pot crește sprijinul primit din partea rezidenților care nu beneficiază în mod direct de proiect. Sursa: Swinkels et al (2014b: 32). Absența consultărilor dintre factorii de decizie de la nivel central și comunitățile locale pot reduce relevanța și durabilitatea politicilor și inițiativelor menite să sporească incluziunea socială a comunităților de romi și a celor marginalizate, pentru că nu vor ține cont de nevoile și de oportunitățile locale. Mai mult, atitudinea 43

Pagina 44

discriminatorie a unor reprezentanți ai autorităților față de romi pot să-i descurajeze pe aceștia din urmă de la participarea la elaborarea și implementarea programelor de incluziune. Așadar, comunitățile locale ar trebui implicate în elaborarea și desfășurarea intervențiilor. În sprijinul acestei idei, autoritățile locale ar putea asigura instruirea membrilor comunității în domenii ca luarea deciziilor în mod participativ, contabilitate și alfabetizare financiară. În plus, implicarea populației locale în eforturile de modernizare a infrastructurii locale ar putea să le accentueze simțul răspunderii, oferindu-le în același timp ocazia de a lucra și de a-și dezvolta competențe. Este important să se asigure că aceste îmbunătățiri ale infrastructurii locale și ale locuințelor nu vor duce la și mai multă concentrare, izolare și segregare a grupurilo

Textul este prea lung pentru a fi afișat integral. Deschide fișierul pentru restul paginilor.